Cerere de sesizare a c.j.u.e. pentru verificarea compatibilităţii art. 718 alin.(1) C.pr.civ., în partea referitoare la posibilitatea atacării hotărârii numai cu apel, cu prevederile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, interpret

Cerere de sesizare a C.J.U.E. pentru verificarea compatibilităţii art. 718 alin.(1) C.pr.civ., în partea referitoare la posibilitatea atacării hotărârii numai cu apel, cu prevederile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, interpretate în lumina art. 6 şi art. 13 din CEDO. Inadmisibilitate.

-T.F.U.E.: art. 267

-Carta drepturilor fundamentale U.E.: art. 47

-C.E.D.O.: art. 6, art. 13

Când o situație juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, întrucât nu pune în discuţie dreptul european, C.J.U.E. nu este competentă să o examineze pe calea trimiterii preliminare în interpretare, iar dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, invocate de instanţa de trimitere, nu pot constitui, prin ele însele, temeiul acestei competențe.

(Secţia a III-a civilă, decizia civilă nr. 583 din data de  6 noiembrie 2018)

Potrivit art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: „Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: (…) (b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, aceasta poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.”

În cauză, recurentul a solicitat sesizarea C.J.U.E., pe calea trimiterii preliminare în interpretare, pentru ca această instanţă europeană să verifice compatibilitatea dispoziţiilor art. 718 alin. (1) C.pr.civ., în partea referitoare la posibilitatea atacării hotărârii numai cu apel (nu şi cu recurs), cu prevederile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, interpretate inclusiv în lumina art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 

Curtea constată că art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene consacră dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, având următoarea reglementare: „Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată. Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție.”

În legătură cu trimiterile preliminare care se referă la interpretarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin Recomandările nr. 2016/C439/01, însăşi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat următoarele aspecte relevante: „(8) Cererea de decizie preliminară trebuie să se refere la interpretarea sau la validitatea dreptului Uniunii, iar nu la interpretarea normelor dreptului național sau la aspecte de fapt invocate în cadrul litigiului principal. (9) Curtea nu se poate pronunța asupra cererii de decizie preliminară decât dacă dreptul Uniunii este aplicabil cauzei principale. În această privință, este indispensabil ca instanța de trimitere să expună toate elementele pertinente, de fapt și de drept, care o determină să considere că dispozițiile dreptului Uniuni sunt susceptibile să se aplice în speță. (10) În ceea ce privește trimiterile preliminare care se referă la interpretarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, este important să se amintească faptul că, în temeiul articolului 51 alineatul (1) din aceasta, dispozițiile Cartei se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Deși ipotezele unei asemenea puneri în aplicare pot fi diverse, este totuși necesar ca din cererea de decizie preliminară să reiasă, în mod clar și neechivoc, că o altă normă de drept al Uniunii decât Carta este aplicabilă cauzei principale. Întrucât Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra unei cereri de decizie preliminară când o situație juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, dispozițiile Cartei invocate de instanța de trimitere nu pot constitui prin ele însele temeiul acestei competențe.”

Într-adevăr, dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale se adresează, conform articolului 51 alineatul (1) din aceasta, statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii, iar, conform alineatului (2) al aceluiași articol, Carta nu creează nicio competență sau sarcină nouă pentru Uniune și nu modifică competențele și sarcinile stabilite de Tratate.

În această ordine de idei, este de amintit că din jurisprudența constantă a C.J.U.E. reiese în mod clar faptul că drepturile fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii au vocație de a fi aplicate în toate situațiile reglementate de dreptul Uniunii, nu însă şi în afara unor asemenea situații.

Astfel, C.J.U.E. a statuat deja că nu poate aprecia, din perspectiva Cartei, o reglementare națională care nu se situează în cadrul dreptului Uniunii (hotărârea din 15 noiembrie 2011 pronunţată în cauza Dereci; hotărârea din 7 iunie 2012 pronunţată în cauza Vinkov). Această statuare asupra domeniului de aplicare a drepturilor fundamentale ale Uniunii se coroborează cu explicațiile cu privire la articolul 51 din Cartă, care, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) al treilea paragraf T.U.E. și cu articolul 52 alineatul (7) din Cartă, trebuie luate în considerare în vederea interpretării acesteia (hotărârea din 22 decembrie 2010 pronunţată în cauza DEB, C-279/09, pct. 32). Potrivit explicațiilor amintite, „statelor membre le este impusă obligația de a respecta drepturile fundamentale definite în cadrul Uniunii numai în cazul în care pun în aplicare dreptul Uniunii”. Întrucât drepturile fundamentale garantate de Cartă trebuie să fie respectate atunci când o reglementare națională intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, nu pot exista situații care să țină de dreptul Uniunii fără ca drepturile fundamentale menționate să poată fi aplicate. Aplicabilitatea dreptului Uniunii o implică pe cea a drepturilor fundamentale garantate de Cartă.

Pe de altă parte, atunci când, în schimb, o situație juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii (nu pune în discuţie dreptul european), C.J.U.E. nu este competentă să o examineze pe calea trimiterii preliminare în interpretare, iar dispozițiile Cartei, eventual invocate de către instanţa de trimitere, nu pot constitui, prin ele însele, temeiul acestei competențe a Curţii (a se vedea hotărârea din 26 februarie 2013 pronunţată în cauza C-617/10 Åklagaren, pct. 20-23). Or, în prezenta cauză, Curtea constată că această din urmă ipoteză este incidentă, întrucât situația juridică litigantă (contestaţie la executarea silită a obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere stabilite în favoarea celor două minore) nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, fiind vorba despre un litigiu strict intern, astfel că dispozițiile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, interpretate inclusiv în lumina art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu pot constitui prin ele însele temeiul acestei competențe a Curţii europene.

În acest context, cererea recurentului de sesizare a C.J.U.E. va fi respinsă ca inadmisibilă

Domenii speta

Spete similare