Calitatea procesuală pasivă a unităţii administrativ teritoriale şi Consiliului local în acţiunile având ca obiect dreptul personalului didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar la decontarea navetei, reglementat de Legea educaţiei naţionale

Calitatea procesuală pasivă a unităţii administrativ teritoriale şi Consiliului local în acţiunile având ca obiect dreptul personalului didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar la decontarea navetei, reglementat de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel cum a fost modificată şi completată prin actele normative ulterioare

Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, rep.: art. 267

Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale: art. 21 alin. (1), art. 62 alin. (1)

Legea nr. 1/2011: art. 106

Consiliul Local sau Primăria, nu sunt entităţi cu personalitate juridică, ci organ deliberativ, respectiv structură executivă a unităţii administrativ-teritoriale, neavând capacitate de folosinţă a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată. Unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază teritorială se află unitatea de învăţământ angajatoare nu are calitate procesuală pasivă într-un litigiu având ca obiect decontarea navetei unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar.

Între unitatea de învăţământ angajatoare şi unitatea administrativ-teritorială, în a cărei rază teritorială se află, există raporturi juridice de drept administrativ, în temeiul obligaţiilor legale reciproce şi specifice ce le revin în procesul bugetar, conform dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, modificată şi completată, coroborate cu cele ale art. 105 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, modificată şi completată.

Raporturile dintre ordonatorii de credite, dintre ordonatorul de credite şi instituţia din subordine, căreia trebuie să i se asigure fondurile, se cantonează în domeniul raporturilor juridice de drept administrativ, care nu se regăsesc în sfera de competenţă a instanţei specializată în soluţionarea litigiilor de dreptul muncii, întrucât, potrivit prevederilor art. 267 din Codul muncii, republicat, pot fi părţi în conflictele de muncă: salariaţii, angajatorii, sindicatele şi patronatele şi alte persoane juridice care au vocaţie în temeiul legilor speciale sau a Codului de procedură civilă.

(Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 80 din 31 ianuarie 2017,

rezumată de judecător Camelia Lucaciuc)

Prin Sentinţa civilă nr. 2772 pronunțată la 18.11.2016 de către Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr.x /115/2016, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A…, în contradictoriu cu pârâţii B…, Consiliul Local al Oraşului C… şi Primarul Oraşului C… şi în consecinţă s-a dispus obligarea pe pârâţilor la plata către reclamantă a cheltuielilor cu efectuarea navetei pentru perioada 1.09.2014-16.07.2015, reprezentând contravaloarea a 7,5 l benzină la 100 km parcurşi. Totodată, a dispus obligarea pe pârâţilor la  plata către reclamantă a cheltuielilor cu efectuarea navetei pentru perioada 17.07.2015-31.08.2016, reprezentând valoarea abonamentelor lunare pe mijlocul de transport în comun pentru ruta D... – C…. şi retur.

A respins celelalte pretenţii ale reclamantei, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul  a reţinut în esenţă că, reclamanta a fost angajata pârâtului, în calitate de personal didactic.

 În această calitate, reclamanta, având domiciliul în localitate R, a efectuat naveta la locul de muncă pe ruta D... – C…. şi retur, pe parcursul anului şcolar 2014 – 2015, în perioada 1 septembrie 2014 - 31 august 2015 şi pe parcursul anului şcolar 2015 – 2016, în perioada 01 septembrie 2015 - 31 august 2016 şi, întrucât mijloacele de transport în comun pe ruta respectivă aveau un program inadecvat raportat la orarul general de desfăşurare a activităţii didactice, deplasarea la şi de la serviciu s-a făcut cu autoturismul proprietate personală, justificând acest fapt prin înscrisuri lunare pe care le-a anexat cererilor depuse la unitatea de învăţământ pârâtă pentru decontarea cheltuielilor de transport.

De asemenea, la rândul ei, unitatea de învăţământ a înaintat lunar pârâtei Primăria Oraşului C… situaţia centralizată (tabele nominale) cu toate cadrele didactice, printre care şi reclamanta A…  (poziţia 4), care fac naveta, tabel care estimează km şi costul (fila 28 dosar).

Din adeverinţele eliberate de unitatea de învăţământ pârâtă a rezultat faptul că reclamantei nu i s-au decontat cheltuielile făcute cu naveta pe parcursul anilor şcolari 2014 – 2015 şi 2015 – 2016.

În acest context, Tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 276 din Legea nr. 1/2011 - Legea educaţiei naţionale, modificată şi completată, personalul didactic din unităţile de învăţământ conexe, care nu dispune de locuinţă în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport, conform legii.

Astfel, pentru perioada 1 septembrie 2014 - 16.07.2015 sunt incidente dispoziţiile Instrucţiunii nr. 2/17.02.2011, privind decontarea navetei cadrelor didactice, emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, publicată în Monitorul Oficial nr. 123 din 17 februarie 2011, care la art. 1 prevăd că personalului didactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi o locuinţă corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă. În continuare, aceleaşi dispoziţii legale stipulează că în cazul în care nu există mijloace de transport în comun, între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ, urmează a se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurşi, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală, iar în cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun.

 În ceea ce priveşte perioada 17.07.2015-31 august 2016, Tribunalul a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 1, art. 3, art. 4 alin. (1) lit. d), art. 7 alin. (6), (7), (8), (9) lit. c), art. 10 şi art. 12 din H.G. nr. 569/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, beneficiază de decontarea cheltuielilor de navetă cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar care nu deţin locuinţă în localitatea unde aceştia îşi au postul, navetă care poate fi efectuată cu autoturismul proprietate personală sau deţinut legal cu orice titlu în situaţia în care pe ruta dintre localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea în care se află situată unitatea de învăţământ nu există servicii de transport efectuate de operatorii de transport în comun sau programul acestora diferă semnificativ de orarul/programul unităţii de învăţământ sau pe ruta dintre localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea în care se află situată unitatea de învăţământ există servicii de transport efectuate de operatorii de transport în comun, însă cadrul didactic, respectiv personalul didactic auxiliar optează pentru transportul cu autoturismul proprietate personală sau deţinut legal cu orice titlu, caz în care decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei se face la valoarea unui abonament pentru ruta respectivă sau pentru distanţe similare.

Totodată, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 1/2011 - Legea educaţiei naţionale, modificată şi completată, finanţarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinaţie, pentru cheltuielile pentru naveta cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar, conform legii.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 5 alin. (2) şi art. 6 din H.G. nr. 569/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei beneficiarilor din învăţământul preuniversitar de stat, din unităţile de învăţământ special şi din centrele de resurse şi asistenţă educaţională, care nu dispun de locuinţă în localitatea unde este situată unitatea de învăţământ la care au postul. Sumele destinate navetei beneficiarilor se asigură din veniturile proprii ale bugetelor locale şi din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.

Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ analizează şi verifică legalitatea solicitărilor, aprobă lunar cererile solicitanţilor şi fundamentează necesarul lunar de finanţare, individual şi pe total unitate de învăţământ. Necesarul de finanţat se transmite de către directorul unităţii de învăţământ sub formă de solicitare primarului, în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea lunii pentru care se face fundamentarea, în vederea deschiderii de credite pentru efectuarea plăţilor.

Raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa a constatat că acţiunea reclamantei pentru perioada 1 septembrie 2014 - 16.07.2015 a fost întemeiată, însă în ceea ce priveşte perioada 17.07.2015 - 31 august 2016 acţiunea acesteia este întemeiată doar în parte, decontarea cheltuielilor de transport cu naveta trebuind să se efectueze în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 7 alin. (7) din H.G. nr. 569/2015, respectiv la valoarea unui abonament pentru ruta respectivă.

 Prin urmare, având în vedere că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege în sarcina acestora, reclamanta a fost îndreptăţită să solicite instanţei obligarea angajatorului la plata cheltuielile cu efectuarea navetei, dispoziţiile art. 253 alin. (1) din Codul muncii republicat stabilind că „angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”. Nedecontarea cheltuielilor generate de efectuarea navetei constituie deci o încălcare a dispoziţiilor legale menţionate mai sus, atrăgând răspunderea civilă contractuală a pârâtului şi, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, pârâtul era obligat la plata către reclamantă a contravalorii cheltuielilor de transport neacordate potrivit legii.

Împotriva sentinței civile au declarat  apel pârâţii Instituţia Primarului Oraşului C…  şi Consiliul Local C…, înregistrat pe rolul acestei instanţe, la data de 05.01.2017, sub nr. x/115/2016, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei atacate ca fiind nelegala şi netemeinica, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulata în contradictoriu cu instituția lor.

În motivare s-a arătat că reclamanta nu are calitatea de angajata a pârâţilor, așa încât solicitarea formulata privind decontarea cheltuielilor ocazionate de plata navetei nu le este opozabilă.

În cazul personalului salariat din învăţământ, ordonatorul de credite nu este Primarul Oraşului C…, ci Ministerul Educaţiei prin intermediul Inspectoratului Şcolar al Judeţului E….

Sumele de bani pentru achitarea salariilor cadrelor didactice sunt primite de la Bugetul Statului, sub forma de sume defalcate din TVA, Consiliului Local C…nerevenindu-i decât atribuţia de a redistribui aceste sume. Numărul cadrelor didactice şi încadrarea acestora sunt aprobate de către Inspectoratul Judeţean E…, fără vreo consultare prealabilă a Consiliului Local C…, care nu asigura din venituri proprii decât cheltuielile materiale ale unităţilor de învăţământ

Unităţile de învăţământ angajatoare au personalitate juridică, buget propriu, contabilitate proprie şi ordonator de credite, Consiliul Local fiind doar un intermediar în ceea ce priveşte alocarea sumelor de către Ministerul Educaţiei de la bugetul de stat, pentru salarizarea personalului didactic.

În drept, pârâţii şi-au întemeiat apelul pe dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 215/2001, Legea nr. 118/2010, art. 466 şi urm. C. pr. civ.

În cauză s-a depus întâmpinare de către reclamanta intimată A…, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinţei civile nr. 2772/18.11.2016 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin ca fiind temeinică, legală.

Reclamanta solicită a se observa că din motivele prezentate de către apelanţii-pârâţi în cererea de apel, în mod greşit se referă la, citează „solicitarea reclamantei privind acordarea premiului anual aferent anului 2010, respectiv al 13-lea salariu...".

Învederează reclamanta că, prin cererea introductivă, a solicitat obligarea pârâţilor la decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă. începând cu 01.09.2014, nu a solicitat nici un premiu anual (al 13-lea salariu) aferent anului 2010, întrucât nici nu a lucrat în învăţământ în anul 2010.

Examinând apelul reclamantei, prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate in faţa primei instanţe de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 466 şi urm. C. pr. civ., Curtea a reţinut următoarele:

Chestiunea supusă analizei este calitatea procesuală a unităţii administrativ teritoriale şi consiliului local în acţiunile având ca obiect dreptul personalului didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar la decontarea navetei reglementat de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel cum a fost modificată şi completată prin actele normative ulterioare.

În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, doar unitatea administrativ teritorială ar putea avea calitate procesuală, având personalitate juridică, şi nu consiliul local sau primăria, care nu sunt entităţi cu personalitate juridică, ci organ deliberativ, respectiv structură executivă a unităţii administrativ-teritoriale, neavând capacitate de folosinţă a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată. Astfel, chiar dacă în apelul semnat de primar, în mod formal este indicat faptul că acesta reprezintă Consiliul Local C… şi Instituţia Primarului oraşului C…, în realitate el semnând în numele unităţii administrativ teritoriale, care este Oraşul C…, deoarece, conform art. art. 21 alin. (2)  şi art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/200,  primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie.

Tot aşa, deşi prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au indicat calitatea de pârât a primarului Oraşului C…, în realitate au înţeles să atribuie această calitate unităţii administrativ teritoriale, iar nu persoanei primarului, motiv pentru care, în continuare Curtea a analizat calitatea procesuală pasivă a acesteia.

Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat are obligaţia efectuării plăţii abonamentelor/biletelor şi contravalorii transportului efectuat cu autoturismul/ambarcaţiunea proprietate personală sau deţinută legal cu orice titlu, în luna următoare celei pentru care au fost prezentate documentele justificative.

Având în vedere dispoziţiile art. 105 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 1/2011, modificată şi completată, ordonatorul principal de credite al bugetului local are obligaţia virării lunare, pe baza necesarului lunar de finanţare, individual şi pe total unitate de învăţământ, transmis autorităţii administrativ-teritoriale, a sumelor necesare pentru decontarea, de către unitatea de învăţământ angajatoare, a cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar, conform legii.

Potrivit art. 106 din Legea nr. 1/2011, modificată şi completată, „Finanţarea de bază şi finanţarea complementară se realizează pe baza contractului de management administrativ-financiar încheiat între directorul unităţii de învăţământ preuniversitar şi primarul localităţii/primarul de sector în a cărei/cărui raza teritorială se află unitatea de învăţământ, respectiv cu preşedintele consiliului judeţean/primarul de sector, în cazul şcolilor speciale”. Însă, neîncheierea contractului de management administrativ-financiar între directorul unităţii de învăţământ preuniversitar şi primarul localităţii/primarul de sector în a cărei/cărui raza teritorială se află unitatea de învăţământ nu înlătură obligaţia ordonatorului principal de credite al bugetului local de virare lunară, pe baza necesarului lunar de finanţare comunicat de unitatea de învăţământ, a sumelor necesare pentru decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar, conform legii, întrucât obligaţia suportării acestor cheltuieli derivă din lege.

Împrejurarea că alocarea resurselor bugetare, elaborarea bugetului de stat şi a bugetului local, precum şi rectificarea acestora revin puterii executive şi puterii legiuitoare, iar acestea nu au identificat şi alocat resursele necesare decontării navetei personalului didactic şi personalului didactic auxiliar, nu împiedică instanţa de judecată sesizată cu o acţiune având ca obiect obligarea angajatorului la plata unor drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare să se pronunţe asupra pretenţiilor deduse judecăţii, iar admiterea unei astfel de cereri de chemare în judecată nu reprezintă stabilirea de către instanţă a unei alte modalităţi de alocare a resurselor bugetare, ci asigură aplicarea legii într-un stat de drept, fără a fi depăşite atribuţiilor puterii judecătoreşti şi a se săvârşi un exces de putere prin îndeplinirea unor atribuţii care revin exclusiv puterii legislative.

Prin Decizia nr. 10/19.09.2011, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie a arătat că raporturile dintre ordonatorii de credite sau ordonatorul de credite şi angajator nu permit atragerea în proces a ordonatorului de credite pentru a fi obligat la alocarea de fonduri.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 13/13.06.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 222 din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială”.

Deşi situaţiile avute spre dezlegare nu sunt identice cu cea din prezenta cauză, raţionamentul este identic, întrucât între unitatea de învăţământ angajatoare şi unitatea administrativ-teritorială, în a cărei rază teritorială se află, există raporturi juridice de drept administrativ, în temeiul obligaţiilor legale reciproce şi specifice ce le revin în procesul bugetar, conform dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, modificată şi completată, coroborate cu cele ale art. 105 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, modificată şi completată.

Raporturile dintre ordonatorii de credite, dintre ordonatorul de credite şi instituţia din subordine, căreia trebuie să i se asigure fondurile, se cantonează în domeniul raporturilor juridice de drept administrativ, care nu se regăsesc în sfera de competenţă a instanţei specializată în soluţionarea litigiilor de dreptul muncii, întrucât, potrivit prevederilor art. 267 din Codul muncii, republicat, pot fi părţi în conflictele de muncă: salariaţii, angajatorii, sindicatele şi patronatele şi alte persoane juridice care au vocaţie în temeiul legilor speciale sau a Codului de procedură civilă.

Prin urmare, unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază teritorială se află unitatea de învăţământ angajatoare nu are calitate procesuală pasivă într-un litigiu având ca obiect decontarea navetei unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar.

Faţă de aceste considerente, reţinând că hotărârea primei instanţe s-a dat cu aplicarea greşită a legii, Curtea în conformitate cu art. 480 alin. (2) Cod procedură civilă a admis apelul declarat de pârâții Consiliul Local al Orașului C… şi Primarul în reprezentarea Oraşului C…, împotriva sentinţei civile nr. 2772 pronunţată la data de 18.11.2016 de către Tribunalul Caraş-Severin în dosarul cu nr. x/115/2016, în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul F… în reprezentarea membrei de sindicat  A… şi cu pârâtul Liceul B… . A schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelanţilor pârâţi şi în consecinţă a respins acţiunea civilă formulată de reclamantă împotriva Consiliului Local al Orașului C… şi Primarului în reprezentarea Oraşului C…, fiind menţinută în rest sentinţa civilă apelată.

Domenii speta

Spete similare