Drept Civil-revendicare imobiliară

- revendicare imobiliară –

SENTINŢA  CIVILĂ  NR.  552

Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2018

Instanţa constituită din:

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul AAA în contradictoriu cu pârâţii BB, având ca obiect acţiune în  revendicare imobiliară.

  La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns reclamantul AAA, lipsă fiind reprezentanţii pârâţilor.

  S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei următoarele:

  - procedura de citare este legal îndeplinită;

  - cauza este la primul termen de judecată;

  - prin întâmpinare, pârâţii au solicitat judecata cauzei în lipsă.

  Instanţa procedează la identificarea reclamantului AAA, născut în localitatea ...

În considerarea dispoziţiilor art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanţa îşi verifică din oficiu competenţa şi se consideră competentă general, material şi teritorial, în soluţionarea cauzei, având în vedere dispoziţiile art. 117 Cod de procedură civilă.

Instanţa pune în discuţia contradictorie a părţilor durata estimativă a prezentului proces, reclamantul neînţelegând să pună concluzii.

Conform art. 238 Cod de procedură civilă, instanţa apreciază că durata estimativă a prezentului proces este de 3 luni, luând în calcul şi timpul necesar pentru redactarea hotărârii.

Instanţa pune în discuţia contradictorie a părţilor excepţia lipsei capacităţii procesuale civile de folosinţă a Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamţ, invocată de acesta prin întâmpinare.

Reclamantul solicită respingerea excepţiei, având în vedere că acesta este urmaşul fostului Sfat Popular, iar terenul solicitat este liber de sarcini.

Instanţa admite excepţia lipsei capacităţii procesuale civile de folosinţă a Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamţ, invocată de acesta prin întâmpinare, având în vedere dispoziţiile art. 21 alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, potrivit cărora doar unitatea administrativ-teritorială are capacitate juridică şi patrimoniu propriu, consiliul local fiind un organ deliberativ, fără personalitate juridică proprie.

  Instanţa constată rămasă fără obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamţ invocată de acesta prin întâmpinare, calitate de pârât în prezenta cauză având doar Municipiul Piatra-Neamţ, prin primar.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi nici excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul părţilor asupra probatoriului:

  Reclamantul solicită instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri, probă în cadrul căreia solicită emiterea unor adrese către Primăria Piatra Neamţ şi Direcţia Taxe şi Impozite din cadrul Municipiului Piatra Neamţ cu solicitarea de a comunica la dosarul cauzei care este în prezent statutul juridic al terenului, despre care i s-a comunicat că nu figurează nicăieri, deşi în realitate pe teren sunt amplasate 2 (două) chioşcuri, iar terenul este concesionat.

În considerarea dispoziţiilor art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 alin. 1 şi art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse deja la dosarul cauzei, solicitată atât de către reclamant, cât şi de către pârâtul Municipiul Piatra Neamţ, prin Primar, prin întâmpinarea, apreciind-o pertinentă, concludentă şi utilă pentru soluţionarea prezentei pricini.

  Instanţa respinge ca nefiind utilă soluţionării cauzei proba cu interogatoriul pârâtului, solicitată de reclamant, prin cererea de chemare în judecată.

  Instanţa respinge cererea reclamantului de emitere a unor adrese către Primăria Piatra Neamţ şi Direcţia Taxe şi Impozite din cadrul Municipiului Piatra Neamţ cu solicitarea de a comunica la dosarul cauzei care este în prezent statutul juridic al terenului, apreciind solicitarea ca nefiind utilă pentru soluţionarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat şi nici probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului:

Reclamantul solicită să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului. Susţine că în perioada 2003-2014 a fost închis şi a aflat despre teren ulterior, de la unchiul său, care fusese căutat de proprietarul celor 2 (două) chioşcuri, un anume domn Moroi. Între timp, a survenit decesul unchiului, iar copiii acestuia, respectiv verii săi, au promovat şi ei o acţiune în instanţă care însă a fost respinsă. După ce şi-a terminat problemele juridice, s-a decis să promoveze prezenta acţiune, dar nu ştie nimic de acest teren.

În considerarea dispoziţiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanţa declară dezbaterile închise, după care,

I N S T A N Ţ A,

  Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de .., sub numărul .., reclamantul AAA i-a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamț și Primarul Municipiului Piatra-Neamţ, solicitând instanţei obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate imobilul …. A solicitat cheltuieli de judecată.

Iniţial, cererea a fost formulată de reclamantul AAA împreună cu reclamanţii BBB, aceştia din urmă depunând, însă, la data de .., la fila 67, o cerere de renunţare la judecată pentru partea ce li se cuvine din imobilul revendicat, deoarece nu aveau resursele financiare necesare pentru a achita taxa judiciară de timbru.

Drept urmare, instanţa a disjuns cererea de renunţare depusă de reclamanţii …, iar prin sentinţa civilă nr. … instanţa a luat act de renunţarea la judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că imobilul aparținând părinților, …., a fost naționalizat abuziv de către Statul Român în temeiul Decretului Consiliului de Stat nr. 164 din …. Prin acelaşi act administrativ, acestora le-a fost confiscată o construcţie (casă) cu suprafaţa totală de 72,82 m.p., situată pe terenul respectiv. A specificat că tatăl lor, BB, nu s-a putut împotrivi în niciun fel acestui abuz, el fiind considerat la acel moment „duşman al poporului”, având o condamnare pronunţată în anul 1950 la 6 ani de temniţă pentru acţiuni contra Statului şi Orânduirii Socialiste.

În anul 1991, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 18/1991, …a adresat Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ o cerere de retrocedare a imobilului confiscat. Consiliul Local, prin răspunsul înregistrat sub nr. …, a considerat, fără niciun temei, că cererea tatălui lor nu este întemeiată.

Din anul 1991 şi până când a survenit decesul său, tatăl lor a încercat să reintre în drepturile de proprietate deplină asupra terenului. Notificările către Consiliul Local au rămas fără răspuns, iar acţiunile în instanţă au fost respinse fie ca tardive, fie din cauza lipsei calităţii procesuale a pârâtului. Începând din anul 2005, starea de sănătate a acestuia s-a deteriorat, iar din cauza acestei stări precare de sănătate, la un moment dat, tatăl său a renunţat să-şi mai ceară drepturile, el decedând în anul 2011.

Pe cale de consecinţă, în calitate de urmaşi ai proprietarilor de drept, au înaintat acţiune de recuperare a imobilului la Tribunalul Neamţ, în temeiul legii nr. 165/2013, aceasta fiind respinsă atât în fond (sentinţa civilă nr. 1176/10.09.2014), cât şi în apel (hotărârea nr. 102/2015 din 23.02.2015) ca nefondată şi lipsită de temei legal. Totuşi, în motivarea deciziei, Curtea de Apel Bacău a constatat că atât Tribunalul Neamţ, cât şi Comisia pentru aplicarea legii nr. 165/2013 au refuzat să observe faptul că reclamanţii sunt moştenitorii proprietarilor de drept ai imobilului. În continuare, Curtea de Apel Bacău a arătat că dreptul la revendicare este imprescriptibil şi, pe cale de consecinţă, nu există temei legal care să se opună recunoaşterii reclamanţilor ca proprietari ai imobilului.

A susţinut că soluţia dată atunci de Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamţ este injustă, nelegală şi abuzivă, iar acţiunea de retrocedare a imobilului nu a fost încă rezolvată.

Dovada faptului că BBB sunt proprietarii imobilului menţionat este contractul de vânzare-cumpărare nr. .. emis de Notariatul de Stat al Raionului Piatra-Neamţ. Întrucât păgubiţii de drept au decedat, în calitate de moştenitori legali ai acestora, dovedită cu Certificatul de moştenitor nr. …, eliberat de Biroul notarului public .., Iaşi, şi cu certificatul de moştenitor după …, sunt îndreptăţiţi în a iniţia acţiunea în revendicare.

Au mai menţionat că terenul respectiv este situat în prezent la adresa din Piatra-Neamţ, str. Luceafărului nr. 20 şi se află în posesia Consiliului Local, este liber de sarcini, nefiind efectuat cadastrul.

În drept, au invocat art. 563 şi urm. din Codul civil, art. 44, art. 136 din Constituţia României, art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi cu interogatoriu.

Au fost anexate înscrisuri, în copie, şi o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Prin încheierea din 19.09.2017, instanţa a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul AAA şi a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.875 lei.

La data de 02.11.2017, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamţ a depus, la filele 88-89, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

Pârâtul a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Consiliul local. A arătat că spre deosebire de capacitatea de folosință a persoanelor fiyice care în mod egal și fără discriminare are un conținut identic, capacitatea de folosință a persoanelor juridice diferă după specialitatea fiecăreia dintre acestea, fiind guvernată de principiul specialității capacității de folosință. Determinant pentru identificarea și precizarea capacității de folosinţă a persoanei juridice este scopul pentru care aceasta fiinţează deoarece raportat la acest scop sunt stabilite limitele şi conţinutul.

Conform art. 23 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, Consiliul local este definit ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale. În calitatea sa de autoritate deliberativă, Consiliul local îşi desfăşoară activitatea exclusiv prin emiterea de hotărâri, având calitate procesuală pasivă în privinţa actelor administrative al căror emitent este, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Raportat la Consiliul local, instanţa poate fi învestită cu cenzurarea hotărârilor de consiliu sub aspectul legalităţii acestora, neputând fi obligat consiliul local la soluţionarea unor cereri care nu se regăsesc printre atribuţiile expres prevăzute de legiuitor.

Potrivit art. 21 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001: „(1) Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii. (2) În justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.”

Așadar, legea stabilește persoana juridică de drept public parte a raportului juridic cu alte persoane juridice. A susținut că faptul că prin alte dispoziții s-ar stabili obligații în sarcina consiliului local nu este de natură să confere acestuia capacitate procesuală de folosinţă deoarece consiliul local exercită aceste atribuţii prin autoritatea executivă – instituţia primarului, consiliul local fiind un organ deliberativ.

Totodată, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că nu are atribuţii legale în sensul realizării drepturilor solicitate pe calea acţiunii în revendicare, nefiind posesorul neproprietar al imobilului teren revendicat. A susţinut că nu este îndeplinită condiţia identităţii dintre părţi şi subiectul juridic dedus judecăţii, conform art. 36 din Codul de procedură civilă.

La data de …, pârâtul Municipiul Piatra-Neamţ, prin primar, a formulat întâmpinare, depusă la dosar, la filele 90-95 şi 99-104.

Pârâtul a arătat că imobilul în litigiu se încadrează în domeniul de aplicare a Legii nr.10/2001 şi reclamanţii au uzat de prevederile legii speciale de reparaţie pentru a-şi valorifica drepturile pe care le pretind asupra imobilului. În anul 1992, tatăl reclamanţilor, defunctul …, a solicitat, în temeiul Legii nr.18/1991, retrocedarea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Piatra Neamţ - … metri pătraţi teren şi o construcţie cu suprafaţa totală de 72,82 metri pătraţi. Imobilul respectiv trecuse în proprietatea Statului Român prin efectul Decretului de expropriere nr…

În anul 1992, la momentul depunerii cererii petentului …, erau în vigoare prevederile iniţiale ale art.34 din Legea fondului funciar nr.18/1991, potrivit cărora: „Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafeţe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 şi înregistrate ca atare în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general şi în amenajamentele silvice.” Nicio prevedere din Legea nr.18/1991 sau dintr-un alt act normativ în vigoare la acel moment nu dădea posibilitatea foştilor proprietari ai imobilelor expropriate să redobândească dreptul de proprietate asupra respectivelor imobile.

În aceste condiţii, prin adresa cu nr…., autoritatea administraţiei publice locale a Municipiului Piatra Neamţ a răspuns petentului în sensul că nu există temei legal pentru reconstituirea dreptului de proprietate, imobilul - teren şi construcţie rămânând în proprietatea statului potrivit art.34 din Legea nr.18/1991. Prin urmare, răspunsul respectiv reprezintă o soluţionare a cererii petentului, conform prevederilor art.8 alin.1 din O.G. nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, şi, chiar dacă soluţia nu este favorabilă petentului, prin adresa de răspuns, autoritatea administraţiei publice locale s-a dezînvestit de soluţionarea cererii petentului.

Obligaţia petentului sau a moştenitorilor acestuia era de a reveni cu o nouă solicitare după schimbarea cadrului legislativ prin apariţia actelor normative de modificare a Legii nr.18/1991 şi prin intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.

Până în anul 2008, legiuitorul a acordat, prin actele normative care au modificat Legea nr.18/1991, cinci termene pentru depunerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate. De asemenea, termenul de depunere a notificărilor în temeiul Legii nr.10/2001 a fost prelungit succesiv până în anul 2002.

Cu toate acestea, până în anul 2013, nici autorul reclamanţilor, BB, şi nici reclamanţii nu au mai revenit asupra cererii de reconstituire a dreptului de proprietate privind imobilul expropriat din strada Bicaz nr.142.

În anul 2013, după 21 de ani de la depunerea cererii iniţiale, prin adresa înregistrată la sediul Primăriei Municipiului Piatra Neamţ cu nr…. reclamanţii au solicitat rezolvarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate depusă în anul 1992 de către tatăl lor, BB, considerând că aceasta nu a fost soluţionată, fapt care să-i îndreptăţească să obţină soluţionarea respectivei cereri în temeiul art. 4 şi art. 43 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Deşi adresa reclamanţilor înregistrată cu nr. nu a respectat cerinţele de formă impuse prin Legea nr.10/2001, în sensul că nu a fost comunicată prin intermediul unui executor judecătoresc, totuşi s-a acceptat procesarea şi soluţionarea respectivei cereri având în vedere obiectul acestei notificări care se circumscrie prevederilor Legii nr.10/2001, şi anume restituirea în natură sau prin echivalent a bunului imobil -construcţii şi teren aferent situat în str. Bicaz nr.142, trecut în proprietatea Statului Român prin Decretul de expropriere nr.489/1970.

Soluţia dată acestei notificări nu a putut fi una favorabilă având în vedere tardivitatea introducerii sale, cu mult peste termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr.10/2001 republicată.

Astfel, termenul de 6 luni, prevăzut de art.22 alin.1 din Legea nr., a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr.u încă 6 luni, termenul pentru depunerea notificărilor în temeiul legii speciale sus-menţionate fiind, deci, de 12 luni calculate de la data intrării în vigoare a Legii nr., respectiv de la data de 14.02.2001 şi până la data de.

Notificarea reclamanţilor a fost depusă la data de, deci la peste 11 ani de la data expirării termenului de depunere a notificărilor în temeiul art.22 alin.1 din Legea nr. Sancţiunea nedepunerii notificării în termenul de 12 luni prevăzut prin actele normative sus-menţionate, constă în decăderea notificatorului din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Cum dispoziţiile legale la care am făcut referire au caracter imperativ, acestea trebuie aplicate întocmai, neputând da naştere la o altă interpretare. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanţii nu au invocat şi nici nu au dovedit că neformularea notificării în termenul prevăzut de Legea nr. s-ar fi datorat unor cauze care exclud culpa proprie. Astfel, neformularea notificării în termen legal nu poate fi pusă decât pe seama lipsei de diligență a tatălui reclamanţilor şi a acestora din urmă, lipsă de diligență sancţionată conform art.22 alin.5 din Legea nr..

Aşadar, pârâtul a subliniat că cererea petentului BB a fost soluţionată prin adresa cu nr. a Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamţ. Astfel, autoritatea administraţiei publice locale a Municipiului Piatra Neamţ s-a achitat de obligaţia de a răspunde solicitărilor petentului, conform prevederilor legale în vigoare la momentul formulării respectivului răspuns. În cazul în care petentul BB nu a fost mulţumit de soluţionarea cererii sale, trebuia să formuleze plângere împotriva respectivei adrese de răspuns la momentul respectiv.

A arătat că prin Dispoziţia nr. emisă de Primarul Municipiului Piatra Neamţ în conformitate cu dispoziţiile Legii nr., s-a respins ca tardiv introdusă notificarea prin care s-a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului (teren + construcţii) situat în Piatra Neamţ, str. Bicazului. Această dispoziţie a fost contestată în instanţă şi a făcut obiectul controlului judecătoresc fiind menţinută. Astfel, prin Sentinţa Civilă nr.1176/ C/10.09.2004 a Tribunalului Neamţ s-a respins contestaţia formulată de contestatorii Văideanu Mihai-Cristian şi Jalma Carmen-Mihaela având ca obiect anularea Dispoziţiei Primarului Municipiului Piatra Neamţ nr.

Împotriva Sentinţei Civile nr.1176/C/2004 a Tribunalului Neamţ, contestatorii au promovat apel, care a fost respins de Curtea de Apel Bacău prin Decizia Civilă nr.

Astfel, autorii şi moştenitorii acestora au înţeles să opteze pentru procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001 pentru valorificarea pretenţiilor legate de imobilul în litigiu. Nu numai că au înţeles, dar au exercitat toate căile de atac împotriva Dispoziţiei Primarului nr.

Acţiunea reclamanţilor a fost introdusă la data de, după pronunţarea de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursurilor în interesul legii (obligatorii) prin care s-a statuat asupra priorităţii aplicării procedurii Legii nr. 10/2001 în raport de dreptul comun şi inadmisibilitatea acţiunii în revendicare după intrarea în vigoare a Legii nr. (Decizia nr. şi Decizia nr.).

Prin urmare, un aspect care trebuie analizat este cel privitor la concursul dintre legea generală şi legea specială, astfel în privinţa revendicării imobiliare pe drept comun aceasta este inadmisibilă.

Jurisprudenţa este constantă în sensul inadmisibilităţii cererilor de restituire a imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr., cereri formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. şi întemeiate pe dreptul comun.

Raportul între legea specială, Legea nr. şi dreptul comun a fost tranşat prin Decizia în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se că în cazul concursului dintre legea specială şi legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. Totodată se prevede că dacă există neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. şi Convenţia europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.

A statuat de asemenea instanţa supremă că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării şi, cu atât mai mult, persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acţiuni în revendicare, având în vedere regula „electa una via”, precum şi principiul securităţii raporturilor juridice consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O.

În drept, a invocat prevederile Legii nr.10/2001.

În dovedire, a solicitat ataşarea dosarului nr. aflat în arhiva Tribunalului Neamţ, Secţia I Civilă. Pârâtul a anexat înscrisuri, în copie.

La data de, reclamantul AAA a formulat răspuns la întâmpinare, depus la filele 132-133 din dosar.

Reclamantul a susţinut că, în fapt, Consiliul local este continuatorul Sfatului Popular, ca organizare administrativ-teritorială. Pe parcursul timpului s-a modificat numai denumirea, statutul acestei entităţi a administraţiei publice a rămas neschimbat şi, în consecinţă, astăzi Consiliul local al Municipiului Piatra-Neamţ nu se poate degreva de responsabilităţile sau de abuzurile săvârşite de autorităţile locale fie că s-au numit Consiliul local, Sfatul popular, el fiind la acest moment reprezentantul autorităţii administrative a statului în teritoriu.

O parte a terenului în litigiu a fost expropriat prin Hotărârea Sfatului Popular al oraşului Piatra-Neamţ, conform decretului nr., comunicată proprietarului prin adresa nr. 14.654/27.04.1967, prin care a fost notificat proprietarul BB că terenul şi construcţia au trecut în proprietatea statului. Această primă expropriere a fost urmată de alte două exproprieri, adresele de notificare purtând antetul Consiliului Popular al Municipiului Piatra-Neamţ.

Reclamantul a susţinut că, în acţiunea sa în revendicare, Consiliul local este reprezentantul autorităţii statului pe plan local, deci el este cel care deţine în proprietate (ilegală) terenul.

O altă dovadă că pârâtul Consiliul local deţine terenul este aceea că terenul a fost concesionat societăţii printr-o hotărâre a Consiliului local. Mai mult, administratorul acestei societăţi a recunoscut într-o convorbire telefonică faptul că a dorit să achiziţioneze acest teren, însă în urma unei acţiuni în justiţie promovate de verii săi, ……

În ce priveşte întâmpinarea Primăriei, reclamantul a susţinut că această pârâtă prezintă trunchiat adevărul. Aceasta deoarece este fiul lui XX, decedat în anul 1991, astfel că acesta nu avea cum să solicite terenul, conform Legii nr. 18/1991. Acţiunea în justiţie din anul 2013 a fost înaintată de verii săi, urmaşii lui BB, decedat în anul 2011.

Astfel, nu poate afirma pârâta că el sau tatăl lui au solicitat cota parte din terenul de care au fost deposedaţi abuziv XX şi BB în anul 1967 printr-un Decret al Consiliului de Stat şi comunicat printr-o adresă a Sfatului Popular Piatra-Neamţ.

Invocarea priorităţii legilor speciale 18/1991, 10/2001 în faţa Codului civil nu are relevanţă în cauză, atâta timp cât el a formulat o acţiune în revendicare prin care solicită un bun de la posesorul actual care îl deţine ilegal şi abuziv. A reamintit că acţiunea în revendicare este imprescriptibilă, iar prioritatea se poate acorda într-un proces de revendicare în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate (terenul este liber de sarcini, nu a fost înstrăinat, nu există construcţii definitive etc.) sau securităţii raporturilor juridice.

Reclamantul a mai susţinut că în decizia Curţii de Apel Bacău, pronunţată în cauza formulată de verii săi, se afirmă la pag. 7 „după cum se ştie dreptul la revendicare este imprescriptibil şi, pe cale de consecinţă, nu există temei legal care să se opună recunoaşterii reclamanţilor ca proprietari ai imobilului”.

A solicitat reclamantul a se solicita de la Serviciul Taxe şi Impozite Locale al Municipiului Piatra-Neamţ statutul juridic actual al terenului, informaţii asupra proprietarului actual al terenului, cine plăteşte impozitele, cine posedă în prezent, ilegal terenul. Reclamantul a menţionat că lui i s-a refuzat acest răspuns.

Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, invocată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamţ, prin întâmpinare, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată. Într-adevăr, consiliul local este o autoritate deliberativă a administraţiei publice locale, primarul fiind autoritatea executivă luând parte în raporturile juridice născute în îndeplinirea atribuțiilor legale. Așadar, în ceea ce privește posesia terenului revendicat de către reclamant, consiliul local nu deține capacitate procesuală de folosință, aceasta fiind circumscrisă atribuțiilor consiliului local prevăzute de art. 36 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.

În acest sens, instanţa reţine că, potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001 „Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. ... În justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.”

În consecință, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Consiliul local al Municipiului Piatra-Neamț, în raport de acţiunea în revendicare formulată de reclamant în cauza de faţă.

Subsecvent, instanţa va respinge ca rămasă fără obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al Municipiului Piatra-Neamţ.

Pe fondul cauzei, instanţa a administrat, la solicitarea părţilor, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Examinând probele administrate în cauză şi apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 749/352 din 3 aprilie 1957, autentificat la Notariatul de Stat Raional Piatra-Neamţ, BB şi … au cumpărat împreună un teren în suprafaţă de 530 m.p., situat în oraşul Piatra-Neamţ, .

Din notificarea nr. ., comunicată lui BB, rezultă că imobilul situat în str. Bicaz nr. 142, format din suprafaţa de 130 m.p. teren şi 17 m.p. construcţie, a fost expropriat şi trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. ..

Din răspunsul nr., comunicat lui BB de către Consiliul local al municipiului Piatra-Neamţ, rezultă că acesta a solicitat restituirea unui teren în suprafaţă de 120 m.p., cerere care a fost considerată lipsită de temei legal, motivat de faptul că terenul a fost trecut în proprietatea statului prin efectul Decretului de expropriere nr. ..

Reclamantul AAA este fiul lui XX, decedat la data de ., iar reclamanții care au renunțat la judecată, …..

După cum a precizat chiar reclamantul în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, nici tatăl său, decedat la data de ., nici el personal nu au formulat vreo cerere de reconstituire a dreptului de proprietate sau de restituire a terenului, anterior prezentei acţiuni în revendicare.

Nu aceeaşi este situaţia celorlalţi reclamanţi renunţători care au promovat o acţiune în justiţie împotriva Dispoziţiei primarului municipiului Piatra-Neamţ nr. .. prin care s-a soluţionat negativ cererea lor de a se da curs primei cereri depuse de tatăl lor, BB, în anul 1992. Primarul Municipiului Piatra-Neamţ a respins cererea reclamanţilor ca tardiv formulată, fiind introdusă cu mult după expirarea termenului impus de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Prin sentinţa civilă nr. 1176/C din 10.09.2014, pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă, în dosarul nr. .. s-a respins ca nefondată contestaţia acestora, apreciind instanţa că în mod legal pârâtul Primarul Municipiului Piatra-Neamţ a respins solicitarea acestora, interpretată ca o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, ca tardiv introdusă. Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. .., pronunţată de Secţia I Civilă.

În drept, instanţa reţine că, potrivit art. 563 alin. 1 din Codul civil din 2009, „Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.”

În cauză, instanţa reţine că, dată fiind situaţia juridică a terenului revendicat, respectiv împrejurarea că acesta a fost expropriat de stat prin Decretul nr. 164 din 28 februarie 1967 prin care s-au expropriat „terenurile şi imobilele necesare construirii a 363 de apartamente în oraşul Piatra-Neamţ” (fila 11), nu se poate face abstracţie de legislaţia specială având ca obiect „regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989”, mai precis de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

În primul rând, instanţa reaminteşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cauzele contra României, în sensul că „Convenţia nu impune statelor contractante nicio obligaţie specifică de reparare a nedreptăţilor sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenţia. De asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condiţiile în care ele acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenţia. Adoptarea unor legi care să prevadă restituirea bunurilor confiscate sau despăgubirea persoanelor victime ale unor astfel de confiscări necesită o vastă analiză a numeroase aspecte de ordin moral, juridic, politic şi economic. Considerând un lucru normal ca legiuitorul să dispună de o mare marjă de apreciere în ceea ce priveşte politica economică şi socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele "utilităţii publice", cu excepţia cazului în care aprecierea sa se dovedeşte complet lipsită de o bază rezonabilă. Acest lucru este valabil cu atât mai mult pentru modificările atât de fundamentale ale sistemului unei ţări, cum ar fi tranziţia de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare şi reforma structurii politice, juridice şi economice a statului, fenomene care duc inevitabil la adoptarea unor legi economice şi sociale la scară mare.  … Dacă Convenţia nu impune statelor obligaţia de a restitui bunurile confiscate şi cu atât mai puţin de a dispune de ele conform atributelor dreptului lor de proprietate, odată ce a fost adoptată o soluţie de către stat ea trebuie implementată cu o claritate şi o coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiecţii de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluţii. În această privinţă trebuie subliniat faptul că incertitudinea - fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorităţi - este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului.” (Hotărârea în cauza Păduraru vs. România)

Aşadar, şi în cazul reclamantului care nu a formulat niciodată până în prezent vreo cerere de recunoaştere a dreptului său de proprietate asupra terenului expropriat de stat în anul 1967 de la tatăl său, , rămânând deci în pasivitate o perioadă de 26 de ani de la schimbarea regimului politic în România, este valabilă statuarea Curţii Europene în sensul că Statul român nu avea obligaţia implicită ca, la momentul schimbării regimului politic, din oficiu, să restituie bunurile confiscate sau să despăgubească persoanele care au suferit astfel de confiscări. A fost opţiunea statului român de a restitui aceste imobile confiscate, iar în situaţia terenurilor curţi-construcţii, cum este şi terenul revendicat de către  reclamant, legiuitorul a adoptat Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Potrivit art. 1 alin. 1 din această lege, „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.”, iar potrivit art. 22 alin. 1 şi 5 „Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. ... Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.”

Instanța subliniază că, aşa cum a invocat pârâtul Primarul Municipiului Piatra-Neamţ prin întâmpinare, aplicarea acestui act normativ în relaţie cu dreptul comun reprezentat de acţiunea în revendicare guvernată de Codul civil a fost examinată cu caracter obligatoriu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în cuprinsul Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008, prin care Instanţa Supremă a admis recursul în interesul legii şi a stabilit următoarele: „Concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, şi Convenţia europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.”

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că „Totodată, se apreciază că numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum şi cele care, din motive independente de voinţa lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acţiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credinţă şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriaşi. În consecinţă, trebuie reţinut că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispoziţiile art. 480 din Codul civil.”

În cauza de faţă, reclamantul nu este nici exceptat de la procedura instituită prin Legea nr. 10/2001 şi nici nu a făcut dovada faptului că, din motive independente de voinţa sa, nu a putut să utilizeze această procedură specială în termenele legale.

Nu este reală afirmația reclamantului din cuprinsul răspunsului la întâmpinare în sensul că, în decizia Curţii de Apel Bacău, în cauza promovată de verii săi, instanţa ar fi reţinut că „după cum se ştie dreptul la revendicare este imprescriptibil şi, pe cale de consecinţă, nu există temei legal care să se opună recunoaşterii reclamanţilor ca proprietari ai imobilului”. În realitate, din lectura deciziei civile nr. …., instanţa reţine că fraza invocată de reclamant reprezintă, în fapt, o prezentare a motivelor de apel invocate de …., nicidecum o analiză sau o statuare a instanţei de judecată.

Aşadar, calitatea de proprietar a reclamantului nu a fost confirmată prin nicio hotărâre judecătorească anterior prezentei cauze.

Mai reţine instanţa şi că este adevărat că este permisă recurgerea la dreptul comun reprezentat de acţiunea în revendicare atunci când instanţa de judecată, în raport de circumstanţele concrete, particulare ale speţei, apreciază că dispoziţiile legii speciale (Legea nr. 10/2001) intră în conflict cu Convenţia europeană a drepturilor omului.

În Decizia nr. 33/2008, Înalta Curte a reţinut şi că „Adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinţa imposibilităţii utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenţie în situaţia în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă. Faptul că această cale specială este sau nu una efectivă poate fi constatat printr-o analiză în concret a fiecărei cauze.”

În situaţia reclamantului AAA, însă, discuţia despre caracterul efectiv al procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001 este una numai ipotetică, întrucât reclamantul nu a recurs la această procedură, ci a rămas în pasivitate o perioadă îndelungată de timp, fără a efectua demersurile legale cu scopul de a beneficia de măsurile de restituire asumate de stat. În cuvântul în dezbateri, reclamantul a susţinut că s-a aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în perioada 2003-2014, neavând aşadar posibilitatea de a acţiona. Dincolo de faptul că această împrejurare nu este dovedită în cauză, instanţa consideră că, şi dovedită de ar fi, nu poate justifica o inacţiune a reclamantului în termenul iniţial de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 14 februarie 2001, termen prelungit succesiv, de două ori, cu câte 3 luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2001 și nr. 145/2001.

Cu alte cuvinte, în anul 2001, în termenul legal instituit de Legea nr. 10/2001, reclamantul se afla în stare de libertate, iar o eventuală executare a pedepsei privative de libertate începând cu anul 2003 este lipsită de relevanță juridică sub aspectul curgerii termenului legal de 12 luni (6 luni+3 luni+3 luni), prevăzut de legea specială care îi permitea să urmeze procedura de restituire a imobilului.

Cât priveşte împrejurarea că a aflat de la unchiul său, BB, despre acest teren şi posibilitatea de a solicita restituire lui, instanţa apreciază că aceasta este o împrejurare căreia nu i se poate da nicio eficienţă în cauza de faţă, neputând constitui un motiv independent de voinţa reclamantului, în sensul menţionat de Înalta Curte în decizia sus-citată. Aceasta deoarece singurul responsabil de cunoaşterea propriilor interese patrimoniale nu poate fi decât chiar reclamantul.

În consecință, constatând că reclamantul AAA nu a dovedit că, din motive independente de voinţa sa, nu a putut să urmeze procedura instituită de Legea nr. 10/2001, instanţa va respinge ca nefondată acţiunea în revendicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

  Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale civile de folosinţă, invocată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamţ.

Constată ca rămasă fără obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamţ.

Respinge ca nefondată acţiunea în revendicare formulată de reclamantul AAA . . în contradictoriu cu pârâtul . . cu sediul în municipiul Piatra Neamţ, str. …

Respinge acţiunea în revendicare formulată de reclamantul AAA în contradictoriu cu pârâtul …..; cu sediul în municipiul Piatra Neamţ, . judeţul Neamţ, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate civilă de folosinţă.

În temeiul art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile judiciare în cuantum de 5.875 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru de care a fost scutit reclamantul prin admiterea cererii de ajutor public judiciar, rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ.

 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 ianuarie 2018.

..

Domenii speta

Spete similare