Săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prev de art 238 al 1 Cod penal, cu aplic art 77 lit a şi art 5 al 1 Cod penal.

Sentinţă penală 171 din 05.06.2018


Prin rechizitoriul nr. /P/2012 din 12.07.2017 al Parchetul de pe lângă Judecătoria a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul, pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 238 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.77 lit. a Cod penal și art.5 alin.1 Cod penal.

În fapt, s-a reţinut că la data de 29.08.2005 a fost înființată S, județul Iași, înregistrată sub numărul de ordine la Registrul Comerțului, cod unic de înregistrare cu sediul în Mun., județul  Iași, având ca administratori pe inculpații ambii deținând un procent de 50% din beneficii și pierderi. Obiectul de activitate al societății l-a reprezentat transporturile rutiere de mărfuri.

Prin contractul de novație cu schimbare de utilizator nr. din 25.09.2008 SRL, reprezentată prin inculpatul în calitate de asociat și administrator,  a preluat toate drepturile și obligațiile pe care Satu Mare în calitate de vechi utilizator și le-a asumat prin contractul de leasing financiar persoane juridice nr. /11.10.2006 încheiat cu finanțatorul S ( ce va fi denumit în continuare ,, finanţatorul’’).

Obiectul contractului de leasing financiar nr. îl reprezenta finanțarea de către  S.C. a achiziției de către Satu Mare a autobasculantei marca cu suprastructură Steinbauer 2006, cu seria șasiu, având numărul de înmatriculare (ce va fi denumită în continuare ,,autobasculanta,,). Perioada contractului de leasing a fost stabilită la 60 de luni, acesta încetându-și valabilitatea la. 

Valoarea contractului de leasing a fost de 98.000 euro fără TVA, la care s-au adăugat alte costuri ( valoare reziduală, taxă de administrare, ambele fără  TVA).

Prin contractul de novație nr. cu schimbare de utilizator, Pașcani prelua în calitate de nou utilizator toate drepturile și obligațiile pe care vechiul utilizator  și le-a asumat prin contractul de leasing.  La acel moment, autobasculanta a fost predată efectiv reprezentată de inculpat

Pe parcursul executării contractului, invocând dificultăţi financiare, SRL nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a ratelor aferente  contractului de leasing. Pentru a veni în sprijinul societăţii debitoare,  în datele de 29.09.2009 și 30.09.2010 au mai fost întocmite două acte adiționale de prelungire a duratei contractului cu 6 luni, respectiv 12 luni.

La data de 23.12.2011 înregistra o restanță către finanțator în valoare de 38.121,86 RON.

În consecință, Sa emis notificarea  de reziliere a contractului nr. /23.12.2011 către SRL ce i-a fost adusă la cunoștința sub semnătură la data de 27.12.2011.

Prin notificarea de reziliere s-a pus în vedere SRL, prin reprezentanți legali ca în termen de 3 zile lucrătoare de la primire să returneze finanțatorului autobasculanta şi să achite  ratele scadente restante inclusiv penalitățile de întârziere și alte costuri stabilite conform contractului. Astfel,  cel târziu la data de 3.01.2012 inculpatul trebuia să restituie bunul către finanţator conform notificării de reziliere.

 Contrar obligațiilor stabilite prin contract şi ignorând notificarea de reziliere de care a luat personal la cunoştinţă, inculpatul și suspecta  au refuzat restituirea bunului şi  în continuare l-au folosit pe nedrept la diferite activităţi.

La data de 13.01.2012, în termen legal, S S.A  a formulat o plângere prealabilă împotriva, pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere,  prev. de art. 213  Cod Penal anterior, motivând că în urma  notificării de reziliere ce a fost adusă la cunoștința debitoarei, aceasta a refuzat restituirea autobasculantei.

Prin adresa nr. /16.03.2017 S a făcut cunoscut că în data de 22.12.2014 a transferat către  dreptul de proprietate asupra  creanțelor aferente contractului de leasing care a fost încheiat cu societatea.

Prin adresa din data de 29.03.2017 a făcut cunoscut organelor de cercetare penală că în urma investigațiilor efectuate nu a recuperat creanța și nici autobasculanta de la debitorul. Din conținutul adresei a mai rezultat că reprezentanții au luat legătura cu inculpatul care le-a declarat inițial că bunul  ,,a fost abandonat  pe marginea drumului în municipiul Iași’’, după care a afirmat  că l-ar fi lăsat  ,,gaj la niște cămătari în municipiul Roman în schimbul sumei de 3000 sau 3500 euro și că nu merită să-l răscumpere de la aceștia,  întrucât are șasiul fisurat’’.

Reprezentanții s-au deplasat în Municipiul Roman, Județul Neamț și au aflat că în trecut inculpatul a lucrat cu autobasculanta DAF în zona comunei Județul Neamț și că ar fi încercat să o  vândă, dar întrucât nu avea cartea de identitate a bunului, nu a reușit vânzarea .Tot din această zonă, au aflat că inculpatul a plecat cu auto DAF la o balastieră din comuna, Județul Neamț, unde la fel nu a reușit să vândă bunul.

Ulterior investigațiilor, între și inculpatul s-au  mai purtat unele discuții telefonice însă nu s-a ajuns la niciun consens.

Din relațiile obținute de la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu adresa nr./25.08.2015 rezultă că  SC SRL a  fost radiată în data de 05.03.2014 ca urmare a închiderii procedurii de faliment.

Pe parcursul urmăririi penale derulată în prezenta cauză,  organele de cercetare penală au efectuat multiple demersuri în vederea identificării celor doi inculpați pentru  a fi audiați și pentru a preciza motivul pentru care aceștia au refuzat predarea bunului către finanțator.

 Inculpatul a fost audiat în calitate de învinuit la data de 24.01.2013  potrivit vechiului Cod de Procedură Penală , prilej cu care acesta a recunoscut că nu a dat curs notificării de reziliere a contractului de leasing, precizând că în luna noiembrie 2011 ,, i-a lăsat în custodie până la data de 21.12.2012 autobasculanta unei persoane pe nume l , fără a întocmi un act în acest sens,, , însă ,, s-a angajat să-l găsească pe numitul A pentru a reintra în posesia autobasculantei, a cheilor și actelor acesteia pentru a o preda societății de leasing ,, Prin această declarație inculpatul a recunoscut în mod indirect refuzul de restituire a bunului către finanțator.  Aceasta este singura declarație dată de inculpat în prezenta cauză, întrucât ulterior acesta nu a mai fost identificat, deși organele de cercetare penală au întreprins numeroase măsuri pentru a-l audia .

Inculpat nu a  fost audiată în prezenta cauză, deși organele de cercetare penală au făcut toate demersurile în acest sens.

Din cercetări a mai rezultat că ultimele informații oficiale referitoare la autobasculantă se regăsesc în conținutul adresei nr.1/12.12.2016  emisă de către Registrul Auto Român, adresă din care rezultă că în data de 14.12.2010 autobasculanta  a fost prezentată SC  SRL Roman în vederea efectuării inspecției tehnice periodice.

Din declarația martorului dată la 9.06.2017 a rezultat că după ce inculpatul a preluat contractul de leasing ( 25.09.2008)  și până în luna aprilie 2009, a lucrat în cadrul ca șofer pe autobasculantă şi cu care a întreprins diferite activități de transport materiale. La încheierea colaborării cu, martorul a precizat că a predat autobasculanta inculpatului.

Tot din cercetări a mai rezultat că în cursul anului 2009 autoutilitara a fost folosită de către martorul, șofer în acea vreme în cadrul SC SRL, cu ocazia efectuării lucrărilor la șantierul Palas din Mun.Iași. Martorul a mai adăugat că în luna aprilie 2010 a întrerupt colaborarea cu SC SRL  și a predat autobasculanta inculpatului pentru a continua activitățile la șantierul Palas.

Împrejurarea că autobasculanta a rămas în continuare în posesia şi folosinţa inculpatului, rezultă și din declarația martorului, acesta susținând că  până în anul 2012 inculpatul a lucrat la șantierul Palas, după care, până în luna august 2013, la un șantier din județul Galați de unde a revenit lucrând la construcția pistei Aeroportului Iași până în luna august 2014. Același martor a mai afirmat că după încheierea lucrărilor de la Aeroportul Iași, inculpatul a lucrat cu autobasculanta la o balastieră aparținând numitului, din satul comuna jud.Iași. Martorul a mai subliniat că inculpatul,,ascundea autobasculanta de autorități și de firma de leasing’’, iar pe timpul lucrărilor la șantierul Palas, inculpatul folosea autobasculanta ,, doar pe timp de noapte, nu efectua transport în afara șantierului, întrucât avea probleme cu societatea de leasing’’.

Deosebit de relevantă este și declarația martorului care a susținut că în toamna anului 2014, după ce a deschis un punct de lucru la balastiera de pe raza comunei Moțca, jud.Iași, a inițiat o colaborare cu inculpatul, acesta din urmă în calitate de șofer și deținător al autobasculantei marca DAF și despre care martorul cunoștea că era achiziționată în sistem leasing. Martorul  a susținut că autobasculanta era înmatriculată ,, cu numere negre de Neamț’’,  aceasta era într-o stare de degradare ,, avea cabina boțită, portiera de la șofer lipită cu scotch, nu se închidea și nu avea asigurare,,.

Colaborarea între martor și inculpat s-a realizat pentru o perioadă foarte scurtă, întrucât autobasculanta s-a defectat. Martorul a mai adăugat că inculpatul i-a propus vânzarea autovehiculului, însă a refuzat, întrucât acesta nu i-a prezentat toate documentele (cartea de identitate, certificatul de înmatriculare, inspecție ITP, asigurare, etc).

În cursul judecăţii inculpatul nu a dorit să dea declaraţii.

SCM SRL s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 36258 euro și contravaloarea autobasculantei DAF calculată la data încheierii convenției de vânzare de active și de cesiune de creanțe aferente contractelor de leasing reziliate.

Au fost administrate ca mijloace de probă: contract de leasing financiar persoane juridice nr. din 11.10.2006, factură proforma nr.248/26.09.2006, anexa E declarație privind asigurarea obiectului de leasing, contract de leasing financiar nr.21599, declarație de certificare a semnăturilor, contract de leasing financiar nr.21599, anexa D proces verbal de acceptare, contract de leasing financiar nr.21599, convenție de revânzare, act adițional nr.36154 la contractul de leasing financiar nr.32582 încheiat între S., reprezentată de LUCA PUIȘOR, în calitate de utilizator, , în calitate de fidejusor și S.C. S.A., în calitate de finanțator, încheiat la data de 30.09.2010, act adițional nr.1 din 01.10.2010 la polița casco 2528531/23.12.2009,utilizator, act adițional nr.2 din 26.11.2010 la polița casco 2528531/23.12.2009, utilizator, contract de novație nr.32582 cu schimbare de utilizator, încheiat la data de 25.09.2008, anexa B contract 32582, proces verbal de predare-primire între vechiul utilizator S.C SRL și noul utilizator S.C. SRL, reprezentată de, obiectul autobasculanta DAF FAD cu suprastructură STEINBAUER,seria șasiu  , declarație de certificare a semnăturilor, contract de leasing financiar nr.32582, act adițional nr.32582 la contractul de leasing financiar nr.21599 încheiat la data de 28.04.2010, semnat și ștampilat de S.C. în calitate de utilizator și în calitate de fidejusor, desfășurător rate contract 32582, act adițional nr.32582.1 la contractul de leasing financiar nr.21599 modificat prin contractul de novație cu schimbare de utilizator nr.32582,încheiat la data de 29.09.2009, declarație de certificare a semnăturilor, contract de leasing financiar nr.32582, notificare de reziliere a contractului de leasing financiar nr.32582/25.09.2008 modificat prin act adițional/contractul de novație nr.36154/30.09.2010, data de ieșire nr.1682123.12.2011, adresă nr.2776/16.03.2017,din care rezultă că, în data de 22.12.2014 a transferat dreptul de proprietate asupra creanțelor aferente contractului de leasing care a fost încheiat cu societatea  SRL, societății SCM SRL, adresă SCM SRL din 29.03.2017, documente Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru SCM SRL, documente Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru din data de 25.08.2015, documente Registrul Auto Român București,  adresele nr. 8780/10.09.2015 și 13288/12.12.2016, declarație martori, declarații inculpat 

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

La data de 13.01.2012 S.C. S.A a formulat o plângere prealabilă împotriva SC SRL şi împotriva administratorilor acesteia, privind săvârşirea infracțiunii de abuz de încredere,  prev. de art. 213  Cod Penal din 1969, susţinând că în urma  notificării de reziliere ce a fost adusă la cunoștința debitoarei, aceasta a refuzat restituirea autobasculantei.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că prin contractul de novație cu schimbare de utilizator nr.32582 din 25.09.2008 SC SRL, reprezentată prin inculpatul în calitate de asociat și administrator,  a preluat toate drepturile și obligațiile pe care SC SRL în calitate de vechi utilizator și le-a asumat prin contractul de leasing financiar persoane juridice nr. 21599/11.10.2006 încheiat cu finanțatorul S.C. IFN S.A.

Obiectul contractului de leasing financiar nr. 21599/11.10.2006 îl reprezenta finanțarea de către  S.C. IFN S.A a achiziției de către SC SRL a autobasculantei marca DAF FAD cu suprastructură Steinbauer 2006, cu seria șasiu, având numărul de înmatriculare. Perioada contractului de leasing a fost stabilită la 60 de luni, acesta încetându-și valabilitatea la 11.10.2011. 

Aşa cum rezultă din contractul de leasing aflat la dosar, valoarea acestuia  a fost de 98.000 euro fără TVA, la care s-au adăugat alte costuri ( valoare reziduală, taxă de administrare, ambele fără  TVA).

Conform contractului de novație nr. 32582/25.09.2008 cu schimbare de utilizator, SC SRL Pașcani prelua în calitate de nou utilizator toate drepturile și obligațiile pe care vechiul utilizator și le-a asumat prin contractul de leasing. 

Astfel, se reţine că la acel moment, autobasculanta a fost predată efectiv SC SRL, reprezentată de inculpatul.

Instanţa reţine că pe parcursul executării contractului, datorită unor dificultăţi financiare, SC SRL nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a ratelor aferente contractului de leasing, motiv pentru care în datele de 29.09.2009 și respectiv, 30.09.2010, au fost întocmite două acte adiționale de prelungire a duratei contractului cu 6 luni, respectiv 12 luni.

Chiar şi în aceste condiţii, la data de 23.12.2011 SRL înregistra o restanță către finanțator în valoare de 38.121,86 RON.

În consecință, S.C IFN S.A. a emis notificarea  de reziliere a contractului nr. 16821/23.12.2011 către SC SRL ce i-a fost adusă la cunoștința sub semnătură la data de 27.12.2011, notificare conform căreia s-a pus în vedere SC SRL, prin reprezentanți legali, ca în termen de 3 zile lucrătoare de la primire să returneze finanțatorului autobasculanta şi să achite  ratele scadente restante, inclusiv penalitățile de întârziere și alte costuri stabilite conform contractului.

Prin urmare, conform acestei notificări, cel târziu la data de 3.01.2012 inculpatul trebuia să restituie bunul către finanţator.

 Aşa cum rezultă însă din probele administrate în cauză, inculpatul nu a restituit bunul, pe care l-a folosit pe nedrept la diferite activităţi.

Instanţa mai reţine în cauză că la data de 22.12.2014 a intervenit convenţia de vânzare de active şi de cesiune de creanţe aferente contractelor de leasing financiar reziliate între S.C. IFN S.A  şi  SCM SRL, fiind incluse aici şi  creanțele aferente contractului de leasing încheiat cu SC SRL.

În urma acestei cesiuni de creanţe, reprezentantul SCM SRL a făcut investigații în sensul recuperării creanței și a autobasculantei de la debitorul SC SRL, cu ocazia cărora inculpatul a susţinut iniţial că bunul ,,a fost abandonat pe marginea drumului în munic. Iași’’ , după care a afirmat că l-ar fi lăsat ,,gaj la niște cămătari în munic. Roman în schimbul sumei de 3000 sau 3500 euro și că nu merită să-l răscumpere de la aceștia,  întrucât are șasiul fisurat’’.

Din cercetările efectuate a mai rezultat că anterior inculpatul a lucrat cu autobasculanta DAF în zona comunei, jud. Neamț și că ar fi încercat să o  vândă, dar întrucât nu avea cartea de identitate a bunului, nu a reușit vânzarea, încercând şi ulterior să mai vândă bunul la o balastieră din comuna, jud. Neamț, şi la fel, nereușind.

Conform adresei nr. /25.08.2015 a Oficiului Național al Registrului Comerțului SC SRL a fost radiată în data de 05.03.2014 ca urmare a închiderii procedurii de faliment.

Împrejurarea că inculpatul a avut în posesie şi a folosit autobasculanta ulterior termenului acordat de către finanțator, cel târziu la 3.01.2012, când bunul trebuia restituit acestuia, rezultă şi din declaraţiile coroborate ale martorilor audiaţi în cauză. Astfel, martorul a declarat că după ce inculpatul a preluat contractul de leasing ( 25.09.2008)  și până în luna aprilie 2009, a lucrat în cadrul SC SRL ca șofer pe autobasculantă şi cu care a întreprins diferite activități de transport materiale. La încheierea colaborării cu SC SRL, martorul a precizat că a predat autobasculanta inculpatului.

Se mai reţine că în cursul anului 2009 autoutilitara a fost folosită de către martorul, șofer în acea vreme în cadrul SC SRL, cu ocazia efectuării lucrărilor la șantierul Palas din mun.Iași, până în luna aprilie 2010, când autobasculanta a fost predată inculpatului pentru a continua activitățile la șantierul Palas.

De asemenea, martorul a susținut că până în anul 2012 inculpatul a lucrat la șantierul Palas, după care, până în luna august 2013, la un șantier din județul Galați de unde a revenit lucrând la construcția pistei Aeroportului Iași până în luna august 2014. După încheierea lucrărilor de la Aeroportul Iași, inculpatul a lucrat cu autobasculanta la o balastieră aparținând numitului, din satul comuna jud.Iași. Martorul a mai subliniat că inculpatul,,ascundea autobasculanta de autorități și de firma de leasing’’, iar pe timpul lucrărilor la șantierul Palas, inculpatul folosea autobasculanta ,, doar pe timp de noapte, nu efectua transport în afara șantierului, întrucât avea probleme cu societatea de leasing’’.

Instanţa reţine și declarația martorului care a susținut că în toamna anului 2014, după ce a deschis un punct de lucru la balastiera de pe raza comunei, jud.Iași, a inițiat o colaborare cu inculpatul, acesta din urmă în calitate de șofer și deținător al autobasculantei marca DAF și despre care martorul cunoștea că era achiziționată în sistem leasing. Martorul  a susținut că autobasculanta era înmatriculată ,, cu numere negre de Neamț’’, era în stare de degradare, ,, avea cabina boțită, portiera de la șofer lipită cu scotch, nu se închidea și nu avea asigurare,,. Colaborarea a durat puţin timp întrucât autobasculanta s-a defectat. Martorul a mai adăugat că inculpatul i-a propus vânzarea autovehiculului, însă a refuzat, întrucât acesta nu i-a prezentat toate documentele (cartea de identitate, certificatul de înmatriculare, inspecție ITP, asigurare, etc).

  În ceea ce priveşte pe inculpat, acesta a recunoscut în cursul cercetărilor că nu a dat curs notificării de reziliere a contractului de leasing, precizând că în luna noiembrie 2011 a lăsat în custodie autobasculanta unei persoane pe nume Antonel, până la data de 21.12.2012, fără a întocmi un act în acest sens, angajându-se să găsească această persoană pentru a reintra în posesia autobasculantei, a cheilor și actelor acesteia pentru a o preda societății de leasing.

Prin urmare, din coroborarea tuturor probelor astfel administrate, rezultă că după data termenului acordat de către finanțator- 3.01.2012, când trebuia restituit bunul către acesta, inculpatul, în calitate de asociat și administrator al SC SRL, cu intenție, l-a folosit pe nedrept, în condiţii de clandestinitate, aşa cum au arăta martorii și a refuzat restituirea acestuia, în cauză nerezultând că după data de 3.01.2012, inculpatul a folosit bunul cu acceptul sau în condițiile stabilite de finanțator, în calitate de proprietar unic, producând astfel un prejudiciu către SCM SRL , ceea ce constituie infracţiunea de abuz de încredere, prev. de art. 213 al.1 Cod penal din 1969, săvârşită cu intenţie directă ca formă de vinovăţie. 

Reţinând circumstanţele comiterii faptei, modalitatea de săvârşire- prin refuz de restituire şi folosire a bunului timp îndelungat, timp de peste 6 ani, practic, nici până în prezent bunul nefiind restituit proprietarului său, în clandestinitate, aducând bunul într-o stare avansată de degradare, încercând chiar înstrăinarea fără drept a acestuia, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului care s-a sustras în mod evident cercetărilor, nu a depus nici un demers în recuperarea bunului, inculpatul neavând însă antecedente penale, urmează a-l condamna pe acesta la pedeapsa de 1 (un) an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de abuz de încredere prev.de art.213 al.1 Cod penal din 1969, cu aplic. art.5 al.1 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz de încredere prev.de art.238 al.1 Cod penal, cu aplic.art.77 lit.a şi art.5 al.1 Cod penal.

Având în vedere succesiunea de legi intervenită, instanţa apreciază că legea veche constituie lege mai favorabilă inculpatului, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei şi prescripţiei răspunderii penale.

Va interzice drepturile prev.de art.64 lit.a teza aIIa şi b Cod penal din 1969, în condiţiile art.71 Cod penal din 1969.

Având în vedere circumstanţele reţinute în favoarea inculpatului- lipsa antecedentelor penale, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie şi în tem.art.81 Cod penal din 1969 rap.la art.15 din Legea 187/2012, va suspenda condiţionat executarea pedepsei, termenul de încercare fiind de 3 ani.

Se va atentiona inculpatul asupra disp. art. 83, 84 si 85 Cod penal din 1969.

In temeiul art.71 alin.5 Cod penal din 1969 va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii condiţionate a executarii pedepsei inchisorii.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, se reţine că SCM SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 36258 euro și contravaloarea autobasculantei DAF, calculată la data încheierii convenției de vânzare de active și de cesiune de creanțe aferente contractelor de leasing reziliate.

Instanţa reţine sub aspectul laturii civile că la data de 22.12.2014 a intervenit convenţia de vânzare de active şi de cesiune de creanţe aferente contractelor de leasing financiar reziliate între S.C. IFN S.A  şi  SCM SRL, fiind incluse aici şi  creanțele aferente contractului de leasing încheiat cu SC SRL.

Prin urmare, se apreciază că dacă la momentul introducerii plângerii prealabile S.C. IFN S.A avea atât calitatea de persoană vătămată cât şi de parte civilă, ca persoană prejudiciată, după data intervenirii cesiunii de creanţe -22.12. 2014, calitatea de parte civilă a fost dobândită de către SCM SRL în virtutea acestei convenţii. Astfel, conform art.2 al conveţiei, S.C S.A : 1- transferă cu titlu definitiv către SCM SRL dreptul de proprietate asupr activelor, cu toate dezmembrămintele sale, astfel încât orice acţiuni de recuperare şi valorificare ulterioară a acestora de către SCM SRL Ml, în urma diligenţelor acesteia se vor face exclusiv pentru acesta, în calitate de cumpărător, conf.art.1673 Cod civil şi 2- cesionează către SCM SRL toate drepturile şi obligaţiile cu privire la creanţele rezultate din contractele de leasing deţinute asupra utilizatorilor precum şi asupra oricăror terţe persoane care sunt obligate în orice moda lături de utilizatori sau pentru aceştia la executarea prevederilor contractelor de leasing, împreună cu toate garanţiile şi accesoriile acestor creanţe, astfel încât încasarea oricăror creanţe de către SCM SRL în urma diligenţelor acesteia se va face exclusiv pentru acesta, în calitate de cesionar, conf.art.1568 Cod civil.

Raportat la pretenţiile invocate de partea civilă SCM SRL, instanţa reţine din cererea de executare silită formulată la 5.03.2012 de către (f.34- dosar instanţă) că valoare prejudiciului este de 33.935,03 Euro, reprezentând capital, valoare reziduală, taxe şi alte costuri aferente contractului de leasing, sumă solicitată de partea vătămată în cursul procedurii de executare silită.

Prin urmare, instanţa apreciază că aceasta este valoarea prejudiciului la plata căreia va fi obligat inculpatul către partea civilă, alături de dobânda legală calculată începând cu data de 22.12.2014 şi până la data plăţii integrale a debitului.

Cu privire la cererea de acordare a contravalorii bunului instanţa opinează că aceasta se regăseşte în valoarea reziduală cuprinsă în despăgubirea totală acordată, aşa cum s-a menţionat mai sus.

În ceea ce priveşte solicitarea persoanei vătămate prin reprezentanţi legali, privind aplicarea sechestrului asigurator, urmează a o respinge având în vedere împrejurarea că persoana vătămată nu a indicat bunurile mobile şi imobile ale inculpatului care ar putea fi indisponibilizate, iar în timpul cercetărilor nefiind identificate astfel de bunuri. De asemenea, se mai reţine şi incidenţa cesiunii de creanţe către SCM SRL  intervenită la data de 22.12.2014, cu referire şi la contractul de leasing încheiat cu societatea SRL.

Văzând şi disp.art. 274 alin. 1 Cod proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an inchisoare pentru savarsirea infractiunii  de abuz de încredere prev.de art.213 al.1 Cod penal din 1969, cu aplic. art.5 al.1 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz de încredere prev.de art.238 al.1 Cod penal, cu aplic.art.77 lit.a şi art.5 al.1 Cod penal.

Interzice drepturile prev.de art.64 lit.a teza aIIa şi b Cod penal din 1969, în condiţiile art.71 Cod penal din 1969.

În tem.art.81 Cod penal din 1969 rap.la art.15 din Legea 187/2012, suspendă condiţionat executarea pedepsei, termenul de încercare fiind de 3 ani.Atentioneaza inculpatul asupra disp. art. 83, 84 si 85 Cod penal din 1969.

In temeiul art. 71 alin.5 Cod penal din 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii condiţionate a executarii pedepsei inchisorii.

Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SCM SRL, prin reprezentanţi legali, ce sediul în jud.Prahova, şi obligă inculpatul la plata către aceasta sumei de 33.935,03 Euro şi dobânda legală calculată începând cu data de 22.12.2014 şi până la data plăţii integrale a debitului.

Respinge cererea formulată de persoana vătămată prin reprezentanţi legali, cu sediul în Bucureşti, , de aplicare a sechestrului asigurator.

În tem. art. 274 alin. 1 Cod proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 990 lei-cheltuieli u.p.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5.06.2018.

Preşedinte,

Grefier,