Nulitate contract de cesiune drepturi litigioase

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:2018***

DOSAR nr. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. ***A

Şedinţa Publică din data de 9 ianuarie 2018

Tribunalul constituit din:

Preşedinte:  ***

Judecător:  ***

Grefier:  ***

Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea apelului civil formulat de apelantul – reclamant  *** împotriva sentinţei civile nr. ***  pronunţată la data de 01.02.2017 în dosarul nr.  *** al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti în contradictoriu cu intimata – pârâtă  *** având ca obiect „anulare act”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă apelantul – reclamant, prin avocat cu delegaţie avocaţială la dosar, şi intimata – pârâtă, prin cu avocat, în baza delegaţiei avocaţiale aflată la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care a învederat stadiul procesual, obiectul cauzei şi modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare şi faptul că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare  de timbru, după care:

Apelantul - reclamant, prin apărător depune, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 400 lei, chitanţa nr. 91386066/08.01.2018. Totodată, depune note scrise prin care sunt indicaţi moştenitorii apelantului – reclamant, respectiv certificatul de legatar nr. ***/15.11.2017 şi împuternicire avocaţială nr. 390622/2018, învederând instanţei că răspunde şi pentru moştenitorii indicaţi, solicitând introducerea acestora, în cauză.

Tribunalul dispune introducerea, în cauză, a moştenitorilor indicaţi la acest termen de judecată, respectiv  *** ,  *** ,  *** şi  ***

Constatând completă procedura prin depunerea împuternicirii avocaţiale nr. 390622/2018 acordă cuvântul asupra probelor.

Apelanţii – reclamanţi, prin apărător, având cuvântul asupra cererii de probatorii, solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile aflate la dosar şi proba cu expertiză tehnică evaluatorie având ca teză probatorie dovedirea existenţei unei disproporţii dintre preţul contractului şi valoarea bunului, chiar dacă instanţa de fond a reţinut că ar fi vorba despre un contract aleatoriu. Cel mai uzual contract aleatoriu este cel de asigurare, însă nici în cadrul acestui contract prima de  asigurare nu este stabilită la întâmplare. Preţul trebuie stabilit în raport de anumite situaţii, chiar şi în contractul de drepturi litigioase impunându-se evaluarea bunurilor.

Intimata – pârâtă, prin apărător, solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Cu privire la proba cu expertiză tehnică solicitată de partea adversă, învederează că, în mod corect instanţa de fond a respins proba, motivele fiind expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării aflate la dosar. Mai precizează că, nu doar instanţa de fond a reţinut că este vorba despre un contract aleatoriu, inclusiv apelantul, în motivele de apel învederează că este vorba despre un astfel de contract. Mai arată că, relevant este obiectul contractului având în vedere că nu este vorba despre un drept real, fiind transmisă, în realitate o creanţă prin care se putea obţine sau nu restituirea dreptului de proprietate. În aceste condiţii, nu înțelege ce legătură are valoarea dreptului de creanţă cu valoarea dreptului real. Totodată, învederează că, la nivelul anului 2005, preţul de 10.000 euro nu era nicidecum derizoriu, iar un drept de creanţă eventual constând în reconstituirea unui drept de proprietate asupra unui teren din judeţul Constanţa, comuna *** nu se poate evalua la nivelul anului 2005. În concluzie arată că se opune asupra încuviinţării probei cu expertiză tehnică în specialitate evaluatorie,

Tribunalul, deliberând asupra cererii de probatorii, încuviinţează părţilor, în parte probele solicitate, respectiv, încuviinţează ambelor părţi proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi respinge apelanţilor – reclamanţi proba cu expertiză tehnică în specialitate evaluare apreciind că, faţă de obiectul cererii și de înscrisurile depuse la dosar, aceasta nu este utilă soluţionării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori probe de administrat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe apel.

