Aplicare principiu "in dubio pro reo" - efecte.

Prin rechizitoriul nr.888/P/2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani a trimis în judecată în stare de libertate pe inculpatul TI şi pe inculpatul DR

-pentru săvârşirea infracţiunii de Vătămare corporală, faptă prevăzută de art. 194 alin.1 lit.b, e C.pen.

În fapt, s-a reţinut în rechizitoriu că la data de 25.04.2015, inculpaţii au lovit persoana vătămată cu un par şi un topor peste corp, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 100-110 zile de îngrijiri medicale, leziuni care au fost de natură să îi pună în primejdie viaţa.

În latura civilă a cauzei s-au constituit parte civilă:

-persoana vătămată (fila 55 d.u.p.) care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 15000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu spitalizarea, tratament medical, transport, îngrijire la domiciliu.

La termenul de judecată din data de 15.02.2017, partea civilă

a precizat că solicită cheltuieli de spitalizare în cuantum de 100 euro pentru fiecare zi de spitalizare, raportat la numărul de zile îngrijiri medicale de care a avut nevoie pentru vindecare conform certificatului medico-legal, respectiv 100-110 zile.

- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe “Sf.Spiridon” Iaşi care s-a constituit parte civilă cu suma de 19894,73 lei reprezentând cheltuieli cu îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate la care să se adauge dobânda de referinţă a B.N.R. până la achitarea prejudiciului(fila 85 d.u.p.).

Instanţa din oficiu a solicitat fişa de cazier judiciar a inculpaţilor din care rezultă că aceştia nu figurează cu antecedente penale.

Analizând actele şi lucrările dosarului de faţă, prin coroborarea probatoriilor administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetǎrii judecǎtoreşti, instanţa reţine în fapt şi în drept următoarele:

Din declaraţia persoanei vătămate coroborată cu declaraţiile martorilor rezultă că în data de 25.04.2015, după ce persoana vătămată a trecut pe la barul administrat de fratele său, persoana vătămată având o sticlă de bere asupra sa şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a deplasat către casă, când, ajungând în dreptul locuinţei lui, a fost urmărit de acesta, cu un par cu care se înarmase din curtea locuinţei şi luându-l prin surprindere pe persoana vătămată i-a aplicat acestuia multiple lovituri peste tot corpul, lovituri în urma cărora persoana vătămată a căzut într-un şanţ unde inculpatul a continuat să-l lovească cu bestialitate, până când parul cu care îl lovea s-a rupt în mai multe bucăţi.

Agresarea fizică a persoanei vătămate de către inculpatul a fost observată de către martorii oculari B care în mod coroborat în cursul urmăririi penale au arătat că l-au văzut pe inculpatul cât şi pe inculpatul agresându-l fizic pe cu un par şi o coadă de topor.

În urma celor văzute, martorul s-a deplasat la barul administrat de fratele persoanei vătămate unde l-a alertat pe acesta cât şi pe mama victimei, precizându-le că “îl omoară” pe.

Astfel, , mama persoanei vătămate s-a deplasat la locul unde se afla victima în şanţ, unde l-a găsit pe acesta într-o baltă de sânge.

Persoana vătămată a fost transportată de Serviciul Ambulanţei la Spitalul Clinic de Urgenţe “Sf.Spiridon” din Iaşi unde în urma examenului clinic general s-a constatat că acesta se afla într-o stare generală gravă, prezentând fracturi deschise, şoc hemoragic, traumatism cranio-cerebral şi cranio-facial, politraumatisme prin strivire ale membrelor, acesta fiind supus mai multor intervenţii chirurgicale.

Ulterior tratării medicale, I.M.L. Iaşi a întocmit raportul de primă expertiză medico-legală nr.7527 din data de 29.06.2015 (filele 58-60 d.u.p.) din care rezultă că persoana vătămată a suferit un traumatism al membrelor inferioare pentru care s-a intervenit chirurgical, fiind necesară inclusiv acoperirea unui defect tegumentar cu grefe de piele; s-a mai constatat producerea unui traumatism prin strivire a membrului toracic stâng, traumatism toracic cu fractură costală şi pneumotorax, topologia şi morfologia leziunilor traumatice prezentate pledând pentru producerea lor prin loviri active repetate cu obiect contondent, leziuni traumatice care necesită 100-110 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, care includ perioada de recuperare funcţională, care pot data din data de 25.04.2015 şi care au fost de natură să-i pună viaţa în primejdie.

Concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală nr.10255 din data de 06.06.2016(f.117 ds.instanţă) au confirmat concluziile primului raport de expertiză.

Contrar afirmaţiei apărătorului ales al inculpaţilor expuse în cadrul concluziilor scrise finale potrivit căreia instanţa ar fi respins solicitarea privind completări şi explicaţii suplimentare la raportul medico-legal, instanţa a încuviinţat avizarea raportului medico-legal şi a solicitat de asemenea la cererea apărătorului ales al inculpaţilor să se lămurească dacă perioada funcţională inclusă în numărul de zile îngrijiri medicale poate fi exclusă din zilele îngrijiri medicale stabilite şi dacă neurmarea tratamentului de către persoana vătămată ar influenţa de asemenea numărul de zile îngrijiri medicale.

În schimb, instanţa a respins doar solicitarea apărătorului ales privind obligarea persoanei vătămate de a se prezenta la medicul legist pentru a se stabili dacă aceasta a suferit sechele infirmizante, instanţa apreciind că solicitarea este neconcludentă raportat la încadrarea juridică a faptei care nu ar putea fi schimbată decât în sensul agravării situaţiei juridice a inculpaţilor în cazul în care s-ar constata şi sechele infirmizante, inculpaţii neavând interes în sensul lămuririi acestui aspect.

Astfel, prin adresa nr.14025 din data de 01.03.2017(f.73 ds.instanţă) comisia I.M.L. Iaşi a avizat raportul medico-legal nr.7527 din data de 29.06.2015.

De asemenea, suplimentul la raportul de primă expertiză medico-legală nr.12938 din data de 18.05.2017(f.168-170 ds.instanţă) a răspuns nelămuririlor apărătorului ales al inculpaţilor atestând că “timpul de îngrijiri medicale necesar vindecării leziunilor traumatice osoase cuprinde în mod obligatoriu şi perioada de recuperare funcţională, chiar dacă sus-numitul() nu a efectuat-o”.(f.170)

Au mai concluzionat experţii în domeniu că “medicul legist trebuie să ţină seama de gravitatea leziunii iniţiale, de localizarea şi profunzimea acesteia şi să aprecieze necesitatea şi durata îngrijirilor medicale în raport cu aceste considente şi nu cu atitudinea expertizatului.”(f.170).

Fiind audiat în calitate de suspect şi inculpat, a recunoscut că l-a lovit cu parul din lemn pe însă a declarat că a făcut-o pentru că persoana vătămată i-ar fi pătruns în curte unde i-ar fi speriat copiii şi că l-a lovit de multe ori pe din frică de acesta şi pentru a se asigura că victima pe care o consideră ca fiind violentă, nu va riposta.

De asemenea, inculpatul TI a declarat că a acţionat singur şi că inculpatul DR nu s-a aflat la locul respectiv în momentul agresiunii.

Fiind audiat în calitate de suspect şi inculpat, DR a negat constant că ar fi participat la agresarea persoanei vătămate, învederând că a trecut prin apropierea locului respectiv împreună cu concubina sa, şi că ar fi văzut-o pe mama victimei şi o ambulanţă însă nu are niciun fel de legătură cu cele petrecute.

În ceea ce priveşte analiza şi aprecierea probelor, instanţa consideră că în prezenta cauză s-a dovedit indubitabil că fapta de vătămare corporală există şi a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege doar de către inculpatul TI

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul DR, instanţa constată că procurorul de caz şi-a fundamentat în mod rezonabil acuzaţia penală împotriva acestuia în baza declaraţiilor martorilor oculari care atât în faţa procurorului cât şi în faţa organului de cercetare penală(cu excepţia lui lui) au declarat că l-au văzut atât pe inculpatul cât şi pe inculpatul lovind cu un par şi o coadă de topor pe persoana vătămată.

Procedând la audierea nemijlocită şi publică în faza de judecată, instanţa a constatat că toţi cei trei martori oculari şi-au retractat în totalitate declaraţiile din faza de urmărire penală, martora precizând expres  că atunci “când am fost audiată de procurori, am minţit..când am dat declaraţie la poliţist am fost ameninţată..DI a sărit cu cuţitul la mine să dau declaraţie la procuror.”(f.88)

De asemenea, martorul a declarat că “eu spuneam 2-3 cuvinte iar procurorul scria mai mult.”(f.87).

Referitor la valoarea probatorie a declaraţiilor celor trei martori, instanţa, conştientă fiind de faptul că declaraţiile nu au o valoare prestabilită în funcţie de cum au fost administrate în cursul urmăririi penale sau în faza de judecată precum şi de faptul că simpla retractare a declaraţiilor martorilor în cursul judecăţii nu constituie un motiv pentru a înlătura pe cele din cursul urmăririi penale, instanţa apreciază că soluţia de condamnare a unei persoane trebuie să fie fundamentată pe declaraţiile unor martori serioşi, care să prezinte suficiente garanţii morale şi  intelectuale în sensul că aceştia nu-şi vor schimba declaraţiile în funcţie de interese de moment.

De asemenea, principiul audierii nemijlocite a martorului de către instanţa de judecată oferă posibilitatea instanţei de judecată de a-şi crea propria convingere asupra persoanei care dă declaraţii, asupra seriozităţii declaraţiei şi fiabilităţii declaraţiei acestuia, aspecte care adesea prin natura lor nu pot fi cuprinse într-o declaraţie de martor sau într-o încheiere de şedinţă, rămânând sub forma unor impresii în mintea judecătorului care urmează să aprecieze probele odată cu soluţionarea fondului cauzei.

Astfel, cu ocazia audierii martorelor care de altfel au refuzat să presteze jurământ şi cu greutate au acceptat să dea declaraţia solemnă că vor spune adevărul, instanţa şi-a format convingerea că cele două martore nu au niciun fel de reper moral sau conştiinţă a adevărului în general, acestea dovedind în faţa instanţei de judecată o atitudine deosebit de sfidătoare, nervoasă şi indiferentă faţă de aflarea adevărului în cauză.

Astfel, în urma declaraţiei martorei care a învederat expres instanţei că “a minţit în faţa procurorului”, întrebată fiind de către instanţă dacă înţelege faptul că în urma declaraţiei sale din cursul urmăririi penale, două persoane au fost trimise în judecată, deşi nu s-a consemnat în declaraţie, instanţa îşi aminteşte că martora a declarat că “nu o interesează acest lucru”, din modul în care a răspuns, instanţa ajungând la concluzia că aceasta cât şi mama ei, sunt capabile să facă oricând afirmaţii grave faţă  ăe persoane cu consecinţe de natură penală, fără să le pese câtuşi de puţin dacă prin mărturia mincinoasă sau dacă prin retractarea declaraţiei care curpinde adevărul persoanele acuzate suferă consecinţele legii.

De asemenea, cu privire la martorul, minor inclusiv la data audierii de către instanţă, se constată că încă din cursul urmăririi penale a avut o atitudine oscilantă, în sensul că dacă fiind audiat de organele de poliţie(f.77 d.u.p.), acesta a declarat că nu a văzut autorii faptei, audiat ulterior în faţa procurorului (f.23 d.u.p.) acesta a indicat în mod clar autorii faptei ca apoi în faţa instanţei de judecată(f.87) acesta să revină din nou şi să arate că procurorul scria mai mult şi că nu i-a citit declaraţia dată acolo.”

În acest sens, deşi declaraţia martorului nu reflectă întru totul activitatea instanţei de a  audia martorul în sensul descoperirii adevărului, înregistrarea şedinţei cauzei poate dovedi că instanţa de judecată le-a prezentat tuturor celor trei martori contradicţiile declaraţiilor lor, obligaţia morală şi legală de a spune adevărul, consecinţele declaraţiilor lor însă cu toate acestea cei trei martori au rămas imuni la orice argument al instanţei, replici precum “nu mă interesează”(ceea ce am declarat), indiferenţa şi privirile maliţioase rămânând singurele concluzii ale activităţii de audiere a acestora.

Astfel, chiar şi în situaţia în care cel puţin martorele ar reveni din nou asupra declaraţiilor lor în sensul confirmării celor din faza de urmărire penală, instanţa apreciază că raportat la persoana celor care dau declaraţia, la lipsa oricăror repere morale, raportat la uşurinţa cu care afirmă sau retractează un fapt, la indiferenţa expres manifestată “nu mă interesează”, instanţa apreciază că de principiu declaraţiilor lor nu pot fi luate cu seriozitate în vederea motivării unei soluţii de condamnare.

În ceea ce priveşte fiabilitatea declaraţiilor martorelor, instanţa mai are în vedere şi faptul că a fost la vremea săvârşirii faptei, respectiv 24.04.2015, concubina persoanei vătămate cu care în prezent se află în conflict, inclusiv în faţa instanţei de judecată aceasta solicitând să nu mai fie deranjată de persoana vătămată.

Astfel, în funcţie de relaţia pe care o are cu victima, instanţa constată că martora Brudariu Liliana oferă declaraţii favorabile sau împotriva intereselor persoanei vătămate.

Tot aceeaşi atitudine a dovedit-o şi martora care plângând în faţa instanţei a declarat că la vremea respectivă a fost ameninţată de persoana vătămată în sensul acuzării celor doi inculpaţi.

Astfel, retractarea în bloc a declaraţiilor martorilor oculari, declaraţia expresă a martorei care a învederat că a minţit în faţa procurorului, lipsa altor probe care să-l aducă pe inculpatul la locul faptei în data de 25.04.2015, creează instanţei de judecată un dubiu serios cu privire la participarea sa la săvârşirea faptei.

Mai mult, la ultimul termen de judecată, întrebat fiind dacă îşi aminteşte precis că inclusiv a participat la săvârşirea faptei, persoana vătămată nu a răspuns categoric ci a afirmat că “nu avea cum altfel să sufere o aşa vătămare”.

Potrivit art.396 alin.2 C.pr.pen. instanţa dispune condamnarea inculpatului atunci când constată săvârşirea faptei de către acesta dincolo de orice îndoială rezonabilă, art.4 alin.2 C.pr.pen. impunând ca orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Astfel, chiar şi în condiţiile în care instanţa ar avea credinţa intimă că un inculpat a participat de fapt la săvârşirea unei fapte penale, raportat la consecinţele juridice pe care acesta urmează să le suporte, o soluţie de condamnare se poate întemeia doar pe baza unor probe convingătoare, credibile, din partea unor martori serioşi, probe care să convingă orice observator obiectiv că inculpaţii sunt vinovaţi de săvârşirea faptei de care sunt acuzaţi.

Faţă de cele expuse, în baza art.396 alin.5 lit.c raportat la art.16 alin.1 lit.c din C.pr.pen., cu aplicarea principiului in dubio pro reo instanţa va dispune achitarea inculpatului privind săvârşirea infracţiunii de Vătămare corporală, prev. de art.194 alin.1 lit.b, e C.pen. pentru care a fost trimis în judecată.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatulTI, deşi în faza de judecată, martorii şi-au retractat în totalitate declaraţiile, instanţa constată că parte din declaraţiile acestora din cursul urmăririi penale în care îl indică ca autor pe se coroborează cu declaraţia persoanei vătămate, cu a martorilor precum şi cu declaraţiile inculpatului care de fiecare dată fiind audiat, acesta a recunoscut că l-a bătut pe până i s-a rupt parul, justificându-şi fapta pe motivul probelemelor pe care i le-a făcut mereu persoana vătămată, pe motivul caracterului violent al acestuia precum şi pe faptul că în ziua respectivă persoana vătămată i-ar fi intrat în curte şi i-ar fi speriat copiii.

În ceea ce priveşte legitima apărărare, excesul neimputabil precum şi scuza provocării pe care inculpatul TI le invocă prin apărător ales, instanţa constată că niciuna din instituţii nu este incidentă în ceea ce îl priveşte.

Astfel, potrivit art.19 alin.2 C.pen. “este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.”

Potrivit art.26 alin.1 C.pen. “nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului”

Conform art.75 alin.1 lit.a C.pen. scuza provocării presupune “săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiuni ilicită gravă”.

Astfel, referitor la incidenţa cauzei legitimei apărări sau a excesului neimputabil, instanţa constată că în prezenta cauză nu s-a dovedit existenţa unui atac din partea persoanei vătămate şi nici iminenţa acestuia.

În acest sens, însuşi inculpatul TI în cursul urmăririi penale a declarat că “auzind ţipetele copiilor săi în curte a ieşit la poartă în stradă unde l-a văzut pe şi luând cu sine un par a ieşit la poartă moment în care “a început să alerge înspre vale” când l-a văzut pe TI.(f.120 d.u.p.)

Tot acelaşi inculpat mai arată în aceeaşi declaraţie că “am alergat după el şi l-am ajuns..l-am lovit..acesta bătea în retragere şi am continuat să-l lovesc.”

În faţa instanţei de judecată(f.23 verso), inculpatul a nuanţat “atacul” realizat de persoana vătămată pe care de fapt ar fi surprins-o în curte iar la vederea inculpatului persoana vătămată a fugit în drumul public.

Inculpatul a declarat din nou că luând un par din curtea locuinţei a plecat în urmărirea victimei cu intenţia de a-i aplica “o corecţie fizică”.

Astfel, chiar şi în ipoteza nereală în aprecierea instanţei, conform căreia inculpatul ar fi surprins victima în curte, potrivit declaraţiei inculpatului, victima a fugit în drumul public în momentul în care l-a văzut pe inculpate, moment în care presupusul atac nu mai putea fi nici actual şi nici iminent pentru a putea fi reţinută legitima apărare sau excesul neimputabil.

Mai mult, inculpatul a luat parul şi a fugit în urmărirea persoanei vătămate pentru a-i aplica o corecţie fizică.

Faptul de asemenea nedovedit că persoana vătămată fiind ajunsă de inculpat ar fi scos un cuţit să se apere nu poate fi considerată un atac din partea acesteia în condiţiile în care inculpatul fugărea victima cu parul, până la urmă persoana vătămată aflându-se de fapt în legitimă apărare.

În lipsa dovedirii unui atac material, direct, iminent şi injust din partea persoanei vătămate, instanţa respinge solicitarea inculpatului privind reţineţea cauzei justificative a legitimei apărări sau a cauzei de neimputabilitate a excesului scuzabil.

Referitor la scuza provocării, din situaţia de fapt nu rezultă în aprecierea instanţei că persoana vătămată ar fi acţionat în vreun fel în care să aducă atingere gravă demnităţii inculpatului, din probatoriul administrat în cauză rezultând că victima doar a trecut prin dreptul locuinţei inculpatului TI deplasându-se spre locuinţa sa când, acesta din urmă văzând victima pe stradă, potrivit propriei declaraţii(f.120 d.u.p.), a luat parul şi a procedat la fugărirea victimei până a ajuns-o din urmă.

Astfel, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, instanţa, constatând inexistenţa cauzei justificative a legitimei apărări, a cauzei de neimputabilitate a excesului scuzabil precum şi inexistenţa scuzei provocării, constatând din contră că infracţiunea de Vătămare corporală reţinută în sarcina inculpatului TI există şi a fost săvârşită de acesta cu vinovăţia prevăzută de lege, instanţa va proceda la stabilirea şi individualizarea pedepsei.

În drept, fapta inculpatului  TI care în data de 25.04.2015, a lovit persoana vătămată cu un par peste corp, provocându-i multiple traumatisme urmate de intervenţii chirurgicale, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 100-110 zile de îngrijiri medicale şi care au fost de natură să îi pună în primejdie viaţa persoanei vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de Vătămare corporală, faptă prevăzută de art. 194 alin.1 lit.b, e C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, instanţa reţine că elementul material al infracţiunii s-a realizat prin acţiunea de lovire mai sus descrisă, respectiv prin lovirea victimei cu parul  -peste corp de aproximativ 15-18 ori potrivit declaraţiei inculpatului(f.115 d.u.p.).

Urmarea imediată a acestei infracţiuni constă în vătămarea integrităţii corporale şi sǎnǎtăţii persoanei vătămate, constând în politraumatisme pentru care s-a intervenit chirurgical care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 100-110 zile, vătămari care de asemenea au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate.

Între elementul material şi urmarea imediatǎ, mai sus analizate, există  legătură de cauzalitate, fiind dovedită cu întreg materialul probator administrat în cauză.

Fapta de vătămare corporală a fost comisă de inculpat în condiţiile circumstanţei agravante speciale, prev. de art.194 alin.1 lit.b C.pen. având în vedere că leziunile suferite de persoana vătămată au necesitat pentru vindecare un numǎr de 100-110 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare cât şi în condiţiile circumstanţei agravante speciale prev. de lit.e a aceluiaşi articol constând în punerea în primejdie a vieţii persoanei vătămate.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanţa reţine că poziţia psihică a inculpatului faţă de fapta comisă şi faţă de urmările acesteia a fost cea specifică intenţiei indirecte, prevăzute de dispoziţiile art. 16 alin.3 lit.b C.pen., acesta fără a urmări însă prevăzând rezultatul faptei sale a acceptat posibilitatea producerii acestuia respectiv vătămarea integrităţii corporale a victimei precum şi punerea în primejdie a vieţii acestuia.

Fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind doveditǎ şi reţinutǎ de către instanţă, urmează a se trece la individualizarea judiciară a acesteia în vederea stabilirii unei pedepse concrete, de natură să ducă la finalitatea legii penale.

Instanţa va avea în vedere că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporţionare a acesteia, care să ţină seama şi de persoana căreia îi este destinatǎ, pentru a fi ajutatǎ să se reintegreze în societate.

La alegerea pedepsei ce va fi stabilită inculpatului precum şi pentru o justă individualizare a cuantumului acesteia, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 74 alin. 1 C.pen., fără a da însă eficienţă în prezenta cauzǎ şi dispoziţiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen. având în vedere că inculpatul nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, acesta invocând legitima apărare precum şi excesul neimputabil.

Pentru stabilirea pedepsei, instanţa va avea în vedere şi criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevǎzute de dispoziţiile art. 74 alin. 1 lit. a-g C.pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului.

În contextul elementelor de individualizare prevǎzute de art. 74 alin. 1 lit. a-g C.pen., analizând gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, instanţa reţine, în primul rând, faptul că limitele speciale de pedeapsă stabilite pentru infracţiunea de Vătămare corporală, prev. de art.194 alin.1 lit. b şi e  C.pen., sunt situate între 2 ani şi 7 ani închisoare sau amendă penală.

Având în vedere toate criteriile de individualizare mai sus descrise, observând şi regimul sancţionator al acestei infracţiuni comise, instanţa, ţinând cont de toate cele arătate mai sus, consideră că numai aplicarea pentru inculpat a unei pedepse cu închisoarea poate duce la îndeplinirea scopului legii penale în acest caz.

În demersul de stabilire a cuantumului concret al pedepsei ce va fi stabilită inculpatului pentru infracţiunea săvârşită, între limitele speciale prevăzute de lege, instanţa va ţine seama şi de ansamblul celorlalte criterii de individualizare prescrise de textul art. 74 alin. 1 C.pen., analizând, totodată, atât gravitatea infracţiunii săvârşite cât şi periculozitatea infractorului.

Astfel, pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptei comise de acesta, instanţa se va raporta la criterii precum modalitatea de săvârşire a faptei, la gradul de pericol la care au fost expuse valorile sociale ocrotite de lege, la urmările concrete pe care infracţiunea le-a produs sau ar fi putut sǎ le producă, precum şi la rezonanţa pe care fapta a avut-o în rândul comunităţii din care infractorul face parte.

Pe de o parte instanţa are în vedere gravitatea faptei care rezultă din numărul de zile îngrijiri medicale care au fost necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice pe care le-a suferit persoana vătămată.

De asemenea, instanţa are în vedere periculozitatea inculpatului TI care deşi nu figurează cu antecedente penale acesta a dovedit că este capabil de o cruzime deosebită, el însuşi recunoscând că a lovit victima până s-a rupt parul în mai multe bucăţi şi până a văzut că-i ţâşneşte sângele din picioare victimei.

Instanţa apreciază că constituţia robustă a persoanei vătămate este factorul care i-a salvat viaţa acesteia întrucât acţiunile violente ale inculpatului au fost atât de grave încât dacă ar fi fost îndreptate împotriva unei persoane astenice rezultatul putea fi mult mai grav respectiv decesul persoanei.

Motivul pueril invocat de inculpat în apărarea sa, respectiv că i-ar fi speriat copiii, uşurinţa cu care a pus mâna pe par, a fugărit victima şi a acţionat asupra acesteia cu o furie necontrolată, numărul şi intensitatea foarte puternică a loviturilor care rezultă din urmările faptei, dovedesc în aprecierea instanţei că fapta săvârşită de inculpat este una deosebit de gravă.

De asemenea, instanţa apreciază că reperul cel mai obiectiv şi edificator care să caracterizeze gravitatea faptei şi periculozitatea inculpatului este însuşi raportul de primă expertiză medico legală de la dosarul de urmărire penală unde se atestă că persoana vătămată a fost internată prezentând o stare generală gravă, cu şoc hemoragic, instabil hemodinamic, suferind multiple traumatisme inclusiv strivirea oaselor, fracturi costale, victima necesitând şi o grefă de piele pentru acoperirea unei răni, medicul specialist atestând că leziunile traumatice au fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei.

De asemenea, contrar opiniei apărătorului ales al inculpatului care a îndreptat mereu atenţia asupra trăsăturile negative de caracter ale persoanei vătămate precum şi a faptului că aceasta execută o pedeapsă privativă de libertate pentru o infracţiune de tentativă de omor, instanţa apreciază că aceste aspecte nu au legătură directă cu fapta săvârşită de inculpat şi nu-i justifică în nicio situaţie acţiunile violente care i-au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate.

Chiar şi în condiţiile în care anterior acestui incident, au mai existat conflicte între inculpat şi persoana vătămată, chiar şi în condiţiile în care persoana vătămată ar avea un caracter violent şi un comportament antisocial, instanţa constată că aceste aspecte nu au avut legătură cu fapta inculpatului şi nimeni nu are dreptul să-şi facă singur justiţie prin punerea în primejdie a vieţii persoanelor cu care se află în conflict.

Indiferent cât de violentă şi periculoasă ar fi o persoană în general, nu merită să fie atacată cu bestialitate pentru simplul fapt că a trecut prin faţa porţii inculpatului.

Astfel, însuşi inculpatul a declarat în faza de urmărire penală că la vederea sa, victima a fugit spre vale şi că fiind prinsă din urmă de inculpat bătea în retragere.

De asemenea, de nicăieri nu rezultă că victima ar fi încercat măcar să riposteze.

Astfel, având în vedere atacul foarte violent al inculpatului, având în vedere lipsa oricărei riposte a victimei dovedite prin însuşi faptul că inculpatul nu a suferit nicio vătămare, instanţa constată că victima nu este pe atât de violentă pe cât se încearcă să se acrediteze.

Punerea în primejdie a vieţii instanţa apreciază ca fiind elementul cel mai grav care caracterizează infracţiunea săvârşită de inculpat care fără niciun fel de milă a lovit victima până i-a strivit oasele şi a rupt parul în mai multe bucăţi de corpul victimei.

În sens favorabil inculpatului instanţa constată că acesta nu figurează cu antecedente penale în cazierul judiciar precum şi atitudinea de colaborare a acestuia cu organele judiciare chiar şi în condiţiile în care nu a recunoscut fapta, acesta neavând obligaţia de a se autoincrimina.

Punând, aşadar, în balanţă ansamblul tuturor circumstanţelor de natură a caracteriza fapta şi persoana inculpatului, instanţa apreciază că, pentru prevenirea sǎvârşirii de noi infracţiuni de cǎtre inculpat şi formarea unei atitudini corecte a acestuia faţǎ de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socialǎ, o pedeapsă de 4 ani închisoare aplicatǎ inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de Vătămare corporală, prev. de art.194 alin.1 lit.b şi e C.pen., este aptă să răspundă scopului pedepsei penale.

 Cât priveşte aplicarea pedepsei complementare, chiar dacă art.194 alin.1 C.pen. care reglementează infracţiunea de Vătămare corporală, nu prevede în mod imperativ interzicerea exercitării unor drepturi având în vedere că inculpatul TI în urma infracţiunii săvârşite s-a făcut nedemn de a mai ocupa o funcţie publică, instanţa va aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi  în temeiul dispoziţiilor art.66 alin.1 a, b, k din C.pen.,  respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o durata de 2 ani prevăzută de art.66 alin.1 C.pen.

Potrivit art. 65 alin. 1 C.pen., pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d-o C.pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

 Având în vedere că instanţa va aplica inculpatului TI pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b,k C.pen., din interpretarea dispoziţiilor art.65 alin.1 C.pen. rezultă că în mod obligatoriu instanţa va aplica inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi care au fost interzise ca pedeapsă complementară.

Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei stabilite prin prezenta sentinţă penală, instanţa constată că raportat la pedepsa de 4 ani închisoare aplicată, nefiind îndeplinită condiţia privind cuantumul pedepsei în vederea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, individualizare care de altfel ar fi nejustificat de blândă raportat la gravitatea faptei şi urmările acesteia, executarea pedepsei aplicate se va realiza în regim de detenţie.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul  TI în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

În latura civilă a cauzei, instanţa constată că s-au constituit părţi civile:

-persoana vătămată (fila 55 d.u.p.) care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 15000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu spitalizarea, tratament medical, transport, îngrijire la domiciliu.

La termenul de judecată din data de 15.02.2017, partea civilă a precizat că solicită cheltuieli de spitalizare în cuantum de 100 euro pentru fiecare zi de spitalizare, raportat la numărul de zile îngrijiri medicale de care a avut nevoie pentru vindecare conform certificatului medico-legal, respectiv 100-110 zile.

- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe “Sf.Spiridon” Iaşi care s-a constituit parte civilă cu suma de 19894,73 lei reprezentând cheltuieli cu îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate la care să se adauge dobânda de referinţă a B.N.R. până la achitarea prejudiciului(fila 85 d.u.p.).

În drept, instanţa reţine cǎ rǎspunderea civilǎ delictualǎ este angajatǎ prin întrunirea cumulativǎ a patru condiţii deduse din interpretarea art. 1349 şi 1357-1358 C.civ. Potrivit art. 1349 şi 1357-1358 C.civ., orice faptǎ a omului care cauzeazǎ altuia un prejudiciu obligǎ pe acela din a cǎrui greşealǎ s-a ocazionat a-l repara. Aşadar, exigenţele legale cer dovedirea unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicitǎ şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovǎţiei celui care a cauzat prejudiciul, vinovǎţie care existǎ atât sub forma intenţiei, cât şi a culpei, neglijenţei sau a imprudenţei.

Instanţa reţine că în cauză a fost făcută dovada existenţei faptei ilicite, a vinovăţiei inculpatului  precum şi a existenţei prejudiciului.

Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă Dogaru Ioan, instanţa constată că din declaraţia martorei din faza de judecată(f.90 d.u.p.) rezultă că persoana vătămată a fost transportată la Iaşi de aproximativ 4 ori cu o maşină privată, fiecare transport costând aproximativ 150 de lei, de asemenea, persoana vătămată a beneficiat de tratamente în cuantum de 300 de lei, bani care au fost avansaţi de mama persoanei vătămate.

De asemenea, din declaraţiile martorilor rezultă că persoana vătămată a stat 3-4 luni la pat timp în care a cheltuit bani cu tratamente şi îngrijiri medicale.

În ceea ce priveşte probatoriul necesar în vederea dovedirii pretenţiilor părţii civile instanţa apreciază că raportat la situaţia în care s-a aflat victima pe perioada cât a fost imobilizată la pat, a existat o imposibilitate obiectivă de a preconstitui înscrisuri, starea gravă în care s-a aflat dovedind că partea civilă a efectuat cheltuieli în vederea recuperării sale medicale.

Apreciind că în cadrul acţiunii civile formulate în procesul penal sunt aplicabile doar regulile de drept material din Codul civil şi nu dispoziţiile Codului de procedură civilă care prevede reguli specifice, cu sancţiuni specifice care nu operează în procesul penal, cum ar fi decăderea, instanţa va acorda părţii civile cu titlu de daune materiale suma globală de 2000 de lei reprezentând cheltuieli privind recuperarea medicală.

Faţă de cele expuse, în baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 şi 1357-1358 C.civ. cu referire la art. 19 alin. 1 şi 25 alin. 1 C.proc.pen.,  instanţa va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă şi va obliga pe inculpatul să plătească părţii civile suma de 2000 lei cu titlu de daune materiale.

În ceea ce priveşte constituirea de parte civilă în procesul penal a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe “Sf.Spiridon” Iaşi cu suma de 19894,73 lei reprezentând cheltuieli cu îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate la care să se adauge dobânda de referinţă a B.N.R. până la achitarea prejudiciului(fila 85 d.u.p.) instanţa reţine că potrivit art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată.”

Potrivit art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată.”

Potrivit art.1381 alin.2 C.civ. „Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.”

Potrivit art.1523 alin.2 C.civ. „Debitorul se află de drept în întârziere atunci când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.”

De asemenea, din interpretarea dispoziţiilor art.1535 alin.1 C.civ.”În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.”

Având în vedere întrunirea condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală, în baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 şi 1357-1358 C.civ. cu referire la art. 19 alin. 1 şi 25 alin. 1 C.proc.pen.,  raportat la art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 instanţa va admite în totalitate acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi şi va obliga pe inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi  suma de 19894,73 reprezentând îngrijiri medicale acordate persoanei vătămate Dogaru Ioan, precum şi dobânda legală calculată la cursul de referinţă B.N.R., de la data cauzării prejudiciului şi până la achitarea acestuia.

Totodată, în baza art. 272 alin. 2 teza I C.proc.pen., suma în cuantum de 260 lei, reprezentând, conform delegaţiei nr.1175 din data de 08.05.2017(fila 141), onorariul domnului avocat din oficiu care a acordat asistenţă juridică în faza judecăţii persoanei vătămate va fi avansată iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, sumă de bani care, în baza art. 276 alin. 6 C.proc.pen., va rămâne în sarcina statului.

Cât priveşte cheltuielile judiciare avansate de stat şi ocazionate de acest proces penal, în baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., instanţa va obliga pe inculpat să plătească statului suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 519 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale, iar suma de 481 lei cheltuielile judiciare din timpul judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E :

În baza art.396 alin.5 C.pr.pen. raportat la art.16 alin.1 lit.c din C.pr.pen., cu aplicarea principiului in dubio pro reo achită pe, privind săvârşirea infracţiunii de Vătămare corporală, prev. de art.194 alin.1 lit.b, e C.pen. pentru care a fost trimis în judecată.

În baza art. 194 alin.1 lit.b şi e C.pen., condamnă inculpatul, la pedeapsa de 4 ani  închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de Vătămare corporală, cu executare în regim de detenţie.

În temeiul dispoziţiilor art.66 alin.1 a, b, k, C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe durata de 2 ani prevăzută de art.66 alin.1 C.pen.

În temeiul dispoziţiilor art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit.a, b, k C.pen., aplică inculpatului Tulbure Iulian pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi care au fost interzise ca pedeapsă complementară.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

 În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 şi 1357-1358 C.civ. cu referire la art. 19 alin. 1 şi 25 alin. 1 C.proc.pen.,  admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă şi obligă pe inculpatul să plătească părţii civile suma de 2000 lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 şi 1357-1358 C.civ. cu referire la art. 19 alin. 1 şi 25 alin. 1 C.proc.pen.,  raportat la art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 admite în totalitate acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi şi obligă pe inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi  suma de 19894,73 reprezentând îngrijiri medicale acordate persoanei vătămate, precum şi dobânda legală calculată la cursul de referinţă B.N.R., de la data cauzării prejudiciului şi până la achitarea acestuia.

În baza art. 272 alin. 2 teza I C.proc.pen., suma în cuantum de 260 lei, reprezentând, conform delegaţiei nr.1175 din data de 08.05.2017(fila 141), onorariul domnului avocat din oficiu care a acordat asistenţă juridică în faza judecăţii persoanei vătămate va fi avansată iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, sumă de bani care, în baza art. 276 alin. 6 C.proc.pen., va rămâne în sarcina statului.

 În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 519 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale, iar suma de 481 lei cheltuielile judiciare din timpul judecăţii.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei către persoana vătămată, părţi şi procuror, conform art. 410 alin. 1 C.proc.pen.

Pronunţată  în şedinţă publică, astăzi, 02.10.2017.

Preşedinte,Grefier,

Domenii speta

Spete similare