Lipsa unui element esențial al răspunderii civile delictuale

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CONSTANȚA – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. 32266/212/2017

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4199/2018

Ședința publică de la 17 Aprilie 2018

Instanța constituită din:

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

Grefier

lipsa unui element esențial al răspunderii civile delictuale

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M, și pe pârâta L având ca obiect obligație de a face.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.04.2018,  fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în aceeași constituire, a amânat pronunțarea pentru data de 09.05.2018,  când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr…/212/2017, reclamanta M a solicitat, în contradictoriu cu pârâta L, în principal, obligarea acesteia la efectuarea lucrărilor de reparație la tencuiala planșeului din bucătăria apartamentului proprietatea reclamantei, în regim de urgență, iar, în subsidiar, abilitarea reclamantei de a efectua aceste reparații pe cheltuiala pârâtei. 

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că locuiește împreună cu cei doi copii, în vârstă de 6 ani, în apartamentul situat ... . Aceasta a susținut că, încă dinaintea nașterii copiilor săi,  a trebuit să suporte zgomotele produse din apartamentul aparținând pârâtei, situat deasupra locuinței sale. În data de 22.03.2017, în jurul orei 17.00, tencuiala interioară a bucătăriei apartamentului său a căzut, lovind-o pe una dintre fiicele sale. Conform certificatului medico – legal din data de 03.04.2017, minora a necesitat 3-4 de zile de îngrijiri medicale. Reclamanta a efectuat un raport de expertiză tehnică extrajudiciară și a susținut că degradarea tencuielii interioare din bucătăria sa este rezultatul acțiunii indirecte a pârâtei, întrucât dacă ar fi existat o tehnologie defectuoasă la executarea tencuielilor planșeelor, ar fi apărut degradări și în alte camere ale apartamentului său. Deoarece nu au fost identificate cauze precum umiditatea, tehnologie defectuoasă, tasări care să producă desprinderea tencuielii planșeului, s-a concluzionat de către doamna expert faptul că această împrejurare indică o slăbire în timp a aderenței mortarului de placa de beton din pricina șocurilor de natură mecanică aplicate pe partea superioară a planșeului (bubuituri, obiecte trântite, spargeri pardoseli, etc.). Aceste șocuri mecanice repetate duc la slăbirea legăturii dintre tencuială și planșeul din beton armat și, în timp, se produce desprinderea tencuielii de suprafața suport. Încă din anul 2012, reclamanta a procedat la sesizarea organelor competente în vederea aplicării unor sancțiuni de natură contravențională pârâtei, inițial pentru tulburarea zilnică a programului de păstrare a liniștii, în apartamentul acesteia producându-se zgomote puternice, provocate de alergarea celor trei copii ai săi, a câinelui, mersul apăsat pe călcâie al copiilor, joaca cu trotineta în casă, uși metalice trântite des, obiecte mari și mici aruncate pe jos, etc. Pârâtei i-au fost aduse la cunoștință aceste acuzații, atât de către reclamantă, cât și de ceilalți vecini, de administrația blocului, cât și de către lucrătorii de poliție. Reclamanta a învederat că a notificat-o pe pârâtă, solicitându-i să achite contravaloarea materialelor și a manoperei pentru degradarea tencuielii interioare din bucătăria apartamentului său. Reclamanta a arătat, de asemenea, că apreciază ca îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1349 Cod Civil, iar în probațiune aceasta a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei, înscrisuri, martori și expertiza tehnică imobiliară.