Drept procesual civil .Corecta aplicare de catre tribunal a prevederilor art. 297 alin 1 din Codul de procedura civila. Retinerea caracterului nelegal al solutiei primei instante, de respingere a cererii de granituire si a cererilor accesoriii acesteia, e

DREPT PROCESUAL CIVIL .Corecta aplicare de catre tribunal a prevederilor art. 297 alin 1 din Codul de procedura civila. Retinerea caracterului nelegal al solutiei primei instante, de respingere a cererii de granituire si a cererilor accesoriii acesteia, exclusiv ca efect al admiterii exceptiei prescriptiei achizitive. Nesocotirea de catre prima instanta a disp. art. 129 alin. 6 din Codul de procedura civila.

- art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila

- art. 129 alin. 6 din Codul de procedura civila

Tribunalul a apreciat în mod corect ca solutia primei instante este nelegala, atâta timp cât aceasta a respins cererea în granituire, respectiv cererile accesorii acesteia, exclusiv ca efect al admiterii exceptiei prescriptiei achizitive.

Chiar în ipoteza în care s-ar constata dobândirea dreptului de proprietate de catre pârâti prin uzucapiune asupra unei portiuni de teren, existând si o cerere de granituire, instanta era obligata sa se pronunte si asupra acesteia, cu respectarea dispozitiilor  art. 129 alin. 6 din Cod de procedura civila.

Curtea de Apel Oradea, Sectia I-a civila

Decizia civila nr. 293/2015 - R din 30.09.2015 (dosar nr. 631/83/2015)

Prin sentinta civila nr. 4453/27.11.2014 pronuntata în dosar nr.12832/296/2012, Judecatoria S. M. a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocata de reclamanta fata de cererea reconventionala, a admis exceptia prescriptiei achizitive, invocata pe cale reconventionala si a respins, în consecinta, cererea formulata de reclamanta O. A. în contradictoriu cu pârâtii P. I. si P. F., si intervenientul fortat D. M. R., având ca obiect granituire. Totodata, a dispus reducerea onorariului final al expertului K. N. O. la suma de 1.645 lei si a obligat reclamanta sa achite expertului K. N. O. suma de 145 lei, reprezentând diferenta onorariu expert. De asemenea, reclamanta a fost obligata sa achite pârâtilor suma de 1.006 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constând din onorariu avocatial si taxa judiciara de timbru.

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca, potrivit extrasului CF nr.xxx, nedef. D. reclamanta O. A. este proprietara asupra imobilului de sub nr.cad. xxxx, în suprafata de 2.654 mp (constând în natura în teren arabil intravilan în suprafata de 2.251 mp, curti-constructii în suprafata de 403 mp cu casa de locuit P+E cu suprafata construita de 129 mp, la nr. 182), cu titlu juridic constituire, respectiv constructie proprie (în baza autorizatiei de construire nr.x/2007), dreptul sau de proprietate fiind înscris în baza încheierilor nr.13401/2006, respectiv nr.46584/06.10.2008. Potrivit extrasului CF nr.xxxxxx D. (provenita din conversia de pe hârtie a CF nr.xxx N D.), intervenientul fortat D. M. R. este proprietar tabular asupra imobilului teren intravilan în suprafata de 2.283 mp, nr.cad. xxx, xxx, xxx, în temeiul contractului de întretinere nr.xxx/2008.

Prin sentinta civila nr.5689/24.09.2013, pronuntata de Judecatoria S. M. în dosarul nr.6994/296/2013, a fost admisa actiunea formulata de reclamanta D. M. R., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeteana de Aplicare a Legii Fondului Funciar nr.18/1991 S. M. si Comisia Locala de Aplicare a Legii Fondului Funciar D., astfel: s-a dispus rectificarea titlului de proprietate nr. xx-xxxxx emis la data de 10.04.2003, în sensul rectificarii numerelor cadastrale conform planului de punere în posesie si raportului de expertiza tehnica extrajudiciara întocmit de expert D. V. N., respectiv nr. cadastral xxx din categoria vii cu teren în suprafata de 0097 mp si nr. cadastral xxx din categoria curti/constructii cu teren in suprafata de 0358 mp; s-a dispus rectificarea nr. cadastrale conform celor de mai sus, din CF xxxxxx D., provenita din CF xxx N D., pozitia A1, coloana nr. 2, în sensul înscrierii numerelor cadastrale corecte respectiv, xxx, xxx si xxx.

Prin raportul de expertiza tehnica judiciara, întocmit în cauza de ing. L. F. s-a propus sa se stabileasca linia de hotar între proprietatile partilor pe linia marcata pe planurile de situatie anexate prin literele B-C-D-E-F-G-H, limita care trece si prin cei doi tarusi plasati anterior în punctele C si D; expertul a mai aratat ca, prin aceasta varianta de stabilire a mejdei, vor fi respectate cele stabilite prin documentatiile cadastrale de întabulare actuale, retinându-se ca, în aceasta varianta, fosa septica trece cu 0,73 m în proprietatea reclamantei, ocupând de la aceasta o suprafata de 1,85 mp. Totodata, expertul a retinut ca demolarea fosei septice reprezinta o necesitate, aceasta constructie neputând fi amplasata nici macar în imediata apropiere a mejdei comune, fiind necesara respectarea unor criterii sanitare severe. Totodata, acelasi expert a aratat ca mai exista si o alta modalitate de stabilire a mejdei prin folosirea planurilor cadastrale sc. 1:2880, „vechi”, întocmite pe baza Decretului-Lege nr.155/1938, prin planul de situatie „Anexa 3 – Varianta 2” fiind prezentata pozitia mejdei actuale în comparatie cu pozitia acestei mejde „vechi”, trasata pe aceasta anexa prin linii de culoare neagra si marcata prin literele M-N-O-P-G-H; aceasta mejda, la frontul strazii U., prezinta o deplasare de 0,40 m fata de cea prezentata mai sus spre proprietatea reclamantei, aceasta diferenta scazând liniar.

Potrivit contraexpertizei efectuate în cauza de ing. K. N. O. (filele 129-136), limita dintre cele doua proprietati în litigiu, conform documentatiei cadastrale, este data de punctele A1-E-C-D, are o lungime de 117,95 m si este marcata cu linie rosie; punctul A1 se gaseste la 0,81 m de punctul A, iar fosa septica intra pe proprietatea reclamantei cu 0,73 m pe toata lungimea ei de 2,55 m; punctul E, aflat la 24,43 m de punctul A, este punct de inflectiune; limita dintre cele doua proprietati conform planurilor vechi, la sc. 1:2880, este data de linia de culoare verde; punctul de capat, A2, se gaseste la distanta de 0,4 m de punctul A, iar fosa septica intra pe proprietatea reclamantei cu 0,46 m pe toata lungimea ei. Expertul a mai aratat ca, daca se ia în considerare acel gard vechi care are o lungime de 2,66 m, mejda este cea cu linie albastra, iar, în acest caz, fosa septica intra pe proprietatea reclamantei cu 0,79 m. Prin suplimentul la raportul de expertiza, întocmit în cauza în data de 28.10.2014 (filele 176-179), expertul K. N. O. a aratat ca suprafata totala a terenurilor în litigiu este de 4.945 mp; în plansa 1 a fost reprezentata linia de hotar de culoare magenta pentru situatia în care suprafata de teren a reclamantei este identica cu cea înscrisa în cartea funciara (2.654 mp), caz în care suprafata de teren a pârâtilor este de 2.291 mp; daca se iau în considerare suprafetele raportate la linia de hotar dupa hartile cadastrale vechi (linia verde), suprafata de teren a reclamantei este de 2.628 mp, iar suprafata de teren a pârâtilor este de 2.317 mp; daca se ia cu referinta varianta din plansa nr. 3 (linia albastra), suprafata de teren a reclamantei este de 2.668 mp, iar suprafata de teren a pârâtilor este de 2.277 mp.

În conformitate cu prevederile art.561 Cod civil, orice proprietar poate sa îsi îngradeasca proprietatea, suportând, în conditiile legii, cheltuielile ocazionate. În ceea ce priveste cererea accesorie de revendicare a suprafetei de teren aflate în posesia pârâtilor, instanta a retinut ca, potrivit art.563 Cod civil, alin.(1) Cod civil, proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o alta persoana care îl detine fara drept. El are, de asemenea, dreptul la despagubiri daca este cazul. Însa, ca în cazul oricarei actiuni de revendicare a unui drept real, pârâtul poate opune exceptia prescriptiei achizitive. Sub aspectul exceptiei prescriptiei achizitive invocate de pârâti, instanta a constatat ca, pentru determinarea legii substantiale aplicabile, este esentiala stabilirea momentului în care a început posesia pârâtilor, iar, în cauza de fata, pârâtii au invocat ca an al începerii posesiei anul 1963, lucru ce a reiesit cu aproximatie si din probele administrate în cauza.

Uzucapiunea este un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntrerupta a acestui lucru în tot timpul fixat de lege. Contrar aprecierii reclamantei, normele privind uzucapiunea sunt pe deplin aplicabile si în cazul litigiilor având ca obiect granituire, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune intervenind nu în raport cu linia de hotar (aceasta având rolul de a delimita doua proprietati si nefiind în proprietatea exclusiva a unuia sau a altuia dintre proprietarii învecinati), ci în raport cu terenul pretins a se afla în posesia pârâtilor cu încalcarea liniei de hotar.

În cadrul Legii nr.7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara s-a reglementat un singur sistem de publicitate imobiliara, la nivelul întregii tari, respectiv cel al cartii funciare, iar în ce priveste uzucapiunea nu mai sunt consacrate cazurile speciale prevazute de Decretul-lege nr.115/1938, fiind aplicabila uzucapiunea de drept comun, astfel cum este reglementata în Codul civil. Pentru posesia imobilelor situate în regimul de carte funciara, începute sub imperiul Decretului-lege nr.115/1938, actiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementata de prevederile acestui decret chiar si dupa data intrarii în vigoare a Legii nr.7/1996. Aceste aspecte au fost statuate prin decizia nr.LXXXVI (86)/10 decembrie 2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, în solutionarea unui recurs în interesul legii. Art.6, alin.(2) din Legea nr.241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare din 27 aprilie 1938, prevedea ca prescriptiile împlinite, precum si cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi, sunt cârmuite în ceea ce priveste natura, durata si efectele lor, de dispozitiile legii sub care au început. Astfel, uzucapiunilor începute înainte de 15 septembrie 1943 li se aplicau Codul civil austriac sau, dupa caz, legile locale maghiare, uzucapiunilor începute între 15 septembrie 1943 si 12 iulie 1947 li se aplicau dispozitiile Codului civil român, iar uzucapiunilor începute dupa data de 12 iulie 1947 li se aplicau dispozitiile art.27 si art.28 din Decretul-Lege nr.115/1938.

