Anulare proces verbal de distribuţie a preţului

Decizie 900 din 19.11.2015


1. Prin sentinţa civilă nr. …., pronunţată de Judecătoria Sibiu, s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea Banca., în contradictoriu cu intimaţii BEJ A. ,  BEJ B. şi BEJ C. , ca neîntemeiată.

2. Instanţa de fond a reţinut că sub nr. … la data de 10.02.2015 s-a înregistrat contestaţia la executare formulată de contestatoarea Banca. în contradictoriu cu intimaţii BEJ A. ,  BEJ B. şi BEJ C. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului verbal de distribuire şi eliberare de sume din data de 19.01.2015 în dosarul execuţional nr. x/2013 definit prin procesul verbal de constatare din data de 06.02.2015; în subsidiar emiterea unui nou proces verbal de distribuire a preţului având în vedere exclusiv debitele din dosarul execuţional nr. x/2013 şi cele parţiale ale celorlalți executori, doar în legătură cu imobilul valorificat.

3. În motivarea în fapt a contestaţiei se arată că în cadrul executării silite in dosar execuțional nr.x/2013 pe rolul executorului judecătoresc D din cadrul Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti, a fost vândut la licitaţie publica imobilul proprietatea garanţilor ipotecari D. S. si D. L., imobil înscris in CF nr. z a loc. Sibiu, de sub A+1, nr. top. 53/2/I si 54/2/I, precum şi imobilul înscris in CF nr. zz a loc. Sibiu, de sub A+1, nr. top. 53/2/II si 54/2/II;

Suma obţinută in cadrul valorificării prin executare silita prin licitaţie publica este de … euro (…lei).

Toți intimaţii - executori judecătoreşti si ceilalţi creditori au fost citaţi legal in dosar exec. x/2013, de către executorul judecătoresc D., intimaţii înscriindu-se la eventuale distribuiri din suma încasata din vânzarea imobilului in acest dosar execuțional, cu sume stabilite in procese verbale de stabilire a cheltuielilor de executare in alte dosare execuționale, pentru alți creditori, depunând in acest sens: executor judecătoresc A. - pentru creditorul B. D. M.; executor judecătoresc B. - pentru creditorul B. D. M.; executor judecătoresc C. - pentru creditorul B. D. M.

Împotriva debitorilor D. S. si D. L., s-au demarat proceduri de executare silita cu privire la alți creditori si la alte titluri executorii formându-se in acest sens, pe lângă dosarul execuțional nr. x/2013 al executorului judecătoresc D., alte 3 dosare execuționale, în toate fiind stabilite cheltuieli de executare si onorarii executori, fără ca intimaţii să facă cereri de intervenţie sau să ceară reunirea dosarelor execuționale.

În dosarul execuțional nr. x/2013, in cadrul căruia, prin licitaţie publica a fost vândut bunul imobil proprietatea debitorilor D. S. si D. L. la preţul de ….. euro (… lei), executorul judecătoresc D. a stabilit cheltuieli de executare+onorariu in cuantum de 9.750,72 lei.

Executorul judecătoresc D. in dosar nr. 9/2013, a procedat conform codului de procedura civila, la parcurgerea tuturor etapelor: fixarea termenului pentru depunerea titlurilor de creanţă, respectiv depunerea acestora, cu comunicarea acestora către toți ce au pretins vreun drept; întocmirea unui proiect de distribuire din data de 19.01.2015; afişarea si comunicarea proiectului de distribuire către toți creditorii cunoscuţi; încercarea de conciliere,  convocator din 30.01.2015 si proces verbal de constatare din 06.02.2015, urmând a se efectua plata sumelor de bani rezultate din urmărirea silită conform art. 864 cod procedura civila.

Banca in calitate de creditor in dosarul nr. x/2013, pe rolul executorului D., a formulat obiecțiuni la proiectul de distribuire conform adresei nr. 7/22.01.2015, obiecțiuni menţinute si consemnate in procesul verbal de constatare din cadrul concilierii din data de 06.02.2015.

Astfel, arată că distribuirea sumelor către ceilalţi executori judecătoreşti ca si creditori ai debitorilor, este nelegala si nu se încadrează în sumele prevăzute a fi distribuite cu prioritate conform art.864 alin. 1 Cod procedura civila. Cheltuielile sunt efectuate in alte dosare execuționale si nicidecum pentru realizarea valorificării imobilului.

Nu exista o reunire a tuturor dosarelor execuționale in dosarul nr. x/2013 si nici vreo cerere de intervenţie conform art.689 - 695 cod procedura civila. Cheltuielile de executare, pentru a avea rang preferenţial trebuie făcute in interesul comun al creditorilor; or, cheltuielile făcute de ceilalţi executori judecătoreşti pentru alți creditori nu sunt in interesul comun al creditorilor (celelalte dosare nu privesc acelaşi creditor si nu sunt in interesul comun).

Înscrierile cheltuielilor de executare - au statut de creditori chirografari prin depunerea titlurilor executori, respectiv a proceselor verbale, conf. art. 689 si 868 Cod proc. civilă.

Prin urmare, pentru a proceda in mod corect la distribuirea si eliberarea sumelor de către Executor judecătoresc D din cadrul SCPEJ in Dosar nr. x/2013, solicită sa se aibă in vedere înscrierea tuturor celorlalte cheltuieli a celorlalţi executori judecătoreşti ca fiind creanţe ordinare. Eventuale distribuiri către aceştia s-ar fi putut efectua in măsura in care exista excedent după cheltuielile de executare in dosarul execuțional instrumentat nr. x/2013 si după acoperirea integrala a debitului creditorului urmăritor Banca. - creditor privilegiat cu ipoteca asupra imobilului valorificat.

Prin nesocotirea celor sus menţionate s-au încălcat grav drepturile creditorului ipotecar Banca., fiind diminuata valoarea ce ar trebui sa i se distribuie in mod corect si legal. De asemenea, prin nesocotirea dispoziţiilor legale se încalcă rangurile la distribuire, trecându-se creditorii ordinari - chirografari cu plaţi prioritare înaintea creditorului ipotecar Banca., astfel fiind stabilita o alta ordine de distribuire decât cea legala.

Mai mult, faptul ca Banca. este creditor urmăritor in temeiul unui contract de ipoteca al ambilor debitori D. S. si D. L., pe când ceilalţi executori judecătoreşti au comunicat cheltuieli de executare însărcinați cu executare de către alți creditori doar pentru unul din debitori.

4. În drept sunt invocate dispoziţiile art. 689-698, 812-867, 868-886. C. p. c.

5. În probaţiune, s-a depus, în fotocopie, la dosarul cauzei înscrisuri (f 7-15).

6.Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 1.000 lei, taxă judiciară de timbru, conform art. 10 din OUG nr. 80/2013.

7. Intimaţii BEJ D., BEJ C., legal citaţi, au depus la dosar un înscris prin care au invocat excepţia lipsei calității procesuale pasive. 

8. Instanţa a încuviinţat şi administrat în

nr.  9/2013 al Bej D.

9. Prin încheierea de şedinţă din data de 12.05.2015 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BEJ C. şi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BEJ D.

10. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

Prin cererea depusă de creditorul Banca. la BEJ D s-a solicitat punerea în executare a contractului de ipotecă nr. y/2008 (f 272 dosar execuţional) autentificat sub nr. ../2008 de BNP, ipotecă de rang I asupra imobilelor: apartament I înscris în CF nr. z Sibiu, nr. top 53/2/I, 54/5/I şi apartament II înscris în CF nr. zz Sibiu, nr. top 53/2/II, 54/2/II, garanţi ipotecari fiind D. S. şi D. L.

Ca urmare a cererii de executare silită formulată s-a deschis dosarul execuţional nr. x/2013 de către BEJ D, iar prin încheierea civilă nr. 7/2013 a Judecătorie Sibiu (f 301 dosar ex.) s-a dispus admiterea cererea de încuviințare a executării silita imobiliară a obligaților stabilite prin titlul executoriu Contract de ipotecă nr. y/2008, autentificat sub nr. ../2008 de BNP, pentru suma de …. lei,  reprezentând credit, dobândă şi penalităţi în litigiu, în favoarea creditoarei Banca împotriva debitorilor D. S. şi D. L., precum şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare.

În cadrul acestui dosar execuţional s-a dispus de către executorul judecătoresc vânzarea la licitaţie publică a imobilelor apartament I înscris în CF nr.z Sibiu, nr. top 53/2/I, 54/5/I şi apartament II înscris în CF nr. zz Sibiu, nr. top 53/2/II, 54/2/II, ocazie cu care la data de 06.10.2014 a fost încheiat act de adjudecare (f 100), fiind obţinută suma de … euro.

La data de 29.12.2014 executorul judecătoresc a încheiat proces verbal de stabilire a datei pentru depunerea titlurilor de creanţă în cadrul dosarului execuţional nr. x/2013 (f 62), fiind stabilită ca şi dată de depunerea a titlurilor de creanţă data de 15.01.2015, astfel că au fost depuse: încheierea nr. 5/2 din data de 26.11.2013 emisă de BEJ B. (f 61) ce cuprinde suma de 7.813,38 lei reprezentând cheltuieli de executare silită; încheierea din data de 01.08.2013 a BEJ C. (f 51) ce cuprinde suma de 2.286,4 lei reprezentând cheltuieli de executare silită; încheierea din data de 01.04.2014 emisă de BEJ A. (f 106) ce cuprinde suma de 22.305,43 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.

Este de menţionat faptul că în toate cele trei titluri executorii constând în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită calitatea de debitor o au numiţii D. S. şi D. L., creditori fiind SC M. SA, SC A. SA şi respectiv B. D. M.

Conform dispoziţiilor art. 873 C.p.c. executorul judecătoresc D. a încheiat la data de 19.01.2015 proiect de distribuire sume (f 43) şi pe baza titlurilor de creanţă depuse în cadrul dosarului execuţional nr. x/2013 s-a dispus distribuirea sumei de 270.221,25 lei (echivalentul sumei de 60.250 euro) astfel: suma de 9.750,72 lei către BEJ D., reprezentând onorariu parţial şi cheltuieli de executare; BEJ A. suma de 22.305,43 lei reprezentând onorariu şi cheltuieli de executare; BEJ B. suma de 7.813,38 lei reprezentând cheltuieli de executare şi BEJ C. suma de 2.202,36 lei, reprezentând cheltuieli de executare, iar suma de 228.149,36 lei către creditoarea Banca. 

În urma obiecţiunilor formulate de către creditoare la proiectul de distribuire a fost încheiat procesul verbal de constatare din data de 06.02.2015 (f 18) în care s-a consemnat faptul că părţile nu au ajuns la nici un consens, creditoarea rezervându-şi dreptul de a contesta proiectul de distribuire la instanţa competentă.

Instanţa reţine că prin contestaţia prevăzută de art. 876, 877 C.p.c. se pot invoca motive care privesc eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate din executare, de către persoanele nemulţumite care consideră că s-au încălcat dispoziţiile art. 864 şi urm. C.p.c.

În speţă, contestaţia la executare vizează anularea proiectului de distribuire încheiat de BEJ D. în data de 19.01.2015.

Analizând motivele de nelegalitate invocate de către contestatoare instanţa constată faptul că dispozițiile legale aplicabile în materie au fost respectate, motivele invocate neavând nici un suport legal.

Potrivit art. 864 C.p.c. „Dacă există un singur creditor urmăritor, după reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului”, pentru ca legiuitorul să stabilească la art. 865 C.p.c.  o ordine de preferinţă a creanţelor în cazul în care urmărirea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus şi alţi creditori titlurile lor.

Astfel, ordine de preferinţă stabilită de legiuitor prevede distribuirea sumei astfel:

a)creanţele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, precum şi creanţele născute împotriva debitorului pentru cheltuielile efectuate cu ocazia îndeplinirii condiţiilor sau formalităţilor prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului asupra bunului adjudecat şi înscrierea acestuia în registrul de publicitate;

b) cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu condiţia şi starea acestuia;

c) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;

d) creanţele rezultând din obligaţia legală de întreţinere, alocaţii pentru copii sau obligaţia de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;

e) creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;

f) creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;

g) creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;

h) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi;

i) creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;

j) alte creanţe.

Analizând aceste dispoziţii legale prin prisma motivelor invocate de către contestatoare, instanţa de fond a apreciat că cheltuielile de executare au prioritate faţă de alte creanţe, cu excepţia celor având ca obiect cheltuieli de judecată sau pentru măsuri asigurătorii.

Această prioritate priveşte şi cheltuielile de executare făcute de alţi creditori în alte dosare execuţionale dat fiind faptul că potrivit părţii introductive a art. 865 C.p.c. se prevede că la distribuirea sumei este avută în vedere şi situația în care urmărirea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare au depus şi alţi creditori titlurile lor, ceea ce înseamnă că şi aceştia au dreptul de a beneficia de o parte din suma supusă distribuirii.

 Recunoașterea priorităţii cheltuielilor de executare, inclusiv a celor făcute în alte dosare de executare, rezultă şi din faptul că legea nu distinge între cele două situaţii, astfel că devine aplicabil adagiul „ubi lex non distinguit nec nos distingere debemus”.

Cum în prezenta cauză până la momentul distribuirii sumei în dosarul execuţional nr. xx/2013 au depus şi alţi creditori titlurile lor, iar cheltuieli de executare au prioritate, executorul judecătoresc nu a încălcat dispoziţiile art. 865 C.p.c. neexistând motive de anulare a actului de executare contestat.

În privinţa apărărilor conform cărora cheltuielile celorlalți executori sunt creanţe ordinare, nu pot fi primite de către instanţă atâta timp cât potrivit art. 867 C.p.c. „Dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferinţă conservate, în condiţiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor vor fi plătite înaintea creanţelor prevăzute la art. 865 alin. (1) lit. c)”, situaţia din cauză încadrându-se la lit. a, deci înaintea creanţelor garantate. 

În privinţa apărărilor conform cărora cheltuielile executorilor judecătoreşti din celelalte dosare execuţionale ar trebui reduse la cheltuieli de executare ce au legătură cu imobilul valorificat, nu pot fi primite de către instanţă deoarece, aşa cu prevede art. 670 C.p.c., acestea reprezintă un tot unitar şi trebuie analizate sub tot ansamblul actelor de executare efectuate într-un dosar execuţional, atât actele de executare prezente cât şi cele viitoare ale executorului judecătoresc, neexistând posibilitatea scindării cheltuielilor de executare pe etape sau pentru anumite acte execuţionale.

Faţă de aceste considerente, instanţa a considerat  că nu există nici un motiv de anulare a proiectului de distribuire încheiat la data de 19.01.2015 de către BEJ D., ocazie cu care contestaţia la executare formulată de către contestatoarea Banca a fost respinsă ca neîntemeiată.

11. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel  contestatoarea Banca, solicitând  modificarea acesteia în sensul admiterii contestaţiei astfel cum a fost formulată, în sensul anulării procesului-verbal de distribuire şi eliberare de sume din 19.01.2015

12. În motivarea în fapt a apelului, s-a arătat că hotărârea primei instanţe este criticabilă sub aspectul  faptului că instanţa nu a reţinut că Banca are titlu executoriu atât împotriva  lui D. S., cât şi a lui D. L., în timp ce ceilalţi creditori au titluri doar împotriva  lui D. S.  Banca are şi calitatea de creditor ipotecar.

Instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale, articolele 864 şi 865 Cod procedură civilă, apreciind că legea ar recunoaşte prioritate tuturor cheltuielilor de executare, chiar efectuate în alte dosare de executare. Pe de altă parte, cel mult s-ar putea accepta de la ceilalţi creditori doare cheltuieli de executare parţiale, cele având legătură cu imobilul urmărit. Astfel, articolul 867 Cod procedură civilă arată că „dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferinţă conservate, în condiţiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele vor fi plătite înaintea creanţelor prevăzute la  art. 865 alin. 1 litera c.”

Raportat la prevederile articolului 865 alin., 1 Cod procedură civilă, coroborat cu cele ale art. 867, singurele creanţe care vor fi stinse prioritar creanţei subscrisei, în calitate de creditor garantat, sunt cele prevăzute de art. 865 alin. 1 litera a Cod pr. civilă, respectiv creanţele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asiguratorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, precum şi creanţele născute împotriva debitorului pentru cheltuieli efectuate cu ocazia îndeplinirii condiţiilor sau formalităţilor prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului asupra imobilului adjudecat înscrierea acestuia în registrele de publicitate.” Sumele cu care s-au înscris  ceilalţi executori judecătoreşti nu pot fi incluse în categoria creanţelor prevăzute de art. 865 alin. 1 litera a Cod procedură civilă, întrucât aceste cheltuieli nu au fost  realizate pentru executarea bunurilor al căror preţ se distribuie şi nici nu reprezintă în totalitatea lor cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, pentru că ele vizează alţi creditori. Criteriul avut în vedere de legiuitor este unul obiectiv, cu privire la bun şi nu unul subiectiv, cu privire la persoana debitorului.

13. În drept au fost invocate prevederile art. 679, 689-698, 812-867, 868, 886 Cod procedură civilă.

14. Cererea de apel a fost în mod legal timbrată cu 500 lei taxă judiciară de timbru conform articolului 10 alin. 2 coroborat cu art. 23 alin. 1 litera b din OUG nr. 80/2013.

15. Biroul executorului judecătoresc C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

16. Intimatul Biroul executorului judecătoresc  D. a solicitat ca instanţa să ia act de lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia, invocând dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 162/2003.

17. Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl găseşte a fi fondat în raport de considerentele ce urmează: 

O primă chestiune asupra căreia instanţa de apel este chemată să se pronunţe este aceea a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Biroul executorului judecătoresc  D., excepţie întemeiată, întrucât executorul judecătoresc nu este parte în contestaţia la executare, pentru că el nu justifică interese proprii în această procedură. Situaţia lui este diferită de cea a SCPEJ D. M. V., A. şi B. prin executor judecătoresc B, SPPEJ D.M.V., A şi B. prin executor judecătoresc A. şi BEJ M. F. G., care şi-au depus în această executare titlurile de creanţă, invocând calitatea de creditori, parte în procesul-verbal de distribuire atacat.

Criticile apelantei vizează modul greşit de interpretare si aplicare de către  instanţa de  fond a prevederilor art. 865 alin. 1 litera a  Cod procedură civilă, în ceea ce priveşte includerea, în  categoria creanţelor reprezentând cheltuieli de  executare a sumelor cuprinse în titlurile depuse de ceilalţi executori judecătoreşti în cadrul dosarului execuţional xx/2013.

Instanţa de fond a apreciat că textul analizat,  care se referă la faptul că la distribuirea sumei este avută în vedere şi situația în care urmărirea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare au depus şi alţi creditori titlurile lor, aceasta  înseamnă că şi aceştia au dreptul de a beneficia de o parte din suma supusă distribuirii, cu  titlu de cheltuieli de executare, chiar dacă au fost făcute în alte dosare de executare, întrucât legea nu distinge între cele două situaţii, astfel că devine aplicabil adagiul „ubi lex non distinguit nec nos distingere debemus”.

În opinia tribunalului, însă, o atare interpretare nu poate fi făcută şi credem că textul art. 865 alin. 1 litera a, atunci când se face trimitere la cheltuielile de executare, se referă la cheltuielile de executare din acel dosar execuţional şi nu şi din altele. Executorii judecătoreşti care şi-au depus creanţele în acest dosar sunt creditori chirografari şi în această calitate pot participa la distribuirea sumei obţinute din valorificarea bunurilor vândute în dosarul execuţional x/2013.

Această concluzie logică poate fi formulată şi prin  observarea modului în care legiuitorul a înţeles să reglementeze situaţia cheltuielilor de executare în cazul conexării executărilor. Articolul 654 alin. 2 Cod procedură civilă arată că atunci când se dispune conexarea executărilor (când privitor la aceleaşi bunuri se efectuează mai multe executări silite de către mai mulţi executori judecătoreşti), instanţa, prin încheiere, se va pronunţa şi asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul conexării, iar executarea va continua de către executorul desemnat, situaţie după  care, evident, nu vor mai exista cheltuieli executare decât din partea acestui executor.

Este cu atât mai logic să nu se poată recunoaşte calitatea de cheltuieli de executare decât pentru cheltuielile efectuate de executorul din dosarul x/2013, pentru că altfel s-ar ajunge la situaţia în care, prin vânzarea unui imobil ipotecat în favoarea creditorului urmăritori, executori judecătoreşti din alte dosare execuţionale, deschise la cererea altor creditor, chiar fără creanţe garantate, şi care executori nu au făcut alte acte de executare silită cu privire la acest bun (în afara somaţiilor imobiliare), să se îndestuleze cu prioritate, în defavoarea creditorului ipotecar din dosarul execuţional în care intervin. Executorii judecătoreşti şi-au depus doar propriile titluri, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, fără a se preocupa să depună şi titlurile creditorilor care i-au investit cu respectivele cereri de  executare.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept şi în temeiul dispoziţiilor art. 480 Cod procedură civilă, admiţând apelul, tribunalul va schimba în parte sentinţa atacată, în sensul că va admite în parte contestaţia la executare şi va anula procesul-verbal de distribuire  din 19.01.2015.

Instanţa va respinge cererea de obligare a executorului la  emiterea unui nou proces-verbal de distribuire în acord cu cele dispuse prin prezenta decizie, apreciind că nu ne aflăm în prezenţa refuzului executorului de a îndeplini un act de executare silită, ca să se pună  problema obligării acestuia de către instanţă (art. 712 alin1 teza ultimă Cod procedură civilă).

În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 1 litera f din OUG nr. 80/2013 se va dispune restituirea către apelantă a sumei de 500 lei achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Taxa judiciară de timbru, achitată la fondul cauzei, se va restitui cu respectarea prevederilor art. 45 din OUG nr. 80/2013 urmare a unei cereri adresate primei instanţe.