Acţiune în despăgubire formulată de asistenţii maternali reprezentând indemnizaţia de concediu de odihnă , proporţional cu numărul de zile de concediu cuvenite şi nefectuate în natură

La data de  27 iunie 2018 reclamantul Sindicatul Administraţiei Publice „Forţa Legii" pentru membrii P. C., B. M., B. ST., S.A V., P.U F. în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ Şl PROTECŢIA COPILULUI DOLJ ,a  solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o veţi pronunţa să fie obligaţă pârâta să achite reclamanţilor despăgubiri reprezentând indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anilor 2014-2016, proporţional cu numărul de zile de concediu cuveńite şi neefectuate în na ura (raportat la perioada efectiv lucrată), sume actualizate la data plăţii efective, plus dobanda legală penalizatoare.

În fapt, prin memorii adresate sindicatului, în calitate de reprezentant legal, reclamantele au arătat că au avut încheiate în perioada care face obiectul prezentei cereri contracte individuale de muncă cu pârâta, legal înregistrate, exercitând funcţia de ASISTENT MATERNAL PROFESIONIST, contracte în prezent încetate, ataşate prezentei cereri.

Reclamantele au arătat că, în perioada care a făcut obiectul contractelor de muncă mai sus menţionate, nu au efectuat în natură concediul de odihnă cuvenit, potrivit legii, raportat la perioada efectiv lucrată în fiecare an calendaristic.

Din aceste motive, reclamantele au solicitat să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată pentru obligarea pârâtei să le acorde despăgubiri reprezentând indemnizaţia de concediu aferentă perioadei contractuale, proporţional cu numărul de zile de concediu cuvenite şi neefectuate în natură, raportat la perioada efectiv lucrată în fiecare an. În speţă, reclamantele, ca de altfel toţii salariaţii angajaţi în muncă pe bază de contracte individuale de muncă, aveau garantat dreptul la concediu de odihnă anual plătit, în speţă la efectuarea în natură a acestui drept, care nu poate forma obiectul niciunei cesiuni, renuntări sau limitări, după cum stabileşte art. 144 din Codul Muncii — Legea nr. 53/2003, rep.

Potrivit art. 146 alin. (2) din Codului Muncii, în cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual, ceea ce în speţă nu s-a realizat.

Conform prev. art. 146 alin. (Ş) din Codul Muncii, precum şi faptul că reclamantelor le-au încetat contractele individuale de muncă încheiate cu pârâta, aceasta avea obligaţia să le compenseze în bani zilele de concediu de odihnă neefectuate în natură, dat fiind că după încetarea-rapoartelor de munca efectuarea In natură nu mai era posibilă.

Despăgubirile financiare compensatorii pentru zilele de concediu de odihnă neefectuat aferente perioadei care face obiectul acestei cereri sunt justificate de faptul că reclamantele nu au efectuat integral şi în natură concediul de odihnă, cu atât mai mult că raporturile de muncă ale reclamantelor cu unitatea pârâtă au încetat de drept, la termen.

Dreptul reclamantelor la concediul de odihnă este prevăzut de Codul Muncii, precum şi de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 250 / 1992, conform căruia „salariatii din administratia publică au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit...

”Angajatorul nu a acordat însă drepturile cuvenite reclamantelor până la această dată, situaţie ce a creat premisele declanşării acestui conflict între părţi, cu care instanţa este legal învestită, în temeiul juridic conferit de art. 253 din Codul Muncii, rep., potrivit căruia „anqaiatorul este obliqat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăqubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material (...) din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".

Culpa pârâtei este indiscutabilă, deoarece aceasta îndeplineşte funcţia de angajator al reclamantelor, având competenţa stabilirii şi acordării în natură a concediilor, cf. prev. legale.

Orice acţiune prin care se urmăreşte limitarea drepturilor recunoscute prin lege salariaţilor este lovită de nulitate, conform art. 38 din Codul Muncii, rep., motiv pentru care vă solicităm admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Având în vedere considerentele prezentate  a solicitat  ca prin hotărârea ce se va  pronunţa să admită acţiunea aşa cum a fost formulată.

La data de 2 iulie 2018 pârâta a depus la dosar întâmpinare la acţiunea formulata de către Sindicatul Administraţiei Publice ”Forţa Legii ” pentru membrii de sindicat, Paianu Costinela, Bozbici Maria, Boldu Stefania, Stiuca Viorica, Padureanu Florina, încadrati în funcţia de asistent maternal profesionist în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, prin care solicită ”despăgubiri reprezentând indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anilor 2014-2016, proporţional cu numărul de zile de concediu cuvenite şi neefectuate în natură (raportat la perioada efectiv lucrată), sume actualizate la data plăţii efective, plus dobânda legală penalizatoare", ca neîntemeiată, pentru următoarele motive :

În fapt, prin acţiunea formulată de Sindicatul Administraţiei Publice. Forţa Legii ” pentru membrii de sindicat încadrati mai sus mentionati în funcţia de asistent maternal profesionist în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, se solicită instanţei de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige instituţia noastră la”despăgubiri reprezentând indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anilor 2014-2016, proporţional cu numărul de zile de concediu cuvenite şi neefectuate în natură (raportat la perioada efectiv lucrată), sume actualizate la data plăţii efective, plus dobânda legală penalizatoare".

Reclamantele îşi motivează solicitarea pe prevederile art.38, art.144, art.. 146, art. 253 din Codul Muncii - Legea nr. 53/2003 republicată si modificată, ca normă generală şi pe prevederile art. 1 din H.G. nr. 250/1992.-Reclamantii încadrati în funcţia de asistent maternal profesionist în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, nu sunt îndreptăţiti la o despăgubire grevată pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, republicată şi modificată, de vreme ce acestia nu au suferit din culpa angajatorului un prejudiciu material sau moral în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Consideră că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj a respectat prevederile legale care privesc raporturile de muncă şi nu a cauzat nici un prejudiciu material sau moral reclamantilor, care să le îndreptăţească la o despăgubire grevată pe răspunderea patrimonială.

Reclamantele au încheiate contracte individuale de munca pe perioada determinata, respectiv pe perioada de valabilitate a atestatului pe postul de asistent maternal profesionist si in prezent acestea isi desfasoara activitatea in cadrul institutiei noastre acestea neavând încetat contractual de munca asa cum este mentionat in preambulul cererii de chemare în judecata.

Regimul juridic al acestui raport de munca este guvernat de prevederile Legii nr. 272/23.06.2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului-republicată cu modificările ulterioare si HG.nr.679/12.06.2003 privind conditiile de obtinere a atestatului, procedurile de atestare si statutul asistentului maternal profesionist;

Potrivit art. 8 alin.l din acelasi act normative.

Activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist se desfăşoară în baza unui contract individual de muncă, care are un caracter special, specific protecţiei copilului, încheiat cu un serviciu public specializat pentru protecţia copilului sau cu un organism privat autorizat care are obligaţia supravegherii şi sprijinirii activităţii desfăşurate de asistenţii maternali profesionişti. (2) Contractul individual de muncă se încheie pe perioada de valabilitate a atestatului.

Potrivit art.l0 alin.l lit.f din HG. nr.679/2003 asistentul maternal profesionist are ca obligaţie privind copiii primiţi în plasament sau încredinţaţi: să asigure continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului legal de odihnăLegea nr. 272/2004 prevede la Art. 2 - (1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.

Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Art. 6 Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie.

Din toate aceste prevederi legale reiese caracterul special al raportului de muncă încheiat de asistentul maternal profesionist, caracterizat prin durata acestuia-pe perioada de valabilitate a atestatului, locul muncii-la domiciliul angajatului, drepturile şi obligaţiile salariatului - prevăzute de art.8-10 din HG. nr. 679/2003. potrivit Legii. nr. 263/2010 şi HG. nr.679/2003, subordonarea cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

Aceste reglementări speciale sunt derogatorii de la dispoziţiile Codului Muncii şi sunt aplicabile cu prioritate potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Codul muncii, în cazul raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale sunt aplicabile dispoziţiile specifice derogatorii, şi nu reglementarea generală din Codul muncii.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 sunt dispoziţii speciale în raport cu dispoziţiile art. 144 şi art. 149 din Codul muncii, în sensul că instituie obligaţia salariatului de a asigura continuitatea activităţii desfăşurate (de a presta munca) şi în perioada ”efectuării concediului legal de odihnă", excepţia fiind situaţia în care se efectuează în natură concediul de odihnă (prin separarea de copii, nu prestează munca), dar numai cu autorizarea angajatorului.

Dispozitiile art. 146 alin. (31 din Codul Muncii. prevăd că o compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă astfel ca asistentii maternalii nu se afla in aceasta situatie întrucat acestia inca isi desfasoara activitatea în cadrul DGASPC Dolj.

În opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevederea cuprinsă la lit.f) a art. 10 din H.G. nr. 679/2003 nici nu înlătură şi nici nu limitează exercitarea dreptului asistenţilor maternali la concediul legal de odihnă anual plătit.

Sensul acestei prevederi legale este acela de a arăta condiţiile în care concediul poate fi efectuat (anume prin păstrarea copiilor încredinţaţi sau daţi în plasament în prezenţa asistenţilor maternali ori, după caz, prin separarea acestora, în ipoteza în care aceasta este autorizată de către angajator), în considerarea specificului activităţii desfăşurate de asistenţii maternali, activitate ce are ca principală ţintă asigurarea creşterii, îngrijirii şi educării, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primesc în plasament sau în încredinţare, conform art. 1 din H.G. nr. 679/2003.

Aşa cum se observa toti cei cinci asistenti maternali profesionişti sunt angajati ai DGASPC Dolj, acestia nu au incetat activitatea astfel ca toate zilele de concediu ramase neefectuate au fost reportate pe o perioada de 18 luni aşa cum prevede Codul Muncii.

Potrivit Art. 146. din Codul Muncii(3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, iar din actele de la dosar se poate observa ca toti cei cinci asistenti maternali profesionisti se afla inca in activitate, astfel ca solicitarea acestora este nefondata si neintemeiata.

Având în vedere totalitatea aspectelor de fapt şi de drept anterior menţionate, vă reiterăm solicitarea noastră de respingere în totalitate a acţiunii formulate de catre Sindicatul Administratiei Publice „ Forta Legii„ cu consecinţa respingerii cererilor pentru membrii de sindicat mai sus mentionati, prin care solicită ”despăgubiri reprezentând indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anilor 2014-2016, proporţional cu numărul de zile de concediu cuvenite şi neefectuate în natură (raportat la perioada efectiv lucrată), sume actualizate la data plăţii efective, plus dobânda legală penalizatoare.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 205 şi urm. din Codul de Procedură Civilă, art. 146 alin. 3 Codul Muncii, şi pe celelalte acte normative incidente.

La data de 6 .09.2018 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare  prin care a arătat că prin  întâmpinarea formulată, instituţia publică pârâtă a invocat prevederile din Legea nr. 272 / 2014 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, precum şi HG nr. 679/2003 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist - art. 8, potrivit cărora activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist se desfăşoară în baza unui contract individual de muncă, care are un caracter special, specific protecţiei copilului, încheiat cu un serviciu public specializat pentru protecţia copilului sau cu un organism privat autorizat care are obligaţia supravegherii şi sprijinirii activităţii desfăşurate de asistenţii maternali profesionişti.

De asemenea a arătat că sunt  de acord în ceea ce priveşte aplicabilitatea normelor legale invocate, precum şi cu faptul că asistentul maternal profesionist are ca obligaţie să asigure continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepţia cazului în care separarea de copiii plasaţi sau încredinţaţi pentru această perioadă este autorizată de către angajator privind copiii primiţi în plasament sau încredinţaţi, aşa cum prevede art. 10 alin. (1) lit. f).

Niciunul dintre actele normative invocate nu limitează şi nu interzice dreptul asistenţilor maternali la concediul de odihnă, ci le instituie obligaţii raportat la copiii pe care îi au încredinţaţi în plasament.

De asemenea a solicitat să  se constate că pârâta s-a aflat într-o vădită eroare, în sensul că prevederile art. 146 alin. (2) din Codului Muncii, - Legea nr. 53/2003, rep., se referă la următoarea situaţie: în cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.

Contractele de muncă ale reclamantelor sunt în prezent încetate, ele fiind atasate cererii de chemare în judecată, iar aşa cum rezultă din întâmpinarea formulată, niciuna dintre ele nu şi-a efectuat în natură concediul de odihnă în perioada dedusă judecăţii.