Asadar, uzucapiunea a avut caracter regional, fiind tratata diferit prin lege, în functie de locul situarii imobilului. Pentru imobilele situate în Transilvania si Bucovina, uzucapiunea a fost analizata potrivit Decretului-lege nr.115/1938, cu regim de carte funciara în care înscrierile aveau efect constitutiv. Totusi, daca imobilele erau situate pe acest teritoriu, dar nu erau înscrise în cartea funciara, s-a admis ca aplicabile erau dispozitiile vechiului Cod civil. Astfel, instanta a retinut ca Înalta Curte de Casatie si Justitie a rezolvat conflictul de legi în timp între Decretul nr.115/1938 si Legea nr.7/1996, acte normative aplicabile în materia terenurilor înscrise în cartea funciara (aspect ce reiese si din prevederile art.27-28 din Decretul nr.115/1938). O conceptie contrara ar presupune ca forma republicata a Legii nr.7/1996 ar fi abrogat modurile de dobândire a uzucapiunii reglementate de Legea nr.287/2009 privind Codul civil deoarece, potrivit art.13, alin.(1) din Legea nr.7/1996, republicata, persoana care poseda un imobil ca proprietar necontestat va fi înscrisa în cartea funciara pe baza procedurii certificarii de fapte îndeplinite de notarul public, procedura prin care se constata ca posesorul este considerat proprietar. Însa, reglementarea unei proceduri speciale la art.13 din Legea nr.7/1996, republicata, pentru înscrierea în cartea funciara a dreptului de proprietate invocat de un „proprietar necontestat”, nu presupune nicidecum abrogarea procedurii din materia uzucapiunii prevazute la art.1.049 si urmatoarele Cod procedura civila, coroborate cu cele ale art.930 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil (ori cu cele ale Codului civil de la 1864, dupa caz). Abrogarea tacita sau implicita, exista atunci când legea noua nu cuprinde nicio prevedere expresa (directa sau indirecta) de abrogare, dar prin reglementarile pe care le cuprinde se abate de la vechea reglementare, iar norma juridica noua reglementeaza diferit în comparatie cu norma juridica veche, dispozitiile sale fiind în contradictie si incompatibile cu cele anterioare. Astfel, pentru abrogarea tacita a normei juridice anterioare se cere existenta unei contradictii între doua norme juridice, a incompatibilitatii lor si, deci, a imposibilitatii de a se aplica simultan. În acest sens, instanta a constatat ca, în legislatia româna, Legea nr.24/2000 solutioneaza aceasta problema, stipulând ca norma noua generala o poate abroga pe cea veche speciala doar prevazând expres acest lucru. Deci, normele speciale care deroga de la regula generala nu se abroga implicit, prin interventia unei reglementari-cadru diferite; ele pot fi abrogate numai expres. Astfel, instanta a constatat ca, potrivit art.67, alin.(3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale caror dispozitii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generala a materiei, decât daca acest lucru este exprimat expres.

Asadar, raportat la considerentele expuse mai sus, instanta a retinut ca Decretul nr.115/1938 reprezinta un act normativ cu caracter special, care prevede uzucapiunea în regim de carte funciara, neputând exclude uzucapiunea reglementata de Codul civil, pentru terenurile neînscrise în cartea funciara. Din aceasta perspectiva, nefiind facuta dovada faptului ca imobilul a fost înscris în cartea funciara anterior începerii posesiei invocate de pârâti (sub acest aspect, sarcina probei revenind reclamantei, conform art.1169 Cod civil 1864), nu a putut fi primita aprecierea reclamantei cum ca în cauza ar fi incidente prevederile Decretului-lege nr.115/1938 în materie de uzucapiune, act normativ ale carui conditii nu ar fi întrunite în cauza. Or, este de observat ca dreptul de proprietate al reclamantei a fost înscris în cartea funciara în anul 2006, iar dreptul intervenientului fortat a fost înscris în cartea funciara în anul 2008 (de altfel, potrivit sentintei civile mentionate mai sus, pe seama antecesoarei intervenientului fortat a fost emis Titlul de proprietate nr. xx-xxxxx, abia în data de 10.04.2003 – fila 120 verso).

Raportat la aspectele mentionate mai sus, tinând seama de anul începerii posesiei pârâtilor, instanta a analizat incidenta în cauza a normelor din Codul civil de la 1864 privind uzucapiunea. Potrivit art.1890 din Codul civil de la 1864, toate actiunile atât reale, cât si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescriptie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fara ca cel ce invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu, si fara sa i se poata opune reaua-credinta. Conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca posesorul în cazul uzucapiunii de 30 de ani care rezulta din acest text de lege sunt urmatoarele: sa posede pe o perioada de 30 de ani; posesia sa fie utila, adica neafectata de vreun viciu (lucru care se prezuma).

Potrivit declaratiei martorului G. G., acesta a fost ajutor la confectionarea gardului vechi de la strada, adica înainte de 1981; martorul a mai precizat ca a existat anterior un gard de lemn si din sârma, fiind înlocuit pe aceeasi linie cu un gard de fier si beton. Totodata, martorul a mentionat ca nu a fost încalcata mejda dintre parti atunci când au construit gardul si ca, la momentul la care reclamanta s-a mutat în casa de pe terenul din litigiu, era deja construit gardul. Martorul a mai precizat ca, la construirea gardului, nici nu se putea depasi linia de demarcatie deoarece vecinul pârâtilor avea un stâlp în strada, la limita mejdei; gardul dintre proprietatile în litigiu a fost construit pornindu-se de la stâlpul de demarcatie din strada la gradina. Acelasi martor a precizat ca a existat în trecut gard între cele doua proprietati, însa nu a putut preciza când a fost demolat, iar, pe vremea când erau copii, se jucau des în acea zona, pe terenul reclamantei locuind atunci numitul M. G.. De asemenea, martorul a mentionat ca, la construirea gardului la care a participat, nu s-a deplasat vreun inginer deoarece pe acele vremuri nu se proceda astfel (el neputând afirma cu certitudine daca a fost sau nu un inginer topograf). Martorul a mai aratat ca gardul de la strada nu a fost finisat în interior în locul în care se vede denivelat deoarece acolo a existat stâlpul vecinilor, însa a revenit si a aratat ca s-a referit la nefinisarea portiunii dinspre stâlpul reclamantei care se afla pe linia de demarcatie, gardul fiind construit stâlp la stâlp. Totodata, martorul a declarat ca distanta dintre spatele casei pârâtilor-reclamanti reconventionali si gardul despartitor a fost de aproximativ 1 m – 1 m jumatate si ca nu a fost niciodata mai mica distanta decât cea mentionata. Totodata, acelasi martor a precizat ca la construirea gardului de la strada nu a fost depasita linia trotuarului, care era turnat din beton; din câte îsi aminteste, a participat la lucrarile de construire a gardului pâna la sfârsit, aproximativ doua zile, dar nu a putut preciza dupa atâta timp.

De asemenea, potrivit declaratiei martorului V. A., între cele doua terenuri în litigiu a existat un gard construit de mult, cel putin de când locuieste martorul pe acea strada, respectiv din anii 1973. Martorul a apreciat distanta dintre spatele casei pârâtilor si mejda ca fiind de aproximativ 1 metru, mentionând ca vechiul gard despartitor a fost din scânduri si sârma (neputând preciza data la care acesta a fost demolat); vechiul gard din lemn era pe linia unde se afla în prezent gardul de beton al pârâtilor, martorul neputând preciza daca acest gard s-a aflat pe terenul pârâtilor ori pe cel al reclamantei. Totodata, martorul V. A. a apreciat ca pârâtii nu au modificat linia din fata a vechiului gard, însa nu poate preciza daca gardul a fost facut stâlp la stâlp pe linia despartitoare.

Asadar, declaratiile martorilor audiati în cauza se coroboreaza sub aspectul celor invocate în întâmpinare, iar reclamanta nu a facut dovada contrara. Mai mult, la interogatoriu, însasi reclamanta a recunoscut ca terenurile în litigiu erau delimitate de un gard la momentul la care a intrat în posesia imobilului sau (în urma cu aproximativ 30 de ani), sustinând, însa, ca distanta dintre acel gard si casa pârâtilor era mai mica decât în prezent (respectiv, nu de 1 m, ci de cel mult 70 cm). Or, sub acest din urma aspect, fata de proba testimoniala administrata în cauza, reclamantei îi revenea sarcina probei contrare.

În ceea ce priveste caracterul util al posesiei, instanta a constatat ca acesta se prezuma, iar în cauza nu au fost administrate probe din care sa rezulte ca posesia pârâtilor asupra terenului astfel cum acesta a fost delimitat prin gardul mentionat mai sus ar fi fost viciata. Potrivit celor expuse în actiune, în urma cu aproximativ doi ani, pârâtii au demolat vechiul gard si au construit fosa septica, cu încalcarea liniei despartitoare initiale. Or, raportat la anul începerii posesiei (în jurul anilor 1960-1970), instanta a retinut ca, pâna la momentul invocat de reclamanta (în jurul anului 2010), se împlinise termenul de uzucapiune de 30 de ani, neîntelegerile ulterioare dintre parti în ceea ce priveste linia de hotar neafectând dreptul de proprietate dobândit de pârâti prin uzucapiune în absenta dovedirii încalcarii liniei de demarcatie existente anterior.

Aspectele urmarite a fi dovedite de reclamanta, în sensul ca, la construirea gardului din beton si fier, nu a participat un inginer topograf, respectiv ca fosa septica a fost construita fara acordul sau, nu impieteaza asupra temeiniciei cererii reconventionale. Mai mult, instanta a retinut ca reclamanta nu a facut dovada unei sesizari la autoritatea locala pentru sanctionarea contraventionala a pârâtilor în vederea desfiintarii fosei septice (sau chiar în vederea desfiintarii gardului ramas nedemolat), desi avea la îndemâna procedura prevazuta de Legea nr.50/1991, în coroborare cu prevederile Legii nr.554/2004. Raportat la dispozitiile art.27 si art.32 din Legea nr.50/1991, reclamanta era tinuta sa faca dovada ca persoana care a construit fosa septica fara autorizatie a fost sanctionata contraventional; or, nefacându-se dovada întocmirii unui proces-verbal de contraventie legal si temeinic în sarcina persoanei respective, nu se poate solicita demolarea fosei septice pretins a fi realizate cu încalcarea normelor sanitare, precum si de vecinatate, exclusiv prin intermediul procedurii de fata.

Instanta a mai retinut ca, desi în raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit în cauza de exp. K. N. O., s-a retinut ca exista o portiune de gard între cele doua proprietati, cu o lungime de 2,66 m, notat în plansa nr.1 între punctele A si B, iar între punctele C si D exista un sant (fila 131, 136), nu s-a propus o linie de hotar apta de întabulare în cartea funciara, tinându-se seama si de varianta propusa de pârâti. În plansa nr.3 din cuprinsul raportului de expertiza (fila 136), a fost reprezentat un plan de situatie privind limita formata ca urmare a unirii capatului de gard existent cu punctul C, însa fara a se propune un plan de situatie complet, tinând seama de întreaga suprafata a terenurilor în litigiu. De altfel, apare ca fiind lipsita de rationament concluzia din acelasi raport de expertiza, potrivit careia, daca se ia în considerare acel gard vechi cu lungimea de 2,66 m, fosa septica încalca proprietatea reclamantei cu 0,79 m (fila 132) – asadar, pe o suprafata mai mare de teren decât în cazul liniei de hotar propuse de expert (respectiv, 0,73 m). Prin suplimentul la raportul de expertiza, expertul a raspuns doar în ceea ce priveste suprafetele terenurilor în litigiu în raport cu variantele propuse, însa nu a depus un plan de situatie complet în raport cu exceptia prescriptiei. Totodata, nu lipsita de relevanta este si obiectiunea pârâtilor privind neîmprocesuarea proprietarilor celuilalt teren învecinat cu al reclamantei – de unde se deduce ca acea linie de hotar este necontestata – în contextul în care, prin actiunea de fata, se tinde la dobândirea unei suprafete de teren mai mari decât cea înscrisa în cartea funciara. Astfel, potrivit raportului de expertiza extrajudiciara întocmit de exp. C. I. (filele 5-7), depus în probatiune tocmai de reclamanta, suprafata din acte a terenului aflat în proprietatea acesteia este de 2.654 mp, iar suprafata masurata este de 2.740 mp. Mai mult, instanta a retinut ca intervenientului fortat D. M. R. i-a fost admisa cererea întemeiata pe Legea nr.18/1991, de rectificare a titlului de proprietate nr.xx-xxxxx, prin sentinta civila nr.5689/24.09.2013, pronuntata de Judecatoria S. M. în dosarul nr.6994/296/2013, cerere prin care s-a invocat si faptul ca schitele care au stat la baza întabularii sunt gresite.

La interogatoriu, pârâta a aratat ca locuieste în imobilul situat în loc. D., str. U., nr. xxx, jud. S. M., începând cu anul 1963; vechiul gard – construit din tulpini de floarea-soarelui – a existat când a cumparat casa, apoi au ridicat un gard din lemn, în urma cu mult timp, care a fost demolat în urma cu 3-4 ani, iar gardul din beton a fost demolat de fiica sa din cauza amenintarilor fiului reclamantei.

În cauza fiind administrata proba cu cercetarea la fata locului, potrivit procesului-verbal întocmit în data de 22.04.2013, a reiesit ca exista o linie de demarcatie vizibila dintre cele doua terenuri (care nu corespunde liniei marcate prin tarusii la care s-a facut referire în prima expertiza întocmita în cauza); în aceeasi împrejurare, reclamanta a aratat ca urmele despre care vorbeste reprezentantul pârâtilor este de la gardul construit de pârâti în urma cu aproximativ doi ani, fara stirea ei, iar înainte a existat un gard despartitor, demolat de pârâti în urma cu mai mult timp; pârâta a aratat ca acel gard despartitor era din lemn si a trebuit sa-l demoleze deoarece porcii reclamantei, nefiind supravegheati pe vremea când aceasta era în strainatate, au intrat pe proprietatea ei, distrugând gardul din lemn, iar, când i-a spus reclamantei despre aceasta împrejurare, ea a replicat cum ca sa-si faca gard din beton daca nu-i convine, ceea ce ea a si facut; totodata, pârâta a sustinut ca gardul l-a construit pe linia de demarcatie veche de zeci de ani de zile, iar reclamanta vrea acum sa demonstreze ca fosa septica intra pe terenul proprietatea sa, desi prin expertiza extrajudiciara efectuata de ing. C. I. voia sa demonstreze ca fosa septica este pe linia de hotar. Potrivit aceluiasi proces-verbal, reclamanta a solicitat sa se constate ca, pe interiorul fundatiei gardului construit de catre pârâti la strada, se vede urma stâlpului vechi din lemn care a existat anterior si care a fost demolat de pârâta, urma din care rezulta ca linia de demarcatie nu a fost respectata la construirea noului gard.

Însa, raportat la proba testimoniala administrata în cauza, cu privire la care nu s-a solicitat si nu s-a administrat proba contrara, instanta a constatat ca sustinerile reclamantei de la fata locului, respectiv de la interogatoriu nu pot fi primite pentru a se concluziona cu privire la netemeinicia exceptiei prescriptiei achizitive, invocate pe cale reconventionala de catre pârâti.

Având în vedere ca dreptul de proprietate al intervenientului fortat a fost înscris în cartea funciara dupa împlinirea termenului de prescriptie achizitiva de 30 de ani, instanta a constatat ca este neîntemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocata de reclamanta fata de cererea reconventionala, sens în care a respins-o. Astfel, odata statuata calitatea procesuala pasiva a pârâtilor în prezentul litigiu, raportat la folosinta pe care acestia o exercita în continuare asupra terenului, tinând seama si de cele aratate mai sus, instanta a retinut ca acestia au si calitate procesuala activa de a solicita, pe cale reconventionala, constatarea intervenirii uzucapiunii de 30 de ani asupra terenului invocat de reclamanta a se afla în proprietatea sa, respectiv în posesia pârâtilor, cu încalcarea liniei de hotar. Faptul ca numita D. M. R. a dobândit imobilul înscris în CF nr.xxxxxx D. de la pârâti, dupa împlinirea termenului de prescriptie, cu atât mai mult cu cât si aceasta a sustinut exceptia prescriptiei achizitive dupa introducerea sa în cauza, nu afecteaza calitatea procesuala activa a pârâtilor sub aspectul cererii reconventionale.

Astfel, tinând seama probele mentionate mai sus, instanta a constatat ca reclamantei îi revenea sarcina probei contrare, în sensul de a dovedi ca, la construirea gardului din beton si fier de catre pârâti, a fost încalcata linia de hotar marcata prin vechiul gard, care a delimitat proprietatile în litigiu timp de zeci de ani de zile, în mod pasnic si neîntrerupt. Prin urmare, posesia pârâtilor asupra suprafetei de teren pretinse a se afla în proprietatea reclamantei si care ar încalca linia de hotar propusa prin expertizele tehnice judiciare efectuate în cauza, fiind utila, neviciata, în nume de proprietar, exercitata pe o perioada mai mare de 30 de ani, a condus la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, conform celor de mai sus.

Pentru considerentele de mai sus, instanta a retinut ca fiind întemeiata exceptia prescriptiei achizitive, invocata pe cale reconventionala, sens în care a respins cererea formulata de reclamanta.

Raportat la prevederile art.22, alin.(2) din O.G. nr. x/2000, tinând seama de cele aratate mai sus, precum si de complexitatea lucrarii de completare a raportului de expertiza, instanta a constatat ca nu se justifica onorariul suplimentar în cuantum de 790 lei, solicitat de expertul K. N. O. (fila 175). Astfel, instanta a dispus reducerea onorariului final al expertului K. N. O. la suma de 1.645 lei (confirmat la termenul de judecata din data de 10.02.2014 – fila 137) si, tinând seama de prevederile art.274, alin.(1) Cod procedura civila, a obligat reclamanta cazuta în pretentii sa achite expertului suma de 145 lei reprezentând diferenta onorariu expert (pusa initial în sarcina pârâtilor).

În temeiul art.274, alin.(1) Cod procedura civila, instanta a obligat reclamanta sa achite pârâtilor suma de 1.006 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, constând din onorariu avocatial (în cuantum de 1.000 lei, dovedit conform chitantei nr.7/13.05.2013 – fila 64) si taxa judiciara de timbru (în cuantum de 6 lei – fila 70). În ceea ce priveste onorariul provizoriu în suma de 500 lei, achitat de pârâti pe seama expertului K. N. O. (fila 117), instanta a avut în vedere faptul ca necesitatea probei cu contraexpertiza a rezultat ca urmare a introducerii în cauza a numitei D. M. R., iar, sub acest aspect, nu se poate face abstractie de culpa procesuala a ambelor parti litigante.

Împotriva acestei hotarâri a declarat apel în termenul legal apelanta reclamanta O. A. (filele 3-5), solicitând, în principal, admiterea acestuia si pe cale de consecinta anularea hotarârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond, iar în subsidiar schimbarea în tot a hotarârii atacate, ca netemeinica si nelegala si pe cale de consecinta admiterea în totalitate a cererii sale introductive de instanta, cu obligarea intimatilor Ia plata cheltuielilor de judecata pe care le-a efectuat atât la fond cât si în apel.

Prin decizia civila nr. 155/Ap din 31 Martie 2015, pronuntata de Tribunalul S. M., în dosar nr. 631/83/2015, s-a admis, ca fondat, apelul reclamantei O. A., domiciliata în loc. D., str. U., nr.182, jud. S. M., declarat împotriva Sentintei civile nr.4453/2014, pronuntata de Judecatoria S. M., în dosar nr.12832/296/2012, în contradictoriu cu intimatii P. I., P. F. si D. M. R., domiciliati în loc. D., str. U., nr. xxx, jud. S. M. si, în consecinta:

S-a anulat în parte sentinta apelata în privinta solutiei oferite cererii introductive de instanta si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de apel a avut în vedere urmatoarele considerente:

Tribunalul, în sedinta publica de judecata din data de 24.03.2015, pentru ratiunile aratate în încheierea întocmita cu acel prilej, a scindat apelul reclamantei. Drept urmare, în dosarul de fata a fost examinata doar partea de sentinta prin care a fost solutionata cererea principala.

Conform considerentelor sentintei, judecatoria a respins cererea în granituire si cererile accesorii acesteia exclusiv ca efect al admiterii exceptiei prescriptiei achizitive.

În mod manifest, solutia primei instante este nelegala, întrucât chiar daca a constatat dobândirea dreptului de proprietate de catre pârâti, prin uzucapiune, asupra portiunii de teren aflata în litigiu, tot ar fi trebuit sa stabileasca linia de demarcatie dintre cele doua fonduri, evident, în varianta agreata de pârâtii-reclamanti. Numai în situatia în care pârâtii ar fi dobândit întreaga proprietate a reclamantei, solutia s-ar putea justifica. Aceasta, deoarece, într-o asemenea ipoteza, reclamanta nu ar mai avea o proprietate limitrofa cu proprietatea pârâtilor si, de aici, consecintele evidente asupra calitatii procesuale.

Pe de alta parte, în urma adoptarii Deciziei civile nr.154/2015 a Tribunalului S. M., a disparut si ratiunea pentru care prima instanta, nelegal, a respins cererea introductiva. Partea de sentinta prin care a fost admisa „exceptia prescriptiei achizitive, invocata pe cale reconventionala” a fost schimbata în tot, în sensul respingerii exceptiei uzucapiunii.

Considerentele precedente evidentiaza cu prisosinta ca prima instanta a omis sa cerceteze fondul cererii introductive, fapt care argumenteaza solutia de anulare a sentintei cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.

Pe temeiul acestor ratiuni, tribunalul, în baza art.297 din Codul de procedura civila de la 1865, a admis, ca fondat, apelul reclamantei O. A., a anulat în parte sentinta apelata în privinta solutiei oferite cererii introductive de instanta si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.

Împotriva acestei hotarâri au declarat recurs pârâtii P. I. si P. F. si intervenienta D. M. R., solicitând admiterea acestuia, în principal, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului ca neîntemeiat si mentinerea solutiei instantei de fond cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata în apel si recurs.

Prin motivele de recurs s-a invocat în esenta faptul ca, familia recurentilor folosesc terenul aferent caselor acestora, neîntrerupt în mod public netulburat si sub nume de proprietar din anul 1943 adica de peste 70 de ani. Proprietatea acestora a fost constant delimitata cu garduri (înca din anul 1943) iar înlocuirea lor s-a facut pe acelasi amplasament. Reclamanta intimata a cumparat casa învecinata împreuna cu terenul aferent în anul 1984, gasind proprietatea cu gardul construit în aliniamentul stâlpului din beton de la strada existând si astazi o parte din el ramasa nedemontata. Reclamanta intimata detine în fapt cu 100 mp. mai mult decât are înscris în cartea funciara. Linia de hotar cu vecinul din partea opusa nu este contestata nici de ea si nici de proprietarul respectiv. Recurentii nu au avut niciodata nici un diferend cu fostul vecin - vânzatorul imobilului catre reclamanta - legata de linia de hotar. Gardul despartitor dintre proprietati a fost demontat aproape integral, de catre D., urmare si de teama amenintarilor cu proces, ale reclamantei. Fosa septica a recurentilor (marul discordiei, inventat artificial de reclamanta si cu care ar cauta sa le produca o paguba prin mutarea lui) a fost construita înaintea demolarii gardului pe proprietate.

În acest context, cu aceste elemente si pe aceste postulate, a fost declansat litigiul privind stabilirea liniei de hotar. Pe aceste realitati instanta de fond (care, daca nu a aratat expresis verbis, desigur ca a avut în vedere inclusiv jonctiunea posesiilor; a avut în vedere inclusiv expertiza (pe care acum reclamanta o repudiaza, fara a-si motiva atitudinea) extrajudiciara pe care a anexat-o cererii de chemare în judecata care stabileste (iar expertul judiciar refuza sa se refere la acest aspect) ca reclamanta intimata are în fapt cu 100 mp mai mult decât dreptul înscris în cartea funciara.

Art.1890 Cod civil stabileste ca pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune trebuiesc îndeplinite doua conditii: o posesie de 30 de ani, posesia sa fie utila si neviciata.

Solutia instantei de fond este legala, Tribunalul S. M. a solutionat prezenta cauza prin raportare stricta la dispozitiile legale prevazute de Decretul Lege 115/1938.

Dispozitiile legale avute în vedere de instanta de apel nu sunt incidente spetei.

Decretul-lege nr. 115/1938 a fost pus în aplicare pentru Transilvania prin Legea nr. 241/1947, act normativ care cuprinde, cu referire speciala la prescriptia achizitiva, o norma tranzitorie menita sa solutioneze conflictele posibile cu alte reglementari; astfel în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 241/1947 s-a prevazut expres ca prescriptiile împlinite si cele începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 115/1938 - 12 iulie 1947 - sunt si ramân cârmuite în continuare, în ceea ce priveste natura, durata si efectele lor, de dispozitiile sub care s-au nascut dreptul si a început sa curga prescriptia.

Asa cum rezulta din mentiunile înscrise în CF nr. 109 D. este evident ca posesia autorului recurentilor a început anterior datei de 12 iulie 1947, când a intrat in vigoare DL nr. 115/1938.

Este adevarat ca recurentii au intrat în drept funciar asupra terenului în anul 1963, însa anterior, acest imobil s-a aflat în posesia familiei acestora, a antecesorului G. A. (tatal mamei decedat la 27.04.1942) si R. M. - nascuta G. - (mama, soacra si bunica decedata la 6.09.1992) care a intrat în posesie dupa decesul tatalui ei G. A..

Chiar admitând ca posesia recurentilor a început sub imperiul Decretului 115/1938, în speta devin incidente dispozitiile art. 28, care prevad ca cel ce a posedat un bun nemiscator în conditiunile legii, timp de 20 ani, dupa moartea proprietarului înscris în cartea funciara, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.

Din certificatul de deces depus în probatiune ca act nou în dosar, rezulta ca G. A. proprietar tabular, a decedat la data de 27.04.1942; astfel, de la moartea proprietarului tabular au trecut cel putin 20 de ani, timp în care recurentii (prin jonctiunea posesiei cu a antecesorilor) au exercitat asupra terenului posesie publica, netulburata si sub nume de proprietar asupra imobilului bine delimitat prin împrejmuiri, incluzând deci si linia de hotar bine delimitata prin gard despartitor, o posesie apta sa aiba ca finalitate dobândirea dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii.

Dat fiind faptul ca înca din anul 1943, adica de peste 80 de ani, recurentii au exercitat o posesie utila, netulburata si sub nume de proprietar asupra terenului si inclusiv liniei de hotar, apreciaza ca s-a împlinit termenul prescriptiei prevazute de lege, astfel încât au dobândit prin prescriptie achizitiva dreptul de proprietate asupra liniei de hotar. Prin urmare, starea de fapt în ce priveste mejda, prin sentinta data, a devenit o stare de drept. Mai mult este de remarcat ca însasi reclamanta intimata recunoaste prin raspunsurile date la interogator, ceea ce a refuzat cu obstinatie sa vada expertul: faptul ca în spatele casei noastre a existat un gard la "aproximativ 70 cm " cum arata reclamanta.

Sustinerea din apel cum ca în litigiul de stabilirea liniei de hotar nu are a se pronunta asupra întinderii dreptului ci asupra formei terenului, este o inventie juridica de neacceptat.

Obiectul litigiului dat de cererea reconventionala - doar pentru informarea reclamantei - nu este uzucapiunea terenului ci uzucapiunea liniei de hotar, adica cu totul altceva decât se sustine cu titlu de critica a sentintei.

La solutionarea cauzei instanta de fond a avut în vedere exceptia prescriptiei achizitive a liniei de hotar, care este o exceptie de fond, de drept material si nu de drept procesual si care a fost avuta în vedere de catre instanta - în baza probelor administrate - ca o aparare de fond, pentru a stabili în mod corect linia despartitoare dintre cele doua terenuri limitrofe, cu respectarea principiului contradictorialitatii dezbaterilor.

Instanta de apel a ante judecat cererea principala, s-a ante pronuntat fara nici un dubiu prin faptul explicitarii, total neavenite a aplicabilitatii ori inaplicabilitatii normelor Codului civil în concurs cu legea speciala - o teorie bazata mai mult pe principiul "aflarii în treaba" (privind inclusiv "împrejurari factuale" de natura a schilodi Limba româna) si care nu trebuia sa lase nerezolvata chestiunea liniei de hotar nestramutata timp de peste 80 de ani - demonstreaza o evidenta partinire a reclamantei în defavoarea pârâtilor.

De observat este si inovatia - de fapt pionierat negativ în practica - de a disjunge si de a construi un nou dosar cu un nou numar de data aceasta cu Tribunalul ca prima instanta (631/83/2015) numai pentru a o sustine partinitor pe reclamanta în cererea cu totala de rea-credinta formulata.

Tot asa modalitatea de formulare (demna de un decret imperial) "în urma adoptarii deciziei civile nr. 154/2015 a Tribunalului S. M. a disparut si ratiunea pentru care prima instanta a respins cererea introductiva" este incontestabil o antepronuntare.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 312 Cod procedura civila.

Intimata reclamanta O. A., prin întâmpinarea formulata, a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, aratând ca, instanta de apel în mod corect a apreciat ca prima instanta a omis sa cerceteze fondul cererii introductive, fapt ce argumenteaza solutia de anulare a sentintei cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiasi instanta.

