Anulare certificat de moştenitor, acţiune prescrisă.

Sentinţă civilă 851 din 11.05.2016


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. X/866/2015 din reclamantul LC a chemat în judecată pe pârâţii CP, CN, IN, IZ, LT, DP, BNP ZCM Paşcani, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze certificatul de moştenitor nr. 366/25.10.1996, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată că este moştenitorul autorului defunct LT decedat la 15.12.1991. După decesul acestuia, moştenitorii-pârâţi în prezenta cauză, au solicitat deschiderea procedurii notariale vizând succesiunea şi au solicitat eliberarea certificatului de moştenitor.

Susţine reclamantul că certificatul de moştenitor conţine menţiunea nereală privind calitatea sa de străin de succesiune conform mart. 700 cod civil. În fapt, nu a avut cunoştinţă nici un moment de desfăşurarea acestei proceduri, nefiind legal citata astfel încât să-şi exprime voinţa cu privire la acceptarea sau, eventual, renunţarea la succesiune. Citaţiile din dosarul succesoral nu poartă semnătura de primire a reclamantului. Sunt îndeplinite formal, fără verificarea cerinţei de confirmare de primire aşa cum prevăd normele procedurale în materie.

În aceste condiţii certificatul de moştenitor este nelegal, astfel că se impune anularea lui în condiţiile în care vatămă interesele reclamantului privind dreptul său succesoral. De altfel, acesta şi-a manifestat clar intenţia de acceptare a succesiunii prin solicitarea şi obţinerea titlului de proprietate nr. 180868/14.12.1995, prin stăpânirea de fapt şi de drept a terenului moştenire şi prin exercitarea dreptului de dispoziţie materializat în contractul de vânzare cumpărare nr. 239/07.03.2014.

În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 119 din legea 36/1995, dreptul comun în materie.

Pârâţilor le-au fost comunicate cererea de chemare în judecată şi înscrisurile anexate,  iar la data de 06.05.2015 pârâţii LT şi DP au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii.

Arată pârâţii că acţiunea în anularea certificatului de moştenitor este o acţiune prescriptibilă, termenul de prescripţie fiind de trei ani potrivit art. 3 din Decretul nr. 157/1958 aplicabil în cauză, iar potrivit art. 7 prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune. În cauza de faţă dreptul la acţiune s-a născut la data eliberării certificatului de moştenitor.

Reclamantul pretinde că nu a fost legal citat întrucât nu i s-au înmânat personal citaţiile. Potrivit codului de procedură civilă anterior, aplicabil şi cu privire la procedura de citare la dezbaterea succesorală la notariat, citaţia se afişează dacă cel citat sau cel ce locuieşte cu dânsul sau orice persoană din familie este lipsă de la domiciliu.

Procesul verbal întocmit de agentul procedural la data de 14.08.1996 cuprinde menţiunea „ găsind pe nimeni, am afişat actul pe uşa principală a locuinţei destinatarului”. Citaţia a fost pentru termenul din 29.08.1996 când reclamantul a fost prezent la notariat şi în şedinţă a declarat că a renunţat expres. Notarul în încheierea din 29.08.1996 face menţiunea că reclamantul a renunţat expres, iar pe această încheiere apare semnătura reclamantului alături de ceilalţi moştenitori prezenţi.

Prin urmare, citarea s-a făcut în mod legal, neîncălcându-se nicio normă de procedură încât reclamantul să fie prejudiciat, nefiind motive de anulare a certificatului de moştenitor.

Mai arată pârâţii că reclamantul este de rea credinţă când afirmă că nu a avut cunoştinţă despre dezbaterea succesiunii, acesta fiind prezent la notar. Titilul de proprietate menţionat de reclamant a fost emis anterior dezbaterii succesiunii şi a fost contestat în instanţă în dosarul nr. 1453/866/2014.

Susţinerea reclamantului este lipsită de temei deoarece nu există nicio cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, unica cerere fiind promovată de autorul LT care era în viaţă la apariţia legii 18/1991.

Reclamantul nu a stăpânit vreo suprafaţă de teren din proprietatea autorului, terenul s-a împărţit între moştenitori, reclamantul nedorind să primească vreo suprafaţă.

Contractul de vânzare cumpărare menţionat de reclamant nu are nicio relevanţă, acesta fiind încheiat după ce LT a promovat acţiune de partaj succesoral şi a chemat toţi moştenitorii la mediator, el fiind cel care împreună cu CN, DP şi CP a stăpânit terenurile.

Ceilalţi pârâţi nu au depus întâmpinare.

La termenul din 09.09.2015 instanţa din oficiu a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BNP ZCM şi a solicitat copia dosarului succesoral.

La data de 07.10.2015 BNP ZCM prin apărător a depus precizări în care arată că în cauză nu este îndeplinită procedura de citare cu moştenitoarea SC care nu a fost indicată ca pârâtă în cauză. Toodată, solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi invocă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului motivat de faptul că acesta a fost prezent la primul termen la dezbaterii succesorale din data de 29.08.1996.

La termenul din 04.11.2015 instanţa a pus în vedere reclamantului să precizeze în scris care sunt moştenitorii numitei LP, să precizeze dacă numiţii LT şi LI sunt în viaţă, iar în cazul în care sunt decedaţi care sunt moştenitorii acestora.

La data de 20.11.2015 reclamantul a depus precizări indicând moştenitorii defuncţilor LP şi LT.

La termenul din 02.12.2015, instanţa în temeiul art. 78 al. 2 cod proc. civ. a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a moştenitorilor defuncţilor LP şi LT şi a numiţilor LI şi SC. Ca urmare a solicitării reclamantului în acest sens, în cauză au fost introduşi în calitate de terţi intervenienţi ŢM, LS, LA, LV, LD, LI, SC.

La data de 05.11.2015 numita SC a formulat o cerere de intervenţie principală prin care arată că achiesează în totalitate la cererea de chemare în judecată întrucât pârâtul LT a anulat titlul de proprietate invocând că acesta ar fi trebuit emis pe numele lui LT, însă acest motiv este unul formal prin care pârâtul încearcă să-i înlăture de la succesiune cu scopul de a-şi însuşi pământul, deşi toţi au fost moştenitorii defunctului LT, inclusiv reclamantul.

La termenul din 20.01.2016 instanţa a calificat cererea de intervenţie ca fiind o cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantului şi a admis-o în principiu.

La acelaşi termen a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului BNP ZCM. În consecinţă, acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul BNP ZCM urmează a fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Instanţa a încuviinţat reclamantului proba cu înscrisuri, iar pârâţilor LT şi DP proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului şi proba testimonială.

A fost interogat reclamantul şi au fost audiaţi martorii BI şi TES

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

La data de 15.12.1991 a decedat numitul LT

La data de 25.10.1996 a fost emis după acesta certificatul de moştenitor nr. 366 conform căruia masa succesorală rămasă este compusă din cota de 5/8 indiviză dintr-o casă de locuit situată în Târgu Frumos , dobândită parte prin construcţie în timpul căsătoriei de peste 30 de ani cu soţia S, decedată în anul 1969, parte prin moştenire de la aceasta.

 Conform aceluiaşi certificat de moştenitor natura succesiunii este legală şi testamentară, iar moştenitori ai defunctului sunt LP, soţie care este şi moştenitor testamentar, cu o cotă de 36/96, LT ( fiu), DP ( fiică), CN ( fiică), CP (fiică), SC ( nepoată ) cu o cotă de 10/96 fiecare, IZ şi IN, nepoţi, cu o cotă de 5/96 fiecare.

S-a menţionat că nu sunt moştenitori renunţători, iar LT( fiu), LC ( nepot de fiu), LI ( nepot de fiu) sunt străini de succesiune prin neacceptare, conform art. 700 cod civil.

În condiţiile în care reclamantul LC are calitatea de succesibil al defunctului şi este menţionat în cuprinsul certificatului de moştenitor ca fiind străin de succesiune prin neacceptare, instanţa constată că acesta îşi justifică interesul şi calitatea procesuală activă în acuză.

În consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârâtul BNP ZCM este neîntemeiată şi va fi respinsă.

În ceea ce priveşte titlul de proprietate nr. 180868/1995, instanţa constată că prin sentinţa civilă nr. 1485/10.06.2015 a Judecătoriei Paşcani, rămasă definitivă, s-a constatat nulitatea absolută a acestuia, Comisia judeţeană Iaşi fiind obligată să procedeze la emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 4 ha teren pe numele LT ( Filat). Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut faptul că în mod nelegal titlul a fost emis pe numele moştenitorilor LC, CP, DP, LT, CN, II dreptul de proprietate nefiind reconstituit direct moştenitorilor, ci autorului comun, LTF care era în viaţă la apariţia legii 18/1991 şi fiind cel care a formulat cererea de reconstituire.

Prin urmare, faptul că reclamantul a fost înscris într-un titlu de proprietate nelegal emis pe numele unora dintre moştenitori ( deşi aceştia nu formulaseră vreo cerere de reconstituire, cererea fiind formulată de autorul comun în viaţă la acel moment) nu are nicio relevanţă în cauza de faţă şi nu face în niciun fel dovada exprimării dreptului de opţiune succesorală, respectiv dovada faptului că reclamantul a acceptat succesiunea autorului LT

Potrivit dispoziţiilor art. 88 din legea 36/1995 ( forma în vigoare la data emiterii certificatului de moştenitor) cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte.

În speţă reclamantul solicită anularea certificatului de moştenitor pe motiv că nu a fost legal citat la dezbaterea succesorală, neavând astfel cunoştinţă despre procedura desfăşurată în faţa notarului şi fiindu-i vătămate drepturile.

În consecinţă, instanţa constată că nu poate fi vorba decât despre o nulitate relativă, nulitate care poate fi invocată în termen de trei ani de la data când se naşte dreptul la acţiune.

În cazul acţiunii prin care se solicită anularea unui certificat de moştenitor dreptul la acţiune se naşte fie la data la care s-a emis certificatul contestat, fie de la data când moştenitorul care îl contestă a luat cunoştinţă despre existenţa acestuia.

Reclamantul invocă faptul că nu a avut cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii succesorale notariale, nefiind legal citat la notariat.

Din cuprinsul dosarului notarial rezultă însă că acesta a fost citat pentru termenul din 29.08.1996 la adresa din Târgu Frumos,  , citaţia fiind afişată pe uşa principală a locuinţei motivat de faptul că nu a fost găsit destinatarul, soţul, vreo rudă sau persoană care locuieşte cu destinatarul spre a-i fi înmânată citaţia. Reclamantul a mai arătat că semnătura de pe procedura de citare care este indescifrabilă nu îi aparţine. Or, în condiţiile în care procedura de citare a fost afişată, nefiind găsită vreo persoană pentru înmânare, în mod evident semnătura nu poate aparţine destinatarului, ci agentului procedural.

Potrivit normelor din codul de procedură civilă în vigoare la acel moment, câtă vreme citaţia a fost afişată la adresa de domiciliu a destinatarului, procedura este corect îndeplinită, neexistând vreo normă care să prevadă că procedura de citare este legal îndeplinită doar prin înmânarea citaţiei către destinatar.

Conform menţiunilor din încheierea din data de 29.08.1996 dată de notar în dosarul nr. 273/1996 ( f. 64) la acea dată în faţa notarului s-au prezentat numiţii LT, DP, LC, CP, CN. Această încheiere poartă cinci semnături, iar una dintre ele este similară cu semnătura reclamantului executată pe interogatoriul luat în instanţă în prezenta cauză ( în mod evident semnătura unei persoane suferă anumite modificări în timp, iar de la întocmirea încheierii notariale au trecut aproape 20 de ani). Deşi a susţinut în cerere că nu a fost prezent la notar, iar în cuprinsul răspunsul la interogatoriu ( întrebarea nr. 2) a arătat că nu îşi aminteşte dacă la data de 29.08.1996 a semnat încheierea notarului public alături de ceilalţi moştenitori prezenţi, din încheierea menţionată rezultă fără dubiu că reclamantul a fost prezent la data de 29.08.1996 în faţa notarului public la dezbaterea succesorală. Faptul că în această încheiere s-a menţionat că nepotul Cozma de la fiul Timofte a renunţat expres la moştenire, fără a exista o declaraţie de renunţare expresă la moştenire nu prezintă relevanţă întrucât în cuprinsul certificatului de moştenitor reclamantul nu a fost menţionat ca fiind moştenitor renunţător, ci neacceptant.

Faţă de aceste împrejurări, instanţa constată că reclamantul, contrar susţinerilor sale a avut cunoştinţă despre existenţa dezbaterii succesiunii defunctului LT la notar încă din anul 1996, astfel că termenul de prescripţie a început să curgă de la data emiterii certificatului de moştenitor, respectiv 25.10.1996.

Reclamantul a formulat prezenta acţiune la data de 02.04.2015, cu mult peste termenul de prescripţie prevăzut de lege.

În consecinţă, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţi şi va respinge acţiunea reclamantului ca fiind prescrisă.

Având în vedere modul de soluţionare a acţiunii principale, urmează a fi respinsă şi cererea de intervenţie accesorie formulată de către SC.

În baza dispoziţiilor art. 453 cod proc. civ. reclamantul va fi obligat la plata către pârâţii LT şi DP a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( onorariu de avocat).

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul LC, în contradictoriul cu pârâtul BNP ZCM,  ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârâtul BNP ZCM.

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţii LT, DP şi BNP ZCM

Respinge acţiunea privind pe reclamantul LC, pârâţii CP, CN, IN, IZ, LT, DP, şi terţii intervenienţi ŢM,  LS, LA, LV, LD, LI, SC, ca fiind prescrisă.

Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamantului de către SC.

Obligă pe reclamantul LC să plătească pârâţilor LT şi DP suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 

PREŞEDINTE,  GREFIER,