Modificare anexă de validare şi includere soţ/soţie pe motiv că ambii au lucrat în cap şi s-a validat suprafaţa de 1 ha teren.

Sentinţă civilă 737 din 19.04.2017


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. X/866/2016 din 13.10.2016 reclamanţii RE, RI, BM, RD BC, IE au chemat în judecată pe pârâtele CLB şi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea pârâtei CLB la rectificarea anexei nr. 2b, în sensul înscrierii corecte a beneficiarului de la poziţia 250 RC în loc de RC;

- obligarea pârâtei CLB la modificarea anexei nr. 2b, în sensul înscrierii numitei RE ca beneficiar la stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului de 1 ha alături de soţul său, RC;

 - obligarea pârâtei CLB la întocmirea documentaţiei  necesară emiterii titlului de proprietate  pentru această suprafaţă şi înaintarea acesteia către comisia judeţeană;

- obligarea pârâtei Comisia judeţeană Iaşi la întocmirea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha teren, respectiv 0,5 ha pentru RC şi 0,5 ha pentru RE.

Cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii reclamanţii arată că prin hotărârea comisiei judeţene Iaşi FN/august 1991 s-au validat propunerile comisiei locale Butea conform anexelor. În anexa nr. 2b la poziţia 250 figurează înscris RC cu suprafaţa de 1 ha.

Prin cererea înregistrată sub nr. 3224/18.03.1991 la comisia locală RC a solicitat constituirea dreptului de proprietate atât pentru el, cât şi pentru soţia sa, ambii având calitatea de membri cooperatori din anul 1962.

În primul rând, se impune rectificarea anexei întrucât prenumele corect al soţului reclamantei RE este Costache şi nu Costel, acesta din urmă fiind numele pe care îl foloseau cetăţenii din comunitate.

Pe de altă parte, cererea a fost formulată pentru ambii soţi, chiar dacă dat fiind nivelul pregătirii lor cererea nu cuprinde toate elementele necesare. Chiar reprezentanţii comisiei au menţionat pe cerere „ au lucrat în CAP, se aprobă un hectar”, dar cu toate acestea, s-a omis înscrierea reclamantei alături de soţul său ca beneficiar al constituirii dreptului de proprietate.

Se mai arată că numeroşi cetăţeni se află în aceeaşi situaţie, respectiv soţi care au fost validaţi cu suprafaţa de 1 ha, deşi în anexă apare doar numele unuia dintre ei şi au primit deja titlu de proprietate.

Precizează că a fost întocmit un titlu de proprietate care nu a fost semnat.

Se arată faptul că RC a decedat la 28.06.2001, reclamanţii fiind moştenitorii acestuia.

Având în vedere dispoziţiile art. 8, art. 19 din legea 18/1991 a fost validată cererea de constituire, însă nici până în prezent procedurile nu au fost finalizate, astfel că solicită admiterea acţiunii.

CJ I a depus  întâmpinare la data de 27.10.2016  prin care arată că este necesar să se facă dovada faptului că RE a formulat cerere, precum şi faptul că nu poate proceda la emiterea titlului de proprietate până când comisia locală nu va întocmi şi înainta documentaţia prealabilă necesară.

CLB a depus întâmpinare la data de 15.11.2016 prin care a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată motivat de faptul că potrivit legii 219/2012 competenţa de rectificare a erorilor materiale din titlurile de proprietate aparţine OCPI în temeiul hotărârii comisiei judeţene de fond funciar.

Cu privire la fondul cauzei, se arată că cererea nr. 3224/1991 a fost formulată de numitul RC şi pentru soţia sa, ambii fiind membri cooperatori, în ceastă calitate cererea fiind aprobată pentru suprafaţa de 1 ha. Menţionează că încă din anul 2001-2002 comisia locală a întocmit fişa suprafeţelor primite în proprietate şi întreaga documentaţie pentru emiterea titlului de proprietate, fiind întocmit şi un titlu de proprietate care nu a fost semnat. Precizează faptul că la nivelul comisiei locale nu a fost contestată niciodată nici întinderea, nici îndreptăţirea numiţilor RC şi RE de a obţine constituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha teren.

Reclamanta RE a depus răspuns la întâmpinare în care se reiau aspectele menţionate în acţiune şi se solicită respingerea excepţiei necompetenţei generale a instanţelor. Se mai precizează faptul că la nivelul comisiei locale cea mai mare parte din cererile înscrise în anexa nr. 2b sunt în aceeaşi situaţie, respectiv deşi a fost depusă o singură cerere, a fost validat dreptul li eliberat titlul de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha luându-se în considerare îndreptăţirea ambilor soţi, chiar dacă doar unul dintre ei era menţionat în anexă.

La data de 20.01.2017 reclamanta RE a depus o cerere de modificare/precizare a acţiunii prin care solicită suplimentarea probatoriului cu interogatoriul comisiei locale.

La solicitarea expresă a instanţei, la data de 02.02.2017 reclamanta a depus precizări în care arată că cererea modificatoare viza exclusiv completarea probatoriului şi dintr-o eroare de tehnoredactare s-a menţionat în cuprinsul acesteia ca şi părţi alături de cele două pârâte Primarul comunei Butea şi Prefectul judeţului Iaşi.

La termenul din 25.01.2017, faţă de actele de stare civilă depuse la dosar, instanţa a dispus rectificarea citativului, în sensul menţionării corecte a numelui reclamanţilor RE şi RI, respectiv R.

La termenul din 22.02.2017 instanţa a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor invocată de comisia locală Butea pentru motivele consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată şi a încuviinţat reclamanţilor proba cu înscrisuri şi interogatoriul comisiei locale.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 3224/18.03.1991 ( f. 96) numitul RC, fiul lui Costache şi Domnica, a solicitat constituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha teren arabil întrucât lucrează în CAP cu tot cu soţie din anul 1962 până în 1990. În partea de sus a cererii există menţiunea „ au lucrat în CAP se aprobă 1 ha”.

Prin hotărârea comisiei judeţene Iaşi din august 1991 ( fără număr) s-au validat propunerile comisie locale Butea, printre care şi anexa nr. 2b cu 314 poziţii.

În anexa de validare nr. 2b la poziţia 250 ( f. 98) figurează înscris numitul RC cu suprafaţa de 1 ha.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 din legea 18/1991 ( forma iniţială) stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau construirea acestui drept. De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă şi alte persoane anume stabilite. Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafeţe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoană îndreptăţită, potrivit prezentei legi, şi de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil. Prin familie se înţeleg soţii şi copiii necăsătoriţi, dacă gospodăresc împreună cu părinţii lor.

Conform art. 18 al. 1 membrilor cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativă sau au adus teren mai puţin de 5.000 mp, precum şi celor care, neavând calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod ca angajaţi în ultimii 3 ani în cooperativă sau asociaţii cooperatiste, li se pot atribui în proprietate loturi din terenurile prevăzute la art. 17, dacă sunt stabiliţi sau urmează să se stabilească în localitate şi nu deţin teren în proprietate în alte localităţi. Suprafaţa atribuită în proprietate se va determina ţinând seama de suprafaţa terenurilor, numărul solicitanţilor şi suprafaţa atribuită celor care au adus pământ în cooperativă.

Faţă de aceste prevederi legale, instanţa constată că atât reclamanta, cât şi soţul acesteia, RC, în calitatea lor de membri cooperatori erau îndreptăţiţi la constituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,5 ha teren fiecare. Comisia locală a şi validat cererea formulată, pentru suprafaţa totală de 1 ha. Practica judiciară a demonstrat faptul că în majoritatea situaţiilor în care foştii membri cooperatori au solicitat constituirea dreptului de proprietate, cererile au fost redactate doar de către unul dintre soţi, însă pentru ambii, iar comisiile au aprobat suprafaţa de 1 ha, înscriind însă în anexa de validare doar pe unul dintre soţi cu suprafaţa de 1 ha.

Potrivit dispoziţiilor legale în materie, în condiţiile în care comisia locală a considerat că ambii soţi sunt îndreptăţiţi la constituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,5 ha în considerarea calităţii lor de foşti membri cooperatori, fiecare dintre soţi trebuia înscris în anexa de validare nr. 2b cu suprafaţa de 0,5 ha teren.

Din actele de stare civilă depuse la dosar ( şi ataşate şi cererii adresate comisiei locale) rezultă că soţul reclamantei se numea Costache şi nu Costel. Chiar dacă cererea a fost formulată cu prenumele Costel, acesteia i ş-a anexat certificatul de naştere din care rezultă prenumele Costel. Analizând comparativ scrisul din cerere şi semnătura, se poate observa că cererea nu a fost scrisă efectiv de către semnatar, fiind cel mai probabil redactată de un membru al comisiei care a completat-o cu prenumele sub care solicitantul era cunoscut în comunitate.

Conform dispoziţiilor art. 5 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 comisia locală, în urma validării dreptului de proprietate de către comisia judeţeană, procedează la punerea în posesie şi întocmirea documentaţiei necesare emiterii titlului de proprietate, în sensul dispoziţiilor art. 36 din HG 890/2005 mai sus citată.

Faţă de considerentele expuse şi prevederile legale citate anterior, instanţa constată că cererea de faţă este întemeiată, urmând a fi admisă.

În consecinţă, instanţa va obliga pe pârâta CLB să rectifice anexa nr. 2b poziţia nr. 250, în sensul înscrierii la această poziţie a beneficiarului RC în loc de RC şi a suprafeţei validate de 0,5 ha teren în loc de 1 ha teren şi să modifice anexa nr. 2b, în sensul înscrierii în aceasta a beneficiarului RE cu suprafaţa validată de 0,5 ha teren. De asemenea, această pârâtă va fi obligată să procedeze la întocmirea documentaţiei prealabile necesară emiterii titlului de proprietate cu privire  la suprafaţa de 0,5 ha teren pentru beneficiarul RC şi cu privire  la suprafaţa de 0,5 ha teren pentru beneficiarul RE,  documentaţii pe care să le înainteze Comisiei  judeţene Iaşi.

În temeiul dispoziţiilor art. 6 lit. f şi art. 36 din HG 890/2005 instanţa va obliga pe pârâta Comisia judeţeană Iaşi ca, după primirea documentaţiilor de la Comisia locală, să procedeze la emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 0,5 ha teren pe numele RC şi, respectiv la emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 0,5 ha teren pe numele RE.

Instanţa urmează a lua act că reclamanta RE nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Instanţa va respinge cererea reclamanţilor RI, BM,RD, BC, IE de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată întrucât aceştia nu au făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli în prezenta cauză.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea formulată de reclamanţii RE, RI, BM,  RD, BC, IE, în contradictoriu cu pârâtele CLB şi CJI.

Obligă pe pârâta CLB să rectifice anexa nr. 2b poziţia nr. 250, în sensul înscrierii la această poziţie a beneficiarului RC în loc de RC şi a suprafeţei validate de 0,5 ha teren în loc de 1 ha teren.

Obligă pe pârâta CLB să modifice anexa nr. 2b, în sensul înscrierii în aceasta a beneficiarului RE cu suprafaţa validată de 0,5 ha teren.

Obligă pe pârâta CLB să procedeze la întocmirea documentaţiei prealabile necesară emiterii titlului de proprietate cu privire  la suprafaţa de 0,5 ha teren pentru beneficiarul RC şi cu privire  la suprafaţa de 0,5 ha teren pentru beneficiarul RE,  documentaţii pe care să le înainteze Comisiei  judeţene Iaşi.

Obligă pe pârâta Comisia judeţeană Iaşi ca, după primirea documentaţiilor de la Comisia locală, să procedeze la emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 0,5 ha teren pe numele RC şi, respectiv la emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 0,5 ha teren pe numele RE.

Ia act că reclamanta RE nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Respinge cererea reclamanţilor RI, BM,RD, BC, IEde obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi,  .

PREŞEDINTE, GREFIER,