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta a arătat că părțile sunt vecine, apartamentul său fiind situat deasupra apartamentului reclamantei. După ce pârâta a divorțat și a rămas singura care se îngrijește de cele trei fiice ale sale, reclamanta a început să susțină, obsesiv și contrar realității că îi deranjează liniștea. Aceasta a formulat mai multe plângeri la poliție pentru tulburarea liniștii publice și s-a adresat inclusiv conducerii asociației de proprietari, reclamând situații nereale. Pentru a o șicana, în condițiile în care reclamanta știa că pârâta deține un câine de companie, i-a refuzat acordul de a deține acest animal în casă, în condițiile în care ceilalți vecini își exprimaseră acordul, după care a reclamat-o la I.P.J. Constanța pentru încălcarea H.C.L.M. 10/2009. În urma sesizării reclamantei, pârâta a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 1.500 lei, amendă ce a fost înlocuită de instanța învestită cu soluționarea plângerii, cu măsura avertismentului. Deși, ulterior controlului, pârâta s-a conformat și a dus câinele la niște prieteni, reclamanta a depus o nouă sesizare împotriva sa, susținând că, în continuare, câinele era în apartament și o deranja. În consecință, la domiciliul pârâtei a fost efectuat un nou control al I.P.J. Constanța, în urma căruia s-a constatat că în apartamentul său nu se mai afla niciun animal de companie și cele susținute de reclamantă nu corespundeau realității. Pârâta a solicitat instanței să observe că cele susținute de reclamantă sunt contrare realității, detașarea tencuielii de la tavanul bucătăriei acesteia fiind un eveniment cu care pârâta nu are absolut nicio legătură. Pentru ca o astfel de consecință să se producă prin acțiunea sa, ar fi trebuit ca forța exercitată asupra podelei din bucătăria sa să fie mult mai mare decât aceea a deplasării unor copii, animale de companie sau chiar căderea unor lucruri aflate în locuința oricărui om obișnuit. Pârâta a susținut, de asemenea, că, în condițiile în care reclamanta o teroriza, pur și simplu, în privința pretinselor  zgomote provenind din locuința sa, atât pârâta, cât și copiii săi au manifestat foarte multă atenție pentru a evita orice fel de zgomote care ar fi putut să o deranjeze pe reclamantă. La data și ora la care reclamanta pretinde că a avut loc dislocarea tencuielii de la tavanul bucătăriei sale, în locuința pârâtei se aflau fiica cea mică a pârâtei împreună cu o altă persoană. Aceasta din urmă poate confirma faptul că în acea după – amiază nu a avut loc nicio activitate de natură a produce zgomote puternice, vibrații sau alte asemenea în bucătăria apartamentului pârâtei, astfel încât să îi fie imputată detașarea tencuielii de la planșeul apartamentului reclamantei. Pârâta a subliniat că raportul de expertiză depus de reclamantă nu are nicio valoare probatorie în cauză, având în vedere că acesta a fost efectuat strict la cererea reclamantei și pentru a servi interesului acesteia, fără înștiințarea pârâtei și fără a cerceta starea podelei din bucătăria locuinței sale. Pârâta a susținut că nu sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii sale delictuale.

