Acoperire prejudiciu

Decizie 602 din 21.06.2018


Asupra apelului civil de faţă;

 Prin sentinţa civilă nr. X/06.12.2017 pronunţată de  Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/215/2015 s-a respins ca neîntemeiată acţiunea având ca obiect „pretenţii”, formulată de reclamanta B M în contradictoriu cu pârâţii O P O şi SC E R A R SA.

A fost  obligată reclamanta în favoarea pârâtului 3.105 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanța de fond a  reţinut că prin cererea  înregistrată la data de 27.03.2015, pe rolul Judecătoriei Craiova  sub nr. X/215/2015, reclamanta B M  în contradictoriu cu pârâţii SC E R A R SA şi  O P- O, a solicitat  ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea acestora la acoperirea prejudiciului produs prin fapta ilicită, respectiv plata daunelor materiale în cuantum total  de 6600 lei şi a daunelor morale în cuantum de 150.000 lei.

 În motivarea în fapt a acţiunii, a susţinut că, la data de 12.12.2013, în jurul orei 18,00, pârâtul O P O, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare OT X  Y, în comuna B, judeţul Olt, a lovit o căruţă care circula pe acelaşi sens de mers, aceasta fiind condusă de reclamantă. Proprietarul autoturismului  marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare OT X  Y deţinea în mod valabil poliţa de asigurare RCA la SC E R A R SA seria RO/X/Y/Znr.X.

 În urma accidentului, reclamantul a afirmat că i-au fost produse vătămări corporale ce au necesitat un număr de 50-55 de îngrijiri medicale, iar în urma reexaminării medicale şi pentru vindecarea leziunilor produse de accident  au fost necesare 70-75 zile de îngrijiri medicale.

A arătat că au fost efectuate cercetări de către organele de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, fiind format dosarul penal nr.X/P/2013 şi s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva  pârâtului. Ulterior, prin ordonanţa din data de 29.04.2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal  a dispus clasarea cauzei, întrucât fapta săvârşită nu mai este prevăzută de legea penală .

Reclamanta a citat dispoziţiile art. 1357, art. 1358 şi art. 1359, corob. cu art. 2223-2226  Cod civil, susţinând, cu referire la întinderea prejudiciului că acesta este cert, în cauză  fiind reprezentat de cuantumul tuturor cheltuielilor ocazionate cu recuperarea capacităţii de muncă, care va rămâne însă diminuată, precum şi cheltuielile determinate de sporirea nevilor de viaţă, precum sunt: pierderea efectiv suferită în sumă totală de 6600 lei  reprezentând contravaloarea tratamentului medical necesar pentru însănătoşire  (în valoare de 1000 lei  tratamentul fizic, 700 lei /lună costuri cu îngrijirea la domiciliu de un însoţitor permanent pentru cele 3 luni de convalescenţă), tratamentul calului -500 lei, reparaţia atelajului –căruţa  500 lei, lipsa de folosinţă a atelajului pentru 5 luni -500 lei/lună, respectiv 2500 lei), cât şi câştigul sau beneficiul nerealizat pe care  reclamanta l-ar fi putut obţine  în condiţii obişnuite.

În ceea ce priveşte repararea prejudiciilor morale, reclamanta a considerat că este imposibilă o repunere în situaţia fizică şi psihică anterioară, apreciind că instanţa are posibilitatea acordării unei sume de bani ca "compensaţie bănească ", ce ar avea ca finalitate atenuarea sau măcar alinarea durerilor fizice şi suferinţelor psihice ce i-au fost cauzate prin  fapta ilicită a pârâtului, solicitând suma de 150.000 lei.

În drept, reclamanta a invocat art. 1349, art. 1357 şi art. 1381 şi urm. Cod civil, Legea nr.136/1995 privind Asigurările şi Reasigurările din România.

În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri,  interogatoriu şi proba testimonială cu martorii C M şi C I, depunând la dosar înscrisuri (f. 7-15).

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în  cuantum de 435 lei reclamanta a formulat cerere de reexaminare la data de 20.04.2015, iar prin încheierea din 20.05.2015 s-a admis respectiva cerere.

În termenul prevăzut de art. 201 C.pr.civ., pârâtul  a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepţie a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La rândul său, pârâta  a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

În cursul  cercetării judecătoreşti, instanţa a încuviinţat proba cu interogatoriu, cu înscrisuri şi proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiaţi martorii C I pentru reclamantă şi R F pentru pârâtul  O P O, fiind în plus ataşat dosarul penal nr. X/P/2013 al Parchetului  de pe lângă Judecătoria Caracal.

Prin sentința nr. X/08.07.2016, Judecătoria Craiova a admis în parte cererea formulată de  reclamanta împotriva  pârâţilor şi a obligat în solidar pe pârâți să plătească reclamantei  următoarele sume: 1.500 lei despăgubiri materiale şi 22.500 lei daune morale, precum şi dobânda legală calculată de la data de 08.07.2016 şi până la data achitării integrale a sumelor datorate.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul O P-O criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. X pronuntată la data de 03.05.2017 instanţa a admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr. X/08.07.2016, a anulat sentința instanţei de fond şi a trimis cauza spre competenta soluționare la Judecătoria Slatina.

La data de 06.09.2017, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. X/215/2015.

In cursul cercetării judecătoreşti, reţinând că probele administrate de Judecătoria Craiova rămân câştigate cauzei,  a fost ataşat dosarul penal nr. X/P/2013 al Parchetului  de pe lângă Judecătoria Caracal.

Analizând acţiunea reclamantei, în considerarea probelor de la dosar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente, instanţa a  constatat şi a  reţinut următoarele:

În data de 12.12.2013, în jurul orei 18,00,  reclamanta conducea un vehicul cu tracţiune animală, nesemnalizat, încărcat cu lemne, atelaj care nu era prevăzut cu elemente reflectorizante, pe drumul județean DJ 642 din comuna B, jud. Olt. Reclamanta nu purta vestă reflectorizantă şi avea o îmbibație alcoolică semnificativă, conform buletinului de analiză toxicologica-alcoolemie nr. X/E/13.12.2013 emis de SJML O, la ora 19 prezentând o alcoolemie de 1,05g%0.

În acelaşi timp, pârâtul se afla la volanul autoturismului marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare OT X  Y, deplasându-se pe aceeaşi direcţie de mers cu atelajul condus de către reclamantă.  Fiind orbit de un alt autovehicul care venea din direcţia opusă, pârâtul a intrat în coliziune cu căruţa care circula în faţa sa, astfel că în urma impactului a rezultat vătămarea corporală a reclamantei, pentru vindecarea leziunilor produse de accident  reclamantei fiindu-i necesare 70-75 zile de îngrijiri medicale.

În soluţionarea acestei cereri, având ca obiect repararea prejudiciului presupus produs reclamantei ca urmare a faptei ilicite a pârâtului, instanţa  s-a  raportat la prevederile art.6 alin.1 si 2 din Noul Cod Civil - Aplicarea legii civile/Art. 6-Aplicarea în timp a legii civile, conform cărora : “Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”.

Aşadar, raportat la art. 6 alin. 1 si 2 din Noul Cod Civil, are in vedere actele normative in vigoare la data săvârşirii presupusului fapt ilicit al pârâtului  –12.12. 2013, dând eficientă art. 6 alin.2 din Noul Cod civil, dar si principiului de drept: „tempus regit actum”.

În drept, instanţa a  reţinut că potrivit art. 1357 C.civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Aşadar, pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea mai multor condiţii, respectiv existenţa faptei ilicite, existenţa unui prejudiciu patrimonial, existenţa vinovăţiei celui ce îi este imputabilă vătămarea şi implicit a legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi prejudiciul patrimonial produs.

În plus, potrivit art. 1352 C.Civ., una din cauzele exoneratoare de răspundere delictuală este fapta victimei înseşi. Astfel, conform dispoziţiilor legale citate, „fapta victimei înseşi şi fapta terţului înlătură răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forţei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, însă numai în cazurile în care, potrivit legii sau convenţiei părţilor, cazul fortuit este exonerator de răspundere”.

Aşadar, de principiu, vinovăţia autorului şi, implicit, răspunderea sunt înlăturate atunci când producerea prejudiciului se datorează faptei victimei înseşi sau a unui terţ, iar, în anumite situaţii, împrejurările menţionate se pot suprapune cu legitima apărare ori cu starea de necesitate, cazuri în care va trebui să se ţină seama şi de regulile specifice acestor situaţii.

Fapta victimei reprezintă actul de conduită ilicit şi culpabil al persoanei prejudiciate, care, din punct de vedere cauzal, determină sau favorizează producerea prejudiciului în dauna sa, fapta victimei trebuind să fie ilicită şi să fi fost săvârşită în exclusivitate din culpa sa.

In raport de considerentele de drept reţinute mai sus, cu privire la situaţia de fapt instanţa  a constatat că reclamantei îi revine în exclusivitate culpa în producerea prejudiciului suferit ca urmare a evenimentului din data de 12.12.2013.

Astfel, este de necontestat faptul că, pe timp de noapte (întrucât în data de 10 decembrie Soarele apune la ora 16,43, conform datelor Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu”), reclamanta, având o alcoolemie de 1,05g%0, conducea un atelaj hipo, încărcat cu materiale pe un drum judeţean. Mai mult, reclamanta nu purta vestă reflectorizantă, iar vehiculul său cu tracţiune animală nu era prevăzut cu nici un element de semnalizare.

Ori, potrivit art. 165 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 1391/2006, conducătorul vehiculului cu tracţiune animală este obligat, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă, să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă în partea din faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasate pe partea laterală stângă. Mai mult, art. 102 alin. (1) pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că nerespectarea obligaţiilor ce revin conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală constituie contravenţie.

Prin urmare, circulând la lăsarea serii fără a purta semnele distinctive prevăzute de lege, atât el, cât şi atelajul pe care îl conducea, conducătorul de vehicul cu tracţiune animală săvârşeşte fapta prevăzută de dispoziţiile mai sus menţionate.

În speţă, susţinerile reclamantei nu au vizat existenţa sau inexistenţa faptei de a circula cu vehiculul cu tracţiune animală fără ca acesta să fie dotat cu mijloacele de semnalizare necesare pe timp de noapte şi fără ca reclamanta să poarte îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante. Dimpotrivă, reclamanta a admis, la interogatoriu, că nu a purtat vestă reflectorizantă şi că atelajul cu care se deplasa nu avea astfel de elemente, însă a susţinut că prezenţa lor nu era necesară, întrucât la ora la care a circulat afară era încă ziuă.

Verificând aceste apărări, instanţa a reţinut că martorul R F, fiind independent de ambele părţi implicate în litigiu, a constatat că vehiculul condus de reclamantă nu purta semnele distinctive prevăzute de lege, precizând că afară  se lăsase întunericul.

Rezultă deci din probele în cauză că evenimentul rutier din 12.12.2013 putea fi evitat  de către reclamantă,  dacă aceasta s-ar  fi asigurat  înainte de a circula pe un drum judeţean că atelajul său hipo este vizibil pentru ceilalţi participanţi la trafic şi dacă ar fi evitat să consume alcool înainte de a pleca la drum.

În condiţiile  în care  reclamanta se deplasa pe timp de noapte, pe un drum judeţean, în maniera reţinută mai sus, fără a-şi lua cele mai elementare norme de prevedere şi având o valoare ridicată de alcoolemie, nu se poate considera că pârâtul  a fost avertizat  şi pus în situaţia de a putea evita impactul cu vehiculul cu tracţiune animală, deoarece timpul său de manevră plus timpul de gândire  a fost  mai mare decât posibilitatea  de evitare  a accidentului produs.

În situaţia în care pârâtul  nu a putut prevedea  rezultatul socialmente  periculos  al faptei, aceasta fiind  consecinţa intervenţiei  unei împrejurări  străine  de voinţă  şi conştiinţa  sa - respectiv fapta victimei  înseşi, instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite  astfel dispoziţiile  art. 1352 C.Civ., cauza exclusivă a producerii accidentului din 12.12.2013 fiind comportamentul reclamantei.

Concluzionând, reţinându-se culpa exclusivă a reclamantei în producerea evenimentului rutier în care a fost implicată, vinovăţia pârâtului fiind exclusă, instanţa va respinge ca neîntemeiată prezenta acţiune.

Cu aplicarea art. 453 C.pr.civ., reţinând culpa procesuală a reclamantei şi la solicitarea pârâtului, instanţa obligî reclamanta în favoarea pârâtului 3.105 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat şi taxă de timbru suportate de pârât până în acest moment.

 Împotriva acestei sentinţe a declarat  apel reclamanta  B  M  la data de 02.02.2018, solicitând  admiterea apelului,  schimbarea în tot  a soluţiei pronunţate de  instanţa de fond  şi obligarea  în solidar  a pârâţilor să plătească  suma de 1.500 lei  despăgubiri  materiale şi  22.500 lei daune morale, precum şi  dobânda legală  calculată  de la data de  08.07.2016 şi până la  data achitării  integrale  a sumelor datorate.

 În motivele de apel invocate,  precizează reclamanta că prin cererea de chemare in judecata formulată la data de 27.03.2015 a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa  să  se dispună obligarea paraţilor SC E R A R SA si O P-O la acoperirea prejudiciului produs prin fapta ilicita, respectiv plata daunelor materiale  în  cuantum total  de  6600 lei şi a daunelor morale în cuantum de 150.000 lei.

In susţinerea celor învederate a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv acte de stare civila, poliţa RCA, certificat medico legal eliberat de IML S, adresa din 03.12.2014, Ordonanţa de clasare după începerea urmăririi penale, referat cu propunere de clasare emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal,  interogatoriu  şi proba testimoniala cu martorul C I.

 De asemenea a precizat  ca motivul pentru care s-a dispus clasarea cauzei de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a fost intrarea in vigoare a Noului Cod Penal, întrucât fapta săvârşita de paratul O P-O  nu mai era prevăzuta de legea penala.

Astfel, Judecătoria Craiova a reţinut ca fapta ilicita a rezultat din dosarul de urmărire penală nr.X/P/2013, constând în aceea ca pârâtul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare OT X Y rezultând avarierea căruţei si vătămarea reclamantei. In ceea ce priveşte repararea prejudiciului patrimoniului si nepatrimonial suferit de către reclamanta ca urmare a vătămării integrităţii sale corporale, pentru care nu a fost despăgubit.

In ceea ce priveşte prejudiciul moral suferit precizează că este de netăgăduit că prin fapta ilicita, s-a cauzat atât un prejudiciu material cât si unul  moral, prejudiciul moral constând în traumele morale suferite de aceasta  în atingerea adusa drepturilor acesteia de a se bucura de o viaţă normală fără  privaţiuni.

Învederează că  prin sentinţa civila nr.X/2016 din data de 08.07.2016 Judecătoria  Craiova  a admis in parte cererea  si a obligat in solidar pe paraţi să-i plătească  următoarele sume: 1.500 lei despăgubiri materiale si 22500 lei daune morale, precum si dobânda legala calculata de la data de 08.07.2016 si pana la data achitării integrale a sumelor datorate.

Precizează că  paratul a formulat apel,  iar prin Decizia nr.X din data de 03.05.2017,Tribunalul Dolj a admis apelul în ceea ce priveşte excepţia necompetentei teritoriale, concluzionând ca Judecătoria Craiova nu era competentă să judece cauza ci Judecătoria Slatina. Totuşi, Judecătoria Slatina a respins acţiunea  formulată fără a mai reaudia martori propuşi si fără a  mai  lua interogatori pârtilor, soluţia  fiind netemeinica si nelegala.

 Având in vedere caracterul devolutiv a apelului,  solicita încuviinţarea şi readministrarea tuturor probelor încuviinţate de Judecătorie , respectiv proba cu înscrisuri, proba cu martori  şi interogatoriul pârâţilor.

 În drept,  îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art.466-482 CPC.

La data de 20.02.2018  pârâta  SC E R A R SA a formulat întâmpinare, prin care  a solicitat respingerea  apelului  formulat de  apelanta reclamantă ca neîntemeiat  şi menţinerea sentinţei pronunţată de  instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală.

 Consideră că în cauza de faţă  sunt aplicabile  Normele  aprobate  prin Ordinul  Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind  asigurarea  obligatorie  de răspundere  civilă pentru  prejudicii produse  terţilor prin accidente de autovehicule, respectiv Ordinul 14/2011 şi dispoziţiile  Legii  nr. 12369/1995 privind  asigurările  şi reasigurările  din România.

Precizează  că asiguratorul RCA  plăteşte despăgubiri  nu pe baza  delictuală, ci  în baza  contratului de asigurare RCA, în conformitate  cu termenii  şi condiţiile stabilite  prin ordinul  menţionat, termeni şi condiţii  care  constituie clauzele contractului  de asigurare RCA.

Aşadar, despăgubirea  pe care  asiguratorul  RCA o poate  acorda  nu urmează  în totalitate  despăgubirea  pe care o persoană  vinovată  este obligată  să o plătească  în conformitate cu  principiul  reparării  integrate a prejudiciului, statuat de  art. 1349 cod civil.

Consideră că instanța de fond, în mod corect  a respins acţiunea  reclamantei, având  în vedere că la dosarul  cauzei nu a  fost depus  niciun înscris din care  să rezulte  vinovăţia asiguratorului, mai mult decât atât  din probatoriul  administrat rezultă  că vinovată de producerea accidentului  se face  intimata.

Precizează prin întâmpinarea depusă  la dosarul cauzei  că potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995. asiguratorul  acordă despăgubiri  în baza contractului de asigurare , pentru prejudiciile  de care  asiguraţii răspund faţă de  terţe persoane despăgubite prin accidente de  vehicule.

Potrivit  înscrisurilor depuse la dosarul cauzei  şi susţinerilor pârâtului consideră că sunt aplicabile  dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. b  din Norme, conform cărora  asiguratorul nu acordă  despăgubiri  pentru cazurile  în care proprietarul, utilizatorul  sau conducătorul  vehiculului  vinovat  nu are răspundere  civilă  dacă accidentul a  fost produs  din culpa  exclusivă  a persoanei prejudiciate.

 Astfel  din probele administrate  nu rezultă vinovăţia  asiguratorului, societatea neputând fi obligată  la plata despăgubirilor, întrucât  reclamanta  nu a  făcut dovada  că persoana vinovată  de producere evenimentului rutier  este  O P , asigurat  la  societatea pârâtă.

Precizează că pentru a fi angajată răspunderea  civilă delictuală  este necesară  existenţa a patru elemente : existenţa unui prejudiciu,  existenţa unei  fapte ilicite, existenţa  unui raport de  cauzalitate  între fapta ilicită  şi prejudiciu  şi existenţa culpei.

De asemenea consideră  că instanța de fond  a apreciat în mod corect  că  în prezenta  cauză, culpa în producerea  prejudiciului  suferit ca urmare a  accidentului din data 12.12.2013 aparţine  în exclusivitate  intimatei  reclamante, întrucât aceasta  conducea pe un drum  judeţean un vehicul cu tracţiune  animală, nesemnalizat,  încărcat cu lemne, atelaj care nu era  prevăzut cu  elemente reflectorizante, nu purta veste  reflectorizantă şi avea o  îmbibaţie alcoolică de 1,05g%0 .

 Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la înscrisurile de la dosar, tribunalul constată că apelul  este nefondat , având în vedere următoarele considerente:

Tribunalul reţine că, prin sentinţa civila nr.X din data de 08.07.2016, Judecătoria  Craiova  a admis in parte acţiunea reclamantei si a obligat in solidar pe paraţi să-i plătească  1.500 lei despăgubiri materiale si 22500 lei daune morale, precum si dobânda legala calculata de la data de 08.07.2016 si pana la data achitării integrale a sumelor datorate.

Împotriva acestei sentinţe  a formulat apel pârâtul O P-O,  iar prin Decizia nr.X din data de 03.05.2017, Tribunalul Dolj a admis apelul, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Slatina, constatând că Judecătoria Craiova a fost necompetentă teritorial să soluţioneze cauza.

Judecătoria Slatina, la termenul de judecată din data de 11.10.2017, a reţinut că probele administrate în faţa instanţei necompetente, respectiv Judecătoria Craiova, rămân câştigate judecăţii, urmând a ţine cont de acestea la soluţionarea cauzei.

Apelanta critică soluţia instanţei de fond, motivând că aceasta a fost dată fără ca instanţa să procedeze la readministrarea tuturor probelor ce au fost administrate de Judecătoria Craiova.

Această critică nu poate fi primită de tribunal. Astfel, potrivit dispoziţiilor art.137 C proc civ, în cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în faţa instanţei necompetente rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă învestită cu soluţionarea cauzei nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice. Aşadar, prin derogare de la dispoziţiile art.179 C proc civ, care reglementează efectele nulităţii, potrivit cărora actul de procedură nul sau anulabil este desfiinţat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii lui, textul de la art.137 C proc civ prevede că dovezile administrate în faţa instanţei necompetente rămân câştigate judecăţii. În consecinţă, corect a procedat instanţa de fond, în aplicarea dispoziţiilor art.137 C proc civ, reţinând că probele administrate de Judecătoria Craiova rămân câștigate judecăţii, în condiţiile în care nu au fost invocate de către apelanta reclamantă şi nici dovedite motive temeinice care să determine instanţa competentă să dispună refacerea probelor.

De altfel, nici în cuprinsul cererii de apel, apelanta nu indică motivele pentru care solicită readministrarea tuturor probelor, susţinând doar că soluţia pronunţată de Judecătoria Slatina este netemeinică şi nelegală pentru că a fost dată în baza probatoriului administrat în faţa unei instanţe necompetente.

Ori, în acord cu judecătorul fondului, tribunalul constată că, în lipsa unor motive temeinice, nu se impune readministrarea probatoriului, soluţia conservării probelor administrate de instanţa necompetentă fiind justificată prin raţiuni de administrare eficientă a justiţiei, de respectare a unei durate rezonabile a cauzei şi de evitare a unor cheltuieli pentru părţi, pe care le-ar implica refacerea probelor.

Tribunalul constată că judecătorul fondului a făcut o analiză amplă şi temeinic argumentată a probatoriului administrat, pronunţând o sentinţă legală şi temeinică.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.480 alin.1 C proc civ, va respinge apelul declarat de apelanta reclamantă B M, împotriva sentinţei civile nr. X/06.12.2017 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. X/215/2015 în contradictoriu cu  intimaţii pârâţi O P-O şi SC E R A R SA, ca nefondat.

În temeiul art.453 C proc civ, va obliga apelanta reclamantă  la plata  către intimatul pârât O P O a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocat redus de la 1000 lei la 500 lei, raportat la criteriile la care se referă art. 451 alin.2  C.pr. civilă, considerând că onorariul de avocat în cuantum de 500 lei este proporţional cu volumul de muncă depus de avocat ( care a formulat concluzii scrise şi a participat la două termene de judecată, la ultimul termen formulând concluzii asupra apelului) şi complexitatea pricinii.

Data publicarii pe portal:09.01.2019