Cesiunea de creanţă este valabilă şi produce efecte între cedent şi cesionar, fără consimţământul sau notificarea debitorului. În speţă, creanţa nu este legată în mod esenţial de persoana creditorului, astfel încât nu era necesar consimţământul debitorulu

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de …, sub nr. …, reclamanta  S.S. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL U.B. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei totale de 12.256,16 lei reprezentând cuantumul creanţelor datorate de către pârât în calitate de debitor cedat şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În fapt, la data de 09.12.2013, între pârâtul SPITALUL U.B. şi cedentul M.M. SRL s-a încheiat acordul cadru nr. 270/09.12.2013 ce avea ca obiect furnizarea de echipamente medicale conform solicitărilor pârâtului.

În derularea acestui contract cadru, au fost încheiate mai multe contracte subsecvente, din executarea cărora au rezultat creanţe ale pârâtului către M.M. SRL. O parte din aceste creanţe au fost cedate de  M.M. SRL către reclamantă, în condiţiile art. 1566-1586 Cod Civil.

Deşi au fost efectuate formalităţi privind notificarea debitorului cedat cu privire la cesiune, pârâtul a refuzat să achite reclamantei creanţele cedate.

Ulterior, la data de 18.08.2015, între MM SRL şi reclamantă s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă nr. 24/18.08.2015, prin care aceasta cesiona reclamantei două creanţe în cuantum de 29.140,00 lei şi 8.742,00 lei.

Prin Notificarea nr. 035/31.08.2015, cedentul MM SRL a înregistrat cesiunea prin serviciul Registratură al pârâtului, cu număr de intrare 21650/31.08.2015.

La data de 30.09.2015, pârâtul a plătit reclamantei creanţa în valoare de 29.140,00 lei aferentă facturii fiscale nr. 0346/31.08.2015, însă nu a achitat şi creanţa în valoare de 8.742,00 lei aferentă facturii fiscale nr. 0347/31.08.2015.

În temeiul aceluiaşi acord cadru, pârâtul şi cedentul MM SRL au semnat un nou Contract subsecvent cu nr. 3351/27.10.2015 având ca obiect furnizarea unui ghid pentru angiografie diagnostică în valoare de 1.934,40 lei. În urma furnizării ghidului, cedentul M.M. SRL a emis factura fiscală nr. 0357/28.10.2015, comunicată pârâtului spre plată şi necontestată de acesta.

La data de 29.10.2015, între MM SRL şi reclamantă s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă nr. 33/29.10.2015, prin care a fost cedată către reclamantă creanţa în valoare de 1.934,40 lei, contractul fiind acceptat şi de către pârât la data de 29.10.2015 prin semnarea acestuia de către un reprezentant.

Prin Notificarea nr. 0056/29.10.2015, cedentul MM SRL a înregistrat cesiunea prin serviciul Registratură al pârâtului cu nr. de intrare 27128/29.10.2015, iar până în prezent, pârâtul nu a achitat reclamantei creanţa în valoare de 1.934,40 lei aferentă facturii fiscale nr. 0357/28.10.2015.

În derularea acordului cadru, pârâtul şi MM SRL au semnat şi contractul subsecvent cu nr. 3735/13.11.2015, prin care aceasta din urmă se obligă să furnizeze pârâtului un ghid pentru angiografie diagnostică în valoare de 1.579,76 lei. În urma furnizării ghidului, MM SRL a emis factura fiscală nr. 0359/18.11.2015, comunicată pârâtului spre plată şi necontestată de acesta.

La data de 18.11.2015, între MM SRL şi reclamantă s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă nr. 34/18.11.2015, prin care aceasta ceda către reclamantă creanţa în valoare de 1.579,76 lei, contractul menţionat fiind acceptat şi de către pârât la aceeaşi dată prin acceptarea acestuia de către un reprezentant.

Prin Notificarea nr. 0060/18.11.2015, cedentul MM SRL a înregistrat cesiunea prin serviciul Registratură al pârâtului cu nr. de intrare 29210/18.11.2015, iar pârâtul nu a achitat reclamantei creanţa în valoare de 1.579,76 lei aferentă facturii fiscale nr. 0359/18.11.2015.

