Mărturie mincinoasă

Deliberând asupra cauzei  penale de faţă ;

Pe rolul acestei instanţe sub nr. ... a fost înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui nr. ... prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului F.D., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin 1 Cod penal.

 S-a reţinut  în sarcina inculpatului faptul că, fiind audiat în calitate de martor în dosarul penal privind pe inculpatul A.R., a dat declaraţii contradictorii la urmărirea penală, faţă de cele de la instanţă, acestea din urmă fiind necorespunzătoare adevărului.

Date privind urmărirea penală:

Prin rezoluţia din 13.12.2011 şi confirmată la aceeaşi dată, a fost începută urmărirea penală faţa de F.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 260 alin 1 Cod penal.

Înainte de a i se lua primele declaraţii, inculpatului i-a fost adusă la cunoştinţă fapta pentru care este cercetat precum şi dreptul de a fi asistat de un avocat.

Inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale, declarând că îşi menţine depoziţia dată în faţa instanţei de judecată, în dosarul nr. ....

Inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, ocazie cu care a declarat că nu are obiecţiuni sau cereri de formulat, aceste aspecte fiind consemnate în procesul verbal din 24.05.2012.

PROCEDURA ÎN FAŢA INSTANŢEI:

Faţă de limitele de pedeapsă ale faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanţa a dispus desemnarea unui apărător din oficiu astfel încât inculpatul a beneficiat de asistenţa juridică în faţa instanţei de judecată.

La termenul din 06.12.2012, instanţa a pus în discuţie şi a constatat regularitatea actului de sesizare.

La acelaşi termen, inculpatul F.D. a precizat că doreşte să fie judecat potrivit procedurii prevăzute de art. 320 indice 1 alin.1 Cod procedură penală, declarând că, recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare al instanţei, cunoaşte probele administrate în cursul urmăririi penale şi le însuşeşte şi doreşte să fie judecat în baza acestora.

Instanţa a admis cererea inculpatului de soluţionare a prezentei cauze în baza procedurii prev. de art. 320 ind.1 Cod procedură penală.

S-a ataşat la dosarul cauzei cazierul judiciar al inculpatului (fila 9).

Din analiza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În fapt:

Inculpatul F.D. a fost audiat în calitate de martor în dosarul penal privind pe inculpatul A.R., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin 1 Cod penal.

 Audiat la poliţie în calitate de martor,  inculpatul a precizat că la  data de  13.08.2009, în jurul orei 17,30 se afla în livada din punctul Parchet, situată în extravilanul satului Rafaila, când l-a văzut pe F.D. care se afla pe terenul său, la o distanţă de aproximativ 100 m de el. Între timp, A.R. s-a apropiat cu turma sa de oi, de terenul lui F.D. iar acesta din urma i-a cerut lui A. să nu îşi bage oile pe terenul său întrucât are şi el animale de păşunat.

Cu toate acestea, A.R. a lăsat oile să intre pe păşunea lui F.D. şi când s-a apropiat de acesta, a mers direct la el şi l-a lovit cu o bâtă în zona capului iar F.D. a căzut din picioare, nemaiavând timp să riposteze.

Audiat în calitate de martor din lucrări la Judecătoria Vaslui la data de 14.04.2011, inculpatul F.D. a arătat că nu mai menţine declaraţiile date la urmărirea penală, întrucât era băut când a dat acele declaraţii. A precizat că în ziua respectivă trecea prin punctul Parchet şi la un moment dat a auzit în spatele sau pe F.I.D. strigând la cineva şi când a întors capul l-a văzut pe A.  care la rândul său se adresa lui F.D.. A mai precizat ca l-a văzut pe A. când se apăra cu băţul de ameninţarea părţii vătămate F.D. şi cum acesta din urmă avea o secure care era ridicată în sus. A precizat că a văzut când inculpatul A. a dat cu băţul care a lovit coada securii părţii vătămate. În continuare, a precizat că imediat după ce securea a căzut, a plecat din acel loc şi ca nu l-a văzut pe F.D. căzut jos deoarece aceştia erau între două tufe şi el nu a văzut bine.

În consecinţă, inculpatul şi-a schimbat declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală în sensul că nu a văzut ca A.R. să îl fi lovit pe F.D., aşa cum declarase iniţial.

Prin sentinţa penală nr. 719/06.06.2011 a Judecătoriei Vaslui, modificată prin decizia penală nr. 391/R/31.10.2011, inculpatul A.R.  a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 alin 1 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin 1 Cod penal –parte vătămată F.D..

În considerentele hotărârii, s-a reţinut cât priveşte poziţia contradictorie a martorului F.D. din declaraţiile date la urmărirea penală şi în faţa instanţei, că  „ instanţa va avea în vedere declaraţia dată de martorul F.D. în faţa organelor de urmărire penală, raportat la faptul că aceasta se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză iar schimbarea declaraţiei în faţa instanţei nu este motivată credibil. Astfel, martorul a declarat în faţa instanţei că ar fi văzut şi auzit în amănunt toată derularea conflictului, până la momentul lovirii părţii vătămate, când brusc, martorul nu a mai văzut şi nu a mai auzit nimic...”

Faptul că inculpatul F.D. a declarat corespunzător adevărului în faţa organelor de urmărire penală şi nu în faţa instanţei,  care a cercetat fapta de vătămare corporală săvârşită de A.R. rezultă fără dubiu din declaraţiile numiţilor F.D. şi A.R., ambii declarând că inculpatul F.D. a fost de faţă la cele petrecute la 13.08.2009  şi la o distanţă mică de aceştia, neavând obturat câmpul vizual.

Mai mult, martora F.E. a declarat că discutând cu C.G., acesta din urmă i-a povestit că ştie de la inculpatul F.D. că între F.D. şi A.R. a avut loc un conflict, la rândul său F.D. cunoscând despre conflict întrucât a fost de faţă la acesta.

Prin schimbarea declaraţiilor date la urmărirea penală, inculpatul F.D. a îngreunat activitatea instanţei în stabilirea adevărului, încercând sa schimbe o situaţie de fapt şi să împiedice tragerea la răspundere a unei persoane vinovate de săvârşirea unei infracţiuni.

 Situaţia de fapt conformă cu realitatea este cea reţinută prin actul de sesizare şi rezultă din analiza coroborată a următoarelor mijloace de probă:

- declaraţiile inculpatului date în calitate de martor în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii privind infracţiunea de vătămare corporală săvârşită de A.R., sentinţa penală nr. 719/06.06.2011 pronunţată în dosarul nr. ...; declaraţiile date de martorii F.D., F.E. A.R. din prezenta cauza care se coroborează cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului dată în faţa instanţei de judecată.

În drept:

Sub aspectul laturii obiective, în modalitatea reţinută, fapta inculpatului F.D. care, audiat în calitate de martor din lucrări la Judecătoria Vaslui, în 14.04.2011, a precizat că nu mai menţine declaraţiile date la urmărire, fără a preciza un motiv credibil pentru care acele declaraţii nu ar corespunde adevărului şi de a da declaraţii contradictorii faţă de cele de la urmărirea penală, acestea din urma fiind cele care corespund adevărului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 260 alin 1 C.pen.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa constată că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă, prevăzând şi urmărind realizarea rezultatului periculos, respectiv îngreunarea activitatea instanţei în stabilirea adevărului prin încercarea de a schimba o situaţie de fapt şi de a împiedica tragerea la răspundere a unei persoane vinovate de săvârşirea unei infracţiuni.

În temeiul art. 345 Cod procedură penală, având în vedere că fapta există  constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie  prevăzută de lege, instanţa urmează să dispună condamnarea acestuia. 

Reţinând vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii mai sus-menţionate, instanţa îl va condamna la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de textul incriminator.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicata inculpatului, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 72 Cod penal respectiv  dispoziţiile părţii generale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, dispoziţiile art. 320 indice 1 alin 1 şi 7 Cod procedură penală, gradul de pericol social al faptei săvârşire,  persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Potrivit  dispoziţiilor art. 52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare  a inculpatului ; scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise.

Instanţa va reţine în favoarea inculpatului conduita bună a acestuia, inculpatul fiind la primul contact cu legea penală şi va da eficienţă dispoziţiilor art. 76 lit. e Cod penal, reducând pedeapsa sub minimul special obţinut după aplicarea dispoziţiilor art. 320 indice 1 Cod procedură penală.

Instanţa va respinge cererea formulată de inculpat prin apărător de a se face aplicarea dispoziţiilor art. 260 alin 3 Cod penal în sensul reducerii pedepsei pe considerentul că la termenul din 06.12.2012 inculpatul a declarat că îşi retrage mărturia.  Faţă de dispoziţiile art. 260 alin 3 Cod penal, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a fi redusă pedeapsa în temeiul acestui text de lege întrucât retragerea mărturiei a intervenit după rămânerea definitivă a cauzei în care s-a declarat necorespunzător adevărului de către inculpat în calitatea sa de martor la acea dată.

Faţă de aspectele reţinute, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 260 alin 1 Cod penal este suficientă  pentru reeducarea inculpatului,  proporţionala cu pericolul social concret al faptelor şi de natură a asigura realizarea scopului pedepsei astfel cum este acesta înscris în dispoziţiile art.52 Cod penal,  respectiv  cel al prevenţiei speciale şi generale.

Sub aspectul pedepsei accesorii, conform art. 71 alin.2 Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b şi c din momentul  în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă, şi până la terminarea, ori până la împlinirea termenului de prescripţie  a executării pedepsei.

Potrivit art. 20 al Constituţiei, dispoziţiile legislative interne trebuie interpretate în lumina tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte, în sensul stabilirii şi aplicării dispoziţiilor mai favorabile.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului face parte, alături de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului,  din dreptul european convenţional, iar potrivit hotărârii Hirst împotriva Marii Britanii, interzicerea unui drept fundamental nu poate avea loc de drept,  indiferent de durata sancţiunii, gravitatea faptei sau circumstanţele cauzei, ci doar în urma unei aprecieri a instanţei asupra îndeplinirii cerinţei proporţionalităţii restrângerii exerciţiului acestuia.

De aceea  cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi b) Cod penal, instanţa reţine  că natura faptelor săvârşite şi atitudinea inculpatului, duc la concluzia  existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat , motiv pentru care exerciţiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei.

Exercitarea dreptului prevăzut la art. 64 lit.c) Cod penal, respectiv acela de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie  ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii nu va fi interzis având în vedere că inculpatul nu s-a folosit la săvârşirea infracţiunii în speţă de o anumită funcţie sau profesie.

Potrivit art.71 al.3 Cod penal, instanţa, având în vedere că natura infracţiunii săvârşite de inculpat nu afectează în nici un fel autoritatea părintească, nu va interzice acestuia drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) Cod penal.

La individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, constatând că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de art. 81 Cod penal (pedeapsa aplicată în prezenta cauză este mai mică de 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni), faţă de circumstanţele personale ale inculpatului care este la primul contact cu legea penală, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în  regim de detenţie, iar condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii şi  suspendarea condiţionată a executării acesteia reprezintă un avertisment  suficient, în măsură să conducă la reeducarea inculpatului, la  formarea unei atitudini corecte faţă de  ordinea de drept, de valorile sociale  ocrotite prin dispoziţiile legale ce incriminează infracţiunea pentru care a fost antrenată răspunderea penală.

Instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe  durata unui termen de încercare fixat în condiţiile art. 82 Cod penal- cuantumul pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de 2 ani.

Având în vedere dispoziţiile art. 71 alin 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii va suspenda şi executarea pedepsei accesorii.

Potrivit dispoziţiilor art. 359 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

 Faţă de soluţia de condamnare a inculpatului, instanţa va dispune în baza art. 191 Cod procedură penală obligarea acestuia la plata către stat a cheltuielilor judiciare avansate în cauză. 

Domenii speta

Spete similare