Analizarea condiţiilor de legalitate ale unui act administrativ, în speţă aviz sanitar favorabil

Sentinţă civilă 794 din 13.07.2018


 Analizarea condiţiilor de legalitate ale unui act administrativ, în speţă aviz sanitar favorabil, vizează momentul emiterii acesteia şi nu momentul ulterior emiterii actului administrativ, când reclamantul a obţinut certificatul de urbanism. Astfel, la momentul emiterii avizului sanitar ce se cere a fi anulat, pe terenul reclamantului nu era edificată nicio construcţie.

Prin Decizia civilă nr. 2101/27.11.2018, Curtea de apel Galați a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva sentinței civile nr.794/13.07.2018 pronunțată de Tribunalul Galați.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul N.M., în contradictoriu cu pârâta D.S.P., a solicitat anularea avizului sanitar favorabil nr. 2560/13.11.2003, eliberat de pârâtă pentru amenajarea obiectivului „Întreţinerea şi repararea autovehiculelor”, beneficiar SC A.C. SRL.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că plângerea de faţă a  formulat-o în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 554/2004, având în vedere răspunsul instituţiei publice din 27.06.2016.

Precizează că, iniţial, a sesizat Garda Naţională de Mediu - Serviciul Comisariatului Judeţean Galaţi în legătură cu activitatea desfăşurată de S.C. A.C. S.R.L. la punctul de lucru din ... şi care constă în „producţia de caroserii pentru autovehicule; fabricarea de remorci şi semi-remorci” - cod CAEN rev. 2 - 2920. Această activitate s-a desfăşurat din 2003 şi se desfăşoară şi în prezent în condiţiile în care această societate nu a solicitat şi obţinut de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Galaţi (autoritate de reglementare) autorizaţia de mediu necesară pentru desfăşurarea acestei activităţi.

 Arată că în sesizarea făcută, a menţionat faptul că, prin această activitate, care se desfăşoară într-o hală la aproximativ trei metri distanţă de locuinţa sa, în centrul mun. Galaţi, se creează un disconfort evident pentru familia sa prin zgomotul produs în timpul procesului de producţie, prin cel produs de salariaţi, prin aprovizionarea cu diverse materiale prin calea de acces situată la aceeaşi distanţă de trei metri de locuinţă şi prin mirosul produs de diluanţii şi vopseaua care emanau din hală şi care împiedicau aerisirea corespunzătoare a locuinţei.

 Plângerea formulată a fost înaintată la D.S.P. a Judeţului Galaţi, iar această instituţie, prin adresa nr. 78/19.05.2016, i-a făcut cunoscut faptul că au constatat că cele sesizate se confirmă, societatea menţionată fiind somată să limiteze nivelul de zgomot etc., astfel încât să nu creeze disconfort vecinilor.

Reclamantul arată că în zilele următoare, această societate a luat măsura dublării ferestrelor halei de producţie, în suprafaţă de 400-500 m.p., însă problema nu a fost rezolvată întrucât în anumite faze de producţie, mai ales când se debita tablă (caroseria autovehiculelor etc.), zgomotul era la fel de puternic.

Precizează că a achiziţionat terenul învecinat cu hala prin cumpărare, în baza contractului cu nr. 1719 din 13.06.2003, autentificat de notarul public P.C. din Galaţi, la mai puţin de o lună de zile după cumpărarea halei de către societate. Ambii au cumpărat de la acelaşi proprietar şi administratorul societăţii a aflat imediat de acest fapt întrucât i-a solicitat să-i elibereze terenul de materialele diverse şi vehiculele depozitate pe acesta. A aflat că urma să construiască o locuinţă pe acest teren. Ca atare, la data de 13.11.2003, data eliberării avizului sanitar favorabil, administratorul societăţii ştia foarte bine că îşi va desfăşura activitatea în vecinătatea unei locuinţe. Mai mult decât atât, din certificatul de urbanism nr. 323/01.02.2005, eliberat de Primăria mun. Galaţi, rezultă că în vederea construirii locuinţei din Galaţi, str. ... „Regimul economic” al terenului, se menţionează că respectiva zonă este „zonă de locuinţe”, nicidecum zonă industrială.

Reclamantul mai arată că a formulat plângere prealabilă şi la Comisariatul Judeţean Galaţi al Gărzii Naţionale de Mediu, insistând şi argumentând că, de fapt, activitatea din hală necesită pentru desfăşurarea legală autorizaţie de mediu. Prin adresa nr. 1525/12.07.2016, Garda Naţională de Mediu i-a răspuns că plângerea sa este întemeiată şi, ca urmare, societăţii i-a fost aplicată amenda contravenţională dispunându-se şi măsura contravenţională suplimentară de suspendare a activităţii acesteia. După suspendarea activităţii de către Comisariatul Judeţean Galaţi din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, societatea desfăşoară în hala respectivă activităţi din fluxul de fabricaţie a caroseriei pentru autovehicule în considerarea faptului că este autorizată de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Galaţi.

Susţine reclamantul că societatea a solicitat acest aviz pentru o activitate pe care nu a desfăşurat-o niciodată: „întreţinerea şi repararea autovehiculelor”, tocmai pentru a crea o aparenţă de legalitate a activităţii sale efective: „producţia de caroserii pentru autovehicule” şi că la aceeaşi distanţă de trei metri de hala respectivă se află şi un bloc de locuinţe, cu cinci etaje.

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Ordinul nr. 119/2014 al Ministrului Sănătăţii şi Ordinul nr. 536/1997 al Ministrului Sănătăţii.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus înscrisuri certificate (filele 5  – 17, 64 - 67).

 Pârâta D.S.P Galaţi a formulat întâmpinarea, prin care a invocat, în principal, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, raportat la dispoziţiile art. 7 alin. 3 din Legea 554/2004,  precum şi la faptul  că acţiunea a fost formulată şi înregistrată pe rolul instanţei  după împlinirea termenului de decădere de 1 an reglementat de dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Legea 554/2004.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că, în urma sesizării făcute de reclamant către Garda Naţională de Mediu –Serviciul  Comisariatul Judeţean Galaţi şi redirecţionată către D.S.P. Galaţi, prin adresa nr. 78/18.04.2016, o echipă de inspectori din cadrul D.S.P. Galaţi s-a deplasat la faţa locului şi, constatând că una dintre hale se află, faţă de locuinţa reclamantului, la o distanţă mai mică decât distanţa minimă prevăzută de lege, a încheiat PV seria CSP nr. 047136 din 18.05.2016, prin care s-a dispus, printre altele, luarea de măsuri în vederea limitării nivelului de zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, fum, gaze, astfel încât să nu se producă disconfort vecinilor. Reclamantul, nemulţumit de măsurile dispuse prin procesul verbal de contravenţie, a formulat plângere prealabilă, care a făcut obiectul adresei înregistrată cu nr. 6515/30.05.2016 la sediul D.S.P. Galaţi iar prin adresa nr. 515/27.06.2016 i s-a răspuns.

Susţine pârâta că în halele în care îşi desfăşoară activitatea SC A.C. SRL a funcţionat o fabrică de textile încă de dinainte de 1990. Conform art. 9 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2266 din 24.08.1998, încheiat între SC G. SA Galaţi şi SC R.I. SRL, SC G. SA a dobândit construcţia prin edificare şi a stăpânit-o continuu şi public peste 40 de ani. Ulterior, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 1471 din 22.05.2003, încheiat între SC H. I SRL şi SC PI SRL, terenul în suprafaţă de 3.188,8 mp şi construcţiile în suprafaţă de 2.244,43 mp, edificate pe acest teren intră în posesia actualilor deţinători. Aceştia, conform certificatului de urbanism nr. 3104/28.10.2003, schimbă destinaţia halelor, din hale fabrică textile, în hale transformări auto. Având în vedere faptul că la data de 13 .11.2003, solicitantul îndeplinea condiţiile legale, D.J.S.P Galaţi eliberează avizul sanitar nr. 2560.

La data de 01.02.2005, Primăria Municipiului Galaţi eliberează certificatul de urbanism nr. 323 reclamantului. La acea dată era în vigoare Ordinul M.S. nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei. Conform art. 4 din O.M.S. nr. 536/1997: „Unităţile de mică industrie, comerciale şi de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc. se amplasează în clădiri separate, la distanţa de minimum 15 m de ferestrele locuinţelor. Distanţa se măsoară între faţada locuinţei şi perimetrul unităţii”. Aceste dispoziţii se regăsesc şi în O.M.S. nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, respectiv la art. 5 alin. l din anexa la ordin. Totodată, la art. 1 lit. c) din anexă se defineşte termenul „perimetrul unităţii”, respectiv limitele terenului pe care este amplasat un obiectiv şi pe care se desfăşoară activităţi specifice”.

Pârâta apreciază că obligaţia de a respecta dispoziţiile legale în ceea ce priveşte distanţa minimă de amplasare a locuinţei faţă de obiectivul deja existent şi care la data de 01.02.2005 (data demarării de către reclamant a demersurilor în vederea construirii locuinţei) funcţiona, fiind în legalitate până în acel moment, îi revenea inclusiv reclamantului.

Se mai susţine că, potrivit art. 31 lit. b) din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, regimul economic al imobilului reprezintă „folosinţa actuală, extrasul din regulamentul local de urbanism aferent planului urbanistic în vigoare la data emiterii, privind funcţiuni permise sau interzise, reglementări fiscale specifice localităţii sau zonei”, iar conform lit. c) a aceluiaşi articol, regimul tehnic al imobilului reprezintă „extras din regulamentul local aferent documentaţiei de urbanism aprobate în vigoare, cu precizarea documentaţiei de urbanism în vigoare la data emiterii, a numărului hotărârii de aprobare şi, după caz, perioada de valabilitate, procentul de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare a terenului, dimensiunile minime şi maxime ale parcelelor, echiparea cu utilităţi, edificabil admis pe parcelă. circulaţii şi accesuri pietonale şi auto, parcaje necesare, alinierea terenului şi a construcţiilor faţă de străzile adiacente terenului, înălţimea minimă şi maximă admisă”. Ori, conform certificatului de urbanism nr. 3104 din 28.1 0.2003, emis societăţii în cauză, respectiv conform punctului 3 din certificat, procentul de ocupare al terenului în acea zonă, de locuinţe, este de 30% iar procentul de ocupare al terenului de către instituţii şi servicii, este de 60%.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 - 208 şi art. 245 din NCPC, art. 7 alin. 3 şi art. 11 alin. 2 din Legea nr.554/2004 şi art. 31 lit. b şi c din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.

Prin sentinţa nr. 302/12.04.2017 Tribunalul Galaţi a respins, ca nefondată, atât excepţia invocată de pârâta D.S.P. Galaţi cât şi acţiunea formulată de reclamantul N.M.  în contradictoriu cu pârâta D.S.P. Galaţi.

Prin decizia nr. 137/25.01.2018 Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de reclamantul N.M., a casat sentinţa nr. 302/2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În considerentele hotărârii pronunţată de instanţa de control judiciar s-a menţionat ca, în rejudecare, să se depună la dosar avizul a cărui anulare a fost solicitată precum şi actele care au stat la baza emiterii acestuia. De asemenea  s-a stabilit că va fi pusă în discuţie necesitatea introducerii în cauză a beneficiarului actului administrativ a cărui anulare se solicită şi că vor fi avute în vedere celelalte apărări ale reclamantului.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de 19.03.2018

La termenul de judecată din data de 18.04.2018, pârâta DSP Galaţi, prin reprezentant, a susţinut că se află în imposibilitate a depune la dosar avizul sanitar 2560/13.11.2003 şi actele care au stat la baza emiterii acestuia, întrucât, atât actul administrativ cât şi documentaţia care a stat la baza emiterii acestuia, se păstrează timp de 10 ani, astfel că documentele nu mai există la acest moment.

