Răspunderea materială a angajatorului pentru desfacerea abuzivă a contractului individual de muncă şi formularea unei plângeri penale soluţionată prin clasarea acesteia

DREPTUL MUNCII

Răspunderea materială a angajatorului pentru desfacerea abuzivă a contractului individual de muncă şi formularea unei plângeri penale soluţionată prin clasarea acesteia

- art. 80 alin. 1 şi art. 253 alin. 1 Codul Muncii

- O.U.G. nr. 13/2011

- art. 1535 Cod civil 

Apelantului reclamant i-a fost desfăcut contractul de muncă, urmare a constatării unei pagube în gestiune, însă, decizia emisă a fost anulată în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive iar plângerea penală formulată de angajator împotriva acestuia a fost clasată, reţinându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Măsurile adoptate de către angajator, pe parcursul a peste 6 ani de zile, au lezat personalitatea umană peste limita normală, fiind apelantul supus la diverse traume şi presiuni psihice, incriminat pentru săvârşirea unor fapte penale, prejudiciul moral suferit neputând fi tăgăduit, astfel că se impunea a fi reparat, suma de 20000 lei acordată asigurând o compensare justă a acestuia, neputând fi reparat doar prin simpla anulare a deciziei de concediere şi clasarea plângerii penale.

Curtea de Apel Oradea – Secţia I-a civilă

Decizia civilă nr. 1167 din 8 noiembrie 2018

Prin Sentinţa civilă nr. (...)/LM din 18 iulie 2018, Tribunalul (...) a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul (...) (...), cu domiciliul procesual ales în (...), în contradictoriu cu pârâta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR (...) – DIRECŢIA SILVICĂ (...) R.A., cu sediul în (...) şi în consecinţă:

A obligat pârâta la plata către reclamant a dobânzilor legale aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantului conform sentinţei nr. (...)/CA/2016 şi la plata diferenţei rezultate din actualizarea cu indicele de inflaţie a aceloraşi drepturi salariale, începând cu data de 23.11.2014 şi până la data plăţii acestora, 27.12.2016.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

A respins restul pretenţiilor reclamantului ca nefondate.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Prin decizia nr. (...) din 05.12.2011 emisă de pârâtă, reclamantul a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în temeiul art.100 alin.2 lit.”h” din Contractul colectiv de muncă pe anul 2010 - 2011 coroborat cu dispoziţiile art.74 din Regulamentul intern al RNP (...) aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr.(…) din 28.07.2011, ca urmare a constatării unei pagube nejustificate în gestiunea sa în Cantonul (...).

Această decizie a fost contestată în instanţă de către reclamant, prin Sentinţa nr. (...)/CA/2016 din 8.07.2016 Tribunalul (...) - Secţia a III - a Contencios Administrativ şi Fiscal dispunând anularea deciziei, reîncadrarea reclamantului pe postul avut anterior şi obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrării efective. Această sentinţă a rămas definitivă prin Decizia Civilă nr. (...)/CA/2016-R din 29.11.2016 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal.

S-a reţinut de către instanţa de contencios administrativ că raportat la toate probele administrate în cauză nu s-a putut stabili în mod cert care este numărul arborilor nemarcaţi şi perioada în care ei au fost tăiaţi, dacă aceşti arbori au fost marcaţi în anii anteriori, că paguba constată în actul de control ce stă la baza emiterii deciziei de sancţionare nu este certă şi pentru faptul că, în speţă nu s-a lămurit situaţia arborilor cuprinşi în lucrarea de igienizare de circa 97 de fire de copaci, în parcela (...) efectuată în urmă cu 2-3 ani.

Având în vedere faptul că, prejudiciul stabilit prin actul de control nu este cert, instanţa a constatat că nu se poate reţine în sarcina contestatorului săvârşirea unei abateri disciplinare, nefiind dovedit faptul că reclamantul nu şi-a îndeplinit principala atribuţie stabilită prin Regulamentul pentru paza pădurii şi fişa postului, respectiv paza cantonului al cărui tutelar era, motiv pentru care a admis acţiunea acestuia.

În paralel cu soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului, pârâta a formulat împotriva acestuia acţiune civilă pentru recuperarea prejudiciului, acţiunea fiind soluţionată prin Sentinţa civilă nr. (...)/LM/2017 din 20.06.2017 a Tribunalului (...) - Secţia I-a Civilă, prin care acţiunea formulată a fost admisă în parte, reclamantul din prezenta cauză fiind obligat la plata sumei de 5 088,67 lei cu titlu de despăgubiri în favoarea angajatorului. Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia Civilă nr. (...)/A/2017 a Curţii de Apel (...) – Secţia I - a Civilă.

S-a reţinut de către instanţă că angajatorului i s-a cauzat un prejudiciu din culpa angajatului, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de pază a cantonului a cărui titular este, angajatul fiind obligat a-l repara, potrivit art. 25 din Legea nr. 22/1969. Deşi s-au contestat pagubele produse prin actele de control, invocându-se faptul că sunt cioate mai vechi de 5 ani, în sarcina angajatului pe post de pădurar, având şi gestiunea cantonului silvic controlat în înţelesul art.1 din Legea nr.22/1969, pentru lipsurile cantitative în gestiune operează o prezumţie simplă de vinovăţie a gestionarului, faţă de care nu a făcut dovada lipsei culpei sale în producerea pagubei. Chiar dacă s-a reţinut că nu a săvârşit o infracţiune în temeiul legii penale, pârâtul în privinţa căruia sarcina probei este răsturnată datorită calităţii de gestionar al cantonului silvic controlat şi în sarcina căruia legea instituie prezumţia de vinovăţie, implicând angajarea răspunderii civile contractuale, s-a apreciat că nu a răsturnat prin probe prezumţia de vinovăţie şi nu a făcut dovada lipsei pagubei stabilită prin actele de control. În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, instanţa a reţinut din probele administrate că acesta este în sumă de 5088,67 lei, constatat prin actele de control nr. nr.(...) din data de 08.11.2011, nr.(...) din data de 21.11.2011 şi nr. (...) din data de 28.12.2011. Din totalul pretenţiilor solicitate de angajator în cuantum de 64330 lei, s-a scăzut suma de 35.957 lei valoare prejudiciu constatat prin actul de control nr. (...) din data de 21.09.2011, înlăturat faţă de cele reţinute de instanţa de contencios administrativ, precum şi pretenţiile în cuantum de 23.284,33 lei solicitate de angajator în baza raportului de expertiză întocmită într-un alt dosar, contestată de angajat şi în susţinerea cărora angajatorul nu a depus alte probe în condiţiile în care din actele de control nr.(...) din data de 08.11.2011, nr.(...) din data de 21.11.2011 şi nr. (...) din data de 28.12.2011 a rezultat că valoarea prejudiciului stabilit şi respectiv dovedit este în cuantum de 5088,67 lei.

S-a mai reţinut că, împotriva reclamantului s-au efectuat acte de urmărire penală în dos. (...)/P/2014, soluţionat prin Ordonanţa de clasare din 12.11.2015. Din cuprinsul Ordonanţei a rezultat că pentru infracţiunea cercetată, de neglijenţă în serviciu, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu la data de 19.03.2012 şi că s-a formulat plângere de către angajator la data de 12.04.2012. S-a reţinut de către organul de urmărire penală că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu nici sub aspectul laturii obiective nici sub aspectul laturii subiective, întrucât nu se poate identifica o modalitate în care angajatul şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, iar cu privire la faptul că nu a descoperit cioatele s-a reţinut că nu s-a putut stabili de când datează acestea, nu s-a verificat dacă acestea au fost marcate în anii anteriori şi de asemenea s-a constatat că acestea au fost „pregătite” de cineva pentru a fi găsite şi pentru a părea proaspete. Ordonanţa de clasare a fost contestată de angajator pe cale ierarhică şi apoi în instanţă, fiind menţinută.

Instanţa a constatat totodată că după rămânerea definitivă la 29.11.2016 a Sentinţei nr. (...)/CA/2016 din 8.07.2016 dată de Tribunalul (...) - Secţia a III - a Contencios administrativ, pârâta a calculat şi achitat reclamantului la data de 27.12.2016 drepturile cuvenite potrivit sentinţei.

Cu privire la capetele de cerere privitoare la dobânzi şi actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale cuvenite reclamantului ca urmare a anulării deciziei de concediere, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Potrivit disp. art. alin. 1 Codul Muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

La calculul despăgubirilor datorate de angajator în acest temei, s-a apreciat că se impun a fi avute în vedere inclusiv reactualizarea cu indicele de inflaţie, care urmăreşte acoperirea erodării prin inflaţie a creanţei propriu-zise şi dobânda legală, care urmăreşte acoperirea beneficiului de care creditorul a fost lipsit ca urmare a neplăţii.

Potrivit art. 1.535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, s-a reţinut că, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic. Cuantumul dobânzilor legale este cel reglementat de disp. O.G. 13/2011, în speţă fiind vorba de dobândă datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată la scadenţă.

Din cuprinsul sentinţei nr. (...)/CA/2016 a rezultat că în dosarul respectiv au fost solicitate de către reclamant doar drepturile salariale, care au şi fost acordate de instanţă, nefiind solicitată nici actualizarea debitului cu indicele de inflaţie şi nici dobânda legală. S-a mai reţinut de instanţă că precizările verbale ale reprezentantei reclamantului din şedinţa publică din 23.05.2018 nu pot fi primite ca o restrângere a pretenţiilor menţionate în cererea de chemare în judecată, în condiţiile în care aceasta ar echivala cu o renunţare la unele pretenţii, în lipsa unui mandat special din partea reclamantului, contrar art. 406 alin. 2 Cod procedură civilă.

Faţă de acestea, instanţa de fond a apreciat că pretenţiile reclamantului privind acordarea actualizării debitului cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale sunt întemeiate în parte, sens în care s-a impus admiterea cererii şi obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantului conform sentinţei nr. (...)/CA/2016 începând cu data de 23.11.2014 şi până la data plăţii acestora, 27.12.2016, precum şi la plata diferenţei rezultate din actualizarea cu indicele de inflaţie a aceloraşi drepturi salariale, de asemenea până la data plăţii.

S-a apreciat de către instanţa de fond a fi nefondate pretenţiile privind calcularea în continuare şi după data plăţii a dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie, în condiţiile în care după efectuarea plăţii creditorul nu mai este în întârziere.

În ce priveşte capătul de cerere privitor la acordarea daunelor morale, prima instanţă a constatat că în raport de disp. art. 253 alin. 1 Codul muncii angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în cazul în care acesta a suferit un prejudiciu moral în legătură cu serviciul.

În raport de starea de fapt mai sus reţinută, coroborată cu depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, instanţa de fond a apreciat că în urma demersurilor efectuate împotriva sa, respectiv concedierea desfiinţată ca nelegală şi cercetarea penală în urma căreia s-a stabilit că nu sunt întrunite latura obiectivă şi latura subiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, reclamantul a suferit un prejudiciu moral atât din perspectiva unor suferinţe personale cât şi din perspectiva imaginii sale în societate.

Culpa pentru producerea acestui prejudiciu revine pârâtei, întrucât, chiar dacă demersurile acesteia au fost efectuate în baza unor dispoziţii legale, acestea s-au dovedit în final a fi nefondate.

Instanţa de fond a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea pârâtei în sensul că reintegrarea reclamantului şi acordarea drepturilor salariale reprezintă o reparaţie suficientă pentru reclamant, în condiţiile în care prejudiciul suferit de reclamant nu s-a datorat doar măsurii de concediere, ci şi acuzelor aduse acestuia în materie penală, fără ca reclamantului să îi poată fi reţinută vreo culpă sub acest aspect, cumularea celor două fiind de natură a agrava prejudiciul.

De asemenea, împrejurarea că iniţial cercetarea penală s-a declanşat din oficiu nu este de natură a înlătura culpa pârâtei, în condiţiile în care s-a reţinut că, cercetarea s-a demarat în urma actului de control al pârâtei. Apoi, după declanşarea din oficiu a cercetărilor penale, s-a reţinut că pârâta a depus plângere penală, în care a indicat un prejudiciu mai mare decât cel iniţial formulând şi căile de atac respinse ca nefondate împotriva ordonanţei de clasare, prelungind astfel soluţionarea cauzei penale cu aproape un an în mod nefondat.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantului, instanţa de fond a reţinut că nu trebuie pierdut din vedere faptul ca prejudiciul moral nu poate fi probat prin probe materiale în aceeaşi măsură precum prejudiciul material. În evaluarea acestuia, judecitorului îi revine rolul esenţial de a constata, prin apreciere, care este întinderea lui şi implicit valoarea compensaţiei ce se cuvine a fi acordată, pentru a nu crea posibilitatea îmbogăţirii pentru victimă.

Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut ca fiind relevantă practica CEDO, care în cauza Tolstoy Miloslivsky c. Regatul Unit a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere gradul de realizare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea adusă acestora.

S-a reţinut de prima instanţă că prin constatarea caracterului nelegal al concedierii, repunerea în situaţia anterioară şi stabilirea lipsei vinovăţiei penale a reclamantului, prejudiciul suferit de acesta este acoperit într-o oarecare măsură, însă s-a apreciat că în raport de datele speţei, doar acestea, nu sunt în măsură să constituie o reparaţie suficientă pentru prejudiciul reclamantului.

Prin urmare, judecând în echitate, având in vedere şi durata situaţiei prejudiciabile, instanţa de fond a apreciat că suma de 20.000 lei este o sumă rezonabilă, aptă să constituie o satisfacţie echitabilă, de natură a respecta pe deplin cerinţa proporţionalităţii între faptele pârâtei şi consecinţele acestora, concretizate în prejudiciul suferit de reclamant, instanţa reţinând că suma de 100.000 lei solicitată de reclamant apare ca fiind excesiv de mare şi depăşind caracterul rezonabil.

Pentru ansamblul considerentelor mai sus expuse, instanţa de fond a constatat că acţiunea formulată de reclamant este întemeiată în parte, admiţând-o ca atare, cu consecinţa obligării pârâtei la plata dobânzilor aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantului conform sentinţei nr. (...)/CA/2016, la plata diferenţei rezultate din actualizarea cu indicele de inflaţie a aceloraşi drepturi salariale începând cu data de 23.11.2014 şi până la data plăţii drepturilor salariale, 27.12.2016, precum şi, precum şi la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale, restul pretenţiilor reclamantului fiind respinse ca nefondate.

S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în prezentul dosar, reclamantul învederând că le va solicita pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel ambele părţi, reclamantul (...) (...), solicitând schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul majorării cuantumului daunelor morale înspre suma de 100.000 RON iar pârâta Regia Naţională a Pădurilor - (...) – Direcţia Silvică (...) R.A. solicitând, în principal, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant în întregime şi în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune morale către reclamant, fără cheltuieli de judecată.

Prin motivele de apel, apelantul reclamant a formulat următoarele critici:

- judecătorul fondului nu a stabilit corect şi rezonabil raportul de proporţionalitate între atingerea adusă persoanei şi imaginii sale vizavi de intensitatea şi gravitatea produsă, el fiind hăituit şi intimidat de intimată prin toate acţiunile şi măsurile pe care aceasta le-a exercitat împotriva sa;

- imaginea în societate i-a fost pătată de pârâtă grav şi iremediabil, fiind arătat şi considerat în tot acest timp drept un hoţ şi este în continuare astfel perceput, imaginea colectivităţii asupra persoanei sale nu s-a schimbat şi nici nu va putea fi schimbată vreodată, cu toate că s-a dovedit de două ori că este nevinovat;

- este nevinovat de acele fapte de care a fost acuzat astfel cum s-a constatat prin ordonanţa de clasare din 12.11.2005 dată în dosarul nr.(...)/P/2014 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul (...), respectiv prin plângerea formulată în dosarul nr.(...)/2016 unde în mod definitiv instanţa de judecată a dispus respingerea acesteia;

- a fost privat de drepturile salariale o perioadă de timp îndelungată, timp de 6 ani, în care a trebuit să se gospodărească şi să-şi procure cele necesare, singura sursă de venit fiindu-i luată într-un mod cu totul intempestiv;

- relaţia cu soţia s-a deteriorat mult, zilnic existând certuri, acuze grave şi reproşuri pe tema concedierii, de asemenea, onoarea familiei, demnitatea, reputaţia profesională, cinstea, i-au fost călcate în picioare, drepturi luate fără suport legal;

- hărţuirea morală nu este reglementată de Codul muncii, dar legislaţiile altor state membre ale Uniunii Europene consacră definiţia hărţuirii morale – Codul muncii francez, în forma actualizată, de asemenea, şi Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi - d) indice 1;

- dreptul oricărei persoane, instituţii, autorităţi de a se adresa instanţei de judecată nu trebuie înţeles în mod greşit şi exercitat abuziv, iar pârâta tocmai aceasta a făcut, a perseverat uzând de toate mijloacele posibile pentru a-l înlătura din colectivitate pentru a putea preda postul ulterior unei alte persoane;

- a fost nelegal concediat de către Direcţia Silvică (...) în anul 2001, măsură contestată, contestaţia înregistrată în dosarul nr.(...)/2011 fiind admisă în urma rejudecării la Tribunalul (...) în sensul reîncadrării pe postul avut anterior, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrării efective;

- în aceeaşi perioadă, pentru a-l hăitui şi intimida, pârâta a promovat o plângere penală, reproşându-i în mod injust că în perioada octombrie - decembrie 2011 au fost 158 de cioate nemarcate tăiate în zona Cantonului nr.(...), plângere soluţionată prin ordonanţa de clasare din 12.11.2015 din dosarul nr.(...)/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul (...), ulterior fiind respinsă plângerea prin încheierea penală nr.(...) pronunţată în şedinţa publică din 22.11.2016 de Judecătoria (...) în dosarul nr.(...)/2016;

- prin sancţiunea disciplinară aplicată prin desfacerea contractului de muncă i-a fost lezată imaginea şi onoarea, în condiţiile în care şi-a îndeplinit întotdeauna sarcinile de serviciu în mod atent şi conştiincios, mai mult în această perioadă resursele sale materiale s-au pierdut prin desfacerea contractului individual de muncă, ajungând în imposibilitatea de a-şi întreţine familia.

Apelanta pârâtă, prin motivele de apel a formulat următoarele critici:

- prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada că, la câteva zile după pronunţarea deciziei civile nr.(...)/2016 a Curţii de Apel (...) prin care s-a respins recursul împotriva sentinţei civile nr.(...)/CA/2016, i-a achitat integral toate drepturile salariale cuvenite reclamantului, astfel cum s-a dispus prin hotărârea judecătorească, inclusiv cheltuielile de judecată, fiind virate în conturile indicate de acesta în urma corespondenţei cu reprezentantul său, astfel că apreciază că orice pretenţii emise de salariat cu privire la drepturile băneşti stabilite prin hotărârile menţionate sunt nefondate, iar obligarea la plata dobânzilor legale aferente drepturilor salariale cuvenite pe perioada indicată prin sentinţa apelată este neîntemeiată, având în vedere că sentinţa civilă nr.(...)/CA/2016 a devenit definitivă în data de 29.11.2016;

- plângerea penală formulată împotriva angajatului pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu nu poate fi calificată ca un abuz, mai ales că anterior organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. (...) s-au sesizat din oficiu cu privire la aceeaşi faptă, de asemenea, nici promovarea acţiunii civile din dosarul nr.(...)/2014 prin care s-a urmărit recuperarea prejudiciului înregistrat în contabilitate nu poate fi privită decât ca un demers legal, obligatoriu chiar;

- în mod neîntemeiat s-a dispus obligarea sa la plata daunelor morale, în situaţia în care nu a făcut altceva decât să pună în aplicare dispoziţii legale şi să efectueze demersuri, pe care dacă nu le-ar fi îndeplinit, contravaloarea prejudiciului ar fi fost imputată apelantei;

- acordarea de daune morale ar fi fost întemeiată doar în situaţia în care decizia de sancţionare ar fi îmbrăcat o formă a unui abuz de putere, practica judiciară fiind majoritară în sensul respingerii unor astfel de cereri.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.466 şi următoarele Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, pârâta solicită respingerea apelului declarat de apelantul reclamant, cu motivarea că prin înscrisurile depuse în probaţiune a făcut dovada că la câteva zile după pronunţarea deciziei nr.(...)/2016 a Curţii de Apel (...), prin care s-a respins recursul împotriva sentinţei civile nr.(...)/CA/2016, aceasta a achitat integral toate drepturile salariale cuvenite intimatului reclamant, astfel cum s-a dispus prin hotărârea judecătorească, sumele, inclusiv cheltuielile de judecată, fiind virate în conturile indicate de intimatul reclamant în urma corespondenţei purtate cu reprezentantul său legal. Arată totodată că din înscrisurile de la dosar rezultă că prin decizia nr.(...)/5.12.2011 reclamantului i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară –desfacerea contractului individual de muncă, având în vedere volumul şi valoarea pagubei nejustificate constatate în gestiune, paguba produsă prin tăieri ilegale de arbori, conform actului de control nr.(...)/19.09.2011, respectiv 119 arbori tăiaţi, cu un volum de 132,6900 metri cubi şi o valoare de 35.957 lei, iar în vederea cercetării disciplinare, angajatul a fost convocat în faţa Consiliului de disciplină, respectându-se dispoziţiile legale incidente, asigurându-i-se dreptul la apărare şi doar după ce s-a constatat că nu aduce apărări/probe în dovedirea nevinovăţiei sale, s-a luat măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, fiind avute în vedere prevederile Contractului Colectiv de muncă încheiat la nivelul R.N.P. - (...).