Cu toate acestea, angajatorul pârât nu le-a achitat zilele de concediu neefectuat la încetarea contractelor individuale de muncă, drepturi băneşti la care erau îndreptăţite, conform prev. art. 146 alin. (3) din Codul Muncii, deşi acesta avea obligaţia să le compenseze în bani zilele de concediu de odihnă neefectuate în natură, în situaţia în care după încetarea rapoartelor de muncă efectuarea în natură nu mai era posibilă.

Din aceste motive, au formulat cererea de chemare în judecată în numele reclamantelor pentru ca instanţa să oblige pârâta să le acorde despăgubiri reprezentând indemnizaţia de concediu aferentă perioadei contractuale, proporţional cu numărul de zile de concediu cuvenite şi neefectuate în natură, raportat la perioada efectiv lucrată în fiecare an.

Din aceste motive,  a solicitat să se  constate că apărările pârâtei sunt neîntemeiate, reclamantele, ca de altfel toţii salariaţii angajaţi cu contract individual de muncă, aveau garantat dreptul la concediu de odihnă anual plătit, în speţă la efectuarea în natură a acestui drept, care nu poate forma obiectul niciunei cesiuni, renunţări sau limitări, după cum stabileşte art. 144 din Codul Muncii — Legea nr. 53/2003, rep.

Dreptul reclamantelor la concediul de odihnă este prevăzut atât de Codul Muncii, precum şi de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 250 / 1992, conform căruia salariaţii din administraţia publică au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit.

Aşa cum a arătat, pârâta nu a acordat drepturile cuvenite reclamantelor până la această dată, sens în care, în temeiul juridic art. 253 din Codul Muncii, rep., am solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reclamantelor, iat culpa pârâtei este indiscutabilă, deoarece aceasta îndeplineşte funcţia de angajator al reclamantelor, având competenţa stabilirii şi acordării în natură a concediilor, cf. prev. legale.

A fost încuviinţată proba cu înscrisuri propusă de ambele părţi .

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine şi constată următoarele:

Reclamantele au fost angajate ale pârâtei în perioada 2014-2016, în funcţia de asistent maternal profesionist, în baza unor contracte individuale de muncă care au încetat, însă ulterior, urmare a obţinerii atestatului prevăzut de lege, au încheiat noi contracte individuale de muncă .

În perioada 2014-2016, dedusă judecăţii,  reclamantele au beneficiat de o parte din concediul de odihnă şi de plata indemnizaţiei corespunzătoare,  conform ceruirilor formulate  şi a planificării efectuate la nivelul instituţiei pârâte, prin prezentul demers judiciar  solicitând compensarea în bani a concediului de odihnă rămas neefectuat, în condiţiile art. 146 alin. 4 Codul Muncii  .

Instanţa  apreciază că pretenţiile asistenţilor maternali profesionişti sunt neîntemeiate faţă de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 25/2003 privind protecţia copilului aflat în dificultate, aprobată prin Legea nr. 325/2003 şi Hotărârii Guvernului nr. 679/2003, respectiv ale Legii nr. 272/2004 care guvernează contractul de muncă încheiat de aceştia, scopul major al acestui contract special fiind interesul superior al copilului.

În acest sens, instanţa reţine că, într-adevăr, dreptul la concediul de odihnă plătit este un drept constituţional (art. 41 alin. 2 din Legea fundamentală) garantat şi prin lege organică (art. 39 alin. 1 lit. c, art. 139 şi art. 145 din Codul muncii) tuturor salariaţilor, acest drept neputând forma obiectul vrei unei limitări, iar acest drept constituţional nu poate fi restrâns decât prin lege şi numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie.

Raporturile  juridice de muncă ale asistenţilor maternali profesionişti însă sunt guvernate de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 25/2003 privind protecţia copilului aflat în dificultate, aprobată prin Legea nr. 325/2003, şi ale Hotărârii Guvernului  nr. 679/2003, dispoziţii legale speciale în raport cu dreptul comun, reprezentat de Codul muncii, ale cărui dispoziţii se aplică numai în măsura în care raporturile de muncă nu sunt reglementate de legi speciale ce conţin dispoziţii specifice derogării, potrivit art. 1 alin. 2 Codul Muncii.

Drepturile  si obligaţiile asistenţilor matemali sunt prevăzute de art. 8-10 din  Hotărârea nr. 679/2003, art. 20 din OUG nr. 26/1997, munca acestora fiind asimilată cu munca la domiciliu, programul lor de lucru fiind adaptat cerinţelor şi nevoilor copilului aflat in îngrijire. Astfel, activitatea desfăşurată în baza prevederilor art. 8-10 din HG nr. 679/2003 are un caracter special referitor la protecţia copilului, iar drepturile cuvenite asistenţilor maternali profesionişti sunt reglementate de OUG nr. 26/1997 modificată şi completată.

 Rezultă din actele normative menţionate că asistentul maternal profesionist prestează activitate în temeiul unui contract individual de muncă cu caracter special, iar raporturile de muncă născute în temeiul acestui contract au ca principal scop protejarea interesului copilului încredinţat în plasament asistentului maternal, astfel încât ocrotirea de care trebuie să beneficieze minorul trebuie să subziste chiar şi în perioada concediului de odihnă al asistentului maternal.

Exercitarea  dreptului la concediu de odihnă implică întreruperea temporară a prestării activităţii ce face obiectului contractului de muncă, în scopul refacerii capacităţilor fizice şi intelectuale ale lucrătorilor şi garantării dreptului lor la sănătate şi securitate în muncă, însă în cazul de faţă având în vedere caracterul special al muncii prestate este imposibilă realizarea concediului în condiţii normale,  iar suprimarea  dreptului la concediului de odihnă al asistenţilor maternali poate fi justificată pe raţiuni ce ţin de protecţia interesului superior al copilului, principiu consacrat în art. 2 din Legea nr. 272/2004. În art. 122 alin. 3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului se prevede că activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condiţiile legii, se desfăşoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecţiei copilului care are ca element caracteristic faptul că în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activităţii desfăşurate, cu excepţia cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcţie.

Concluzionând, asistenţi maternali au dreptul la concediu de odihnă, dar în condiţiile reglementate de art. 10 alin.1 lit f din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, concediul de odihnă putând fi efectuat cu separarea de copilul aflat în plasament cu condiţia autorizării de către angajator, iar conform actelor depuse la dosar, cererile de concediu formulate de reclamante au fost aprobate de pârâtă, plata acestora făcându-se corespunzător, angajatorul îndeplinându-şi astfel  obligaţia de a asigura programarea asistenţilor maternali în concediul de odihnă, cu posibilitatea pentru aceştia de a pleca în concediu fără copilul încredinţat în plasament. În lipsa unor cereri de concediu pentru restul de concediu de odihnă, rămas neefectuat, opţiunea personală a asistenţilor maternali  de a efectua concediul de odihnă împreună cu copilul nu le dă dreptul de a pretinde ulterior plata vreunor despăgubiri, compensări ale acestuia.

În acest sens, instanţa va reţine şi cauza CJUE nr. 147/17/2/18, care - stabilind că "intr o interpretare corectă a conceptului de «lucrător» rezultă că asistenţii maternali precum cei vizaţi în procedura principală nu se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru" -  Curtea a  argumentat că "organizarea atribuţiilor îndeplinite de asistenţii maternali în conformitate cu cerinţele Directivei 2003/88 ar necesita alocarea mai multor asistenţi maternali şi a mai multor familii pentru copiii respectivi. Motivul este că, aşa cum s a explicat mai sus, perioadele de repaus şi concediu anual plătit neefectuate, prevăzute în directivă, nu pot fi înlocuite prin acordarea de plăţi suplimentare. Prin urmare, considerând că asistenţii maternali au calitatea de lucrători în sensul directivei ar însemna că activitatea asistenţilor maternali ar trebui organizată în funcţie de perioadele de repaus şi de concediul fiecărui asistent maternal. Aceasta ar însemna în practică faptul că respectivii copii aflaţi în plasament să treacă de la o familie substitutivă la alta în funcţie de „schimburile” fiecărui asistent maternal, o situaţie considerată de Comisie ca fiind acceptabilă. Din perspectiva interesului superior al copiilor în cauză, absurditatea unei astfel de soluţii este totuşi clară".

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că asistenţilor maternali profesionişti nu li se cuvin drepturi băneşti reprezentând compensarea concediului de odihnă neefctuat în perioada 2016-2018, acţiunea formulată de SAP Forţa Legii urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele prezente.

Domenii speta

Spete similare