Contracte - sechestru asigurator. Instituirea sechestrului asigurător pentru penalităţile de întârziere aferente chiriei . Condiţia referitoare la lipsa titlului executoriu cu privire la suma de bani datorată de către debitor.

Decizie 2217A din 08.11.2018


Contracte - sechestru asigurator. Instituirea sechestrului asigurător pentru penalităţile de întârziere aferente chiriei . Condiţia referitoare la lipsa titlului executoriu cu privire la suma de bani datorată de către debitor.

A. Cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător este întemeiată pe dispoziţiile art.953 alin. (1) C.pr.civ., care prevede dreptul creditorului de a solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, în următoarele condiţii: creditorul nu are titlul executoriu; creanţa este constatată în scris şi este exigibilă; face dovada intentării unei cereri de chemare în judecată.

Curtea reţine îndeplinită condiţia referitoare la lipsa titlului executoriu cu privire la suma de bani datorată de către debitor. Contractul de închiriere încheiat între părţi a fost înregistrat la ANAF sub nr.(..), astfel că are caracter executoriu în ce priveşte chiria, conform dispoziţiilor art.1798 C.civ. Or, în speţă, se solicită instituirea sechestrului asigurător pentru penalităţile de întârziere aferente chiriei neplătite, reclamanta nefiind în posesia unui titlu executoriu pentru această sumă.

Pentru încasarea penalităţilor nu este obligatorie emiterea unei facturi, prin raportare la art.319 alin. (6) C.fisc. întrucât acestea nu constituie livrări de bunuri sau prestări de servicii efectuate de societate. Temeiul penalităților îl reprezintă contractul încheiat intre părți, în cadrul căruia părțile au determinat modalitatea de percepere a penalităților și condițiile perceperii acestora.

Curtea reține că prin raportare la dispozițiile contractuale, prin care părțile au stabilit perceperea de penalități pentru neplata chiriei, respectiv cuantumul acestora, raportat la dispozițiile art. 1523 alin. (2) lit. d) C.civ. (debitorul se află de drept în întârziere când nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi), locatarul este de drept în întârziere, datorând penalități pentru neplata chiriei, în condițiile art.1535 C.civ.

-art.953 alin. (1) C.pr.civ.,

-art. 319 alin. (6) C.fisc.,

-art. 1523 alin. (2) lit. d) C.civ., art. 1535, art.1798 C.civ.

(Secţia a VI-a Civilă, decizia civilă nr. 2217/A din data de 8 noiembrie 2018)

Prin cererea formulată la data de 04.09.2018, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă sub nr. 30016/3/2018, reclamanta P I S.R.L. în contradictoriu cu pârâta DR. L. Y. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtei până la concurenţa sumei de 110.761,07 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente facturilor fiscale de chirie neachitate de pârâtă nr. PI (..), nr. PI (..), penalităţi calculate de la data scadenţei fiecărei facturi si pana la data de 31.07.2018, potrivit dispozițiilor art. 8.3 din contract.

Prin Încheierea din camera de consiliu din data de 06 septembrie 2018 Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător formulată de reclamanta P I S.R.L. ca neîntemeiată.

În motivare Tribunalul reţine că potrivit prevederilor art. 953 alin. (1) C.pr.civ. este necesară îndeplinirea, în mod cumulativ, a mai multor condiţii pentru admisibilitatea unei cereri de înfiinţare a sechestrului asigurător. Prima condiţie, aceea a declanşării litigiului de fond, este îndeplinită în cauză, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar. Celelalte condiţii nu sunt îndeplinite în cauză.

Reține tribunalul că nu este stabilită în mod cert suma de 110.761,07 lei până la concurența căreia a solicitat reclamanta a se institui sechestrul asigurător, iar contractul de închiriere nu constituie un act care să constate creanța pretinsă de reclamantă, nefiind îndeplinită cea de a doua condiție impusă de art. 953 alin. (1) C.pr.civ..

A treia condiţie, aceea a exigibilităţii creanţei pretinse de către reclamantă, nu este îndeplinită în cauză, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 663 alin. (4) C.pr.civ., creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În speţa dedusă judecăţii, tribunalul constată că suma de 110.761,07 de lei, ce constituie creanţa invocată de reclamantă, nu este exigibilă, neexistând până în prezent stabilit nici un termen pentru plata acesteia. Deşi facturile în raport de care s-au calculat penalităţile de întârziere a arătat reclamanta că erau scadente la data de 5 a fiecărei luni, conform art. 4.5 din contractul încheiat de părţi, şi a calculat în raport de datele de 05.11.2017, 05.12.2017, 05.01.2018, 05.05.2018 şi 05.06.2018 penalităţile de întârziere, totuşi în facturile în raport de care a calculat penalităţile s-au prevăzut că scadenţa ar fi la date diferite, respectiv 21.10.2017, 21.11.2017, 23.12.2017, 21.04.2018, 21.05.2018. Pe de altă parte, potrivit art. 4.4 din contractul încheiat de părţi ( fila 23) s-a prevăzut că facturile vor fi comunicate direct unui angajat al pârâtei, pe e-mail, prin fax sau scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar din materialul probator administrat nu rezultă că ar fi fost comunicate pârâtei facturile în raport de care s-au calculat penalităţile de întârziere de 110.761,07 lei în modalităţile prevăzute prin contact.

În final, tribunalul apreciază că, deşi nu este prevăzut în mod expres, din prevederile art.954 alin. (2) C.pr.civ. rezultă că acea creanţă invocată de reclamantă trebuie să fie şi certă. Numai atunci când ar fi îndeplinită şi această cerinţă s-ar putea institui un sechestru asigurător asupra bunurilor unui pârât. În cauză, creanţa invocată de reclamantă nu este una certă, certitudinea acesteia urmând a fi stabilită numai în urma administrării probatoriului ce va fi încuviinţat pe fondul cauzei.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel reclamanta P I SRL, solicitând schimbarea în tot a încheierii în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtei, până la concurenţa sumei de 110.751,07 lei penalităţi de întârziere.

În motivare apelanta prezintă cererea de chemare în judecată formulată şi situaţia de fapt, respectiv hotărârea pronunţată de instanţa de fond.

Susține apelanta că nelegalitatea si netemeinicia hotărârii apelate deriva în principal din împrejurarea ca instanţa, analizând condiţiile prevăzute de art. 953 alin. (1) C.pr.civ., a depăşit limitele analizei permise de acest text de lege, nesocotind practic premisele și scopul acestei instituţii procedurale în sine. Hotărârea nu este in mod corespunzător motivata in ceea ce priveşte condiţia constatării in scris a creanţei; Considerentele referitoare la condiţia exigibilităţii creanţei nu au in vedere situaţia de fapt concreta si cerinţele avute in vedere de art. 953 alin. (1) C.pr.civ.; Considerentele prin care instanţa își fundamentează pretinsa lipsa a caracterului cert al creanţei sunt contradictorii si neîntemeiate.

In acest cadrul procesual este suficient ca instanţa sa analizeze aparenta dreptului în favoarea reclamantului sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 953 alin. (1) C.pr.civ.. Însa, aparenta în drept în favoarea reclamantului trebuie efectiv analizată, instanţa neputând respinge cererea sub pretextul neîndeplinirii caracterului cert al creanţei doar pentru ca exista un litigiu între părți (condiţie de altfel de admisibilitate) şi în care în mod evident părţile au opinii divergente ce au si determinat naşterea situaţiei litigioase şi care urmează a fi tranşate de către instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii de fond, în baza probelor administrate.

Posibilitatea instituirii sechestrului are în vedere tocmai ipoteza creditorului care nu deţine un titlu executoriu, dar care urmăreşte sa obțină o „garanţie" a valorificării drepturilor sale în situaţia în care acţiunea îi va fi admisă. Or, modalitatea în care instanţa a soluţionat cererea îndepărtează aceasta instituţie de la scopul urmărit, plasând-o la un nivel pur teoretic.

Instanţa de fond a apreciat în mod greşit ca nu ar fi îndeplinite în cauză dispoziţiile art. 953 alin. (1) C.pr.civ.. Hotărârea apelata nu cuprinde niciun motiv pentru care apreciază că nu este îndeplinită condiţia constatării in scris a creanţei pentru a cărei asigurare a fost formulata cererea.

Se susține că obligaţia debitorului de plata a penalităţilor de întârziere a fost asumata de acesta în mod expres, atât sub aspectul existentei obligaţiei, cat si al întinderii, prin chiar contractul de închiriere încheiat, cu referire la art. 8.3 din Contract și art. 4.1, 4.5 din Contract. Mai mult, penalităţile au fost invocate și calculate și prin Notificarea de reziliere, ele fiind doar actualizate prin cererea de chemare în judecata pana la data introducerii acesteia pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Pentru încasarea penalităţilor nu este obligatorie emiterea unei facturi, prin raportare la art. 319 alin. (6) C.fisc. întrucât acestea nu constituie livrări de bunuri sau prestări de servicii efectuate de societate, temeiul lor fiind reprezentat de chiar contractul încheiat intre părți, conţinând elementele unei astfel de obligaţii sub aspectul existentei si determinării întinderii sale. Prin "act scris" trebuie sa se înțeleagă numai actul constatator al creanţei, din textul căruia sa rezulte, fără intervenţia unor împrejurări străine, elementele raportului juridic încheiat intre parți, in special existenta datoriei si obligaţia debitorului de a plaţi suma de bani, elemente care in cazul de fata rezulta, potrivit argumentării de mai sus, din chiar contractul de închiriere.

Cu privire la condiţia exigibilităţii și certitudinii creanţei, creanţa invocata de reclamanta este reprezentata de penalităţi de întârziere, care curg încă de la momentul depăşirii scadentei si pana la plata efectiva a debitului principal, putând fi solicitate de creditorul acestei obligaţii oricând in acest interval, proporţional cu durata scursa. Debitorul este de drept în întârziere, având in vedere dispoziţiile art. 8.2. si 8.3. din contract raportate la art. 1523 C.civ., câtă vreme s-a stabilit prin contract ca orice suma de bani datorata in temeiul contractului devine exigibila la data scadentei, fără a mai fi necesara punerea in întârziere.

Penalităţile au fost calculate in varianta favorabila paratului, cu respectarea principiului in dubio pro reo, iar obligaţia de plata a chiriei si implicit a penalităţilor s-a născut în baza contractului de închiriere, iar nu a facturilor fiscale. Potrivit înscrisurilor anexate prezentului apel, facturile au fost comunicate debitorului prin e-mail (modalitate agreata prin art. 4.4. din contract, la adresa indicata expres de parat - art. 12.1. din contract). Toate facturile, atât cele achitate, cat si cele neachitate, au fost comunicate in aceeaşi modalitate.

Nu in ultimul rând, in ceea ce priveşte caracterul cert al creanţei, prin hotărârea pronunţata, deși retine ca in lipsa titlului executoriu, caracterul cert urmează a fi stabilit prin raportare la probele administrate, instanţa apreciază ca certitudinea creanţei urmează a fi stabilita numai in urma probatoriului ce va fi încuviințat pe fondul cauzei. Or, în cadrul acestei proceduri este suficient, fata de scopul asigurător al sechestrului, sa se retina o aparenta a dreptului in favoarea reclamantului inclusiv din perspectiva exigibilităţii creanţei, fondul urmând a fi analizat in chiar litigiul ce constituie condiţia premisa de formulare a cererii de instituire a sechestrului.

La cerere au fost anexate înscrisuri: furnizare de informaţii, facturi, corespondenţă, e-mail.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, intimata invocă neîntrunirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de instituţia sechestrului asigurător. Susţine intimata că măsura indisponibilizării bunurilor sale înainte de soluţionarea definitivă a litigiilor dintre părţi este o măsură excepţională ce nu poate fi dispusă de fiecare dată când pe rolul instanţei există o acţiune având ca obiect plata unei sume de bani, la simpla cerere a creditorului, ci numai în cazuri temeinic justificate.

Susţine intimata că apelanta deţine un titlu executoriu – contractul înregistrat la ANAF sub nr.(..), conform dispoziţiilor art.1798 C.civ.

Susţine intimata că, în speţă, se solicită penalităţi, creanţa nefiind constatată prin act scris. Facturarea penalităţilor este apanajul creditorului care este singurul care poate decide să le perceapă.

Arată intimata că, în speţă, creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă şi exigibilă. Intimata i-a comunicat apelantei, la data de 26.10.2017, că suspendă executarea obligaţiilor contractuale întrucât a invocat excepţia de neexecutare a contractului. prin invocarea excepţiei de neexecutare creanţa nu este exigibilă, suspendându-se executarea prestaţiei celui care o invocă.

Facturile în raport de care s-au calculat penalităţile de întârziere nu erau scadente la data de 5 a fiecărei luni, ci la date diferite, respectiv 21.10.2017, 21.11.2017, 23.12.2017, 21.04.2018, 21.05.2018, nefiind comunicate intimatei.

Susţine intimata că apelanta a încasat chiria deşi nu a asigurat folosinţa în tot timpul locaţiunii şi nu a restituit cheltuielile cu utilităţile avansate şi suportate de intimată. MAI prin IGSU o notifică pe reclamanta apelantă că are obligaţia să obţină autorizaţia de securitate la incendiu. Mai arată că apelanta a ascuns cu bună-ştiinţă faptul că în martie 2018 i-a fost restituită documentaţia aferentă. Totodată, există o interdicţie legală de folosinţă a imobilului, potrivit Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Lucrările demarate în luna ianuarie 2018 de reclamantă în vederea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu sunt nefinalizate.

Se invocă dispoziţiile art. 1555 alin. (2) şi art.1789 C.civ.

Mai arată intimata că apelanta a făcut excesiv de oneroasă executarea contractului şi nu şi-a îndeplinit obligaţia de garanţie.

La întâmpinare au fost anexate înscrisuri.

Analizând apelul prin raportare la motivele de apel invocate, în temeiul dispoziţiilor art.480 C.pr.civ., Curtea urmează să îl admită și să schimbe în tot încheierea apelată în sensul că va admite în parte cererea, va dispune instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtului până la concurenţa sumei de 76.328,43 lei, reţinând următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, care formează obiectul dosarului civil nr.26544/3/2018 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă, reclamanta P I S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta DR. L. Y. S.R.L. să se constate intervenirea rezilierii de drept, la data de 16.07.2018, a contractului de închiriere încheiat de părţi la data de 18.05.2017, iar în subsidiar, a solicitat  rezilierea contractului din culpa pârâtei. De asemenea, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei din spaţiul închiriat; obligarea acesteia la plata sumei de 110.761,07 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente facturilor fiscale de chirie neachitate de pârâtă nr. PI (..), nr. PI (..), penalităţi calculate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data de 31.07.2018, potrivit dispozițiilor art. 8.3 din contract, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtei, până la concurenţa sumei de 110.761,07 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente facturilor fiscale de chirie neachitate de pârâtă nr. PI (..), nr. PI (..), penalităţi calculate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data de 31.07.2018, potrivit dispozițiilor art. 8.3 din contract.

Cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător este întemeiată pe dispoziţiile art. 953 alin.(1) C.pr.civ., care prevede dreptul creditorului de a solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, în următoarele condiţii: creditorul nu are titlul executoriu; creanţa este constatată în scris şi este exigibilă; face dovada intentării unei cereri de chemare în judecată.

În mod corect instanţa de fond a constatat că este îndeplinită în cauză condiţia declanşării litigiului pe fond, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar – filele 75-85, reclamanta formulând o cerere împotriva pârâtei (dosar nr.26544/3/2018 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă), în care solicită (capătul 3 de cerere) obligarea pârâtei la plata sumei de 110.761,07 lei penalităţi de întârziere aferente facturilor fiscale de chirie neachitate de pârâtă.

Curtea mai reţine îndeplinită condiţia referitoare la lipsa titlului executoriu cu privire la suma de bani datorată de către debitor. Contractul de închiriere încheiat între părţi a fost înregistrat la ANAF sub nr. (..), astfel că are caracter executoriu în ce priveşte chiria, conform dispoziţiilor art. 1798 C.civ. Or, în speţă, se solicită instituirea sechestrului asigurător pentru penalităţile de întârziere aferente chiriei neplătite, reclamanta nefiind în posesia unui titlu executoriu pentru această sumă.

Curtea reţine că este îndeplinită şi condiţia constatării în scris şi a exigibilităţii creanţei afirmată de apelantă.

Avem în vedere dispoziţiile art. 8.3 din contract, potrivit cu care în cazul în care locatarul nu-şi respectă obligaţiile de plată asumate prin prezentul contract, la termenele convenite, datorează locatorului penalităţi de 0,5% pe zi întârziere, pentru perioada de întârziere de la scadenţă până la plata efectivă, calculate la valoarea datorată.

Totodată, potrivit art.4.4 din contract plata chiriei se va face în lei, la cursul BNR din ziua emiterii facturii … Locatorul va comunica factura fiscală locatarului prin înmânarea ei direct unui angajat al acestuia sau prin transmitere prin fax, e-mail sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Potrivit art.4.5 din contract chiria se achită de locatar, lunar, în avans, pentru fiecare lună până la data de 5 a lunii respective.