Apelanţii – reclamanţi, prin apărător, având cuvântul asupra cererii de apel, solicită admiterea aceştia, astfel cum a fost formulată, anularea sentinţei civile apelate cu consecinţa desființării contractului de cesiune. Învederează că îşi exercită dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intimata – pârâtă, prin apărător, solicită respingerea apelului şi menţinerea sentinţei civile apelate ca fiind temeinică şi legală, precizând că singurul motiv de nulitate invocat este de fapt cel cu privire la inexistenţa preţului, întemeiat pe dispoziţiile vechiului cod civil. Valoare preţului stabilit, la nivelului anului 2005 nu a fost derizorie fiind un preț real şi însemnat, liber consimţit şi achitat, necontestat, nefiind invocată vreo leziune or lipsa discernământului. Părţile puteau determina un preţ mai mic, aspect ce nu a avut loc, preţul fiind unul real şi la nivelul pieţei. Depune concluzii scrise învederând că îşi exercită dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Tribunalul declară închise dezbaterile şi reţine cauza spre soluţionare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de ***2016, reclamantul  *** , în contradictoriu cu pârâta  *** , a solicitat instanţei anularea contractului de cesiune a dreptului litigios autentificat sub numărul nr.  *** /2005 de notarul public  ***  şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt, s-a arătat că la data de ***/2005 s-a autentificat contractul de cesiune, obiectul acestuia constituindu-l cedarea dreptului reclamantului asupra terenului suprafaţă construcţii şi arabil, pârâta urmând a se substitui în toate drepturile cesionarului.

Arată reclamantul că terenurile ar fi aparţinut bunicului său, care a decedat la 06.05.1927 iar la data încheierii contractului de cesiune, dreptul reclamantului era unul litigios, în raport de Statul Român şi de Municipiul Constanţa.

Preţul cesiunii s-a stabilit la suma de 10.000 euro, preţ încasat la data autentificării contractului, pe care reclamantul îl apreciază ca fiind derizoriu în raport de valoarea bunurilor.

Reclamantul invocă și caracterul neserios al preţului, în raport de art. 1303 Cod civil. Preţul derizoriu echivalează cu lipsa preţului şi nulitatea absolută a contractului, în sprijinul argumentelor sale fiind invocată și  decizia Curţii Constituţionale nr. 525/31 mai 2007.

 Se mai arată că şi legea a declarat indirect ilicite contractele de cesiune de drepturi litigioase  cu privire la bunurile mobile sau imobile ce fac obiectul măsurilor reparatorii, în acest sens fiind dispoziţiile Legii 163/2013, care a stabilit că în situaţia în care persoanele îndreptăţite la restituire au înstrăinat între timp bunurile, singura măsură reparatorie este compensarea prin acordarea de puncte. Susţine reclamantul că şi-a dat seama abia ulterior că a fost înşelat şi că preţul cesiunii este mult sub valoarea reală a bunurilor, iar acestea ar fi trebuit să rămână în familie.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1303 Cod civil.

La data de 25.03.2016, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Se arată că reclamantul a fost expert evaluator, iar preţul imobilelor nu putea constitui o noutate pentru acestea. Caracterul serios al preţului nu se poate evalua după trecerea unui interval de 11 ani şi nici nu se poate raporta la preţul actual al imobilelor.

Subliniază pârâta că obiectul contractului de cesiune nu îl constituie dreptul de proprietate, pe care reclamantul nici nu îl avea în patrimoniu la acel moment, ci un drept litigios. Procesul de reconstituire a dreptului de proprietate a început în anul 1991 şi nu s-a finalizat nici după trecerea unui interval de 25 de ani, iar pe de altă parte între data înregistrării cererii de retrocedare în 1998 şi data cesiunii în 2005 a trecut un interval de 7 ani. Expertiza evaluatorie solicitată de reclamant este neutilă soluţionării cauzei, iar o eventuală expertiză ar trebui să ia în calcul valoarea imobilelor pe piaţa liberă în anul 2005, pentru cesiunea unor drepturi similare.

Mai susţine pârâta că, în realitate, părţile sunt libere să stabilească preţul, iar echivalenţa lor este una relativă, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului, dar şi la subiectivismul părţilor. Simpla disproporţie a preţului nu poate constitui motiv de nulitate absolută , fiind vorba exclusiv de o leziune ce poate fi invocată doar dacă sunt îndeplinite cerinţele legale ( în acest sens fiind indicată decizia 2974/31.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Or, preţul de 10.000 euro, la nivelul anului 2005 nu tinde către zero şi nu constituie un preţ inexistent, trebuind luată în calcul imprevizibilitatea contractului de cesiune de drepturi litigioase. Se mai subliniază şi bogata experienţă litigioasă a reclamantului, care ar fi beneficiat de toate condiţiile pentru o corectă evaluare a preţului.

În drept, au fost invocate prevederile Legii 18/1991, nr. 169/1997, art. 942, 948, 951, 962, 967 alin. 2, 969, 970 şi 1303 cod civil vechi.

La data de 29.04.2016, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reluat criticile din cererea iniţială. S-a susţinut că în mod inexplicabil, deşi procesul de reconstituire era anevoios în 2005, la momentul efectuării cesiunii, la doar 1 an de la momentul cesionării, pârâta a reuşit să ajungă la o înţelegere cu Comisia de Reconstituire a Dreptului de proprietate privată.

Prin sentinţa civilă nr. ***/13.06.2016 pronunțată de Tribunalul București s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. ***/01.02.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, promovată de reclamantul  *** în contradictoriu cu pârâta  *** , fiind respinsă totodată ca  neîntemeiată cererea  pârâtei de aplicare a unei amenzi pentru introducerea cu rea credinţă a cererii de chemare în judecată.

S-a luat act că ambele părţi au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, conform concluziilor depuse în cuvântul pe fondul cauzei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente:

La data de *** 2005, sub numărul de ordine ***, a fost autentificat de BNP de *** contractul de cesiune a dreptului de proprietate litigios, în calitate de cedent figurând reclamantul  *** , iar în calitate de cesionar pârâta  *** .

 Obiectul contractului de cesiune a fost reprezentat de dreptul asupra terenului cu destinaţia „loc de casă” în suprafaţă de 1332 mp, situat în satul ***, judeţ Constanţa şi asupra terenului arabil în suprafaţă de 100 ha, situat în aceeaşi comună.

S-a prevăzut expres faptul că cedentul deţine un drept de proprietate litigios asupra terenurilor, dobândind bunurile de la bunicul său, ***, prin moştenire. Mai mult, s-a convenit ca cesionarul să realizeze orice acte şi proceduri pe care le apreciază ca necesare pentru revendicarea dreptului de proprietate asupra terenului în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti sau a unei decizii administrative de restituire, iar în măsura în care cedentul ar continua el însuşi aceste proceduri, ele nu îi vor putea crea în patrimoniu un drept asupra căruia să aibă posibilitatea de a dispune ( fila 33 dosar ). La punctul 5 din convenţie părţile au stipulat preţul cesiunii ca fiind de 10.000 euro, pe care cedentul a declarat că l-a primit integral la data autentificării actului şi care reprezintă valoarea terenurilor.

Referitor la instituţia de drept de care se prevalează reclamantul, instanţa a reţinut că acesta a invocat expres şi exclusiv cazul de nulitate absolută a actului rezultând din lipsa cauzei, ca urmare a constatării lipsei totale a preţului. Deşi în cererea de chemare în judecată reclamantul a realizat scurte consideraţii asupra unei pretinse induceri în eroare, cu privire la valoarea terenurilor şi la reaua credinţă a pârâtei, care ar fi obţinut neaşteptat de repede o decizie de restituire din partea autorităţilor administrative, nici una dintre aceste apărări nu a fost concretizată într-un petit distinct, astfel că, ținând seama de principiul disponibilităţii, a fost analizat exclusiv cazul de nulitate absolută întemeiat pe lipsa preţului, raportat la cererea concretă a reclamantului, care a beneficiat de apărare calificată.

În privinţa temeiurilor de drept aplicabile, instanţa a reţinut că un contract încheiat sub imperiul vechiului cod civil va rămâne supus, în privinţa condiţiilor de validitate, reglementării în vigoare la momentul semnării lui, în acord cu principiul descris de art. 6 NC.Civ. , nefiind reținute astfel dispozițiile Noului Cod Civil invocate de către reclamant.

Având în vedere specificul contractului de cesiune de creanţă, instanţa a reţinut că cesiunea poate fi realizată cu titlu oneros ( astfel cum este cazul în prezenta acţiune), sau cu titlu gratuit. Cesiunea poate privi un drept actual, sau viitor, în cazul acestuia din urmă survenind elementul alea al contractului. Specific contractului de cesiune a drepturilor litigioase este aşadar faptul că, la momentul încheierii contractului, părțile nu cunosc existența dreptului cesionat sau nu pot cuantifica valoarea acestuia. In acest caz, vânzătorul nu poate garanta cumpărătorului că va câştiga procesul. O atare trăsătură trebuie să se regăsească şi în privinţa modului de stabilire a preţului contractului de drepturi litigioase, astfel încât nu se poate pune semnul echivalenţei între valoarea de circulaţie a bunurilor ( terenuri) şi preţul contractului de cesiune a drepturilor litigioase.

Desigur, ca orice contract cu titlu oneros şi contractul de cesiune de drepturi litigioase include elementul preţ, cu titlul de prestaţie cu un caracter principal, a cărei absenţă poate determina constatarea absenţei prestaţiei cesionarului şi intervenirea nulităţii absolute. Pentru materializarea unui atare raţionament este însă necesar ca preţul stabilit de părţi să nu verifice condiţiile de existenţă: caracterul real, serios şi determinat.

Instanţa a reţinut necesitatea realizării unei distincţii între preţul lipsă al contractului şi preţul simulat sau lezionar, acestea din urmă atrăgând sancţiuni distincte, fiind analizate doar susținerile reclamantului referitoare la caracterul derizoriu al preţului şi la absenţa totală a acestuia, ce ar implica absenţa cauzei juridice, în sensul art. 966 vechiul cod civil.

Un preţ este real dacă el este datorat în realitate, părţile stabilindu-l cu intenţia expresă de achitare. De asemenea, un preţ este real dacă el presupune o echivalenţă cu valoarea bunului, fără ca această echivalenţă să poată fi una perfectă, deoarece survin elemente subiective în înţelegerea părţilor, generate de negocierile purtate de acestea. Preţul este derizoriu, atunci când este „într-atât de disproporţionat faţă de valoarea bunului, încât este evident că părţile nu au dorit să consimtă la o vânzare”.

În acord cu dispoziţiile art. 948 Vechiul cod civil, condițiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:  capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită. De asemenea, în acord cu prevederile art. 966 Cod civil, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect.

Potrivit art. 967 Cod civil, cauza se prezumă, până la proba contrarie. Lipsa acesteia trebuie dovedită de partea interesată.

Analizând susţinerile reclamantului, instanţa a reţinut caracterul neîntemeiat al acestora, apreciind că solicitarea de efectuare a unei expertize evaluatorii cu privire la terenuri nu poate contribui la stabilirea existenţei unui preţ real, întrucât instanţa trebuie să aibă în vedere nu doar existenţa unui contract cu un caracter oneros, care presupune prin esenţa sa o echivalenţă a contraprestaţiilor, dar şi caracterul efectiv al contractului oneros, care în acest caz particular este un contract aleatoriu, cesiune de drepturi litigioase.

 Astfel, elementul alea, reprezentat de transmiterea dreptului potenţial asupra unor terenuri, cu privire la care cesionarul a fost abilitat să continue procesul de restituire (fie prin intermediul procedurilor judiciare, fie administrative), în contextul economico-social al României şi al procesului de restituire al proprietăţilor, recunoscut ca fiind un proces anevoios, lipsit de cele mai multe ori de previzibilitate în privinţa termenelor, nu poate fi ignorat în procesul de stabilire al caracterului real al preţului.

Contrar susţinerilor reclamantului, preţul contractului de cesiune de drepturi litigioase, fie şi în situaţia în care sunt reprezentate de un drepturi viitoare de proprietate, nu poate fi egal cu valoarea de piaţă a bunului. O atare valoare de piaţă a bunului poate fi invocată eventual într-un contract de vânzare cumpărare, nu şi într-o cesiune de drepturi litigioase. Valoare de 10.000 euro, stabilită de părţi cu titlul de preţ nu poate fi raportată la valoarea actuală a bunurilor şi în nici un caz nu poate constitui, pentru anul 2005 o valoare derizorie, ce ar echivala cu absenţa totală a preţului. Părţile au libertatea de a fixa preţul, nu doar în raport de valoarea efectivă a bunurilor sau estimarea drepturilor cedate, ci în funcţie de toate elementele apte a influenţa tranzacţia părţilor.  Ceea ce reclamantul invocă în cerere tinde să explice în realitate o disproporţie a preţului, disproporţie care însă dă naştere unor sancţiuni de drept distincte.

Instanţa a avut în vedere la aprecierea elementului aleatoriu şi faptul că cesiunea de drepturi litigioase a intervenit la o perioadă de 7 ani de la momentul la care cedentul a demarat procedura de restituire a terenurilor, reținând că o atare manieră de încheiere a contractului nu poate decât accentua ideea unui risc asumat de cesionar în privinţa unui rezultat favorabil în cadrul procesului de restituire a proprietăţii.

Având în vedere argumentele anterior expuse, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Referitor la introducerea cererii cu rea credinţă şi aplicarea unei sancţiuni procedurale pentru constatarea unui atare aspect, instanţa a reţinut că simpla soluţie de respingere a cererii nu poate fundamenta ideea de rea credinţă. Buna credinţă a oricărei persoane se prezumă, partea interesată trebuind să realizeze dovada concretă a unui scop şicanatoriu vădit pentru aplicarea unei atare amenzi. Or, simpla enunţare a existenţei unui caz de rea credinţă nu poate fi asimilat de instanţă cu o probă a acesteia, motiv pentru care instanţa a respins ca neîntemeiată solicitarea pârâtei de amendare a reclamantului pentru promovarea cu rea credinţă a cererii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, apelantul – reclamant  *** , solicitând admiterea căii de atac formulate, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii acțiunii și al anulării contractului de cesiune a dreptului litigios autentificat sub nr.  *** /2005 de către notar public *** care are ca obiect cesiunea, în totalitate, a dreptului  sale asupra terenului - loc de casă, în suprafaţă de 1332 mp, situat în satul ***, actualmente comuna ***, judeţul Constanţa şi asupra terenului arabil în suprafaţă de 100 hectare, situat în comuna ***, actualmente comuna ***, judeţul Constanţa.

În motivarea căii de atac formulate, se arată că a invocat în susținerea nulității contractului de cesiune drepturi litigioase caracterul derizoriu al prețului, fapt ce echivalează cu lipsa preţului şi reprezintă o cauză imorală, ilicită, sancţionată cu nulitatea absolută a contractului.

Condiţia ca preţul să fie serios reprezintă una dintre condiţiile validităţii unei vânzări - cumpărări în raport de dispoziţiile art. 1.303 Cod civil, în vigoare la data încheierii actului juridic civil, în mod eronat instanța de fond reținând că nu s-a întemeiat pe dispoziţiile legale din Codul civil în vigoare la momentul încheierii contractului, preţul derizoriu, disproporţionat în raport cu valoarea reală a bunului, astfel încât se poate constata că nu există preţ, conduce la nulitatea absolută a unui act încheiat în aceste condiții.

În contractul de cesiune a cărui anulare se solicită preţul cesiunii este derizoriu, total

disproporţionat având în vedere faptul că cedentul se obligă să cedeze toate drepturile rezultate din demersurile extrajudiciare şi judiciare cu privire la terenul - loc de casă, în suprafaţă de 1332 mp, situat în satul  *** , actualmente comuna  *** , judeţul Constanţa şi cu privire la terenul arabil în suprafaţă de 100 hectare, situat în comuna  *** , actualmente comuna  *** , judeţul Constanţa, cesionarului, bunuri a căror valoare depăşeşte cu mult suma de 10 000 euro.

Disproporţia vădită dintre prestaţii indiferent de natura, în parte aleatorie, a contractului atunci când vorbim de certitudinea câştigării proceselor şi dobândirea efectivă a dreptului la reconstituire, determină aplicarea dispoziţiilor art. 1303 Cod civil, în vigoare la data încheierii actului juridic civil deoarece cauzele de nulitate se constată la momentul naşterii actului, analiză făcându-se în raport de legea în vigoare la acel moment.

Se arată că în doctrină au fost făcut aprecieri cu privire la cerința ca în cazul fiecărui act juridic cauza să fie morală, reținându-se că această condiție nu este îndeplinită în situațiile în care s-a constatat că prețul este disproporţionat în raport cu valoarea bunului vândut și acesta a fost consimţit de cealaltă parte din ignoranţă, neştiinţă ori sub constrângere, cocontractantul profitând de astfel de carenţe ale consimţământului. O astfel de leziune a fost calificată ca având în antecedenţa ei cauzală o cauză imorală, şi nu un viciu de consimţământ pe care l-ar putea invoca doar minorii

În speţa dedusă judecăţii aplicarea acestei situaţii doctrinare este evidenţiată de faptul că preţul cesiunii este vădit inferior valorii bunurilor imobile care au făcut obiectul contractului de cesiune, apelantul reclamant având o vârstă înaintată la data încheierii contractului menţionat  și necunoscând valoarea exactă a bunurilor, aspect de care cesionara a profitat.

De asemenea, sunt reluat în apel și susținerile potrivit cărora prin Legea 165/2013 s-a recunoscut indirect caracterul ilicit şi imoral în ceea ce priveşte contractele de vânzare cumpărare de drepturi litigioase cu privire la bunurile mobile sau imobile care pot face obiectul unor măsuri reparatorii, încheiate cu încălcarea bunei credinţe şi a bunelor moravuri având în vedere că « samsarii » de drepturi litigioase obţineau mai mult decât titularii de drept, legea recunoscând în favoarea acestora dreptul de a obține doar măsuri compensatorii constând în puncte.

Printr-un al doilea motiv de apel, se critică soluția primei instanțe de respingere a solicitării de efectuare a unei expertize evaluatorii în condițiile în care preţul este un aspect subiectiv, care trebuie apreciat de către instanţele de judecată în baza unui probatoriu apt să dea obiectivitate preţului real ai unui contract.

Prin respingerea cererii de evaluare instanţa de judecată a respins singura posibilitatea de apreciere a caracterului derizoriu al preţului, în mod eronat instanţa reținând că nu se poate determina prețul contractului în raport de caracterul aleatoriu al acestuia.

Printr-un alt motiv de apel, se critică susținerile primei instanțe potrivit cărora și-ar fi întemeiat cererea pe dispozițiile Noului Cod Civil, în condițiile în care trimiterile din cuprinsul cererii de chemare în judecată au fost făcute la dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase,

În drept, au fost invocate dispozițiile  art. 948, art. 966 , art. 967, art. 1303 Cod Civil, art. 466 Cod de Procedură Civilă.

La data de 04.07.2018 intimata  ***  a depus întâmpinare la apel, solicitând respingerea apelul ca neîntemeiat și menţinerea sentinţei civile pronunțate în cauză ca fiind temeinică şi legală, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, se arată că  acţiunea este neîntemeiată, a fost introdusă cu rea-credinţă, după 11 ani de la încheierea contractului de cesiune şi are un vădit caracter şicanatoriu  având în vedere că între data înregistrării cererii de retrocedare, 10 iulie 1998, şi data cesiunii, 21 ianuarie 2005, au trecut aproape 7 ani, fără ca anterior menţionata cerere să fi fost soluţionată, fiind  evident că susţinerile apelantului referitor la aşa-zisul caracter derizoriu al preţului, la fel ca şi pretenţia acestuia de a cenzura preţul dreptului de creanţă prin prisma concluziilor unei „expertize evaluatorii” a terenurilor şi nu a dreptului de creanţă, sunt lipsite de vreun fundament legal, economic şi chiar logic.

Se arată că pretinsa „vilitate a preţului" convenit de părţi - aşa cum este utilizată noţiunea în doctrină, pornind de la traducerea expresiei latine vili vendere = a vinde ieftin - ar fi putut constitui, cel mult, temeiul unei acţiuni în resciziune, acţiune aflată, însă, doar la dispoziţia minorilor, nu şi a persoanelor cu capacitate deplină de exerciţiu (art. 1165 din Codul civil, în vigoare la 21 ianuarie 2005)

 Dacă preţul este sincer şi serios (nu fictiv sau derizoriu) contractul de vânzare - cumpărare este, în principiu, valabil, chiar dacă preţul este mult inferior (sau superior) valorii reale a lucrului vândut, întrucât părţile sunt libere să determine preţul sub (sau peste) valoarea lucrului, iar echivalenţa este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului vândut, dar şi la subiectivismul părţilor, de exemplu, datorită raporturilor de rudenie.

Tot astfel, în jurisprudenţă s-a reţinut, în mod constant, că numai în cazul în care preţul ar fi fost atât de disproporţionat încât să nu existe preţ, încât acesta să nu poată constitui obiectul obligaţiei cumpărătorului şi o cauză suficientă a obligaţiei asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat, s-ar putea vorbi de o nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare pentru preţ neserios. În caz contrar, simpla disproporţie, chiar vădită, de preţ nu poate constitui o cauză de nulitate absolută, fiind vorba eventual de o leziune, cauză de nulitate relativă ce poate fi invocată numai în anumite condiţii, care în speţă nu sunt îndeplinite. (Decizia civilă nr. 2974 din 31 octombrie 2014, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia l-a civilă, în dosarul nr. 156/104/2007).

