Demolare

Decizie 24 din 11.01.2019


Obligarea pârâtei să aducă la starea iniţială imobilele asupra cărora a efectuat modificări şi să fie obligată să procedeze la demolarea construcţiilor edificate fără autorizaţie, precum şi obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale.

Prin cererea înregistrată, pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea, la data de 18 aprilie 2017, sub nr. xxx/xxx/xxx, reclamantul C. T. G., în contradictoriu cu pârâta N. V. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să aducă la starea iniţială imobilele asupra cărora a efectuat modificări şi să fie obligată să procedeze la demolarea construcţiilor edificate fără autorizaţie, precum şi obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta a efectuat o serie de modificări asupra imobilelor rămase de la autorul comun, C.C., în sensul că a procedat la demolarea, fără autorizaţie, a unui pătul de lemn cu magazie şi perdea şi la construirea unei case proprietate personală a pârâtei, de asemenea, fără autorizaţie de construcţie, pe un teren proprietate comună în indiviziune şi asupra căruia, moştenitorii nu au ieşit din indiviziune.

Reclamantul a mai arătat că pârâta a edificat o anexă din lemn, de asemenea, fără autorizaţie, motiv pentru care a apreciat că se impune obligarea acesteia să readucă la starea iniţială imobilele asupra cărora a efectuat modificări şi să procedeze la demolarea construcţiilor efectuate fără autorizaţie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legea nr. 50/1991 cu modificările ulterioare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale faţă de dispoziţiilor art. 107 Cod procedură civilă, în sensul că, cererea trebuia depusă de către reclamant la instanţa pe raza căreia domiciliază pârâta, respectiv Judecătoria Craiova.

De asemenea, prin aceeaşi întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, întrucât, în raport de dispoziţiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 doar preşedinţii consiliilor judeţene, primarii şi organele de control din cadrul autorităţilor publice locale şi judeţene au calitatea să urmărească respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii. Pe de altă parte, a susţinut pârâta, potrivit dispoziţiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 doar organul care a aplicat sancţiunea poate sesiza instanţa pentru a dispune după caz încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau desfiinţarea acestora.

Pârâta a mai arătat că, pe rolul Judecătoriei Bălceşti se află spre soluţionare partajul succesoral cu privire la bunurile rămase de la autorul menţionat de către reclamant, toate aspectele menţionate în prezenta cerere fiind invocate şi în cadrul cererii de partaj.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă.

Prin răspunsul la întâmpinare depus de către reclamant la dosar, acesta a arătat că nu este întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, având în vedere dispoziţiile art. 113 alin. 4 şi 5 Cod procedură civilă, precum şi dispoziţiile art. 116 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de către pârâtă, reclamantul a arătat că nu este întemeiată, întrucât, aceasta a efectuat lucrările menţionate în cerere fără autorizaţia necesară, astfel că, autorităţile competente nu au avut cunoştinţă despre efectuarea acestor lucrări pentru a putea efectua verificări cu privire la respectarea dispoziţiilor Legea nr. 50/1991.

Prin Sentinţa civilă nr. XXX/XXXX, Judecătoria Rm. Vâlcea a admis excepţia invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Bălceşti, cauza înregistrându-se la data de 25 octombrie 2017 sub nr. xxx/xxx/xxxx.

Prin încheierea pronunţată la data de 26 februarie 2018, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C. T. G., privind capătul I al cererii, ce a avut ca obiect obligaţia de a face, excepţie invocată de pârâta N. V., prin întâmpinare.

La termenul de judecată din 26 martie 2018, instanţa a luat act că reclamantul C. T.G. prin cererea depusă la dosar, la data de 22 martie 2018, şi anexată la fila 123, a înţeles să-şi modifice cererea de chemare în judecată şi a constatat decăderea acestuia din dreptul de a-şi modifica, la acel termen, cererea de chemare în judecată, văzând dezacordul exprimat de pârâta N. V., astfel că a respins cererea de modificare ca tardiv formulată. Totodată, a stabilit în sarcina reclamantului C.T. G. obligaţia de a preciza obiectul cererii de chemare în judecată cu referire la despăgubirile materiale şi daunele morale pe care le solicită.

La termenul de judecată din 16 aprilie 2018, instanţa a suplimentat taxa de timbru cu suma de 405 lei şi a pus în vedere reclamantului C.T. G. să achite diferenţa de taxă de timbru, în sumă de 405 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată, aducându-i la cunoştinţă că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, precum şi cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. De asemenea, a emis adresă pârâtei N. V. pentru a-şi exprima poziţia faţă de cererea de renunţare la judecată, cu menţiunea că lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.

Prin încheierea pronunţată la data de 14 mai 2018, instanţa a admis excepţia netimbrării, invocată de pârâta N. V., cu privire la cererea reclamantului C. T. G. privind obligarea pârâtei la plata daunelor materiale.

Prin Sentinţa civilă nr. xxx/xxxx pronunţată de Judecătoria Bălcești s-a respins cererea formulată de reclamantul C. T.G., în contradictoriu cu pârâta N. V., privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligat reclamantul C. T. la plata către pârâta N. V. a sumei de 853,89 lei, reprezentând cheltuieli de judecată

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată, pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea, la data de 18 aprilie 2017, cu nr. xxx/xxx/xxxx, reclamantul C. T. G., în contradictoriu cu pârâta N.V., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata daunelor morale, solicitate ca o compensare a acţiunilor pârâtei, aşa cum au fost descrise în cererea de chemare în judecată. Astfel, reclamantul a arătat că, pârâta a efectuat o serie de modificări asupra imobilelor rămase de la autorul comun, C. C., în sensul că a procedat la demolarea, fără autorizaţie, a unui pătul de lemn cu magazie şi perdea şi a construit o casă proprietate personală fără autorizaţie de construcţie, pe un teren proprietate comună în indiviziune şi asupra căruia, moştenitorii nu au ieşit din indiviziune, instanţa apreciind că acestea sunt motivele pentru care se consideră îndreptăţit să solicite daune morale. Toate aceste fapte, reclamantul le-a apreciat ca având natură ilicită.

Cererea nu a cuprins nicio motivare în susţinerea pretenţiei reclamantului, iar numai solicitarea daunelor morale, cu titlul general, nu poate constitui motivare şi temei a unei acţiuni în pretenţii delictuale civile, deoarece această acţiune priveşte fapte concrete, iar prin probatoriul administrat în cauză, acela cu înscrisuri, reclamantul nu a dovedit că faptele presupus săvârşite de pârâtă constituie o faptă ilicită, lipsind astfel una din condiţiile răspunderii civile delictuale (art. 1357 Cod civil).

Potrivit art. 1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să o repare, autorul prejudiciului urmând să răspundă pentru cea mai uşoară culpă.

Din prevederile legale menţionate a rezultat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ, următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijentă sau imprudentă cu care a acţionat.

Cum însă, reclamantul nu a solicitat probe în dovedirea pretenţiilor formulate, iar conform art. 249 Cod procedură civilă, cel care a făcut o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, instanţa a apreciat ca neîntemeiată cererea reclamantul C. T. G. privind obligarea pârâtei N. V. la plata daunelor morale.

Faţă de soluţia dispusă, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, a obligat pe reclamantul C. T. la plata către pârâta N.V. a sumei de 853,89 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu apărător şi cheltuieli de transport (filele 140-142 şi 147 dosar).

Împotriva sentinţei civile a declarat apel reclamantul C. T. G., solicitând admiterea apelului, anularea sau schimbarea în tot a hotărârii apelate, pe care a criticat-o ca nelegală, judecare superficială şi subiectivă, nejudecarea pe fond şi nejudecarea în totalitate a tuturor capetelor de cerere solicitate de reclamant.

În motivarea cererii, apelantul-reclamant a arătat că, în cererea de chemare în judecată a formulat plângere împotriva pârâtei N. V., formulând mai multe capete de cerere, respectiv demolarea unui pătul cu magazie şi perdea fără autorizaţie de demolare, construirea în locul pătulului a unei case proprietate personală a pârâtei fără autorizaţie de construcție, construirea fără autorizaţie de constructive a unei barăci din lemn cu perdea, mutarea branşamentului instalaţiei electrice după casă părinteasca pe casa proprie, casa părintească fiind legată improvizat de soţul pârâtei, supraînălţarea unei alei betonate în faţa casei părinteşti, între casă şi alee rămânând o rigolă de colectare a apelor pluviale, care neavând unde se scurge se infiltrează pe sub casă şi pe toate zidurile pe o înălţime de 80-90 cm s-a format igrasie, pe unele porţiuni chiar a început să cadă tencuiala, însuşirea de către pârâta a unei vii nobile (plantată de el din anul 1988) din anul 2009 până în prezent, până în anul 2009 împărţind strugurii cu toate că era îngrijită numai de sine şi ocuparea locului de vecie sub pretextul amenajării acestuia, şi eliminarea crucii bunicilor, loc pe care şi l-a rezervat intimatei şi soţului acesteia.

Toate acestea au fost construite pe un teren moştenire comună, în momentul de faţă s-a dat hotărârea de partaj pe fond privind ieşirea din indiviziune, o parte din construcţii sunt pe un teren dat în indiviziune lui şi unei surori.

Din aceste şapte capete de cerere, instanţa nu a supus dezbaterii decât punctul 2, respectiv construirea fără autorizație de constructive a unei case proprietate personală a pârâtei, deoarece la aceasta a făcut referire reclamanta în întâmpinare şi a cerut admiterea lipsei capacităţii sale procesuale sub pretextul că numai consiliile judeţene şi primăriile au dreptul de a da în judecată persoanele care construiesc fără autorizaţie de construcție, omițând faptul că lipsa capacităţii sale procesuale nu depinde numai de acest aspect, ci şi de identitatea între persoana reclamantului şi cel care este titular al dreptului, dreptul unei persoane de a reclama, având un interes personal, identitatea persoanei reclamante cu bunul supus judecaţii, conform art. 36 NCPC, lezarea materială a drepturilor persoanei reclamante. Admiterea lipsei calităţii procesuale a reclamantului de către instanţă, justificată de faptul că aşa a invocat pârâta, constituie modul superficial şi nelegal de judecată a cauzei în speţă, motiv care l-a determinat să ceară renunțarea la judecată, după care a revenit analizând că de fapt acesta e interesul pârâtei, interes pe care instanţa l-a făcut în favoarea pârâtei, neajungând la judecarea pe fond.

Instanţa trebuia să unească excepţia cu fondul şi să constate că dreptul există, mai ales că a cerut introducerea în proces a Primăriei Comunei Laloşu, după ce Consiliul Judeţean Vâlcea şi Inspectoratul de Stat în Construcţii Vâlcea s-au degrevat de atribuţiile Legii nr. 50/1991, trecând aceste atribuţii în sarcina Primăriei Laloşu prin adresele depuse la dosarul în speţă şi continuarea procesului în această formă. A menţionat că, deşi instanţa avea obligaţia conform legii să stăruie pentru aflarea adevărului, nici măcar nu aminteşte în motivare de aceasta, deşi pârâta a încălcat legea, fapta a existat şi acesta constituie o contravenţie.

Referitor la prevederile Legii nr. 50/1991, a solicitat introducerea în judecarea în apel, ca părţi în proces a Primăriei Comunei Laloşu şi a Consiliului Judeţean Vâlcea care au atribuţii în verificarea şi autorizarea lucrărilor în construcţii, care nu şi-au îndeplinit aceste atribuţii, prin aceasta cauzându-i prejudicii atât materiale, cât şi morale.

Mutarea branşamentului electric de către pârâtă după casa părintească pe casa ei proprietate personală constituie, de asemenea, o contravenţie conform aceleiaşi Legii nr. 50/1991, care prevede că locuinţele construite fără autorizaţie de construcţie nu pot fi racordate la utilităţi, ori CEZ-ul i-a mutat ilegal branşamentul electric şi Primăria Laloşu a racordat-o la reţeaua de apă a comunei şi chiar i-a înregistrat casa în evidenţele primăriei şi plăteşte impozit ca la o casă construită cu acte în regulă.

Omiterea judecării punctului 5 care s-a referit la supraînălţarea acelei alei betonate în faţa casei unde s-a creat o rigolă de colectare a apelor pluviale între alee şi casă, ape care se infiltrează pe sub temelia casei producând igrasie pe lungimea tuturor zidurilor pe o înălţime de 80-90 cm, şi ca urmare a acestor degradări vor trebui refăcute tencuiala şi zugrăveala casei la interior şi exterior, având în vedere procesul de partaj şi hotărârea instanţei de fond care i-a atribuit lui şi unei alte surori casa părintească, la care pârâta a creat aceste prejudicii, cât şi prin mutarea branşamentului electric

Din cele expuse de instanţă în dispozitivul sentinţei, nu există temei legal de justificare a hotărârii luate, prin respingerile făcute în cazul capacităţii sale procesuale, nu s-a justificat de ce nu s-au judecat pe fond celelalte capete de cerere, respectiv cele de la punctul 1, 3, 4, 5, 6 sau numai prin faptul că pârâta nu a răspuns la ele în întâmpinarea depusă, a făcut să gândească la existenţa unei complicităţi.

Referitor la faptul că la termenul de judecată din 26 martie 2018, instanţa a luat act ca reclamantul prin cererea incidentală depusă la data de 22 martie 2018 a înţeles să completeze cererea de chemare în judecată, însă a fost respinsă pe motiv că pârâta a invocat că e tardiv formulată, a făcut precizarea că, cererea a fost transmisă prin mail în data de 09.01.2018, la ora 9 şi 55 min, fiind depusă înainte de primul termen de judecată din 26 februarie 2018, fiind o cerere incidentală cu încă două capete de cerere şi care în conformitate cu legea trebuia admisă şi judecata pe fond, dar în continuare instanţa a respins pe bandă pretenţiile sale, admiţând totul pârâtei. În legătură cu această cerere a solicitat admiterea ei în apel, judecarea în conformitate cu legile în vigoare. Prin acea cerere a solicitat următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. xxx/xxx/xxxx din dosarul nr. xxx/xxx/xxxx a fost numit curator pentru sora sa C. D. A fost contestat de sora N. V., care a obţinut curatela la data de 10.03.2014 prin hotărâre irevocabilă. A menţionat că în perioada 01.11.2012 până la 10.03.20.14, a deţinut legal curatela şi N. V. a ridicat indemnizaţia de însoţitor, deşi în conformitate cu art. 448 CPC, hotărârile primei instanţe au fost executorii de drept când au ca obiect "rente ori sume datorate ca obligaţii de întreţinere pentru copii, precum şi pensii acordate în cadrul ajutoarelor sociale". A menţionat că în perioada respectivă 01.11.2012 până la 10.03.2014, a fost cel care s-a ocupat efectiv de îngrijirea sorei bolnave, cu alimente, lemne de foc şi altele necesare traiului. A solicitat ca pentru perioada respectivă să-i restituie banii încasaţi ilegal şi numai din pură lăcomie. A făcut menţiunea că încălcarea legii la pârâta N. V. a devenit o obişnuinţă.

În perioada în care pârâta a lucrat în Oraşul Bălceşti, a primit de la Fondul Locativ un apartament de serviciu cu două camere, aceasta fiind a doua locuinţă cumpărată din fondul de stat, în Craiova soţul pârâtei având cumpărat un alt apartament cu trei camere tot din fondul de stat, iar conform legilor în vigoare o familie putea să cumpere de la stat un singur apartament conform Legii nr. 61/1990 şi 85/1992. A făcut menţiunea că în momentul transferării cu serviciul în Craiova, ea trebuia conform legii să predea apartamentul, nu să-l cumpere la preţ de stat şi apoi să-l revândă la preţul pieţei, unul mult mai mare.

Referitor la daunele materiale, nu a achitat taxa de timbru, pentru că din mersul procesului era uşor de dedus că nici acestea nu îi erau admise, iar din calculul său a fost pus să achit o taxă de timbru dubla decât prevede legea.

Referitor la daunele morale, instanţa a precizat că, cel care cauzează un prejudiciu printr-o faptă ilicită, apoi luând în calcul, demolarea fără autorizaţie, construcţia unei case fără autorizaţie de constructive, construcţia unei barăci din lemn pe terenul repartizat lui, mutarea branşamentului electric, însuşirea banilor de însoţitor pe perioada în care a fost curator numit legal, toate acestea au fost încălcări ale legilor, deci fapte ilicite.

În plus faţă de aceasta, provocarea de certuri, jigniri, blesteme, atingeri aduse prestigiului, onoarei, demnităţii persoanei, expresii insultătoare, calomnii, defăimări, unele verbale, altele în scris şi chiar pe Facebook, unele din ele pot fi dovedite cu înscrisuri. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, cel care încalcă legea, produce daune morale, suferinţe morale, cât şi materiale părţii adverse. A precizat că valoarea daunelor morale solicitate rămâne la aprecierea instanţei în funcţie de faptele constatate.

A precizat valoarea daunelor materiale solicitate la suma de 10.000 lei, constând în degradările aduse cu intenţie casei părinteşti prin crearea acelei rigole care nu permite scurgerea apei, iar la casa ei a turnat placă de beton pe toată circumferinţa casei tocmai pentru a nu se infiltra apa pe lângă fundaţie, deci ce a făcut este în cunoştinţa de cauză, ocuparea abuzivă a viei plantată de el şi a boitei de viţă de vie, ocuparea abuzivă a locului de vecie.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 50/1991, Legii nr. 61/1990, Legii nr. 85/1992, Codul civil şi Codul de procedura civilă.

Apelantul-reclamant C. T. G. nu a fost reprezentat/asistat în calea de atac formulată în cauză.

Cererea de apel a fost timbrată cu suma de 60 lei taxă judiciară de timbru, conform  dovezii depuse la fila 11 dosar (reprezentând 50% din taxa judiciară de timbru plătită la fond, conform art. 23 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013), care a fost complinită până la primul termen de judecată, potrivit art. 470 alin. 3 Cod procedură civilă.

În apărare, în procedura de regularizare în calea de atac promovată, în contradictoriu cu susţinerile reclamantului, în temeiul dispoziţiilor art. 205 Cod procedură civilă, la data de 01.10.2018, pârâta N. V.a formulat întâmpinare (fila 17 dosar) prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimata-pârâtă a arătat că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, în mod corect fiind respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către apelant, acesta nefăcând altceva prin promovarea prezentei căi de atac decât să abuzeze de drepturile sale procesuale promovând acţiuni fără nici un temei şi vădit şicanatoare împotriva sa.

În primul rând, raportat la susţinerile apelantului potrivit cărora prin cererea de chemare în judecată ar fi formulat mai multe capete de cerere pe care instanţa nu le-a avut în vedere la momentul pronunţării hotărârii, a solicitat să se aibă în vedere că singurele solicitări ale apelantului reclamant formulate prin acţiunea introductivă intitulată „plângere" au fost acelea de a dispune obligarea sa să aducă la starea de dinainte unele modificări făcute la o serie de construcţii, demolarea altor construcţii, precum şi obligarea sa la plata daunelor materiale şi morale pe care reclamantul a susţinut că le-ar fi suferit.

Ulterior, prin mai multe cereri reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, toate aceste modificări fiind făcute după termenul legal în care acesta îşi mai putea preciza/modifica cererea iniţială, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

În ceea ce priveşte principalul motiv al cererii de chemare în judecată, aşa cum apare acesta motivat în fapt şi în drept de către apelatul reclamant, respectiv "nerespectarea legii 50/1991” în mod corect a reţinut instanţa de fond lipsa calităţii procesual active a apelantului reclamant în promovarea unei asemenea cererii.

Aşa cum a arătat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în raport de dispoziţiile art. 27 alin. l din Legea nr. 50/1991 numai preşedinţii consiliilor judeţene, primarii şi organele de control din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene au calitatea să urmărească respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii în cadrul unităţilor lor administrativ-teritoriale şi, în funcţie de încălcarea prevederilor legale, să aplice sancţiuni sau să se adreseze instanţelor judecătorești.

De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 32 alin. l din Legea nr. 50/1991 numai organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune după caz încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei ori desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.

Solicitările ulterioare ale apelantului de a se dispune introducerea în cauză a Primăriei Laloşu sau a Consiliului Judeţean Vâlcea nu au făcut altceva decât să întărească cele arătate, respectiv caracterul şicanator al acţiunii reclamantului.

În aceeaşi ordine de idei, cererea apelantului de a se dispune introducerea acestor persoane juridice în cauză în calea de atac a apelului este evident nelegală.

Referitor la cele susţinute de către apelant cum că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe toate capetele de cerere, a solicitat să se constate că instanţa de fond i-a pus în vedere reclamantului să-şi precizeze cuantumul pretenţiilor materiale sub care ce înscriu toate aceste cereri pe care apelantul a susţinut că nu le-a avut în vedere, fiindu-i pus în vedere să achite şi taxa judiciară de timbru aferentă.

 În condiţiile în care, aşa cum a recunoscut şi în cuprinsul motivelor de apel că nu a achitat această taxă de timbru, soluţia legală adoptată de către instanța de fond a fost aceea de a anula ca netimbrată acţiunea reclamantului, care privea „daune materiale” pe care acesta a susţinut că le-a suferit, instanţa rămânând investită doar cu capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.

Astfel, toate susţinerile apelantului la faptul că instanţa nu ar fi analizat toate capetele de cerere şi la faptul că, deşi ştia că trebuie să plătească acea taxă de timbru însă „..nu am achitat taxa de timbru pentru că din mersul procesului era uşor de dedus că nici acestea nu îmi erau admise …”, a denotat încă o dată reaua credinţă a apelantului şi abuzul de drept pe care acesta l-a săvârşit prin promovarea mai multor acţiuni pe care apoi a refuzat să le timbreze conform dispoziţiilor legale.

Pe rolul Judecătoriei Bălcești a existat anterior promovării prezentei acţiuni de către apelant înregistrat dosarul nr. xxx/xxx/xxxx având ca obiect partaj succesoral, toate aspectele privind aşa zisele modificări pe care le-ar fi adus bunurilor succesorale, a branșamentului de curent electric care deserveşte imobilul bun succesoral, a drepturilor pe care le au fiecare dintre succesori făcând obiectul dosarului sus menţionat, reclamantul nefăcând altceva prin prezenta cerere decât să încerce prin orice mijloace să întârzie cât mai mult timp posibil pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care să lichideze această stare de indiviziune.

În ceea ce priveşte singurul capăt de cerere cu care instanţa de fond a fost investită, respectiv obligarea sa la plata unor daune morale pe care şi în motivele de apel apelantul le-a lăsat la „…aprecierea instanţei în funcţie de faptele constatate …”, fără să precizeze concret aceste fapte, a solicitat să se constate că, în mod corect, instanţa de fond, a respins cererea apelantului, constatându-se netemeinicia acestor solicitări.

De altfel, apelantul nu a solicitat nici un mijloc de probă prin care să facă dovada aşa ziselor daune morale suferite, lăsând la latitudinea instanţei să aprecieze dacă acestea există sau nu, de parcă instanţa de fond trebuia să deducă suferinţa acestuia fără nici un mijloc de probă solicitat a fi administrat.

Toate susţinerile reclamantului privind locul de veci al părinţilor lor şi aceea „ocupaţiune” a acestora au fost total irelevante şi lipsite de orice logică juridică în condiţiile în care conform dispoziţiilor legale locurile de veci nu pot face obiectul unei acţiuni de partaj, ci doar lucrările funerare, lucrări pe care le-a efectuat şi pe care este în măsură să le solicite apelantului.

Având în vedere cele menţionate mai sus, a solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat şi obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au invocate dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă.

În procedura de regularizare, la data de 04.12.2018, reclamantul C. T. G. a formulat răspuns la întâmpinare (filele 32 - 34 dosar) prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate în întâmpinarea depusă la dosar de pârâtă, ca neîntemeiate.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, apelantul-reclamant a arătat că referitor la punctul 1 din întâmpinare prin care a formulat mai multe capete de cerere aşa cum a menționat în apel, nu a fost judecat decât faptul că pârâtă a construit o casă şi o baracă fără autorizaţie de construcţie şi a omis judecarea celorlalte capete de cerere; spre exemplu demolarea pătulului cu magazine, mutarea branşamentului instalaţiei electrice după casă părintească pe casa ei personală, ocuparea abuzivă a viei după bolta construită împreună, dar via a fost cumpărată şi plantată numai de el, supraînălţarea unei alei betonate în faţa casei, creând între alee şi casă o rigolă de colectare a apelor pluviale care nu au unde se scurge, ape ce se infiltrează pe sub fundaţia casei, creându-se igrasie în toată casa pe o înălţime de 70-80 cm, aceasta periclitând sănătatea sorei bolnave care locuieşte acolo.

Pârâta a contestat faptul că, cererea sa ar avea mai multe capete, mai multe solicitări care nu au fost supuse judecăţii. Faptul că pârâtă a susţinut că toate acestea au fost solicitate de ea în calitate de reclamantă în dosarul de partaj a fost nereal, întrucât în acel dosar nu s-a judecat construcţia casei ei fără autorizaţie, a barăci şi a celorlalte capete de cerere, întrucât acel proces fiind introdus de ea, nu se incrimina singură. Faptul că instanţa i-a respins capacitatea procesuală activa sub motivaţia că aşa a solicitat pârâtă, fără o motivaţie legală şi neţinând seama de faptul că în hotărârea de partaj i-au fost atribuite lui şi unei alte surori în indiviziune o parte din curte pe care pârâtă are construcţii făcute fără autorizaţie şi nu a intrat în judecarea procesului, motivând în încheierea de şedinţa din 26.02.2018 că aşa prevede Legea nr. 50/1991, când această lege a făcut referire la construcţia de locuinţe şi la urmărirea construirii acestora şi nicidecum nu a făcut referire la capacitatea procesuală.

A arătat care au fost motivele de care legea ţine cont la dreptul său asupra capacităţii procesuale active, dar instanţa nu a ţinut cont de ele şi nu a făcut nicio referire la aceasta. Faptul că pârâta a construit un imobil fără autorizaţie de construcţie pe o proprietate comună pe care apoi o revendica nu constituie un abuz de drept conform art. 15 CC care prevede "Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe".

Conform art. 24 alin. l şi 2, construcţia fără autorizaţie constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii.

Referitor la mutarea branşamentului electric, instanţa nu a dezbătut acest punct, nu a făcut nicio referire la acesta, mutarea branşamentului fiind o altă încălcare a legii de către pârâtă, legea prevăzând că locuinţele construite fără autorizaţie nu pot fi racordate la utilităţi, ea profitând de faptul că, ceilalţi fraţi nu locuiau acolo şi a făcut toate aceste lucrări în absenţa lor. Faptul că pârâta a susţinut că, contractul de furnizare al energiei electrice era pe numele ei din anul 1985, a fost o altă minciună a reclamantei, iar la pag. 87 a depus cererea de chemare în judecată întocmită de S.C. ELECTRICA S.A. din anul 1999 pe numele fratelui C.A., care era adevăratul titular al contractului de furnizare a energiei electrice. A făcut menţiunea că chiar dacă era titular contractului de furnizare a energiei electrice de la casa părintească, nu avea dreptul să mute branşamentul pe propria ei casa.

În ceea ce priveşte faptul că a modificat cererea de chemare în judecată, a făcut menţiunea că nu a fost nicio modificare, ci o suplimentare, o cerere adiţională, la cererea iniţială cu încă două puncte motivate de încălcarea legii de către pârâtă, cerere care a fost făcută înaintea primului termen de judecată.

În ceea ce priveşte faptul că a solicitat introducerea Primăriei Laloşu în proces, nu înseamnă modificarea procesului, ci conform codului civil, lărgirea cadrului procesual, obligaţie pe care o are judecătorul pentru a insista în aflarea adevărului şi evitarea unor procese ulterioare. Conform art. 78 NCPC, chiar judecătorul va dispune introducerea de terţe persoane, prin încheiere de şedinţă, chiar dacă părţile se opun.

Referitor la daunele materiale, a făcut precizarea că pârâta prin supraînălţarea acelei alei betonate în faţa casei pe toată lungimea, a creat imposibilitatea scurgerii apelor pluviale, aceste infiltrându-se pe sub fundaţia casei, s-au umezit zidurile pe o înălţime de 70-80 cm, a picat tencuiala şi s-a format igrasie în toată casa, periclitând în special sănătatea sorei care locuieşte acolo. De asemenea, a ocupat în mod abuziv via din curte cumpărată şi plantată de el şi bolta de vie făcută împreună, viţa de vie după bolta cumpărată şi plantată numai de apelant.

Referitor la daunele morale, instanţa a motivat că solicitarea de către reclamant a daunelor morale se cer întrunite cumulativ, următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite (construcţia casei şi a barăcii din lemn pe o proprietate indiviză, etc., constituie faptă ilicită), existenţa unui prejudiciu ocuparea viei şi a boitei cu viţa de vie numai în folosul ei constituie un prejudiciu), existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu (construcţia fără autorizaţie, ocuparea abuzivă a întregii suprafeţe de teren din curtea părintească, supraînălţarea unei alei betonate în faţa casei şi crearea unei rigole între casă şi alee unde se colectează apele pluviale care au creat igrasie în întreaga casă, constituie un prejudiciu), existenţa vinovăţiei celui ce a creat prejudicial, constând în intenţie, neglijenţă sau imprudenţă (toate cele enumerate mai sus au fost făcute cu intenţie, ştiind ce face, toate făcute din pură lăcomie crezând că astfel ceilalţi se vor retrage şi îi vor ceda ei partea lor).

A făcut menţiunea că şi după ce s-a dat hotărârea de partaj, a continuat să construiască şi să ocupe abuziv teren care nu i-a fost atribuit de instanţă, numai prin simplul fapt că ea şi-a dorit şi partea care nu i-a fost atribuită. A făcut menţiunea că va depune la dosar înscrisuri cu jigniri aduse de pârâtă în dosarul de partaj, care are cu totul alt subiect.

 A solicitat, de asemenea, diminuarea onorariului avocatului pârâtei, nu a fost prezent decât la două şedinţe pentru care a solicitat 600 lei plus 253 lei cheltuieli pt. carburant de la Craiova la Bălceşti sunt maxim 40 km plus 40 km întors, înseamnă 80 km x 2 deplasări = 160 x 7.5% = 12 l x 6 lei/l = 72 lei (faţă de 253 lei, preţ umflat de 3.5 ori) comparat cu onorariul pe care l-a solicitat aceleiaşi pârâte în procesul se partaj de 2.000 lei la aproximativ 33 de şedinţe. Asta e înşelătorie pe faţă, a avocatului pârâtei cu acordul ei.

În vederea soluţionării cauzei, s-a administrat proba cu înscrisuri şi s-a dispus, din oficiu, ataşarea dosarului nr. 4420/288/2017 al Judecătoriei Bălceşti, spre consultare.

Analizând actele și lucrările cauzei, tribunalul constată și reține următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. xxx/xxxx pronunţată de Judecătoria Bălcești s-a respins cererea formulată de reclamantul C. T. G., în contradictoriu cu pârâta N. V., privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, fiind obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată, în cuantum de 853,89 lei.

Împotriva sentinţei civile nr. xxx/xxxx pronunţată de Judecătoria Bălcești, reclamantul C. T. G. a declarat apel.

Apelul este neîntemeiat.

În soluționarea căii de atac, în raport de criticile invocate de apelantul – reclamant C.T. G., tribunalul reține că judicios judecătorului fondului a reținut lipsa legitimării procesuale active în ceea ce privește petitul privind obligația de a face, respectiv obligarea pârâtei – intimate  N. V. să aducă la starea inițială imobilele asupra cărora a efectuat modificări și să procedeze la demolarea construcțiilor edificate fără autorizație, față de  dispozițiile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 32 Cod procedură civilă „Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitatea procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes.

Dispoziţiile alineatului 1 se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul apărărilor”.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 36 Cod procedură civilă „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridici litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor constituie o chestiune de fond”.

Faţă de dispoziţiile legale invocate, instanţa reţine că legitimarea procesuală reprezintă o condiţie de exercitare a acţiunii civile şi este dată de identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este dedus judecăţii. Calitatea procesuală presupune, în consecință, transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic civil concret dedus judecăţii.

În consecință, legitimarea procesuală activă presupune existenţa identităţii între persoana reclamantului şi titularul dreptului în cadrul raportului juridic dedus judecăţii, cu alte cuvinte premiza obligatorie pentru a exercita o acţiune în justiţie în vederea valorificării unui drept, justificarea calităţii procesuale active aflându-se în legătură directă, intrinsecă cu justificarea interesului.

Lipsa calităţii procesuale active este o excepţie de fond, absolută  şi peremtorie, aceasta putând fiind invocată, nu numai de partea interesată ci şi de instanţă din oficiu, în orice stare a pricinii, admiterea acesteia făcând de prisos cercetarea fondului dreptului.

Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, „O dată cu aplicarea amenzii pentru contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

Decizia menţinerii sau a desfiinţării construcţiilor realizate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administraţiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice şi a regulamentelor aferente, avizate şi aprobate în condiţiile legii, sau, după caz, de instanţă. Pentru lucrări ce se execută la clădirile prevăzute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii şi Cultelor.

 Pentru lucrările aferente infrastructurii de transport de interes naţional, decizia menţinerii sau a desfiinţării construcţiilor realizate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către Ministerul Transporturilor pe baza unor expertize tehnice întocmite în condiţiile legii sau, după caz, de instanţa judecătorească.

În vederea fundamentării deciziei privitoare la menţinerea sau desfiinţarea construcţiilor executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, rezultatele expertizei tehnice se supun aprobării Consiliului tehnico-economic al Ministerului Transporturilor pentru analiza conformităţii lucrărilor executate cu proiectul tehnic de execuţie elaborat conform legii şi cu respectarea condiţiilor din acordul de mediu sau punctul de vedere al autorităţii competente emis cu respectarea legislaţiei privind protecţia mediului. Decizia menţinerii/desfiinţării construcţiilor se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor şi stă la baza emiterii autorizaţiilor de construire/desfiinţare.

Măsura desfiinţării construcţiilor se aplică şi în situaţia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesară.”

În consecință, față de pretențiile revendicate și dispozițiile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, tribunalul reține că întemeiat judecătorul fondului a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasivă, constatând lipsa legitimării procesuale a reclamantului C. T. G. în solicitarea privind obligarea pârâtei – intimate  N. V. să aducă la starea inițială imobilele asupra cărora a efectuat modificări și să procedeze la demolarea construcțiilor edificate fără autorizație.

De asemenea, tribunalul reține că, în acord cu dispozițiile art. 204 Cod procedură civilă, constatând poziția procesuală a pârâtei – intimate N.V., respectiv opoziția la modificarea cererii de chemare în judecată a constatat decăderea reclamantului C.T. G. din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, acesta procedând la modificarea cererii după primul termen de judecată.

În consecință, față de sancțiunea decăderii reclamantului C. T. G. din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, inclusiv prin lărgirea cadrului procesual, se apreciază că instanța de fond judicios a soluționat cererea privind introducerea în cauză a  Primăriei comunei Laloșu, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 78 alin. 1 Cod procedură civilă, invocate de apelant.

Totodată, se reține că față de pretențiile revendicate de reclamantul C. T. G., potrivit precizărilor ulterioare, întemeiat instanța de fond a admis excepția netimbrării relativ la petitul privind obligarea pârâtei N. V. la plata daunelor materiale.

De asemenea, tribunalul reține ca judicioase considerentele reținute de judecătorul fondului, potrivit cărora solicitarea daunelor morale cu titlu general nu poate justifica acordarea de despăgubiri, cu acest titlu, în cauză, față de probatoriul administrat  nefăcându-se dovada că faptele imputate pârâtei N. V. au caracter ilicit, cu consecința producerii unui prejudiciu.

De aceea, tribunalul reține că prin sentința civilă nr. xxx pronunță de Judecătoria Bălcești, judecătorul fondului a soluționat cauza, sub toate aspectele invocate, în consens cu principiul disponibilității, dând o interpretare judicioasă dispozițiilor legale incidente, criticile invocate neputând fi apreciate ca întemeiate.

În consecință, pentru considerentele reținute, constatând că nu există în cauză motive pentru anularea sau schimbarea sentinţei primei instanţe şi, de asemenea, nu există motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, în baza prevederilor art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul urmează să respingă apelul, ca nefondat şi să menţină soluţia pronunţată de judecătorie, ca legală şi temeinică.

Domenii speta