Aşadar, obligaţia de plată a penalităţilor decurge din dispoziţiile contractuale anterior invocate, coroborate cu facturile fiscale emise de apelanta reclamantă şi comunicate intimatei pârâte prin e-mail, conform dovezilor depuse în cadrul dosarului de apel (filele 19-36). Mai mult, penalităţile au fost invocate și calculate și prin Notificarea de reziliere, ele fiind actualizate prin cererea de chemare în judecata. Curtea constată că, în ce priveşte factura fiscală P.I. (..) nu s-a făcut dovada comunicării acesteia către intimata pârâtă, împrejurare care împiedică curgerea penalităţilor de întârziere aferente cu privire la suma cuprinsă în această factură.

Curtea constată întemeiat argumentul apelantei reclamante, în sensul că pentru încasarea penalităţilor nu este obligatorie emiterea unei facturi, prin raportare la art. 319 alin. (6) C.fisc. întrucât acestea nu constituie livrări de bunuri sau prestări de servicii efectuate de societate. Temeiul penalităților îl reprezintă contractul încheiat intre părți, în cadrul căruia părțile au determinat modalitatea de percepere a penalităților și condițiile perceperii acestora.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că prin raportare la dispozițiile contractuale anterior enunțate (art. 8.3. 4.4 și 4.5), prin care părțile au stabilit perceperea de penalități pentru neplata chiriei, respectiv cuantumul acestora, raportat la dispozițiile art. 1523 alin. (2) lit. d) C.civ. (debitorul se află de drept în întârziere când nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi), locatarul este de drept în întârziere, datorând penalități pentru neplata chiriei, în condițiile art. 1535 C.civ.

Curtea reţine că, în ce priveşte facturile fiscale P.I. 134/16.11.2017, P.I. 144/18.12.2017, P.I. 179/16.04.2018, P.I. 190/16.05.2018, scadente la data de 5 ale lunii următoare celei în care au fost emise, s-au calculat penalităţi de întârziere de 0,5% din valoarea facturii, până la data de 31.07.2018, conform modului de calcul indicat în cererea de chemare în judecată, penalităţile astfel calculate totalizând suma de 76.328,43 lei.

Împrejurarea că facturile au fost emise cu începere de la jumătatea lunii şi continuând cu prima jumătate a lunii următoare nu afectează curgerea penalităţilor; astfel, spre exemplu, pentru chiria pe perioada 16.11.-15.12.2017 – factura P.I. 134, reclamanta a calculat penalităţi începând cu data de 05.12.2017, deşi, conform contractului, penalităţile pentru chiria datorată aferentă lunii noiembrie (1.11-30.11.2017) urmau să curgă începând cu 5.11., iar penalităţile pentru chiria aferentă lunii decembrie urmau să curgă începând cu 5.12.

În ce priveşte apărarea intimatei în sensul că penalităţile nu curg ca urmare a invocării excepţiei de neexecutare a contractului, constând în încălcarea obligaţiilor locatorului de asigurare a folosinţei liniştite şi utile a bunului, urmare a neobţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, Curtea reţine, pe de o parte, împrejurarea că potrivit dispoziţiilor art.4.8 din contract, s-a stabilit o perioadă de graţie de 60 de zile de la plata chiriei, perioadă necesară pentru obţinerea de către locatar a avizelor şi autorizaţiilor legale necesare pentru desfăşurarea la imobilul închiriat a activităţii de prestare servicii medicale. Totodată, la art. 6.1 lit. i) din contract, locatarul se obligă să obţină şi să deţină toate avizele/autorizaţiile necesare pentru activitatea desfăşurată în imobilul închiriat, din acest punct de vedere locatarul neasumându-şi prin contract vreo obligaţie.

Astfel, împrejurarea că, deşi această obligaţie nu îi revenea, locatorul a efectuat demersuri pentru avizarea şi autorizarea imobilului de către ISU, demersuri nefinalizate, nu poate conduce la temeinicia excepţiei de neexecutare invocate de intimata pârâtă.

Deşi depune la dosar o „solicitare-acord” prin care intimata solicită apelantei acordul pentru a întreprinde demersurile necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, intimata nu face dovada comunicării acesteia către apelanta reclamantă, respectiv a refuzului acesteia din urmă de a exprima acest acord.

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.953 C.pr.civ. pentru instituirea sechestrului asigurător.

Domenii speta