În sustinerea apelului a aratat faptul ca prin cererea introductiva, a sesizat instanta de fond cu un capat de cerere privind stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietatile partilor din litigiu iar ca urmare a stabilirii liniei de hotar, a solicitat obligarea intimatilor sa demoleze constructia amplasata pe proprietatea apelantei.

Prin solutia de respingere a actiunii introductive, instanta de judecata a lasat nesolutionat fondul cauzei, în prezent neexistând o delimitare clara între proprietatile partilor din litigiu, subzistând asadar controversa cu privire la linia despartitoare ce desparte proprietatile partilor din litigiu.

Astfel cum în mod corect a retinut si instanta de apel, independent de solutionarea exceptiei prescriptiei achizitive, instanta de fond, în conformitate cu prevederile art. 561 Cod civil, avea obligatia stabilirii liniei de hotar între proprietatile partilor, cu atât mai mult cu cât în cauza au fost efectuate doua expertize topografice, expertii tinând cont si de semnele de delimitare existente la fata locului.

Întrucât instanta de fond a omis a cerceta fondul actiunii introductive, instanta de apel a anulat sentinta civila apelata, trimitând cauza spre rejudecare la instanta de fond.

Nu s-a facut dovada identitatii între imobilul înscris în CF nr. 109 D. (având suprafata de 2.256 mp.) si terenul din litigiu, înscris în CF nr. xxx N D. Chiar daca s-ar face dovada identitatii între imobilele mai sus mentionate, dreptul de proprietate al antecesorului recurentilor parati G. A. a fost înscris în evidentele de carte funciara, situatie în care cu atât mai mult nu sunt îndeplinite conditiile nici pentru operarea uzucapiunii reglementata de Codul Civil si nici pentru operarea uzucapiunii reglementata de D.L. nr. 115/1993, recurentii dobândind în aceste conditii dreptul de proprietate prin mostenire. Din probele testimoniale administrate la judecata în fond a cauzei, rezulta ca proprietatile partilor din litigiu, erau delimitate de un gard despartitor din anul 1973 (declaratia martorului V. A. filele 123-124), nicidecum din anul 1943, astfel cum se afirma prin motivele de recurs. Uzucapiunea sau prescriptia achizitiva este un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altui drept real, nicidecum nu se poate uzucapa linia de hotar ce desparte proprietatile învecinate. Cu ocazia cercetarii la lata locului, instanta de fond a constatat faptul ca între proprietatile partilor din litigiu, în prezent nu exista gard despartitor, situatie în care, astfel cum în mod corect a retinut instanta de apel, asupra unei linii imaginare neputându-se exercita elementul material al posesiei, conditie a uzucapiunii.

Prin completarea la raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit de dl. expert K. O., s-a stabilit linia de hotar tinând cont de suprafata specificata în CF pentru intimata reclamanta.

Relevant este faptul ca si în aceasta varianta, suprafata recurentilor pârâti ar fi de 2.291 mp, fata de 2.283 mp cât au înscris în CF, iar fosa septica intra pe proprietatea apelantei cu 0,68 mp.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 115 Cod procedura civila.

Examinând hotarârea recurata, prin prisma motivelor invocate cât si din oficiu, instanta de recurs a constatat urmatoarele:

Tribunalul S. M., prin încheierea din 24.03.2015, a disjuns capetele de cerere, în prezentul dosar fiind examinat doar apelul privind partea de sentinta prin care a fost solutionata cererea principala, având ca obiect granituirea fondurilor învecinate.

Tribunalul a apreciat în mod corect ca solutia primei instante este nelegala, respingând cererea în granituire si cererile accesorii acesteia, exclusiv ca efect al admiterii exceptiei prescriptiei achizitive. Chiar daca s-ar constata dobândirea dreptului de proprietate de catre pârâti prin uzucapiune asupra unei portiuni de teren, existând si o cerere în granituire instanta era obligata sa se pronunte si asupra acesteia, cu respectarea dispozitiilor art. 129 alin. 6 Cod procedura civila. Trebuia stabilita linia de demarcatie dintre cele doua fonduri.

Astfel, în baza art.297 Cod procedura civila tribunalul a admis apelul, a anulat în parte sentinta apelata, în privinta solutiei oferite cererii introductive de instanta si a trimis cauza spre rejudecare Judecatoriei S. M.

În dosarul nr. 631/83/2015 se analizeaza numai cererea introductiva, având ca obiect granituirea. În dosarul initial, nr.1283x/296/2012, se va solutiona irevocabil solicitarea reconventionala având ca obiect uzucapiunea. Prin urmare, în prezenta speta, instanta nu ar putea intra în chestiunile privind prescriptia achizitiva decât cu depasirea cadrului procesual. Toate argumentele recurentilor privind posesia, viciile acesteia, împlinirea termenului, incidenta dispozitiilor art. 1890 Cod civil, a celor din Decretul-Lege 115/1938, natura exceptiei uzucapiunii vor fi analizate în celalalt litigiu.

Nu se poate retine ca tribunalul, solutionând apelul, s-ar fi antepronuntat, din moment ce a facut aplicarea dispozitiilor art. 297 alin. 1 teza finala Cod procedura civila, judecata pe fondul cererii de stabilire a hotarului urmând a fi reluata la judecatorie.

Dincolo de oportunitatea disjungerii, ca masura de administrare a actului de justitie, solutionarea cererii în granituire depinde de rezolvarea irevocabila a cererii privind uzucapiunea.

În concluzie, nu se poate retine ca Decizia civila nr. 155/Ap/31.03.2015, pronuntata de Tribunalul S. M. asupra apelului, ar fi nelegala prin prisma motivelor strict prevazute de art. 304 Cod procedura civila, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 Cod procedura civila, respingând ca nefondat recursul.

Intimata a solicitat prin întâmpinare cheltuieli de judecata în faza recursului, însa nu a produs vreo dovada în acest sens.

Domenii speta

Spete similare