Ordin protecţie

Solicită să se instituie un ordin de protecţie, sub forma următoarelor obligaţii şi interdicţii: evacuarea temporară a pârâtului, pe o perioadă de 6 luni, din locuinţă; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime  determinate faţă de victimă-150m; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime  determinate faţă de copii victimei-150m; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime  determinate faţă de reşedinţa acesteia, locul de muncă… interzicerea oricărei contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victima.Cerere admisă. Reclamanta a reuşit să dovedească ,că integritatea sa psihică şi fizică este ameninţată de manifestările violente (lato sensu) ale pârâtului.

La data de 11.04.2018 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea, sub nr. 3995/288/2018,  cererea formulată de reclamanta D. S.-C.  , în contradictoriu cu pârâtul T. I.-I., prin care solicită să se instituie un ordin de protecţie împotriva  acestuia, sub forma următoarelor obligaţii şi interdicţii: evacuarea temporară a pârâtului, pe o perioadă de 6 luni, din locuinţa situată în Rm. Vâlcea, str. .., ., judeţul Vâlcea; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime  determinate faţă de victimă-150m; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime  determinate faţă de copii victimei-150m; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime  determinate faţă de reşedinţa acesteia, locul de muncă… interzicerea oricărei contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victima.

În motivarea cererii se arată că după divorţ, care a avut loc în anul 2012, reclamanta a hotărât să reia convieţuirea cu pârâtul, în 2016. În această perioadă pârâtul a avut crize de agresivitate verbală, scandaluri, distrugere lucruri în locuinţă, toate generate de consumul de alcool.

În cursul lunii martie 2018, după un astfel de episod, reclamanta a semnalat incidentul poliţistului de proximitate, care, în urma consilierii pe care a avut-o cu părţile, a obţinut de la pârât angajamentul că se vor potoli scandalurile.

În data de 10.04.2018, în jurul orei 15:00, la întoarcerea reclamantei şi a copiilor acasă, pe fondul consumului de alcool, pârâtul a început să o înjure, să vorbească agresiv, să spargă lucruri din casă, toate acestea întâmplându-se în faţa copiilor, care, de frică, s-au ascuns în ultima cameră. De teamă, văzând comportamentul agresiv al pârâtului, reclamanta a sunat la numărul unic de urgenţă şi au fost duşi la secţia de poliţie, unde pârâtul a promis că se linişteşte.

Reclamanta a plecat cu copii în oraş pentru a încerca să detensioneze situaţia, iar când s-au întors, în jurul orelor 19:30, pârâtul a reluat scandalul, fiind în continuare în stare de ebrietate, fapt ce a generat din partea reclamantei un nou apel la 112. Pârâtul a încercat să intre în camera în care s-a refugiat cu reclamanta cu copii, spărgând uşa.

Minorii trăiesc o stare permanentă de teamă, având în vedere climatul tensionat din casă şi au mărturisit că se simt ruşinaţi faţă de colegii lor.

Pârâtul a fost citat însă nu a depus întâmpinare şi nu a înţeles să se apere.

În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, planşe foto şi cu declaraţie de martor.

Prin sentința civilă nr. 2101/12.04.2018 a fost admisă cererea de emitere a ordinului de protecție, dispunându-se pe o durată de șase luni următoarele obligații și interdicții pârâtului: să nu se apropie de reclamantă şi de minorii T. G.-D. şi T. I.- A. , inclusiv de domiciliul şi locul de muncă al reclamantei, respectiv Şcoala Generală nr. .. la care învaţă minorii al acesteia, la o distanţă mai mică de 150 de metri; să nu o contacteze în nici un mod pe reclamantă. Totodată, instanța a  dispus evacuarea temporară a pârâtului, pe o perioadă de 6 luni, din locuinţa situată în Rm. Vâlcea, str. …, judeţul Vâlcea.

Pentru a se pronunța în acest mod, prima instanță a reținut că reclamanta a reluat convieţuirea cu pârâtul după divorţ, ce a avut loc în anul 2012, începând cu anul 2016, că din relaţiile de căsătorie a părţilor au rezultat minorii T. G.-D. şi T. I.- A.. S-a reținut că  din declaraţia martorei audiată în cauză a rezultat că pârâtul devine violent pe fondul consumului, ultimul incident fiind la data de 10.04.2018, la orele 15:00 şi la orele serii, reclamanta solicitând de fiecare dată intervenţia organelor de poliţie, aceste aspecte fiind confirmate şi de planşele fotografice depuse în cauză, procesul verbal întocmit la sediul Poliţiei Mun. Rm. Vâlcea la orele 15:30 şi de copia plângerii penale formulate de reclamantă şi înregistrată la data de 11.04.2018 la Poliţie .

De asemenea, la data de 07.03.2018, pârâtul a dat în faţa agentului de poliţe o declaraţie-angajament prin care promite să nu mai consume alcool, să evite violenţele, să contribuie la cheltuielile familiei, să îi sprijine pe copii şi să îşi găsească un loc de muncă. S-a constatat că pârâtul a fost internat de mai multe ori ca urmare a consumului de alcool.

Potrivit Legii nr. 217/22.05.2003, aşa cum a fost modificată de Legea nr. 25/2012, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, anumite obligaţii sau interdicţii. Pentru a beneficia de această protecţie, este necesar să se dovedească existenţa unei stări de pericol ce decurge din exercitarea unei forme de violenţă fizică/psihică din partea unui membru al familiei.

 În cauză, reclamanta a reuşit să dovedească că integritatea sa psihică şi fizică este ameninţată de manifestările violente (lato sensu) ale pârâtului, impunându-se cu necesitate ca acestuia să i se interzică să se apropie de reclamantă la o distanţă mai mică de 150 metri, în scopul eliminării cauzelor violenţei şi pentru evitarea unor incidente regretabile, mai ales că astfel de evenimente s-au petrecut în faţa copiilor minori ai părţilor, măsura fiind necesară pentru evitarea contactelor directe, ocazionale sau intenţionate, între părţi, ce ar putea degenera în violenţe. Această măsură  se va aplica mai puţin la sediul instanţelor de judecată, la termenele acordate în dosarele  ce vizează părţile, având în vedere faptul că pe de o parte este necesară prezenta lor în faţa instanţei şi că pe de altă parte sediul instanţelor beneficiază de pază asigurată prin organe specializate. Pe cale de consecinţă se impune şi interzicerea oricărui contact între părţi, telefonic , prin corespondenţă sau în orice alt mod, în acelaşi scop. Instanţa a apreciat că aceleaşi măsuri restrictive urmează a fi luate faţă de pârât şi cu privire la copii săi, aceştia fiind puternic afectaţi de comportamentul violent al tatălui lor și că se impune evacuarea pârâtului din locuinţa comună, măsura impunându-se pentru o perioadă limitată, aceasta fiind necesară pentru evitarea unor noi episoade de violenţă generate de pârât şi pentru liniştea psihică a minorilor (I. A. fiind elev în clasa a VIII-a şi aflându-se în faţa unui examen de capacitate, ambii copii fiind elevi la Şcoala Generală nr…. din Rm. Vâlcea). Măsurile şi interdicţiile au fost luate faţă de pârât în considerarea interesului superior al copiilor,  copiii având nevoie de linişte şi de ocrotire, nevoi ce nu sunt deloc asigurate de tatăl lor. Prima instanță a reținut că, deși măsura restrânge dreptul de liberă circulaţie al pârâtului, aceasta este necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altei persoane, în speţă a reclamantei şi a copiilor ei, ingerinţa în drepturile pârâtului fiind limitată în timp şi spaţiu şi proporţională cu scopul urmărit (art.2 pct.3 din Protocolul 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale).

Împotriva acestei hotărâri a fost declarat apel de pârât, solicitându-se admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea cererii de emitere a ordinului de protecţie. În motivare, se arată că hotărârea este nelegală şi netemeinică,  pentru mai multe considerente.

Sub un prim aspect, se arată că reclamanta şi apelantul au  divorţat în anul 2012, iar prin sentinţa de divorţ s-a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor T. I. A. şi T. G. D. să se facă de către ambii părinţi, stabilindu-se domiciliul acestora la domiciliul reclamantei, în fapt domiciliul comun din Rm. Vâlcea, … jud. Vâlcea, în care au revenit toţi patru pentru a forma o familie după divorţ. Astfel fiind, deşi legea prevede protecţia familiei şi asigurarea climatului familial copiilor noştri, prin ordinul de protecţie se încalcă o hotărâre judecătorească ce devine practic inaplicabilă, dacă  i se ordonă să părăsească domiciliul familial şi dispară din viaţa copiilor acestuia - în acest mod se ajunge la custodia unică;

Apelantul arată că legea prevede anumite principii în vederea ocrotirii familiei, iar nu dezbinării acesteia, prin evicţiunea sa de fapt-sunt încălcate principiile legalităţii, al respectării demnităţii umane şi al egalităţii de şanse şi de tratament - apelantul pierzând atât domiciliul cât şi dispariţia oricărui tip de interacţiune cu copii săi, practic motivele pentru care părțile au ales să convieţuiască şi după divorţ.