De asemenea, se arată că nici prin Legea 165/2013, la care se face trimitere în apel și prin nici un act normativ legiuitorul nu a „declarat" direct ori „indirect" un pretins „caracter ilicit şi imoral" al contractelor de vânzare/cesiune a aşa-numitelor drepturi litigioase pentru simplul motiv că, printr-o astfel de reglementare, ar fi fost înfrânte, cel puţin, principiul constituţional privind separaţia puterilor în stat şi prezumţia de nevinovăţie.

În ceea ce privește greșita respingere a probi cu expertiză evaluatorie, se arată că aceasta este neconcludentă  şi imposibil de administrat, în ipoteza în car solicitarea reclamantului ar fi fost admisă, fiind imposibil a se stabili  „valoarea" dreptului de creanţă cesionat acum 11 ani, o astfel de evaluare realizându-se cu luarea în considerare unor preţuri care ar fi fost practicate pe piaţa liberă, în ianuarie 2005, pentru cesiunea unor drepturi de creanţă similare.

Or, este de natura evidenţei că astfel de informaţii nu există, pentru simplul motiv că nu se poate vorbi despre o piaţă a „drepturilor litigioase" asupra terenurilor din comuna Valul lui Traian, judeţul Constanţa, măcar prin prisma faptului că volumul eventualelor tranzacţii de acest fel nu putea să fi fost suficient în acest sens, dat fiind suprafaţa limitată a comunei.

Tot astfel, este de natura evidenţei că preţurile de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare în prezent sau chiar şi cele din 2005, nu pot constitui indicatori de comparaţie pentru calcularea preţurilor de cesiune a drepturilor litigioase, atâta vreme cât nici adoptarea Legii 165/2013 nu a adus nici măcar la accelerarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate, cu atât mai puţin la finalizarea acestuia.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii 18/1991, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea 169/1997, art. 942,948, 951, 962, 967 alin. 2, 969, 970, 1303 din Codul Civil 2005, art. 36, 94 alin. 1 pct. K şi 2015 din C.p.civ.

Analizând apelul formulat, prin raportare la motivele invocate în susținerea acestuia, având în vedere apărările formulate în cauză, materialul probator administrate în cauză precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, Tribunalul constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente, motivele de apel urmând a fi analizate în ordinea inversă a invocării acestora, raportat la relevanța lor cu privire la soluția pronunțată în cauză.

1. În ceea ce privește motivul de apel, referitor la greșita reținere de către prima instanță a faptului că apelantul reclamant ar fi invocat în susținerea cererii de chemare în judecată dispozițiile Noului Cod Civil, se reține caracterul fondat al criticii, o asemenea împrejurare nefiind însă de natură a determina admiterea căii de atac formulate și schimbarea în vreun fel a soluției pronunțate în cauză, doar considerentele care vizau referirea primei instanțe la temeiul legal invocat de către reclamant urmând a fi înlăturate.

2. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, prin care se invocă greșita respingere de către instanța de fond a probei cu expertiză evaluatorie, pentru a se determina prețul real al cesiunii a cărei nulitate se solicită a fi constatată, se reține caracterul nefondat, în condițiile în care în raport de înscrisurile administrate ca probă, de motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 255 și 258 C.p. civ. o astfel de probă nu era utilă soluționării cauzei.

Pentru a aprecia în acest sens, se are în vedere de către instanță faptul că obiectul contractului îl constituie constatarea nulității unui contract de cesiune de drepturi litigioase, iar determinarea valorii unui astfel de contract nu se face prin raportare la valoarea dreptului real ce poartă asupra imobilelor la care se face referire în contract, ci prin raportare la elementul « alea », care în cauza de față este reprezentat de șansa de redobândire a dreptului de proprietate asupra imobilelor în urma parcurgerii procedurilor administrative sau judiciare prevăzut de legislația în materia retrocedărilor imobilelor preluate abuziv de către stat, aceasta în mod evident, fiind apreciată diferit de fiecare dintre părțile unui contract, în raport de circumstanțe personale, de ordin subiectiv.

În plus, în raport de dispozițiile art. 249 C.p. civ. se reține că apelantul reclamant nu a administrat nici o probă, în sensul de a depune dovezi cu privire la existența unor contracte de vânzare de drepturi litigioase care să vizeze imobile similare ( de același tip, din aceeași zonă și în legătură cu care drepturile să fie litigioase ), din cuprinsul cărora să rezulte  o disproporție vădită a prețului menționat în cuprinsul contractului ce face obiectul prezentei cauze, astfel încât să se poată justifica utilitatea administrării probei cu expertiză evaluare imobiliară.

3. În ceea ce privește motivul de apel, prin care se susține greșita soluționare de către prima instanță a fondului cererii de chemare în judecată, se reține caracterul nefondat, în mod corect prima instanță reținând temeiul de fapt și de drept al cererii deduse judecății și aplicând dispozițiile legale incidente situației de fapt.

Astfel, sub un prim aspect, se reține că în mod corect prima instanță a analizat cererea de chemare în judecată raportat la motivul de nulitate absolută reprezentat de lipsa cauzei actului juridic ( determinată de lipsa prețului, respectiv caracterul derizoriu  al prețului în raport de obiectul contractului, analizată în sensul de scop al actului juridic  ), în apel fiind făcute referiri de către reclamant la caracterul ilicit și imoral al cauzei, susținute de o  pretinsă profitare a intimatei pârâte de vârsta și nepriceperea apelantului și care ar rezulta din acceptarea de către acesta a prețului considerat derizoriu.

Or, cum potrivit dispozițiilor art. 478 alin. 3 C.p. civ. în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi, nu vor fi analizate aspectele referitoare la caracterul imoral sau ilicit al cauzei.

Nu vor fi reținute nici susținerile din apel referitoare la recunoașterea indirectă a caracterului ilicit și imoral al unor astfel de contracte raportat la faptul că cesionarii de drepturi litigioase nu beneficiază decât de măsuri compensatorii constând în puncte, care ar urma să fie plafonate în raport de distincțiile din Legea 165/2013 întrucât, în măsura în care o astfel de recunoaștere ar fi operat, cesionarii nu ar mai fi beneficiat de nici o măsură compensatorie, scopul reglementării fiind acela de a se limita sau pune capăt vânzărilor cu caracter speculativ și limitarea drepturilor ce revin unor persoane care nu au fost prejudiciate ca urmare a măsurilor de preluare abuzivă a imobilelor de către stat.

În ceea ce privește susținerile referitoare la caracterul derizoriu al prețului, se reține caracterul nefondat al argumentelor apelantului reclamant, în cazul contractelor de vânzare cumpărare de drepturi litigioase analiza caracterului derizoriu al prețului neputând fi făcută prin raportare la valoarea bunurilor asupra cărora poartă respectivele drepturile, esențial fiind a se avea în vedere faptul că drepturile sunt litigioase, existând posibilitatea ca recunoașterea acestora să nu intervină ca urmare a parcurgerii procedurilor administrative sau judiciare prevăzute de lege.

Raportat la această împrejurare, având în vedere că părțile nu cunosc existența dreptului lor din momentul realizării acordului de voință, căci vânzătorul nu poate garanta cumpărătorului că va câștiga procesul, dreptul transmis fiind unul eventual și incert,  la stabilirea prețului într-un contract aleatoriu, este evident că o componentă importantă o are elementul subiectiv, stabilirea prețului făcându-se în raport de evaluarea de către fiecare dintre părți a riscului, respectiv a șansei, de a câștiga ca urmare a încheierii respectivului contract.

Aplicând aceste considerente de ordin teoretic la situația din cauza de față, se reține de către Tribunal că, în mod corect, prima instanță a reținut că prețul de 10.000 de euro plătit pentru drepturile litigioase ce au făcut obiectul contractului a cărui anulare se solicită nu este unul disproporționat astfel încât să se considere că nu ar fi existat un preț, și implicit o cauză a actului juridic, această sumă fiind una relativ mare la vremea la care a fost încheiat contractul a cărei nulitate se invocă, ea fiind plătită pentru drepturi ce făceau obiectul unor proceduri ce durau la momentul încheierii contractului de aproximativ șapte ani.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.p. civ., Tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat.

 PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul – reclamant  *** și continuat de moștenitorii acestuia,  *** ,  *** ,  *** şi  *** , toţi cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat *** în Bucureşti, *** împotriva sentinţei civile nr. *** pronunţată la data de 01.02.2017 în dosarul nr.  *** al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti în contradictoriu cu intimata – pârâtă  ***  domiciliată în Bucureşti, ***ca nefondat.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare ( se depune la Tribunalul București )

Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.01.2018.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR,  GREFIER,

*** *** ***

Red. și tehnored. jud. ***. / 02.03.2018

Jud. fond / Js3 / jud. ***

Domenii speta

Spete similare