Referitor la plângerea penală formulată împotriva angajatului pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, pârâta arată că nu poate fi calificată ca un abuz, mai ales, în condiţiile în care, anterior, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. (...) s-au sesizat din oficiu cu privire la aceeaşi faptă, de asemenea, nici promovarea în instanţă a acţiunii civile ce a făcut obiectul dosarului nr.(...)/2014, (admisă în parte), prin care s-a urmărit recuperarea prejudiciului înregistrat în evidenţele contabile ale unităţii în sarcina angajatului, nu poate fi privită decât ca un demers legal şi firesc – obligatoriu chiar - ,  astfel că, apreciază că este neîntemeiată obligarea ei la plata daunelor morale în favoarea apelantului reclamant, în condiţiile în care, nu a făcut altceva decât să pună în aplicare dispoziţiile legale şi să efectueze demersuri pe care dacă nu le-ar fi îndeplinit, (epuizând toate căile de atac), contravaloarea prejudiciului i-ar fi fost imputată ei. Acordarea de daune morale angajatului ar fi fost întemeiată doar în situaţia în care decizia de sancţionare ar fi îmbrăcat forma unui abuz de putere (presiuni ale angajatorului asupra angajatului pentru încetarea nelegală a raportului de muncă, multiple decizii de concediere nelegale cu privire la acelaşi angajat), practica judiciară fiind semnificativ majoritară în sensul respingerii cererilor de daune morale în cazul litigiilor de muncă, apreciindu-se că anularea deciziilor de sancţionare nelegale, alături de reintegrarea salariatului (când este cazul) şi plata salariilor corelative, reprezintă o reparaţie suficientă şi echitabilă.

Tot prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea apelului pârâtei invocând că, în fapt, apelul declarat de pârâtă nu aduce nicio altă critică faţă de cele expuse în faţa instanţei de fond, putând echivala cu o nemotivare, întrucât se poate observa că se copiază inserările de la fond precum şi expunerea stării de fapt aşa cum a fost aceasta făcută în toate acţiunile, reiterând susţinerea că prin achitarea integrală a drepturilor, orice pretenţii emise de apelantul reclamant de natura daunelor morale, dobânzi, penalităţi, ar fi nefondate, aspect ce a fost analizat de instanţa de fond şi respins cu o motivare pertinentă. În ceea ce priveşte daunele morale acordate, raportat la suferinţele parcurse şi modul în care l-au afectat pe apelant, apreciază că nu s-a stabilit corect şi rezonabil raportul de proporţionalitate între atingerea adusă persoanei şi imaginii lui vis-a-vis de intensitatea şi gravitatea produsă, având în vedere că acesta a fost hăituit şi intimidat de către pârâtă prin toate acţiunile şi măsurile pe care aceasta a considerat de cuviinţă să le exercite, imaginea în societate a fost pătată grav, iremediabil, fiind considerat în tot acest timp un hoţ, fiind perceput în continuare astfel, imaginea asupra persoanei sale nu s-a schimbat, nefiind şanse să se schimbe vreodată, cu toate că s-a dovedit că apelantul este nevinovat, culpă având angajatorul în tot ceea ce s-a întâmplat, iar susţinerea apelantului reclamant, în sensul că totul a fost o înscenare, a fost conturată după 6 ani de procese.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma criticilor aduse acesteia prin ambele apeluri declarate în cauză, Curtea a reţinut următoarele:

Prin sentinţa nr. (...)/CA/2016 pronunţată de Tribunalul (...) în şedinţa publică din 8 iulie 2016 a fost anulată decizia nr. (...)/5.12.2011 emisă de Direcţia Silvică (...), s-a dispus reîncadrarea reclamantului (...) (...) pe postul avut anterior, pârâta fiind obligată la plata în favoarea acestuia a drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrării efective. Soluţia a fost fundamentată în esenţă pe concluzia că paguba constatată prin actul de control ce a stat la baza deciziei de sancţionare nu este certă, astfel că nu se poate reţine în sarcina contestatorului săvârşirea unei abateri disciplinare, nefiind dovedit faptul că reclamantul nu şi-a îndeplinit principala atribuţie stabilită prin Regulamentul pentru paza pădurii şi fişa postului, respectiv paza cantonului al cărui titular era.

Sentinţa mai sus menţionată a devenit definitivă urmare respingerii recursului declarat de recurenta pârâtă Regia Naţională a Pădurilor – (...), Direcţia Silvică (...) R.A. prin decizia nr. (...)/CA/2016-R pronunţată de Curtea de Apel (...) în şedinţa publică din 29 noiembrie 2016.

După soluţionarea definitivă a litigiului, la Direcţia Silvică (...) sub nr. (...) din 15 decembrie 2016, a fost înregistrată cererea contestatorului de punere în executare a dispozitivului sentinţei nr. (...)/C/2016, demers urmare căruia acestuia i s-a comunicat, prin adresa nr. (...) din 21.12.2016, că suma totală a drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrării efective, este în cuantum de 92.167 lei, iar cheltuielile de judecată stabilite în sarcina sa sunt în sumă de totală de 6060 lei. Plata tuturor acestor drepturi a fost efectuată la data de 27 decembrie 2016 prin ordinele de plată nr.1108, 1109 şi 110 emise de (...) în modalitatea de plată solicitată de (...) (...) prin actul nr. (...) din 23.12.2016 adresat Regiei Naţionale a Pădurilor – (...) Direcţia Silvică (...) SA.

Actul de control ce-a stat la baza deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă – anulată ulterior de instanţă - a fost invocat de Direcţia Silvică (...), alături de alte acte de control încheiate după declanşarea procedurii disciplinare, în cadrul plângerii penale pentru neglijenţă în serviciu formulată împotriva lui (...) (...), plângere care a fost soluţionată prin Ordonanţa nr. (...)/P/2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul (...) în sensul clasării pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, soluţie menţinută ulterior prin Ordonanţa din 5 mai 2016, iar mai apoi, prin încheierea nr. (...)/2016 dată de Judecătoria (...) în şedinţa camerei de consiliu din data de 22 octombrie 2016 în dosar nr. (...)/2016 prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta Regia Naţională a Pădurilor (...), Direcţia Silvică (...) împotriva soluţiei procurorului dispusă prin Ordonanţa din 5 mai 2016 în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul (...) nr.(...)/II.2/2015, reţinându-se în esenţă că în mod corect s-a reţinut de către procurorul cauzei cât şi de către prim procuror că nu se poate stabili care ar fi modalitatea în care numitul (...) (...) şi-a încălcat atribuţiile de serviciu în aşa fel încât aceste acte să constituie latura obiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 Cod penal.

Aceleaşi acte de control au fost invocate şi în cadrul litigiului promovat împotriva lui (...) (...), în dosar nr. (...)/2017* al Tribunalului (...), având ca obiect acţiunea în răspundere patrimonială înregistrată la data de 22.09.2014, prin care Regia Naţională a Pădurilor – (...), Direcţia Silvică (...) RA solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 64.330 lei reprezentând prejudiciul cauzat unităţii în cantonul gestionat de acesta, soluţionat de Tribunalul (...) prin sentinţa civilă nr. (...)/LM/2017 din 20.06.2017 în sensul admiterii în parte a acţiunii, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 5.088,67 lei, restul pretenţiilor fiind respinse, soluţie păstrată în totul de Curtea de Apel (...) prin decizia civilă nr. (...)/A/2017 din 13 decembrie 2017, suma de 5.088,67 lei stabilită cu titlu de pagubă fiind reţinută în sarcina pârâtului cu motivarea că acesta a confirmat şi a semnat fără obiecţiuni trei acte de control, iar cu privire la cel de al patrulea, nr. (...)/2011, s-a făcut trimitere la dosarul nr. (...)/(...)/CA/2011* în care se tranşase definitiv situaţia prejudiciului constatat prin acel act de control, statuându-se cu putere de lucru judecat că nu se poate stabili în mod cert care este numărul arborilor nemarcaţi şi perioada în care au fost tăiaţi, fiind astfel imposibilă stabilirea cuantumului pagubei cauzate reclamantei.

Aspectele relevate în paragrafele ce preced pun în evidenţă faptul că în lunile septembrie, noiembrie şi decembrie ale anului 2011, în urma inspecţiilor efectuate în cantonul silvic (...), al cărui titular era (...) (...), apelanta pârâtă a întocmit patru acte de control, nr. (...)/21.09.2011, nr. (...)/8.11.2011, nr. (...)/21.11.2011 şi nr. (...)/28.12.2011, prin care a fost constatată o valoare totală a prejudiciului cauzat angajatorului de 41.045,67 lei.

Pe baza constatărilor cuprinse în actul de control nr. (...) din 21.09.2011, prin raportul nr. (...) din 26.10.2011 al Consiliului de disciplină constituit la nivelul Direcţiei Silvice (...), s-a formulat propunere de sancţionare a domnului (...) (...), pădurar la Ocolul silvic (...), cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, ulterior acesta fiind sancţionat în acest sens prin decizia nr. (...) din 5.12.2011, anulată de instanţă în cadrul litigiului pornit odată cu înregistrarea la data de 20.12.2011 pe rolul Tribunalului (...) a contestaţiei formulate împotriva deciziei de sancţionare, şi finalizat prin hotărâre definitivă la data de 29 noiembrie 2016.

În perioada în care pe rolul instanţei se afla judecarea contestaţiei împotriva deciziei de sancţionare, la data de 12 aprilie 2012 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) în dosarul nr. (...)/P/2012, plângerea penală formulată de Direcţia Silvică (...), despre care s-a făcut vorbire mai sus, ce a primit soluţie de clasare, păstrată de Judecătoria (...) prin încheierea din 22 noiembrie 2016.

În aceeaşi perioadă a fost pornit şi litigiul având ca obiect angrenarea răspunderii materiale, înregistrat pe rolul Tribunalului (...) la data de 22.09.2014, soluţionat definitiv la data de 13 decembrie 2017 în sensul admiterii în parte a acţiunii, conform detalierii făcute în alineatele ce preced.

Este de observat că apelantul reclamant a fost implicat în procedurile judiciare menţionate, derulate pe parcursul a aproximativ şase ani, având ca punct declanşator actele de control întocmite de apelanta pârâtă prin care s-a reţinut săvârşirea de către angajatul său, în calitate de pădurar, a unor fapte prejudiciabile.

Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului.

În speţă, faţă de susţinerile pârâtei, instanţa de apel are a se preocupa să verifice dacă emiterea deciziei de sancţionare, ulterior desfiinţată de instanţă, constituie un act cauzator de prejudiciu, cu analizarea totodată a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, analiză ce se impune a fi realizată şi cu luarea în considerare a celorlalte proceduri judiciare în care a fost implicat reclamantul.

Sub aspectul modului în care s-au răsfrânt asupra reclamantului măsurile luate de pârâtă, în calitatea sa de angajator, prezintă relevanţă probele testimoniale administrate de instanţa de fond. Astfel, martorul (M1) a relatat că după ce au apărut problemele, reclamantul nu a mai lucrat, i s-a părut complet demoralizat, avea şi probleme financiare, iar pe fondul acestora, după cum martorul a constatat personal, au apărut neînţelegeri între reclamant şi soţie, în grupul de prieteni existând discuţii în cadrul cărora unii l-au considerat vinovat, iar ulterior, în cursul anului 2017, reclamantul i-a spus că a fost diagnosticat cu diabet pe fondul problemelor avute, acelaşi martor arătând că i s-a părut dubios faptul că reclamantul care nu a avut niciodată astfel de probleme, a ajuns în această situaţie împreună cu fratele său şi în aceeaşi perioadă. De asemenea, martorul (M2) a declarat că a lucrat ca şi căruţaş la pădure, unde reclamantul era pădurar, l-a cunoscut de peste de 20 ani, reclamantul fiind perceput ca fiind om de omenie şi foarte corect. A aflat despre problemele reclamantului de la alţi pădurari, ulterior a vorbit despre cele întâmplate şi cu acesta, fiind foarte supărat şi având impresia că cineva îi doreşte răul, de altfel, au existat şi persoane – colegi de-ai reclamantului – care l-au crezut vinovat şi chiar s-au bucurat de ce a păţit. Fiind în relaţii apropiate cu familia reclamantului, a aflat că între acesta şi soţie au apărut probleme datorită faptului că o perioadă mare de timp nu a avut loc de muncă, soţia chiar intenţionând să divorţeze, de asemenea, reclamantul i s-a plâns că, din cauza stresului din acei ani, este bolnav de diabet.

Referitor la patologia despre care au făcut vorbire ambii martori, aceasta este confirmată şi de adeverinţa eliberată la data de 29.12.2017 de medicul specialist, din cuprinsul căreia rezultă că reclamantul este suferind de diabet zaharat tip II - insulină.

Prin măsurile adoptate de către unitatea pârâtă pe parcursul celor peste şase ani, reclamantului i-a fost lezată personalitatea umană peste limita normală, prin concedierea sa urmată de procedurile judiciare în care a fost implicat fiind supus la diverse traume şi presiuni psihice, ajungându-se să fie încriminat inclusiv pentru săvârşirea de fapte penale.

În condiţiile în care instanţa a reţinut că măsura de concediere a fost nelegală, prejudiciul produs reclamantului, dedus dintr-un complex de situaţii şi împrejurări, reiese fără putinţă de tăgadă din fapta ilicită a pârâtei care a aplicat măsura greşită, fiind evidentă existenţa unei lezări a personalităţii şi imaginii reclamantului prin adoptarea unor măsuri pe nedrept, or o atare suferinţă nu poate fi ignorată, astfel prin raportare la o persoană obişnuită care supusă fiind unei situaţii de fapt precum cea regăsită în speţă, ca efect al unei concedieri nelegale, suferă în mod inerent un prejudiciu moral urmare căreia rezistenţa psihică îi este zdruncinată, rezultă cu puterea evidenţei că reclamantul a fost supus la presiuni psihice şi la un stres emoţional ce au depăşit limitele fireşti în astfel de situaţii.

Existenţa prejudiciului moral suferit nu poate fi tăgăduită, deoarece reclamantului i-a fost afectată demnitatea personală, prestigiul profesional, dreptul la muncă, drepturi care se circumscriu în sfera dreptului la viaţă privată, consacrat atât prin normele constituţionale cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, concedierea abuzivă ce a fost urmată mai apoi de înregistrarea unei plângeri penale şi a unei acţiuni în răspundere patrimonială, constituie fără îndoială acte cauzatoare de prejudiciu, ce nu poate fi acoperit prin simpla anulare a deciziei de concediere, întrucât s-a adus atingere nu doar propriei persoane ci şi profesiei practicate, iar impactul pe care l-a produs această măsură s-a răsfrânt atât pe plan social, cât şi cel familial, deoarece prin pierderea locului de muncă până la reintegrare, reclamantul a fost pus în imposibilitatea obiectivă de a-şi întreţine familia, situaţie generatoare apoi de stări tensionate în relaţiile cu soţia sa.

Practica europeană în materie este în sensul acordării unor astfel de daune dacă se dovedeşte că prejudiciul suferit nu poate fi acoperit prin simpla anulare a deciziei de concediere, astfel judecătorii Tribunalului Funcţiei Publice (înfiinţat prin Decizia Consiliului Funcţiei Publice nr.2004/752/CE/ EURATOM) nici nu analizează dacă există un prejudiciu, considerând existenţa acestuia ca fiind prezumată, ei analizează doar impactul pe care l-a avut această vătămare asupra persoanei, în concret, se stabileşte dacă, raportat la circumstanţele cauzei, simpla desfiinţare a deciziei este de natură să aducă o satisfacţie suficientă celui vătămat în drepturile şi interesele sale legitime.

În speţă, faţă de probatoriul administrat în cauză - prin care a fost relevată situaţia reclamantului din punct de vedere psihologic, fiind dovedit prejudiciul cert legat de starea sufletească a persoanei sale, ajuns lipsit de un loc de muncă şi consecinţele de ordin familial şi social generate de o astfel de situaţie – rezultă cu îndestulătoare claritate că reclamantul a fost prejudiciat moral prin faptele culpabile ale angajatorului, ceea ce impunea repararea prejudiciului prin acordarea de daune morale, în aplicarea dispoziţiilor art. 253 alin. 1 din Codul muncii. De asemenea, chiar dacă punerea în executare a dispoziţiilor sentinţei civile nr.(...)/CA/2016 rămasă definitivă la data de 29.11.2016, s-a realizat de îndată, drepturile salariale cuvenite reclamantului fiind plătite la data de 27.12.2016, aceasta nu înseamnă că apelanta pârâtă este exonerată de obligaţia ce-i incumbă din perspectiva prevederilor art.1535 din Codul civil şi respectiv a prevederilor art.80 alin.1 din Codul muncii coroborate cu prevederile OG nr.13/2011, la calculul despăgubirilor datorate de angajator pe aceste temeiuri trebuind luate în considerare dobânda legală – al cărei scop este acoperirea beneficiului de care a fost lipsit creditorul – şi respectiv reactualizarea cu indicele de inflaţie – având ca scop acoperirea erodării prin inflaţie a creanţei, argumente care în totalitatea lor conduc la concluzia că motivele invocate de pârâtă, în ansamblul lor, se impune a fi înlăturate.

Sub aspectul cuantumului daunelor morale, soluţia primei instanţe nu se impune a suferi modificările solicitate de partea reclamantă, având în vedere că în cazul acordării acestora instanţa judecă în echitate – sens în care trebuie a se face trimitere şi la jurisprudenţa constantă în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului -, respectiv procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-a suportat persoana prejudiciată, precum şi consecinţele negative pe care măsura concedierii a avut-o cu privire la viaţa sa privată, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

Sigur că prejudiciul moral nu este evaluabil în bani, dar se impune să fie compensat integral, pe măsura dimensiunii, gravităţii şi consecinţelor sale, iar ţinând cont de toate împrejurările concrete mai sus descrise, pentru repararea stării de anxietate, a inconvenientelor şi incertitudinilor şi a altor daune nemateriale produse prin fapta pârâtei, suma de 20.000 lei este de natură să reflecte întocmai prejudiciul moral suferit de reclamant, asigurând o compensare justă a acestuia, pe cale de consecinţă, evaluarea tuturor elementelor probatorii conduce la concluzia că suma bănească stabilită de prima instanţă corespunde prejudiciului încercat de reclamant, ţinându-se seama de echivalentul real al tuturor consecinţelor negative produse prin conduita pârâtei, al suferinţelor suportate de reclamant şi familia acestuia, astfel că nu se impune a fi reapreciat cuantumul daunelor morale în sensul majorării la suma pretinsă de apelantul reclamant prin cererea de apel, suma acordată de prima instanţă reflectând un calcul echitabil, rezonabil, potrivit, al echivalentului bănesc cuvenit reclamantului cu titlu de daune morale.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, legea civilă nu stabileşte criterii de determinare, în consecinţă, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura lezării lor, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura afectării, precum şi măsura în care părţii vătămate i-a fost afectată situaţia familială, profesională sau socială, după caz, cuantificarea prejudiciului moral, prin aplicarea criteriilor menţionate, fiind subordonată condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs părţii lezate, conform reglementării cuprinse în art.41 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, iar în speţă cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului este apreciat de instanţa de apel ca fiind apt să constituie o satisfacţie echitabilă, ce se încadrează în limitele unei reparaţii integrale, echitabile şi adecvate pentru suferinţele încercate de reclamant şi familia sa.

Suma de 20.000 lei corespunde limitelor reparaţiilor morale impuse de circumstanţele cauzei cât şi de prudenţa ce trebuie manifestată pentru ca reparaţia daunei să ofere persoanei prejudiciate o satisfacţie cu caracter strict compensatoriu, în aşa fel ca dimensiunea reparaţiunii să fie suficientă şi proporţională cu prejudiciul suferit, cunoscut fiind că daunele morale nu au rolul unor amenzi civile şi nu pot duce la o îmbogăţire nejustificată a persoanei prejudiciate, ele având doar un rol compensator, prin urmare, în speţă nu se impune majorarea daunelor morale, prin soluţia primei instanţe fiind stabilit un echilibru adecvat între prejudiciul moral produs şi despăgubirile acordate, în măsură să ofere atenuarea suferinţelor morale încercate de apelantul reclamant, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei, argumente în raport de care susţinerile apelantului reclamant trebuie privite ca nefondate.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondate ambele apeluri, sentinţa urmând a fi păstrată în totul, soluţie în raport de care nu mai devine necesar a se lua act de precizarea apelantului reclamant privind solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare