Exercitarea autorităţii părinteşti.

Sentinţă civilă 1489 din 12.07.2017


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.05.2016 cu nr. 1823/866/2016, reclamantul  , în contradictoriu cu pârâta  , a solicitat instanţei să stabilească ca exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minorul  , să se realizeze exclusiv de către tată, să stabilească locuinţa minorului la tată şi să oblige pârâta la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul arată că în urma unei relaţii de concubinaj cu pârâta s-a născut minorul  . Deşi au stabilit şi data nunţii, cu o lună şi jumătate înainte de eveniment pârâta şi-a găsit un alt bărbat şi a plecat în străinătate, abandonând copilul. După plecarea pârâtei, copilul a rămas în grija mamei acesteia, aspect cu care reclamantul nu a fost de acord. A găsit copilul murdar, neîngrijit şi împotriva voinţei bunicii materne a fost cu copilul la spitalul de urgenţă, unde s-a constatat că nu era bine îngrijit şi că avea nevoie de tratament, motiv pentru care a sesizat Protecţia Copilului.

Prin sentinţa civilă nr. 2697/09.11.2015, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2010/866/2015, definitivă prin anularea apelului pentru neplata taxei de timbru, s-a stabilit ca autoritatea părintească să revină în comun ambilor părinţi şi s-a stabilit locuinţa minorului la mamă. Susţine reclamantul că a fost păcălit de pârâtă că va renunţa la judecată, astfel că nu a mai propus nicio probă în acest dosar.

Arată reclamantul că în înţelegere cu reprezentanţii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului, s-a stabilit ca minorul să rămână în grija sa, indiferent că deja exista acea sentinţă civilă, care însă la acel moment nu era definitivă.

Reclamantul menţionează că este căsătorit, soţia sa este însărcinată în opt luni şi jumătate şi este foarte ataşată şi ea de minor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 403, 505, 507, 496 şi 529 şi urm. C.civ. şi pe prevederile Legii nr. 272/2004.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, proba testimonială şi efectuarea unei anchete sociale.

La data de 13.06.2017, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată

În motivare, susţine că scopul prezentei acţiuni este doar tergiversarea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2697/09.11.2015, pronunţată de Judecătoria Paşcani, definitivă prin Decizia civilă nr. 604/25.04.2016 a Tribunalului Iaşi. Menţionează că la data de 19.05.2016, reclamantul a fost somat ca la data de 25.05.2016 să se prezinte împreună cu minorul la BEJ  pentru a-l preda mamei sale.

Pârâta susţine că situaţia de fapt expusă de reclamant nu are corespondent în realitate şi este învederată cu scopul de a induce în eroare instanţa de judecată. Arată că în urma probatoriului administrat în dosarul nr. 2010/866/2015, Judecătoria Paşcani a concluzionat că în urma separaţiei părţilor, minorul locuieşte cu mama şi are condiţii bune de locuit, iar copilul este foarte bine îngrijit. S-a mai reţinut că mama este cea care se preocupă de creşterea şi educarea minorului şi îi asigură cele necesare întreţinerii în exclusivitate.

Menţionează că minorul este puternic ataşat de mamă şi bunica maternă a acestuia şi este speriat de atitudinea tatălui care este un mare consumator de alcool şi provoacă mereu scandal care degenerează mai mereu cu agresiuni fizice şi psihice. Pârâta precizează că reclamantul nu îi permite să ia legătura cu minorul, iar de fiecare dată când îi trimite pachete şi bani prin intermediul poştei, refuză pachetele şi preferă să ridice doar banii. Mai arată că de la data de 20.01.2016, minorul este reţinut cu forţa de tatăl său, fiind lăsat în grija altor persoane străine întrucât tatăl este mai tot timpul plecat la muncă la Electrotermometria Paşcani.

În drept, întâmpinarea este întemeiată pe disp. art. 205 C.proc.civ.

În probaţiune, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba testimonială şi efectuarea unei anchete sociale.

La data de 24.06.2017, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că cererea de chemare în judecată nu este şicanatorie, ci se bazează pe disp. art. 403 C.civ. . Susţine că pârâta şi-a abandonat copilul şi, în mod logic, dictat de interesul superior al minorului, dar şi de afecţiunea puternică pe care o are faţă de copil, a promovat această acţiune.

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, interogatoriile părţilor (fl. 117-119), proba testimonială cu martorii (fl. 120), (fl. 121) şi  (fl. 161) dar şi efectuarea unor anchete sociale (fl. 103 şi 159).

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, reţine următoarele:

Din relaţia de concubinaj dintre cele două părţi, s-a născut la data de 18.10.2013 minorul  .

Prin sentinţa civilă nr. 2697/09.11.2015 (fl. 14-16), pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2010/866/2015, a fost admisă cererea promovată de reclamanta  ,  în contradictoriu cu pârâtul  , s-a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului , născut la data de 18.10.2013, să se facă în comun de ambii părinţi, s-a stabilit ca locuinţa minorului , să fie la reclamanta şi pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 160 lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere în beneficiul minorului  , începând cu data introducerii cererii, 22.05.2015  şi până la majorat. 

Prin Decizia civilă nr. 604/25.04.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a dispus anularea apelului formulat de apelantul împotriva  sentinţei civile nr. 2697/09.11.2015 a Judecătoriei Paşcani pronunţată în dosarul nr. 2010/866/2015, sentinţă care a fost păstrată.

Potrivit art. 403 C.civ., în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului.

Conform art. 503 C.civ., părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească.

În temeiul art. 504 C.civ., exercitarea autorităţii părinteşti în caz de divorţ

Dacă părinţii sunt divorţaţi, autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii.

Potrivit art. 505 C.civ., în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc. Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.

Conform art. 507 C.civ., dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească

În temeiul art. 2 din Legea nr. 272/2004, prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie. Conform alin. 4, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

În temeiul alin. 6, în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele:

a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;

b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;

c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;

d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;

e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.

Coroborând dispoziţiile legale menţionate anterior, instanţa reţine că, în principiu,  exercitarea autorităţii părinteşti se face în comun, de către ambii părinţi, în mod egal şi în mod exclusiv, inclusiv copiilor născuţi în afara căsătoriei.

Noul Cod civil a stabilit şi mecanisme speciale de exercitare a autorităţii părinteşti. De la regula exercitării în comun şi în mod egal, a fost reglementată şi posibilitatea scindării autorităţii părinteşti, operând separarea copilului de unul dintre părinţi. Situaţia este însă diferită de aceea în care, la divorţ, se stabileşte doar locuinţa copilului la unul dintre părinţi, iar exercitarea autorităţii părinteşti se realizează în comun şi în mod egal de părinţi. De asemenea, această ipoteză nu se confundă nici cu aceea în care exerciţiul autorităţii părinteşti revine doar unuia dintre părinţi, potrivit art. 507 C.civ. .

Cazurile în care intervine scindarea exerciţiului autorităţii părinteşti sunt următoarele:

a)desfacerea căsătoriei prin divorţ, când instanţa de tutelă apreciază că există motive întemeiate pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul dintre părinţi, conform art. 398 C.civ.

b)desfiinţarea căsătoriei, când se aplică prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ, potrivit art. 305 alin. 2 C.civ.

c)cazul copilului din afara căsătoriei, când părinţii nu convieţuiesc şi când se aplică, de asemenea, dispoziţiile privitoare la divorţ

Cu privire la ultimul caz, aplicabil în prezenta cauză, instanţa reţine că potrivit art. 505 alin. 2 C.civ., dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ, respectiv instanţa poate dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti să revină doar unuia dintre părinţi.

Coroborând probele administrate în prezenta cauză, instanţa reţine că solicitarea reclamantului de a exercita în mod exclusiv autoritatea părintească este neîntemeiată pentru argumentele care urmează a fi expuse în continuare.

Aşa cum rezultă din certificatul de naştere seria NW nr. 466915/24.10.2013, minorul s-a născut la data 18.10.2013, având ca părinţi pe şi pe  .

Prin sentinţa civilă nr. 2697/09.11.2015 (fl. 14-16), pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2010/866/2015, definitivă în urma anulării apelului prin Decizia civilă nr. 604/25.04.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului , născut la data de 18.10.2013, să se facă în comun de ambii părinţi, s-a stabilit ca locuinţa minorului  , să fie la reclamanta şi pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 160 lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere în beneficiul minorului  , începând cu data introducerii cererii, 22.05.2015  şi până la majorat. 

Prin încheierea nr. 684/18.05.2016, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 1738/866/2016, s-a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu constând în Sentinţa civilă nr.2697 din 09.11.2015 pronunţată de Judecătoria Paşcani, definitivă prin decizia nr.604/25.04.2016 a Tribunalului Iaşi, privind pe creditoarea și pe debitorul  , constând în obligaţia debitorului la predarea minorului către creditoare, la care a fost stabilită locuinţa minorului.

Coroborând declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine că minorul a locuit la mama reclamantei, , pentru o perioadă de aproximativ 6 luni, înainte de a fi luat de tatăl său la propria locuinţă în ianuarie 2016. Ulterior, aşa cum rezultă din înscrisul depus la data de 13.03.2017, din ianuarie 2017, reclamanta a pus în executare sentinţa civilă nr. 2697/09.11.2015 (fl. 14-16), cu sprijinul executorului judecătoresc. Momentul predării minorului către pârâtă nu a fost contestat de către reclamant. Aşa cum rezultă din ancheta socială efectuată în jud. Arad (fl. 159), la data de 20.04.2017, minorul locuia împreună cu mama sa şi concubinul acesteia.

Instanţa reţine că reclamantul nu a respectat în mod constant dispozitivul sentinţei civile nr. 2697/09.11.2015 (fl. 14-16), pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2010/866/2015, definitivă în urma anulării apelului prin Decizia civilă nr. 604/25.04.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi.

În temeiul art. 448 alin. 1 C.proc.civ., hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect stabilirea modului de exercitare a autorității părintești, stabilirea locuinței minorului, precum și modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul.

Aşadar, măsurile stabilite de Judecătoria Paşcani prin sentinţa civilă nr. 2697/09.11.2015 (fl. 14-16) erau executorii şi au fost aduse la cunoştinţa părţilor prin comunicarea hotărârii civile.

Pârâtul a formulat apel împotriva acestei decizii, apel care a fost anulat din culpa sa, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale privind depunerea dovezilor achitării taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 634 alin. 2 rap. la alin. 1 pct. 4 C.proc.civ., hotărârile date în apel, fără drept de recurs devin definitive la data pronunțării.

Aşadar, de la data de 25.04.2016, sentinţa civilă nr. 2697/09.11.2015 (fl. 14-16), a rămas şi definitivă, în urma anulării apelului prin Decizia civilă nr. 604 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Pentru punerea în executare a sentinţei civile nr. 2697/09.11.2015, pârâta s-a adresat executorului judecătoresc, iar cu sprijinul acestuia, minorul a revenit la locuinţa mamei în ianuarie 2017.

Potrivit art. 403 C.civ., în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului.

Aşadar, în măsura în care reclamantul aprecia că s-au schimbat împrejurările avute în vedere la pronunţarea sentinţei civile nr. 2697/09.11.2015, avea la dispoziţie căi legale pentru a solicita modificarea măsurilor stabilite de către instanţă.

În temeiul art. 920 C.proc.civ., instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.

Conform art. 997 alin. 4 C.proc.civ., ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. Interpretând per a contrario acest alineat, instanţa reţine că o cerere de ordonanţă preşedinţială putea fi formulată chiar şi în absenţa unei cereri pe fond, cu menţiunea că măsurile dispuse şi-ar fi păstrat caracterul provizoriu.

Deşi este adevărat că reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 17.05.2016, simpla introducere a unei cereri, nu poate justifica prin ea însăşi nerespectarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate anterior, care îşi păstrează caracterul obligatoriu până la pronunţarea unei noi hotărâri judecătoreşti executorii şi, ulterior, definitive.

Reclamantul a susţinut prin cererea de chemare în judecată (fl. 6) că în înţelegere cu reprezentanţii de la direcţia pentru protecţia copilului s-a stabilit ca minorul să rămână în grija tatălui, indiferent de faptul că exista acea sentinţă civilă, care nu era definitivă.

În procesul-verbal de la fl. 20, încheiat la data de 25.01.2016, reprezentantul poliţiei şi asistentul social i-au pus în vedere reclamantului să clarifice situaţia juridică.

Conform procesului-verbal de la fl. 21, încheiat la data de 28.01.2016, asistentul social menţionează că la data de 20.01.2016, reclamantul l-a luat la locuinţa sa pe minor. În acelaşi proces-verbal, se precizează că tatăl refuză să dea copilul până la soluţionarea dosarului aflat pe rol, fiind de acord însă cu un program de vizită zilnic pentru mamă.

Aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 11.02.2017 (fl. 22-23), se reţine că pârâta a dorit să îşi viziteze copilul la locuinţa tatălui, sens în care a solicitat sprijinul unui angajat al Serviciului de Asistenţă Socială. În urma manifestării intenţiei de a lua copilul acasă, s-a creat o stare tensionată între bunicul patern şi pârâta, ultima apelând SNUAU 112, pentru aplanarea conflictului. Bunicul patern s-a opus luării copilului de către pârâtă.

La aceeaşi dată, 11.02.2017, a fost întocmit şi un raport de vizită de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi (fl. 24-25). La pct. 4, se menţionează că se va aştepta pronunţarea instanţei judecătoreşti şi că până atunci sunt condiţii de creştere şi educare la domiciliul tatălui. La finalul raportului, se recomandă asistentului social din cadrul SPAS să monitorizeze atent cazul până la pronunţarea unei hotărâri definitive.

Deşi se invocă în cererea de chemare în judecată (fl. 6) că în înţelegere cu reprezentanţii de la direcţia pentru protecţia copilului s-a stabilit ca minorul să rămână în grija tatălui, instanţa reţine că, potrivit, raportului de vizită, pe de o parte, DGASPC s-a rezumat în a constata că există condiţii de creştere şi educare la domiciliul tatălui, iar, pe de altă parte, se face referire la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Ori, aşa cum rezultă din mijloacele de probă administrate, reclamantul nu a respectat dispoziţiile stabilite prin sentinţei civile nr. 2697/09.11.2015, nici după comunicarea hotărârării, dar nici după ce apelul a fost anulat pentru netimbrare de către Tribunulul Iaşi, reţinându-se aşadar culpa sa.

Modalitatea în care a acţionat reclamantul, prin nerespectarea hotărârilor judecătoreşti executorii şi ulterior, definitive, pune la îndoială chiar înfăptuirea actului de justiţie, care nu poate fi concepută fără punerea în executare a hotărârilor.

Instanţa reiterează că, în principiu,  exercitarea autorităţii părinteşti se face în comun, de către ambii părinţi, în mod egal şi în mod exclusiv, inclusiv copiilor născuţi în afara căsătoriei. Instanţa poate dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti să revină doar unuia dintre părinţi, doar în situaţii de excepţie, aşa cum rezultă din dispoziţiile legale menţionate mai sus.

Faţă de considerentele anterior expuse, având în vedere caracterul excepţional al măsurii solicitate, dar şi nedovedirea unor motive temeinice care să se impună, instanţa va dispune ca autoritatea părintească asupra minorului  , născut la data de 18.10.2013, să fie exercitată în continuare în comun de ambii părinţi. În consecinţă, faţă de considerentele expuse, instanţa urmează a respinge cererea reclamantului privind exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti asupra minorului, nefiind justificată exercitarea acesteia doar de către reclamant.

În cele ce succed,  va fi analizat capătul de cerere cu privire la stabilirea locuinţei minorului.

Conform art. 496 C.civ., copilul minor locuieşte la părinţii săi, iar dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. În temeiul alin. 3,  în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile. Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege. Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

Potrivit art. 497 C.civ., dacă afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi părinteşti, schimbarea locuinţei copilului, împreună cu părintele la care locuieşte, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte. În caz de neînţelegere între părinţi, hotărăşte instanţa de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi.

Analizând referatul de anchetă socială (fl. 159) efectuat la locuinţa mamei, instanţa reţine că pârâta, împreună cu actualul concubin, , ar fi în măsură să asigure o viaţa decentă şi o creştere, întreţinere şi educare bune copilului. De asemenea, se mai reţine şi că minorul este în relaţii bune cu concubinul mamei sale, integrându-se bine în noua familie a mamei.

Având în vedere că minorul este bine integrat în noua familie a mamei, instanţa apreciază că nu se impune modificarea locuinţei copilului la tată, astfel cum se solicită prin prezenta cerere.

Având în vedere că a fost menţinută locuinţa minorului la mama, nu se va mai proceda la analiza capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere.

Pentru toate considerentele anterior expuse, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul  , în contradictoriu cu pârâta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul  .

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Paşcani, sub sancţiunea nulităţii.

Pronunţată  prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi,  12.07.2017.

Preşedinte, Grefier,

Domenii speta