Validare acord de mediere.

Sentinţă civilă 1708 din 28.09.2017


La data de 17.08.2017, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani sub număr unic de dosar 5288/866/2017, acţiunea formulată de către  , cu citarea numitei având ca obiect validare acord de mediere. În esenţă, reclamantul solicită a se lua act de acordul de mediere nr. 40/22.08.2011 intervenit între părţi.

În drept, au fost invocate prevederile art. 271 Cod proc. civ., Legea 192/2006.A depus înscrisuri.Pentru termenul de judecată din data de 28.09.2017, s-a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a depune taxă judiciară de timbru în valoare de 4852,33 lei, cu menţionarea posibilităţii de a formula cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru şi a cererii de reexaminare. Reclamantul nu a făcut dovada plăţii taxei judiciare de timbru.La termenul de judecată de astăzi, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării cererii. Avocatul reclamantului a solicitat a se lua act de netimbrarea acţiunii.În aceste condiții, instanța a rămas în pronunțare pe excepție. Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția netimbrării față de fondul contestației la executare, instanța o constată întemeiată pentru următoarele motive: Potrivit art. 248 alin. 1 din C.proc.civ., instanța se va pronunța, mai întâi, asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe noi ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Conform dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013, (1) Alte categorii de cereri se taxează după cum urmează:

a) cereri prin care partile solicita instantei pronuntarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor, inclusiv cand este rezultata din acordul de mediere - 20 lei; in cazurile in care intelegerea sau acordul de mediere priveste transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile, la aceasta suma se adauga 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru actiunea in revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. În cazul in care intelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixa se adauga 50% din valoarea taxei calculate potrivit art. 5 din OUG 80/2013.În speță, ținând cont de textele de lege precizate, instanța a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita, ca taxă judiciară de timbru, suma de 4852,33 lei, ( 20 de lei + 50 % din suma de 9664,66 lei, stabilită potrivit art. 5 din OUG 80/2013.Conform art. 33 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. De asemenea, potrivit art. 45 alin. 6 din același act normativ, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Cererea reclamantului a fost înregistrată și s-a pus în vedere acestuia, prin citație, să depună taxă judiciară de timbru. Reclamantul nu s-a conformat acestei obligații stabilită de către instanță. În raport de cele reținute anterior, având în vedere că nu s-a timbrat cererea de validare acord de mediere, în baza textelor de lege invocate anterior, instanța va admite excepția netimbrării, invocată din oficiu. În consecință, instanța urmează a anula cererea, în temeiul art. 197 C.proc.civ., ca netimbrată. Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția netimbrării cererii, invocată de instanță, din oficiu. Anulează, ca netimbrată, cererea de validare a acordului de mediere formulată de, cu citarea numitei 

Fără cheltuieli de judecată.Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Paşcani. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.09.2017.

Preşedinte, Grefier,