Furt

Hotărâre 344/2018 din 08.05.2018


SENTINȚA PENALĂ Nr. 344/2018

Şedinţa nepublică de la 08 Mai 2018

Completul constituit din:

PREŞEDINTE

Grefier

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpații L.C.A.și,  V.E.Z., pe părțile responsabile civilmente L.A..- decedat, L.M..- decedată şi pe parte civilă R.M.I, având ca obiect furtul (art.228 NCP).

Ministerul Public este reprezentat de procuror U. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

La apelul nominal făcut în şedinţa nepublică a răspuns inculpatul V.E.Z. și av. B.D.din oficiu pentru inculpatul lipsă L. C. A., fiind lipsă L. I. și celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

În baza art. 374 al. 1 C.pr.pen. instanţa a dispus citirea de către grefier a actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată.

Instanţa i-a adus apoi la cunoştinţă inculpatului V.E.Z. drepturile şi obligaţiile prev. de art.83, art.108 al.1 si 2 şi 374 al.2  şi 4 C.pr.pen., respectiv dreptul de a avea un apărător precum şi de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa, punându-i-se în vedere să declare tot ceea ce ştie cu privire la faptă şi la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta; i s-a adus la cunoştinţă inculpatului obligaţia de a anunţa în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinţei pe parcursul procesului penal şi posibilitatea de a solicita ca judecarea cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor prezentate de părţi, în caz afirmativ urmând a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 în cazul închisorii şi cu ¼ în cazul amenzii.

Inculpatul V.E.Z. personal arată că, este de acord să dea o declaraţie, solicită ca judecarea cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în dosarul de urmărire penală şi recunoaşte săvârşirea faptei.

 Instanţa pune în discuţie cererea inculpatului V.E.Z. privind judecarea cauzei în condiţiile prev. de art. 374 al. (4) Cod proc. penală, în baza probelor administrate în dosarul de urmărire penală.

Procurorul că este de acord cu soluționarea cauzei potrivit disp. art.374, art.375 C.pr.pen.

Av. B. D. pentru inculpatul lipsă L. C. A., arată că este de acord cu judecarea cauzei în procedură simplificată.

În baza art. 378 alin.(1) C.pr.pen., instanţa procedează la audierea inculpatului, declaraţia acesteia fiind consemnată în scris, semnată personal şi ataşată la dosar.

Având în vedere că inculpatul L.C.A.are termen în cunoștință, acesta nu a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, iar la acest termen de judecată este reprezentat de avocatul din oficiu B. D., instanța apreciază cauza în stare de soluționare în ceea ce-l privește pe acest inculpat, fără administrarea altor probe și fără aplicarea disp. art. 396 al. 10 C.proc.pen.

Av. B. D. pentru inculpatul lipsă L.C.A.arată că nu mai are alte probe de formulat în cauză.

Procurorul arată că nu mai are cereri de formulat și solicită judecarea cauzei pe fond.

Inculpatul V.E.Z. de asemenea a arătat că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Având în vedere poziția inculpatului V.E.Z. și faptul că probele administrate în cursul cercetării penale nu au fost contestate, instanţa în temeiul art. 374 al. 7 din C.pr.pen nu va mai proceda la readministrarea acestora şi întrucât nu mai sunt formulate alte cereri, instanţa în temeiul art. 387 C.pr.pen. declară cercetarea judecătorească terminată şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că își menține starea de fapt reținută prin rechizitoriu, inculpatul major V.E.Z. a recunoscut săvârșirea infracțiunii, iar inculpatul minor L.C.A.s-a sustras de la cercetarea judecătorească, considerente pentru care, având în vedere dispozițiile art. 396 al. 10 C.proc.pen., solicită aplicarea unei pedeapse cu închisoarea pentru inculpatul major V.E.Z., având în vedere și starea de recidivă în care acesta se află, solicitând să se mențină măsura controlului judiciar și să se deducă perioada reținerii din data de 10.10.2017.

Pentru inculpatul minor L.C.A., procurorul solicită a i se aplica o măsură educativă privativă de libertate de internare într-un centru educativ.

Potrivit disp. art.274 al.1 C.prpen. solicită obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat și la plata despăgubirilor civile către partea civilă R.M.I.

Av. B. D. pentru inculpatul minor L.C.A. solicită aplicarea unei pedepse spre minimul prevăzut de lege, având în vedere situația familială a acestuia, cu acordarea onorariului de avocat din oficiu și față de inculpatul V.E.Z. arată că lasă la aprecierea instanței aplicarea pedepsei.

Inculpatul V.E.Z., având ultimul cuvânt arată că regretă fapta săvârșită însă, datorită faptului că a fost dat afară de unde locuia în chirie, nu a avut unde să meargă și a fost nevoit să recurgă la aceste fapte.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANŢA

În deliberare, asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr.  /P/  din data de 04.12.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj sub nr. la data de 04.12.2017, au fost trimiși în judecată inculpaţii V.E.Z., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1, 229 alin.1 lit. b şi d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 77 lit.d şi art. 41 Cod penal şi L. C. A., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1, 229 alin.1 lit. b şi d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 113 şi urm. Cod penal.

 În motivarea actului de inculpare s-au reţinut următoarele:

 1. În noaptea de 22/23.05.2017 inculpaţii V.E.Z. şi L. C. A. s-au deplasat în zona Universităţii Europene Drăgan din Lugoj, respectiv pe strada .. şi intrând în scara blocului nr. . au coborât la subsol unde prin efracţie (ruperea lacătului ce asigura uşa de acces în boxă) au pătruns în boxa imobilului aparţinând persoanei vătămate R.M.I de unde au sustras mai multe bunuri (3 genţi de voiaj tip troller, 3 seturi cosmetice în care se aflau şi parfumuri  aparţinând mărcilor Armani, Jill Sanders, Yves Saint Laurent 2 lăzi frigorifice şi sticle de băuturi alcoolice de diferite sortimente).

După comiterea faptei bunurile le-au transportat la domiciliul inculpatului V.E.Z., ulterior o parte dintre acestea au fost vândute cu suma de 400 lei unor persoane necunoscute, iar restul au fost ridicate de la aceştia şi predate persoanei vătămate conform dovezilor de ridicare anexate la dosar (filele 17 şi 18).

2. În noaptea de 24/25.09.2017 cei doi inculpaţi s-au deplasat în acelaşi loc şi procedând în acelaşi mod au pătruns în boxa imobilului persoanei vătămate R.M.I, de unde au sustras 20 litri ţuică şi alte sticle cu băuturi alcoolice de diverse sortimente.

După săvârşirea infracţiunii bunurile le-au transportat la domiciliul inculpatului V.E.Z., ulterior fiind vândute cu suma de 400 lei unor persoane necunoscute.

Cele două sticle cu cogniac au fost vândute de inculpaţi martorului D. H. E. cu suma de 400 lei.

Sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor susmenţionate au fost împărţite de fiecare dată de cei doi inculpaţi.

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: plângerile şi declaraţiile persoanei vătămate (f.2,  4, 7-11 d.u.p.),  declaraţia martorului D.H. (f.13-114 d.u.p.), declaraţia martorei L. M. (f.15-16 d.u.p.), dovada de ridicare bunuri (f.17-18 d.u.p.), fişele cazier judiciar ale inculpaţilor (f.20-21, 25-26 d.u.p.), declaraţiile de suspecţi (f.23-24, 28-29 d.u.p.), declaraţiile de inculpat (f.32, 34 d.u.p.),  procesul-verbal de reconstituire la locul faptei (f.42 d.u.p.) şi planşă fotografică (f.44-46, 48-51 d.u.p.).

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 11.01.2018, în baza art. 346 al. 2 C.pr.pen. Judecătorul de Cameră Preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

Prin adresa înregistrată prin serviciul de registratură al Judecătoriei Lugoj la data de 06.03.2018, persoana vătămată R.M.I s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 1.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de către inculpați.

Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti astfel cum a fost menţionat mai sus, instanţa reţine următoarele:

Din analizarea materialului probator administrat în cauză, respectiv plângerile şi declaraţiile persoanei vătămate (f.2,  4, 7-11 d.u.p.), procesul-verbal de reconstituire la locul faptei (f.42 d.u.p.), planşele fotografice (f.44-46, 48-51 d.u.p.), declaratiile martorilor D.H. (f.13-114 d.u.p.) și L. M. (f.15-16 d.u.p.), coroborate chiar cu declaraţiile inculpaților V.E.Z. şi L. C.A., rezultă că aceștia în noaptea de 22/23.05.2017 s-au deplasat în zona Universităţii Europene Drăgan din Lugoj, respectiv pe strada Cetatea Veche şi intrând în scara blocului nr. .. au coborât la subsol unde prin efracţie, prin ruperea lacătului ce asigura uşa de acces în boxă, au pătruns în boxa imobilului aparţinând persoanei vătămate R.M.I de unde au sustras mai multe bunuri (3 genţi de voiaj tip troller, 3 seturi cosmetice în care se aflau şi parfumuri  aparţinând mărcilor Armani, Jill Sanders, Yves Saint Laurent 2 lăzi frigorifice şi sticle de băuturi alcoolice de diferite sortimente).

După comiterea faptei bunurile le-au transportat la domiciliul inculpatului V.E.Z., ulterior o parte dintre acestea au fost vândute cu suma de 400 lei unor persoane necunoscute, iar restul au fost ridicate de la aceştia şi predate persoanei vătămate conform dovezilor de ridicare anexate la dosar (filele 17 şi 18).

În noaptea de 24/25.09.2017 cei doi inculpaţi s-au deplasat în acelaşi loc şi procedând în acelaşi mod au pătruns în boxa imobilului persoanei vătămate R.M.I, de unde au sustras 20 litri ţuică şi alte sticle cu băuturi alcoolice de diverse sortimente.

După săvârşirea infracţiunii bunurile le-au transportat la domiciliul inculpatului V.E.Z., ulterior fiind vândute cu suma de 400 lei unor persoane necunoscute.

Cele două sticle cu cognac au fost vândute de inculpaţi martorului David Horaţiu Emanuel cu suma de 400 lei.

Sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor susmenţionate au fost împărţite de fiecare dată de cei doi inculpaţi.

În cursul urmăririi penale persoana vătămată R.M.I s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.500 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de către inculpați, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.  Ulterior partea civilă și-a precizat acțiunea civilă în sensul reducerii pretențiilor la suma de 1.000 lei

În faza de judecată inculpatul V.E.Z. a dat o declaraţie prin care a recunoscut săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu, solicitând a se face aplicarea art. 374 alin.4, art.375 şi art. 396 din C. pr. pen.

Cu privire la inculpatul minor L.C.A., instanța reține că acesta după ce a fost prezent la termenul din data de 06.03.2018 acesta s-a sustras de la cercetarea judecătorească.

1.În drept, faptele inculpatului V.E.Z., care împreună cu inculpatul minor L.C.A., în nopțile de 22/23.05.2017 și 24/25.09.2017 au intrat prin efracţie, prin ruperea lacătului ce asigura uşa de acces din boxa locuinței persoanei vătămate R.M.I de unde au sustras mai multe bunuri întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin.1, 229 alin.1 lit. b şi d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 77 lit.d C.pen., art. 41 Cod penal.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, elementul material al acesteia a constat în acţiunea de deposedare a persoanei vătămate de bunurile mobile fără consimţământul acesteia.

Urmarea imediată a constat în trecerea bunurilor respective din stăpânirea de fapt a persoanei vătămate în stăpânirea făptuitorului. Sub aspect cauzal, trecerea bunurilor din posesia persoanei vătămate, în aceea a inculpatului a fost consecinţa directă a acţiunii acestuia de sustragere.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale şi l-a urmărit prin comiterea infracţiunii.

Pentru configurarea laturii subiective a infracţiunii de furt trebuie realizată cerinţa ca intenţia făptuitorului de a săvârşi acţiunea de luare a bunurilor din posesia persoanei vătămate fără voia sa, să aibă ca scop însuşirea pe nedrept a acelui bun. Prin urmare, intenţia de a săvârşi acţiunea de luare a bunurilor trebuie coroborată cu scopul ilicit urmărit şi anume, intenţia de a-şi însuşi acele bunuri pe nedrept, de a dispune de ele, ceea ce se reţine în cauză, inculpatul şi-a însuşit bunurile, comportându-se astfel ca un proprietar.

Având în vedere modul(prin efracție ) și momentul(pe timpul nopții) în care au fost sustrase bunurile faptele inculpatului îmbracă forma calificată a infracțiunii de furt potrivit art. 229 alin.1 lit. b şi d C.pen.

Întrucât inculpatul V.E.Z. a acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale, fiind în stare de recidivă potrivit mențiunilor din cazierului judiciar, instanța urmează a face aplicarea  art. 35 C.pen., și 41 C.pen.

Nu în ultimul rând în ceea ce-l privește pe inculpatul V.E.Z. vor fi  reținute și aplicate dispozițiile art. 77 lit.d C.pen. referitoare la circumstanţa agravantă, având în vedere faptul că acesta a săvârșit infracțiunea împreună cu minorul L.C.A..

Instanţa va face şi aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin 10  C.pr.pen. în sensul că limitele pedepsei cu închisoare, prevăzute de textul legal incriminator se vor reduce cu o treime, deoarece inculpatul a recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor, judecata având loc în baza procedurii speciale prev. de art. 374 C.pr.pen. şi urm.

Reţinând vinovăţia inculpatului V.E.Z., instanţa urmează a dispune stabilirea pe seama acestuia a unei pedepse, urmând a face în ceea ce priveşte individualizarea şi proporţionalizarea acesteia, aplicarea prevederilor art. 74 C.pen., în sensul că se va orienta către pedeapsa cu închisoarea, întrucât pedeapsa închisorii reprezintă o constrângere directă aplicată inculpatului, de natură să asigure în mai mare măsură, îndreptarea şi corijarea acestuia, fiind necesară şi îndeplinirea scopului de prevenţie pe viitor de săvârşire a acestui gen de fapte penale.

  Aşadar, având în vedere şi criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C.pen., respectiv: limitele pedepsei cu închisoare prevăzute de textul de lege incriminator, reduse cu o treime în baza art. 396 alin 10 din C .pr. pen. deoarece inculpatul V.E.Z. a recunoscut în totalitate săvârşirea faptei, judecata având loc în baza procedurii speciale prev. de art. 374 din C.pr.pen. şi urm., gradul de pericol social concret al faptei săvârşite de inculpat, persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, sub aspectul individualizării şi proporţionalizării pedepsei, instanţa, va stabili pe seama inculpatului V.E.Z. pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat săvârșită în formă continuată, prev. de art. 228 alin.1, 229 alin.1 lit. b şi d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 77 lit.d C.pen., art. 41 Cod penal, precum și art.396 alin.10 C.pen.

În ceea ce priveşte aplicarea unor pedepse complementare şi/sau accesorii, în aplicarea art. 12 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, instanţa reţine că sub aspectul condiţiilor impuse pentru aplicarea acestor pedepse, Codul penal intrat în vigoare la 01.02.2014, condiţionează aplicarea pedepselor accesorii de aplicarea celor complementare, acestea din urmă având însă caracter facultativ, prin raportare la disp. art. 67 alin.1 şi art. 65 alin.1 C.pen.

În raport de aceste aspecte, instanţa conchide însă că faţă de natura infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, dar mai cu seamă de persoana inculpatului, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este necesară, fapt ce atrage şi aplicabilitatea, faţă de inculpat, a pedepselor accesorii.

Astfel, în temeiul art. 68 alin.(1) lit. c) Cod penal, se va aplica inculpatului V.E.Z. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe o perioada de 2 ani care se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen., se va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. (3) C.pen.

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, se va dispune obligarea inculpatului V.E.Z. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) Cod de procedură penală raportat la art. 72 alin. (1) Cod penal, se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 10.10.2017.

În baza art. 399 alin. (1) Cod de procedură penală se va menţine măsura preventivă a controlului judiciar  faţă de inculpatul V.E.Z..

Cu privire la inculpatul minor L.C.A.instanța reține că acesta s-a sustras de la cercetarea judecătorească.

În drept, fapta inculpatului minor L.C.A.care, împreună cu inculpatul V.E.Z., în nopțile  de 22/23.05.2017 și 24/25.09.2017 au intrat prin efracţie, prin ruperea lacătului ce asigura uşa de acces din boxa locuinței persoanei vătămate R.M.I de unde au sustras mai multe bunuri întruneşte elementele constitutive elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin.1, 229 alin.1 lit. b şi d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen., precum și a art. 113  și urm. C.pen.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, elementul material al acesteia a constat în acţiunea de deposedare a persoanei vătămate de bunurile mobile fără consimţământul acesteia.

Urmarea imediată a constat în trecerea bunurilor respective din stăpânirea de fapt a persoanei vătămate în stăpânirea făptuitorului. Sub aspect cauzal, trecerea bunurilor din posesia persoanei vătămate, în aceea a inculpatului a fost consecinţa directă a acţiunii acestuia de sustragere.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale şi l-a urmărit prin comiterea infracţiunii.

Pentru configurarea laturii subiective a infracţiunii de furt trebuie realizată cerinţa ca intenţia făptuitorului de a săvârşi acţiunea de luare a bunurilor din posesia persoanei vătămate fără voia sa, să aibă ca scop însuşirea pe nedrept a acelui bun. Prin urmare, intenţia de a săvârşi acţiunea de luare a bunurilor trebuie coroborată cu scopul ilicit urmărit şi anume, intenţia de a-şi însuşi acele bunuri pe nedrept, de a dispune de ele, ceea ce se reţine în cauză, inculpatul şi-a însuşit bunurile, comportându-se astfel ca un proprietar.

Având în vedere modul(prin efracție ) și momentul(pe timpul nopții) în care au fost sustrase bunurile faptele inculpatului îmbracă forma calificată a infracțiunii de furt potrivit art 229 alin.1 lit. b şi d C.pen.

Întrucât inculpatul L.C.A.a acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale, instanța urmează a face aplicarea dispozițiilor  art. 35 C.pen.

Având în vedere vârsta avută de inculpat la data săvârșirii infracțiunii, respectiv 17 ani, în raport de dispozițiile art. 114 Cod penal precum și de faptul că acesta a mai săvârșit și alte infracțiuni de furt calificat pentru care i-a fost aplicată o măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 3 luni (prin sentința penală nr. 622 din 30.08.2017 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.2226/252/2017 al Judecătoriei Lugoj), ținând cont și de dispozițiile speciale privitoare la sancționarea minorilor prevăzute de Codul penal, instanța va lua față de inculpatul minor L.C.A., o singură măsură educativă privativă de libertate, urmând a fi avută în vedere întreaga activitate infracțională a acestuia precum și sancțiunea anterioară ce i-a fost aplicată.

La stabilirea măsurii educative privative de libertate pe care urmează să o dispună instanța va avea în vedere faptul că inculpatul minor L.C.A., a persistat în activitatea infracțională, că acesta nu s-a prezentat în fața instanței de judecată,el  sustrăgându-se de la cercetarea judecătorească.

Instanța nu va putea avea în vedere recomandările cuprinse în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Timiș, potrivit cărora minorul inculpat L.C.A.ar avea  șanse de a se reintegra în societate în condițiile în care va beneficia de o strictă supraveghere în condițiile în care tocmai o astfel de supraveghere nu poate fi asigurată în libertate inculpatului  deoarece părinții acestuia sunt decedați iar autoritatea parentală este exercitată doar de  sora inculpatului cu câțiva mai mare.

În raport de aceste criterii instanța va aplica inculpatului minor L.C.A.M. măsura educativă a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 1 (un) an, prevăzută de art. 124 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin.1, 229 alin.1 lit. b şi d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen., precum și a art. 113, art.114 alin. (2) lit.a Cod penal raportat la art. 115 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. pen.

Referitor la latura civilă a cauzei instanța reține că persoana vătămată R.M.I s-a constituit parte civilă în cauză inițial cu suma de 3.500 lei pe care ulterior a redus-o la  1.000 lei.

Potrivit adresei nr. … din 15.03.2018 a direcției de Asistență Socială Comunitară din cadrul Primăriei Lugoj prin încheierea nr. .. din 12.03.201 pronunţată de Judecătoria Lugoj, în dosar nr. … instanţa de judecată a dispus instituirea măsurii tutelei pe seama minorilor L. S. A. şi L.C.A.şi a fost numită tutore L. I., pe durata minorităţii minorilor până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Dispoziţiile art. 1372 alin.(1) din Noul Cod civil, reglementează că cel care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătorești este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicție, răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane.

Plecând de la imperativul acestui text legal, legiuitorul a prevăzut că, răspunderea persoanei pentru fapta altuia este o răspundere civilă care incumbă părintelui sau tutorelui ce au autorizarea legală, contractuală ori judecătorească, de supraveghere, dirijare sau control asupra unui minor.

În acest sens s-a dispus introducerea în cauză a numitei L. I. – în calitate de tutore a inculpatului L.C.A.. Deși legal citată aceasta nu s-a prezentat în fața instanței.

Analizând condiţiile pentru exercitarea acţiunii civile formulate de partea civilă R.M.I prin prisma dispoziţiilor art. 1357 şi urm. din Noul Codul Civil, fapta fiind săvârşită după intrarea în vigoare a acestui cod, instanţa constată că acestea sunt îndeplinite cumulativ. Astfel, instanţa reţine că existenţa faptei ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celor care au cauzat prejudiciul sunt dovedite în cauză, astfel cum s-a reţinut cu ocazia analizării laturii penale. Instanţa consideră că în prezenta cauză există o culpă exclusivă a celor doi inculpați la producerea prejudiciului, raportat la faptul că prejudiciul a fost cauzat prin acţiuni de încălcare a legislaţiei penale prin însușirea unor bunuri proprietatea altei persoanei, fără acordul acesteia.

Deși introdusă în cauză în calitate de partea responsabilă civilmente Ladany Izabela nu va fi obligată la plata despăgubirilor civile, reținându-se că  din actele dosarului nu rezultă posibilitatea ca Ladany Izabela să fi putut exercita în mod concret și efectiv o autoritate asupra inculpatului L.C.A., apreciindu-se astfel că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă.

În acest sens, instanța apreciază cu privire la partea responsabilă civilmente L.I. că deși este tutorele inculpatului L.C.A., potrivit adresei nr. … din 15.0.2018 care face trimitere la încheierea nr. ../12.03.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. …, nu se impune angajarea răspunderii civile a acesteia.

În ceea ce îi privește pe inculpați, instanța a analizat în cele de mai sus existența faptei ilicite, a vinovăției și a raportului de cauzalitate.

Raportat la întinderea prejudiciului instanța reține că persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.500 lei pe care ulterior a redus-o la 1.000 lei.

În acest sens, instanța reține că potrivit art. 1382 Cod civil, cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat. Așadar, din moment ce inculpatul minor a fost coautor la infracțiunea de furt el este ținut să răspundă în solidar cu inculpatul major indiferent de suma de bani care le-a parvenit acestora din săvârșirea infracțiunii.

Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 25 şi art. 397 Cod pr. pen. raportat la art. 1357 Cod civil instanța va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă R.M.I și va dispune obligarea inculpaților V.E.Z. și L.C.A.în solidar la plata sumei de 1.000 lei, către această parte civilă, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase,.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. se va dispune obligarea inculpatului L.C.A.la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Se va dispune virarea sumei de 520 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru faza Camerei preliminare şi Judecată, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş pentru avocat B. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În art. 228 alin.1, 229 alin.1 lit. b şi d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 77 lit.d C.pen., art. 41 Cod penal, precum și art.396 alin.10 C.pen., condamnă pe inculpatul V.E.Z. –, la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat săvârșită în formă continuată.

În temeiul art. 68 alin.(1) lit. c) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe o perioada de 2 ani care se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. (3) C.pen.

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpatul V.E.Z. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) Cod de procedură penală raportat la art. 72 alin. (1) Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 10.10.2017.

În baza art. 399 alin. (1) Cod de procedură penală menţine măsura preventivă a controlului judiciar  faţă de inculpatul V.E.Z..

În baza art. 228 alin.1, 229 alin.1 lit. b şi d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen., precum și a art. 113, art.114 alin. (2) lit.a Cod penal raportat la art. 115 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. pen., dispune față de inculpatul minor L.C.A.–, măsura educativă a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 1 (un) an, prevăzută de art. 124 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod pr. pen. raportat la art. 1357 Cod civil obligă pe inculpații V.E.Z. și L.C.A.în solidar la plata sumei de 3.500 lei, către partea civilă R.M.I, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul L.C.A.la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Dispune virarea sumei de 520 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru faza Camerei preliminare şi Judecată, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş pentru avocat B. D.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.05.2018.