Cu privire la cele 3 cesiuni de creanţă, reclamanta arată că sunt incidente prevederile din Noul Cod Civil, având în vedere data încheierii contractelor de cesiune, respectiv după intrarea în vigoare a acestui act normativ. Prin urmare, se reţin prevederile art. 3 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora cesiunea de creanţă, fiind un contract, rămâne supusă dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiată, în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.

Mai arată reclamanta că, pentru a fi valabile, cesiunile de creanţă în discuţie sunt supuse principiului consensualismului şi nu necesită acordul debitorului cedat, fiind suficient ca aceasta să îndeplinească condiţiile generale legale impuse oricărui contract (capacitate, consimţământ, obiect determinat şi licit, cauză licită şi morală). Pentru ca cesiunea de creanţă să fie efectivă, aceasta trebuie să fie opozabilă debitorului cedat, opozabilitatea acesteia realizându-se în condiţiile art. 1578 Cod Civil..

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1566 şi următoarele din Codul Civil şi s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În probaţiune, au fost ataşate cererii de chemare în judecată înscrisuri constând în contracte de cesiune de creanţă, contracte subsecvente, facturi fiscale, notificări, extras ONRC.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 717,80 lei.

Prin întâmpinarea formulată de către pârât, acesta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, între SPITALUL U.B. şi MM SRL a fost încheiat acordul cadru nr. 270/09.12.2013 (valabil 24 luni), în baza căruia au fost încheiate contractele subsecvente pentru furnizare de materiale specifice laboratorului de explorări funcţionale invazive şi cateterism cardiac nr. 2444/17.08.2015, nr. 2478/18.08.2015 şi nr. 3735/13.11.2015. În executarea contractelor subsecvente mai sus menţionate, au fost emise facturi fiscale nr. 0347/31.08.2015 pentru suma de 8742 lei, nr. 0357/28.10.2015 pentru suma de 1934,40 lei şi nr. 0359/18.11.2015 pentru suma de 1579,76 lei, facturile fiscale mai sus menţionate fiind achitate de către pârât prin ordinele de plată emise în favoarea beneficiarului MM SRL.

În ceea ce priveşte cesiunea de creanţă, pârâtul arată că a solicitat societăţii cedente şi societăţii cesionare să facă dovada înregistrării în contabilitate a contractelor de cesiune nr. 24/18.08.2015, nr. 33/29.10.2015 şi nr. 34/18.11.2015.

Totodată, pârâtul, învederează că în prezent spitalul are în vedere stingerea prezentului litigiu pe cale amiabilă, astfel cum rezultă din convocarea nr. 4826/24.05.2017.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 şi  alin. 2 C.proc.civ., pârâtul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

În probaţiune, au fost anexate înscrisuri constând în certificatul de furnizare informaţii de bază nr. 814015/11.05.2017, convocarea nr. 4826/24.05.2017 şi dovada comunicării.

Ulterior, reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, întrucât în urma convocării la conciliere nu a reuşit să ajungă la o soluţie acceptabilă pentru ambele părţi.

Conform art. 1578 Cod Civil, reclamanta arată că debitorul creanţei cedate este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care primeşte o comunicare scrisă a cesiunii în condiţiile art. 1578 alin. 1 lit. b) Cod Civil, iar de la data înregistrării notificărilor, debitorul cedat nu se poate libera decât plătind către cesionar.

Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între reclamanta S.S. S.R.L., în calitate de cesionar, şi societatea M.M. S.R.L., în calitate de cedent, s-a încheiat Contractul de cesiune de creanţă nr. 24 din 18.08.2015 (f. 9) prin care cedentul a transferat către cesionar creanţa în sumă de 37.882 lei derivată din Contractul subsecvent nr. 2444/17.08.2015 (f. 13) şi factura nr. MM0346/31.08.2015 (f. 20) în valoare de 29.140 lei şi Contractul subsecvent nr. 2478/18.08.2015 (f. 21) şi factura nr. MM0347/31.08.2015 în valoare de 8.742 lei (f. 27), calitatea de debitor cedat fiind deţinută de pârâtul Spitalul U.B.

Pârâtul a fost notificat cu privire la cesiunea de creanţă la data de 31.08.2015, notificarea fiind înregistrată în evidenţele pârâtului sub nr. 21650/31.08.2015 (f. 28).

Între reclamantă şi societatea M.M. S.R.L. a mai fost încheiat Contractul de cesiune de creanţă nr. 33 din 29.10.2015 (f. 29) prin care cedentul a transferat către cesionar creanţa în sumă de 1.934,40 lei derivată din Contractul subsecvent nr. 3351/27.10.2015 (f. 33) şi factura nr. MM0357/28.10.2015 (f. 40), calitatea de debitor cedat fiind deţinută tot de către pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

Pârâtul a fost notificat cu privire la cesiunea de creanţă la data de 29.10.2015, notificarea fiind înregistrată în evidenţele pârâtului sub nr. 27128/29.10.2015 (f. 42).

De asemenea, între reclamantă şi societatea M.M. S.R.L. a mai fost încheiat şi Contractul de cesiune de creanţă nr. 34 din 18.11.2015 (f. 43) prin care cedentul a transferat către cesionar creanţa în sumă de 1.579,76 lei derivată din Contractul subsecvent nr. 3735/13.11.2015 (f. 47) şi factura nr. MM0359/18.11.2015 (f. 54), calitatea de debitor cedat fiind deţinută tot de către pârâtul Spitalul U.B.

Pârâtul a fost notificat cu privire la cesiunea de creanţă la data de 18.11.2015, notificarea fiind înregistrată în evidenţele pârâtului sub nr. 29210/18.11.2015 (f. 55).

Pârâtul a achitat contravaloarea facturilor nr. MM0347/31.08.2015, nr. MM0357/28.10.2015 şi nr. MM0359/18.11.2015 în contul societăţii M.M. S.R.L., prin ordinele de plată  nr. 759/29.02.2016 (f. 95), nr. 107/28.01.2016 (f. 94) şi nr. 791/29.02.2016 (f. 96), în total 12.256,16 lei, ulterior comunicării cesiunilor de creanţă către pârât.

În drept, potrivit art. 1566 alin. 1 C.civ., „Cesiunea de creanţă este convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva unui terţ”.

Conform art. 1573 C.civ., „(1) Creanţa este cedată prin simpla convenţie a cedentului şi a cesionarului, fără notificarea debitorului. (2) Consimţământul debitorului nu este cerut decât atunci când, după împrejurări, creanţa este legată în mod esenţial de persoana creditorului”.

Art. 1575 alin. 1 C.civ. prevede că „Cesiunea de creanţă produce efecte între cedent şi cesionar, iar acesta din urmă poate pretinde tot ceea ce primeşte cedentul de la debitor, chiar dacă cesiunea nu a fost făcută opozabilă debitorului”.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 1578 C.civ., „(1) Debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care: a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă; b) primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parţiale, trebuie indicată şi întinderea cesiunii. (2) Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului. (3) Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii. (4) Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata. (5) Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului”.

Art. 1.582 C.civ. prevede că „(1) Debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului. Astfel, el poate să opună plata făcută cedentului înainte ca cesiunea să îi fi devenit opozabilă, indiferent dacă are sau nu cunoştinţă de existenţa altor cesiuni, precum şi orice altă cauză de stingere a obligaţiilor survenită înainte de acel moment. (2) Debitorul poate, de asemenea, să opună cesionarului plata pe care el însuşi ori fideiusorul său a făcut-o cu bună-credinţă unui creditor aparent, chiar dacă au fost îndeplinite formalităţile cerute pentru a face opozabilă cesiunea debitorului şi terţilor. (3) În cazul în care cesiunea i-a devenit opozabilă prin acceptare, debitorul cedat nu mai poate opune cesionarului compensaţia pe care o putea invoca în raporturile cu cedentul”.

Din toate aceste dispoziţii legale rezultă că cesiunea de creanţă este valabilă şi produce efecte între cedent şi cesionar, fără consimţământul sau notificarea debitorului.

În speţă, creanţa nu este legată în mod esenţial de persoana creditorului, astfel încât nu era necesar consimţământul debitorului.

Totodată, notificarea este necesară pentru opozabilitate, astfel încât debitorul să ştie cui trebuie să îi facă plata, în mod valabil, pentru a se libera de datorie, iar nu pentru valabilitatea cesiunii de creanţă însăşi.

Înainte de notificare, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului, iar odată notificată cesiunea de creanţă, debitorul nu se poate libera decât plătind cesionarului.

Plata făcută de pârâtul din prezenta cauză, în calitate de debitor cedat, în contul cedentului, după ce a luat cunoştinţă de cesiunea de creanţă, nu îl liberează pe acesta de datorie, întrucât plata ar fi fost valabilă doar dacă ar fi fost făcută în contul cesionarului.

Faptul că debitorul pârât a înţeles să achite către cedent pentru că avea suspiciuni cu privire la realitatea operaţiunii juridice ce face obiectul contractelor de cesiune de creanţă nu îl liberează pe acesta, el fiind ţinut să plătească cesionarului.

În situaţia în care ar fi avut dubii cu privire la validitatea contractelor de cesiune, ar fi trebuit să formuleze acţiune în constatarea/declararea nulităţii contractelor de cesiune, pentru cauză ilicită, însă nu a făcut dovada efectuării unor astfel de demersuri, astfel încât contractele sunt considerate valabile de către instanţă.

De asemenea, nu are relevanţă în cauză nici când sau dacă au fost înregistrate cesiunile în contabilitatea cesionarului sau a cedentului, valabilitatea contractelor de cesiune nefiind condiţionată de o astfel de înregistrare.

În ce priveşte Contractul de cesiune de creanţă nr. 24 din 18.08.2015, care are o dată anterioară facturilor emise la 31.08.2015, instanţa reţine că reclamanta a precizat că este vorba despre o simplă eroare materială. În orice caz, cuantumul creanţelor cedate este precizat atât în Contractul subsecvent nr. 2444/17.08.2015, cât şi în Contractul subsecvent nr. 2478/18.08.2015, care sunt anterioare/concomitente contractului de cesiune, astfel încât suma era oricum cunoscută şi în lipsa facturilor emise.

În orice caz, pârâtul a şi făcut o primă plată parţială în contul cesionarului, după comunicarea cesiunii, în privinţa contravalorii facturii nr. MM0346/31.08.2015 în valoare de 29.140 lei, însă pentru celelalte datorii a înţeles să achite în contul cedentului, deşi avea cunoştinţă de cesiunile de creanţă.

Referitor la aspectele invocate de pârât, că nu i-au fost comunicate anexele la contractele de cesiune, instanţa apreciază că sunt neîntemeiate, având în vedere că în preambulul fiecărui contract de cesiune se precizează exact din ce derivă sumele cedate, respectiv contractele subsecvente şi facturile emise, pârâtul având cunoştinţă de cuantumul creanţelor, fiind parte şi semnând contractele subsecvente în care se menţionează care este valoarea acestora.

De asemenea, pârâtul a invocat şi dispoziţiile privind gestiunea de afaceri, apreciind că nu ar putea fi obligat decât la plata diferenţei de 2% din valoarea creanţei, întrucât pârâtul a plătit datoria societăţii reclamante către M.M. S.R.L. rezultată din cele trei contracte de cesiune, care prevăd la art. 2.1 că cesionarul se obligă ca în termen de 180 de zile de la încasarea debitului să achite cedentului 98% din valoarea creanţei.

Instanţa reţine că modalitatea de plată convenită de cesionar şi cedent vizează strict aceste două părţi ale contractelor de cesiune de creanţă, iar nu şi pe debitorul cedat, astfel încât în cauză nu este vorba despre o gestiune de afaceri, astfel cum aceasta este definită la art. 1330 C.civ.

De altfel, chiar din convocarea la conciliere (f. 68) transmisă de către pârât reclamantei, acesta recunoaşte că a achitat în mod eronat contravaloarea facturilor în contul societăţii M.M. S.R.L., iar nu cu intenţia de a gestiona afacerile reclamantei.

În concluzie, considerând că plata facturilor efectuată de către pârât în contul cedentului, în loc de cel al cesionarului, nu este o plată valabilă care să îl libereze de datorie, instanţa va admite cererea de chemare în judecată şi va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 12.256,16 lei reprezentând cuantumul creanţelor cedate. De asemenea, va lua act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare