Neîndeplinirea condiţiei pentru întreruperea executării pedepsei închisorii constând în „lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică”, diferenţa faţă de cauza Curţii Europene a Drepturilor Omului Dorneanu contra României c-55089/13)

Prin sentinţa penală nr. a.../2018 din data de 20.11.2018, pronunţată de Judecătoria O, în baza art. 592 C.p.p. raportat la art. 589 al. 1 lit. a) Cod procedură penală, s-a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei de 2516 zile aplicată prin sentinţa penală nr. b.../2017 a Judecătoriei G, formulată de condamnatul L G,  deţinut în Penitenciarul O.

În baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, a obligat condamnatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 Cod procedură penală,  onorariul avocatului din oficiu  Ardelean Raluca, în cuantum de 130 lei, a fost plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei nr. 4198/22.10.2018.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte:

Prin sentinţa penala nr. b.../2017 a Judecătoriei G, petentul L G  a fost condamnat la o pedeapsă de 2516 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea la pedeapsa de 8 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 6..../2015 a Tribunalului M pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori.

Din concluziile expertizei medico legale nr. 2.../A.../0....09.2018 întocmit de IML Timişoara, rezultă că persoana condamnată suferă de mai multe afecţiuni, dintre care cea mai gravă o constituie insuficienţa renală cronică stadiul 5, ce necesită hemodializă (3 şedinţe pe saptămână a câte 4 ore), regim igieno dietetic şi tratament medicamentos.

Având în vedere stadiul terminal al bolii, fără posibilităţi de vindecare sau regresie şi a multiplelor comorbidităţi secundare afecţiunii renale, precum şi necesitatea efectuării hemodializei în regim cronic pe toată durata vieţii sau până la efectuarea unui transplant renal, a unui regim strict şi a unei monitorizări medicale continue, s-a propus întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni (fila 23-24).

În suplimentul la expertiză nr. 2.../A.../1....11.2018 întocmit de IML Timişoara, s-a precizat că în reţeaua sanitară a ANP  nu poate fi asigurat tratamentul specific necesar bolii cronice de rinichi, însă orice recomandare de efectuare a unui tratament în reţeaua Ministerului Sănătăţii poate fi îndeplinită şi cu asigurarea pazei permanente, fie prin internare sub pază, fie în regim ambulatoriu cu escortă. Mai mult de atât, deţinuţilor invidualizaţi în regim deschis de executare a pedepsei li se poate permite să se deplaseze neînsoțiți pe anumite trasee aprobate şi în afara unităţii de deţinere sau chiar să rămână internaţi într-o unitate sanitară fără pază permanentă.

Tratamentul de supleere a funcţiei renale prin hemodializă se efectuează potrivit legislaţiei speciale în materie atât în unităţi sanitare de profil aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cât şi în unităţi sanitare private aflate în contract cu o casă a asigurărilor de sănătate. Până în prezent, deţinutul L G a efectuat şi efectuează în continuare şedinţele de hemodializă sub pază, într-o unitate sanitară privată, respectiv Fresenius Nephrocare O.

Conform art. 592 raportat la art. 589 al. 1 lit. a) Cod procedură penală,  executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată pe baza unei expertize medico-legale că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a ANP şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că întreruperea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Chiar dacă boala de care suferă condamnatul nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a ANP, aceasta nu determină imposibilitatea executării pedepsei, întrucât se poate asigura tratament cu asigurarea pazei permanente într-o altă unitate sanitară, ceea ce în speţă s-a şi întâmplat, condamnatul efectuând şedinţele de hemodializă sub pază într-o unitate de profil privată.

Instanţa a apreciat că celelalte aspecte arătate în suplimentul expertizei ca motive medicale, motive non medicale şi motive etice nu pot eluda dispoziţiile legale mai sus menţionate, astfel că instanţa nu le poate lua în considerare în aprecierea oportunităţii întreruperii executării pedepsei, atâta timp cât cerinţele de legalitate nu sunt îndeplinite.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie condamnatul contestator L G.

La data de 15.02.2019 condamnatul contestator prin apărător ales a depus la dosar concluzii scrise arâtând că în hotărârea din „Cauza Dorneanu c. României” din 28 noiembrie 2017, CEDO a stabilit că refuzul Curţii de Apel Bacău de a dispune întreruperea executării pedepsei pentru o persoană ce suferea de cancer în fază terminală reprezintă un tratament inuman ce reprezintă o încălcare a art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care a decis obligarea statului româm la plata sumei de 9000 Euro cu titlu de daune morale.

Pentru a decide astfel, instanţa europeană a reţinut că reclamantul, dl. Florin Liviu Dorneanu, a fost condamnat în februarie 2013 pentru infraţiuni economice şi a fost încarcerat la 4 martie 2013. În aceeaşi zi a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale, arătând că suferă de cancer în fază terminală şi are nevoie de chimioterapie, care nu sc poate realiza în mediul carceral. Printr-o expertiză medicală s-a stabilit că supravieţuirea dlui. Dorneanu depinde de calitatea supraveghererii sale medicale, iar Tribunalul Bacău a dispus la 25 iunie 2013 întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni, însă recursul Ministerului Public a fost admis de Curtea de Apel Bacău la 29 iunie 2013, iar ulterior starea de sănătate a dlui. Dorneanu s-a degradat şi nu i-a mai permis chimioterapia, astfel că acesta a decedat la 24 decembrie 2013 în spitalul din Bacău.

Curtea a constatat că între data încarcerării şi data decesului, dl. Dorneanu a făcut obiectul a 27 de transferuri de la un penitenciar la altul şi a 7 transferuri în spitale penitanciar, toate aflate la distanţe mari unele faţă de altele. Transferurile au durat câteva zile în care dl. Dorneanu nu a primit niciun fel de îngrijire medicală. Curtea a constatat de asemenea că, pe măsură ce maladia a avansat, dl. Dorneanu nu putea rămâne în mediul carceral, autorităţile naţionale având obligaţia de a se apleca şi asupra unor considerente umanitare. Curtea a considerat că, având în vedere boala reclamantului şi faptele pe care le-a comis, riscul de recidivă era minim.

Curtea a mai constatat şi faptul că judecătorii nu au fost foarte interesaţi de modalităţile concrete în care reclamantului i se administrează tratamentul medical astfel că a ajuns să concluzioneze că instanţa naţională s-a aplecat mai mult asupra considerentelor de procedură decât asupra celor umanitare şi l-au împiedicat pe dl. Dorneanu să îşi trăiască ultimele zile în demnitate şi nu legat cu cătuşele de un pat de spital.

Se  arată că, similitudinile de speţă dintre situaţia de fapt reţinută în „Cauza Dorneanu c. României” şi situaţia de fapt din cauza pendinte sunt atât de evidente, încât a apreciat că Sentinţa penală nr. 1233 din data de 20.11.2018, pronunţată de Judecătoria O - Secţia penală şi contestată în prezenta cauză, prin soluţia de respingere a cererii petentului de întrerupere a executării pedepsei, reprezintă un tratament inuman ce reprezintă o încălcare a art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, aidoma soluţiei Curţii de Apel Bacău reţinută în „Cauza Dorneanu c. României” ca „tratament inuman” aplicat domnului Dorneanu, se apreciază  că şi sentinţa contestată din cauza pendinte consacră acelaşi „tratament inuman” faţă de contestatorul petent, iar aceasta cu atât mai mult cu cât, în pofida motivelor de ordin umanitar expuse în suplimentul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, instanţa de fond a reţinut expressis verbis în considerente, ,,instanţa apreciază că celelalte aspecte arătate în suplimentul expertizei ca motive medicale, motive non medicale şi motive etice nu pot eluda dispoziţiile legale mai sus menţionate, astfel că instanţa nu le poate lua în considerare în aprecierea oportunităţii întreruperii executării pedepsei, atâta timp cât cerinţele de legalitate nu sunt îndeplinite”. Instanţa a cărei sentinţă face obiectul contestaţiei din cauza de faţă s-a aplecat mai mult asupra considerentelor de procedură decât asupra celor umanitare, însă, mai grav, nu numai că îl împiedică pe petent să îşi trăiască ultimele zile în demnitate, ci îi răpeşte acestuia şansa de a supravieţui. Prin soluţia dată îi răpeşte chiar şi simplul acces la toate investigaţiile necesare stabilirii oportunităţii de efectuare a unui transplant renal, dacă nu şi la lista de aşteptare pentru donarea de organe şi la alegerea unui medic specialist pentru efectuarea transplantului, potrivit opţiunii personale a contestatorului petent. Se mai arată că în cauza de faţă soluţia contestată pare a fi mult mai gravă, deoarece, spre deosebire de domnul Dorneanu care suferea de o boală incurabilă, domnul Lăcătuş, contestatorul petent din cauza pendinte, suferă de o boală în stadiu terminal nevindecabilă prin tratament medical dar care este, totuşi, vindecabilă, prin efectuarea unui transplant de rinichi.

În ceea ce priveşte condiţia ca instanţa să aprecieze că întreruperea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, prevăzută de art. 592 raportat la art. 589 al. 1 lit. a) Cod procedură penală, se arată că şi aceasta este îndeplininită, riscul de recidivă fiind minim, având în vedere bolile de care suferă contestatorul petent şi faptele penale pe care acesta le-a comis.

În final, se exprimă convingerea că tribunalul va decela soluţia legală şi temeinică, oricare ar fi aceea – de admitere sau de respingere a contestaţiei, printr-o dreaptă judecată, ţinând seama şi de „spiritul” legii, inclusiv de considerentele umanitare, iar nu numai de „litera” acesteia.

Asupra contestaţiei declarate:

Potrivit dispozițiilor art. 592 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întreruperea, pe o perioadă determinată, a executării pedepsei închisorii se poate dispune, la cererea persoanei condamnate, atunci când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că aceasta suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că întreruperea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Se constată, așadar, că dispunerea întreruperii executării pedepsei este condiționată, pe de o parte, de constatarea, de către medicul legist, printr-o expertiză medico-legală, a existenței unor afecțiuni ce fac imposibilă executarea imediată a pedepsei ori tratarea acestora în sistemul penitenciar, iar, pe de altă parte, de aprecierea instanței cu privire la lipsa de pericol a condamnatului în situația admiterii cererii și lăsării în libertate, cele două condiții trebuind îndeplinite cumulativ.

Verificând, în acest context, actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut neîndeplinirea primei cerințe, având în vedere concluziile suplimentului de expertiză medico-legală nr. 2885/A8 CIA/13.11.2018 întocmit de I.M.L. Timişoara, potrivit cărora la momentul actual, petentul nu se află din punct de vedere medical în imposibilitatea executării pedepsei în regim de detenție, fiind posibilă efectuarea tratamentului în reţeaua Ministerului Sănătăţii cu asigurarea pazei permanente (fie prin internare sub pază, fie în regim ambulatoriu cu escortă) cu posibila excepţie a realizării unui transplant renal (se are însă în vedere faptul că până în prezent nu a fost formulată opţiunea terapeutică a transplantului renal pentru petent). Se reţine  astfel că, petentul L G a efectuat şi efectuează în continuare şedinţele de hemodializă sub pază, într-o unitate sanitară privată din municipiul O.

Contrar susţinerilor petentului, în opinia tribunalului, nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie pentru întreruperea executării pedepsei, lăsarea sa în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică, având în vedere următoarele:

Contestatorul L G a fost arestat preventiv la data de 15.05.2014, fiind condamnat ulterior, prin sentinţa penală nr. 6/27.01.2015 a Tribunalului M, definitivă la data de 26.03.2015, pentru fapta de trafic de minori prevăzută de art. 211 Cod penal la executarea în regim de detenție a unei pedepse de 8 ani şi 4 luni închisoare. În timpul executării pedepsei, la data de 19.10.2016, contestatorul aflat în stare de detenţie a săvârşit infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 206 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) Cod penal şi art. 396 alin. (10) C.p.p., pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentinţa penală nr. b.../29.06.2017 a Judecătoriei G, definitivă la data de 23.11.2017, astfel cum rezultă din M.E.P.Î. nr. 6.../24.11.2017 (f. 45 din dosarul de fond). Cele două infracţiuni denotă periculozitatea deosebită a petentului, în contextul în care acesta suferea de aceeaşi afecţiune gravă (insuficienţă renală cronică stadiul 5), atât la momentul arestării preventive, cât şi la momentul săvârşirii infracţiunii de ultraj (a se vedea în acest sens, declaraţia din data de 26.07.2018 de la fila 8 din dosarul de fond, în cuprinsul căreia petentul a susţinut că din anul 2014 face hemodializă de 3 ori pe săptămână, aspect care se coroborează cu concluziile raportului de primă expertiză medico-legală nr. A1/3131/23.05.2016 efectuat de I.N.M.L. „Mina Minovici” de la fila 15). Starea de sănătate a petentului în timpul executării pedepsei nu s-a agravat semnificativ, atât în anul 2016, cât şi în prezent, condamnatul efectuând tot 3 şedinţe de hemodializă pe săptămână, de câte 4 ore fiecare, efectele şi afecţiunile secundare fiind inerente tratamentului administrat inclusiv în situaţia în care acesta ar efectua tratamentul în stare de libertate. Nu în ultimul rând, se remarcă şi contextul în care a comis cea de-a doua infracţiune pentru care a fost condamnat (ultraj) – „în timp ce se afla în Penitenciarul G, în zona cabinetului stomatologic”.

Având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, starea de recidivă postcondamnatorie şi cuantumul pedepsei rezultante în executarea căreia se află, tribunalul constată că situaţia petentului este deosebită faţă de cea care a făcut obiectul cauzei Curţii Europene a Drepturilor Omului Dorneanu contra României C-55089/13). În considerentele sale, Curtea Europeană a reţinut că nu se impune nicio „obligație generală” de a elibera un deținut din motive de sănătate, chiar dacă suferă de o boală deosebit de gravă. Cu toate acestea, Curtea nu a exclus faptul că, în situații deosebit de grave, pot apărea situații în care buna administrare a justiției penale necesită adoptarea de măsuri umanitare. În această privință, și în special în ceea ce privește oportunitatea menținerii în detenție, Curtea nu poate înlocui instanțele naționale, reproşând însă faptul instanţa care a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei nu a invocat niciun motiv legat de posibila amenințare la adresa protecției sociale a reclamantului, având în vedere starea sa de sănătate (în cauza respectivă autoritățile chemate să intervină nu au ținut seama de realitățile impuse de cazul personal al reclamantului și nu au examinat capacitatea concretă a solicitantului de a rămâne întemnițat în condițiile de detenție, nu au ținut cont de condițiile de transferare către diferite închisori și spitale, distanțele care trebuie acoperite între aceste unități sau numărul de spitale frecventate de solicitant pentru a primi tratamentul său, nici de impactul din aceste elemente combinate pentru starea deja foarte vulnerabilă a reclamantului, durata procedurii inițiate de reclamant pentru întreruperea executării pedepsei sale din motive de sănătate a fost prea lungă, având în vedere boala terminală, reclamantul a fost închis la sfârșitul vieții sale și suferea de efectele tratamentului medical greu în condiții dificile de detenție). Potrivit Curții, în acel context, lipsa de diligență a autorităților a făcut ca persoana să fie mai vulnerabilă și să se afle în imposibilitatea de a-și păstra demnitatea, boala sa progresând în mod fatal și în mod inevitabil.

Spre deosebire de cauza Dorneanu contra României, anterior prezentată, tribunalul apreciază că prin respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei de către instanţa de fond nu se încalcă dispozițiile art. 1 şi art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, privind dreptul la viață și interzicerea torturii, nicio prevedere a Convenției neinterzicând prin sine detenția unei persoane în vârstă ce suferă de o boală gravă, cu atât mai mult cu cât lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea europeană a drepturilor omului a reținut că atât timp cât la locul de detenție condamnatul beneficiază de tratament medical și supraveghere permanentă, iar la stabilirea regimului de detenție autoritatea ține seama de vârsta și afecțiunile medicale, nu se poate constata o încălcare a art. 3 din Convenție (cauza Papon versus Franța, 7 iunie 2001, 64666/01, Sawoniuk v. the United Kingdom, no. 63716/00, 29 May 2001, ambele cereri fiind respinse, însă, ca inadmisibile). Ori, așa cum rezultă din actele dosarului medical din penitenciar, aceste drepturi îi sunt respectate contestatorului în locul de detenție – efectuarea şedinţelor de hemodializă în unităţile sanitare de specialitate, nefiind aduse dovezi cu privire aplicarea unor tratamente inumane. În acest context, se impune a sublinia că regimul de detenție implică, prin el însuși, anumite restricții în drepturile condamnaților, restricții care, atât timp cât se încadrează în limitele prevăzute de legislația internă și internațională în materia respectării drepturilor omului, nu constituie tratamente inumane.

Faţă de cele ce preced, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cu titlu imperativ de dispozițiile art. 592 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în baza art. 425 ind. 1 alin 7 pct. 1 lit. b din C.p.p. raportat la art. 592 din C.p.p., va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul contestator L G, deţinut în Penitenciarul O, împotriva sentinţei penale nr. a.../2018 din data de 20.11.2018 a Judecătoriei O, pe care o menţine în întregime.

În baza art. 275 alin 2 din CPP, va obliga contestatorul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat în contestaţie.

Domenii speta

Spete similare