Raporturi de muncă

Sentinţă civilă 581 din 11.10.2018


Pretenţiile reclamantului din prezenta acţiune se întemeiază pe constatările raportului de expertiză contabilă judiciară din dosarul soluţionat anterior, raport omologat de către instanţa de judecată şi reflectată de considerentele hotărârii judecătoreşti anterioare , precum şi de soluţia pronunţată de instanţă cu privire la petitul din acţiunea iniţială. Potrivit art.430 alin.2 C.p.civ. nu numai dispozitivul hotărârii judecătoreşti dobândeşte  autoritate de lucru judecat ci şi considerentele pe care se sprijină inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, respectiv acele considerente care reprezintă justificarea şi susţinerea necesară a soluţiei adoptate. Lucrul judecat are şi o funcţie pozitivă care impune judecăţii ulterioare respectarea unei  chestiuni  litigioase tranşate deja printr-o altă hotărâre,  înzestrată  cu autoritate de lucru judecat.

Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 11.10.2018

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 05.047.2018, sub nr…../101/2018, reclamantul R.-S. P. C. a chemat în judecată pe pârâta  SC C. E. SRL, solicitând ca prin hotărâre judecătorească ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de … euro reprezentând contravaloarea diferenţă diurnă aferentă perioadei aprilie – august 2016 şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei, în funcţia de şofer autocamion de mare tonaj, în perioada 24.10.2013 – 02.12.2016, aşa cum rezultă din contractul de muncă şi actele adiţionale la contractul de muncă.

Reclamantul a mai menţionat că în toată perioada 24.10.2013 – 02.12.2016 şi-a desfăşurat activitatea în afara R., efectuând transport internaţional.

În vederea desfăşurării activităţii, societatea angajatoare asigura angajaţilor transportul dus – întors pe ruta R. – S..

A mai susţinut că  pe perioada în care se afla în S., pârâta SC C. E. SRL era obligată să îi plătească diurna, în conformitate cu prevederile legale.

Astfel, reclamantul a arătata că pentru perioada în discuţie, societatea pârâtă îi datora diurna în cuantum de … euro, însă i-a plătit doar … euro, rămânând o diferenţă de plată de … euro, aşa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat de expert B. A. M. în dosarul nr……/101/2016 al T. M..

Reclamantul a mai menţionat că în dosarul nr…./101/2016 al T. M. a solicitat obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate, pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, la plata orelor lucrate în zilele de sâmbete, duminică şi sărbători legale, pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, la plata orelor lucrate pe timpul nopţii, pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, la plata concediului de odihnă, pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi la restituirea sumei de …euro reţinută în mod nelegal.

În motivarea ultimului petit din cererea de a făcut obiectul dosarului nr…./101/2016, reclamantul a arătat că pârâta i-a reţinut ilegal suma de … euro din diurna cuvenit, pentru plata unei amenzi pe care  a primit-o pe teritoriul U…, pentru lipsă vinietă.

Reclamantul a mai arătat că în dosarul nr…./101/2016 s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare contabile, obiectivul 5 al expertizei fiind:  „Să se verifice dacă în perioada mai - august 2016  reclamantului R. – S. P. C. i s-au făcut reţineri  din diurna cuvenită, prin raportare la diurna acordată în perioadele anterioare., raport de expertiză prin care s-a constatat o diferenţă de diurnă neplătită de ….euro pentru perioada aprilie – august 2016.

Ca urmare,  a obiecţiunilor formulate, prin completările la raport, expertul a menţionat, „din documentele puse la dispoziţia experţilor nu au rezultat sume reţinute din diurna cuvenită reclamantului în perioada mai – august 2016”, motiv pentru care petitul respectiv a fost respins de instanţă prin sentinţa nr…./2017, pronunţată de T. M. în dosarul nr…../101/2016.

Astfel, instanţa a reţinut că din completările la raportul de expertiză , rezultă că pârâta nu a reţinut sume din diurna cuvenită reclamantului R. – S. P. C., reclamantul arătând că, prin urmare, faţă de susţinerea sa că au fost efectuate reţineri din diurnă, instanţa a respins cererea.

Reclamantul a mai arătat că nu poate fi vorba de autoritate de lucru judecat, deoarece prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr…./101/2016, acesta a solicitat ca pârâta să îi plătească suma reţinută cu titlu de diurnă, iar prin cererea pendinte solicită ca pârâta să îi plătească diferenţa de diurnă neachitată.

Având în vedere că pârâta nu i-a achitata integral diurna cuvenită, reclamantul  solicită admiterea cererii formulate, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art.44 alin.2 Codul Muncii, H.G 1860/2006 actualizată, HG 518/1995 aşa cum a fost modificată.

În dovedirea, cererii de chemare în judecată a solicitat proba cu înscrisuri, interogatorii şi proba cu expertiza contabilă, dacă va fi cazul.

Urmare a rezoluţiei instanţei din data de 26.04.2018, prin care având în vedere că în acţiunea introductivă, reclamantul a indicat sediul pârâtei SC C. E. SRL ca fiind în C. N., str. C. B., nr…., et…., judeţul C…, iar la dosarul cauzei a fost restituit plicul înaintat pârâtei, prin care a fost comunicată cererea de chemare în judecată, cu menţiunea “destinatar mutat de la adresă”, reclamantul a îndeplinit obligaţia solicitată de instanţă, în sensul că a indicat actualul sediu al pârâtei SC C. E. SRL, respectiv în C. – N., str. …, nr…. , et…., jud. C., precum şi domiciliul procesual ales, respectiv în  C. – N., str….., nr…. ap….., judeţul C., persoana însărcinată cu primirea corespondenţei fiind avocat L. R. D..

În baza art.201 alin.1 Cod procedură civilă acţiunea a fost comunicată pârâtei SC C. E. SRL care a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

Reclamantul a fost angajatul societăţii SC C. E. SRL inclusiv în perioada aprilie – 2016 – august 2016, iar în această perioadă a fost delegat un număr de 98 zile.

Potrivit contractului colectiv de muncă (art.50.2), diurna cuvenită pentru fiecare zi de delegare nivelului minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică instituţiilor publice, respectiv HG 518/1995.

În cazul şoferilor, diurna minimă stabilită este de 35 euro/zi, potrivit HG 518/1995.

În perioada aprilie 2016 – august 2016, pentru cele 98 de zile de delegare, reclamantul a încasat avansuri de diurnă şi diurnă în sumă de … euro.

Din aceste date, rezultă că reclamantul a încasat pentru fiecare zi de delegare … euro/98 zile = … euro pe zi.

Pârâta a mai susţinut că în expertiza efectuată în dosarul nr…../101/2016, expertul a ajuns la concluzia că există o diferenţă de …. euro, raportându-se la diurna încasată în altă perioadă.

În speţă, având în vedere că reclamantul primea adeseori avansuri de diurnă, această diferenţă nu poate fi relevantă, decât dacă per total perioadă lucrată, diurna scade sub acest cuantum.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.205 şi art.453 Cod procedură civilă.

În susţinerea apărărilor formulate prin întâmpinare, pârâta a depus situaţie privind zilele de delegare şi extras din Contractul colectiv de muncă.

La dosarul cauzei a fost depus de către avocatul reclamantului, în copie raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în dosarul nr……/101/2016 al T. M..

La primul termen de judecată din data de 06.09.2018, având în vedere excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă, referitor la dosarul nr…./101/2016 al T. M., instanţa a dispus ataşarea dosarului nr…./101/2016 al T. M. – S. C. de M. şi A. S. la dosarul de faţă, pentru verificarea excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Din oficiu, raportat la Sentinţa civilă nr…./15.12.2017 pronunţată de T. M. în dosarul nr…./101/2016, instanţa a invocat excepţia prezumţiei de lucru judecat, având legătură cu chestiunea litigioasa anterior dezlegată, motiv pentru care s-a dispus emiterea unei adrese către pârâta SC C. E. SRL la domiciliul procesual ales, cu menţiunea de a depune note scrise cu privire la excepţia prezumţiei de lucru judecat.

Prin notele depuse de către pârâta SC C. E. SRL prin care a arătat că susţine excepţia autorităţii de lucru judecat (art.43 şi următoarele Cod procedură civilă).

Este adevărat că între cele două dosare pretenţiile au fost formulate diferit, însă câtă vreme finalitatea urmărită de reclamant este aceeaşi, nu se poate reţine că nu există identitate de obiect. “Obiectul cauzei”, ca element al autorităţii de lucru judecat, este reprezentat de ceea ce urmăreşte reclamantul prin introducerea acţiunii, iar nu de felul acţiunii.

Pârâta a mai menţionat că, trebuie avut în vedere fundamentul pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmăreşte prin intermediul acţiunii şi care este similar în ambele dosare. Nu se poate reţine nici o îngrădire a accesului la justiţie al reclamantului, prin invocarea puterii de lucru judecat, scopul acesteia fiind tocmai acela de a asigura securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice încheiate, evitându-se pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti contradictorii, respectiv rejudecarea  unui proces, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi acelaşi părţi. În acest sens s-a pronunţat şi C. E. a D. O. care, în cauza L. c.R. (2006), a statuat că  „autorităţii de lucru judecat urmăreşte un scop legitim dacă vizează să asigure securitatea raporturilor juridice în materia civilă.”

Pe de altă cale, calculul sumei de … euro s-a făcut în cadrul expertizei prin comparaţie raportat la diurna acordată într-o perioadă anterioară, dar fără a se ţine cont de avansurile primite în perioada anterioară sau de zilele de delegare efectuate de reclamant.

Mai mult, în concluziile expertizei, se arată foarte clar că reclamantului nu i-au fost reţinute sume din diurna cuvenită în mai – august 2016. Aşadar rezultă mai mult decât evident că acesta a încasat diurna cuvenită în totalitate, chiar dacă aceasta era diferită de sumele primite în perioada anterioară.

Din expertiză rezultă că reclamantul a primit în perioada anterioară cu care se face comparaţie un avans de diurnă mai mare. Acest lucru nu înseamnă că în perioada următoare să primească însă o dată un avans mai mare, ci dimpotrivă, este logic că suma primită să fie una mai mică, compensându-se cu avansul primit anterior.

Având în vedre cele arătate, pârâta a solicitat respingerea excepţiei prezumţiei puterii de lucru judecat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

În speţă, reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata sumei de ….euro reprezentând contravaloarea diferenţei diurnă aferentă perioadei aprilie – august 2016, sumă care rezultă din raportul de expertiză contabilă judiciară efectuată în dosar nr…../101/2016 al T. M., soluţionat prin sentinţa civilă nr…./15.12.2017, rămasă definitivă prin neapelare.

Reclamantul a fost angajatul pârâtei, în funcţia de şofer autocamion de mare tonaj, în perioada 26.10.2013 – 02.12.2016 şi prin acţiunea înregistrată la instanţă la data de 24.10.2016 sub numărul de dosar …/101/2016 al T. M. a chemat în judecată societatea pârâtă să fie obligată la plata orelor suplimentare lucrate, orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, la plata orelor lucrate pe timpul nopţii, pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, la plata concediului de odihnă, pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, să-i restituie pârâta suma de …euro reţinută în mod nelegal din diurnă, diurnă care era plătită în valută, suma fiind reţinută în perioada mai – august 2016, motivaţia pârâtei pentru reţinerea sumei fiind o amendă de pe teritoriul U., pentru lipsă vinietă.

Prin sentinţa civilă nr…./15.12.2017 pronunţată de T. M., în dosar nr…./101/2016 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii R.-S. P. şi R.-S. P. C. în contradictoriu cu pârâta SC C. E. SRL.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului R.-S. P. următoarele diferenţe de drepturi salariale în sumă totală de …. lei, netă şi actualizată la data de 20.11.2017, inclusiv dobânda legală, reprezentând: contravaloarea a … ore prestate în zilele de repaus săptămânal în sumă de … lei, contravaloarea a … ore prestate în timpul nopţii în sumă de …. lei şi suma de …. lei reprezentând c/val a 17 zile concediu de odihnă neefectuat, diferenţe aferente perioadei 24.10.2013 - 02.12.2016, suma de …. lei urmând să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi să se calculeze dobânda legală, în continuare, până la data plăţii efective.

 A fost obligată pârâta să plătească reclamantului R.-S. P. C. următoarele diferenţe de drepturi salariale în sumă totală de …. lei, netă şi actualizată la data de 20.11.2017, inclusiv dobânda legală, reprezentând: contravaloarea a …. ore prestate în zilele de repaus săptămânal în sumă de …. lei, contravaloarea a ….. ore prestate în timpul nopţii în sumă de ….. lei şi suma de …. lei reprezentând c/val a …. zile concediu de odihnă neefectuat, diferenţe aferente perioadei 24.10.2013 - 02.12.2016, suma de …. lei urmând să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi să se calculeze dobânda legală, în continuare, până la data plăţii efective.

A fost admisă cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţional.

A fost obligat pârâtul reconvenţional R.-S. P. să restituie reclamantei reconvenţional suma de ….. lei reprezentând c/val spor încasat necuvenit pentru orele prestate în zilele de sărbători legale în perioadei 24.10.2013 - 02.12.2016.

A fost obligat pârâtul reconvenţional R.-S. P. C. să restituie reclamantei  reconvenţional suma de ….. lei reprezentând c/val spor încasat necuvenit pentru orele prestate în zilele de sărbători legale în perioadei 24.10.2013 - 02.12.2016.

În baza art. 453 al. 2 Cod proc. civilă coroborat cu art. 451 al. 1 Cod proc. civilă

A fost obligată pârâta SC C. E. SRL C. N. să plătească reclamanţilor suma de …. lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În baza art. 452 Cod proc. Civilă.

A fost respinsă cererea formulată de pârâta SC C. E. SRL C. N. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la petitul privind restituirea sumei de ….euro reţinută din diurna reclamantului, T. a reţinut, în considerentele sentinţei susmenţionate că este neîntemeiată, întrucât din completările la raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză de către expert B. A. M., cu participarea expertului B. G. desemnată de reclamanţi, a rezultat că în urma verificărilor efectuate pe baza documentelor puse la dispoziţie de către societate, cuantum avans şi rest diurnă, extras bancă euro, nu a rezultat că pârâta a reţinut suma din diurna cuvenită reclamantului în perioada mai – august 2016 (fila 9 sentinţa civilă …./2017, paragrafele 10 şi 11).

Potrivit obiectivului nr.5 la raportul de expertiză contabilă judiciară din 20.11.2017, obiectiv fixat de instanţă, constând în verificarea dacă în perioada mai – august 2016, reclamantului i s-au făcut reţineri din diurna cuvenită, prin raportare la diurna acordată anterior în perioadele anterioare, rezultă că, pentru perioada mai – august 2016, având în vedere că plata diurnei pentru luna aprilie 2016 se efectuează în luna mai 2016, expertul a verificat plata diurnei începând cu luna aprilie 2016, conform documentelor puse la dispoziţie de către societatea pârâtă (situaţii diurne de deplasare) aceasta îi datora reclamantului o diurnă în valoare totală de ….. euro.

Conform documentelor: Extrasele de cont – B. T. (în lei şi euro) şi extraselor de cont C. B. (în lei şi euro) în perioada mai – august 2016, pârâta a virat în conturile reclamantului diurna în valoare totală de ….euro din care …….euro, reprezentând plata avansului diurnei; ….euro, reprezentând plata restului diurnei, diferenţa aferentă diurnei cuvenite şi nevirată de către societate fiind în sumă de …..euro (vol.III, fila 209, dosar …../101/2016 al T. M.).

La termenele de judecată, în dosarul de mai sus, din data de 23.11.2017, instanţa din oficiu a dispus completarea şi precizarea raportului de expertiză în ceea ce priveşte obiectivul nr.5 menţionat mai sus, să precizeze expertul dacă verificările efectuate au respectat obiectivul, în caz contrar să se indice ce reprezintă suma de …..euro (vol.III, fila 234 dosar).

În completările la raportul de expertiză, expertul a menţionat că, din verificările efectuate pe baza documentelor puse la dispoziţie de către societate (cuantum avans şi rest diurnă; Extras bancă – euro, expertul a putut constata diferenţa de diurnă neplătită reclamantului în cuantum de ……euro. Din documentele puse la dispoziţia experţilor nu au rezultat sume reţinute din diurna cuvenită reclamantului în perioada mai – august 2016 (vol.III, fila 240).

În cauza de faţă, reclamantul, întemeindu-se tocmai pe concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară din dosarul …./101/2016, solicită obligarea pârâtei la plata sumei de …. euro contravaloare diferenţă diurnă neplătită aferentă perioadei aprilie – august 2016.

Prin întâmpinare, pârâta arată că în aprilie 2016 – august 2016, pentru cele 98 zile de delegare, reclamantul a încasat avansuri de diurnă şi diurnă în sumă de …..euro, ca atare pentru fiecare zi de delegare …./98 zile = …..euro pe zi încasaţi, or, în cazul şoferilor, diurna minimă stabilită este de … euro/zi potrivit H.G 518/1995.

Ca atare, solicită respingerea acţiunii arătând că în expertiza efectuată în dosar nr……/101/2017, expertul a ajuns la concluzia că există o diferenţă de …. euro, raportându-se la diurna încasată în altă perioadă.

În consecinţă, la termenul de judecată din 27.11.2018 instanţa, raportat la sentinţa civilă nr…../15.12.2017 pronunţată de T. M. în dosarul nr…../101/2016, din oficiu, a invocat excepţia prezumţiei de lucru judecat, având legătură cu chestiunea litigioasă anterior dezlegată prin hotărâre judecătorească, potrivit art.431 alin.2 Cod procedură civilă.

Prin notele de şedinţă depuse la dosar la data de 11.10.2018, pârâta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, conform art.430 şi următoarele Cod procedură civilă, arătând că finalitatea urmărită de reclamant este aceeaşi, chiar dacă pretenţiile au fost formulate diferit.

Totodată a solicitat respingerea excepţiei prezumţiei de lucru judecat, întrucât calculul sumei de …….euro s-a făcut în cadrul expertizei prin comparaţie raportat la diurna acordată într-o perioadă anterioară, dar fără a se ţine cont de avansurile primite în perioada anterioară sau de zilele de delegare efectuate de reclamant.

Mai mult, în concluziile expertizei, se arată foarte clar că reclamantului nu i-au fost reţinute sume din diurna cuvenită în mai – august 2016. Aşadar rezultă mai mult decât evident că acesta a încasat diurna cuvenită în totalitate, chiar dacă aceasta era diferită de sumele primite în perioada anterioară.

Din expertiză rezultă că reclamantul a primit în perioada anterioară cu care se face comparaţie un avans de diurnă mai mare. Acest lucru nu înseamnă că în perioada următoare să primească însă o dată un avans mai mare, ci dimpotrivă, este logic că suma primită să fie una mai mică, compensându-se cu avansul primit anterior.

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă, instanţa reţine că este neîntemeiată, neexistând triplă identitate de elemente potrivit art.431 alin.1 Cod procedură civilă, acţiunea prezentă având un obiect diferit faţă de acţiunea din dosarul nr……/101/2016.

Astfel, în dosarul …./101/2016 reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să restituie suma de …. euro reţinută în mod nelegal din diurna cuvenită iar prin cererea pendinte reclamantul solicită să-i plătească diferenţele de diurnă neachitate, întemeindu-se pe constatările raportului de expertiză contabilă judiciară din dosarul nr…../101/2016.

În ceea ce priveşte excepţia prezumţiei de lucru judecat reglementată de art.431 alin.2 Cod procedură civilă, invocată din oficiu de către instanţă se constată că această are aplicabilitate în acuză.

Potrivit art.431 alin.2 Cod procedură civilă “Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”.

Astfel lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, interzice reluarea aceleiaşi judecăţi, în noul litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În situaţia prezumţiei legale de lucru judecat în condiţiile art.431 alin.2 Cod procedură civilă, nu este necesar să existe triplă identitate de părţi, obiect şi cauză ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art.430 alin.2 Noul Cod procedură civilă.

Ca atare, există deopotrivă încălcare a autorităţii de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicţie dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti, dar şi atunci când contradicţia operează între considerentele acestora, în sensul de a se nega sau, dimpotrivă, de a se afirma ceea ce s-a negat anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor  şi al verificării jurisdicţionale, lucrul judecat având şi o funcţie pozitivă care impune judecăţii ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranşate deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

În consecinţă, cea de a doua instanţă nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci le constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nici nu o poate ignora.

În speţă, pretenţiile reclamantului din prezenta acţiune se întemeiază pe constatările raportului de expertiză contabilă judiciară din dosarul soluţionat anterior, raport omologat, de către instanţa de judecată şi reflectate de considerentele hotărâri judecătoreşti anterioare, precum şi de soluţia pronunţată de instanţă cu privire la petitul din acţiunea iniţială constând în restituirea sumei de …..euro reţinând din diurna cuvenită reclamantului  în perioada mai – august 2016.

Ca atare, în dosarul nr……./101/2016, pronunţând-se instanţa asupra acestui capăt de cerere, capăt respins, a avut în vedere şi analizat diurna cuvenită reclamantului în perioada în litigiu, întemeindu-şi soluţia pronunţată pe baza raportului de expertiză contabilă.

Astfel, în considerentele sentinţei civile nr……./15.12.2017, instanţa reţine că: “Referitor la petitul privind restituirea sumei de ….. euro reţinută din diurna reclamantului R.-S. P. C., T. constată că este neîntemeiat, întrucât din completările la raportul de expertiză rezultă că în urma verificărilor efectuate pe baza documentelor puse la dispoziţie de către societate ( cuantum avans şi rest diurnă, extras bancă euro) nu a rezultat că pârâta a reţinut sume din diurna cuvenită reclamantului în perioada mai - august 2016.

Aşa cum s-a arătat la întocmirea lucrării a participat şi expertul B. G.  desemnată de reclamanţi, care a achiesat la constatările şi concluziile expertului desemnat de instanță.”

Raportul de expertiză contabilă omologat, de instanţă a avut obiectivul nr.5 fixat de instanţă, constând în verificarea, dacă în perioada mai – august 2016 reclamantului i s-au făcut reţineri din diurna cuvenită, prin raportare la diurna acordată anterior, în perioadele anterioare şi pronunţându-se asupra capătului de cerere vizând reţinerea din diurna solicitată de reclamant, evident că instanţa  a analizat diurna cuvenită, avansurile acordate, plăţile efectuate.

Raportul de expertiză contabilă omologat de către instanţa de judecată (expertul a verificat plata diurnei începând cu luna aprilie 2016, având în vedere că plata diurnei pentru luna aprilie 2016 se efectuează în luna mai 2016), a avut  în vedere înscrisurile probatorii administrate în cauză, respectiv documentele puse la dispoziţie de către societatea pârâtă (situaţii diurne de deplasare, cuantum avans şi rest diurnă, extras bancă euro) şi concluzionează că diurna datorată reclamantului este în valoare de ….. de euro.

Totodată, conform documentelor şi extraselor de cont – B. T. (în lei şi euro) şi extraselor de cont C. B. (în lei şi în euro), în perioada mai – august 2016, pârâta a virat în conturile reclamantului diurna în valoare totală de …… euro, din care …. euro, reprezentând plata avansului diurnei, …. euro, reprezentând plata restului diurnei, diferenţa aferentă diurnei cuvenite şi nevirată de către societate fiind în sumă de …euro (vol.III. fila 209, dosar …./101/2016).

Mai mult, în mod expres, la termenul de judecată din 23.11.2017 instanţa din oficiu a solicitat precizări expertului în ceea ce priveşte obiectivul nr.5 fixat, dacă verificările efectuate au respectat obiectul constând  în verificarea dacă în perioada mai – august 2016 i s-au făcut reţineri din diurna cuvenit, prin raportare la diurna acordată anterior în perioade anterioare – ca atare diurna cuvenită şi diferenţele neachitate prin raportare la ceea ce s-a acordat şi achitat şi să indice expertul ce reprezintă suma de ……euro.

În consecinţă, în completările la raportul de expertiză, expertul a menţionat că, din verificările efectuate pe baza documentelor puse la dispoziţie de către societate (cuantum avans şi rest diurnă; extras bancă – euro, rezultă o diferenţă de diurnă neplătită reclamantului în cuantum de….. euro, dar nerezultând  sume reţinute din diurna cuvenită reclamantului în perioada mai – august 2016 (vol.III, fila 240 dosar).

Art.430 alin.2 Cod procedură civilă statuează în sensul că nu numai dispozitivul hotărârii judecătoreşti dobândeşte autoritate de lucru judecat ci şi considerentele pe care se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, respectiv acele considerente care reprezintă justificarea şi susţinerea necesară a soluţiei adoptate.

În hotărârea judecătorească anterioară, instanţa a verificat, pentru a se pronunţa asupra capătului de cerere privind restituirea diurnei reţinute, cuantumul diurnei cuvenite reclamantului plăţile efectuate de pârâtă, avansurile şi explicit diferenţa neachitată, validând raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză.

Astfel, pe lângă considerentele necesare sau decisive (care fac corp comun cu hotărârea şi reprezintă sprijinul indispensabil al soluţiei, care constituie explicaţia acestuia) şi considerentele decizorii sau cu valoare decizională, care conţin o soluţie, o dezlegare adoptată pe cale incidentală cu privire la un aspect care a fost suspus dezbaterii contradictorii a părţilor, fără a acea chiar un corespondent şi într-o soluţie din dispozitiv, intră în puterea lucrului judecat, împiedicând reluarea în judecata ulterioară a unei chestiuni litigioase care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, neputând fi contrazisă chestiunea litigioasă care a făcut deja obiectul  verificării jurisdicţionale.

În acţiunea pendinte, reclamantul întemeindu-se tocmai pe această constatare a diferenţelor de diurnă din litigiul anterior dintre părţi, solicită obligarea pârâtei la plata sumei rezultate.

Prin întâmpinare, în cauza de faţă, pârâta recunoaşte că în perioada aprilie 2016 – august 2016, pentru cele … de zile de delegare, reclamantul a încasat avansuri de diurnă şi diurnă în sumă de …. euro, sumă constatată şi în raportul de expertiză contabilă susmenţionat, raport întocmit pe baza documentelor puse la dispoziţie de pârâtă, respectiv extrase de cont – B. T. (în lei şi euro) şi extraselor de cont C. B. (în lei şi euro) în perioada mai – august 2016, din care …… euro reprezintă plata avansului diurnei, ….. euro reprezintă plata restului diurnei (…. euro – …. euro = …… euro).

Ca atare, apărarea sa se bazează tot pe constatările dezlegate anterior, dar invocă faptul că reclamantul a încasat pentru fiecare zi de delegare ….. euro/…. zile = ……. euro pe zi, or nivelul diurnei, minimul stabilit în cazul şoferilor este de 35 euro/zi potrivit H.G 518/1995, ca atare nu există diferenţe de achitat, respectiv expertul în dosar nr……/101/2017 a ajuns la concluzi diferenţei de….. euro, raportându-se la diurna încasată în altă perioadă şi având în vedere că reclamantul primea adeseori avansuri de diurnă, această diferenţă nu poate fi relevantă, decât dacă pe total diurna scade sub acest cuantum.

Or, această apărare a susținut-o și în dosarul nr……/101/2016, inclusiv în obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă judiciară (vol.III, fila 258), obiecțiuni respinse de instanță prin Încheierea de ședință din 08.12.2017 (filele 285 – 286 dosar, vol.III).

Ca atare obiecţiunile privind diurna cuvenită, nivelul minim al diurnei potrivit H.G 518/1995 plata avansurilor din diurnă, diferența calculată au făcut obiectul judecății anterioare.

Totodată, susținerile pârâtei privind nivelul minim al diurnei cuvenit sunt nerelevante având în vedere, că în prezenta acțiune, reclamantul solicită tocmai diferența de diurnă neplătită, reieșind din documentele contabile puse la dispoziție de pârâtă în litigiul anterior: situația zilelor de delegare, a diurnei acordate, situații diurne de deplasare, extrase de cont privind avans și rest diurnă achitat, rezultând diurna cuvenită și nevirată reclamantului, diurna fiind plătită în valută și în cont separat.

Neîntemeiate sunt și susținerile pârâtei, în sensul că expertul nu a ținut cont de avansurile primite în perioada anterioară sau în zilele de delegare efectuate de reclamant.

Aceste susțineri au făcut obiectul dezbaterii din dosarul nr……/101/2016, la termenul de judecată din 08.12.2017, pârâta prin avocat invocând aceste obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, obiecțiuni respinse de instanță.

Totodată calculul diurnei cuvenite în raportul de expertiză contabilă a avut în vedere toate documentele contabile puse la dispoziție de societate, expertul evidențiind separat și expres sumele acordate de societate în cererea cu titlu de avans și cu titlu rest plată diurnă, cuantum diurnă calculată și nevirată, pe baza situațiilor diurne de deplasare, rezultând 98 de zile de deplasare și diurnă încasată de reclamant de…… euro, exact cât recunoaște pârâta și în prezenta acțiune prin întâmpinare (fila 24 dosar).

Instanța fiind investită în dosarul inițial cu capătul de cerere privind reținerea sumei de …….euro din diurnă în cuantumul unei amenzi, a solicitat expres expertului contabil să lămurească ce reprezintă suma de…..euro, litigiul anterior între părți, lămurind diurna cuvenită, nemaiputând fi pusă în discuție această chestiune.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului prin avocat în sensul de a se întocmi o nouă expertiză contabilă în cauză, întrucât  prezenta cauză vizează perioada aprilie - august 2016 iar în dosarul nr……../101/2016 perioada vizată a fost mai  - august 2016, aceasta este inutilă soluționării cauzei.

Obiectul primei cauze îl constituie plata sumei de……euro reprezentând diferență diurnă aferentă perioadei aprilie -  august 2016, constatată neachitată în raportul de expertiză contabilă întocmit în litigiul anterior.

Or, la obiectivul nr.5 al expertizei contabile susmenționate, expertul menționând expres că a verificat plata diurnei începând cu luna aprilie 2016, având în vede că plata diurnei pentru luna aprilie a fost efectuată în luna mai 2016, conform documentelor puse la dispoziție de către pârâtă, ca atare suma cuvenită ca diferență neachitată de ……euro acoperă perioada în litigiu, fiind dezlegată în litigiul anterior.

Luând în considerare cele de mai sus instanţa va excepţia autorităţii de lucru judecat.

Va admite excepţia prezumţiei puterii de lucru judecat privind pe reclamantul R. – S. P. C. în contradictoriu cu pârâta SC C. E. SRL.

Va obliga pârâta la plata sumei de ….. Euro reprezentând c/val. diferenţă diurnă aferentă perioadei aprilie – august 2016.

Va obliga pârâta la plata sumei de …… lei reprezentând cheltuieli de judecată.