Infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002. Achitare.

Infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002. Achitare.

Curtea nu poate reţine că aceleaşi acte materiale se circumscriu atât infracţiunii de evaziune fiscală cât şi celei de spălare de bani, pe de o parte pentru că cele două sunt infracţiuni distincte, cu obiecte distincte, şi în absenţa voinţei legiuitorului, aceleaşi acţiuni nu pot constitui elementul material al laturii obiective a două infracţiuni, iar pe de altă parte, reaminteşte că prin specificul său, infracţiunea de spălare de bani presupune o infracţiune premisă, care a determinat produsul ce urmează a fi reintrodus în final într-un circuit legal, prin efectuarea unei alte operaţiuni, subsecvente.

(Secţia I penală, decizia penală nr. 868/A din data de 19 mai 2016)

Prin sentinţa penală nr. 65 din 30.03.2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia penală în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) VCP, art.37 alin. (1) lit. b) VCP şi art. 5 NCP a condamnat pe inculpatul M. I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 – 64 alin. (1) lit. a) teza a II a lit. b) şi lit. c) VCP – interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale pe teritoriul României pe durata executării pedepsei.

A făcut în cauză aplicarea dispoziţiile art. 65 alin. (2) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) VCP - interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale pe teritoriul României, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41. alin. (2) VCP, art.37 alin. (1) lit. b) VCP şi art. 5 din noul C.pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A făcut în cauză aplicarea art. 71 – 64 alin. (1) lit. a) teza a II a lit. b) şi lit. c) VCP – interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale pe teritoriul României pe durata executării pedepsei.

A făcut în cauză aplicarea dispoziţiile art. 65 alin. (2) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a lit. b) şi lit. c) VCP - interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale pe teritoriul României, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) VCP şi art. 5 NCP a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

A făcut în cauză aplicarea art. 71 – 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) VCP pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) VCP şi art. 35 alin. (3) VCP cu aplicarea art. 5 NCP a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 65 alin. (2) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a lit. b) şi lit. c) VCP - interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale pe teritoriul României.

A făcut în cauză aplicarea art. 71 – 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) VCP – interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale pe teritoriul României pe durata executării pedepsei.

A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi, în consecinţă, a obligat pe inculpatul M. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C.A. S.R.L. prin lichidator T. & CO I., să plătească părţii civile suma de 91.345 lei, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat, la care se adaugă şi accesoriile calculate până la data achitării integrale a debitului.

În baza art. 249 C.pr.pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 a dispus menţinerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr. 137/P/2012 din 15.10.2013 asupra imobilului – casă de locuit, în suprafaţă de 588 mp (fără a deţine autorizaţie de construcţie) şi teren intravilan în suprafaţă de 1.641 mp, conform contractului de vânzare – cumpărare 1152/23.09.2003, aflate în proprietatea inculpatului.

Instanţa de fond a reţinut în esenţă că în perioada 2004 – 2005, inculpatul M. I., în calitate de administrator al S.C. A. S.R.L., s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, nedeclarând toate veniturile impozabile, întrucât nu a evidenţiat în contabilitate 3 facturi fiscale emise în favoarea S.C. R..  S.A. Sibiu, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 50.283 lei, din care TVA – 39.765 lei şi impozit pe profit - 10.518 lei, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. art. 9 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) VCP şi art. 5 Noul C.pen..

S-a mai reţinut că inculpatul, în aceeaşi calitate, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, ca urmare a evidenţierii în documentele contabile a unor operaţiuni fictive, întrucât societatea, în cursul anului 2004, a declarat că s-a aprovizionat de la S.C. S.. S.R.L. (societate radiată de la ONRC din data de 29.03.2002), cu deşeuri metalice în sumă totală de 257.178 lei, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 41.062 lei reprezentând TVA, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) VCP şi art. 5 noul C.pen..

În fine, s-a reţinut că prin săvârşirea faptelor de evaziune fiscală anterior expuse, inculpatul a dobândit suma de 91.345 lei, pe care ulterior a introdus-o în circuitul comercial, în scopul disimulării originii ilicite a acesteia, cunoscând tot timpul că aceste bunuri, respectiv sumele de bani, provin din fapte de evaziune fiscală, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr.656/2002.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor sus arătate, reţinând legea anterioară ca lege penală mai favorabilă, Tribunalul a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale ale vechiului C.pen., de limitele de pedeapsă fixate în legile speciale de incriminare, de gradul de pericol social relativ ridicat al faptelor săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează răspunderea penală. Cu referire la ultimele două criterii, Tribunalul a reţinut că inculpatul M. I. este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist postexecutoriu, iar pe parcursul urmăririi penale şi pe parcursul judecăţii nu a recunoscut săvârşirea faptelor, declarând că de activitatea infracţională se face responsabilă mama sa, o persoană în vârstă, fără cunoştinţe, că până în prezent nu a efectuat plata.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel  în termen legal inculpatul, care a solicitat achitarea pentru  infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr.241/2005, față de lipsa vinovăției, invocând că neînregistrarea facturilor în contabilitate a fost urmarea unei erori, nu a intenției, respectiv că nu a cunoscut situația SC S.. SRL. Cu privire la infracțiunea de spălare de bani, a solicitat de asemenea achitarea, invocând pe de o parte decizia nr. 3164 din 8 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că nu poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor cel care are calitatea de subiect activ al infracţiunii premisă, iar pe de altă parte, față de absența probelor care să ateste că a încercat să ascundă provenienţa banilor.

A mai invocat împlinirea termenului de prescripție cu privire la unele dintre infracţiunile comise în perioada 2003-2004 în mod generic, și în subsidiar a solicitat  suspendarea executării pedepsei față de cuantumul redus al prejudiciului și data săvârșirii faptelor, prin raportare și la înlăturarea stării de recidivă, respectiv achitarea față de lipsa de pericol social a faptelor și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate şi din oficiu sub toate aspectele de drept şi de fapt, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (1) și (2) C.pr.pen., Curtea a constatat că în esență, în motivele de apel, nu s-a criticat situația de fapt, căreia i s-au dat interpretări și conotații diferite, aspect în raport de care apreciază că nu se impune reluarea acesteia, urmând a fi analizate motivele invocate prin  trimitere la considerentele instanței de fond.

Referitor la infracțiunile de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost condamnat, cu privire la care s-a solicitat achitarea, Curtea a amintit că inculpatul M. I., administrator al S.C. A S.R.L. a livrat S.C. R.. S.A. Sibiu mărfuri în valoare totală de 249.052 RON și a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 91.345 lei, din care TVA în valoare de 39. 765 RON şi impozit pe profit în valoare de 10.518 lei, ca urmare a neînregistrării în contabilitate a trei facturi emise (facturile nr. 1846311/08.10.2004, nr. 1846459/23.11.2004 și nr.3601069/23.08.2005) iar ca urmare a evidențierii în documentele contabile ale S.C. A.. S.R.L. a unor facturi fictive emise în perioada anului 2004 de către S.C. S…S.R.L., a cauzat un prejudiciu în cuantum de 41.062 lei reprezentând TVA.

Inculpatul nu a contestat faptele în materialitatea lor, încercând să se disculpe prin invocarea lipsei intenției, apărare care nu poate fi reținută. Curtea a reamintit calitatea de comerciant a inculpatului, care îi permitea să cunoască obligațiile pe care le presupune fiecare tranzacție comercială, inclusiv pe aceea a înregistrării tuturor operațiunilor de vânzare cumpărare. În egală măsură, inculpatul cunoștea și sarcinile corelative pe care le implică înregistrarea în contabilitate a veniturilor, respectiv achitarea de taxe și impozite către stat.

Deși cunoașterea acestor imperative este prezumată, inculpatul chiar a dovedit  că le știa, și într-o oarecare măsură, le și aplica, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă, care atestă că alte operațiuni, similare, chiar în raporturi comerciale cu aceeași societate, erau înregistrate în contabilitate.

Susținerile sub aceste aspecte nu pot constitui o apărare pertinentă, nimănui nefiindu-i permis să se apere prin invocarea necunoașterii legii, în dreptul public.

În consecință, în ceea ce privește cele două infracțiuni de evaziune fiscală, Curtea a apreciat că probele administrate fac dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a vinovăției inculpatului, soluția de condamnare fiind justificată. Curtea a notat că legea penală mai favorabilă a fost corect stabilită de instanța de fond ca fiind legea anterioară prin raportare la regimul sancționator al concursului de infracțiuni, Curtea reținând suplimentar și limitele de pedeapsă, mai reduse conform legii vechi.

Trimiterea instanței de fond, ca un alt criteriu pentru aprecierea legii mai favorabile, la sancționarea recidivei nu poate fi însă reținută. Din fișa de cazier judiciar a inculpatului se constată că în raport de condamnările din perioada 1992-1994 este împlinit termenul de reabilitare, iar pedepsele de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 378/2000 a Judecătoriei Cluj, executată, respectiv de 3 luni închisoare  cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, aplicată prin sentinţa penală nr. 1640/2004 a Judecătoriei sector 2 București, nu pot constitui primul termen al recidivei, față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute pentru limita de pedeapsă.

În fine, în ceea ce privește pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 2329/2013, Curtea a reţinut că acesta este ulterioară prezentelor infracțiuni, aceasta putând cel mult să fi determinat anularea suspendării, în măsura în care parchetul ar fi formulat o asemenea cerere printr-un apel propriu în defavoarea inculpatului. Or, în contextul în care sentința prezentă a fost apelată exclusiv de inculpat, Curtea nu poate încălca principiul non reformatio in pejus, agravând situația părții care a declarat calea de atac.

Pentru motivul arătat, Curtea a înlăturat starea de recidivă postexecutorie reținută de instanța de fond.

Reamintind principiul aplicării integrale a legii penale mai favorabile sub aspectul tuturor instituțiilor incidente, Curtea a notat că nu este împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru nici una dintre cele două infracțiuni de evaziune fiscală. Deși apărarea a invocat generic intervenirea prescripției, Curtea a constatat că termenul de prescripție specială nu este împlinit. Astfel, termenul de 16 ani (8 ani la care se adaugă încă 8 ani, potrivit art. 122 și 124 C.pr.pen. anterior), este socotit de la data de 23.08.2005, data epuizării infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, respectiv de la sfârșitul anului 2004, în cazul infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și se va împlini în anii 2020, respectiv 2021.Apărarea inculpatului nu poate fi reținută nici sub acest aspect.

Referitor la infracțiunea de spălare de bani, Curtea a reţinut că instanța de fond a apreciat că probele administrate dovedesc că a fost supusă procesului de reciclare suma de 91.345 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit, datorată şi neplătita de S.C. A. S.R.L. în perioada 2003-2005 și că prin aceasta s-a săvârșit infracțiunea în forma sancționată de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 rep., respectiv dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

Deși instanța indică în drept infracțiunea, la redarea în fapt, menționează fie acțiunile pe care le-a reținut ca elemente constitutive ale infracțiunii premisă, fie acțiuni care nu se circumscriu infracțiunii de spălare de bani.

Curtea nu a reținut că aceleași acte materiale se circumscriu atât infracțiunii de evaziune fiscală cât și celei de spălare de bani, pe de o parte pentru că cele două sunt infracțiuni distincte, cu obiecte distincte, și în absența voinței legiuitorului, aceleași acțiuni nu pot constitui elementul material al laturii obiective a două infracțiuni, iar pe de altă parte, reamintește că prin specificul său, infracțiunea de spălare de bani presupune o infracțiune premisă, care a determinat produsul ce urmează a fi reintrodus în final într-un circuit legal, prin efectuarea unei alte operațiuni, subsecvente.

Or, raportat la actele apreciate de instanța de fond ca fiind spălare de bani, respectiv introducerea în circuitul comercial  sumelor de bani obținute prin neachitarea taxelor, realizată  prin retragerile efectuate direct de inculpat din cont în numerar, cu justificări ca "salarii" şi «achiziţii de materiale refolosibile deşeuri», nu se poate justifica reținerea infracțiunii distincte de spălare de bani. Instanța de fond indică doar acele acte ce intră în elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală, despre care nu menționează în ce modalitate întrunesc și elementele constitutive ale spălării de bani.

Fără a intra în alte detalii, Curtea a notat doar că sumele de care inculpatul a beneficiat urmare săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală au fost practic cele încasate la vedere, virate în contul său, neascunse, nedisimulate, neintervertite, nu au presupus efectuarea de acțiuni suplimentare din partea inculpatului, care să implice concret un proces de plasare a banilor într-un circuit prin care să se piardă urma infracțiunii de evaziune fiscală.

Faptele menționate de instanța de fond ca fiind spălare de bani sunt în parte aceleași cu cele pentru care s-a dispus condamnarea și pentru infracțiunea de evaziune fiscală și parțial alte acte care nu se pot include în sfera celor sancționate de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, respectiv retragerea din cont în mod direct cu diferite justificări a sumelor, sens în care, reținând, pe de o parte, că s-a dispus condamnarea pentru unele dintre acestea, iar pe de altă parte, că nu sunt de natură penală, a dispus achitarea inculpatului pentru această infracțiune.

Referitor la sancțiunile aplicate de instanța de fond pentru cele două infracțiuni de evaziune fiscală, Curtea a apreciat că apărarea inculpatului în sensul dispunerii unei sancțiuni administrative (cum a solicitat în motivele scrise de apel) nu este nici motivată și nici fondată, data săvârșirii faptelor și cuantumul apreciat ca fiind redus al prejudiciului neputându-se constitui în criterii care să ateste lipsa de pericol social specific infracțiunii care să reclame aplicarea unei sancțiuni administrative

Acestea pot fi însă reținute la individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea apreciind că pedepsele aplicate de instanța de fond sunt juste sub aspectul cuantumului pedepselor principale (de câte 3 ani închisoare) și complementare [de câte 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c)] aplicate.

În ceea ce privește însă modul concret de individualizare, Curtea a apreciat că un element important în cauză  este  durata procedurii calculată de la data epuizării activităţii infracţionale sau a actului de începere a urmăririi penale, chestiune care  trebuie să se reflecte într-o modalitate de executare a pedepsei mai puţin severă.

Reținând gravitatea faptei, în sensul atingerii aduse securității raporturilor financiar bancare, iar pe de altă parte, vârsta și integrarea acestuia socială, dar și în considerarea perioadei îndelungate trecute de la data săvârșirii faptelor, perioadă în care inculpatul a stat sub amenințarea sancțiunii penale, chiar dacă a beneficiat de prezumția de nevinovăție,  fără a i se putea imputa vreo culpă sub acest aspect, Curtea a apreciat că prin dispunerea suspendării sub supraveghere cu impunerea unor obligații, ține seama de toate criteriile de individualizare, reeducarea inculpatului  putându-se realiza într-o mai mare și eficientă măsură fără executarea în regim de detenție a pedepsei.

Curtea a reamintit că pedeapsa nu este doar un mijloc de constrângere dar este și o măsură de reeducare, iar funcţiile sale, inclusiv cea de exemplaritate se pot realiza prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere suficient, severitatea măsurilor de supraveghere  și a obligațiilor impuse fiind în opinia Curții, în măsură să satisfacă scopul și funcțiile pedepsei și să determine conștientizarea gravității faptelor săvârșite.

Astfel, Curtea a descontopit pedepsele aplicate în pedepsele componente.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) Codul penal din 1969 şi art. 5 C.pen. a condamnat pe inculpatul M. I. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) din C.pen. 1969, pe o durată de 3 ani, după rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 71 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) din C.pen. din 1969.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 şi art. 5 C.pen. a condamnat pe inculpatul M. I. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) din C.pen. 1969, pe o durată de 3 ani, după rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 71 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) din C.pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) C.pr.pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C.pr.pen. a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr.656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 şi art. 5 C.pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C.pen. din 1969 a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) din C.pen. din 1969

În temeiul art. 35 alin. (3) C.pen. din 1969 a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) din C.pen. din 1969 pe o perioadă de 3 (trei) ani după rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 861 alin. (1) și art. 71 alin. (5) C.pen. 1969 a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de probaţiune Ilfov a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare și a pedepsei accesorii constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a), lit. b), c) C.pen. 1969 (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 7 ani, calculat, potrivit art. 86/2 alin. (2) C.pen. 1969.

În baza art. 863 alin. (1) și (2) C.pen. 1969 pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, schimbarea domiciliului, locuinţei sau reședinței şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

În baza art. 404 alin. (2) C.pr.pen. a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art.864 C.pen. 1969 privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Domenii speta

Spete similare