Anulare proces-verbal de contravenție. Evaluarea gradului de pericol social.

Sentinţă civilă 5811 din 19.08.2022


Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârşite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanța consideră că sancțiunea aplicată nu este deloc aspră, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, cu împrejurările concrete de comitere a abaterii care formează obiectul prezentei cauze, apreciind că nerespectarea limitei de viteză legală poate conduce la grave accidente rutiere, iar respectarea dispozițiilor legale în speță contribuind la asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum şi la ocrotirea vieții, integrității corporale şi a sănătății persoanelor participante la traficul rutier sau aflate în zona drumului public.

Sentința civilă nr. 5811/19.08.2022 a Judecătoriei Galați

Instanța constată că, la întocmirea procesului-verbal de contravenție, au fost respectate toate dispozițiile art.16 si 17 din OG 2/2001, vizând mențiunile ce în mod obligatoriu trebuie să fie cuprinse în procesul verbal, cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei săvârșirii și semnătura agentului constatator, elemente pe care instanța le verifică și din oficiu.

Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

În situația în care agentul constatator nu a constatat în mod direct fapta, iar procesul-verbal s-a încheiat în baza anumitor mijloace de probă (în cauză, mijloacele tehnice prin care s-a constatat viteza de deplasare a autoturismului), acest proces-verbal nu poate face prin el însuși dovada săvârșirii faptei, astfel că intimatul are obligația de a propune probe în sprijinul vinovăției contravenientului.

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Petentului i s-au oferit aceste garanții ale unui proces echitabil, iar instanța a încuviințat probele solicitate, respectiv cea cu înscrisuri.

Contrar celor susținute de petent, din mijloacele materiale de probă administrate în cauză, respectiv înregistrarea video (f. 34), rezultă că acesta a circulat cu viteza de 102 km/h în localitate (minutul 0 secunda 10). Instanța reține că aparatul radar cu care s-a efectuat înregistrarea deține verificare metrologică, astfel că înregistrările făcute cu acesta sunt conforme realității, iar aparatul radar era montat pe o mașină aflată în mișcare.

În aceste condiții, instanța apreciază că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, de a conduce un vehicul, în localitate, cu viteza de 102 km/h, procesul verbal fiind temeinic în această privință.

În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, atâta timp cât aceasta sancțiune este prevăzută de lege, aplicarea ei este obligatorie atunci când se reține comiterea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002, astfel că instanța nu poate dispune înlăturarea ei, în condițiile în care a reținut că petentul a comis contravenția reținută în sarcina sa. Aserțiunile petentului conform cărora agentul constatator nu are calitatea de a suspenda permisul de conducere vor fi înlăturate, întrucât, în speță fiind vorba de reținerea permisului de conducere al petentului în vederea suspendării, suspendarea efectivă fiind făcută ulterior, pe cale administrativă, conform prevederilor OUG nr. 195/2002.

În legătură cu modul de aplicare al sancțiunii contravenționale, art. 7 alin. 2 din O.G. 2/2001 prevede că în cazul „în care fapta este de o gravitate redusă” se aplică sancțiunea avertismentului, sancțiune ce poate fi aplicată şi „în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”, aşa cum arată art. 7 alin. 3 din acelaşi act normativ.

Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârşite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanța consideră că sancțiunea aplicată nu este deloc aspră, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, cu împrejurările concrete de comitere a abaterii care formează obiectul prezentei cauze, apreciind că nerespectarea limitei de viteză legală poate conduce la grave accidente rutiere, iar respectarea dispozițiilor legale în speță contribuind la asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum şi la ocrotirea vieții, integrității corporale şi a sănătății persoanelor participante la traficul rutier sau aflate în zona drumului public.

Instanța are în vedere şi conduita anterioară a petentului în traficul rutier, potrivit istoricului contravențional de la fila 31, care relevă că petentul nu este la prima abatere contravențională.

Față de cele precizate şi de prevederile legale sus menționate, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este legal şi temeinic, motiv pentru care instanța va respinge, ca nefondată, plângerea contravențională în integralitatea sa.