Suspendare executare act administrativ fiscal. Necesitatea dovedirii pagubei

Recurs. Suspendare executare act administrativ fiscal. Necesitatea dovedirii pagubei

Suspendarea actului administrativ, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi care poate fi primită doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente. Executarea unei obligaţii stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. Este adevărat că din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Existenţa unor contracte de credit şi cuantumul creanței stabilit prin decizia de impunere nu prezumă imposibilitatea iminentă de plată în care s-ar putea afla intimata.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 3443 din 28 septembrie 2018

- art. 2 alin. 1 lit. ş) din Legea nr. 554/2004

- art. 14 şi 15 Legea nr. 554/2004

Prin Sentința nr. (...)/CA/03.04.2018, Tribunalul (...) a admis cererea formulată de reclamanta S.C. (...) S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...).

A dispus suspendarea în parte a executării Deciziei de impunere nr. F-(...)/12.12.2017 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice şi a Dispoziţiei nr. (...)/12.12.2017 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, cu privire la suma de 29.015 lei, stabilită cu titlu de impozit pe profit suplimentar în baza motivelor de fapt de la pct. 2.1.2. 1.a) din decizia de impunere, suma de 71.791 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată stabilită în baza motivelor de fapt de la pct. 2.1.2. 1.b), suma de 69.683 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată stabilită în baza motivelor de fapt de la pct. 2.1.2. 2. şi suma de 7.761 lei reprezentând impozit pe veniturile din dividende, până la pronunţarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...) în reprezentarea Administrației pentru Contribuabili Mijlocii, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În motivare, recurenta arată că pentru a pronunța această sentinţă instanţa a reţinut că există cel puţin o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal atacat, or, această concluzie nu este motivată de aspectele concrete privind nelegalitatea actului administrativ fiscal. Instanţa nu trebuia să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuia să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ fiscal. În acest caz este vizibil faptul că instanţa nefiind sigură de argumentele de nelegalitate privind existența cazului bine justificat, deși recunoaște că acestea țin de fondul cauzei, totuși reţine că acestea par a fi în favoarea reclamantei.

Recurenta apreciază că motivele invocate de SC (...) SRL în susținerea primei condiții „cazul bine justificat", trebuiau apreciate de instanță ca aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, care însă nu pot fi analizate în cadrul prezentei cereri. Ele vizează fondul actelor, urmând a fi cenzurate numai în cadrul acțiunii în anulare, întrucât în cadrul procesual determinat al cererii de suspendare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Raportat la cele reţinute de instanţa de fond, recurenta consideră că hotărârea este nelegală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. 8 Cod procedură civilă, având în vedere următoarele considerente:

Pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuia să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Prin urmare, admiterea unei cereri de suspendare a actului administrativ presupune existenţa unui viciu evident al acestuia care să genereze o îndoială serioasă cu privire la validitatea acestuia. Or, în prezenta cauză această condiţie nu este îndeplinită.

Precizează că instanța a reținut în mod greșit faptul că societatea are dreptul să invoce prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligațiile fiscale aferente anului 2011. Termenul de prescripţie a dreptului organelor fiscale de a stabili obligaţii fiscale în cazul impozitului pe profit, începe sa curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care legea prevede obligativitatea depunerii formularului 101 „Declarație privind impozitul pe profit”. Ținând cont de faptul ca D101 aferentă anului 2011 se depune în anul 2012, termenul de prescripţie începe sa curgă de la data de 1 ianuarie 2013.

Recurenta precizează că paguba iminentă reprezintă consecințele negative de perturbare a activității societății şi la intrarea acesteia într-o stare economică negativă, posibil de insolvență, iar această probă nu a fost făcută în cazul de faţă. Existenţa unor contracte de credit şi cuantumul creanței stabilit prin Decizia de impunere nu prezumă imposibilitatea iminentă de plată în care s-ar putea afla reclamanta în condiţiile în care obligațiile fiscale stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nu au un cuantum ridicat raportat la tranzacţiile comerciale pe care intimata-reclamantă le-a derulat şi le derulează şi nu s-a dovedit legătura directă de cauzalitate între executarea actului administrativ fiscal şi eventuala prejudiciere iminentă a reclamantei.

Aşadar, recurenta apreciază că în speță, instanța de fond a interpretat şi a aplicat în mod greșit prevederile art. 2 lit. s) şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Intimata S.C. (...) S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, menținerea în tot a sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, intimata arată că până la acest moment nu a fost soluționată contestația fiscală împotriva actelor administrativ-fiscale atacate, aceasta fiind expediată la organul emitent la data de 25.01.2018, contestație care nu a fost soluționată până în prezent.

Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, intimata apreciază că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute în mod expres de art. 14 din Legea 554/2004, dovedite prin proba cu înscrisuri depusă la dosarul cauzei.

Referitor la existenţa cazului bine justificat, intimata arată că această condiție nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei. Analiza îndeplinirii condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 presupune totuși efectuarea unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, evident fără a fi prejudecat fondul litigiului.

În cauză este îndeplinită cerinţa legală a cazului bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (l) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Împrejurările de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor administrative fiscale atacate, în condiţiile în care nu se pot antama în această etapă procesuală aspecte de fond, dar care în speţă sunt evidente, pot fi identificate cu uşurinţă, la nivelul aparenţelor, rezultând cel puţin din următoarele aspecte:

- constatările fiscale nu au în vedere puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. (...)/2017 pronunţată la data de 12 iulie 2017, rămasă definitivă ca efect al respingerii apelului formulat de A.N.A.F.;

- în privința constatărilor fiscale privind anul 2011, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale era prescris la data efectuării inspecției fiscale;

- perioada suspusă inspecției fiscale cu privire la impozitul pe dividende a mai fost verificată anterior, fără a fi stabilite obligațiile din Decizia de impunere contestată în prezent, nefiind îndeplinite condițiile reverificării prevăzute de art. 128 din Noul Cod de procedură fiscală;

- constatările fiscale nu au în vedere forţa probantă a documentelor justificative conform art. 72 Cod procedură fiscală. Nu au fost analizate nici înscrisurile prezentate de societate, dar nici măcar cele emise de alte autorități ale statului.

Referitor la condiţia pagubei iminente, precizează că, în cauză, criticile recurentei sunt neîntemeiate, întrucât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că în cazul în care nu s-ar dispune suspendarea executării, activitatea efectivă a societății ar fi blocată, întrucât societatea are credite bancare pe termen lung, fiind pusă în situaţia de a nu putea vira sumele necesare acoperirii ratelor bancare din cauza faptului că sunt poprite toate conturile. Societatea are angajaţi permanenţi ale căror salarii şi contribuţii sociale aferente nu vor putea fi achitate, ceea ce va duce la încetarea contractelor de muncă. Societatea are plăţi curente de efectuat la furnizori (aspect ce a fost dovedit prin fişa privind obligaţiile de plată către furnizori la data de 31.12.2017, în cuantum total de 5,967,100.83 lei).

Poprirea conturilor bancare la acest moment ar bloca efectiv activitatea societăţii, însă societatea are bunuri considerabile în patrimoniu, existând garanția solvabilității ulterioare, fapt ce rezultă din situația imobilizărilor/situația maşinilor, la data de 31.12.2017, precum şi stocuri de marfă considerabile conform situației stocurilor la data de 31.12.2017.

Astfel, intimata consideră că din simpla analiză chiar şi la nivelul aparenţei fondului pricinii, rezultă că există motive convingătoare în sensul dispunerii măsurii suspendării executării acestor acte administrativ fiscale, măsură care tinde la înlăturarea pagubelor asupra patrimoniului societății care în mod evident, nu s-ar mai putea repara ulterior.

În drept, intimata invocă art. 205, alin. 2, Cod procedură civilă, art. 14 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. F-(...)/12.12.2017, emisă în baza constatărilor din raportul de inspecţie fiscală F-(...)/12.12.2017, în sarcina reclamantei au fost stabilite obligaţii fiscale principale de plată în cuantum total de 328.755 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 94.515 lei, taxa pe valoarea adăugată în sumă de 226.479 lei şi impozit pe venituri din dividende în sumă de 7.761.

Prin Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. (...)/12.12.2017, organul fiscal a dispus reclamantei înregistrarea în evidenţa contabilă a sumelor suplimentare calculate în raportul de inspecţie fiscală.

Criticile formulate de recurentă prin care aceasta susţine neîndeplinirea condiţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 pot fi încadrate în motivul de recurs prev. de art. 488 al. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Contrar opiniei instanţei de fond, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea cererii de suspendare, criticile aduse sentinţei fiind întemeiate.

Conform art. 14 din lege, suspendarea executării actului se poate cere în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare.

Suspendarea actului administrativ, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi care poate fi primită doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube eminente.

Din interpretarea dispoziţiilor art.14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că situaţia de excepţie a suspendării executării actului administrativ presupune cu necesitate îndeplinirea cumulativă a trei condiţii şi anume: formularea plângerii prealabile, existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Prima condiţie cerută de lege, formularea plângerii prealabile împotriva actului vătămător este îndeplinită în speţă, intimata reclamantă făcând dovada că a formulat plângere prealabilă (fila 13 dosar fond).

Cât priveşte cea de a doua condiţie, Curtea a reţinut că potrivit prevederilor art. 2 alin.(1) lit. t) din Legea nr.554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.

De menţionat este faptul că în procedura suspendării actului administrativ se analizează doar aparenţa dreptului şi nu fondul cauzei, iar simplele susţineri făcute în conţinutul cererii de suspendare a executării actului administrativ, de nelegalitate a actului, nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispoziţiile legale cuprinse în art. 2 alin.(1) lit. t) din Legea nr.554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor.

Trebuie observat de asemenea că împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat nu se pot confunda cu însăşi motivele de nelegalitate ale actului administrativ care vor fi analizate în cadrul acţiunii de fond.

Atât dispoziţiile legale aplicabile stării de fapt existentă la momentul controlului, cât şi interpretarea acestor dispoziţii legale vor face obiectul cercetării instanţei investite cu soluţionarea fondului cauzei.

Or, instanţa de recurs a reţinut că aspectele invocate de intimata reclamantă în susţinerea cazului bine justificat, respectiv împrejurarea că la efectuarea constatărilor fiscale nu a fost avută în vedere puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. (...)/2017 pronunţată la data de 12 iulie 2017 şi inexistenţa dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale aferente anul 2011, întrucât acest drept era prescris la data efectuării inspecției fiscale, reprezintă motive de nelegalitate a actului, ce presupun analiza actelor efectuate cu ocazia controlului, analiza şi interpretarea dispoziţiilor legale şi aprecierea asupra măsurii în care aceste motive de nelegalitate sunt, sau nu întemeiate.

Condiţia cazului bine justificat poate fi reţinută în ipoteza în care, la o privire sumară a actului, acesta apare ca fiind ilegal, evident raportat la motivele invocate de reclamant.

Depăşirea acestui cadru, în care se analizează doar aparent dacă motivele de fapt şi de drept invocate în cerere pot naşte instanţei o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului nu este permisă, analiza motivelor de nelegalitate fiind exclusiv atributul instanţei investită cu soluţionarea cererii în anulare a actului administrativ.

În speţa de faţă, nici unul dintre motivele invocate în susţinerea cererii de suspendare nu sunt de natură a determina îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat şi nici probele administrate în faţa instanţei de fond de către intimata reclamantă, respectiv plângerea prealabilă formulată şi decizia atacată, nu relevă această îndoială.

Măsura în care organele fiscale au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale prin Decizia de impunere urmează a fi analizată în cadrul procesual al acţiunii în anulare.

Pentru aceste considerente, Curtea a reţinut că nu este îndeplinită în cauză condiţia cazului bine justificat, cerută de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cât priveşte condiţia pagubei iminente, Curtea a constatat că nici această condiţie nu este îndeplinită în cauză.

În înţelesul art. 2 al. 1 lit. ş), din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Executarea unei obligaţii stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. Este adevărat că din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că intimata nu a dovedit că prin punerea în executare a actului administrativ reprezentat de decizia F - (...)/15.03.2016, va suferi un prejudiciu material.

Existenţa unor contracte de credit şi cuantumul creanței stabilit prin Decizia de impunere nu prezumă imposibilitatea iminentă de plată în care s-ar putea afla intimata.

Pe de altă parte, instanţa are în vedere chiar poziţia intimatei reclamante exprimată atât în cuprinsul acţiunii cât şi în cuprinsul cererii de recurs, prin care aceasta se declară solvabilă. Instanţa a observat contradicţia între susţinerea solvabilităţii pe de o parte şi existenţa pagubei iminente pe care ar suferi-o intimata pe de altă parte.

În absenţa datelor de natură a confirma susţinerea intimatei reclamante că executarea actului îi pricinuieşte un prejudiciu, Curtea a apreciat că nici această condiţie, a pagubei iminente, nu este îndeplinită în speţă.

În consecinţă, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 8 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE (...) - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE (...), împotriva sentinței nr. (...)/CA/03.04.2018 pronunțată de Tribunalul (...), pe care a casat-o în tot şi rejudecând fondul, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. (...) S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...).

A dispus restituirea cauţiunii în sumă de 8752 lei achitată cu recipisa de consemnare (...) Bank nr. (...)/1 din 29.03.2018.

Domenii speta

Spete similare