Revizuire

Sentinţă penală 133 din 08.09.2014


DOSAR NR.

R O M A N I A

JUDECĂTORIA MANGALIA

ÎNCHEIEREA NR.

ŞEDINŢA CAMEREI DE CONSILIU DIN DATA DE

PREŞEDINTE: L.J.

GREFIER : D.T.

Pe rol, cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. ……pronunţată de Judecătoria Mangalia în cadrul dosarului penal nr. ….., formulată de petenta SC R.SRL.

Procedura este legal îndeplinită, în baza art. 3412 alin. 5 Cod proc. pen, cererea soluţionându-se fără participarea procurorului, petentului şi a intimaţilor.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care:

INSTANŢA:

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, instanţa constată:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. ….. petenta SC R.SRL a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. …. pronunţată de Judecătoria Mangalia în cadrul dosarului penal nr. …...

În motivare, petenta a arătat că Sentinţa penala a cărei revizuire o cere a fost data cu înlăturarea nejustificata a unor probe relevante administrate in cauza cum sunt: expertiza tehnica, depoziţiile martorilor I.A., B.M.si C.M. si totodată a fost respinsa solicitarea de completare a raportului de expertiza efectuat in cauza cu aspecte ce veneau sa inlature orice inexactităţi / dubii cu privire la întinderea terenului ocupat nelegal de făptuitori.

Se arată că, desi expertiza tehnica concluzionează fara echivoc faptul ca pe terenul petentei-revizuiente au fost ridicate in anii 2008-2009 construcţii din lemn si aluminiu de către N.B.si N.E., instanţa a înlăturat in mod nejustificat aceasta proba ştiinţifica motivat de faptul ca actualmente acele construcţii nu mai exista pe teren ele fiind ridicate de făptuitori urmare masurilor dispuse de Inspectoratul teritorial in construcţii.

Apreciază petenta că, desi infracţiunea a fost consumata, instanţa refuza omologarea raportului de expertiza, desi niciuna dintre parti nu a făcut obiectiuni la raport şi că există dubii cu privire la ridicarea lor de către cei trei învinuiţi si, in mod nejustificat, da eficienta principiului „ in dubio pro reo„.

Susţine petenta în continuare faptul că instanta, ignorand rolul activ al judecătorului in vederea aflării adevarului, a respins propunerea de completare a probatoriului cu un supliment la raportul de expertiza tehnica - fara nicio justificare legala, doar cu referiri irelevante la un dosar civil care in niciun caz nu poate servi ca argument in dosarul penal, doar constatările instanţei penale fiind obligatorii pentru instanţa civila si nu invers.

Mai arată petenta că au fost înlăturate in mod nelegal declaraţiile martorilor propuşi de petenta-revizuenta pe motiv ca aceştia sunt persoane apropiate împuternicitului petentei, desi legea nu prevede nici o interdicţie in audierea persoanelor presupuse a fi apropiate reprezentanţilor legali ai persoanei juridice, dimpotrivă aceste persoane de regula sunt cele ce pot oferi instanţei date cat mai aproape de adevăr cu privire la situaţia de fapt ce urmează a fi lămurită de instanţa.

Susţine petenta că, depoziţiile acestora puteau fi coroborate cu celelalte probe din dosar pentru aflarea adevărului, contrar referirilor făcute de judecător cum ca aceste declaraţii nu sunt susţinute de alte probe.

Alte motive ale cererii petentei sunt acelea că instanţa nu a ţinut seama de faptul ca in prezent sunt inca amplasate pe terenul revizuentei- petente jocuri electronice de noroc aparţinând făptuitorilor ceea ce este de natura sa îi tulbure posesia si folosinţa terenului proprietatea sa, precum şi că numita N.F. audiata iniţial ca martor in acest dosar a depus mărturie mincinoasa în sensul că terenul pe care invinutitii - fraţii N.E. si N.B.au amplasat construcţiile ar fi proprietatea acesteia.

În concluzie, petenta a solicitat admiterea cererii de revizuire,

completarea cercetării judecătoreşti cu probele relevante despre a căror

necesitate a făcut vorbire in cuprinsul cererii si, pe baza reevaluării

probatoriilor admiterea cererii de revizuire si începerea urmăririi

penale a făptuitorilor si tragerea acestora la răspundere penala pentru faptele

săvârşite.

În drept, petenta şi-a întemeiat cererea de revizuire pe art. 394 litera b din Codul de procedura penala.

Petenta a anexat cererii de revizuire extras de pe portalul instanţelor de judecată.

Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea dosarelor penale nr. ….., ….. şi …...

Analizând cauza penală de faţă, instanţa reţine următoarele:

 Prin Sentinţa penală nr. ….. pronunţată de Judecătoria Mangalia în cadrul dosarului penal nr. ….. instanţa a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. R.S.R.L. împotriva Rezoluţiei din data de ….. întocmită de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia în dosar nr. ………….., în contradictoriu cu  făptuitorii N.E., N.B.şi I.F..

Pentru a pronunţat această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că nu există probe certe, indubitabile, că făptuitorii N.B. şi N.E. au edificat, exploatat şi ulterior demolat în perioada 2008 – mai 2010 construcţia din lemn fără acordul petentei pe terenul acesteia, cu atât mai mult cu cât nici petenta nu a întreprins nici un demers judiciar în această perioadă având ca obiect redobândirea terenului pretins ocupat fără drept, formulând plângerea penală de-abia la data de ……; în perioada ….. – …. terenul reclamat de petentă a fost închiriat de făptuitoarea I.F. către SC V.C.S.SRL printr-un contract înregistrat sub nr. ….. la AFP Mangalia, chiriaşul amplasând pe acesta jocuri mecanice distractive pentru copii iar făptuitoarea şi-a justificat demersul arătând că s-a considerat proprietara terenului în baza Contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. …..; deşi petenta susţine că făptuitorii persoane fizice nu recunosc adevărul, niciodată în perioada 2008 – 2010 nu i-a somat personal pe aceştia să îi elibereze terenul şi nici nu a apelat la serviciile unui expert pentru a lămuri împreună cu aceştia în mod legal cui aparţine în realitate terenul în cauză.

Instanţa a mai reţinut că, deşi petenta se plânge de activitatea defectuoasă a organelor judiciare, care au efectuat expertiza tehnică în cauză cu întârziere şi au alocat o perioadă îndelungată de timp cercetărilor penale, instanţa constată că, la rândul său, petenta a apelat la acestea cu o foarte mare întârziere, în luna mai 2010, deşi a sesizat fapte comise cu mult înainte de această dată, fără a indica în plângerea formulată încă de la început mijloacele de probă, aşa cum era obligată conform disp. art. 222 alin.2 C.pr.pen.

Instanţa a mai constatat că petenta a avut posibilitatea de a lămuri împrejurările litigiului şi pe cale civilă, întrucât la data de …… a promovat pe rolul instanţelor judecătoreşti o acţiune civilă îndreptată împotriva SC B. SRL având ca obiect obligarea acesteia la ridicarea construcţiilor edificate fără acordul său pe proprietatea sa, însă prin Sentinţa civilă nr. …… pronunţată de Tribunalul Constanţa acţiunea sa a fost respinsă, motivat de împrejurarea că reclamanta SC R.SRL nu a achitat onorariul de expert pentru expertiza încuviinţată în cauză având ca obiect identificarea pe teren a părţilor litigante în raport de schiţele cadastrale şi înscrisurile deţinute, stabilirea dacă pe acest teren se află sau nu edificată vreo construcţie, cu ce caracter, cu indicarea autorului edificiului; în acest sens, instanţa a decăzut din administrarea probei cu expertiza încuviinţată petenta SC R.SRL, reclamantă în cauza respectivă şi a reţinut incidenţa disp. art. 1169 C.civ., respingând acţiunea.

În consecinţă, având în vedere actele de cercetare şi de urmărire penală efectuate în cauză şi probatoriul administrat, instanţa a apreciat că soluţiile adoptate prin Rezoluţia din data de ….. întocmită de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia în dosar nr. …………., sunt corecte, astfel încât plângerea petentei a fost respinsă.

Potrivit art. 452 C.pr.pen: (1) Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. (2) Când o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori.

Conform art. 459, alin. 1-5: (1) La primirea cererii de revizuire, se fixează termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, preşedintele dispunând ataşarea dosarului cauzei.

(2) Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

(3) Instanţa examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

(4) În cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.

(5) În cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Totodată, potrivit Deciziei XVII/2007 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, pronunţate în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală: (…) Stabilesc că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, este inadmisibilă. (…).

În speţă, instanţa constată că plângerea formulată de petenta S.C. R.S.R.L. împotriva Rezoluţiei din data de 05.11.2012 întocmită de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia în dosar nr. ….. a fost respinsă ca nefondată prin Sentinţa penală nr. ….. pronunţată de Judecătoria Mangalia în cadrul dosarului penal nr. ….., în baza art. 2781, alin. 8, lit. a C.pr.pen din 1969.

Cu privire la aplicabilitatea Deciziei XVII/2007 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind examinarea recursului în interesul legii, după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Penală, instanţa constată că modalitatea de soluţionarea a plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată este reglementată prin Noul Cod de Procedură Penală este similară cu cea reglementată de Codul de Procedură Penală din 1969, principiile juridice aplicabile fiind identice.

Astfel, art. 2781 , alin. 8, lit. a C.pr.pen din 1969 are ca şi corespondent art. 341, alin. 6, lit. a din Noul Cod de Procedură Penală, motiv pentru care Decizia XVII/2007 Înaltei Curţi de Casaţie pronunţată în interesul legii este perfect aplicabilă şi obligatorie, inclusiv după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură.

Pentru motivele de fapt şi de drept enunţate anterior, având în vedere că petenta solicită revizuirea Sentinţei penale nr. ….. pronunţată de Judecătoria Mangalia în cadrul dosarului penal nr. …… prin s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S.C. R.S.R.L. împotriva Rezoluţiei din data de ……. întocmită de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia în dosar nr. …., instanţa va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire astfel formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. ….. pronunţată de Judecătoria Mangalia în cadrul dosarului penal nr. …., formulată de petenta SC R.SRL, , ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, …..

 PREŞEDINTE, GREFIER,

L.J. D.T.