Sub un ultim aspect, se învederează că reclamanta a recunoscut că mediul familial pentru copii părților este principalul motiv pentru care s-au mutat împreună, urmarea cursurilor şcolare de către copii în Rm. Vâlcea , astfel că o dispariţie totală a sa din viaţa copiilor , practic aruncă în aer orice eforturi de conciliere de care ar trebui să beneficieze copii, prezenţa ambilor părinţi în viaţa lor, creşterea şi educarea lor într-un mediu cât mai normal şi firesc.

In drept au fost invocate dispoziţiile art.456 şi urm.; art. 466 şi urm. Cod procedură civilă; Legea nr. 217 din 22 mai 2003, republicată, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

În probațiune, a fost solicitată proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, proba testimonială.

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare , nu a solicitat probe și nu a invocat excepții.

În apel a fost încuviințată proba testimonială, fiind audiat martorul R. A., depoziția acestuia aflându-se la fila 18 dosar.

Examinând apelul, în raport de probele administrate și prevederile legale incidente, Tribunalul reține că acesta nu este întemeiat.

În primul rând, apelantul înțelege să critice soluția instanței de fond, învederând că prin măsurile dispuse se încalcă dreptul la respectarea vieții familiale ( fiind obstrucționată total legătura apelantului cu fosta soție cu care a conviețuit după divorț și cu minorii părților), dreptul de proprietate ( fiind evacuat din domiciliu)  și totodată, se încalcă hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit custodia comună, custodia devenind unică.

După cum rezultă din cuprinsul  Legii nr. 217/2003, scopul acesteia, astfel cum este prevăzut la art. 1 alin. (1) din aceasta, îl reprezintă ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei, ceea ce constituie un obiectiv de interes naţional, iar prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica integrată de ocrotire şi sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică. Prevederile referitoare la emiterea ordinului de protecție au fost instituite prin Legea nr. 25/2012, iar raţiunea introducerii reglementării privind ordinul de protecţie este, aşa cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr. 25/2012, crearea unui instrument juridic civil eficient pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, similar cu cele utilizate în alte legislaţii din Uniunea Europeană.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 217/2003, "violenţa în familie" reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată (cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare), manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

În raport de aceste  prevederi, Tribunalul constată că, în esență, scopul instituirii ordinului de protecţie îl reprezintă protejarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, iar cu privire la dreptul la viață urmează a se reține considerentele Curții Constituţionale exprimate, în Decizia nr. 511 din 12 decembrie 2013 și în  Decizia nr. 264/2017, conform cărora ” potrivit formulărilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la viaţă, statuat în art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezintă "regele drepturilor", un drept ce consacră una dintre valorile fundamentale ale statelor democratice care alcătuiesc Consiliul Europei, numărându-se printre prevederile primordiale ale Convenţiei. Mai mult, Curtea de la Strasbourg acordă preeminenţă, în jurisprudenţa sa, articolului 2, având în vedere faptul că dreptul la viaţă se bucură de un statut special printre dispoziţiile Convenţiei pe care aceasta le consideră primordiale. Prin urmare, Curtea Constituţională a reţinut că dreptul la viaţă constituie un atribut inalienabil al persoanei şi reprezintă valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului, întrucât este un drept fără de care exercitarea celorlalte drepturi şi libertăţi garantate de Constituţie şi de instrumentele internaţionale de protecţie a drepturilor fundamentale ar fi iluzorie, fapt ce determină caracterul axiologic al acestui drept, care cuprinde atât un drept subiectiv, cât şi o funcţie obiectivă, aceea de principiu călăuzitor al activităţii statului, acesta din urmă având obligaţia de a proteja dreptul fundamental la viaţă al persoanei.”

În aceste condiţii, Tribunalul constată că este neîntemeiată critica formulată de apelant vizând încălcarea dreptului de proprietate privată și a dreptului la respectarea vieții familiale a apelantului, măsurile adoptate de instanța de fond fiind în concordanță cu prevederile legislației naționale evocate și fiind impuse de necesitatea protejării  unor valori fundamentale, precum dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică a intimatei reclamante și a minorilor părților. De reținut este că drepturile  invocate de apelant pot fi supuse anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor publice, dacă au un scop legitim şi dacă respectă un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul propus, după cum a reținut chiar instanța de fond, sens în care sunt atât dispoziţiile art. 57 din Constituţie, ("Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi"), cât și Protocol 1 și 4 CEDO.

În ce privește soluția apelată, se constată că aceasta corespunde și din punct de vedere al temeiniciei.

După cum rezultă din prevederile Legii nr. 217/2003, un ordin de protecţie se poate emite dacă se comite un act de violenţă (care, potrivit art. 4 din lege, poate fi: violenţă verbală, violenţă psihologică, violenţă fizică, violenţa sexuală, violenţă economică, violenţă socială, violenţă spirituală), de natură să pună în pericol viaţa, integritatea sau libertatea victimei, de către un membru al familiei, iar art. 5 din lege, definind noţiunea de "membru de familie", include în aceasta categorie atât  ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude, cât și soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie.

În speță,  din probele administrate la fond constând în depoziția martorului  N. E  și înscrisuri, a rezultat că părțile au reluat conviețuirea după divorț, locuind în Mun. Rm. Vâlcea, …, judeţul Vâlcea. În luna martie 2018, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, apelantul avut manifestări de violență față de membrii familiei, manifestări în urma cărora a dat o declarație/ angajament la data de 07.03.2018 ( fila 27 dosar fond) prin care se angaja sa nu recurgă la acte de violență față de membrii familiei, să nu mai consume în exces băuturi alcoolice și să contribuie  financiar la cheltuielile casei și copiilor. Ulterior acestui eveniment,după circa o lună,  mai exact la data de 10.04.2018, apelantul a avut din nou manifestări de violență verbală  față de  intimata reclamantă, a spart  diverse obiecte ( veselă), de față fiind, de asemenea, minorii. Datorită sentimentului de teamă produs, minorii s-au refugiat în una din camere, iar apelantul a forțat yala de la camera , pentru a intra la minori. Aceste aspecte sunt confirmate și de martorul audiat în instanța de apel ( R. A.), a cărui depoziție se află la fila 18 dosar apel și de procesul verbal întocmit de  organele de poliție și  semnat fără obiecțiuni de apelant la data de 10.04.2018 ( fila 28 dosar fond).  Instanța mai constată că martorul audiat la fond a mai învederat că manifestări violente a avut apelantul și în perioada în care părțile erau căsătorite, violențe care se manifestau pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Este adevărat că martorul audiat în apel a relatat că apelantul nu consumă băuturi alcoolice în timpul serviciului, însă aceste susțineri nu prezintă relevanță în speță dat fiind că din restul probatorului, inclusiv din declarația dată de  apelant la data de 07.03.2018 a reieșit că acesta consumă băuturi alcoolice, iar manifestările violente apar pe fondul acestui consum.

Este adevărat că violențele manifestate de apelant nu s-au tradus în acte de violență fizică asupra membrilor familiei, însă în înțelesul legii,  actul de violență vizează nu doar violenţă fizică, ci și violența verbală și violenţă psihologică, dacă sunt de natură să pună în pericol viaţa, integritatea sau libertatea victimei. Violențele verbale  aduse, gesturile  au fost în măsură să afecteze integritatea psihică a intimatei și copiilor  minori și au creat temerea că integritatea fizică a acestora este amenințată, fapt confirmat, astfel cum s-a menționat anterior, de martorii audiați, doar o asemenea concluzie fiind în măsură să justifice  încercarea minorilor de a se refugia în altă cameră decât cea în care a avut loc conflictul.

Nu poate fi reținută susținerea apelantului că prin măsura luată i s-a interzis orice tip de interacţiune cu copii săi, acestuia fiind-i interzisă doar apropierea fizică de minori, pe perioadă determinată ( șase luni),  acesta având însă posibilitatea de a-i contacta telefonic în această perioadă. De subliniat este că scopul pentru care a fost instituit ordinul de protecție a fost atât acela de protejare a victimelor agresiunii, cât și de acela a-l determina pe apelant să realizeze implicațiile negative pe care le-a avut  comportament neadecvat asupra membrilor familiei și de-l determina să corijeze comportamentul, în sensul înlăturării carențelor din acesta.

Dat fiind aceste aspecte, cum ingerințele aduse în drepturile apelantului au fost impuse de necesitatea protejării  dreptului la integritate fizică şi psihică a intimatei reclamante și a minorilor părților, cu respectarea  raportului de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul propus, se constată că apelul este neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare