Art. 1 alin. 3 din Legea 165/2013. Situaţia titularului care a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii. Singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte.

Prin sentinţa civilă nr.107/S/25.05.2018 a Tribunalului Braşov a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Municipiului B. lui respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanţii VLM şi ET  în contradictoriu cu Primăria Municipiului B, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoană lipsită de capacitate procesuală şi în contradictoriu cu pârâţii Municipiul B prin primar şi Primarul Municipiului B, ca neîntemeiată.

Analizând cu prioritate excepţia invocată, instanţa a reţinut următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă, poate fi  parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.

Art. 77 din Legea 215/2001 prevede că primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primărie.

Această structură nu are personalitate juridică, astfel că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei B va fi admisă, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor în contradictoriu cu această parte.

Cu privire la fondul litigiului, instanţa reţine următoarele:

Prin notificarea nr. 175/2002, înregistrată la Primăria B sub nr. 65944/2005, MM a solicitat acordarea de despăgubiri, în conformitate cu prevederile Legii 10/2001, pentru imobilul teren situat în B, str., înscris în CF, nr. top în suprafaţă de 2826 mp.

Prin notificarea 1636/2001, înregistrată la Primăria B sub nr. 21774/2001, aceeaşi persoană a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă totală de 2826 mp înscris în CF, nr. top.

Notificările au fost conexate.

Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 317/14.02.2007, MM şi reclamanta VLM au cedat reclamantului ET toate drepturile ce li se cuvin cu privire la terenurile care au fost trecute în proprietatea Statului Român, care au for menţionate în notificările mai sus menţionate.

Preţul cesiunii a fost stabilit de părţi la 17.000 euro.

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanţii au recunoscut existenţa acestei convenţii.

La aceeaşi dată, între persoanele mai sus menţionate, s-a încheiat şi procura specială, autentificată sub nr. 316, prin care reclamantul ET era împuternicit să reprezinte pe MM şi reclamanta VLM la organele competente în vederea restituirii imobilelor.

MM a decedat la data de 13.10.2009, unica sa moştenitoare fiind reclamantaVLM.

Prin Dispoziţia 1236/20.01.2017 emisă de Primarul Municipiului B au fost respinse notificările formulate de MM, cu motivarea că după decesul acesteia, reclamantul ET nu a depus la dosarul administrativ actele solicitate.

Prin prezenta acţiune, reclamanţii au solicitat anularea Dispoziţiei 1236/2017 şi să se dispună restituirea în natură, pe vechiul amplasament, sau în compensare au alte bunuri, a întregului teren solicitat.

Notificările au fost formulate de MM, iar aceasta, în anul 2007, înainte de deces, a cedat drepturile asupra imobilelor pentru care s-a formulat notificare, în favoarea reclamantului ET. Reclamanta VLM nu a formulat notificare în nume propriu şi nu a moştenit de la mama sa, MM, drepturile ce se cuvin cu privire la terenurile preluate de Statul Român, deoarece aceste drepturi au fost cedate reclamantului ET anterior decesului, astfel că acestea nu se mai aflau în masa succesorală rămasă după defuncta M M.

În consecinţă, reclamanta VLM nu este îndreptăţită la restituirea în natură a imobilelor sau la acordarea de măsuri reparatorii.

Reclamantul ET, în calitate de cesionar, avea obligaţia de a răspunde solicitărilor unităţii investite cu soluţionarea notificărilor.

Prin adresa 19813 din 8 martie 2016, pârâţii au solicitat reclamantului ET să prezinte actul de cesiune în original, pentru certificarea copiei şi actul său de identitate valabil, în original, pentru certificare, sau în copie legalizată.

Reclamantul nu s-a conformat acestei solicitări, ceea ce a determinat adoptarea dispoziţiei contestată.

Art. 1 alin. 3 din Legea  165/2013 prevede că în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte.

Prin Decizia 766/2014 a Curţii Constituţionale a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate declarată împotriva acestui text de lege şi s-a statuat că:

„Legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport de persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, şi anume persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul, că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a statuat că persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013. Cu toate acestea, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, nu echivalează cu instituirea unei discriminări, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie. Având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, Curtea a statuat că opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau pe moştenitorii acestuia.

Observând că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

De asemenea, Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014). Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, soluţia pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Cât priveşte invocarea, în motivarea excepţiei, a celorlalte dispoziţii constituţionale, Curtea constată că acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.”

Faţă de aceste considerente, susţinerile reclamanţilor în sensul că nu sunt incidente prevederile art. 1 alin. 3 din Legea 165/2013 deoarece contractul de cesiune a fost încheiat anterior apariţiei legii, nu sunt întemeiate.

Reclamantul ET , în calitatea sa de cesionar,  nu este îndreptăţit la restituirea imobilului în natură şi nici la acordarea de alte imobile în compensare.

În consecinţă, faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată a reclamanţilor.

Domenii speta

Spete similare