Cercetarea prealabilă a salariatului. Culpa salariatului care refuză să facă vreo declaraţie referitor la faptele reţinute în sarcina sa. Referitor la cercetarea prealabilă, Curtea constată că intimatul-contestator a fost invitat de angajator la s...

Cercetarea prealabilă a salariatului. Culpa salariatului care refuză să facă vreo declaraţie referitor la faptele reţinute în sarcina sa.

Referitor la cercetarea prealabilă, Curtea constată că intimatul-contestator a fost invitat de angajator la Serviciul Personal în vederea efectuării

cercetării prealabile şi acesta a refuzat să facă vreo declaraţie cu privire la acele fapte reţinute în sarcina sa.Refuzul de a da notă explicativă

 conduce la culpa contestatorului, care a refuzat să dea vreo explicaţie, astfel că tribunalul trebuia să judece cauza pe fond şi nu pe excepţie, întrucât

nu se poate reţine neefectuarea cercetării prealabile din culpa societăţii angajatoare, ci din culpa intimatului, pentru motivele sus-citate.

(Decizia civilă nr.1204/R-CM din 26 iunie 2009)

Prin cererea înregistrată la 26 februarie 2009, petentul  C.A. a solicitat anularea deciziei nr.29/05.02.2009, emisă de intimata societate din Râmnicu

Vâlcea, prin care, în baza art.61 lit.a Codul muncii  i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, reintegrarea în funcţia avută şi obligarea

 angajatorului să-i plătească drepturile salariale la care era îndreptăţit, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că lucrează la unitatea intimată din data de 1 martie 1978, în funcţia de presator în cadrul diviziei

Fitting/Cazangerie. La data de 29 ianuarie 2009 s-a prezentat la locul de muncă în schimbul II şi trebuia să execute împreună cu echipa sa un

„fund eliptic” de O 2200 din inox. Presa pe care urma să o utilizeze prezenta defecţiuni tehnice de mai mulţi ani şi după terminarea fazei I (de ambutisare) nu s-a mai putut trece la faza a II-a şi atunci s-a întrerupt lucrarea pentru a se face reparaţiile necesare. Au finalizat presa a doua zi şi aceasta a fost preluată de beneficiar şi montată, fiind folosită şi în prezent fără să i se găsească vreo defecţiune.

A mai arătat contestatorul, că la data de 04.02.2009 a fost chemat la directorul coordonator care i-a adus acuzaţii cu privire la piesa executată şi a

fost obligat să semneze o declaraţie prin care îşi recunoştea vinovăţia.

Contestatorul apreciază că măsura de concediere este nelegală, întrucât nu s-au luat măsuri niciodată pentru aducerea utilajelor într-o stare bună de

 funcţionare şi în acest context s-a procedat la îndepărtarea sa pentru că devenise o persoană incomodă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea contestaţiei pe considerentul că s-a luat decizia de desfacere a contractului

individual de muncă ca urmare a abaterii grave săvârşită de contestator la data de 29.01.2009, abatere care a tulburat profund activitatea angajatorului.

Astfel, contestatorul avea de urmărit nişte paşi standard pentru executarea în condiţii de calitate a piesei „fund elipsoidal” din tablă de inox şi

trebuia să respecte anumite etape de ambutisare : documentarea, preîncălzirea sculelor la minim 200 0C cu ajutorul unui disc special şi pregătirea şi

 verificarea pirometru optic necesar pentru verificarea temperaturii pe presă la începutul ambutisării şi la sfârşit de ambutisare. În acest sens,

s-a arătat că nu au fost respectate dimensiunile piesei şi procedura, fapt ce a condus la realizarea unei piese necorespunzătoare.

Prin sentinţa civilă nr.427 din 14 aprilie 2009, Tribunalul Vâlcea  a admis contestaţia, a constatat nulitatea deciziei nr.29/05.02.2009, emisă de

intimată şi a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior emiterii acestei decizii.

A fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi

beneficiat contestatorul, cu începere de la data emiterii deciziei şi până la data reintegrării contestatorului în funcţia deţinută.

Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nedovedită.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin decizia contestată, intimata a sancţionat disciplinar pe contestator cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în baza art.61

lit.a din Codul muncii , începând cu data de 05.02.2009.

Analizând decizia contestată sub aspectul cerinţelor de conţinut obligatorii prevăzute de art.268 alin.(2 ) Codul muncii, tribunalul a apreciat că în

cauză au fost încălcate dispoziţiile cuprinse la literele a) şi c) ale art.268 al.2,  fapt ce atrage nulitatea absolută a acestei decizii de desfacere

a contractului de muncă.

Astfel, în ceea ce priveşte menţiunile obligatorii cuprinse la art.268 alin.2 lit.a Codul muncii, s-a constatat că în decizia contestată nu se indică

fapta care constituie abatere disciplinară, nu sunt precizate prevederile din Statutul personal, Regulamentul intern sau Contractul Colectiv de Muncă,

care au fost încălcate de contestator.

Fapta contestatorului care constituie abatere disciplinară este precizată doar generic în sensul că acesta ar fi comis abateri grave în procesul de

producţie şi nu ar fi respectat atribuţiile din fişa postului, făcându-se o referire prealabilă la un referat întocmit în data de 04.02.2009. Or, simpla

 trimitere la acest referat nu reprezintă o respectare a condiţiei legale de descriere în concret a abaterii disciplinare pretins a fi comisă de către

 contestator, iar decizia nr.29/5.02.2009 nu poate fi completată ulterior cu menţiunile cuprinse în referatul mai sus menţionat.

Din analiza dispoziţiilor art.268 Codul muncii, rezultă că prin normele acestei legi – cadru în materia raporturilor de muncă, fiind norme de protecţie,

 legiuitorul a înţeles să reglementeze strict procedura de emitere a dispoziţiei de sancţionare, procedură care este aceeaşi indiferent de sancţiunea

aplicată salariatului, câtă vreme textul de lege invocat nu face distincţie.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art.266 Codul muncii, în care se prevede că angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu

gravitatea abaterii disciplinare săvârşite, avându-se în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fost săvârşită; gradul de vinovăţie al

salariatului; consecinţele abaterii disciplinare; comportarea generală în serviciu a salariatului; eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior

 de acesta.

Prin urmare, gravitatea abaterii disciplinare se apreciază în raport de elementele mai sus menţionate, care decurg numai din descrierea detaliată,

 în amănunt şi, în acelaşi timp, în concret, a faptei ce constituie abatere disciplinară.

Decizia contestată nu respectă nici dispoziţiile art.267din Codul muncii, potrivit cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură nu poate

 fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul

 va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, ora şi locul întrevederii.

Faptul că la data de 04.02.2009 s-a întocmit un referat al Diviziei Fitting/Cazangerie din cadrul societăţii intimate, iar la data de 05.02.2009 s-a

dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului, reprezintă o dovadă certă a împrejurării că nu s-a respectat

cerinţa obligatorie prevăzută de lege de a se efectua cercetarea disciplinară prealabilă.

Întrucât angajatorul nu a convocat în scris pe contestator la efectuarea cercetării prealabile a faptei ce pretinde a fi abatere disciplinară, decizia

 contestată este lovită de nulitate absolută. Cercetarea disciplinară prealabilă nu a fost efectuată, astfel încât contestatorul nu a putut să-şi facă

apărările necesare.

Potrivit dispoziţiilor art.63 alin.1 din Codul muncii, concedierea disciplinară poate fi dispusă numai după efectuarea de către angajator a cercetării

 prealabile, în cursul căreia salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa, să ofere toate probele şi motivaţiile

pe care le consideră necesare.

Întrucât decizia nr.29/05.02.2009, emisă de intimată nu respectă prevederile legale, dovadă fiind faptul că nu au fost descrise în amănunt abaterile

 săvârşite de contestator, iar pe de altă parte nu au fost menţionate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, sau dacă

s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, tribunalul a constatat că decizia contestată este nulă absolut, fapt ce atrage inutilitatea analizării

 temeiniciei acesteia.

Legiuitorul a înţeles să instituie această sancţiune tocmai ca o garanţie a salariatului că apărările sau explicaţiile date în justificarea atitudinii

 imputate au fost analizate şi avute în vedere de angajator, iar decizia de sancţionare nu este luată arbitrar.

Dat fiind caracterul formal al deciziei de sancţionare ce rezultă din caracterul imperativ al dispoziţiilor art.268 Codul muncii, lipsa menţiunilor

obligatorii pe care decizia trebuie să le cuprindă nu poate fi complinită prin alte măsuri sau probe administrate în acest sens.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, societatea intimată care a criticat hotărârea atacată în esenţă pentru motive de nelegalitate şi

 netemeinicie, susţinând că în mod greşit instanţa de fond nu a constatat că recurenta a îndeplinit dispoziţiile art.267 alin.1 din Codul Muncii care

reglementează modalitatea de cercetare prealabilă a abaterii disciplinare.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că reclamantul a fost convocat în scris cu adresa nr.1715/2009, că acesta a refuzat să dea o notă explicativă

 şi că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.267 alin.3 din Codul Muncii potrivit cărora ”neprezentarea salariatului la convocarea făcută, fără

un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea fără efectuarea cercetării prealabile”.

S-a mai menţionat că cercetarea prealabilă nu s-a putut efectua din culpa contestatorului, astfel încât, în mod greşit instanţa de fond a constatat

nulitatea deciziei pe motiv că au fost încălcate de recurentă prevederile art.63 şi art.267 alin.1 din Codul Muncii.

De asemenea, s-a arătat în recurs că în mod greşit prima instanţă a reţinut că, la emiterea deciziei de desfacerea contractului individual de muncă al

intimatului, recurenta a încălcat prevederile art.268 alin 2 lit.a şi c din Codul Muncii, deşi realitatea contrazice acest aspect întrucât societatea

 pârâtă a descris fapta care constituie abatere disciplinară şi a indicat motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat sau motivele pentru care în condiţiile prevăzute de art.67 nu a fost efectuată cercetarea prealabilă.

În drept şi-a întemeiat recursul pe disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Intimatul-contestator a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor

de judecată.

Recursul a fost admis, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, reţinându-se următoarele:

În mod nelegal prima instanţă a constatat nulitatea deciziei nr.29/05.02.2009 emisă de societatea intimată, considerând că aceasta nu respectă prevederile

 legale, deşi, cercetând conţinutul acestei dispoziţii, Curtea a constatat că a fost precizat motivul pentru care s-a dispus desfacerea disciplinară a

 contractului individual de muncă al contestatorului, şi anume nerespectarea procedurilor şi instrucţiunilor de lucru, fapt ce a condus la înregistrarea

 de costuri importante datorate neconformităţii.

S-a arătat şi faptul că la întocmirea deciziei nr.29/05.02.2009 emisă de intimată pentru desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului

 C.A. s-a avut în vedere şi referatul diviziei Fitting/Cazangerie nr.714/04.02.2009, unde se descriu faptele reţinute în sarcina contestatorului.

De asemenea, s-au menţionat reglementările ce au fost încălcate de contestator din punctul de vedere al societăţii recurente şi anume art.179 lit.g din

C.C.M., art.18.14; 21.4 din Regulamentul de ordine interioară art.61 lit.a coroborat cu art.264 alin.1 lit.f din Codul Muncii cu modificările şi

completările ulterioare.

Referitor la cercetarea prealabilă s-a constatat că prin adresa nr.715 din 04.02.2009 emisă de intimată (f.20 dosar fond), contestatorul a fost invitat

la Serviciul Personal în data de 04.02.2009, orele 12, în vederea efectuării cercetării prealabile şi salariatul a refuzat să facă vreo declaraţie

 referitor la acele fapte reţinute în sarcina sa.

Acest aspect rezultă şi din procesul-verbal aflat la fila 21 dosar fond şi anume faptul că salariatul C.A. a refuzat să dea notă explicativă.

În concluzie, s-a reţinut că societatea recurentă nu a încălcat prev.art.63 alin.1 si art.268 din Codul Muncii pentru a se constata nulitatea deciziei nr.29/05.02.2009, întrucât cercetarea prealabilă nu s-a putut efectua din culpa contestatorului care a refuzat să dea vreo explicaţie şi mai mult, în decizia de desfacere a contractului individual de muncă al acestuia sunt descrise motivele care au condus societatea să ia această măsură.

Faţă de aceste considerente, constatându-se că în speţă se impune judecarea cauzei pe fond de prima instanţă şi nu pe excepţie, în baza art.312 şi art.315 din Codul de procedură civilă a fost admis recursul, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la prima instanţă, pentru soluţionarea litigiului în fond.

Domenii speta

Spete similare