Cod civilde la 1865: uzucapiune: condiţii

Prin sentinţa civilă nr. 5659/11.05.2016 a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul P. D. D. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi.

S-a constatat că reclamantul a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 89 mp, situat în Iaşi, str. A. V. nr.4, judeţul Iaşi, având identificatori cadastrali T17, parcela 589/1, din schiţa Anexa nr. 1A la raportul întocmit de către doamna expert R. T. L., având ca vecini : la Nord – familia R. şi familia L. (nr. cadastral 17092), la Est – familia V., la Sud – str. Al. V.şi P. D. D., la Vest – P. D. D..

A fost obligat pe pârâtul Municipiul Iaşi să achite reclamantului P. D.D. cheltuieli de judecată în cuantum de 3.789,67 lei din care suma de 1.846,67 lei reprezintă taxa judiciară de timbru, suma de 1.743 lei reprezintă onorariului de expert, iar suma de 200 lei reprezintă taxă O.C.P.I. Iaşi.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a constatat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 23.09.2014 sub nr. 33994/245/2014, reclamantul P. D. D.a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi să constate că a dobândit, prin prescripţie achizitivă, respectiv uzucapiune de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafaţă de 89 mp, situat în Iaşi, str. A. V. nr.4, judeţul Iaşi.

În motivare, reclamantul a arătat, în esenţă, că are în posesie imobilul din Iaşi, str. A. V. nr.4, judeţul Iaşi, încă din anul 1982, terenul fiind împrejmuit cu gard de jur – împrejur şi având ca vecini: la Nord - proprietatea L.. şi proprietatea R.; la Est - familia V., la Sud - strada A. V., iar la Vest - proprietatea sa. Iniţial, imobilul a fost posedat de către tatăl reclamantului, numitul P. .P decedat la data de 24.03.1993, conform certificatului suplimentar de moştenite nr.07 la Certificatul de moştenitor nr.572/05.04.1994, iar de atunci, reclamantul a preluat posesia, aceasta fiind continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, fără ca cineva să fi emis vreodată vreo pretenţie asupra acestuia. Pentru acest imobil reclamantul plăteşte impozit an de an ca orice proprietar, fiind deschis rolul fiscal cu nr. unic 4541580, aşa cum rezultă din certificatul de atestare fiscală din data de 19.02.2014, alături de suprafaţa de 356 mp, pentru care deţine Titlul de proprietate nr. 182623/23.03.1994.

A mai susţinut reclamantul că imobilul face parte din curtea sa şi nu este inclus în domeniul public al Statului şi nici în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale. De asemenea, imobilul nu este intabulat şi nu are deschisă carte funciară.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 148, art. 149, art. 194 şi următoarele Cod procedură civilă, coroborate cu dispoziţiile art. 1837, art. 1845, art.1846, art. 1847, 1 850, art. 1854, art. 1859, art. 1890 din Codul civil din 1864.

În susţinerea cererii, reclamantul a depus, în copie certificată, înscrisuri.

Pârâtul Municipiul Iaşi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii exercitate de către reclamantul P. D.D..

În motivare, pârâtul a susţinut că, având în vedere contextul legislativ şi istoric al începerii posesiei terenului de către reclamant (1982), conform Constituţiei din anul 1965, respectiv art.7, terenurile aparţinând fondului de stat, aparţin întregului popor şi sunt proprietate de stat.

Prin întâmpinare, s-a subliniat că nu sunt îndeplinite condiţiile privind prescripţia achizitivă de 30 de ani. A invocat, de asemenea, dispoziţiile Legii nr. 59/1974 şi ale Legii nr. 54/1974.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205-208, art.223 şi art.411 alin.2 Cod procedură civilă.

Analizând susţinerile părților coroborate cu ansamblul probelor administrate în prezenta cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 21.07.2014, ulterior intrării în vigoare a Noului Cod civil.

În aceste condiţii, conform art. 82 alin.1 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului Cod Civil, dispoziţiile art. 930- art. 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, nu erau deschise cărţi funciare, rămân aplicabile dispoziţiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864. 

Potrivit dispoziţiilor art. 1890 Cod civil din 1864, pentru a se putea reţine uzucapiunea de 30 de ani, ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, este necesară îndeplinirea unei singure condiţii, cea referitoare la exercitarea, în termenul stabilit de lege, a unei posesii utile, fiind necesară probarea exercitării unei posesii continue, neîntrerupte, netulburate, publice şi sub nume de proprietar. 

Conform raportului de expertiză tehnică topo-cadastrală întocmit de către doamna expert R. T.L. (filele 100-124), instanţa reţine că reclamantul P.. D. D. stăpâneşte suprafaţa de 89 mp, ce este situată în Iaşi, str. A. V. nr.4, judeţul Iaşi, având identificatori cadastrali T17, parcela 589/1, din schiţa Anexa nr. 1A la raportul de expertiză, având ca vecini : la Nord – familia R. şi familia L. (nr. cadastral 17092), la Est – familia V., la Sud – str. Al. V. şi P. D.D., la Vest – P. D. D..

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (şi anume contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 5082 din 23.10.1982 de către Notariatul de Stat Judeţean Iaşi, certificatul de moştenitor nr. 707 din 16.06.1989 emis de către Notariatul de Stat Judeţean Iaşi, certificatul de moștenitor nr. 572 din 05.04.1994 emis de către Notariatul de Stat Judeţean Iaşi, certificatul de moştenitor suplimentar nr. 07 la certificatul de moştenitor nr. 572/1994 emis de către Societatea Profesională Notarială P. P. T. şi F. D., certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local emis la data de 19.02.2014 de către Direcţia Economică şi Finanţe Publice Locale Iaşi),  instanţa reţine că reclamantul a început să folosească terenul identificat prin raportul de expertiză topometrică începând cu anii 1982, achitând impozit pentru suprafaţa totală de teren de 445 mp.

Suprafaţa de teren de 89 mp, stăpânită în plus faţă de terenul dobândit de către reclamant, conform Titlului de proprietate nr. 182623/23.03.1994 şi certificatelor de moştenitor emise în urma decesului defuncţilor P. C. şi P. P., nu figurează inventariată în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale a Municipiului Iaşi, astfel cum s-a arătat prin adresa nr. 83496/03.10.2014 emisă de către Instituţia Arhitectului Şef – Serviciul G.I.S. Cadastru (fila 33).

Pârâtul Municipiul Iaşi a invocat prevederile Legii nr. 58 din 1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităților urbane şi rurale pentru a motiva solicitarea respingerii cererii de chemare în judecată ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prescripţiei achizitive.

Instanţa a reţinut că potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localitãţilor urbane şi rurale se poate face numai prin moştenire legalã, fiind interzisã înstrãinarea sau dobindirea prin acte juridice a acestor terenuri. În caz de înstrãinare a construcţiilor, terenul aferent acestor construcţii trece în proprietatea statului cu plata unei despãgubiri stabilitã potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973. Dobânditorul construcţiei va primi din partea statului în folosința terenul necesar în limitele prevãzute de art. 8 şi 17 din prezenta lege. Atribuirea se face pe durata existenţei construcţiei, cu plata unei taxe anuale, potrivit Legii nr. 4/1973.

Cu toate acestea, prin decizia nr. IV din 2006, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Secţiile Unite din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 și Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.

Deşi dispozitivul deciziei face referire la posesiile începute anterior intrării în vigoare a legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, din considerente rezultă, fără echivoc, faptul că raționamentul avut în vedere la pronunţarea soluţiei trebuie avut în vedere şi în cazul posesiilor începute ulterior intrării în vigoare a actelor normative menţionate.

Astfel, Secţiile Unite au arătat că din moment ce în perioada 1974-1989, în care au fost în vigoare dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns căile de transmitere și dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, este evident că nu a putut să aibă loc o întrerupere naturală a cursului prescripției acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive.  Rezultând astfel că terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor din cuprinsul legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și-au păstrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de prezumția de neprecaritate prevăzută de art. 1854 din Codul civil, cât și de dispozițiile art. 1858 din Codul civil referitoare la prezumția de neintervertire de titlu, se impune concluzia că intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripției începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripției achizitive asupra acelor terenuri.

În prezenta cauză, din probatoriul administrat, instanţa a reţinut îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 1847 din Codul civil din 1864, reclamantul exercitând o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar pe o perioadă mai mare de 30 de ani, motiv pentru care va constata că acesta a dobândit, prin uzucapiunea de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 89 mp, situat în Iaşi, str. A. V. nr.4, judeţul Iaşi, având identificatori cadastrali T17, parcela 589/1, din schiţa Anexa nr. 1A la raportul întocmit de către doamna expert R. T.L., Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 1890 raportat la art. 1847 Cod civil din 1864, instanţa a admis acţiunea şi a dispus potrivit celor arătate mai sus.

Totodată, în temeiul art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, pârâtul pierzând procesul şi aflându-se în culpă procesuală, instanţa a obligat pe pârâtul Municipiul Iaşi să achite reclamantului P. D.D. cheltuieli de judecată în cuantum de 3.789,67 lei din care suma de 1.846,67 lei reprezintă taxa judiciară de timbru, suma de 1.743 lei reprezintă onorariului de expert, iar suma de 200 lei reprezintă taxă O.C.P.I. Iaşi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul municipiul Iaşi.

Apelantul a arătat că nu are calitate procesual pasivă în cauză. Apelantul învederează că imobilul din strada AV nr. 4 a fost dobândit de către V. M. şi D. care au cumpărat cota de 1/7, cotă ce a fost vândută ulterior familiei P. C. şi P. P., terenul trecând în proprietatea statului. Apelantul susţine că s-a dispus constituirea dreptului de proprietate, în baza legii 18/1991, respectiv pentru suprafaţa de 356 mp. Restul terenului, susţine apelantul, aparţinea vânzătorului adică celui de la care a cumpărat familia V..

Consideră apelantul că această persoană are calitate procesuală în cauză.

Apelantul mai arată că autorii intimatului au cumpărat doar casa de locuit nu şi terenul, care la momentul vânzării a intrat în proprietatea statului, în baza legilor 58 şi 59/1974 cât şi a art. 7 din Constituţia din 1965. Apelantul mai arată că motivarea primei instanţe nu are legătură cu art. 7 din Constituţia din 1965.

Se mai susţine că terenul a fost deţinut prin simpla îngăduinţă a proprietarului iar condiţiile legale pentru constatarea uzucapiunii nu sunt îndeplinite. Apelantul a criticat şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Legal citat intimatul a depus precizări şi a arătat că apelul este neîntemeiat iar în cauză sunt aplicabile disp. art. 477 şi 646 c.civil. Intimatul a invocat şi disp. art. 4 şi 25 din legea 213/1998 cu privire la domeniul privat al statului şi unităţilor administrativ teritoriale şi art. 21 din legea 215/2001. Intimatul a arătat că potrivit minutei C.S.M. din şedinţa din 1.04.2008 s-a stabilit că atunci când proprietarul nu este cunoscut, acţiunea în uzucapiune poate fi formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială, opinie menţinută şi de ÎCCJ.

Mai arată intimatul că apelantul nu a dovedit că posesia exercitată a fost întreruptă, precară sau viciată. Consideră intimatul că hotărârea instanţei de fond este corectă şi legală şi a solicitat respingerea apelului.

În apel s-au administrat probele cu înscrisuri, martori şi expertiză.

Pentru termenul din 16.10.2016 apelantul a depus la dosar precizări şi înscrisuri. S-a arătat că, în urma verificării rolului fiscal al imobilului din strada V. nr.4 s-a constatat că suprafaţa de teren clădit şi neclădit este de 400 mp, menţiune ce se regăseşte până în anul 1966. A arătat apelantul că printre actele aflate la rolul fiscal se regăseşte un act de vânzare încheiat între V. C. şi M. D. V. pentru o suprafaţă indiviză de 1/7 din imobil( act nedatat). În anul 1982 V. M. declară 440 mp  şi vinde fiicei sale cota sa indiviză de 171/192 din locuinţă iar terenul trece în proprietatea statului. În anul 1982, arată apelantul, apare înscrisă suprafaţa de 83,5 mp. Se mai arată că în anul 1991 s-a realizat ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase în urma autorilor V. D. şi M., potrivit sentinţei civile 6774/1994, moştenitorilor lui V. D. D. revenindu-le 81,4 mp teren iar intimatului restul. Consideră apelantul că adunând suprafaţa de teren din titlu cu cea din sentinţa menţionată anterior se ajunge la un total de 437 mp teren, aproape cât suprafaţa de teren deţinută de V.M., argument care conduce la concluzia lipsei calităţii sale procesual pasive.

Analizând sentinţa atacată în raport de motivele invocate, probatoriul administrat şi disp. art. 476 şi urm. c.proc.civilă, Tribunalul constată că apelul este întemeiat.

Potrivit certificatului de moştenitor suplimentar nr. 07/2014, de pe urma autorului P.P. a rămas dreptul de proprietate asupra cotei ideale de ½ din imobilul situat în intravilan Iaşi, str. Al. V. nr.4, în suprafaţă de 356 mp teren( teren în indiviziune din suprafaţa de 546 mp teren conform titlului de proprietate 182623/1994), partajat astfel cum rezultă din sentinţa civilă pronunţată în dosarul 11205/1991( cu atribuirea suprafeţei de 445 mp către intimat, în calitate de legatar, succesor al mamei sale, P. C. şi succesor al tatălui său, P. P.).

Prin titlul de proprietate 182623/1994 a fost constituită în favoarea numiţilor P. P. D.D. şi P. M. P.suprafaţa de 356 mp teren situat în str. Al. V. nr.4 categoria curţi-construcţii( T17, P 589)- teren în indiviziune din suprafaţa de 546 mp.

Din adresa 7400/2015 emisă de Primăria mun. Iaşi rezultă că suprafaţa de 89 mp teren( obiect al acţiunii de faţă) se află în sector cadastral 17, parcela 589 şi are ca vecin la nord – L, şi R.; la est – V.; la sud - strada şi al vest proprietatea intimatului.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare 5xxx/1982, numita V. M. vinde către autorii intimatului, P. P. şi P. C., cota sa indiviză de 171/192 aflată în locuinţa situată în Iaşi, str. A. .V.nr.4 formată din trei camere, beciul notat în plan cu a şi garajul notat cu b şi care are vecinii şi dimensiunile arătate în planul de situaţie anexă. În act s-a menţionat că terenul trece în proprietatea statului şi se atribuie în folosinţă.

Potrivit certificatului de moştenitor 7xx/1994, V M a fost moştenitoarea soţului său V.D. alături de V. D.,  P. C. şi intimatul( legatar). Moştenirea lăsată de V. D. se compune din cota de 1/8 indiviză din 400 mp teren situat în Iaşi, str. Al. V. nr.4 dobândit cu actul de vânzare-cumpărare 427/1974( împreună cu soţia V. M.).

În urma autoarei P.C.( certificat moştenitor 707/1989) a rămas cota de 8/20 din terenul situat în Iaşi, str. Al. V. nr.4 în suprafaţă totală de 400 mp. Moştenitorii au fost P. P. Şi intimatul.

Autorii iniţiali M. şi D. V. au dobândit terenul prin cumpărare( cota de 1/7)  de la numiţii M. F., C. E. şi C. V.( act transcris în 1944), teren ce provenea de la autorul C.V..

Potrivit actelor depuse în faza de judecată a apelului, în anul 1958 V.D. declara o suprafaţă de 280 mp teren, din care 120 mp construiţi.

În anul 1978 imobilul figurează cu suprafaţa de 400 mp.

Din actul depus la fila 37 dosar apel rezultă că autoarea V.M. a cumpărat o cotă de 1/7 din acelaşi imobil de la numita C. V.. Actul nu este datat şi nici transcris.

În anul 1982 autorii P. C.Şi P. P. plăteau impozit pentru suprafaţa de 83,5 mp teren.

Prin sentinţa civilă 6774/1994( fila 45 dosar apel) s-a dispus cu privire la masa succesorală rămasă în urma autorilor V. M. şi V. D. potrivit înţelegerii părţilor. Astfel s-a atribuit succesorilor lui V. D.( fiu al autorului) suprafaţa de 81,4 mp teren pe care se găseau un beci , o magazie şi un garaj. Pe teren se mai regăsea şi o parte a unei construcţii urmând ca moştenitorii să intre în posesia terenului la data dispariţiei acestei părţi din construcţie dar nu mai târziu de 1.01.2005. S-a recunoscut intimatului dreptul de a folosi terenul pe care se afla construcţia pe toată durata existenţei acesteia. Intimatului i-a fost atribuit restul terenului şi toate construcţiile. La fila 47 dosar a fost depusă o schiţă a terenului.

În raport de aceste înscrisuri noi depuse în apel, instanţa a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză pentru identificarea corectă a terenului în litigiu.

Expertul a realizat două variante de identificare a terenului stabilind o suprafaţă de 95 mp ce excede titlului 18xxxx/1994 şi 68 mp.

În vederea identificării terenului au fost depuse la dosar planşe foto şi au fost oferite explicaţii de către intimat şi expert. A rezultat astfel faptul că iniţial construcţia aflată pe teren avea o altă suprafaţă dar a fost reconstruită şi în prezent are o suprafaţă mai mică, acesta fiind motivul pentru care suprafaţa de teren în litigiu apare poziţionată între suprafaţa de teren dobândită prin moştenire de intimat şi suprafaţa de teren atribuită celorlalţi moştenitori.

Intimatul a menţionat( şedinţa din data de 29.01.2018) că a fost demolată o parte de clădire pentru a se putea ceda terenul cuvenit vecinului şi a mai rămas suprafaţa dintre gard şi construcţia actuală. Acest aspect rezultă şi din planşele foto de la dosar.

Reţine instanţa astfel, faptul că dată fiind poziţionarea terenului în litigiu, acesta este inclus în terenul care a făcut obiectul partajului după autorul V. D., în sentinţa de partaj nefiind menţionat faptul că terenul ar fi fost format din două suprafeţe distincte.

Dată fiind această situaţie de fapt, în drept instanţa constată că nu pot fi reţinute susţinerile apelantului referitoare la lipsa calităţii sale procesual active motivat de dispoziţiile art. 7 din Constituţia din 1965. Acest act a fost abrogat prin Constituţia din 1991( art. 149). Prima instanţă a apreciat corect şi legal în acest sens. În aceeaşi măsură susţinerile intimatului în această privinţă sunt legale.

Tribunalul apreciază însă întemeiată excepţia invocată de apelant cu motivarea că terenul nu este în proprietatea sa deoarece din probele administrate rezultă că terenul a făcut obiectul sentinţei civile 6774/1994. Prin urmare, apelantul nu poate avea calitate procesuală atât timp cât din actele dosarului rezultă că proprietarul terenului este o altă persoană.

Potrivit art. 36 c.proc.civilă calitatea procesuală este conferită de identitatea dintre părţile din proces şi subiectele raportului juridic litigios.

Potrivit art. 1847 şi urm. c.civil, uzucapiunea este o acţiune prin care posesorul unui imobil are posibilitatea să dobândească dreptul de proprietate asupra bunului  cu privire la care a exercitat o posesie utilă, publică şi netulburată, în timpul prevăzut legal. Acţiune trebuie formulată în contradictoriu cu proprietarului acelui bun, proprietar nediligent, care poate pierde dreptul de proprietate urmare a lipsei exerciţiului atributelor specifice.

În cauza de faţă, astfel cum s-a menţionat anterior, apelantul nu poate avea calitatea de proprietar al bunului în litigiu, motiv pentru care se constată întemeiată excepţia lipsei calităţii procesual active.

În raport de aceste considerente, instanţa constată întemeiat apelul care va fi admis şi potrivit art. 480 c.proc.civilă va fi schimbată în tot sentinţa primei instanţe.

În rejudecare, urmare a situaţiei de fapt şi de drept anterior expusă, va fi admisă excepţia invocată iar acţiunea va fi respinsă. Vor fi înlăturate dispoziţiile primei instanţe care contravin celor anterior expuse.

Va fi obligat intimatul la plata diferenţei de onorariu expert, potrivit art. 330 şi urm. c.proc.civilă.

Domenii speta

Spete similare