Pretenţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C sub nr. 3760/208 la data de 11.09.2017, reclamantul Municipiul C prin Primar a chemat în judecată pe pârâtul KL solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata creanţei de  7276,31 lei, ce urmează a se actualiza cu rata inflaţiei, până la data plăţii efective, sumă compusă din 4528,61 lei – reprezentând chirie neplătită aferentă perioadei 2011-2017, conform contractului de închiriere nr. XX şi  2747,70 lei – reprezentând majorări datorate pentru întârzierea în plată aferentă perioadei calculate până la data de 28.08.2017, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 468,82 lei, conform art. 3 alin. 1 din OUG 80/2013.

În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 18.03.2010, reclamantul, în calitate de locator, a încheiat cu pârâtul Contractul de închiriere nr. XX având ca obiect închirierea terenului în suprafaţă de 18 mp, ocupat de construcţie provizorie, cu destinaţia garaj – amplasată pe domeniul public în zona T.

Potrivit art. 3.1 din contract, părţile contractante, de comun acord, au stabilit valoarea contractului, precum şi modalităţile şi termenele de plată.

De asemenea, la art. 3.3 din contract, părţile au inserat o clauză penală, în conformitate cu care, în caz de neplată, vor curge majorări de întârziere de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculate pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua următoare termenului de scadenţă, conform OG nr. 92/2003, art. 124. Începând cu data de 01.01.2016, nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, conform art. 183 din Legea nr. 207/2015.

Deşi pârâtul a fost somat la executarea imediată a obligaţiilor sale, până în prezent acesta nu şi-a îndeplinit obligațiile scadente asumate prin contract.

Creanţa ce face obiectul cauzei constă în obligaţia de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, însuşit de părţi prin semnătură.

În susţinerea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi orice altă probă a cărei necesitate va rezulta din dezbateri.

A depus la dosar, în copii xerox certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: HCL nr. 241/2006, nr. 67/30.03.2005, Contract de închiriere nr. XX, adresa nr. XX, mod de calcul debit defalcat , notă internă nr. XX, adresa nr. XX, adresa nr. XX, adresa nr. XX, adresa nr. XX, adresa nr. XX.

În drept, au fost invocate disp. art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 Cod civil, art. 194 şi urm. Cod procedură civilă.

Legal citat, la data de 19.10.2017, pârâtul KL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantului la recunoaşterea chiriei plătite în avans de către pârât, inclusiv pentru anul 2042, cu cheltuieli de judecată -  filele 34-38 dosar.

Pe cale de excepţie a invocat prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada 2011-septembrie 2014, având în vedere trecerea a mai mult de trei ani de la data ultimei plăţi şi excepţia de ordine publică constând în faptul că HCL241/2016 este nemotivată, nu precizează calea de atac legală şi termenul de exercitare  a acestei căi, omisiuni care favorizează nelegal autoritatea, motive pentru care această hotărâre este lovită de nulitate absolută.

Omisiunile menţionate şi lipsa cunoştinţelor sale juridice, l-au determinat să nu atace în instanţă această hotărâre, crezând în promisiunile şi recomandările, căile de soluţionare amiabile indicate de primarul municipiului, recomandări pe care, ulterior şi în scris, tot primarul le-a catalogat ca fiind nerealizabile sau nelegale.

Pe baza promisiunilor făcute cu ocazia fiecărui demers al său, prin audienţe şi în şedinţele de consiliu local, bazându-se pe buna credinţă a interlocutorilor, a amânat contestarea în instanţă a HCL 241/2016 având în vedere şi faptul că nu ştia că poate face acest lucru în fiecare an, contractele fiind anuale, cu o valoare a chiriei care se majorează.

Pe fond, a arătat că solicitările reclamantului nu au temei legal, reprezentând creanţe calculate în baza unor contracte în care valoarea chiriilor au fost impuse fără bază legală, prin abuz de putere, începând cu anul 2006, an în acre a fost obligat să semneze primul contract de închiriere – Contractul cu nr. 3852/07.07.2006.

A menţionat că a semnat acest contract cu precizarea refuzului referitor la suma solicitată pentru plata chiriei  şi pentru a-i fi înmânat un exemplar al contractului pentru a-l putea contesta.

A plătit chiriile anuale impuse, inclusiv pentru anul 2010, timp în care a urmărit, pe căi legale, obţinerea unei chirii stabilite în baza HCL 67/30.03.2005 – bază legală pentru stabilirea chiriei vecinilor săi chiriaşi ai terenurilor pentru garaje.

A menționat că îndeplineşte toate condiţiile similare cu aceşti vecini chiriaşi, garajul său fiind construit pe terenul riveran locuinţei sale, în vecinătatea lor şi nu există un alt temei de calcul legal, pentru stabilirea chiriei cuvenite lui. Deşi reclamantul nu menționează această hotărâre, el a efectuat demersuri prin care a solicitat aplicarea acestei hotărâri şi în ceea ce-l priveşte.

Prin HCL 67/30.03.2005 s-au majorat/modificat la valoarea de 0,3 lei/lună/mp toate chiriile stabilite la licitaţiile de atribuire a terenurilor pentru garaje, pentru chiriile care la data respectivă au avut valoare licitată mai mică decât 0,3 lei/mp/lună, ceea ce a însemnat o majorare a chiriilor cu cca 400% a acestor chirii care, la data respectivă, aveau o valoare mai mică decât aceasta. În zona garajului său, toate chiriile au fost majorate cu acest procent.

În 2006 a solicitat şi el în anul 2006 o chirie stabilită şa valoarea de 64,80 lei anual, în loc de 426,9 lei, astfel cum i s-a impus prin contractul de închiriere nr. 3852/07.07.2006.

Valoarea chiriei atribuită pârâtului s-a stabilit prin transferarea chiriei stabilite prin licitaţie pentru IM, primul proprietar al garajului. Pârâtul a cumpărat garajul în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. XX încheiat cu BR, care nu au avut un contract de închiriere pentru terenul ocupat de garaj, dar nici nu a avut acest drept,  acesta nefiind locuitor riveran, la fel ca primul proprietar IM, care nici el nu avea dreptul la un astfel de contract de închiriere, nefiind nici acesta locuitor riveran.

Susţine pârâtul că baza legală de stabilire a chiriei pentru terenul ocupat de garaj a fost şi este HCL 67/2005.

A apreciat că plătind chiria pretinsă de 426,90 lei/an cu majorările anuale, din anul 2006, până în anul 2010, inclusiv, ar fi achitat chiria în avans până în anul 2042, inclusiv dacă chiria ar fi fost cea prevăzută prin HCL 67/2006.

A precizat că depus toate eforturile pentru a obţine un drept elementar, acela de a fi tratat fără discriminare. Legal, prin stabilirea chiriei pe baza HCL 67/2015, în valoare de 0,30 lei/lună/mp.

Reconvenţional, pârâtul-reclamant reconvenţional a solicitat obligarea reclamantului la recunoaşterea chiriei plătite în avans, inclusiv pentru anul 2042.

Cererea reconvenţională a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 468,82 lei.

În drept, au fost invocate disp. art. 201, art. 205 Cod procedură civilă, rap. la art. 2517, art. 1170 şi art. 1175 Cod civil.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la data de 31.10.2017, reclamantul a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi a excepţiei de ordine publică invocate de pârât, precum şi respingerea cererii reconvenţionale, cu obligarea pârâtului la plata integrală şi imediată a creanţei deţinute de reclamant în cuantum total de 7276,31 lei, cu cheltuieli de judecată.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, reclamantul a arătat că termenul de prescripţie în cauză nu s-a împlinit raportat la disp. art. 110 alin. 1 din Codul de procedură fiscală şi având în vedere emiterea succesivă de notificări de plată care au întrerupt termenul de prescripţie.

În ceea ce priveşte excepţia de ordine publică, reclamantul a arătat că HCL 241/2006 este legală şi produce efecte, întrunind toate condiţiile de valabilitate conform Legii nr. 554/2001. Pârâtul, dacă s-ar fi considerat vătămat într-un drept al său, trebuia să solicite în scris autorităţii publice emitente revocarea, în tot sau în parte a acestuia.

Pe fond, a reiterat că, deşi pârâtul a fost somat la executarea imediată a obligațiilor asumate prin contract, acesta a refuzat acest lucru.

Prin notele scrise – răspuns la întâmpinare, depuse la dosarul cauzei la data de 04.12.2017, pârâtul a solicitat înlăturarea răspunsului la întâmpinare formulat de reclamant ca nefundat şi admiterea cererii reconvenționale.

La primul termen de judecată din data de 6 decembrie 2017, reprezentantul legal al reclamantului a precizat că titlul pretenţiilor solicitate prin acţiune reprezintă contravaloare folosinţă teren şi nu contravaloare chirie, cum greşit s-a redactat în cuprinsul cererii de chemare în judecată. S-a mai arătat de către reprezentantul reclamantului că nu a fost reînnoit contractul de închiriere cu pârâtul, sens în care se solicită doar contravaloarea folosinţei abuzive a terenului pe care se află amplasat garajul. Referitor la temeiul legal al acţiunii, a precizat că este cel menţionat şi prin cererea de chemare în judecată. În ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor, a precizat că suma echivalează cu chiria pe care pârâtul ar fi trebuit să o plătească conform contractului de închiriere dacă acesta ar fi fost valid.

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, a pus în vedere reclamantului să administreze la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii HCL cu privire la terenul ce face obiectul contractului de închiriere, iar, din oficiu, a dispus administrarea probei cu interogatoriul reclamantului 

Prin notele scrise depuse la data de 11.12.2017, pârâtul a precizat cu privire la excepţia de ordine publică invocată prin acţiune că, în cauză fiind vorba despre un contract civil încheiat între două părţi, este aplicabil termenul de prescripţie de trei ani, şi nu cel de cinci ani stabilit pentru creanţe bugetare. A mai arătat că nu a fost somat, iar termenul de prescripţie nu a fost întrerupt prin introducerea procesului cu obligaţia de a face, raportat la faptul că acel proces a avut loc anterior perioadei pentru care se solicită creanţa în prezenta cauză.

A reiterat motivele invocate referitor la cererea reconvenţională formulată.

În faza cercetării judecătoreşti au fost administrate proba cu înscrisurile depuse de ambele părţi, documentaţia care a stat la baza emiterii HCL  67/2005 – filele 88-137 dosar, proba cu interogatoriul reclamantului – filele 83-85 dosar, din analiza cărora instanţa reţine în fapt, următoarele:

Prin contractul de închiriere nr. XX – filele 44-45 dosar, reclamantul Municipiul C reprezentat prin Primar, în calitate de locator a închiriat pârâtului KL, în calitate de locatar terenul în suprafaţă de 18 mp ocupat de construcţie provizorie, cu destinaţie garaj – amplasată pe domeniul public în zona T, pentru perioada 16.03.2010 – 31.12.2010, cu închirierea anuală a terenului, fără drept de superficie al beneficiarului construcţiei provizorii asupra terenului, cererea de reînnoire a contractului urmând a se depune la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat.

Preţul închirierii a fost stabilit la 574,81 lei/an, conform HCL 101/2006 cu modificările ulterioare, dacă nu va fi emisă o altă hotărâre a Consiliului Local al municipiului C sau un alt act normativ pentru stabilirea chiriei în decursul perioadei de închiriere, cuantumul chiriei urmând  a se modifica anual în funcţie de rata inflaţiei.

Contractul a fost semnat de către pârâtul KL cu menţiunea că nu este de acord cu  plata chiriei percepute, întrucât „nu are bază legală şi a fost impusă prin abuz de putere”.

Pârâtul s-a opus la acţiunea reclamantului invocând pe cale de excepţia prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada 2011-septembrie 2014, având în vedere trecerea a mai mult de trei ani de la data ultimei plăţi şi excepţia de ordine publică constând în faptul că HCL241/2016 este nemotivată, nu precizează calea de atac legală şi termenul de exercitare  a acestei căi, omisiuni care favorizează nelegal autoritatea, motive pentru care această hotărâre este lovită de nulitate absolută.

Având în vedere prevederile  art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau, după caz cercetarea în fond a cauzei, instanţa va analiza cauza sub aspectul acestor excepţii.

În conformitate cu art. 21 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, creanța fiscală reprezintă creanțele constând în impozite, taxe, contribuții si alte sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite creanțe fiscale principale și dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, denumite creanțe fiscale accesorii.

Creanţa invocată ca fiind debit prin cererea de chemare în judecată este o creanţă bugetară, căreia i se aplică termenul de prescripţie de 5 ani.

Potrivit art. 110 alin. 1 Cod procedură fiscală „termenul de prescripţie este de cinci ani şi începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală”.

Instanţa constată că potrivit. disp. art. 2537 alin. 4 Cod civil, întreruperea cursului prescripţiei intervine „prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere”.

Efectul întreruperii termenului de prescripţie constă în ştergerea duratei din termenul de prescripţie scursă anterior întreruperii şi începerea unui nou termen de prescripţie, care va începe să curgă din nou în mod diferit.

În cauză, având în vedere corespondenţa purtată între părţi cu privire la preţul chiriei – ce face şi obiectul prezentei cauze – înscrisuri filele 11-28 dosar, ce datează şi din anul 2014, precum şi prevederile legale menţionate, urmează a fi respinsă excepţia prescripţiei invocate de pârât, prin întâmpinare.

Referitor la excepţia de ordine publică invocată de pârât, în sensul că HCL 241/2016 nu este motivată, nu precizează calea de atac legală şi termenul de exercitare a acestei căi, omisiuni care favorizează ca hotărârea menţionată să fie lovită de nulitate absolută - instanţa constată că aceste susţineri sunt nefondate.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2001, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.

În cauză, pârâtul invocă  lipsa cunoştinţelor juridice pentru în motivarea pasivităţii faţă de atacarea hotărârii menţionate, apărări ce nu pot fi primite de instanţă, sens în care urmează a se respinge şi excepţia de ordine publică ridicată de pârât, prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că între părţi a mai existat un litigiu cu privire la cuantumul chiriei – ce a făcut obiectul dosarului nr. XX cu obiect obligaţia de a face.

Pârâtul, reclamant în cauza cu nr. XX a solicitat obligarea Primăriei C şi Consiliului Local al municipiului C la a pune în discuţie cererea de micşorare a chiriei stabilite prin contractul de închiriere a terenului ocupat de garaj la data de 13.03.2007.

Prin sentinţa nr. 1761/2008 pronunţată de Judecătoria C în dosar nr. XX, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul KL în contradictoriu cu  Primarul municipiului C şi Consiliului Local al municipiului C.

Instanţa a reţinut că, prin adresele nr. XX i s-a comunicat reclamantului imposibilitatea soluţionării favorabile a acestora, motivaţia respingerii cererilor sale şi modul de calcul al chiriei.

Consiliul Local al municipiului C a analizat cererea reclamantului şi, prin HCL nr. 241/2006, necontestată de reclamant, a precizat că modul de calcul al chiriei percepute şi stabilită în urma unei licitaţii este reglementat prin HCL 67/2005 şi HCL nr. 16/2006.

Prin HCL nr. 67/30.03.2005, s-a aprobat preţul minim de 3.000 lei/lună/mp pentru toate suprafeţele pe care sunt amplasate garaje, care au chiria mai mică de această valoare, iar prin HCL 16/31.01.2006, s-a aprobat aplicarea indicelui de inflaţie de 108,6% la reînnoirea contractelor pe anul 2006, pentru chioşcuri, garaje, panouri publicitare, terase.

Instanţa constată că, contractul nr. XX încheiat între părţi a avut o perioadă determinată şi, nefiind prelungit, acesta nu-şi mai produce efectele. Mai mult, obiectul acţiunii reclamantului, precizat la primul termen de judecată – 6 decembrie 2017 este stabilirea contravalorii folosinţei terenului aflat în proprietatea statului.

Art. 697 Cod civil prevede că “(1) În cazul în care superficia s-a constituit cu titlu oneros, dacă părţile nu au prevăzut alte modalităţi de plată a prestaţiei de către superficiar, titularul dreptului de superficie datorează, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piaţa liberă, ţinând seama de natura terenului, de destinaţia construcţiei în cazul în care aceasta există, de zona în care se află terenul, precum şi de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinţei.(2) În caz de neînţelegere între părţi, suma datorată proprietarului terenului va fi stabilită pe cale judecătorească”.

Raportat la HCL nr. 67/2005 din care rezultă preţul stabilit pentru toate imobilele –garaje situate pe terenul statului în zonă, coroborat cu răspunsul  reclamantului la interogatoriul pârâtului cu privire la cuantumul chiriei în zonă – 0,3 lei stabilit prin HCL 67/2005, instanţa va stabili contravaloarea chiriei la care va fi obligat pârâtul ca fiind de 0,3 lei /lună/mp  pentru  suprafaţa de 18 mp ocupată de  garaj provizoriu – pentru  perioada  2011-2017.

Raportat la starea de fapt expusă reţinută din probele administrate la dosar şi prevederile art. 697 Cod civil, instanţa va respinge ca nefondată şi neîntemeiată şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional, pentru constatare  plată  chirie pentru perioada 2005-2042.

În baza art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa  va dispune compensarea cheltuielilor de judecată. 

Domenii speta

Spete similare