Nesocotirea dreptului persoanei vătămate de a si asigura recuperarea prejudiciului prin instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului, gresita respingerii a unei asemenea cereri

Prin  încheierea penală nr. 239 din data de 5 aprilie 2018, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. 1228/336/2018/a2, s-a respins cererea formulată de persoana vătămată VL privind instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor deţinute de inculpatul VG. În temeiul art. 275 al. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea formulată la data de 23.03.2018 înregistrată sub nr. 1228/336/2017/a2, persoana vătămată VL a solicitat înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor ce aparţin inculpatului VG.

În motivare arată că s-a constituit în cauză parte civilă cu o anumită sumă ce reprezintă contravaloarea pagubei ce i-a fost cauzată prin incendierea unor bunuri la care urmează să se adauge şi cheltuieli judiciare. Pentru garantarea acoperirii acestor pretenţii, consideră că se poate institui sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpatului.

În drept a invocat disp. art. 249 al. 6 C. pr. pen.

Din probele administrate până în acest moment , instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 15.05.2017 dat în dos. nr. 651/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus inculpatul VG a fost trimis în judecată  pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă prev. şi ped. de art. 255 al. 1 C. pen., reţinându-se că la data de 05.04.2016 acesta a provocat, din culpă, distrugerea prin incendiere a locuinţei şi a unui şopron cu fân aparţinând persoanei vătămate VL, aprinzând un foc deschise în propria gospodărie care s-a propagat la locuinţa vecină.

Prin cererea formulată , persoana vătămată VL a solicitat înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor ce aparţin inculpatului VG.

Potrivit disp. art. 249 al. 1 şi 2 C. pr. pen. „procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asiguratorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Măsurile asiguratorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora”.

În conformitate cu alin. 5 al aceluiaşi articol, „măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.”

Din analiza actelor dosarului de fond nr. 1228/336/2017 nu rezultă niciun indiciu că inculpatul VG a ascuns, distrus sau înstrăinat vreun bun ce-i aparţine şi care să servească la repararea pagubei provocate persoanei vătămate ori ar avea vreo intenţie în acest sens. Este adevărat că prin Decizia RIL nr.19/2017 a ÎCCJ  s-a stabilit că nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori  să se individualizeze  bunuri  asupra cărora  se cere înfiinţarea  măsurii  asiguratorii ,însă, se apreciază că trebuie aduse minime dovezi  privind  activitatea  frauduloasă  a inculpatului(distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor) în dauna  posibilului creditor, respectiv  persoana vătămată constituită parte civilă. În cauză  de faţă nu s-a produs vreo probă în acest sens, astfel că  cele arătate de persoana vătămată  prin repr. rămân simple afirmaţii. Cauza a avut mai multe termene de judecată, nearătându-se la vreunul  din ele vreun motiv care ar justifica luarea  măsurii solicitate, a fost administrat aproape  tot probatoriul încuviinţat, rămânând de lămurit doar unele aspecte privind posibilul prejudiciu cauzat de inculpat .

Pentru aceste motive, instanţa de fond a respins cererea de instituire a măsurii sechestrului asigurator.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie partea civilă VL, solicitând admiterea ei, desfiinţarea încheierii penale atacate şi instituirea sechestrului asigurător.

În motivare, s-a arătat legiuitorul nu a instituit o condiţie de natura celei enumerate de instanţa de judecată în încheierea atacată, în textul de lege menţionându-se doar că prin solicitarea luării unor astfel de măsuri se asigură şi se garantează acoperirea cheltuielilor judiciare, pretenţiilor materiale şi morale.

Analizând încheierea contestată prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 249 alin. 2 Cod procedură penală, „măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora”, iar art. 249 alin. 5 Cod procedură penală prevede că „măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora”.

Prin decizia nr. 19 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1902/2017 s-a stabilit că „atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie”.

Tribunalul nu şi-a însuşit argumentele instanţei de fond în sensul că măsura sechestrului nu s-ar justifica întrucât la dosar nu există niciun indiciu că inculpatul VG a ascuns, distrus sau înstrăinat vreun bun ce îi aparţine ori că ar avea intenţia în acest sens întrucât textul art. 249 alin. 2 Cod procedură penală nu condiţionează instituirea unei măsuri asigurătorii de existenţa acestei situaţii premiză precum cea indicată de instanţa de fond în motivare.

Aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate anterior, luarea măsurii asigurătorii reprezintă o garanţie a reparării pagubei produse prin infracţiune. Având în vedere că inculpatul este trimis în judecată pentru o infracţiune de prejudiciu, că persoana vătămată  s-a constituit parte civilă la nivelul sumei de 25.000 de euro, tribunalul apreciază că cererea de instituire a sechestrului este întemeiată din perspectiva garantării acoperirii prejudiciului.

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis contestaţia formulată de partea civilă VL împotriva încheierii penale nr. 239 din data de 5 aprilie 2018 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pronunţată în dosarul nr. 1228/336/2017/a2, a desfiinţat în întregime încheierea şi, în rejudecare, în temeiul art. 249 alin. 2 şi 5 Cod procedură penală, a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpatul VG, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, până la concurenţa echivalentului în lei a sumei de 25.000 de euro.

Domenii speta

Spete similare