Constatare nulitate act - Respinge apelul

Dosar nr..................

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. .................

Şedinţa publică de la .........................

Completul compus din:

Pe rol soluţionarea apelurilor formulate de apelantul-reclamant ................................... şi apelanta-pârâtă ................................. împotriva încheierii de şedinţă din 01.03.2017, a încheierii de şedinţă din ............................. şi a sentinţei civile nr. ...................../15.11.2017 pronunţate de Judecătoria Craiova în dosarul nr. ...................../215/2016 având ca obiect constatare nulitate act.

INSTANŢA

Deliberând asupra apelurilor constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 01.03.2017 instanţa de fond a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă  a sucursalei ........................... invocată de pârâta ................................., având în vedere extrasul ORC depus la dosar, în temeiul dispoziţiilor art. 56 Cod proc.civ., aceasta fiind scoasă din cauză.

Prin sentinţa civilă nr. ......................../15.11.2017 instanţa de fond a respins ca neîntemeiata cererea de chemare în judecata precizata de reclamantul .............................., în contradictoriu cu pârâta ............................ şi a admis în parte capătul de cerere privind cheltuielile de judecata si dispune obligarea reclamantului ................................ la plata sumei de ...................... lei cheltuieli de judecată, reducând onorariul avocatului de la suma de ................... lei la suma de ..................lei.

Pentru a se pronunţa astfel a reţinut că potrivit art. 4 alin. 1 din Lg. nr. 193 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. La alin.2 se prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Astfel, pentru a se constata existenţa caracterului abuziv al unei clauze contractual, instanţa a analizat mai multe condiţii. Cu privire la calitatea de consumator, respectiv de comerciant a părţilor, instanţa a reţinut că aceasta este dovedită, având în vedere faptul că la momentul încheierii contractului, pârâta este o societate comercială care a acţionat în scopul comercializării serviciilor sale de creditare, iar reclamantul este persoană fizică ce a acţionat în scopuri personale (necomerciale), cele două părţi au calitatea de consumator, respective comerciant, fiindu-le aplicabile dispoziţiile L. nr. 193/2000.

Cea de-a doua condiţie ce a fost analizată priveşte caracterul negociat al clauzelor contractuale. Potrivit dispoziţiilor art. 4 din L. nr. 193/2000, o clauză contractual va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Instanţa a reţinut că clauzele contractuale contestate de către reclamant sunt cuprinse într-un contract standard preformulat, reclamantul neavând posibilitatea să influenţeze natura acestuia, astfel încât nu poate fi considerată ca fiind negociată în sensul art. 4 din L. nr. 193/2000. Astfel, cuantumul dobânzii este expresia voinţei unilateral a băncii, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influenţa în vreun fel valoarea acesteia. În acelaşi sens, instanţa a avut vedere şi prevederile art. 4 alin. 3 din L. nr. 193/2000, potrivit cu care dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, îi incumbă producerea de probe în acest sens, dovadă ce nu fost făcută în cauză.

În privinţa celei de-a treia condiţie ce trebuie îndeplinită, anume existenţa unui dezechilibru semnificativ creat între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe, instanţa a reţinut că potrivit art. 4 din L. nr. 193/2000, o clauză contractuală poate fi abuzivă prin ea însăşi sau împreună cu alte clauze.

Instanţa a reţinut că între părţi a intervenit contractul de credit bancar nr.............................  având ca obiect un credit în suma de .............................. ron.

În ceea ce priveste constatarea ca fiind abuziva a clauzelor referitoare la dobanda, instanta a apreciat ca nu reprezina o clauza abuziva avand in vedere urmatoarele considerente

Instanta a constatat că în speţa de faţă reclamantul a contractat un credit in care se mentioneaza la art. 2.2  lit a faptul ca rata dobanzii este de 12,93% la 3 luni + 3,77% iar potrivit art. 2.3 lit c  dobânda anuala efectiva DAE este de 23,90%.

Potrivit art. 4.1.2  „ in cazul in care rata dobanzii prevazuta în conditiile speciale este  variabila,aceasta variaa in functie de fluctuatia Euribor sau Robor la 3 luni si /sau in functie de variatia Marjei împrumutatorului conform prevederilor legale în oricare din modalitatile prevazute la art. 13.3 din contract.” De asemnea potrivit art.4.1.5 „dobanda anuala efectiva DAE este cea prezentata în conditiile specifice”

Prin urmare sustinerea reclamantului că dobânda variabilă percepută este abuziva este neîntemeiată, consumatorul având cunostinţă despre dobânda administrată, fiind rezultatul optiunii sale. Instanta a reţinut că în speta dedusă judecatii, modul de calcul al dobânzii are la baza elemente obiective, ce tin de situaţia pieţei financiar bancare la un moment dat. Instanta consideră că ar fi fost vorba de o clauză abuzivă dacă în contract nu s-ar fi mentionat elementele, indicatorii care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, respectiv in cazul neindicării niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lasând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, o astfel de clauză încălcând prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.  În cauză, fiind stabilite în mod concret elementele în functie de care se calculează dobânda variabilă, aspecte cu care consumatorul a fost de acord atunci când a ales acest produs bancar, nu ne aflăm în prezenta unei clauze abuzive.

Instanţa a constatat că dispoziţiile Lg. nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori sunt aplicabile convenţiei de credit, banca fiind un furnizor de servicii financiare (art. 1 alin.1), iar reclamantul fiind consumator în sensul art. 2 din lege (prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Prin comerciant se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia. Or, reclamanta nu a încheiat contractul de credit în cadrul unei activităţi comerciale, ci ca simplă persoană fizică - o dovadă contrară nefiind făcută de către pârâtă - instanţa constată că este un consumator în sensul legii). 

De asemenea, a constatat că reclamantul solicită anularea unor clauze al căror conţinut au efect asupra preţului convenţiei, punându-se astfel problema dacă instanţa poate analiza respectivele clauze, din perspectiva art. 4 alin.6 din Lg. nr. 193/2000 şi art. 4 alin.2 din Directiva nr. 93/13/CEE.

Observând textele de lege, a constatat că acest element al contractului de credit poate fi analizat de instanţă în condiţiile legii interne – „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”. Se constată că nici art. 4 alin. 6 din Lg. nr. 193, nici art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu exclude automat şi nediferenţiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preţ, ci fac referire la adecvarea dintre preţ şi serviciile sau produsele oferite în schimb şi la exprimarea în mod clar şi inteligibil a respectivelor clauze.

Sensul acestei prevederi este acela că sunt excluse de la evaluarea caracterului abuziv acele clauze ce vizează proporţionalitatea dintre calitatea bunului livrat sau serviciului prestat de comerciant şi preţul plătit de consumator, situaţie ce nu s-ar putea pune în cazul unui contract de credit, întrucât consumatorul nu plăteşte o anumită calitate a mărfii ori a serviciului de care a beneficiat, ci primeşte o sumă de bani pe care se obligă să o restituie în condiţiile convenite prin contract.

Sintagma ”…exprimate într-un limbaj uşor inteligibil” folosită de legiuitorul naţional în cuprinsul Legii nr. 193/2000, cât şi cea folosită în norma comunitară, „…exprimate în mod clar şi inteligibil”, nu pot fi reduse la o exprimare clară şi uşor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această menţiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situaţia în care clauza să fie clar definită astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a raţiunilor şi fundamentelor relative la conţinutul clauzelor şi efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

Pe acest aspect, deşi dobânda face parte din costul total al contractului de credit, clauza ce reglementează perceperea acestuia poate fi analizată în condiţiile în care ea nu este exprimată în mod clar şi inteligibil, lăsând loc la echivoc.

Rezultă astfel că, în limitele stabilite de legea internă, instanţele pot analiza dacă anumite clauze care influenţează preţul unui contract dintre comerciant şi consumator sunt abuzive, potrivit art. 14 din Lg. nr. 193/2000, condiţia fiind ca acestea să nu fie stabilite într-un mod clar şi inteligibil. În acelaşi context, instanţa a reţinut că şi CJUE s-a pronunţat cu privire la posibilitatea instanţelor naţionale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noţiunile de obiect al contractului şi de preţ, la care face referire art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 (hotărârile C 484/08 Caja de Ahorros y Monte de Madrid c. Asociation de Usuarios de Servicios Bancarios, C 76/10 Povotovost c. Iveta Korckovska), în care s-a reţinut că instanţele judecătoreşti au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar şi atunci când aceasta vizează obiectul principal sau preţul unui contract, cu condiţia ca acestea să nu fi fost prevăzute într-un limbaj clar şi inteligibil.

Din jurisprudenţa CJUE, care în temeiul Constituţiei şi a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanţele naţionale, rezultă că Directiva 93/13, în transpunerea căreia s-a adoptat în dreptul naţional L. 193/2000, vizează protejarea drepturilor consumatorilor care sunt partea slabă în contract, având în vedere faptul că puterea lor de negociere este limitată, ei fiind practic  obligaţi fie să accepte clauzele impuse de comercianţi, fie să nu încheie contractul.

Ca atare, instanţa, având în vedere transpunerea art. 4 alin. 2 din Directivă în cuprinsul art. 4 alin. 6 din L. Nr. 193/2000,  urmează a stabili dacă are dreptul de a analiza caracterul abuziv al clauzei invocate (despre care este clar că vizează preţul contractului, din moment ce dobânda face parte din preţ), prin raportare la modalitatea de exprimare într-un limbaj clar şi inteligibil. Instanţa a constatat că potrivit art. 4 alin. 1 din Lg. nr. 193 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. La alin.2 se prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Astfel, pentru a se constata existenţa caracterului abuziv al unei clauze contractuale, instanţa urmează a analiza mai multe condiţii.

Cu privire la calitatea de consumator, respectiv de comerciant a părţilor, instanţa a reţinut că aceasta este dovedită, având în vedere faptul că la momentul încheierii contractului, pârâta este o societate comercială care a acţionat în scopul comercializăţrii serviciilor sale de creditare, iar reclamantul este persoană fizică ce a acţionat în scopuri personale (necomerciale), cele două părţi au calitatea de consumator, respective comerciant, fiindu-le aplicabile dispoziţiile L. nr. 193/2000.

Cea de-a doua condiţie ce a fost analizată priveşte caracterul negociat al clauzelor contractuale. Potrivit dispoziţiilor art. 4 din L. nr. 193/2000, o clauză contractual va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Instanţa a reţinut că clauza contractuală contestată de către reclamant este cuprinsă într-un contract standard preformulat, reclamanta neavând posibilitatea să influenţeze natura acestuia, astfel încât nu poate fi considerată ca fiind negociată în sensul art. 4 din L. nr. 193/2000. Astfel, cuantumul dobânzii este expresia voinţei unilaterale a băncii, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influenţa în vreun fel valoarea acesteia. În acelaşi sens, instanţa a avut în vedere şi prevderile art. 4 alin. 3 din L. nr. 193/2000, potrivit cu care dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, îi incumbă producerea de probe în acest sens, dovadă ce nu fost făcută în cauză.

În privinţa celei de-a treia condiţie ce trebuie îndeplinită, anume existenţa unui dezechilibru semnificativ creat între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe, instanţa a reţinut că potrivit art. 4 din L. nr. 193/2000, o clauză contractuală poate fi abuzivă prin ea însăşi sau împreună cu alte clauze.

Instanţa a reţinut că între părţi a intervenit o convenţie de credit care din punct de vedere juridic reprezintă un contract comutativ, iar nu unul aleatoriu; ca atare, părţile nu urmăresc un câşig eventual, în funcţie de un eveniment viitor şi incert, ci întinderea obligaţiilor este cunoscută încă de la semnarea convenţiei. În consecinţă, instanţa a constatat că reclamantul avea cunoştinţă încă de la data încheierii contractului că dobânda variază în funcţie de costurile de refinantare pe pe piata financiar bancara si de costurile surselor proprii de finantare, existând posibilitatea modificării acesteia.

Instanţa a constatat că pârâta nu a schimbat categoria dobânzii în cursul derulării contractului, ci reclamantul a cunoscut încă de la început faptul că aceasta este variabilă.

Instanta a considerat că ar fi fost vorba de o clauză abuzivă dacă în contract nu s-ar fi mentionat elementele, indicatorii care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, respectiv in cazul neindicării niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lasând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, o astfel de clauză încălcând prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.  În cauză, fiind stabilite în mod concret elementele în functie de care se calculează dobânda variabilă, aspecte cu care consumatorul a fost de acord atunci când a ales acest produs bancar, nu ne aflăm în prezenta unei clauze abuzive.

Astfel, instanţa a constatat că legiuitorul nu a impus băncilor un anumit nivel al dobânzii, ci a impus doar transparenţă în redactarea contractelor de credit, în sensul de a lega dobânda aplicabilă unui contract de un indice de referinţă, la care se poate adăuga o marjă, care nu este limitată în vreun fel de actul normativ citat. Totodată, instanţa reţine că acest act normativ nu a impus diminuarea costurilor creditelor aflate în curs de derulare, legal stabilite prin acordul de voinţă al părţilor contractante, prin alinierea contractelor de credit la dispoziţiile legale. Astfel, este cert că modul de formare al tipului de dobândă valabil la momentul încheierii contractului era diferit în funcţie de dobânda aleasă de împrumutat.

Ca atare, constatând că clauza contractuală privind dobânda nu creează un dezechilibru semnificativ între prestaţiile părţilor, în condiţiile în care modificarea acesteia nu intervine în funcţie de voinţa arbitrară a băncii, ci ţine de elemente obiective, iar reclamantul şi-a asumat modificarea dobânzii variabile în funcţie de dobânda de referinţă a băncii, a respins primul capăt de cerere ca neîntemeiat. Mai mult decât atât din raportul de expertiza întocmit in cauza de expert ....................... a rezultat faptul ca dobanda a fost calculat conform dispozitiilor contractuale neexistând sume încasate în plus de către pârâti  reprezentând diferența de dobanda contractuala.

În ceea ce priveste capatul de cerere privind restituirea sumelor reprezentând diferenta de dobanda si capatul de cerere privind actualizarea sumelor cu rata inflației  instanta a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere motivat de faptul ca pretentiile solicitate reprezinta efectul anularii unei clauze abuzive iar in speță de fata instanța nu a constatat existenta unei astfel de clauze in contractul de credit mai sus mentionat.

In ceea ce priveste capătul de cerere privind obligarea paratei sa modifice, sa înlocuiască clauzele privind dobanda variabila cu o dobanda fixa de 12,93% , precum si capatul de cerere privind obligarea de daune cominatorii  ca urmare a nemodificarii contractului instanta a respins ca neîntemeiat acest capat de cerere pentru urmatoarele considerente. În ceea ce priveşte posibilitatea instanţei de a modifica conţinutul clauzei referitoare la dobândă, instanta a apreciat ca o asemenea modificare nu este posibilă, instanţelor nu le este recunoscută prerogativa de a înlocui o clauză abuzivă cu o altă clauză, competenţa instanţelor fiind limitată la declararea nulităţii clauzei abuzive, revenind părţilor obligaţia de a negocia dobânda.

Potrivit jurisprudenţei CJUE în cauza C-618/10 (Banco Espanol de Credito), articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanţei naţionale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator, să completeze respectivul contract modificând conţinutul acestei clauze.

Nici cauza Unicaja Banco, C-482/13, C-484/13, C-485/13 şi C-487/13, nu poate conduce la o altă interpretare. în această cauză, concluzia Curţii este aceea că: „Articolul 6 alineatul (1) Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei dispoziţii naţionale în temeiul căreia instanţa naţională sesizată cu o procedură de executare ipotecară are obligaţia să dispună recalcularea sumelor datorate în temeiul unei clauze a unui contract de credit ipotecar care prevede dobânzi moratorii a căror rată depăşeşte cu mai mult de trei ori dobânda legală, astfel încât cuantumul dobânzilor menţionate să nu depăşească acest prag, cu condiţia ca aplicarea dispoziţiei naţionale:  să nu prejudece aprecierea de către instanţa naţională menţionată a caracterului abuziv al unei astfel de clauze şi 13 să nu împiedice această instanţă să înlăture clauza menţionată dacă ar trebui să constate caracterul „abuziv" al acesteia, în sensul articolului 3 alineatul (1) din directiva menţionată."

Prin urmare, soluţia din cauza Unicaja nu poate fi preluată în contextul legislativ românesc, care nu prevede obligaţia instanţei de a completa contractul şi nici competenţele de moderare la care se referă legea spaniolă, ci, în art. 1255 alin. (2) C. civ. care prevede că: „în cazul în care contractul este menţinut în parte, clauzele nule sunt înlocuite de drept cu dispoziţiile legale aplicabile”.

În ceea ce priveste clauza privind comisionul de acordare credit instanta a apreciat ca aceasta clauza nu constituie o clauza abuziva motivat de faptul nu se creeaza disproporţii vădite între drepturile şi obligaţiile părţilor. Observând contractul încheiat între părţi instanţa constată că în ceea ce priveşte comisionul de acordare, acesta este stabilit pentru a acoperi cheltuielile cu privire la acordarea împrumutului, fiind calculat ca procent aplicat la suma solicitată şi reţinut din împrumut la data acordării împrumutului. Astfel reclamantul a avut cunoştinţă despre plata acestui comision la data semnării convenţiei, iar dacă acesta aprecia că este mult prea oneros faţă de serviciile prestate de bancă avea posibilitatea să refuze semnarea contractului. În plus, cuantumul comisionului de acordare credit si modul de percepere au fost clar determinate, iar instanţa nu constată existenţa vreunui argument pentru a considera că respectiva clauza ar fi  abuziva. Acest comision este  în aprecierea instanţei comisionul de analiză dosar  permis de legislaţie, pentru care banca justifică contraprestaţia sa constând în munca depusă pentru procesarea cererii ( analiza dosarului şi acordarea creditului). Nu s-a dovedit existenţa dezechilibrului prestaţiilor părţilor creat de acest comision.

Nu în ultimul rând, instanţa a constatat că art. 15 din L. nr. 190/1999 instituie o normă aplicabilă exclusiv creditelor ipotecare pentru investiţii imobiliare, astfel încât perceperea unui asemenea comision de acordare nu este interzisă de prevederile legale menţionate.

În ceea ce priveste capătul de cerere privind restituirea sumelor reprezentând comision de acordare si capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu rata inflatiei  instanta a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere motivat de faptul ca pretentiile solicitate reprezintă efectul anularii unei clauze abuzive iar in speta de fata instanta nu a constatat existenta unei astfel de clauze in contractul de credit mai sus mentionat.

În ceea ce priveste clauza prevăzuta la art. 2.3 lit b privind comisionul de administrare instanta a respins constatarea ca fiind abuziva a unor astfel de clauze pentru următoarele considerente

Potrivit art.2.3 lit b banca percepe un comision de administrare de 0,50%  din valoarea creditului respectiv .............. ron. Instanţa a reţinut că între părţi a intervenit o convenţie de credit care din punct de vedere juridic reprezintă un contract comutativ, iar nu unul aleatoriu; ca atare, părţile nu urmăresc un câşig eventual, în funcţie de un eveniment viitor şi incert, ci întinderea obligaţiilor este cunoscută încă de la semnarea convenţiei. În consecinţă, instanţa a reţinut că reclamantul avea cunoştinţă încă de la data încheierii contractului că urmeaza sa plateasca un comision de administrare lunar in valoare de 0,50%  din valoarea creditului respectiv .................... ron..

Analizând aceaste clauze contractuale, instanţa a reţinut că aceastea nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului.

Astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a fost informat la momentul încheierii contractului de credit despre valoarea acestui comision şi modalitatea sa de percepere, clauzele mai sus mentionate fiind redactate într-o manieră clară şi explicită. Totodată, nu se poate reţine că acesta i-a fost impus câtă vreme acesta avea posibilitatea de a nu încheia contractul.

În plus, instanţa a constatat că valoarea comisionului de administrare este clar stabilită si se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului fiind reglementatat de dispozitiile art. 36 din legea 288/2010, astfel încât acestea intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. 6 din L. nr. 193/2000, astfel că valoarea acestuia nu poate fi analizată în legătură cu un eventual caracter abuziv. Astfel, instanţa a reţinut că acest comision de administrare prevazut de dispozitiile art. 2.3 lit b din contract reprezintă expresia unor contraprestaţii ale pârâtei, astfel încât o astfel de clauză nu are caracter abuziv.

În plus, împrejurarea că reclamantul  împrumutat au încheiat o poliţă de asigurare pe toată durata de creditare nu împiedică perceperea comisionului de administrare, acestea având o finalitate diferită.  Ca atare, instanţa a apreciat că stabilirea de către Banca a unui comision de administrare nu are caracter abuziv, nefiind de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În ceea ce priveste capatul de cerere privind restituirea sumelor reprezentând comision de administrare si capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu rata inflatiei  instanta a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere motivat de faptul ca pretentiile solicitate reprezintă efectul anularii unei clauze abuzive, iar in speță de fata instanța nu a constatat existenta unei astfel de clauze in contractul de credit mai sus menționat.

În ceea ce priveste cheltuielile de judecata instanta a admis in parte solicitarea paratei SC ................................. SA, de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata pentru următoarele considerente.

Astfel având în vedere obiectul cererii de chemare în judecata precum şi raportat  la munca prestata de avocat şi de natura prestaţiilor avocatului instanţa în temeiul art. 451 alin 2 cpc va reduce suma pe care o va include în cheltuielile de judecata cu titlu de onorariu avocat de la suma de ..................... lei la suma de ....................... lei.  Astfel deşi onorariile avocaţilor sunt negociabile şi se stabilesc prin contractul de asistenta juridica, acest contract nu este opozabil terţilor şi ca atare în raport de natura litigiului şi criteriile prevazute de art. 451 alin. 2 cpc instanţa poate micşora nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecata cu titlu de onorariu avocat. Astfel diminuarea din perspectiva art. 451 alin. 2 cpc nu intereseaza cuantumul onorariului avocaţial cuvenit prin contractul de asistenta juridica, ci cuantumul în care acesta va fi suportat de către partea căzuta în pretenţii.

Pentru aceste motive a admis in parte capatul de cerere privind cheltuielile de judecata si a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 3077,71 lei cheltuieli de judecata - respectiv cheltuieli transport si cazare , reducând onorariul avocatului de la suma de 5150,29 lei la suma de ........................ lei.

La data de ...................... reclamantul ......................... a formulat apel solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauze spre rejudecare. În subsidiar a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii. Solicită cheltuieli de judecată în fond şi apel.

În motivare a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la excepţia invocată de reclamant prin răspunsul la întâmpinare privind nulitatea întâmpinării ca urmare a faptului că pârâta SC .............................. SA - Bucureşti nu a acţionat prin reprezentanţii săi legali.

A mai arătat că înstanţa de fond, în mod nelegal, prin încheierea de şedinţă din ............03.2017 a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a .........................., invocată de pârâta S.C. ..............................., şi în mod nelegal a dispus scoaterea pârâtei Sucursala „Piaţa Gării” .............................. din cauză.

A precizat că deşi sucursalele bancare nu pot sta în judecată ca şi pârâte în nume propriu pentru că nu au organe de conducere proprii, acestea pot avea calitatea de parte în proces, astfel încât, în speţă, Sucursala „........................ având calitatea de parte în raportul juridic dedus judecăţii şi fiind chemată în judecata alături de SC ............................SA Bucureşti, aceasta are calitatea de pârâtă şi trebuia să rămână parte în cauză şi nicidecum să fie scoasă, cum în mod greşit s-a procedat.

A mai apreciat că în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că banca a negociat în mod direct cu reclamantul clauzele contractuale şi că acestea nu ar fi abuzive.

În speţă intimata pârâtă SC ................................. SA Bucureşti nu a făcut dovada caracterului negociat al clauzei, iar în materia contractelor încheiate între profesionişti şi consumatori, dispoziţiile art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 inversează sarcina probei, obligându-1 pe profesionist să facă dovada faptului că o clauză standard dintr-un contract preformulat a fost negociată direct cu consumatorul, în cazul în care are o susţinere de acest gen, precum situaţia dedusă judecăţii.

Este de asemenea, necontestat faptul că în speţă este vorba de contracte de adeziune, preformulate, care nu sunt interzise de lege, dar care cad sub incidenţa regimului legal de protecţie instituit de Legea nr. 193/2000 şi de Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului.

În cauză este întrunită condiţia inserării în contracte a clauzelor referitoare la dobânda de referinţă variabilă contrar cerinţelor bunei-credinţe cât şi cerinţa cu privire la dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, fiindcă prin inserarea acestei clauze Banca îşi arogă dreptul discreţionar de a stabili criteriile după care variază dobânda, cu luarea în considerare doar a acelor indici financiari care să îi procure profit în orice situaţie de fluctuaţiei a pieţei financiare.

Cu privire la clauza care permite Băncii modificarea, în mod unilateral, a cuantumului dobânzilor se impunea ca instanţa de fond să constate clauză abuzivă şi că operează nulitatea absolută, nicidecum să o respingă cum în mod nelegal a procedat. Instanţa a omis a analiza toate actele şi lucrările dosarului si a aplicat greşit dispoziţiile legale

În ceea ce priveşte clauzele contractuale înscrise la art,2 pct, 2.5. unde Total Credit se compune din credit la care se adaugă comisionul de acordare de credit de 3.50% din valoarea Creditului se impunea ca instanţa de fond să constate clauză abuzivă şi că operează nulitatea absolută, nicidecum sa o respingă cum în mod nelegal a procedat.

De asemenea a arătat că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, în ceea ce priveşte comisionul de gestiune/administrare a creditelor. Astfel, se impunea ca instanţa de fond să constate clauza abuzivă şi că operează nulitatea absolută, nicidecum să o respingă cum în mod nelegal a procedat. A apreciat şi că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a considerat că în cauză nu operează sancţiunea aplicabilă în cazul clauzelor anterior menţionate, inopozabilitatea  acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancţiuni fiind practic identic cu al nulităţii absolute, iar acest lucru decurge din practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Deşi în cauza la cererea reclamantului s-a încuviinţat şi s-a realizat efectuarea unei raport de expertiză contabilă, instanţa de fond nu a analizat şi nu a dat eficiență celor constatate de expert contabil Berceanu Paulina, hotărârea apelată fiind afectată de netemeinicie şi nelegalitate.

Instanţa de fond, în mod netemeinic şi nelegal a respins capătul de cerere privind modificarea contractului reclamantului, prin înlocuirea sau eliminarea clauzelor arătate la pct. 1.1 - 1.3 cât şi a capătului de cerere privind obligarea pârâtelor să restituie reclamantului sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor arătate.

Instanţa de fond, în mod nelegal a admis solicitarea paratei SC ................................ SA, de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept a invocat dispoziţiile art. 466,470, 477, 480 şi 453 NCPC.

În dovedirea apelului a solicitat proba cu înscrisuri şi orice proba se va aprecia a fi utilă cauzei.

La data de 21.03.2018 apelanta-pârâtă SC .................................. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat şi obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la excepţia nulităţii întâmpinării depuse în faţa primei instanţe a arătat că odată cu întâmpinarea, în faţa primei instanţe a fost depusă şi împuternicire avocaţială, prin care se arăta că avocaţii SCP ........................... sunt împuterniciţi de clientul ......................., în baza Contractului de asistenţă juridică nr. ................../10.04.2015, să redacteze, semneze şi depună documente juridice în dosarul nr. ..................../215/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova. Prin urmare, împuternicirea avocaţială face deplină dovadă, până la înscrierea în fals, asupra faptului că UCFIN, prin reprezentant legal, a conferit avocaţilor mandat în această cauză.

Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Sucursalei „Piaţa Gării" Craiova a arătat că că UCFIN nu are o sucursală sau un alt dezmembrământ în Municipiul Craiova, după cum reiese şi din extrasul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului depus în faţa primei instanţe.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei. Acceptarea fără rezerve, de către una dintre părţi, a primei oferte formulate de către cealaltă parte nu infirmă însă caracterul negociat al convenţiei încheiate în acest mod

Cu privire la dobândă, a apreciat nu poate fi vorba în speţă de o dobândă stabilită în mod discreţionar sau modificată unilateral de către instituţia de credit, din moment ce aceasta se calculează pe baza ROBOR 3 luni, un indice de referinţă al cărui cuantum este, indiscutabil, în mod obiectiv verificabil de către apelant, în calitate de consumator. Clauzele privind dobânda remuneratorie, de vreme ce respectă întocmai dispoziţiile legale ale O.U.G. nr. 50/2010, asigurându-se astfel protecţia corespunzătoare a consumatorului, nu pot fi considerate că ar crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul împrumutatului.

Cu primire la comisionul de acordare, 46.Nu se poate susţine, , că perceperea comisionului echivalează cu o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului, în detrimentul consumatorului. De asemenea, la momentul încheierii Convenţiei nu exista niciun text de lege care să prohibească inserarea în contractele de credit a obligaţiei împrumutatului de a plăti comisionul de acordare, în ciuda faptului că se percepea, concomitent, un comision de administrare - fapt explicabil prin rolul diferit al celor două comisioane, fiecare reprezentând contraprestaţia pentru servicii diferite prestate de instituţia de credit. A arătat că toate comisioanele datorate de către debitor în temeiul Contractului reprezintă preţul unor servicii conexe acordării creditului. Din această perspectivă, se poate conchide că repartizarea obligaţiilor părţilor Convenţiei este cât se poate de echilibrată: fiecare dintre obligaţiile de a da sume de bani ale împrumutatului este contrabalansată de obligaţii interdependente ale UCFIN.

Cu privire la imposibilitatea instanţei de a modifica raportul contractual aceasta nu putea interveni în Contract şi nu putea modifica voinţa părţilor astfel exprimată fără a încălca principiul libertăţii contractuale. Or, contractul are putere de lege între părţi şi nu poate fi modificat fără acordul lor sau fără o cauză autorizată de lege. După cum se poate observa, Legea nr. 193/2000 nu autorizează instanța să modifice raporturile contractuale dintre părţi.

Cu privire la cheltuielile de judecată, a solicitat ca instanţa să dispună obligarea dlui lonescu la plata sumei de 2.575,14 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fazei judecăţii în apel.

În drept a invocat art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013; art. 205 şi urm. din C.proc.civ.; art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (1), (2) şi (6) din Legea nr. 193/2000; art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE.

În probatoriu a solicitat încuviinţarea înscrisurilor care se regăsesc în dosarul de fond.

La data de 19.03.2018 apelanta-pârâtă SC .........................SA a formulat apel incident solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei civile în sensul obligării apelantului-reclamant la plata sumei de ......................... lei regretând onorariu avocaţial pentru faza judecăţii în primă instanţă. A arătat că instanţa de fond nu putea să reducă decât onorariul aferente fazei de judecată în primă instanţă. De asemenea, în cauză au fost acordate peste 10 termene de judecată, formularea apărărilor presupunând o activitate complexă din partea apărătorului.

A mai arătat că onorariul nu trebuie raportat la sumele vehiculate în prezenta cauză ci la riscul global ce plana asupra profesionistului în cazul admiterii acţiunii iar suma de 2.575,14 lei nu este în niciun caz vădit disproporţionată faţă de valoarea sau complexitatea cauzei şi mai ales faţă de activitatea desfăşurată în cauză.

În drept a invocat art. 453, art. 472 alin 1 Codul de Procedură Civilă, art. 28 din OUG nr. 80/2013. În probatoriu a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 09.05.2018 apelantul-reclamant ............................ a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând apelul declarat de apelantul Ionescu Constantin Sergiu , tribunalul reține următoarele: în ceea ce privește critica din apel , referitor la nepronunțarea primei instanțe cu privire la nulitatea întâmpinării,  pe motiv că pârâta ......................... nu a acționat prin reprezentanții săi legali , iar semnătura și ștampila aparține reprezentantului convențional, în speță avocatul ales, cu delegație la dosar,  tribunalul reține că  s-a invocat prin răspunsul la întâmpinare , a fost pusă în discuția părților la primul termen de judecată, iar instanța s-a pronunțat în sensul respingerii nulității.

Prin Decizia nr. 9/2016 ÎCCJ  a admis sesizarea formulată de Tribunalul Brașov – Secția I civilă, în Dosarul nr. ....................../197/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată și reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, dispoziții care nu se aplică în speță, întâmpinarea fiind formulată prin avocat cu delegație la dosar , cum corect a reținut și prima instanță. Faptul că nu este menționat  și reprezentantul legal al persoanei juridice în cuprinsul întâmpinării, nu duce la nulitate , fiind vorba de o nulitate relativă condiționată de dovedirea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură , care nu se poate reține în cauză.

În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a sucursalei , tribunalul reține dispozițiile art.  43 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona. Din acest motiv, sucursalele nu pot sta în instanţă în calitate de reclamante sau de pârâte decât prin intermediul societăţii-mamă, singura care, alături de eventualele filiale ale societăţii, beneficiază de personalitate juridică.

De la această  regulă, practica a admis două excepţii, admiţându-se că sucursalele societăţilor bancare şi, respectiv, ale societăţilor de asigurare pot să reprezinte în instanţă pe societatea-mamă, cu condiţia ca în regulamentul de organizare şi funcţionare al societăţii-mame să se prevadă, printr-o clauză expresă, un mandat special de reprezentare în instanţă, nefiind valabil un mandat general, motiv pentru care tribunalul va înlătura și această critică ca nefondată.

În speță apelantul  reclamant  a încheiat cu pârâta un contract de credit  pentru nevoi personale în data de 17.11.2009, în baza căruia a împrumutat suma de ................  RON , deci un credit contractat în moneda națională.  Tribunalul reține că potrivit jurisprudenței CJUE stabilită în cauza C 415/11 Mohamed Aziz împotriva Caixa d’Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa (Catalunyacaixa), (68) pentru a ști dacă o clauză provoacă un „dezechilibru semnificativ” între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, trebuie să se țină seama în special de normele aplicabile în dreptul național în lipsa unui acord între părți în acest sens. Instanța națională va putea evalua, prin intermediul unei asemenea analize comparative, dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive.

În ceea ce privește împrejurările în care un asemenea dezechilibru este creat „în contradicție cu cerința de bună credință”, este important să se constate că, având în vedere al șaisprezecelea considerent al directivei, instanța națională trebuie să verifice în acest scop dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale.  În acest sens, trebuie amintit că anexa la care face trimitere art. 3 alin. (3) din directivă nu conține decât o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive. (71) În plus, potrivit art. 4 alin. (1) din directivă, caracterul abuziv al unei clauze contractuale trebuie apreciat luându se în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s a încheiat contractul și raportându se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului. Din această perspectivă, rezultă că trebuie apreciate și consecințele pe care clauza menționată le poate avea în cadrul dreptului aplicabil contractului, ceea ce implică o examinare a sistemului juridic național.

Potrivit jurisprudenței CJUE stabilită în cauza C 143/13, Bogdan Matei, Ioana Ofelia Matei împotriva Volksbank România,  Art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, termenii „obiectul (principal al) contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de-o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte”, nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal care, pe de-o parte, permit, în anumite condiții, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii .

În ceea ce privește clauza privitor la dobânda contractuală,  în speță este vorba de un contrat de împrumut care este unul oneros,  ceea ce nu conduce la concluzia că o astfel de clauză este o clauză abuzivă,  chiar dacă  este vorba de un contract  de adeziune, preformulat. Pe de altă parte dobânda poate varia în funcție de dobânda de referință a furnizorului de servicii financiare , cu condiția ca aceasta să fie unică pentru toate serviciile financiare destinate persoanelor fizice , și să nu fie majorată peste un anumit nivel stabilit prin contract. Dobânda face parte din costul total al creditului iar instanța nu poate să intervină în convenția părților prin modificarea contractului, ci poate doar să constate , în anumite situații faptul că sunt abuzive, situație în care nu ne aflăm. 

Transpunând directiva UE, art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 prevede că : "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.";

Potrivit jurisprudenței C.J.U.E ( cauza C-484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid) " dispozițiile art.4 alin.(2) și art.8 din Directiva nr.93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil".

În consecință, instanțele naționale pot verifica dacă o clauză referitoare la dobânda variabilă, respectiv la comisionul de administrare este abuzivă sau nu, în sensul cercetării modului în care afectează interesele ambelor părți contractante, sub aspectul păstrării echilibrului contractual. Astfel, instanța de judecată nu poate înlătura dobânda în sine, însă are competența materială de a cerceta dacă clauzele ce reglementează raportul părților privitor la dobândă este conform cerințelor directivei UE și ale legii române (Legea nr.193/2000, OG nr.21/1992 republicată și celelalte acte normative în materie.)

Apelantul susține că părțile au avut reprezentări diferite la data încheierii contractului asupra criteriului de valabilitate a dobânzii , clauză care nu a fost negociată, dar trebuie reținut că în contract se prevede expres modul de calcul, și anume în funcție de ROBOR la trei luni și marja băncii. Prin urmare nu poate fi vorba de o dobândă stabilită discreționar,  fiind calculată în funcție de un criteriu obiectiv , transparent , care nu se modifică în funcție de voința instituției de credit.

Potrivit art. 969 şi 970 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data semnării contractului, „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante” şi „trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa”.

Potrivit art. 969, art. 982 şi art. 983 „termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în înţelesul ce se potriveşte mai mult cu natura contractului”, „toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înţelesul ce rezultă din actul întreg”, iar „când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă”.

Legea nr. 193/2000 nu conferă instanţei de judecată posibilitatea de a modifica  dispoziţiile din contract, ci numai de a constata că unele clauze sunt sau nu abuzive şi să dispună înlăturarea lor. Prin urmare instanța nu poate modifica  clauza  privind  dobânda contractuală, pentru că acesta reprezintă voința părților da data încheierii contractului, iar pe de altă parte , așa cum am arătat dobânda face parte din prețul contractului. 

Pe de altă parte legiuitorul nu a impus un anumit nivel al dobânzii , ci a impus transparență în redactarea clauzelor contractuale, care în speță sunt exprimate clar și inteligibil din punct de vedere gramatical, iar o persoană cu pregătire medie și diligentă poate să prevadă consecințele unui astfel de contract, iar modificarea dobânzii se face în funcție de dobânda de referință a băncii.

Apelantul susține că  instanţa de fond nu a analizat şi nu a dat eficiență celor constatate de expert contabil Berceanu Paulina, critică ce va fi înlăturată , ca nereală  deoarece instanța a reținut că  dobânda a fost calculată conform dispozitiilor contractuale neexistând sume încasate în plus . Pe de altă parte raportul de expertiză nu are relevanță în speță deoarece caracterul abuziv al unor clauze se apreciază prin raportare la dispozițiile legale în vigoare  la data încheierii acestuia, astfel încât se vor înlătura criticile ca nefondate. 

Referitor la comisionul de acordare credit , s-a prevăzut în contract un comision de 3,5% din valoarea creditului de ................ lei, adică suma de .................... lei. La momentul acordării creditului reclamantul a optat ca pe lângă valoarea creditului solicitat să fie creditat și cu valoarea comisionului de acordare  în cuantumul de mai sus, acesta fiind motivul pentru care în graficul de rambursare apare suma de ................... lei în loc de ..................... lei, iar dobânda s-a calculat în raport de toată suma împrumutată.

Prin urmare , nu este vorba de o îmbogățire fără justă cauză, ci de opțiunea reclamantului la data încheierii contractului, și nici nu se poate reține existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Comisionul de acordare nu reprezintă altceva decât prețul unor servicii oferite de instituția de credit , și intră în sfera noțiunii generice de preț al contractului de credit . Pe de altă parte clauza este clar exprimată, ușor de înțeles, iar criteriul stabilirii cuantumului a fost prevăzut de 3% din valoarea creditului, fiind ușor de calculat.

Referitor la  comisionului de administrare , instanța apreciază că nici acesta nu reprezintă o clauză abuzivă în contract, întrucât comisionul de administrare a creditului este recunoscut în cuprinsul dispozițiilor art. 93 lit. d) teza I din Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor potrivit căruia: "în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli: în contractul de credit/depozit se vor menționa și costurile de administrare, de retragere numerar si/sau de depunere numerar aferente contului curent, care cad în sarcina consumatorului, dacă furnizorul de servicii financiare percepe astfel de comisioane", devenind aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora, "clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi".

Pe de altă parte, acest comision prevăzut în contract este clar, nu lasă loc de interpretări, și prin urmare , dacă reclamantul  ar fi citit cu atenție contractul la momentul semnării ar fi înțeles semnificația clauzelor cuprinse în contract  , acestea nefiind de natură a crea un dezechilibru major în dauna consumatorului.

Corect a reținut prima instanță că reclamantul a fost informat cu privire la valoarea comisionului și modalitatea de percepere la data încheierii convenției , acesta fiind în cuantum de 0,50% din valoarea creditului , potrivit art. 2.3. lit b din contract, respectiv 174 lei, fiind expresia unei contraprestații din partea pârâtei, constând în efectuarea unor operațiuni în scopul utilizării/rambursării creditului, și reprezintă prețul unor servicii conexe acordării creditului.

În ce privește critica din apel că în mod nefondat prima instanță a respins și petitul privitor la modificarea contractului prin înlocuirea sau modificarea clauzelor contractuale care se referă la dobândă , critica trebuie înlăturată, deoarece instanța nu poate modifica un contract  pentru că o astfel de prerogativă o au doar părțile contractante, ci are doar competența de a declara nulitatea unui clauze ca fiind abuzivă, cum corect s-a reținut la fond, deoarece dreptul comunitar nu recunoaște instanței naționale o competență de modificare a contractului.

Față de considerentele deja expuse tribunalul va respinge apelul declarat de apelantul Ionescu Constantin Sergiu ca nefondat, prima instanță reținând corect starea de fapt la care a aplicat normele legale, și prin urmare sentința este legală și temeinică, reținând că nu se mai impune o analiză a petitului privitor la plata cheltuielilor de judecată, acțiunea fiind respinsă.

În ceea ce privește excepția de tardivitate a  apelului incident declarat de apelanta ............................., tribunalul o va respinge , deoarece apelul este comunicat odată cu întâmpinarea, iar termenul limită pentru depunerea întâmpinării a fost la data de 19 martie 2018, dar comunicarea actelor de procedură s-a efectuat prin poștă, cu scrisoare recomandată cu conținut declarat, la data de 19 martie 2018 , chiar dacă la instanță s-a înregistrat la 21 martie 2018 , și prin  urmare în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 183 Cpc.

Apelul incident vizează o singură critică, și anume reducerea cheltuielilor de judecată la prima instanță, constând în cuantumul onorariului de avocat.

Tribunalul reține că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Așadar instanța a apreciat asupra cuantumului cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu avocațial raportându-se la cele două criterii legale expres menționate, la care se adaugă și alte criterii pertinente, impuse de obiectul cauzei, natura acesteia, conduita procesuală a părților, iar faptul că în factură s-a menționat un cuantum de 5.150,29 lei care se divide pentru cele două faze procesuale, fond și apel, nu conduce la modificarea criteriilor de apreciere .

Chiar dacă în mod eronat prima instanță a reținut că s-a solicitat întreaga sumă menționată mai sus, tribunalul apreciază că soluția de reducere a onorariului de la ..................... lei la suma de ........... lei, este legală , și pentru cele care urmează.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor omului, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorarii avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Onorariul este  stabilit inter partes conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, tinand seama de elementele prevazute în alin. 3 al textului mentionat, care sunt: timpul si volumul de munca solicitate pentru executarea mandatului primit sau activitatii solicitate de client; natura, noutate a si dificultatea cazului; importanta intereselor în cauza; împrejurarea ca acceptarea mandatului acordat de client îl impiedica pe avocat sa accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, daca aceasta împrejurare poate fi constatata de client fara investigatii suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în munca, experienta, reputatia si specializarea avocatului; conlucrarea cu experti sau specialisti impusa de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului; avantajele si rezultatele obtinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situatia financiara a clientului; constrangerile de timp în care avocatul este obligat de imprejurarile cauzei sa actioneze pentru a asigura servicii legale performante.

Textul de lege mentionat permite instantei sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor ori de câte ori constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita de avocat.  Totodată, practica în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României).

În realitate,  dispoziţiile legii privind organizarea şi exercitarea profesie de avocat menţionate consacră principiul obligativităţii respectării contractului de asistenţă judiciară şi sunt aplicabile exclusiv părţilor contractante, și prin urmare stabilirea onorariilor vizează doar părțile contractante, fără a avea relevanță , în ce privește obligarea pârții care cade  în pretenții ,  faptul că avocatul datorează la rândul său anumite contribuții lunare specifice profesiei de avocat, iar fluctuațiile încasărilor de la o lună la alta nu poate influența cuantumul cheltuielilor de judecată într- un dosar , care se acordă în funcție de criterii strict determinate .

Prin reducerea cuantumului onorariului avocaţial pus în sarcina părţii care a pierdut procesul, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă judiciară şi nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.  Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv.

Chiar și jurisprudenţa C.E.D.O.,  este relevantă sub aspectul principiului pe care îl degajă şi anume, acela că cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câştig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale şi rezonabile. Proporţionalitatea onorariului avocaţial cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţei de fond, aceasta justificând reducerea onorariului avocaţial, astfel încât acesta să  reflecte valoarea  muncii depuse de apărător pe parcursul prezentului litigiu - sau chiar al mai multora, cum este cazul de faţă. Tribunalul constată că apelul incident este nefondat, prin prisma considerentelor expuse, motiv pentru care îl va respinge .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul ............................. împotriva încheierii de şedinţă din .............., a încheierii de şedinţă din ..................... şi a sentinţei civile nr. ......................./15.11.2017 pronunţate de Judecătoria Craiova în dosarul nr. ................./215/2016.

Respinge excepția de tardivitate în ceea ce privește apelul incident.

Respinge apelul incident declarat de SC .............................

Definitivă

Domenii speta

Spete similare