Drept Civil-plângere contravenţională

- plângere contravenţională - 

SENTINŢA  CIVILĂ  NR.  247

Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2018 

Pe rol se află judecarea plângerii contravenţionale promovată de petenta AA în contradictoriu cu intimata BB(O.G. nr. 21/1992 – proces-verbal seria ….nr….).

  La apelul nominal făcut în şedinţa publică, au lipsit reprezentanţii petentei şi ai intimatei.

  S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei următoarele:

  - procedura de citare este legal îndeplinită;

  - cauza este la al doilea termen de judecată;

- părţile au solicitat judecarea în lipsă;

  - societatea petentă a depus la dosarul cauzei relaţiile solicitate de instanţă (filele 70-93 dosar).

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat şi nici probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine în pronunţare, potrivit art. 223 alin. 3 coroborat cu art. 394 Cod de procedură civilă.

I N S T A N Ţ A,

  Deliberând asupra plângerii contravenţionale de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de …, sub nr. .., petenta AA. în contradictoriu cu intimata BB a contestat procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria … nr. …., solicitând anularea acestuia.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că, deşi organul constatator a consemnat ca dată de încheiere a procesului-verbal contestat data de .., acesta a fost comunicat băncii prin poştă fiind înregistrat la AAA. la data de .., dată când s-a acordat şi număr din registrul unic de control.

Potrivit procesului-verbal contestat au fost aplicate băncii o sancţiune principală, amendă în valoare de 5.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 9 indice 3 lit. e) din OG nr. 21/1992, republicată, şi o amendă complementară prevăzuta la pct.K din procesul-verbal. S-a dispus restituirea sumelor încasate în mod ilegal ca urmare a creşterii valorii comisionului de administrare şi introducerii comisionului de administrare cont curent.

Obiectul controlului l-a reprezentat reclamaţia formulată de dl ….., iar din concluziile organului constatator cuprinse în procesul-verbal contestat şi în anexa la acest proces-verbal rezultă că: „încălcarea art. 9 indice 3 lit. e) din OG nr. 21/1992, republicată, a fost reţinută pentru faptul că banca ar percepe clientului …… un comision de administrare într-o altă sumă decât cea prevăzuta în contractul de credit.

Ca apărări pe excepţie, petenta a invocat excepţia prescripţiei dreptului de aplicare a sancţiunii contravenţionale a amenzii. În susţinerea acestei excepţii a arătat că, în conformitate cu dispoziţiilor art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, singura excepţie în acest sens constituind-o contravenţiile continue  pentru care termenul de prescripţie curge de la data constatării faptei.

Potrivit Procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria … nr. 0…încheiat de …. presupusa faptă contravenţională săvârşită de AAA constă în includerea în contractul de credit încheiat cu petentul a unui comision de administrare ulterior datei de ….

În acest sens, a susţinut că includerea (stipularea) în contractul de credit a clauzelor menţionate de organul constatator s-a făcut la momentul încheierii contractului de credit, respectiv la data modificării clauzei comisionului de administrare.

Fapta reţinută ca fiind contravenţie de OG nr.21/1992, republicată, nu este o contravenţie continuă, elementul material al acestei contravenţii (respectiv acţiunea de a „stipula” o clauză) realizându-se la un moment precis determinat şi anume momentul încheierii contractului între comerciant şi consumator, respectiv data denunţării Actului adiţional încheiat pentru alinierea contractului la OUG 50/2010, respectiv …..

De asemenea, acţiunea de „a stipula” este o acţiune a cărei realizare se face dintr-o dată, îndeplinirea ei presupunând efectuarea unui singur act material, acela de a înscrie în contract o clauză.

Totodată, în cauză nu sunt aplicabile prevederile referitoare la fapte continue, faţă de prevederile art. 18 din OG nr.21/1992 din care rezultă că această informare trebuie făcută înainte sau cel târziu la data la care consumatorul îşi exprimă opţiunea achiziţionării produsului/serviciului fie de la prestatorul respectiv, fie de la alt prestator „astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite” (legiuitorul a folosit termenul de oferite şi nu de „achiziţionate”).

În speţă, vor avea aplicabilitate dispoziţiile art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările sale ulterioare, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale prescriindu-se în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, respectiv de la data încheierii contractului de credit şi data denunţării Actului adiţional OUG 50/2010, …..

În aceste condiţii, în cazul contractului de credit menţionat în Procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria …. încheiat de …., data încheierii contractului de credit este …., iar data denunţării Actului adiţional de aliniere la OUG 50/2010 a contractului este ….. Deci de la data săvârşirii presupusei fapte de a stipula clauza comisionului de administrare în contract, până la data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei (27.03.2017) au trecut mai mult de 6 luni.

Petenta a solicitat a se constata că, la data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria . încheiat de …, se împlinise termenul de prescripţie prevăzut de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale prevăzută de art. 16 din Legea nr. 193/2000 nemaiputându-se realiza, aceasta fiind prescrisă.

Referitor la faptele reţinute în sarcina băncii în legătură cu valoarea comisionului de administrare perceput clientului CC, potrivit organului constatator, fapta săvârşită de bancă ar consta în perceperea unui comision de administrare mai mare decât cel prevăzut în contractul de credit, temeiul de drept pentru contravenţia reţinută în acest sens în sarcina băncii fiind dispoziţiile art. 9 indice 3 lit. e) din OG nr. 21/1992, republicată.

Potrivit dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost reţinută această contravenţie, în ceea ce priveşte comisioanele percepute pentru serviciile financiare prestate, furnizorilor de astfel de servicii le este interzisă majorarea comisioanelor menţionate în contract (art. 9 indice 3 lit. e pct. 1) şi, respectiv, introducerea şi perceperea de noi comisioane care nu au fost menţionate în contract (art. 9 indice 3 lit. e pct. 2).

În fapt, valoarea majorată a comisioanelor de administrare credit reţinută de organul constatator în procesul-verbal contestat este rezultatul alinierii contractului de credit al petentului la dispoziţiile OUG nr. 50/2010. Astfel, potrivit Contractului de credit nr. 982710.03.2006 încheiat de petentul CC cu banca, pe parcursul derulării creditului petentului i se percepeau următoarele comisioane: comision de administrare de 1.95 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat; comision de urmărire riscuri de 7.80 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,20% din valoarea creditului contractat, rezultând o valoare totală a comisioanelor lunare de 9.75 EUR.

Faţă de adoptarea OUG nr. 50/2010, în luna septembrie 2010 banca a procedat la modificarea contractului de credit astfel încât structura comisioanelor percepute clientului pentru creditul contractat de acesta să respecte structura impusă de acest act normativ, valoarea totală a comisioanelor percepute rămânând aceeaşi ca şi cea iniţială, respectiv 9.75 EUR.

În acest context, faţă de faptele reţinute de organul constatator în sarcina băncii, pe fondul cauzei, petenta a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei ca nelegal şi netemeinic, întrucât fapta nu se încadrează în temeiul legal indicat şi nu poate fi sancţionată conform acestuia.

Instanţa va observa că fapta constatată nu se încadrează în textul de lege indicat ca temei legal al reţinerii acesteia drept contravenţie, respectiv art. 9 indice 3 lit. e) din OUG nr. 21/1992, republicată, cu modificările şi completările sale ulterioare, dispoziţii prin care se interzice majorarea comisioanelor menţionate în contract şi introducerea sau perceperea de noi comisioane decât cele menţionate în contractul de credit.

în fapt, prin Contractul de credit încheiat de Bancă cu consumatorul, s-au prevăzut comisioanele percepute de bancă pentru creditele puse la dispoziţie, ca parte a costului creditului - „preţul contractului”. Printre aceste comisioane, s-au prevăzut: „comision de administrare” şi „comision de urmărire riscuri”, comisioane ce se plăteau lunar de către petent, într-un anumit cuantum clar determinat în contract.

În temeiul dispoziţiilor OUG nr. 50/2010, şi în limitele dispoziţiilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, care prevăd că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu definirea obiectului principal sau cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ, banca a procedat prin actele adiţionale transmise clienţilor, la adaptarea prevederilor contractuale, menţinând însă neschimbate elementele definitorii ale contractului, sub aspectul preţului acestuia.

Aşa fiind, eliminarea denumirii de „comision de urmărire riscuri”, neprevăzută în art. 36 din OUG nr. 50/2010, păstrarea denumirii de „comision de administrare”, permisă de art. 36 din OUG nr. 50/2010, în care a fost inclus şi cuantumul comisionului iniţial denumit „de urmărire riscuri”, păstrându-se astfel neschimbat „preţul contractului”, nu încalcă nici una din obligaţiile legale în materia protecţiei consumatorilor.

Or, majorarea comisioanelor percepute (la care se face referire în cuprinsul art. 9 indice 3 lit. e) din OUG nr. 21/1992, republicată, cu modificările şi completările sale ulterioare) trebuie analizată prin raportare la momentul încheierii contractului, pe de o parte, şi prin raportare la cuantumul total al comisioanelor percepute iniţial, pe de altă parte, pentru că în totalitatea lor comisioanele fac parte din „preţul contractului”.

Petenta a considerat, în aceste condiţii, că fapta reţinută în sarcina băncii nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei constând în încălcarea dispoziţiilor art. 9 indice 3 lit. e) din OUG nr. 21/1992, republicată, cu modificările şi completările sale ulterioare, respectiv latura obiectivă a acestora, întrucât este evident că banca nu a introdus comisioane noi pentru creditele contractate de petent şi nici nu a majorat valoarea totală a comisioanelor, suma totală pe care împrumutatul o plăteşte lunar cu titlu de comision pentru creditele contractate fiind aceeaşi cu suma totală menţionată în contractele de credit cu acest titlu.

Consecinţa neîntrunirii laturii obiective a contravenţiei este nulitatea procesului-verbal de contravenţie, aspect reţinut şi de jurisprudenţă:  „Procesul-verbal de contravenţie nu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 si art. 17 din OG 2/2001, în sensul că textul de lege aplicabil nu se încadrează în descrierea faptei contravenţionale arătate prin procesul-verbal aspect care duce la nulitatea actului prin încălcarea unor norme imperative.”

Petenta a mai afirmat că, în realitate, comisionul perceput de A. este în concordanţă cu prevederile legale. În acest sens, a susţinut că trebuie avute în vedere raţiunea economică a perceperii anumitor comisioane de către bancă, precum şi contextul creat în această materie de dispoziţiile OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, act normativ care a vizat standardizarea, sub aspectul denumirii lor, a costurilor percepute de diverşi operatori economici pentru serviciile financiare (creditele) prestate consumatorilor, astfel încât acestora să le fie facilă compararea ofertelor de credit ale băncilor.

Astfel, potrivit art. 36 din OUG nr. 50/2010 s-a prevăzut posibilitatea perceperii următoarelor tipuri de comisioane: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalităţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Această standardizare a fost impusă de scopul OUG nr. 50/2010 care, potrivit expunerii de motive, şi-a propus să ofere condiţiile pentru a se asigura transparenta şi libera concurenţă pe piaţa serviciilor bancare.

Având în vedere aceste principii, deşi a procedat la denunţarea actelor adiţionale, pentru a asigura în continuare transparenţa, AA. a decis ca Împrumutaţii să beneficieze în continuare de aplicarea principiilor ordonanţei, conform adreselor comunicate acestora la data de …, decizia băncii vizând tocmai evitarea interpretărilor contradictorii cu privire la structura de costuri aferentă contractelor de credit.

În acest sens, pentru a facilita comparaţia costurilor cu cele practicate de alţi furnizori de servicii financiare, s-a decis ca valoarea totală a comisioanelor lunare aferente creditelor contractate să fie percepută în continuare sub o singură denumire, respectiv aceea de comision de administrare credit. Acest lucru nu presupune însă că banca ar fi procedat la majorarea comisioanelor percepute pentru creditele contractate sau la introducerea unor comisioane noi, fapt care este evident atât timp cât potrivit structurii iniţiale de costuri, împrumutatul CC achita lunar comisioane în valoare totală de 9.75 EUR (formată din comision de administrare în cuantum de 1.95 EUR şi comision de urmărire riscuri în cuantum de 7.80 EUR), iar potrivit actualei structuri de costuri împrumutatul CC achită lunar aceeaşi valoare totală a comisioanelor, respectiv 9.75 EUR, singura deosebire fiind că, pentru a asigura transparenţa şi pentru a facilita consumatorilor comparaţia costurilor serviciilor prestate, această sumă este percepută în prezent sub o singură denumire, aceea de comision de administrare, fapt ce nu poate fi apreciat nici ca o majorare a comisioanelor iniţiale şi cu atât mai puţin ca o introducere de comisioane noi, astfel încât fapta reţinută de organul constatator să poată fi încadrată în dispoziţiile art. 9 indice 3 lit. e) din OG nr. 21/1992, republicată, cu modificările şi completările sale ulterioare. În acelaşi sens, a invocat Decizia nr. 129/2007 a Tribunalului Vrancea şi Decizia 372/2008 a Tribunalului Neamţ.

A adăugat că se poate observa că OUG nr. 50/2010 nu oferă/defineşte tipurile de comisioane bancare, astfel încât termenii folosiţi au valoare indicativă, impunându-se a fi analizaţi prin raportare la raţiunile economice şi nu la denumirea formală utilizată de bancă, în temeiul principiului general reglementat de art. 977 Cod Civil, al interpretării actelor juridice după voinţa reală a părţilor şi nu după sensul literal al termenilor.

Plecând de la aceste considerente, a solicitat a se constata că art. 36 din OUG 50/2010, stabilind tipul comisioanelor „legale” nu are în vedere denumirea lor formală - pentru că nu oferă definiţii legale ale acestor tipuri de comisioane. Aşa fiind ceea ce a avut în vedere legiuitorul a fost nu denumirea formală, ci substanţa/raţiunea economică, care stă la baza acelui comision.

Aspectele pe care legiuitorul le consideră justificate din punct economic pentru a permite calificarea lor ca „serviciu” cu consecinţa asocierii unui preţ, sunt: analiza dosarului de credit; administrarea creditului; asigurarea asumată de Bancă.

Creditul bancar este definit în doctrină ca fiind orice angajament de punere la dispoziţie sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadenţei unei datorii, în schimbul obligaţiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum şi la plata unor dobânzi sau altor cheltuieli legate de această sumă.

Debitorul băncii, suportând preţul creditului, este dator în realitate să suporte cele două componente ale acestuia, respectiv dobânda şi comisioanele. Ca şi alte comisioane, şi comisionul de urmărire risc (astfel cum a fost acesta denumit de bancă) este un element al preţului Băncii. Raţiunea economică care justifică solicitarea acestui comision este existenţa riscului de credit care este un element de care Banca este obligată să ţină cont şi să încerce să îl acopere.

Prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele Băncii Naţionale Române (BNR) nr. 17 din 18 decembrie 2003, riscul de credit este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienţi a obligaţiilor contractuale constând in rambursarea creditului şi a costurilor aferente acestuia. Riscul de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit şi a solidităţii garanţiilor - reale sau personale. În momentul în care se acordă un credit, o bancă este nevoită să analizeze riscurile pe care le poate avea prin acordarea acestuia. Astfel, principala activitate pe care o are o bancă, în momentul şi ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.

Modalitatea şi criteriile pe care Banca trebuie să le ia în calcul în momentul în care analizează acordarea unui credit sunt prevăzute în Regulamentul nr. 3 din 2007 al BNR privitor la limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice.

Art. 41 - Împrumutătorii trebuie să îşi organizeze activitatea de creditare astfel încât să asigure separarea clară şi efectivă a funcţiei de promovare şi vânzare a produselor de creditare de funcţia de analiză a riscului de credit şi monitorizare a expunerii.

Expunerea unei bănci se determină prin raportare la „categoriile de clienţi eligibili pentru finanţare, şi categoriile de venituri considerate eligibile de către împrumutător, diferenţiat pe categorii de clientelă, precum şi coeficienţii de ajustare aferenţi în funcţie de gradul de certitudine şi de caracterul de permanenţă ale acestora; categoriile de cheltuieli care se deduc din veniturile eligibile în scopul determinării gradului total de îndatorare, incluzând cel puţin cheltuielile de subzistenţă şi angajamentele de plată altele decât cele de natura creditului (art. 4 din Regulamentul 3/2007).

Fiecare Bancă este obligată să stabilească nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare al fiecărui Client, diferenţiate pe categoriile de clientelă, pe destinaţia creditului (de exemplu, credit de consum, credit ipotecar), pe tipul creditului (defalcat în funcţie de moneda de exprimare sau, după caz, de indexare, de tipul dobânzii, respectiv fixă ori variabilă, de termenul de acordare a creditului şi de comportamentul clientului în legătură cu onorarea serviciului datoriei determinat de calitatea garanţiei). Aceste niveluri sunt supuse unei metodologii de reconsiderare periodică a coeficienţilor de ajustare a veniturilor şi nivelurilor maxime admise pentru gradul de îndatorare, în vederea asigurării acurateţei acestora pe o bază continuă.

Împrumutătorii trebuie să se asigure că pe întreaga perioadă de acordare a creditului, gradul total de îndatorare a solicitantului se încadrează în nivelul maxim admis aplicabil acestuia.

Prin urmare, o Bancă este obligată să administreze de-a lungul derulării contractului de credit toate elementele de risc care au fost luate în calcul la momentul acordării creditului.

Riscurile care ar putea apărea de-a lungul derulării contractului de credit trebuie administrate de către Bancă din momentul acordării creditului şi până la rambursarea ultimei rate aferente acestuia.

Deoarece principala activitate a Băncii, în ceea ce priveşte acordarea unui credit, o reprezintă tocmai administrarea riscurilor, banca a înţeles să denumească comisionul aferent acesteia, comision de urmărire riscuri. Decizia băncii de a aplica în continuare principiile OUG 50/2010 în ceea ce priveşte transparenţa costurilor percepute, tocmai cu scopul de a evita interpretările contradictorii cu privire la structura de costuri aferentă contractelor de credit, fapt realizat în practică prin perceperea comisioanelor iniţiale aferente contractelor de credit sub o singură denumire, aceea de comision de administrare, nu poate fi considerată ca fiind un comportament culpabil, cu atât mai mult cu cât prin acest comportament nu se aduce atingere nici unei dispoziţii legale în materie şi nici intereselor economice ale consumatorilor, valoarea comisioanelor plătibilă de către aceştia fiind aceeaşi cu cea iniţială.

Fata de cele de mai sus, este evident nelegală susţinerea organelor de control potrivit căreia ar fi în prezenţa unei modificări a comisioanelor percepute de către Bancă, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 9 indice 3 lit. e) din OG nr. 21/1992, republicată, în condiţiile în care banca nu a făcut decât să aplice dispoziţiile legale privind reîncadrarea costurilor, tocmai în interesul consumatorilor, cu scopul declarat de a evita interpretările contradictorii cu privire la structura de costuri aferentă contractelor de credit.

În consecinţă, nefiind întrunită latura obiectivă a contravenţiei prevăzută de art. 9 indice 3 lit. e) din OG nr. 21/1992, republicată, invocat de organul constatator ca temei al contravenţiei reţinută în sarcina BCR S.A. se impune anularea procesului-verbal de contravenţie.

În ceea ce priveşte pct. B) din Procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 0804518, a susţinut că agentul constatator reţine că începând cu data de 20.10.2007 şi pana în 20.08.2013, a fost introdus şi încasat un nou comision, respectiv comision administrare cont curent în sumă totală de 40.85 eur, comision care a fost reintrodus în luna ianuarie şi februarie 2017, în sumă totală de 2.29 eur, fără o notificare a clientului. Comisionul de administrare cont curent se încasează numai dacă s-a încheiat o convenţie de cont curent de către petent cu BCR, iar la data semnării acestei convenţii, banca nu avea de unde să cunoască dacă petentul va folosi respectivul cont curent numai pentru plata creditului. În cazul în care acest cont curent se foloseşte doar pentru plata creditului, clientul are posibilitatea formulării unei cereri la orice unitate teritorială a băncii pentru închiderea acestui cont curent cu redeschiderea unui cont necomisionabil. Concluzia este că orice comision încasat de la petent de către bancă s-a făcut în baza unei convenţii de cont, aspect cunoscut de către petent, fiind parte în convenţie.

Pe de altă parte, a susţinut că în mod greşit se menţionează de către agentul contestator că BCR ar fi redenumit comisionul într-un comision restant.

Denumirea de „restant” se adaugă numai în situaţia în care atât creditul, cât şi dobânda şi comisioanele nu sunt achitate la scadenţă, aşa încât aceste sume devin restante, făcându-se această precizare în extrasele de cont curent.

A mai arătat că, prin denunţarea Actului adiţional de aliniere a contractului la prevederile OUG nr.50/2010, creditul a revenit la condiţiile de la data semnării contratului, însă pentru o mai bună comparaţie a costurilor cu alte credite şi având în vedere modificarea sistemului informatic cu privire la noţiunile de comision de administrare şi comision de urmărire riscuri, evidenţierea costurilor s-a făcut numai prin raportarea unui singur comision, respectiv comisionul de administrare.

În drept, a invocat art. 31 si art. 32 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările sale ulterioare.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art. 411 Cod Procedură Civilă, cu modificările şi completările sale ulterioare, a solicitat judecata în lipsă.

A anexat, în copie: procesul-verbal de constatare a contravenţiei, corespondenţa purtată cu intimata, contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. …, actul adiţional nr. … la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. …., notificare privind încetarea efectelor actului adiţional, grafic de rambursare credit.

Petenta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul legal de 20 lei.

La data de 24.05.2017, intimata Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Est Iași a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca nefondată, reţinerea atât a legalităţii, cât şi a temeiniciei actului de control, menţinerea sancţiunii contravenţionale aplicate petentei.

Organul de control a încheiat Procesul-verbal nr. …. la data de …., ca şi dată a definitivării cercetării reclamaţiei cu nr. … din … pe care petiţionarul CC a înregistrat-o on-line, iniţial pe portalul Autorităţii Naţionale pentru Proiecţia Consumatorilor, reclamaţie cu nr. 390/08.02.2017, redirecţionată spre competentă cercetare, comisariatului competent teritorial şi material, respectiv … Neamţ, locaţie unde a primit numărul unic de înregistrare - 107/ P.S din 09.02.2017.

Deşi actul de control s-a încheiat la data de …. , acesta a fost comunicat în mod corect, procedural, în termenul de 60 de zile de la data încheierii acestuia, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, modificat prin O.G. nr.5/2015, respectiv în termen de cel mult două luni de la data aplicării acesteia.

Fapta constatată de agenţii constatatori nu este prescrisă, aşa cum eronat sugerează petenta, respectiv că s-ar fi încălcat art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ci ne aflăm în ipoteza juridică a prevederilor art. 13 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, fapta fiind săvârşită în mod continuu, respectiv cu începere de la data de 21.02.2011. Această dată reprezintă în concret data la care profesionistul a denunţat unilateral actul adiţional încheiat în sarcina consumatorului, dar netransmis acestuia, fără  însă a reveni la costurile iniţiale din contract, ci modificând unilateral valoarea comisioanelor percepute.

Pentru a înţelege cronologic desfăşurarea faptei contravenţionale, a precizat că agenţii constatatori au încheiat actul de control cu îndeplinirea cerinţelor de legalitate, dar şi de temeinicie stipulate de prevederile art. 16 şi art. 17 din O.G. nr.2/2001 astfel că nu poate fi apreciat ca lovit de nulitate absolută, aşa cum greşit induce petenta.

În sensul îndeplinirii condiţiilor de legalitate, nu doar că s-au respectat principiile OG nr. 2/2001, ci şi principiile Deciziei nr. XXII/martie 2007 ale Î.C.C.J, instanţă care a apreciat limitativ situaţiile în care un act de control emis de agenţii constatatori în exercitarea atribuţiilor de serviciu poate fi considerat nul, dar şi valid.

În ceea ce priveşte temeinicia actului, a precizat că agenţii constatatori au reţinut încălcarea cu vinovăţie directă de către instituţia de creditare bancară a prevederilor art. 9 lit. e) din O.G. nr. 21/1992 rep., constatându-se în concret următoarele: prin reclamaţia cu nr. 107/ 09 02.2017, domnul CC reclama instituţia de creditare B.C.R. referitor la modul de derulare şi executare a contractului de credit încheiat cu instituţia de creditare la data de 10.03.2006, pentru suma de 3900 EUR. Petiţionarul precizează că, la data semnării contractului, banca a perceput un comision de administrare în sumă de l, 95 EUR şi un comision de risc în valoare de 7,80 EUR, dar şi faptul că, pe parcursul derulării contractului, a constatat că Banca i-a încasat ilegal un comision de risc, fapt adus la cunoştinţa organului de control în luna noiembrie 2016. Petiţionarul arată că, în urma sesizării sale, a fost eliminat comisionul de risc în valoare de 7,80 EUR, dar acest cost a fost ulterior redefinit ca denumire şi adăugat ca valoare comisionului de administrare, ceea ce a condus implicit la creşterea valorii comisionului de administrare de la 1,95 EUR la 9,75 EUR, conform graficelor anexate la reclamaţie. Petiţionarul arată prin reclamaţia cu valoare de înscris olograf că, în data de …, s-a prezentat la instituţia bancară, dorind a cunoaşte soldul creditului, aflând la acel moment că Banca 1) percepe suplimentar un alt comision ce nu i s-a comunicat prin vreo Notificare, dar nici nu a semnat vreun act adiţional, comunicându-i-se că acel comision era în cuantum de 40,21 EUR, precizând expres şi că, odată cu actualizarea datelor personale, a precizat explicit că nu va fi de acord cu nicio altă modificare a condiţiilor iniţiale stabilite. Petiţionarul solicită în mod expres anularea comisionului de 40 EUR, dar şi restituirea retroactivă a acestuia, arătând că, pentru recuperarea valorii comisionului de risc, a promovat o acţiune separată în instanţă.

Organul de control a solicitat instituţiei bancare un punct de vedere oficial, cu privire la situaţia tuturor comisioanelor încasate, dorind a se preciza dacă într-adevăr s-au introdus noi comisioane faţă de cele iniţiale, cât şi dacă valoarea comisioanelor iniţiale a fost majorată printr-un artificiu financiar. Organul de control a constatat că domnul Mititelu a încheiat un contract de credit bancar pentru persoane fizice, sub nr. 982 din 10.03.2006, în sumă de 3900 EUR,  reprezentând credit de trezorerie nenominalizat, pentru nevoi personale.

La art. 9 din contract, instituţia de creditare înscrie lista comisioanelor, respectiv: comision de administrare de 1,95 EUR perceput lunar, în cuantum fix de 0,05 % din valoarea creditului contractat şi nu din soldul restant, cum ulterior a statuat O.U.G. nr. 50/2010; comision de urmărire riscuri de 7, 8 EUR lunar, reprezentând procent fix de 0,20 % din valoarea creditului contractat.

Odată cu apariţia OUG nr. 50/2010, legiuitorul clarifică lista limitativă a comisioanelor, dar şi procedura acestora de reţinere, din soldul creditului şi nu la suma iniţial acordată, iar instituţia bancară emite un draft de act adiţional pe care însă nu îl transmite petiţionarului pentru luarea la cunoştinţă, ceea ce juridic echivalează cu nulitatea absolută a oricăror modificări întreprinse unilateral de bancă. Deşi varianta de act adiţional nu ajunge la consumator, la data de 21.02.2011, BCR denunţă acel act în conformitate cu prevederile Art. II alin. 2 din legea nr. 288/2010 dată spre aprobarea O.U.G. nr. 50/2010, fapt constatat din cele două Notificări ataşate punctului de vedere emis de B.C.R. S.A.

În această situaţie, odată cu anularea variantei de act adiţional, părţile trebuiau să fie repuse în situaţia anterioară intervenirii modificării, respectiv costurile iniţial agreate de părţi să rămână în aceeaşi formă, dar şi la aceeaşi valoare asumată prin semnarea contractului. Organul de control a constatat că valoarea celor două comisioane iniţial percepute prin pct. c) şi pct. f ) din contract a fost majorată, respectiv de la 1,95 EUR - comisionul de administrare la 9,75 EUR lunar,- deşi Notificarea stipula anularea actului adiţional.

Conform Extraselor de cont ataşate, rezultă că, pe parcursul derulării contractului, în mod repetat şi continuu, au fost modificate atât denumirea comisioanelor - acestea fiind redefinite, cât şi valorile comisioanelor iniţiale, astfel:

- de la 24.02.2010 comisionul de administrare se redefineşte ca şi comision restant, în valoare de 1,95 Eur fiind încasat concomitent cu comisionul de urmărire riscuri de 7,80 EUR;

- de la 25.05.2010 comisionul de urmărire riscuri se redenumeşte comision restant şi sub această nouă denumire se încasează separat suma de 1,95 Eur şi 7,80 EUR;

- în data de 28.10.2010, cele două valori se însumează şi se încasează un singur comision denumit comision restant în sumă de 9,75 EUR;

- în data de 01.04.2012, comisionul restant în sumă de 9,75 EUR este redenumit comision administrare credite retail;

- în data de 08.10.2013, comisionul de administrare credite retail se redenumeşte comision restant, având aceeaşi valoare de 9, 75 EUR.

Fără Notificare către consumatorul împrumutat şi implicit fără acordul acestuia, începând cu data de 20.10.2007 şi până în data de 20.08.2013, Banca a introdus dar a şi încasat un nou comision, respectiv comisionul de administrare a contului curent, suma totală încasată pentru acest comision lunar fiind de 40,85 EUR.

Din perioada 2013 şi până la nivelul lunii ianuarie 2017, aceste costuri au fost suspendate, pentru ca ulterior acest comision să fie reintrodus în luna ianuarie şi în luna februarie şi încasat cu valoarea de 2, 29 EUR aşa cum se poate constata şi din extrasele de cont curent ataşate chiar de instituţia bancară.

Fapta astfel descrisă raportată la prevederile art. 93, lit. e) din O.G. nr. 21/1992, se referă la exact ipoteza juridică sancţionată de legiuitor prin pct. 1 şi pct. 2 al acestui articol, respectiv la interzicerea majorării comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menţionate în contract, dar şi interzicerea introducerii şi perceperii de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost iniţial introduse în contract.

S-a concluzionat că atât comisionul de administrare a fost redenumit, dar şi majorat de la 1,95 EUR lunar la 9, 75 EUR lunar, depăşindu-se astfel şi procentul de 0,05 % iniţial stipulat ca valoare matematică absolută, dar a şi fost introdus comisionul de administrare cont curent, deşi pe acest cont se derulau numai operaţiuni de plată ale creditului bancar.

Toate aceste artificii financiar-bancare, ce se pot constata şi din oficiu de către instanţa învestită cu analizarea actului de control sub aspectul temeiniciei, dar şi al neincidenţei prescripţiei extinctive de 6 luni de zile de la data constatării faptei, dovedesc culpa instituţiei bancare ce nu a reuşit în mod corect să deruleze un contract transparent, în mod vigilent cu consumatorul, căci fapta sa continuă atâta timp cât durează contractul prin impunerea unor plăţi lunare este sancţionabilă până la momentul stingerii debitului consumatorului, integral.

A fost aplicată sancţiunea pecuniară de 5000 lei şi s-a dispus totodată măsura complementară a restituirii de către Bancă către petiţionar a sumelor încasate incorect, rezultate din creşterea valorii comisionului de administrare, măsură instituită legal, conform art. 13-15 din O.G. nr. 21/1992 rep. cu termen de 15 zile de la încunoştinţarea instituţiei bancare asupra conţinutului actului de control.

Aşa cum se poate observa, actul de constatare nu a fost semnat de instituţia bancară drept pentru care acesta s-a transmis poştal, conform art. 27 din O.G. nr. 2/2001, cu adresa de înaintare cu nr. …. şi A.R. conform xerocopiei conformă cu originalul, termenul de contestaţie socotindu-se de la data de …..

Conform art. 249 din Codul de procedură civilă, petenta nu a depus nicio dovadă certă care să răstoarne forţa probantă a actului de control, obligaţie care îi incumba odată cu promovarea plângerii contravenţionale.

Conform art. 223 alin. 2 şi alin. 3 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei şi în eventuala lipsă.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale, respectiv audierea martorului CC. A anexat, în copie: dovada de comunicare, procesul-verbal contestat, adresă de răspuns către petiţionar, reclamanţia nr. 390/08.02.2017, răspunsul băncii, extras din corespondenţa pe e-mail, extras de cont în perioada 20.03.2006 – 28.02.2017, grafic de rambursare credit.

Petenta a formulat răspuns la întâmpinare, la data de .., depus la filele …. A arătat că, prin întâmpinare se susţine că fapta săvârşită de bancă este continuă, întrucât începând cu data de …. a denunţat Actul adiţional emis în temeiul OUG 50/2010 şi nu a revenit la costurile iniţiale din contract, modificând unilateral valoarea comisioanelor percepute. Or, fapta sancţionată constă în aceea că banca ar fi introdus (inclus) în contractul de credit nr. 982/10.03.2006 un comision de administrare nou.

A arătat că dacă pleacă de la noţiunea de introducere în conţinutul contractului bancar, singura interpretare este că această faptă se poate realiza o singură dată şi nu continuu. Nu s-a introdus de către bancă în fiecare lună presupusul comision de administrare invocat de către intimată, pentru a vorbi despre o faptă continuă. Acţiunea de „a stipula” este o acţiune a cărei realizare se face dintr-o dată, îndeplinirea ei presupunând efectuarea unui singur act material, acela de a înscrie în contract o clauză.

Totodată, a arătat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile referitoare la fapte continue, faţă de prevederile art. 18 din OG nr. 21/1992 din care rezultă că această informare trebuie făcută înainte sau cel târziu la data la care consumatorul îşi exprimă opţiunea achiziţionării produsului/serviciului fie de la prestatorul respectiv, fie de la alt prestator „astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite” (legiuitorul a folosit termenul de oferite şi nu de „achiziţionate”).

În speţă vor avea aplicabilitate dispoziţiile art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, cu modificările şi completările sale ulterioare, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale prescriindu-se în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, respectiv de la data încheierii contractului de credit şi data denunţării Actului adiţional .

În aceste condiţii, în cazul contractului de credit menţionat în Procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria . încheiat de .., data încheierii contractului de credit este …, iar data denunţării Actului adiţional de aliniere la OUG 50/2010 a contractului este …. Deci de la data săvârşirii presupusei fapte de a stipula clauza comisionului de administrare în contract, până la data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei (27.03.2017) au trecut mai mult de 6 luni.

Intimata a susţinut că, în conformitate cu extrasele de cont curent, rezultă că pe parcursul derulării creditului, banca a modificat denumirea comisioanelor şi valorile acestora, exemplificând cu: „de la …. comisionul de administrare se redefineşte şi comision restant”; „de la …. comisionul de urmărire riscuri se redefineşte comision restant...”; „în data de …. comisionul de administrare credit retail se redenumeşte comision restant având aceeaşi valoare de 9,75 eur.”

Menţionarea în extrasele de cont a denumirii comision restant se face numai în situaţia în care împrumutatul nu achită la scadenţă rata totală de credit şi practic nu este nicio redefinire a comisionului, ci se stabileşte de fapt starea plaţii, adică restanţa, întrucât nu s-a plătit la data scadenţei. Şi în această situaţie nu vorbim de introducerea vreunui comision nou sau redefinirea comisionului cuprins în contractul de credit.

Pe de altă parte, a arătat că se susţine că începând cu data de …., AA a introdus dar a şi încasat un comision de administrare cont curent, suma totală fiind de 40.85 eur. Art. 9 indice 3 lit. e) din OG nr.21/1992 se referă la ipoteza în care Banca ar fi introdus un comision nou în contractul de credit nr. 982/2006, comision care nu a fost adus la cunoştinţa clientului la data semnării contractului de credit bancar. Or, ceea ce menţionează agentul constatator se referă la un comision de administrare cont curent pentru contul, însă contul creditului este……ceea ce presupune că acel comision de administrare cont curent a fost încasat în baza unei alte înţelegeri decât contractul de credit.

De regulă, contul curent era deschis de către împrumutat odată cu semnarea contractului de credit bancar, având în vedere că vorbim despre un credit în valuta EUR, fiind folosit pentru schimbul valutar.

În speţa noastră, acest comision de administrare cont curent a fost încasat începând cu data de …, ulterior semnării acestui contract de credit bancar.

Cât priveşte denumirea comisioanelor percepute de bancă pentru contractul de credit nr.982/2006 ca şi comision de administrare, a precizat că, potrivit structurii iniţiale de costuri, împrumutatul CC achita lunar comisioane în valoare totală de 9.75 EUR (formată din comision de administrare în cuantum de 1.95 EUR şi comision de urmărire riscuri în cuantum de 7.80 EUR), iar potrivit actualei structuri de costuri împrumutatul CC achită lunar aceeaşi valoare totală a comisioanelor, respectiv 9.75 EUR, singura deosebire fiind că, pentru a asigura transparenţa şi pentru a facilita consumatorilor comparaţia costurilor serviciilor prestate, această suma este percepută în prezent sub o singură denumire, aceea de comision de administrare, fapt ce nu poate fi apreciat nici ca o majorare a comisioanelor iniţiale şi cu atât mai puţin ca o introducere de comisioane noi, astfel încât fapta reţinută de organul constatator să poată fi încadrată în dispoziţiile art. 9 indice 3 lit. e) din OG nr. 21/1992, republicată, cu modificările şi completările sale ulterioare. Urmare a denunţării Actului adiţional, părţile s-au întors la condiţiile iniţiale de creditare, însă informatic acest lucru nu mai era posibil, întrucât s-a implementat un program de evidenţă în raport de noile condiţii de creditare stabilite de OUG 50/2010. În acest context, s-a

menţionat în extrasele de cont, dar şi în graficele de rambursare doar comisionul de administrare la valoarea totală a comisioanelor încasate de bancă, valoare care a fost percepută împrumutatului încă de la semnarea contractului.

Decizia băncii de a aplica în continuare principiile OUG 50/2010 în ceea ce priveşte transparenţa costurilor percepute, tocmai cu scopul de a evita interpretările contradictorii cu privire la structura de costuri aferentă contractelor de credit, fapt realizat în practică prin perceperea comisioanelor iniţiale aferente contractelor de credit sub o singură denumire, aceea de comision de administrare, nu poate fi considerată ca fiind un comportament culpabil, cu atât mai mult cu cât prin acest comportament nu se aduce atingere nici unei dispoziţii legale în materie şi nici intereselor economice ale consumatorilor, valoarea comisioanelor plătibilă de către aceştia fiind aceeaşi cu cea iniţială.

A susţinut petenta că este evident nelegală susţinerea organelor de control potrivit căreia am fi în prezenţa unei modificări a comisioanelor percepute de către Bancă, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 9 indice 3 lit. e) din OG nr. 21/1992, republicată, în condiţiile în care banca nu a făcut decât să aplice dispoziţiile legale privind reîncadrarea costurilor, tocmai în interesul consumatorilor, cu scopul declarat de a evita interpretările contradictorii cu privire la structura de costuri aferentă contractelor de credit.

În consecinţă, nefiind întrunită latura obiectivă a contravenţiei prevăzută de art. 9 indice 3 lit. e) din OG nr. 21/1992, republicată, invocat de organul constatator ca temei al contravenţiei reţinută în sarcina AA . se impune anularea procesului-verbal de contravenţie.

Potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanţa a constatat că petenta a depus plângerea contravenţională la poştă la data de …., cu respectarea termenului legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal, …...

Instanţa a administrat, la solicitarea ambelor părţi, proba cu înscrisurile depuse la dosar, şi a respins ca nefiind utilă soluţionării cauzei proba testimonială.

Din oficiu, instanţa i-a solicitat petentei să comunice la dosar, în copie conformă, contractul de cont curent încheiat cu numitul CC, semnat de acesta, şi să explice motivul pentru care a fost perceput comision de administrare cont curent numai în perioada … şi apoi din nou din ianuarie 2017, fiind depuse relaţiile solicitat la filele 70 şi următoarele.

Examinând probele administrate în cauză şi apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. 0804518, încheiat la data de 27.03.2017 de către doi comisari din cadrul Comisariatului Județean Neamț pentru Protecția Consumatorilor, petenta Banca Comercială Română S.A. a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei constând în încălcarea prevederilor art. 93 lit. e) din O.G. nr. 21/1992 cu amendă în valoare totală de 5.000 lei, potrivit art. 50 alin. 1 lit. e) din O.G. nr. 21/1992.

S-a reţinut că, la data de …, s-a depus o reclamaţie de către clientul CC, care a încheiat cu Banca Comercială Română S.A. contractul de credit nr. 982/10.03.2006, în sumă de 3900 EUR, reprezentând credit de trezorerie nenominalizat pentru nevoi personale, contract care la art. 9 prevedea că ”pentru creditul pus la dispoziţie banca percepe următoarele comisioane: lit. c: comision de administrare de 1,95 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat; lit. f: comision de urmărire riscuri de 7,80 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,20% din valoarea creditului contractat”.

Comisarii au reţinut că, odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, AA. a implementat tacit un act adiţional de aliniere la prevederile acestui act normativ, document care nu a fost comunicat petentului şi implicit nu a fost semnat de către acesta. La data de ..,.A. a denunţat acel act adiţional în conformitate cu prevederile art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. În această situaţie, au apreciat comisarii, creditul ar fi trebuit să revină la condiţiile de la data semnării, cel puţin în privinţa comisioanelor, respectiv comision de administrare de 1,95 EUR lunar şi comision de urmărire riscuri de 7,80 EUR lunar. Or, potrivit celor două Notificări prezentate de BCR S.A. şi punctului de vedere, s-a constatat că nu s-a revenit la tipul de comisioane înscrise în contract, ci cele două comisioane au fost cumulate şi redenumite comision de administrare credit. Astfel, comisionul de administrare de 1,95 EUR lunar a devenit 9,75 EUR lunar. Conform extraselor de cont, pe parcursul derulării contractului, în mod repetat, au fost modificate denumirea şi valoarea comisioanelor aferente creditului.

Comisarii au precizat că, începând cu …., comisionul de administrare se redenumeşte comision restant, în valoare de 1,95 Eur fiind încasat concomitent cu comisionul de urmărire riscuri de 7,80 EUR; începând cu data de 25.05.2010 comisionul de urmărire riscuri se redenumeşte comision restant şi sub această nouă denumire se încasează separat suma de 1,95 Eur şi 7,80 EUR; în data de 28.10.2010, cele două sume se însumează şi se încasează un singur comision denumit comision restant în sumă de 9,75 EUR; în data de 01.04.2012, comisionul restant în sumă de 9,75 EUR este redenumit comision administrare credite retail; în data de 08.10.2013, comisionul de administrare credite retail se redenumeşte comision restant, având aceeaşi valoare de 9, 75 EUR.

Au mai reţinut că, fără o notificare către client şi implicit fără acordul acestuia, începând cu data de 20.10.2007 şi până în 20.08.2013 a fost introdus şi încasat un nou comision, respectiv comision administrare cont curent, suma totală încasată fiind de 40,85 EUR. Acest comision a fost reintrodus începând cu luna ianuarie 2017, fiind încasat în luna ianuarie şi februarie 2017 în sumă totală de 2,29 EUR.

S-a menţionat că, faţă de cele prezentate,.A. a încălcat prevederile art. 93 lit. e) din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, potrivit cărora: „În cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligaţi să respecte următoarele reguli: … e) fără a prejudicia prevederile privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului: 1. se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menţionate în contract; 2. se interzice introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menţionate în contract”.

În concluzie, comisionul de administrare de 1,95 EUR lunar a fost redenumit şi majorat la 9,75 EUR lunar şi a fost introdus comision de administrare cont curent, deşi pe acest cont se derulau numai operaţiuni de plată a creditului bancar.

Comisarii au apreciat reclamaţia clientului CC ca fiind întemeiată.

Caracterul continuu al faptei contravenţionale, au arătat comisarii, rezultă din aceea că efectul acţiunii instituţiei bancare a creat un cost suplimentar din partea petentului, cost nerecuperat până la această dată.

La punctul K din procesul-verbal s-a dispus restituirea sumelor încasate în mod ilegal ca urmare a creşterii valorii comisionului de administrare şi introducerii comisionului de administrare cont curent.

Referitor la prescripţia dreptului de aplicare a sancţiunii contravenţionale, instanţa apreciază că acest argument al petentei este nefondat.

Conform art. 13 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 2/2001, „(1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. (2) În cazul contravenţiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârşirii faptei. Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.”

În cauză, fapta contravenţională aşa cum este prevăzută de art. 93 lit. e) din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, constă în majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menţionate în contract, respectiv în introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menţionate în contract.

Nu este vorba deci, aşa cum a susţinut petenta, că acţiunea incriminată prin contravenţia amintită constă în „a stipula” în contract o clauză privind comisionul de administrare, la data de 21.02.2011, acţiune care se realizează dintr-o dată.

În realitate, fapta contravenţională pentru care a fost sancţionată petenta constă în majorarea comisionului de administrare (de la 1,95 EUR lunar la 9,75 EUR lunar) şi în perceperea unui nou comision de administrare cont curent, fapte care au un caracter continuu, în mod evident, întrucât ele presupun o încălcare a dispoziţiei legale care durează în timp.

Aşadar, termenul de prescripţie a dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională începe să curgă de la data încetării săvârşirii faptei. Or, fapta de majorare a comisionului de administrare nu a încetat înainte de întocmirea procesului-verbal, iar fapta de percepere a comisionului de administrare cont curent a încetat la data de 15.03.2017, când s-a închis contul, potrivit relaţiilor comunicate de petentă (fila 71).

În drept, pe fondul cauzei, instanţa reţine că, potrivit principiilor generale de drept administrativ, actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, iar procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este un act administrativ, fiind emis pe baza şi în executarea legii de o autoritate administrativă sau de alte structuri care înfăptuiesc administraţia publică, cu scopul de a produce efecte juridice. În acelaşi timp, actul administrativ este cenzurabil de instanţa de contencios administrativ, în primă instanţă judecătoria. În acest sens, art. 34 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevede că instanţa administrează probele necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal.

În plus, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale „chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei.” (Decizia nr.1.353 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.822 din 9 decembrie 2010)

Examinând procesul-verbal contestat sub aspectul legalităţii, instanţa apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cuprinzând toate menţiunile cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia sau semnătura agentului constatator.

Instanţa apreciază că, în realitate, motivul de nulitate invocat de petentă referitor la împrejurarea că fapta nu se încadrează în temeiul legal indicat ţine tot de analiza temeiniciei procesului-verbal, respectiv de analiza elementelor constitutive ale contravenţiei.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că, în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 982/10.03.2006, încheiat de Banca Comercială Română S.A. cu CC, în calitate de împrumutat, s-a prevăzut, la pct. 9, că „pentru creditul pus la dispoziţie banca percepe următoarele comisioane: … c. comision de administrare de 1,95 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1; … f. comision de urmărire riscuri de 7,80 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,20% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1.”

Aşadar, în total, cele două comisioane aveau o valoare cumulată de 9,75 EUR şi se raportau la aceeaşi valoare, respectiv la valoarea creditului acordat.

Petenta a depus la filele 21-22 din contract, Actul adiţional nr. 01/06.08.2010 la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 982/10.03.2006, care este semnat de către împrumutatul CC, acesta făcând menţiunea, sub semnătură, „am primit un exemplar”, prin care a fost rescadenţat creditul.

După intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010, la data de 21.02.2011, banca l-a notificat pe clientul său că actul adiţionat care modifica în scopul alinierii la prevederile noului act normativ contractul de credit şi care a fost considerat ca acceptat tacit prin nesemnarea lui şi-a încetat efectele, în baza art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010.

La aceeaşi dată, banca l-a notificat pe client în legătură cu faptul că va beneficia în continuare de aplicarea principiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 în ceea ce priveşte rata dobânzii, dar şi că nivelul total al comisioanelor lunare rămâne neschimbat şi se identifică prin comisionul de administrare credit.

Petenta a explicat că practic au fost cumulate cele două comisioane, de administrare şi de urmărire riscuri, sub denumirea de comision de administrare credit, fără a se majora valoarea cumulată a acestora.

Comisarii ANPC au considerat că, procedând în acest mod, petenta a încălcat prevederile art. 93 lit. e) din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, potrivit cărora: „În cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligaţi să respecte următoarele reguli: … e) fără a prejudicia prevederile privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului: 1. se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menţionate în contract”.

Instanţa consideră că această interpretare a situaţiei de fapt de către comisarii ANPC nu este legală întrucât esenţială este valoarea comisioanelor percepute de bancă, iar nu denumirea lor formală. Or, această valoarea este neschimbată. Nu se poate considera deci că prin modul de organizare a comisioanelor adoptat de bancă, respectiv cumularea celor două comisioane sub o singură denumire, s-a adus atingere intereselor clientului CC.

Este adevărat că acesta a susţinut că a solicitat băncii să fie eliminat comisionul de urmărire riscuri, iar în urma eliminării acestui comision a fost majorat comisionul de administrare, însă această interpretare a faptelor nu este conformă realităţii. Clientul nu a dovedit în nici un fel că a convenit cu banca eliminarea comisionului de urmărire riscuri, iar în dosarul nr. 55/279/2017 introdus în contradictoriu cu banca pentru anularea clauzelor abuzive, clientul a formulat cerere de renunţare la judecată, instanţa luând act de renunţare prin sentinţa civilă nr. 2873/12.06.2017.

Aşadar, dacă banca nu poate modifica unilateral contractul de credit, la fel şi împrumutatul nu poate să pretindă modificarea acestui contract, în mod unilateral, respectiv eliminarea comisionului de urmărire riscuri.

În realitate, banca a explicat că cele două comisioane au fost cumulate, aşa cum i s-a comunicat clientului la data de 21.02.2011, fiind o măsură determinată de intervenţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 care prevede expres ce tipuri de comisioane sunt permise în contractele de credit încheiate cu consumatorii. A arătat banca şi că această măsură a fost determinată de modificarea sistemului informatic cu privire la noţiunile de comision de administrare şi comision de urmărire riscuri, evidenţierea costurilor făcându-se numai prin raportarea unui singur comision, respectiv comisionul de administrare.

Instanţa nu poate să nu ţină seama de faptul că acest comportament al băncii a fost influenţat de modificarea oscilantă a legislaţiei în sensul că, iniţial, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 a prevăzut aplicarea ei în cazul tuturor contractelor de credit, inclusiv cele aflate în derulare, iar ulterior prin Legea nr. 288/2010 de aprobare a ordonanţei s-a abandonat această soluţie legislativă, noile norme urmând a se aplica numai contractelor de credit încheiate după intrarea ei în vigoare. Această modalitate de legiferare a produs o bulversare a raporturilor dintre instituţiile de credit şi clienţi, băncile fiind obligate să încheie acte adiţionale de aliniere la OUG nr. 50/2010 pentru ca ulterior să notifice încetarea lor.

Apoi, schimbarea sistemului informatic al băncii potrivit structurii creditului prevăzută de OUG nr. 50/2010 a determinat banca să reorganizeze şi creditele aflate în derulare.

Instanţa consideră că toate aceste circumstanţe trebuie luate în considerare şi conduc la concluzia că pentru a se reţine o majorare a comisioanelor este necesar ca aceste comisioane să-şi păstreze aceeaşi structură şi să-şi mărească valoarea. Esenţial este ca suma datorată cu titlu de comisioane să fie mai mare. Or, nu aceasta este ipoteza în cauza de faţă, când a fost schimbată numai structura comisioanelor, valoarea lor fiind neschimbată, iar modificarea denumirii comisioanelor, fără a le majora emolumentul, nu atrage potrivit legii răspunderea contravenţională.

Prin urmare, petenta nu a săvârşit fapta prevăzută de art. 93 lit. e) pct. 1 din O.G. nr. 21/1992, astfel încât măsura de la punctul K din procesul-verbal în sensul restituirii sumelor încasate în mod ilegal ca urmare a creşterii valorii comisionului de administrare este nelegală şi urmează a nu produce nici un efect.

În schimb, instanţa apreciază că, în ceea ce priveşte perceperea comisionului de administrare cont curent, acest comision nu a fost prevăzut în contractul de credit şi nici nu a fost depus la dosar contractul de cont curent încheiat, separat de contractul de credit, cu împrumutatul. De altfel, susţinerile petentei referitoare la acest comision în sensul că acest comision de administrare cont curent a fost încasat în baza unei alte înţelegeri decât contractul de credit, contul curent fiind deschis de către împrumutat odată cu semnarea contractului de credit bancar, fiind folosit de regulă pentru schimbul valutar, nu au fost dovedite, în relaţiile comunicate la fila 71 banca a arătat că această convenţie de cont curent nu s-a identificat în arhiva centrală a băncii, fiind depusă numai o cerere din partea clientului.

Or, în lipsa unui contract asumat de părţi prin semnătură care să stipuleze obligaţia împrumutatului de a deţine un cont separat de cel de derulare a contractului de credit şi pentru care să achite un comision de administrare cont curent în plus faţă de comisionul de administrare prevăzut în contractul de credit, instanţa consideră că perceperea acestui comision este echivalentă cu perceperea unui nou comision, în sensul art. 93 lit. e) pct. 2 din OG nr. 21/1991 privind protecţia consumatorilor potrivit căruia „În cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligaţi să respecte următoarele reguli: … e) fără a prejudicia prevederile privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului: … 2. se interzice introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menţionate în contract”.

Instanţa reţine că, în relaţiile comunicate la fila .., banca a arătat că acest comision a fost încasat începând cu data de …, în valoare de 47,90 EUR, apoi a fost încasat în … ..). În data de, s-a închis contul, iar comisionul de administrare cont curent restant în sumă de 38,62 EUR a fost anulat.

A mai precizat că acest comision de administrare cont curent s-a încasat pe toată perioada de creditare însă nu s-a evidenţiat în extrasul de cont întrucât clientul începând cu anul 2013 nu a mai respectat graficul de rambursare, fiind înregistrate restanţe până la data închiderii contului.

Instanţa apreciază că dacă acest comision de administrare cont curent era perceput numai atunci când se făceau plăţi, iar din 2013 nefiind făcute plăţi nu s-a mai perceput comisionul, este de neînţeles de ce s-a perceput în decembrie 2016-martie 2017 comisionul aferent lunilor septembrie 2013 - ianuarie 2014.

Concluzionând, instanţa apreciază că, deşi pentru punctul A) din procesul-verbal nu s-a confirmat existenţa contravenţiei, pentru punctul B) contravenţia a fost conturată, şi având în vedere că s-a aplicat o singură sancţiune, reţinându-se o singură contravenţie, amenda fiind în cuantum de 5.000 lei, limita minimă legală, nu se poate da eficienţă contestaţiei formulate de petentă de anulare a procesului-verbal, chiar dacă în parte aceasta este fondată.

În consecinţă, instanţa va respinge ca nefondată plângerea contravenţională formulată de petenta AA în contradictoriu cu intimata BB

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

  Respinge ca nefondată plângerea contravenţională formulată de petenta AA B, cu sediul în municipiul ….în  contradictoriu cu intimata bb cu sediul în

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

  Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 ianuarie 2018.

Domenii speta

Spete similare