În probațiune, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și martori.. 

Instanța a încuviințat în cauză, proba cu înscrisuri, proba testimonială, proba cu interogatoriul părților și proba cu expertiză tehnică imobiliară. 

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciului provocat ca urmare a săvârșirii de către aceasta din urmă, cu vinovăție, a unei fapte ilicite ce a determinat desprinderea și căderea tencuielii interioare a bucătăriei apartamentului reclamantei la data de 22.03.2017.

Ca situație de fapt necontestată de niciuna dintre părți, instanța reține că, la data respectivă, reclamanta și pârâta erau vecine, pârâta ocupând apartamentul situat deasupra locuinței reclamantei. 

Cererea a fost întemeiată pe normele ce reglementează răspunderea civilă delictuală – răspunderea pentru fapta proprie.

Din punct de vedere al dispozițiilor legale aplicabile speței:

Sediul materiei, în raport de data săvârșirii pretinsei fapte ilicite, se află în dispozițiile art. 1349, art. 1357 – 1371 și, respectiv, art. 1381 și următoarele Cod Civil.

Potrivit art. 1357 alineat 1 Cod Civil, „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.”

Plecând de la textul de lege mai sus citat, în cauză, este necesar a se stabili dacă în persoana pârâtei se regăsesc îndeplinite elementele unei răspunderi civile delictuale: fapta ilicită săvârșită cu vinovăție, care să fi determinat producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei.

Conform art. 249 Cod Procedură Civilă, „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.”

Sarcina probei elementelor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei, îi revenea, deci, reclamantei.

Instanța apreciază că în cauză nu s-a făcut dovada faptei ilicite săvârșite cu vinovăție de pârâtă.

Astfel, prin expertiza tehnică imobiliară efectuată în cauză s-a concluzionat că desprinderea stratului de tencuială este consecința uzurii normale din exploatare a spațiului de locuit cu destinația de bucătărie.

Nici martorii audiați în cauză nu au relevat aspecte care să fundamenteze probator susținerile reclamantei. Pe de o parte, martorul pârâtei a arătat că, fiind vecin de palier cu pârâta, nu a auzit în toată această perioadă de timp, din apartamentul său zgomotele invocate de reclamantă, aceste aspecte fiind constatate și la multiplele deplasări ale Poliției la fața locului, în urma sesizărilor reclamantei. Acesta a arătat, de asemenea, că nu au existat alte reclamații împotriva pârâtei ale altor vecini, referitoare la zgomote sau deranj provocate de pârâtă. Pe de altă parte, martorul audiat în cauză la cererea reclamantei a declarat că din septembrie 2016 s-a mutat din locuința reclamantei și nu a mai vizitat-o, episodul din 22.03.2017 cunoscându-l exclusiv din relatările acesteia, iar restul aspectelor relatate privesc starea conflictuală existentă între cele două părți, generată de raporturile de vecinătate.

În egală măsură, reclamațiile și sesizările reclamantei adresate diverselor persoane juridice nu probează decât modul în care părțile au înțeles să gestioneze raporturile de vecinătate dintre ele și, în niciun caz, fapta ilicită reclamată prin cererea de chemare în judecată.

Nu în ultimul rând, certificatul medico – legal emis pentru minoră atestă existența unor leziuni, fără a stabili cauzele acestora, iar prin ordonanța emisă la data de 02.03.2017 în dosarul nr. … al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, s-a dispus, în urma plângerii penale formulate de reclamantă împotriva pârâtei pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, clasarea cauzei motivat de inexistența faptei.

În concluzie, instanța apreciază că din probele administrate în cauză nu rezultă că desprinderea stratului de tencuială de pe tavanul bucătăriei reclamantei este rezultatul unei fapte culpabile a pârâtei.

De aceea, instanța reține că, deși se reclamă un prejudiciu, pentru a putea obliga pârâta la  acoperirea lui, trebuie să fie stabilită în sarcina acesteia răspunderea civilă în legătură cu fapta ilicită ce a produs  prejudiciul respectiv, reclamantei revenindu-i obligația de a dovedi fapta ilicită săvârșită cu vinovăție. În lipsa acestui element, nu se poate vorbi de o răspundere a pârâtei. 

În cauză,  reclamanta nu a făcut această dovadă, ce îi incumba, potrivit dispozițiilor art. 249 Cod Procedură Civilă, astfel încât,  lipsind un element esențial al răspunderii civile delictuale, instanța va reține că cererea de chemare în judecată nu este întemeiată și o va respinge ca atare. 

În temeiul art. 453 Cod Procedură Civilă, având în vedere că reclamanta este în culpă procesuală, instanța o va obliga pe aceasta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M cu domiciliul în ..., având domiciliul procesual ales la av. ... cu sediul ..., în contradictoriu cu pârâta L cu domiciliul ... având domiciliul procesual ales la ... cu sediul în ... având CNP ... .

Obligă reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Constanța.

Pronunțată azi, 09.05.2018, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

 PREȘEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare