Contestatie la executare

La data de 12.07.2018 contestatoarea DI a formulat în contradictoriu cu intimaţii BC şi terţul poprit BR contestaţie la executare, solicitând anularea popririi şi desfiinţarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 828/2018.

În motivarea contestaţiei se arată de contestatoarea debitoare că a locuit în urmă cu mulţi ani la adresa din ..., când a împrumutat prin Cetelem sume de bani pentru achiziţionarea unor obiecte de aparatură electrocasnică, iar ulterior s-a mutat la adresa actuală din or. ...

Prin contestaţia la executare se invocă, în esenţă, nelegalitatea acesteia faţă de prescripţia dreptului de a cere executarea silită.

Intimatul BR a formulat întâmpinare prin care, în principal, invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BC, arătând că, potrivit disp. art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit disp. art. 7 alin. 1 lit. a din aceeaşi lege, executorul judecătoresc are atribuţia de a pune în executare dispoziţiile cu caracter civil din titlurile executorii. De asemenea, disp. art. 57 şi 58 din legea nr. 188/2000 prevăd că actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare putând formula contestaţie la executare în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

In acest context, având în vedere că rolul executorului judecătoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte într-o acţiune în faţa instanţei judecătoreşti cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, calitate procesual activă şi pasivă în cadrul unei contestaţii la executare având doar părţile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.

Calitatea procesual pasivă a executorului judecătoresc nu este determinată nici măcar de opozabilitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu privire la actul de executare efectuat de către acesta, în măsura în care, actele acestuia sunt supuse controlului instanţelor de judecată şi, în calitatea sa de asigurător al unui serviciu de interes public, este obligat să respecte o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Legat de calitatea procesuală pasivă a executorului judecătoresc. Curtea Constituţională, având de soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 399 Cod pr. Civilă (vechea reglementare), care, în opinia autorului excepţiei, prin omisiune nu prevede obligativitatea citării, ca parte în cadrul contestaţiei la executare, a executorului judecătoresc, a stabilit că „în cadrul executării silite, ca şi în cazul contestaţiei la executare, organul de executare nu are interese proprii şi, în consecinţă, nu are calitatea de parte în proces şi nu este necesar să fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calităţi a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza din art. 399 alin. 1 ultima teză din Codul de procedură civilă, atunci când se face contestaţie la executare pentru motivul că organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege" (Decizia nr. 162/22 aprilie 2003).

Prin urmare, executorul judecătoresc poate dobândi calitate procesuală doar atunci când refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare, când partea interesată are la îndemână, fie calea contestaţiei la executare, fie calea plângerii, după caz. În toate celelalte situaţii biroul executorului judecătoresc nu dobândeşte calitate procesuală pasivă, această calitate aparţinând persoanelor implicate în executare, dar hotărârea ce se va da îi va fi opozabilă executorului, chiar dacă nu a fost parte în proces.

În subsidiar, pe fond, solicita respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată, arătând că executarea silita s-a efectuat cu respectarea tuturor prevederilor procesual civile care guvernează executarea silita, ea fiind încuviinţata de Judecătoria Sinaia, a fost comunicata somaţia si adresele de înfiinţare a popririi către debitoare împreuna cu încheierea de încuviinţare a executării, au fost emise adrese de înfiinţare a popririi către angajator si bănci (fila 22).

Prin cererea depusă la fila 31 dosar, contestatoarea şi-a precizat contestaţia formulată, arătând că adevăratul creditor nu este BR, ci CI.

La dosarul cauzei au fost înaintate, la solicitarea instanţei, fotocopiile certificate pentru conformitate ale actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. 828/2018 al BC(f. 34-96). Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

La data 18.05.2018 creditoarea ID a formulat cerere de executare silită a contractului de credit nr. 1313100010016/29.01.2005 încheiat între debitoarea contestatoare DI şi CI, adresată BC.

Cererea a fost formulată împotriva debitoarei DI, cu domiciliul în ..., actele de executare emise fiind comunicate debitoarei la această adresă, la care debitoarea nu mai locuieşte din data de 31.01.2006, când şi-a stabilit domiciliul în ... unde locuieşte şi la momentul actual (fila 110).

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, se reţine că titlul executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită îl constituie contractul de credit nr. 1313100010016/29.01.2005 încheiat între debitoarea contestatoare DI şi CI, creditoarea  IF solicitând prin cererea adresată executorului judecătoresc executarea silită a acestui contract de credit (f. 35, 37-38).

Acest contract de credit a fost cesionat de creditoarea iniţială, făcând obiectul unor cesiuni succesive, astfel că în prezent titularul creanţei rezultate din contract este  intimata creditoare actuală, ID (filele 40-69).

După cum rezultă din relaţiile comunicate de CI, contestatoarea a încheiat cu creditoarea iniţială contractul de credit de consum nr. 1313100010016 din data de 29.01.2005, iar ultima plată făcută în baza acestui contract a fost în cuantum de 88,45 lei, achitată la data de 01.11.2010, astfel că instanţa se va raporta la această dată ca fiind data efectuării ultimei plăţi (f. 123-124).

Termenul de prescripţie a executării silite începe să curgă de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită.

Raportat la cauza de faţă, acest drept de a cere executarea silită a fost stabilit chiar prin voinţa părţilor prin clauzele contractuale ale convenţiei de credit, prin art. 3.5 din contract în care se prevede că „în caz de neachitare a datoriilor, Credisson va trece la urmărirea silită a împrumutatului, ordinea de acoperire a acestora fiind: cheltuieli de executare silită, cheltuieli de judecată, penalităţi, dobânzi şi principal (suma restantă din credit), iar art. 6.4 prevede: „în caz de neexecutare a oricăror obligaţii contractuale de către împrumutat, Credisson are dreptul de a apela la mijloacele legale de returnare a bunurilor, după ce va soma la plată împrumutatul în culpă, acordând un termen de 30 de zile de la data scadenţei ultimei obligaţii de plată neonorate (fila 38).

Potrivit art. 6 alin. (4) din Codul civil, prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, iar art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede că prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Ca urmare, prescripţia în cauza de faţă este supusă dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 şi nu celor ale actualului Cod civil.

Mai mult, prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014 privind recursul în interesul legii, referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Codul civil, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat în mod obligatoriu, „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.

Astfel fiind, în cauza de faţă, potrivit art. 706 alin.2 Cod proc.civilă, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită, respectiv imediat după ce creditoarea constata nerambursarea în termenul stabilit a sumelor de plată, fără îndeplinirea vreunei formalităţi juridice, şi anume, cel mai târziu din data de 01.12.2010 (30 de zile de la data încetării plăţilor de către debitoarea  DI, dată de la care creditoarea avea dreptul de a porni executarea silită împotriva debitoarei, astfel cum prevăd dispoziţiile contractuale.

Creditoarea intimată nu a făcut dovada întreruperii cursului prescripţiei prin îndeplinirea de către debitoare, înainte de începerea executării silite, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei, iar cesiunea de creanţă nu reprezintă un act juridic de natură a determina întreruperea cursului prescripţiei extinctive, întrucât el este un act străin de voinţa debitorului, a persoanei împotriva căruia curge prescripţia, reprezentând doar o modalitate de transmitere a obligaţiilor.

Pentru considerentele ce preced, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestatoare şi raportat la dispoziţiile art. 720 alin.1 şi art. 704 Cod proc.civilă, va anula executarea silită însăşi ce formează obiectul dosarului de executare nr. 828/2018 al BC din Câmpina – pentru prescripţia dreptului de a cere executarea silită.

Cererea de suspendare a executării silite va fi respinsă ca rămasă fără obiect, având în vedere soluţionarea contestaţiei la executare la prezentul termen de judecată.

Se va stabili în sarcina intimatei obligaţia de achitare a cheltuielilor de fotocopiere a dosarului de executare silită în cuantum de 101 lei, potrivit art. 717 alin.2 Cod proc.civilă.

Faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BC, având în vedere că în cadrul contestaţiei la executare executorul judecătoresc nu are interese proprii, ci doar prestează un serviciu de interes public, ce priveşte faza finală a procesului civil, aceea a executării silite, aspectele invocate de debitoare prin contestaţie putând fi cenzurate de instanţa de executare şi fără participarea în cadrul procesual a executorului judecătoresc ce efectuează executarea silită, reţinând incidenţa art. 40 alin.1 Cod proc.civilă, va respinge contestaţia la executare formulată în contradictoriu cu intimatul BC, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu privire la taxa judiciară de timbru în cuantum de 253 lei, achitată de contestatoare eşalonat în 3 rate (dată fiind admiterea cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulată), aceasta nu a fost reţinută cu titlu de cheltuieli de judecată, având în vedere vocaţia contestatoarei la restituirea acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin.1 lit. f din OUG nr.80/2013, care dispun că sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiţionarului, când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.

Date fiind cele anterior expuse,

Domenii speta

Spete similare