Întrucât reclamantul a indicat ca beneficiar al actului administrativ a cărui anulare se solicită SC A.C. SRL, faţă şi de aspectele invocate de pârâta DSP Galaţi, instanţa a pus în discuţie introducerea în cauză, în calitate de pârât a societăţii mai sus menţionate şi a dispus în acest sens.

La data de 09.05.2018, reclamantul a precizat că îşi restrânge obiectul pretenţiei deduse judecăţii, în sensul că solicită anularea parţială a avizului sanitar favorabil nr. 2560/13.11.2009 eliberat de D.S.P. Galaţi, respectiv numai pentru hala nr. 5 care se învecinează cu locuinţa sa.

Pârâta SC A.C. SRL a formulat întâmpinare.

Pe cale de excepţie a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, arâtând că avizul sanitar nr. 2560/13.11.2003 a fost emis către SC P.I. SRL, SC A.C. SRL fiind înfiinţată abia la data de 13.10.2005.

Pe fondul cauzei, se solicită respingerea acţiunii ca nefondată.

Pârâta precizează că imobilul situat în Galaţi, str....  imobil industrial format din 8 corpuri de clădire (ateliere, magazii, birouri) a fost achiziţionat de SC P.I. SRL, de la SC H.I. SRL, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1471/22.05.2003. în baza certificatului de urbanism nr. 3104/28.10.2003 eliberat de Primăria mun. Galaţi a fost schimbată destinaţia construcţiilor existente pe teren, din „hale fabrică textile în hale transformări auto, fără a se aduce modificări constructive halelor”.

Avizul sanitar nr. 2560/13.11.2003 a fost eliberat de D.S.P. Galaţi pentru amenajare obiectiv „întreţinere şi reparaţii autovehicule.

Se precizează că reclamantul a achiziţionat un teren liber de construcţii în imediata vecinătate a terenului din str. ......, în anii următori ridicându-şi locuinţa.

Pârâta mai precizează că SC P.I.SRL a intrat în lichidare şi s-a radiat la data de 14.11.2013 iar imobilele din str. ... au intrat în proprietatea asociaţilor P.I. SRL, iar folosinţa gratuită a imobilelor a fost cedată către SC A.C. SRL care desfăşoară acelaşi obiect de activitate, respectiv „întreţinere şi reparaţii autovehicule”.

Se precizează că urmare a sesizărilor reclamantului, societatea a fost sancţionată contravenţional, în baza procesului verbal seria AB nr. 03585/11.07.2016, proces verbal anulat de instanţa de judecată, iar în urma procesului verbal de constatare a condiţiilor igienico – sanitare seria CSP nr. 00047136/18.05.32016 întocmit de DSP Galaţi , s-a luat măsura ca hala cea mai apropiată de casa reclamantului să nu fie folosită decât pentru depozitare şi s-au montat ferestre termopan.

Pârâta apreciază ca fiind nefondată acţiunea formulată.

Prin sentinţa nr. 794 din 13.07.2018 a Tribunalului Galaţi a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta D.S.P. Galaţi, admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.C. SRL şi respinsă acţiunea formulată de reclamantul N.M., în contradictoriu cu  SC A.C. SRL, ca fiind ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă acţiunea  formulată de reclamantul N.M.  în contradictoriu cu pârâta D.S.P. Galaţi, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamatul N.M. criticând-o ca fiind nelegală, conform art. 20 din Legea nr. 554/2004.

În esenţă, recurentul a precizat că în anul 2003 a cumpărat un imobil din Galaţi, str. .... nr. ..., vecin cu imobilul deţinut de SC A.C.SRL, care a obţinut certificatul de urbanism nr. 3104/28.10.2003 pentru schimbarea destinaţiei halelor cumpărate în transformare auto, fiind eliberat şi avizul sanitar favorabil nr. 2560/13.11.2003 de către D.S.P. Galaţi, a cărei anulare parţială se solicită.

Recurentul a mai precizat că administratorul societăţii a fost de rea-credinţă prin aceea că a ascuns inspectorilor D.S.P. Galaţi faptul că terenul venin aparţine altei persoane, unde urmează a fi edificată o clădire.

În mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond că la momentul emiterii avizului, în lipsa construcţiei, nu se pune problema încălcării normei prevăzute în OMS nr. 536/1997.

Zona din Galaţi, str. ... nr... , fiind zonă rezidenţială, situată în apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi (deci în centrul mun. Galaţi) aşa cum rezultă din certificatul de urbanism eliberat societăţii pentru schimbarea destinaţiei halelor  şi din certificatul de urbanism eliberat mie pentru edificarea unei locuinţe, se impunea cu atât mai mult verificarea vecinătăţilor,

Dacă administratorul societăţii ar fi arătat situaţia juridică a terenului meu şi dacă inspectorii ar fi verificat aceasta, cu siguranţă avizul ar fi ţinut cont de situaţia viitoare din teren ( construirea unei locuinţe) şi ar fi fost eliberat în alte condiţii.

Poate că avizul respectiv s-ar fi eliberat pentru toate clădirile cumpărate de societate, mai puţin această hală situată la aproximativ 3-4 m de locuinţa mea.

Dar cum să verificăm conţinutul avizului dacă acesta nu poate fi prezentat ? Probabil că societatea are un motiv serios să nu-l prezinte instanţei. Nu se poate concepe să nu deţii un asemenea document important în baza căruia îţi desfăşori activitatea.

În plus, recurentul şi-a restrâns pretenţiile şi am solicitat anularea parţială a acestui aviz , doar în ceea ce priveşte hala dinspre locuinţa mea , fără ca prin această măsură să fie influenţată activitatea societăţii ( există extrasul de informare depus din care rezultă suprafaţa construită şi numărul de hale proprietatea societăţii).

Prin întâmpinarea depusă de intimata D.S.P. Galaţi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata D.S.P. Galaţi a precizat că în halele în care îşi desfăşoară activitatea SC A.C. SRL a funcţionat o fabrică de textile încă de dinainte de 1990. Astfel, conform art. 9 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2266/24.08.1998, încheiat între SC G. SA Galaţi şi SC R.I. SRL, SC G. SA Galaţi a dobândit construcţia prin edificare şi stăpânire continuă şi publică de peste 40 de ani.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1471/22.05.2003, terenul în suprafaţă de 3.188,8 mp şi construcţiile edificate pe acest teren, în suprafaţă de 2.244,43 mp, intră în proprietatea actualilor deţinători care, conform certificatului de urbanism nr. 3104/28.10.2003, schimbă destinaţia halelor, din fabrică de textile, în hale transformări auto, fără a se aduce modificări constructive acestora.

Ulterior, la data de 01.02.2005, Primăria Municipiului Galaţi a eliberat reclamantului certificatul de urbanism nr. 323/2005 pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru locuinţă.

Atât la data emiterii avizului favorabil din 13.11.2003, cât şi la data emiterii certificatului de urbanism al recurentului, respectiv la data de 01.02.2005, era în vigoare O.M.S. nr. 536/23.06.1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei.

Potrivit art. 4 din norme „ Unităţile de mică industrie, comerciale şi de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc. şe amplasează în clădiri separate, la distanţa de minimum 15 m de ferestrele locuinţelor. Distanţa se măsoară între faţada locuinţei si perimetrul unităţii.'"

Aceste prevederi se regăsesc şi în O.M.S. nr. 119/04.02.2014.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale mai sus arătate, instanţa de fond a reţinut corect că „la momentul emiterii avizului sanitar favorabil nr. 2560/13.11.2003, în lipsa construcţiei-locuinţă, proprietatea reclamantului, nu se punea problema încălcării normei prevăzute de OMS nr. 536/1997, astfel că avizul sanitar favorabil tir. 2560/2003 nu apare ca fiind emis contrar dispoziţiilor legale indicate de reclamant."

Mai mult, reclamantul ar fi putut, şi trebuia, să edifice locuinţa, amplasând-o astfel încât între faţada acesteia şi perimetrul unităţii să fie o distanţă de 15 m.

Având în vedere cele de mai sus, considerăm că hotărârea instanţei de fond prin care s-a respins acţiunea formulată de reclamant este temeinică şi legală.

Raportat la susţinerile reclamantului precum că avizul ar fi putut fi eliberat pentru toate halele, mai puţin cea situată Ia aproximativ 3-4 m de locuinţă, menţionăm că avizul a fost eliberat pentru activitatea desfăşurată, respectiv pentru întreg obiectivul în care urma să se desfăşoare această activitate, ceea ce înseamnă că pentru emiterea avizului au fost luate în calcul toate halele în care urma să se desfăşoare activitatea şi, luând în considerare faptul că hala la care se face referire era deja construită, nefiind o construcţie nouă, la emiterea acestui aviz a fost luată în calcul inclusiv această hală. Mai mult, atât la emiterea acestui aviz, cât şi în prezent, avizele sanitare favorabile sunt eliberate doar în cazul în care sunt respectate prevederile legale pentru eliberarea acestora. Astfel, acestea nu pot fi eliberate parţial favorabil.

Reclamantul, în mod eronat reţine că nicio dispoziţie legală nu-i impune obligaţia respectării distanţei prevăzute de O.M.S. nr. 536/1997, respectiv O.M.S. nr. 119/2014, această obligaţie incubând doar agenţilor economici. Această obligaţie incumbă atât unităţilor comerciale şi de prestări servicii, etc. care se amplasează într-o zonă cu locuinţe, cât şi persoanelor fizice care edifică locuinţe în apropierea unor astfel de unităţi, singura diferenţă constă în faptul că în cazul amplasării unei astfel de unităţi într-o zonă cu locuinţe se solicită prin certificatul de urbanism aviz din partea direcţiilor de sănătate publică. Mai mult, pentru punerea în funcţiune a acestor unităţi este necesar aviz sanitar de funcţionare sau autorizaţie sanitară de funcţionare, în funcţie de specificul activităţii. în schimb, în cazul edificării de locuinţe individuale, de cele mai multe ori, nu este solicitat avizul direcţiilor de sănătate publică, ajungându-se în astfel de situaţii.

Analizând recursul declarat de reclamantul Năzare Mircea prin prisma criticilor invocate care se subsumează disp. art. 488n alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., Curtea reţine că recursul este nefondat, avându-se în vedere următoarele:

Analizarea condiţiilor de legalitate ale unui act administrativ, în speţă avizul sanitar nr. 2560/13.11.2003 emis de intimată, vizează momentul emiterii acesteia şi nu momentul ulterior emiterii actului administrativ, când recurentul N.M. a obţinut certificatul de urbanism la data de 01.02.2005.

Astfel, la momentul emiterii avizului sanitar nr. 2560/13.11.2003, pe terenul recurentului nu era edificată nicio construcţie, şi în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că nu s-au încălcat prevederile art. 4 din OMS nr. 536/1997.

Pe de altă parte recurentul a solicitat prin precizările ulterioare doar anularea parţială a acestui aviz, doar în ceea ce priveşte hala dinspre locuinţa acestuia, fără ca prin această măsură să fie influenţată activitatea societăţii, iar intimata a dispus luarea de măsuri în scopul limitării disconfortului produs vecinilor, prin montarea la respectiva hală de geamuri termopan, iar în prezent hala este folosită ca spaţiu de depozitare.

În consecinţă, hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, cât timp la momentul emiterii avizului sanitar nr. 2560/2003 nu s-a făcut dovada încălcării vreunei norme legale, conform OMS nr. 536/1997, nefiind incidente disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.

În baza art. 496 alin. 1 C.proc.civ. va respinge recursul ca nefondat.