Plângere contravenţională, existenţa unui caz fortuit.

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/866/2018 din 23.01.2018 petentul HCM a solicitat anularea  procesului verbal  seria PISX nr. 0223380 încheiat la data de 05.01.2018.

În motivarea plângerii petentul arată că în ziua de 05.01.2018, în jurul orei 07:00 se deplasa pe D.J. 208, cu autoturismul BMW cu numărul de înmatriculare  - dinspre municipiul Roman, judeţul Neamţ spre municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, iar în localitatea Cozmeşti, judeţul Iaşi, într-o curbă uşoară la dreapta, deplasându-se cu viteza de maxim 45-50 km/h, înainte cu circa 50 de metri de a aborda o trecere peste o subtraversare a şoselei, prevăzută cu un podeţ, deodată, a pierdut orice control asupra maşinii cu care se deplasa şi aceasta a intrat într-o deplasare frontală, neputând aborda curba.

Maşina a intrat pe contrasens, iar după circa 5-7 metri de alunecare frontală - uşor lateral-stânga, a izbit frontal şi puternic parapetul din tablă, alunecând pe suprafaţa acestuia circa 4-5 metri şi desprinzând din îmbinări o lungime de 30-40 metri. Maşina a lovit frontal-stânga parapetul, a culcat la pământ doi stâlpi de susţinere a benzii din tablă şi de-a lungul celor 5-7 metri de alunecare lateral - stânga, s-a rotit 60-70 de grade, ajungând cu roţile pe partea superioară a pantei formată de partea carosabilă cu terasamentul drumului.

Menţionează că nu au sărit airbagurile şi purta centura de siguranţă.

De asemenea, arată că deplasarea spre domiciliul din municipiul Paşcani a început prin plecarea sa din municipiul Piatra Neamţ, iar pe întreaga distanţă parcursă până la locul evenimentului rutier ce s-a soldat cu avarierea maşinii, nu au existat porţiuni de drum cu carosabil acoperit de zăpadă, polei, gheaţă, mâzgă (...), iar temperatura exterioară era cu puţine grade deasupra celei de îngheţ.

La faţa locului, după 45-50 de minute, s-au deplasat doi agenţi de poliţie care în urma verificărilor efectuate, au considerat că trebuie să îi aplice o sancţiune contravenţională constând într-un "avertisment", pentru fapta de "a nu adapta viteza în curbă şi în condiţiile existenţei pe partea carosabilă a poleiului".

Consideră că sancţiunea din procesul-verbal ce face obiectul plângerii contravenţionale este netemeinică deoarece agentul de poliţie, numai datorită faptului că i-a atras atenţia, a consemnat în procesul-verbal că o porţiune de maxim 50 de metri este acoperită cu polei, restul drumului fiind în condiţii ireproşabile pentru circulaţia rutieră. Ambii agenţi de circulaţie au sesizat că topografia locului, drumul fiind ridicat la 2-3 metri deasupra suprafeţelor de teren învecinate, traversând o pantă descendentă a unui deal, cu urcare imediată după traversarea podeţului, pe o rampă a dealului învecinat, poate produce curenţi de aer cu temperatură mai scăzută şi care, pesemne pot provoca apariţia gheţii sau a poleiului.

Solicită să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 11, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Conform dispoziţiilor sus-menţionate „Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are legătură cu fapta săvârşită."

În speţă, ne aflăm în prezenţa unui caz fortuit, având în vedere că petentul în perioada de timp scursă de la plecarea din municipiul Piatra-Neamţ până la locul evenimentului din localitatea Cozmeşti, judeţul Iaşi, nu a întâmpinat/sesizat nici problemă referitoare la starea carosabilului, nu au fost anunţate pe nicio cale probabilităţi de formare a gheţii sau a poleiului.

Acest caz desemnează situaţia, starea, împrejurarea în care acţiunea sau inacţiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu l-a conceput şi nici urmărit şi care se datorează unei energii a cărei intervenţie nu a putut fi prevăzută.

Specific pentru cazul fortuit este faptul că acţiunea sau inacţiunea unei persoane produce un rezultat socialmente periculos datorită intervenţiei unei forţe a cărei apariţie nu a putut fi prevăzută şi care produce în fapt acel rezultat.

Imposibilitatea de prevedere a intervenţiei forţei străine care a determinat producerea rezultatului socialmente periculos este generală şi obiectivă şi ţine de limitele generale omeneşti ale posibilităţii de prevedere.

Între sursele, împrejurărilor fortuite se poate număra şi apariţia, pe o porţiune scurtă de carosabil, din cauza topografiei locului, a gheţii sau a poleiului, într-o perioadă de timp în care temperaturile sunt peste pragul îngheţului, împrejurare ce poate fi concomitentă cu acţiunea sau inacţiunea celui acuzat de săvârşirea faptei contravenţionale.

În acest caz, fapta contravenţionala săvârşită în caz fortuit nu este contravenţie, întrucât îi lipseşte trăsătura esenţială a vinovăţiei, condiţii în care adoptarea unei soluţii de admitere a plângerii, apare ca fiind legală.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii. De asemenea, a înaintat la dosar documentaţia care a stat la baza încheierii procesului verbal.

În susţinerea plângerii instanţa a încuviinţat petentului proba cu înscrisuri şi cea testimonială.

A fost audiat martorul BDI.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente,  instanţa reţine următoarele:

La data de 05.01.2018 petentul a fost sancţionat contravenţional cu avertisment în baza art. 101 al. 1 pct. 9 din OUG 195/2002, reţinându-se în sarcina sa că a condus  auto  marca BMW cu numărul de înmatriculare - pe DJ 208 în localitatea Cozmeşti şi nu a adaptat viteza în curbă şi în funcţie de carosabilul acoperit cu polei, provocând un accident cu pagube materiale din care a rezultat avarierea autoturismului şi distrugerea parapetului metalic pe o lungime de 40 metri, cât şi a unui număr de 5 stâlpi de susţinere ai parapetului.

Verificând din punct de vedere al formei procesul-verbal contestat, instanţa constată că acesta conţine menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei, menţiuni a căror omisiune ar fi putut determina nulitatea absolută a procesului verbal.

În drept, potrivit art. 101 al. 1 pct. 9 din OUG 195/2002 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni nereducerea vitezei în cazurile prevăzute de regulament.

Conform capitolului referitor la „ viteza şi distanţa dintre vehicule”  din regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 aprobat prin HG 1391/2006:

Art. 121 - (1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

(2) Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către poliţiştii rutieri, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

(3) Administratorul drumului public este obligat să instaleze indicatoare pentru reglementarea regimului de viteză.

(4) În afara localităţilor, înaintea staţiilor mijloacelor de transport public de persoane şi/sau a trecerilor pentru pietoni, la o distanţă de 100 m faţă de acestea, administratorul drumului este obligat să realizeze amenajări rutiere pentru reducerea vitezei de deplasare a vehiculelor.

Art. 122 - Se interzice conducătorilor de vehicule să reducă brusc viteza ori să efectueze o oprire neaşteptată, fără motiv întemeiat.

Art. 123 - Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii:

a) la trecerea prin intersecţiile cu circulaţie nedirijată;

b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mică de 50 m;

c) la trecerea pe lângă grupuri organizate, coloane militare sau cortegii, indiferent dacă acestea se află în mers sau staţionează pe partea carosabilă a drumurilor cu o singură bandă de circulaţie pe sens;

d) la trecerea pe lângă animale care sunt conduse pe partea carosabilă sau pe acostament;

e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;

f) pe drumuri cu denivelări, semnalizate ca atare;

g) în zona de acţiune a indicatorului de avertizare "Copii" în intervalul orar 7,00 - 22,00, precum şi a indicatorului "Accident";

h) la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare şi marcaje, când drumul public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflaţi pe trotuar, în imediata apropiere a părţii carosabile, intenţionează să se angajeze în traversare;

i) la schimbarea direcţiei de mers prin viraje;

j) când vizibilitatea este sub 100 m în condiţii de ceaţă, ploi torenţiale, ninsori abundente.

Art. 124 - Administratorul drumului public este obligat ca în locurile prevăzute la art. 123 să instaleze indicatoare de avertizare şi să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere care să determine conducătorii de vehicule să reducă viteza de deplasare.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanţa constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanţiile procesuale recunoscute şi garantate de articolul 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în continuare Convenţia, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituţia României şi are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Pentru a determina dacă aceste garanţii sunt sau nu aplicabile în procedura contravenţională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancţiunii, instanţa să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzaţie în materie penală” în sensul autonom dat de Convenţie acestei noţiuni.

În cauzele Deweer (27 februarie 1980, seria A nr. 35, pag. 24, par. 48) şi Foti c. Italiei (10,12,1982, seria A nr. 56, pag. 18) Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înţeles în sensul Convenţiei prin „acuzaţie”. În opinia Curţii această noţiune trebuie definită mai degrabă în sens formal şi se referă la „existenţa unei notificări din partea autorităţilor cu privire la imputarea săvârşirii unei fapte penale”.

Fără îndoială, aşadar, că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei constituie o „acuzaţie” în sensul Convenţiei ,astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat în lumina criteriilor instituite prin practica Curţii.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază, în mod constant că pentru a determina dacă o contravenţie poate fi calificată drept “acuzaţie în materie penală” în sensul Convenţiei sunt necesare a fi avute în vedere trei criterii: 1)dacă textul ce defineşte contravenţia aparţine, conform legii naţionale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate, toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul şi obiectul art. 6 din Convenţie.

În aprecierea Curţii, indicaţiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativă în ce priveşte primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).

Celelalte două criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.

În examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 să devină aplicabil este suficient ca fapta să fie prin natura sa « penală » din punct de vedere al Convenţiei sau să expună persoana vizată unei sancţiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparţine sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancţionează astfel de fapte, precum cea reţinută în sarcina petentului, are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice se adresează tuturor cetăţenilor) şi amenda şi măsurile complementare (sancţiunea contravenţională aplicabilă) urmăreşte un scop preventiv şi represiv, nu să asigure o reparaţie pecuniară a unei eventuale daune, ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristică distinctivă a sancţiunii penale.

Curtea aminteşte în cauza Anghel c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 şi 3 din art. 6 din Convenţie. Primul consacră principiul prezumţiei de nevinovăţie, obligaţia prezentării probei revenind acuzării şi îndoiala folosind în avantajul acuzatului.

Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenţie obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei ce i se aduce, în acordarea timpului şi înlesnirilor necesare pentru a-şi pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat şi în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării.

Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanţa constată că petentului i s-a adus la cunoştinţă,  chiar în momentul constatării şi sancţionării contravenţiilor reţinute în sarcina sa de către agentul constatator, acuzaţia în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a-şi construi apărarea, astfel cum rezultă din întocmirea procesului verbal contestat. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe şi de a analiza probele administrate de către intimat în faţa instanţei de judecată.

Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu poate face dovada prin el însuşi a existenţei faptei, a autorului acesteia şi a vinovăţiei, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârşirea contravenţiei, în măsura în care nu conţine constatări personale, prin propriile simţuri ale agentului constatator.

În speţă, fapta descrisă  în  cuprinsul  procesului  verbal  de contravenţie nu a fost constatată în mod direct şi nemijlocit de către agentul constatator, acesta ajungând la faţa locului după ce a fost sesizat telefonic despre producerea unui accident de circulaţie.

Potrivit art. 11 al. 1 din OG 2/2001 caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are legătura cu fapta săvârşită.

Cazul fortuit este o cauză de neimputabilitate care constă într-o împrejurare exterioară a cărei intervenţie imprevizibilă se adaugă peste acţiunea sau inacţiunea ilicită a unei persoane şi care conduce astfel la producerea unui rezultat ce nu putea fi prevăzut.

Existenţa cazului fortuit presupune o împrejurare exterioară imprevizibilă care se suprapune peste activitatea persoanei. Imprevizibilitatea împrejurării exterioare trebuie să aibă caracter general, obiectiv ( atât persoana în cauză, cât şi orice altă persoană nu putea prevedea intervenţia împrejurării exterioare), iar rezultatul care se produce trebuie să fie diferit de cel care s-ar fi produs fără intervenţia împrejurării imprevizibile.

În cauza de faţă, din declaraţia martorului audiat la solicitarea petentului rezultă că în timp ce se deplasa pe raza satului Cozmeşti, într-o curbă, petentul a intrat în derapaj, a intrat pe contrasens şi a lovit parapetul de protecţie de pe marginea drumului. A precizat martorul că acea curbă era într-o zonă de vale, un fel de depresiune, iar pe acea porţiune de asfalt se formase polei. A mai arătat faptul că polei era doar pe o porţiune de aproximativ 10 metri, petentul circula cu aproximativ 40 km/h, dar chiar şi dacă ar fi avut o viteză mai mică, nu ar fi avut posibilitatea să observe că pe şosea este polei întrucât zona respectivă era chiar în curbă.

Faţă de declaraţia martorului, instanţa apreciază  că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cazului fortuit, petentul neavând posibilitatea de a prevedea faptul că în curba respectivă se formase polei pe şosea în condiţiile în care pe durata restului deplasării sale şoseaua fusese uscată.

Prin urmare, nu se poate susţine că petentul nu ar fi respectat dispoziţiile art. 123 lit. e din HG 1391/2006 în condiţiile în care nu circula pe un drum acoperit cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă, ci în timpul deplasării în condiţii obişnuite pe un drum judeţean s-a aflat brusc pe o porţiune de carosabil pe care, din cauza topografiei locului respectiv, s-a format polei.

În condiţiile în care în ziua respectivă drumurile nu erau acoperite cu polei sau zăpadă, nu se poate impune în mod rezonabil niciunui conducător auto să presupună că la un moment dat, pe parcursul deplasării sale, poate întâlni o mică porţiune de şosea acoperită cu polei.

Faţă de considerentele expuse, instanţa va admite plângerea formulată de către petent şi va anula procesul verbal contestat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite plângerea formulată de petentul HMC în contradictoriu cu intimatul IPJ Iaşi.

Anulează procesul verbal seria PISX nr. 0223380 încheiat la data de 05.01.2018.

Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,  .

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare