Insolvență. Anulare Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor. Sancțiunea încălcării competenței exclusive a Consiliului de Administrație. Opozabilitatea actelor încheiate de directorii societății.

Adunarea Generală este organul în care se formează voinţa socială, Consiliul de Administraţie este organul în care această voinţă se circumstanţiază şi se pune în executare, atât prin acte interne de gestiune, cât şi prin acte externe de reprezentare. Drept urmare, administratorii au un mandat general în baza legii şi a actului constitutiv de la societatea a cărei voinţă s-a format cu ocazia încheierii actului constitutiv şi se formează mai departe cu ocazia Adunării Generale, organ care poate aprecia cel mai potrivit asupra interesului societăţii. Cu toate acestea, dacă atribuirea competenţelor în mod exclusiv organului de administrare are loc prin lege, acestea nu pot fi exercitate de Adunarea Generală, întrucât s-ar încălca principiul delimitării de atribuţii dintre organele persoanei juridice, ceea ce echivalează cu o depăşire a însăşi capacităţii de exerciţiu. Adunarea Generală nu se poate substitui integral şi perpetuu Consiliului de Administraţie, deoarece ar anula de facto capacitatea de exerciţiu a societăţii.

În acelaşi timp, textele legale în virtutea cărora reclamanţii şi-au întemeiat pretenţia dedusă judecăţii nu statuează asupra unor competenţe exclusive ale Consiliului de Administraţie sub sancţiunea expresă a nulităţii absolute, în cazul nerespectării lor, iar, pe de altă parte, din cuprinsul acestora nu rezultă în mod neîndoielnic că interesul ocrotit este unul general al societăţii ci, dimpotrivă, unul particular, al acţionarilor.

Din această perspectivă, hotărârea contestată este lovită de nulitate relativă, ce poate fi invocată doar în condiţiile prevăzute imperativ de prevederile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, aceste condiţii nefiind îndeplinite, în speță, reclamanţii neavând calitatea de acţionari ai societăţii.

Pârâtei îi sunt opozabile contractele de mandat ale directorilor societăţii, astfel cum au fost modificate, în sensul acordării componentei variabile a remuneraţiei acestora, prin actele adiţionale ratificate ulterior de A.G.A. Dată fiind în speţă, existenţa premisei angajării acestei forme de răspundere, justificată prin stabilirea între părţi a unor relaţii contractuale, sunt îndeplinite în cauză şi celelalte condiţii necesare angajării răspunderii contractuale.

Hotărârea:

Prin sentinţa nr. 319 din 9 martie 2017, Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor privind cererea având ca obiect anularea parţială a Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 117 din 26.05.2016; a respins cererea având ca obiect anularea parţială a Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 117 din 26.05.2016, formulată de reclamanţii B, C, D, E, F. și G., în contradictoriu pârâta A. S.A., ca fiind formulată de persoane care nu au calitate procesuală activă; a admis acţiunea având ca obiect obligarea la respectare clauze contractuale şi pretenţii, formulată de reclamanţii B, C, D, E, F și G în contradictoriu pârâta A. SA.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligată pârâta A. SA să respecte clauza contractuală prevăzută la subpunctul 4 indice 1 din contractatele de mandat: nr. 10129/16.06.2015, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 1 din 11.12.2015 (privind pe reclamanta C.), nr. 10130/16.06.2015, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 1 din 11.12.2015 (privind pe reclamanta D.), nr. 1028/18.01.2016, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 1 din 16.02.2016 (privind pe reclamantul E.) nr. 5342/23.05.2013, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 3 din 11.12.2015 (privind pe reclamantul F.) şi nr. 10128/16.06.2015, modificat prin actul adiţional nr. 1 din 11.12.2015 (privind pe reclamantul G.); a obligat A. S.A. să plătească reclamanţilor, după cum urmează:

- reclamantului B. suma de 18.826 lei brut, reprezentând 0,15625 % din cifra de afaceri lunară a societăţii reclamante, pentru perioada 26.05.2016-19.02.2016;

- reclamantei C. o parte variabilă la remuneraţia lunară, reprezentând 0,125 din cifra de afaceri lunară, respectiv 4.000 lei brut/lună, ajustată potrivit subpunctului 4 indice 1 alin. 2, începând cu data de 26.05.2016 şi până la data încetării contractului de mandat;

- reclamantei D. o parte variabilă la remuneraţia lunară, reprezentând 0,125 din cifra de afaceri lunară, respectiv 4.000 lei brut/lună, ajustată potrivit subpunctului 4 alin. 2 a reclamantei, începând cu data de 26.05.2016 şi până la data încetării contractului de mandat;

- reclamantului E. o parte variabilă la remuneraţia lunară, reprezentând 0,122 din cifra de afaceri lunară, respectiv 3.900 lei brut/lună, ajustată potrivit subpunctului. 4 indice 1 alin. 2, începând cu data de 26.05.2016 şi până la data încetării contractului de mandat;

- reclamantului F. parte variabilă la remuneraţia lunară, reprezentând 0,122 din cifra de afaceri lunară, respectiv 3.900 lei brut/lună, ajustată potrivit subpunctului 4 indice 1 alin. 2, începând cu data de 26.05.2016 şi până la data încetării contractului de mandat;

- reclamantului G. o parte variabilă la remuneraţia lunară, reprezentând 0,122 din cifra de afaceri lunară, respectiv 3.900 lei brut/lună, ajustată potrivit subpunctului 4 indice 1 alin. 2, începând cu data de 26.05.2016 şi până la data încetării contractului de mandat.

De asemenea a obligat pârâta A. S.A. să plătească sumele cuvenite reclamanţilor pentru trecut, ajustate cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală calculată de la data scadenţei fiecărei sume până la plata efectivă.

Totodată, în temeiul art. 453 Cod de procedură civilă obligă pârâta A. S.A. să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, cu privire la cele două excepţii invocate de pârâta prin întâmpinare, faptul că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Botoşani sub nr. ../40/2016, reclamanţii, directori numiţi de Consiliul de administraţie al pârâtei A. S.A., au solicitat anularea în parte a Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor pârâtei din data de 26.05.2016, în ce priveşte punctul 1.2 al art. 1 privind diminuarea cheltuielilor cu personalul (poziţia II.1-Anexa 1) cu valoarea cheltuielilor aferente contractului de mandat (…) cu suma de 317,3 mii lei, în Anexa nr. 1 şi, implicit sumele prevăzute la rândul 107 (…) din Anexa 2.

 Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor privind cererea având ca obiect anularea parţială a Hotărârii AGA A. S.A. nr. 117 din 26.05.2016, instanţa de fond a reţinut că, reclamanţii au solicitat anularea parţială a hotărârii întrucât ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 38 alin.1 şi 2 din OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor, art. 142 alin. 2 lit.c) din Legea nr. 31/1990 şi art. 1270 Cod civil.

Tribunalul a reţinut că, în cuprinsul OUG nr. 109/2011 nu se prevede expres că nerespectarea dispoziţiilor art. 38 alin. 1 şi 2 se sancţionează cu nulitatea absolută şi reprezintă norme care ocrotesc doar interesele acţionarilor, singurii care pot fi vătămaţi prin stabilirea unei remuneraţii pentru directori cu depăşirea nivelului remuneraţiei stabilit pentru membrii executivi ai consiliului de administraţie şi cuprinzând altă modalitate de formare decât aceea prevăzută la alin. 2, rezultă fără dubiu că nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează cu nulitatea relativă.

 Pe de altă parte, prima instanţă, a reţinut că nu este menţionat în cuprinsul Legii nr. 31/1990 că nerespectarea dispoziţiilor art. 142 alin. 2 lit. c) din lege se sancţionează cu nulitatea absolută, că aceste dispoziţii nu sunt menite să ocrotească un interes general, astfel încât să acorde oricărei persoane dreptul de a cere anularea actului încheiat cu nerespectarea acestei dispoziţii, de unde rezultă fără dubiu că nerespectarea acestei dispoziţii poate fi sancţionată cu nulitatea relativă, nulitate care poate fi invocată doar de acţionari, aşa cum prevede expres art. 132 alin. 2 din Legea 31/1990.

Având în vedere că forţa obligatorie a contractelor se impune doar între părţile care au încheiat contractul, instanţa de fond a constatat că textul art. 1270 Cod civil nu poate fi invocat în contra unei persoane străine de contract, cum este situaţia Adunării Acţionarilor, astfel încât nu poate constitui un motiv de nulitate absolută a Hotărârii, aşa cum afirmă reclamanţii.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale active este întemeiată întrucât motivele pentru care reclamanţii solicită anularea nu sunt motive de ordine publică, astfel încât reclamanţii, care nu sunt acţionari ai societăţii, nu au calitate procesuală activă, în raport de dispoziţiile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, acţiunea reclamanţilor urmând a fi respinsă în consecinţă.

Faţă de împrejurarea că, s-a reţinut a fi întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active, instanţa de fond a apreciat ca inutilă examinarea celeilalte excepţii invocate de pârâtă, respectiv lipsa de interes.

Pe fondul cauzei, Tribunalul Botoşani, a reţinut, în esenţă, referitor la acţiunea formulată de reclamanţi prin care au solicitat obligarea pârâtei SC A. S.A. la respectarea clauzelor contractuale din contractele de mandat încheiate între reclamanţi şi pârâtă şi obligarea la plata drepturilor băneşti neachitate la care au dreptul în baza acestor clauze şi care nu au fost plătite, începând cu data de 26.05.2016 şi pentru viitor, că pârâta nu a contestat faptul că începând cu data de 26.05.2016 a sistat plata către pârâţi a componentei variabile din remuneraţia lunară, aşa cum este prevăzută în contractele de mandat.

În considerarea dispoziţiilor art. 1270 Cod civil, prima instanţă a constatat întemeiată acţiunea reclamanţilor.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel reclamanţii și pârâta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin apelul formulat, reclamanţii au solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii capetelor de cerere având ca obiect anularea în parte a Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor S.C. A. S.A. nr. 117 din data de 26.05.2016, în ceea ce priveşte punctul 1.2 al art. 1 privind diminuarea cheltuielilor cu personalul (poziţia II.1. - Anexa 1) cu valoarea cheltuielilor aferente contractului de mandat (...) cu suma de 317,3 mii lei, în Anexa nr. 1 şi. implicit sumele prevăzute la rândul 107 (...) din Anexa nr. 2, respectiv menţionarea, în temeiul art. 132 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, a hotărârii ce urmează a fi pronunţate în Registrul Comerţului şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea a IV a, precum și radierea parţială a menţiunilor efectuate în Registrul Comerțului în baza Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor S.C. A. S.A. nr. 117 din data de 26.05.2016.

 Consideră că Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor societăţii A. S.A. nr. 117/26.05.2016 prin care s-a dispus aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii pentru anul 2016, în condiţiile suprimării sumelor prevăzute la rândul 107, reprezentând componenta variabilă din remuneraţia directorilor societăţii, este lovită de nulitate absolută, fiind adoptată cu încălcarea competenţelor consiliului de administraţie, remuneraţia directorilor fiind stabilită de consiliul de administraţie, iar potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 142 alin. 2 lit. c din Legea nr. 31/1990, printre competenţele de bază ale consiliului de administraţie, care nu pot fi delegate directorilor, este prevăzută şi cea de numire, revocare a directorilor şi de stabilire a remuneraţiei lor.

Precizează că dispoziţiile legale ce guvernează organizarea şi funcţionarea societăţilor pe acţiuni cu capital al unităţilor administrativ-teritoriale acordă doar consiliului de administraţie competenţa stabilirii remuneraţiei directorilor, în limitele stabilite de lege.

Invocă dispoziţiile art. 1252 Cod civil, făcând referire la decizia nr. 55/23 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal (publicată în Buletinul Jurisprudenţei. Repertoriu anual, 2011, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, pp. 478 - 481), și la decizia nr. 1053/29.06.2015 a Curții de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.

 În considerarea faptului că statul prin oricare din formele sale de manifestare nu trebuie să se implice în managementul societăţii pe care o controlează şi trebuie să îi asigure autonomie operaţională, apreciază că se află în prezenţa unei nulităţi absolute virtuale, care rezultă din scopul reglementării principiului ierarhizării şi separaţiei organelor sociale, din punctul de vedere al competenţelor, şi anume asigurarea unui echilibru intern destinat prevenirii abuzurilor în materie societară, care garantează un anumit grad de eficacitate al funcţionarii societăţilor, interesul ocrotit fiind unul general, iar nu particular.

Prin apelul său, pârâta apelantă SC A. SA a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii apelate, în sensul respingerii acţiunii în obligaţie de a face/ pretenţii promovată de intimaţi ca fiind netemeinică.

În ceea ce privește solicitarea sa de modificare a hotărârii apelate, în sensul respingerii acţiunii intimaţilor cu privire la pretenţiile acestora pentru perioada 26.05.2016 - până la data încetării contractului de mandat, precizează că funcţionarea pârâtei, ca societate pe acţiuni, este guvernată de dispoziţiile Legii societăţilor nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Făcând referire la disp. art. 111, alin. (2), lit. a) și e) din Legea societăţilor comerciale, art. 4, alin. (1), lit. c) şi d) din Ordonanţa nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, și la Hotărârea A.G.A. nr. 117 din 26.05.2016, precizează că prin această hotărâre s-a diminuat bugetul de venituri şi cheltuieli cu sumele prevăzute la rândurile 107 şi 110 din Anexa nr. 2, dar această diminuare nu reprezintă o înlăturare a componentei variabile din remuneraţia directorilor; mai mult, conform prev. O.U.G. nr. 109/2011, remuneraţia directorilor este stabilită de consiliul de administraţie, astfel încât, în prezent, nu există cadru legal pentru ca o modificare a acestei remuneraţii să poată fi efectuată de Adunarea Generală a Asociaţilor unei societăţi comerciale.

Totodată, făcând referire la disp. art. 38, alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, precizează că pentru anul 2015, cheltuielile aferente contractelor de mandat au fost incluse în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015, urmând a fi acordate după îndeplinirea condiţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 109/2011. Astfel, prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 96/11.05.2015 învederează că s-a dispus aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al S.C. A. S.A. pentru anul 2015, în forma propusă, inclusiv cu privire la sumele reprezentând componenta variabilă a remuneraţiei acordate membrilor consiliului de administraţie şi directorilor.

Ulterior, în ceea ce priveşte bugetul de venituri şi cheltuieli al S.C. A. S.A. pentru anul 2016, deşi la fundamentarea bugetului au fost avute în vedere şi cheltuielile aferente componentei variabile cuprinse în contractele de mandat ale directorilor societăţii şi ale membrilor consiliului de administraţie, prin Hotărârea A.G.A. nr. 117 din data de 26.06.2016 B.V.C./2016 învederează că a fost aprobat cu unanimitatea voturilor acţionarilor prezenţi, cu următoarea condiție: diminuarea cheltuielilor cu personalul cu valoarea cheltuielilor aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere, control, comisii şi comitete.

Având în vedere faptul că hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru celelalte organe ale societăţii, apreciază că a achita sumele pretinse de reclamanţi ulterior adoptării hotărârii, în condiţiile în care linia bugetară nu mai prevedea sumele aferente componentei variabile, conduce la încălcarea dispoziţiilor legale privind execuţia bugetară.

Făcând referire la definiția bugetului precizează că, în cazul SC A. SA, societate comercială supusă legilor bugetului de stat, bugetul se elaborează pentru fiecare an în parte, iar veniturile sau cheltuielile bugetare pentru anul următor se pot doar previziona având în vedere nivelul de execuţie a acestora într-o perioadă anterioară şi deşi reprezentanţii Consiliului Judeţean - în calitate de acţionar majoritar au solicitat în mod expres să li se pună la dispoziţie studiul comparat pentru anul 2016, întocmit conform art. 37, alin. (5) şi art. 38, alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011, împreună cu actele emise/adoptate pentru stabilirea componentei variabile a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie şi/sau directorilor, acestora li s-a comunicat documentaţia aferentă anului financiar 2015, nu pentru anul pentru care se supunea spre aprobare bugetul, respectiv 2016.

Pe cale de consecinţă, Consiliul Judeţean, în calitate de acţionar majoritar al SC A. SA. a acordat mandat special d-lui. J., reprezentantul Judeţului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. A. S.A., pentru a exercita dreptul de vot în numele Judeţului, în calitatea sa de acţionar, în vederea aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2016 al S.C. A. S.A., în condiţiile diminuării cheltuielilor cu personalul (poziţia II. 1. C.) cu valoarea cheltuielilor aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete (poziţia II. 1. C4) cu suma de 317,3 mii lei, în anexa nr. 1 şi implicit sumele prevăzute la rândurile 107 şi 110 din anexa nr. 2, având în vedere lipsa studiului comparat asupra condiţiilor de remunerare aplicabile anului în curs.

Mai arată că, în conformitate cu prev. art. 17.1, lit. p) din Actul constitutiv al S.C. A. S.A. remuneraţia directorilor este stabilită de către Consiliul de Administraţie al societăţii şi este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi, dacă este cazul, dintr-o componentă variabilă, constând într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza performanţelor.

Prin întâmpinare, reclamanţii apelanţi au solicitat respingerea apelului formulat de către societatea A. S.A., cu consecinţa menţinerii hotărârii ca legală şi temeinică, în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere având ca obiect obligaţie de a face/pretenţii.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că ambele apeluri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, cu referire apelul reclamanţilor, Curtea reţine că dacă Adunarea Generală este organul în care se formează voinţa socială, Consiliul de Administraţie este organul în care această voinţă se circumstanţiază şi se pune în executare, atât prin acte interne de gestiune, cât şi prin acte externe de reprezentare. Drept urmare, administratorii au un mandat general în baza legii şi a actului constitutiv de la societatea a cărei voinţă s-a format cu ocazia încheierii actului constitutiv şi se formează mai departe cu ocazia Adunării Generale – organ care poate aprecia cel mai potrivit asupra interesului societăţii.

Cu toate acestea, dacă atribuirea competenţelor în mod exclusiv organului de administrare are loc prin lege, acestea nu pot fi exercitate de Adunarea Generală, întrucât s-ar încălca principiul delimitării de atribuţii dintre organele persoanei juridice, ceea ce echivalează cu o depăşire a însăşi capacităţii de exerciţiu. Cu alte cuvinte, Adunarea Generală nu se poate substitui integral şi perpetuu Consiliului de Administraţie, deoarece ar anula de facto capacitatea de exerciţiu a societăţii.

În acelaşi timp, este fără echivoc că, textele legale în virtutea cărora reclamanţii - apelanţi şi-au întemeiat pretenţia dedusă judecăţii nu statuează asupra unor competenţe exclusive a Consiliului de Administraţie sub sancţiunea expresă a nulităţii absolute, în cazul nerespectării lor, iar, pe de altă parte, din cuprinsul acestora nu rezultă în mod neîndoielnic că interesul ocrotit este unul general al societăţii ci, dimpotrivă, unul particular, al acţionarilor.

Din această perspectivă, în mod just a apreciat prima instanţă, neincidenţa prevederilor art. 1250 Cod civil, referitoare la sancţiunea nulităţii absolute în raport de actul contestat.

Totodată, cum potrivit art. 1251 Cod civil „contractul este anulabil când au fost nesocotite dispoziţiile legale privitoare la capacitatea de exerciţiu […]”, iar în conformitate cu prevederile art. 1252 Cod civil „în cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil”, Curtea apreciază că tribunalul a reţinut în mod corect că hotărârea contestată este lovită de nulitate relativă, ce poate fi invocată doar în condiţiile prevăzute imperativ de prevederile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Cum în speţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, reclamanţii-apelanţi neavând calitatea de acţionari ai societăţii (aspect necontestat), incidenţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active a acestora apare ca fiind legal reţinută de către prima instanţa, criticile aduse sentinţei de către aceştia pe calea apelului urmând a fi înlăturate ca nefondate.

În ceea ce priveşte apelul pârâtei, Curtea reţine că, potrivit art. 1350 Cod civil, în vigoare la data naşterii raporturilor juridice contractuale între părţi, „orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile”.

Aşadar, răspunderea civilă contractuală decurge din neexecutarea unor obligaţii contractuale şi constă în repararea de către debitor – în natură sau prin echivalent – a prejudiciului cauzat creditorului.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 1270 Cod civil, în vigoare la data stabilirii raporturilor contractuale între părţi, „contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. (2) Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege”.

Textele legale citate consacră în termeni imperativi, de strictă interpretare şi aplicare, principiile obligativităţii şi relativităţii efectelor contractelor legal încheiate.

În virtutea caracterului obligatoriu, partea contractantă, care are calitatea de titular de drepturi dobândite prin contract, este îndreptăţită a pretinde celeilalte părţi satisfacerea acelor drepturi.

Pe de altă parte, contractul privit ca realitate socială, ca fapt social, prezintă o deosebită însemnătate nu numai pentru raporturile dintre părţi, ci şi pentru certitudinea şi eficienţa raporturilor juridice, în general.

Obligativitatea contractului nu decurge numai din voinţele individuale ale părţilor contractante, ci constituie un adevărat imperativ social; societatea însăşi, legislaţia impun respectarea strictă a contractelor legal încheiate.

În climatul de securitate şi ordine juridică ce trebuie să existe în societate, respectarea contractelor constituie un deziderat ce se impune în toate cazurile, deoarece prin aceste contracte se realizează drepturile subiective juridiceşte ocrotite ale persoanelor fizice sau juridice.

De aceea, principiul pacta sunt servanda nu poate fi fundamentat numai pe cerinţele morale ale respectării cuvântului dat, ori pe cerinţele juridice ale respectării voinţelor individuale exprimate, fiind de esenţa ordinii publice.

Este cunoscut că dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitorul său se naşte în momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale.

Din ansamblul probator al cauzei, rezultă în afara oricăror ambivalenţe, faptul că pârâtei –apelante îi sunt opozabile contractele de mandat ale directorilor societăţii, astfel cum acestea au fost modificate, în sensul acordării componentei variabile a remuneraţiei acestora, prin actele adiţionale ratificate ulterior de A.G.A. societăţii.

Dată fiind în speţă, existenţa premisei angajării acestei forme de răspundere, justificată prin stabilirea între părţi a unor relaţii contractuale, Curtea constată că sunt îndeplinite în cauză şi celelalte condiţii necesare angajării răspunderii contractuale, respectiv fapta ilicită – pârâta necontestând că, începând cu 26.05.2016 a sistat plata către reclamanţi a componentei variabile din remuneraţia lunară a acestora, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia pârâtei, în condiţiile în care, în materie contractuală, vinovăţia debitorului este prezumată, iar în cauză, pârâta – apelantă nu a răsturnat această prezumţie relativă de culpă reţinută în sarcina sa, prin dovedirea, în condiţiile legii, a unei „cauze străine”, care să-i fie imputabilă, exoneratoare.

Împrejurarea că sumele reprezentând contravaloarea componentei variabile nu au fost cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii nu poate fi imputată reclamanţilor, iar pe de altă parte, apărarea pârâtei în sensul inexistenţei unui studiu comparat aferent anului 2016 este lipsită de relevanţă în condiţiile în care, actul normativ cadru în materie nu prevede efectuarea unui studiu comparat pentru fiecare exerciţiu financiar, astfel încât cel realizat la nivelul anului 2015 apare pe deplin relevant şi satisfăcător.

Din această perspectivă, Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a procedat la admiterea pretenţiilor reclamanţilor, constatând neîndeplinirea de către pârâtă, fără justificare, a obligaţiilor contractuale, în sensul art. 1350 alin. 2 Cod civil şi obligând-o pe aceasta la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat.

Faţă de cele ce preced, constatând că nu sunt date motivele de apel invocate şi că, nici din oficiu nu există motive de nulitate a sentinţei, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod proc. civ., va respinge ambele apeluri, ca nefondate, menţinând hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare