Incalcare disopozitii de ordine publica referitoare la ompetenta, eroare materiala

Asupra contestaţiilor în anulare de faţă;

Prin cererea înregistrată sub nr. X/104/2018 contestatoarea P E G I a solicitat instanţei anularea deciziei nr. X/07.06.2018 a Tribunalului Olt, pronunţată în dosar nr. X/213/2012 întrucât a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă iar pe de altă parte hotărârea s-a întemeiat pe o eroare materială, atunci când tribunalul a soluţionat excepţia tardivităţii formulării recursului, trebuind, de fapt, să se pronunţe pe excepţia inadmisibilităţii.

Arată contestatoare că a formulat apel împotriva sentinţei de fond iar calea de arac a fost recalificată în recurs.

Instanţa competentă, însă,  să se pronunţe pe cererea părţii era instanţa de apel  care potrivit art. 457 alin. 3 Cod procedură civilă care ar fi trebuit să respingă calea de atac, ca inadmisibilă şi să dea posibilitatea legală părţilor să exercite calea de atac prevăzută de lege. Dispoziţiile prevăd că dacă instanţa respinge ca inadmisibilă cale de atac neprevăzută, exercitată de parte în considerarea menţiunilor inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea va fi comunicată părţilor şi de la această dată curge termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzută de lege.

Menţiunile prevăzute în dispoziţiile art. 457 alin. 3  Cod procedură civilă dau posibilitatea părţii, să beneficieze de un nou termen pentru declararea sau motivarea căii de atac legală. Intenţia legiuitorului, cu privire la dispoziţiile indicate a fost de a constitui  unicul corectiv pentru ipoteza în care partea declară o cale de atac inadmisibilă în considerarea menţiunii eronate din dispozitiv. Recalificarea căii de atac produce consecinţe inechitabile pentru parte.  Prevederile alin. 4 ale art. 457 Cod procedură civilă constituie un remediu alternativ celui prevăzut în alin. 3.

Ambele alineate se înfăţişează ca remedii procesuale pentru situaţiile în care abaterea de la principiul legalităţii consfinţit prin alin. 1 se datorează menţiunii inexacte  din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia, ipoteză prevăzută în alin. 2 al art. 457 Cod procedură civilă.

Precizează contestatoarea că soluţia era de respingere a căii de atac ca inadmisibilă, cu consecinţa comunicării hotărârii tuturor părţilor din proces sau recalificarea căii de atac cu consecinţa curgerii termenului pentru declararea sau motivarea căii de atac.

Instanţa trebuia să facă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 457 alin. 3 Cod procedură civilă şi să dea posibilitatea părţilor de a fi repuse în termenul de exercitare a căii de atac legale.

Procedând altfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Dispoziţiile art. 425 Cod procedură civilă precum şi art. 261 din vechiul Cod de procedură civilă prevăd că hotărârea trebuie să cuprindă în dispozitiv său calea de atac şi termenul în care poate fi contestată, ea bucurându-se de prezumţia de legalitate până la anularea sau casarea acesteia.

A solicitat admiterea contestaţiei, anularea deciziei de recurs şi rejudecând cauza de către instanţa de apel, ca instanţă competentă pe soluţionarea excepţiei de inadmisibilitate a căii de atac a apelului să fie comunicată hotărârea şi părţile să fie repuse în termenul de declarare a recursului, în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii atacate cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată.

În subsidiar, dacă se va aprecia că soluţionarea dosarului se face de instanţa de recurs, solicită anularea hotărârii pronunţate în recurs şi, rejudecând cauza de instanţa de recurs cu aceeaşi consecinţă a excepţiei de inadmisibilitate a apelului, comunicarea hotărârii şi repunerea în termenul de declarare a recursului.

Intimata C M a formulat întâmpinare, la data de 28 august 2018, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, având în vedere că motivele invocate în cuprinsul ei nu se încadrează între cele prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi 318 din vechiul Cod de procedură civilă.

Pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată.

În motivare, arată că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în anul 2012, astfel că sunt incidente dispoziţiile vechiului cod. Or, contestatoarea şi-a întemeiat motivele contestaţiei pe noul cod.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. 4 Cod procedură civilă contestatoarea avea posibilitatea să formuleze recursul în 15 zile de la data recalificării căii de atac, 10.05.2018.

Mai arată intimata că motivele contestatoarei nu îşi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, greşeala materială prevăzută de dispoziţiile art. 318 Cod procedură civilă are în vedere numai greşelile de fapt şi nu cele de judecată.

În plus, partea este obligată să respecte dispoziţiile legale referitoare la termenul şi calea de atac, întrucât acestea sunt date de lege şi nu de instanţă.

La data de 04 septembrie 2018 P V a formulat contestaţie în anulare  împotriva aceleiaşi decizii X/07.06.2018, considerând-o netemeinică şi nelegală întrucât recursul a fost respins ca tardiv.

S-a motivat că hotărârea este rezultatul unei greşeli materiale întrucât recursul a fost promovat în termenul de 15 zile după momentul în care instanţa de judecată a recalificat calea de atac.

Soluţia corectă era să se dispună aplicarea dispoziţiilor art. 457 alin. 3 Cod procedură civilă, invocând în drept dispoziţiile art. 503 Cod procedură civilă.

Arată că hotărârea prin care s-a dispus recalificarea nu i-a fost comunicată însă recursul a fost formulat în termenul legal.

A solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea pronunţată la 30 octombrie 2018, tribunalul a dispus citarea numitei P V cu menţiunea de a preciza dacă motivele contestaţiei în anulare depuse la  data de 04.09.2018 sunt formulate cu referire la contestaţia de faţă sau la dosarul ataşat nr.X/104/2018.

În cauză nu s-au formulat precizări cu privire la acest aspect.

Analizând contestaţiile în anulare, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul apreciază că acestea sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. X/14.12.2017 pronunţată de Judecătoria C în dosar nr. X/213/2012  s-au respins excepţiile invocate de pârâte.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta C M împotriva pârâtelor P E G I, şi P V, având ca obiect „acţiune în constatare”. 

S-a constatat intervenită vânzarea suprafeţei de 3,93 ha, teren arabil evidenţiat în titlul de proprietate nr. X/65/03.06.2004, respectiv teren arabil situat în extravilanul orasului C,  amplasat in sola 86, parcela 6, cu vecinii : N – De 292, E- C M, S –De 292/1, V- R F, intabulat în cartea funciară nr. 50490 a orasului C, cu acelasi număr cadastral.

S-a dispus ca  hotărârea să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

S-a dispus comunicarea hotărârii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară O- Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară S şi organului fiscal competent.

S-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor la daune morale şi despăgubiri ca neîntemeiată

Au fost obligate pârâtele către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 701 lei, reprezentând taxa de timbru.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât pârârta P E G I, cât şi pârâta P V, considerând-o nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii, în principal, ca urmare a excepţiilor invocate, iar în subsidiar, respingerea ca nefondată şi neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 10.05.2018, tribunalul, faţă de momentul investirii instanţei de fond, respectiv data formulării cererii introductive, care este data de 13.03.2012, a stabilit calea de atac legală ca fiind recursul.

La termenul din data de 07.06.2018, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii declarării recursurilor în raport de dispoziţiile art. 301 Cod procedură civilă.

Analizând cu precădere, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepţia de procedură, peremptorie a tardivităţii, tribunalul a apreciat că este întemeiată.

Prin decizia nr. X/07.06.2018 pronunţată de Tribunalul Olt în dosar nr. X/213/2012 s-a admis excepţia tardivităţii.

S-au respins recursurile declarate de recurentele pârâte P E G I şi P V împotriva sentinţei civile nr. X/14.12.2017 pronunţată de Judecătoria C în dosarul civil nr. X/213/2012, în contradictoriu cu intimata reclamantă C M, ca tardiv formulate.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

S-a reţinut că termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă  este imperativ, legal şi absolut şi se calculează conform dispoziţiilor art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă.

Tribunalul a reţinut că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată recurentelor la data de 22.01.2018.

Recursul declarat de recurenta P E G I  a fost înregistrat la data de 13.02.2018, iar recursul formulat de către recurenta P V a fost înregistrat la data de  20.02.2018, peste termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă.

 Contestatoarele P E G I şi P V sunt în eroare când se prevalează de dispoziţiile art. 457 alin. 3 noul Cod de procedură civilă şi ale art. 503 din noul Cod de procedură civilă.

Conform dispoziţiilor art. 457 alin. 3 Cod procedură civilă: “Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzută de lege.”

Instanţa de recurs, în mod corect, a apreciat că prezenta cauză se soluţionează potrivit dispoziţiilor vechiului Cod de procedură civilă, raportat la momentul investirii instanţei de fond, respectiv data formulării cererii introductive, 13.03.2012, conform rezoluţiei de la primirea cererii (fila 1 dosar fond), şi faţă de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 134/2010, potrivit cărora: “dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare” şi ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora: “dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”.

Dealtfel, în mod corect, prin încheierea din data de 10.05.2018, tribunalul, faţă de momentul investirii instanţei de fond, respectiv data formulării cererii introductive, a stabilit calea de atac legală ca fiind recursul, acordându-se termen pentru întregirea completului de judecată cu al treilea judecător.

Conform prevederilor art. 317 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Instituind acest motiv de contestaţie în anulare, legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale  cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis prin emiterea sau confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante.

Faţă de aceste precizări prealabile, în ipoteza primei teze a textului citat, Tribunalul constată că niciuna din criticile formulate nu se încadrează în noţiunea de greşeală materială, în sensul dispoziţiilor art. 318 vechiul Cod  de procedură civilă.

 Având în vedere caracterul de excepţie al textului de mai sus, analiza susţinerilor privind existenţa unei "greşeli materiale" presupune o interpretare restrictivă, în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale, care au caracter procedural şi care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate.

În acest context, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că au invocat faptul că tribunalul nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 457 alin. 3 noul Cod de procedură civilă,  care dau posibilitatea părţii să beneficieze de un nou termen pentru declararea sau motivarea căii de atac legală, dar în cauză sunt aplicabile dispoziţiile vechiului Cod de procedură civilă.

Potrivit principiului legalităţii căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele prevăzute de aceasta.

Conform dispoziţiilor art. 301 vechiul Cod  de procedură civilă, termenul de recurs, care este unul imperativ, legal şi absolut, este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Termenul de recurs este prevăzut de lege, fiind un termen legal imperativ, astfel încât, nerespectarea lui va atrage decăderea părţii din dreptul de a exercita calea de atac, cu consecinţa respingerii recursului ca tardiv.

Indicarea greşită în dispozitivul sentinţei menţionate a căii de atac şi a termenului în care poate să fie formulată, nu dă dreptul părţii să promoveze calea de atac în termenul menţionat greşit în hotărâre, respectiv dreptul de a exercita recursul într-un alt termen decât cel prevăzut de dispoziţiile art. 301 Cod procedură civilă.

Termenul prevăzut de dispoziţiile art. 301 Cod procedură civilă se calculează conform dispoziţiilor art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel încât se socoteşte pe zile libere, neintrând în calcul ziua în care începe să curgă şi ziua în care se împlineşte.

Potrivit dispoziţiilor art. 103 Cod procedură civilă: „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.”

Chiar dacă menţiunea greşită din dispozitivul hotărârii ar fi putut constitui motiv ce a împiedicat contestatoarele să promoveze căile de atac în termenul legal, se reţine că nu au formulat cereri de repunere în termen conform dispoziţiilor art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă.

Faptul că în dispozitivul sentinţei instanţei de fond s-a menţionat, în mod inexact, că hotărârea este supusă apelului în termen de 30 de zile de la comunicare, nu dă dreptul părţilor să promoveze calea de atac în termenul menţionat greşit în hotărâre, întrucât calea de atac, cât şi termenul de declarare a acesteia, sunt date de lege, nu de instanţă.

Tribunalul reţine că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată contestatoarelor la data de 22.01.2018 (conform dovezilor de primire existente la dosar filele 157-158 dosar fond).

Recursul declarat de contestatoarea P E G I a fost înregistrat la data de 13.02.2018 la Judecătoria C conform rezoluţiei de la primirea cererii fila 3 dosar recurs, iar recursul declarat de contestatoarea P V a fost înregistrat la Judecătoria C la data de 20.02.2018, conform rezoluţiei de la primirea cererii – fila 21 dosar recurs, fiind expediat prin poştă la data de 15.02.2018, conform ştampilei poştei aplicată pe plic.

Tribunalul în mod corect a apreciat că declararea recursurilor la aceste date menţionate încalcă normele de procedură stabilite de legiuitor pentru efectuarea acestui act de procedură, iar sancţiunea legală este respingerea acestora ca tardiv formulate.

Faţă de considerentele expuse, constatând că în cauză nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 317-318 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea P E G I.

 Totodată, va fi respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare conexă, formulată în dosar nr. X/104/2018, de către contestatoarea P V.

Data publicarii pe portal: 13.02.2019

Domenii speta

Spete similare