Expropierea pentru cauză de utilitate publică este o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată.

Inviolabilitatea dreptului de proprietate privată este prevăzută în Constiuție. De aceea, și expropierea este reglementată principal tot din legea fundamentală. Astfel, art. 41 alin. 3 din Constituție dispune: „ Nimeni nu poate fi expropiat decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Exproprierea constă în trecerea forțată a unor bunuri imobile în proprietatea publică. De aceea, procedura expropierii intervine numai în cazul în care părțile, care urmează să devină expropriator și respective expropiat, nu convin o altă modalitate de transmitere a imobilului sau imobilelor în proprietate publică. Dacă părțile convin ca transferul bunului imobil expropiabil să aibă loc printr-o altă modalitate trebuie să respecte toate condițiile de valabilitate, precum și condițiile de publicitate prevăzute de lege pentru actul juridic pe care-l încheie.

Exproprierea fiind o vânzare-cumpărare forţată nu se rezumă doar la valoarea reală a imobilului expropriat la momentul apariţiei actului de expropriere, ci înseamnă şi prejudiciul adus ca urmare a exproprierii, ca urmare a constrângerii proprietarului de a înstrăina ceva ce nu dorea să înstrăineze. Este vorba de o vânzare în care consimţământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilităţii publice căreia îi va fi afectat imobilul, astfel fiind firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă nu doar un preţ echivalent cu preţul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obişnuite, consimţite de ambele părţi, dar şi eventualul prejudiciu cauzat proprietarului- vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate şi care urmau să aducă un beneficiu cert şi previzibil.

Prin sentinţa civilă nr. 53/13.02.2018, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.946/95/2017, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M V, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin  Compania Naţională a Administrare a Infrastructurii Rutiere fosta Companie Naţională de  Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, s-a anulat procesul verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 25/20.01.2017 şi hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 25/20.01.2017 în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii.

S-a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 19432 lei cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafaţă de 709 mp.

S-a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3900 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu experţi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin HG 689/19.08.2014 s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta de ocolire Tg.-Jiu”, iar în Anexa nr. 2 la această hotărâre cuprinzând lista imobilelor supuse exproprierii, la poziția 634, figurează şi reclamantul M V cu suprafața de 709 mp.- teren arabil. Ulterior, s-a emis Decizia de expropriere nr. 1038/13.10.2014 de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA,  pentru coridorul de expropriere al lucrării „Varianta de ocolire Tg.-Jiu”.

Prin sentința civilă nr. 70/14.03.2016 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 5274/95/2015*, rămasă definitivă a fost obligat pârâtul să procedeze la emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

În executarea acestei sentințe şi în baza art. 20 din Legea 255/2010 pârâtul a emis procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 25 din 20.01.2017 şi hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 25 din 20.01.2017, prin care s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 805,70 lei. Nemulțumit de cuantumul despăgubirii, reclamantul M V a formulat prezenta cerere, apreciind că valoarea reală a terenului expropriat este de 70.000 lei, iar prejudiciul se ridică la suma de 30.000 euro.

Potrivit prevederilor art. 22 alin.1 din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel M V, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Arată că în mod nefondat instanţa de fond a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale datorate ca urmare a exproprierii, apreciind că reclamantul, a avut posibilitatea, prin declanşarea procedurii de despăgubire de a-şi recupera întregul prejudiciu material suportat ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică. Tribunalul a mai reţinut, în motivarea opiniei sale, că prin respingerea capătului de cerere privind daunele morale se menţine un just echilibru între cerinţele de interes geneal ale comunităţii şi imperativele de protecţie a drepturilor individuale.

Potrivit art.22 alin.3 din Legea nr.255/2010 cu referire la art.21-27 din Legea nr.33/1994 în ipoteza în care expropriatul este nemulţumit de cuantumul despăgubirii, acest cuantum este stabilit prin raportare la valoarea imobilului de la data întocmirii raportului de expertiză din cursul judecării cauzei, dată ulterioară momentului realizării transferului dreptului de proprietate. Mai precis, art.26 prevede că (1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.

Acordarea de daune ca urmare a exproprierii este recunoscută şi de pârâtă, care prin înscrisul- Explicaţii privind calculul sumelor pentru despăgubire arată că reclamanţilor li se cuvine şi o daună pentru cumpărarea altui teren cu aceeaşi suprafaţă (10% din valoarea de piaţă). Astfel, reclamatului i se cuvine, tot cu titlu de daună, suma de 425 euro ( 10%4.254 euro) plătibilă la cursul euro/leu de la data plăţii. în speţă nu este vorba de un coeficient stabilit exclusiv pentru valoarea despăgubirii recunoscută de pârâtă, ci pârâta recunoaşte dreptul la acoperirea unei daune ca urmare a faptului că reclamanţii sunt obligaţi să achiziţioneze o suprafaţă identică cu cea expropriată.

O altă critică adusă sentinţei apelate, vizează obligarea pârâtei la plata unei valori reale de despăgubire stabilite la cursul euro/leu de la momentul exproprierii, nu momentul plăţii. Având în vedere că din octombrie 2014 şi până în prezent moneda naţională a cunoscut o depreciere, este evident ca valoarea de despăgubire stabilită prin raportul de expertiză ( 4.254 euro, rezultat ca urmare a aplicării algoritmului 709 mp*6 euro/mp) să fie achitată la cursul euro/leu de la momentul plăţii efective. Un argument în plus în acest sens îl reprezintă creşterea cursului euro de la 4,403 lei/oct.2014 la 4,641 lei/feb.2018, valoarea reală a imobilului crescând de la 18.730 lei, cât era în oct.2014, la 19.743 lei/feb.2018 (4.254 euro*4,641 lei/euro). O obligare a pârâtei la plata unei valori stabilite prin raportare la cursul euro/leu din 2014, nu la valoarea actuală de la momentul plăţii, nu echivalează cu o justă şi prealabilă despăgubire, pârâta fiind într-o culpă evidentă în ceea ce priveşte plata valorii reale a imobilului expropriat.

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor invocate şi apărărilor formulate, în raport de disp. art. 478 NCPC apelul  este fondat, din următoarele considerente:

În raport de dispoziţiile art.22 alin.3 din Legea nr.255/2010 cu trimitere la art.21-27 din Legea nr.33/1994 în situaţia  în care expropriatul este nemulţumit de cuantumul despăgubirii, acest cuantum este stabilit prin raportare la valoarea imobilului de la data întocmirii raportului de expertiză din cursul judecării cauzei, dată ulterioară momentului realizării transferului dreptului de proprietate.

In cele statuate prin art.26 se stabileşte că (1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.

Expropierea pentru cauză de utilitate publică este o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată. Inviolabilitatea dreptului de proprietate privată este prevăzută în Constiuție. De aceea, și expropierea este reglementată principal tot din legea fundamentală.

Astfel, art. 41 alin. 3 din Constituție dispune: „ Nimeni nu poate fi expropiat decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Exproprierea constă în trecerea forțată a unor bunuri imobile în proprietatea publică. De aceea, procedura expropierii intervine numai în cazul în care părțile, care urmează să devină expropriator și respective expropiat, nu convin o altă modalitate de transmitere a imobilului sau imobilelor în proprietate publică.

Dacă părțile convin ca transferul bunului imobil expropiabil să aibă loc printr-o altă modalitate trebuie să respecte toate condițiile de valabilitate, precum și condițiile de publicitate prevăzute de lege pentru actul juridic pe care-l încheie.

Pot interveni situații când părțile nu se înteleg referitor la natura sau întinderea echivalentului pe care urmează să-l primească proprietarul, nici în ceea ce priveşte valoarea bunului expropriat, nici în ceea ce priveşte valoarea despăgubirii suferite pentru pierderea bunului, raţiunea legii fiind aceea ca proprietarul să fie despăgubit, iar despăgubirile se compun atât din valoarea reală a imobilului, cât și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane titulare de drepturi reale. În cazul în care instanța va decide cuantumul despăgubirilor, acesta nu poate fi mai mic decât cel oferit de expropriator, dar nici mai mare decât cel cerut de expropriat sau de altă persoană interesată.

Revenind la speţa în cauză, se constată că intimata-pârâtă a recunoscut dreptul apelantulului-reclamant la despăgubiri, respectiv dreptul la acoperirea unei daune ce decurge din împrejurarea că reclamanţii sunt obligaţi să achiziţioneze teren cu o suprafaţă identică cu cea expropriată şi  că li se cuvine acoperirea daunei cu o sumă ce reprezintă 10% din suma necesară achiziţionării unui teren cu aceeaşi suprafaţă, la valoarea de piaţă.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că valoarea de piaţă a terenului expropriat, în suprafaţă de 709 mp este de 18730 lei, echivalent a 4254 euro, valoare rezultată din calculul a 6 euro/mp (fil. 144, dos fond). Cât priveşte daunele cuvenite apelanţilor-reclamanţi,, Curtea apreciază că acestea nu constau numai în lipsa de folosinţă a terenului, pe ultimii 3 ani, întrucât reclamanţii vor fi lipsiţi pentru totdeauna de acest teren, nu numai pentru o perioadă de trei ani, astfel că, procentul de 10% raportat la valoarea de piaţă a terenului, adică suma de1873 lei pare rezonabilă în raport de economia dosarului.

În consecinţă, la suma reţinută de prima instanţă se cuvine a fi adăugată şi suma de 1873 lei, instanţa apreciind că suma totală de 21375 lei cu titlu de despăgubiri, ar fi suficientă să acopere prejudiciul suferit, adică valoarea reală a bunului expropriat la dare se adaugă celelalte sume cu titlu de daune.

În considerarea celor expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 480 alin 2 NCPC  apelul fiind fondat, urmează a fi admis, va fi schimbată în parte sentinţa  în sensul că va obliga pârâtul să plătescă reclamantului suma totală de 21.375 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafaţă de 709 mp, urmând a se menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Domenii speta

Spete similare