Excepţie de nelegalitate

Conţinut speţăExcepţie de nelegalitate

 Prin Decizia nr. 1867/R din 27.03.2014, pronunţată în dosarul nr. 1742/234/2012/a1* de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul formulat de CONSILIUL LOCAL şi SC C SRL şi s-a modificat sentinţa atacată în sensul că s-a respins excepţia de nelegalitate a preved.art.5 alin.1 din  Anexa nr.1 la HCL nr.69/11.05.2011, invocată de reclamantul M.I.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, aspectele legale de interpretarea textului art.4 din Legea nr.554/2004 republicată,  în ceea ce priveşte distincţia între actele administrative cu caracter normativ şi individual, precum şi de legătura de cauzalitate între actul administrat şi soluţionarea fondului litigiului, nu mai pot fi analizate în acest stadiu procesual deoarece, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate are competenţa de a verifica şi a constata dacă există această legătură de cauzalitate, or, în  cauză, a avut loc acest demers procedural din moment ce prin Încheierea din 28.11.2012, s-a dispus sesizarea instanţei de contencios administrativ în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004 republicată. Referitor la inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ, trebuie avut în  vedere faptul că în primul ciclu procesual, prin Sentinţa nr.1565/03.04.2013, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, iar instanţa de recurs prin Decizia nr.4895/02.07.2013, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, ţinând cont de textul art.4 din Legea contenciosului administrativ,  anterior intrării în vigoare a preved.art.54 din Legea nr.76/2012.

Pe fondul cauzei, instanţa de recurs a constatat că, a fost invocată excepţia de nelegalitate  a art.5 alin.1 din Anexa la HCL nr.69/2011, în raport de preved. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată şi HG nr.1391/2006 modificată, dar şi de Constituţia României şi Protocolul adiţional nr.1 şi 4 al Curţii Europene a Drepturilor Omului .

Potrivit textului art.5 alin.1 din Regulamentul de exploatare a parcărilor şi zonelor de staţionare cu plată aflate pe domeniul public al Municipiului Gheorgheni, aprobat prin HCL nr.69/2011,  act aflat la filele 14-22 dosar fond rejudecare, staţionarea sau parcarea fără respectarea tuturor obligaţiilor de la art.4 atrage după sine blocarea roţilor autoturismului, proprietarul acestuia fiind obligat la plata unei taxe de deblocare. Acelaşi regulament, reglementează prin textul art.13 că staţionarea sau parcarea fără îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art.4 constituie contravenţie şi se sancţionează cu o sancţiune contravenţională şi cu o sancţiune complementară, constând în blocarea unei roţi  a automobilului, iar după expirarea a 48 de ore, ridicarea autoturismului. În art.17 alin.1, se prevede că deblocarea roţii se face de operator, numai după achitarea taxelor de deblocare stabilit prin prezentul regulament. În art.14 alin.2 din regulament se prevede că agenţii constatatori, vor fi sprijiniţi în acţiunea de identificare a proprietarilor autovehiculelor care  nu respectă obligaţiile ce decurg din regulament şi de alte instituţii.

Cert este faptul că, excepţia de nelegalitate a fost invocată doar în ceea ce priveşte art.5 alin.1 din regulament nu şi în ceea ce priveşte  art. 13 şi 17, acestea din urmă fiind cele care detaliază măsurile determinate de nerespectarea obligaţiilor precizate la art.4 şi care practic generează obligaţii de plată a taxei de deblocare.

În motivarea excepţiei de nelegalitate se susţine în esenţă că, imobilizarea unui vehicul se dispune de către poliţistul rutier ca urmare a săvârşirii unei fapte prevăzute de art.117 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, că printre aceste fapte nu se regăseşte staţionarea  neregulamentară.

Imobilizarea unei autovehicul ca urmare a săvârşirii de către conducătorul acesteia a uneia din faptele prev. de art.117 alin1.din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată  este, fiind vorba într-adevăr despre o sancţiune contravenţională complementară reglementată de art.96 alin.1 lit.d, măsură dispusă de poliţistul rutier în condiţiile reglementate de art.117 din acelaşi act normativ.

Faptul că, staţionarea sau parcarea fără respectarea obligaţiilor stabilite printr-un regulament de exploatare  a parcărilor şi zonelor de staţionare cu plată aflate pe domeniul public al unităţii administrativ teritoriale  nu se află printre faptele enumerate de art.117 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, nu înseamnă că este nelegală emiterea unor acte administrative de reglementare a unui alt domeniu decât cel al circulaţiei pe drumurile publice, deoarece Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată reglementează circulaţia pe drumurile publice, or reglementarea modului de ocupare a locurilor de parcare nu este exclusiv reglementată de acest act normativ. Această interpretare este susţinută şi de HG nr.147/2002 care reglementează blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor sau remorcilor staţionate neregulamentar pe drumurile publice şi potrivit căreia constatarea  staţionării neregulamentare şi aplicarea sancţiunilor se efectuează de ofiţeri sau  subofiţeri de poliţie, de primar, precum şi de împuterniciţi ai consiliilor locale, act normativ ce reglementează şi deblocarea ori restituirea autovehiculelor condiţionat, printre altele şi de dovada achitării taxei speciale stabilite de consiliul local. Acest act normativ nu poate fi considerat abrogat implicit prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, dacă se ţine cont de preved.art.67 alin.1 din Legea nr.24 şi de faptul că în cadrul dispoziţiilor finale ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, HG nr.147/1992 nu se regăseşte printre actele normative expres a fi abrogate, act normativ despre care nu se poate susţine că nu ar fi putut fi identificat dacă s-ar considera că ar conţine norme contrare. În plus, în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată nefiind reglementată  în mod expres staţionarea vehiculului printre faptele ce atrag sancţiunea complementară a imobilizării acestuia, nu se poate ajunge la concluzia că HG nr.147/1992 ar conţine norme contrare. În motivarea excepţiei de nelegalitate se face pur şi simplu referire la textele art.96 alin.8, art.117 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, precum şi la art.177 şi 216 alin.1 şi 2 din HG nr.1391/2006 modificată fără însă a se motiva cu argumente pertinente, convingătoare în ce constă nelegalitatea art.5 alin.1 din regulamentul aprobat prin HCL nr.69/2011, în raport cu toate aceste texte legale indicate. În ceea ce priveşte HG nr.1391/2006 prin care s-a aprobat regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, este indicat art.177 şi 216 alin.1 şi 2 care de fapt reglementează constatarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv imobilizarea efectuată de poliţişti în cazul şi condiţiile prevăzute de lege, fără vreo explicaţie în susţinerea pretinsei nelegalităţi a art.5 alin.1 din regulamentul aprobat prin HCL nr.69/2011, sub aspectul incidenţei acestor texte legale în reglementarea modului de exploatare  a parcărilor şi zonelor de staţionare cu plată aflate pe domeniul public al Municipiului.

Instanţa de fond a constatat nelegalitatea art.5 alin.1 din regulament, reţinând că imobilizarea unui vehicul este o sancţiune contravenţională şi că HG nr.147/1992 este abrogată implicit prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, astfel că HG nr.147/1992 nu poate fi avut în vedere ca bază legală pentru justificarea prevederilor care formează obiectul excepţiei.

În textul art.5 alin.1 din regulament nu se vorbeşte despre „sancţiuni contravenţionale”, ci de blocarea roţilor autoturismelor în cazul încălcării obligaţiilor de la art.4 şi „obligaţia de plată a unei taxe de deblocare”. În textul art.13 din regulament se menţionează că blocarea roţilor constituie „sancţiune complementară”, văzută distinct ca sancţiune contravenţională, aspect ce rezultă din economia acestui text, dar, art.14  nu face obiectul excepţiei de nelegalitate. La fel, excede obiectul cauzei deduse judecăţii şi art.17 alin.1 din regulament cu privire la deblocarea roţii şi plata taxei de deblocare, taxă al cărei cuantum este reglementat de textul art.6 din acelaşi regulament.

În contextul celor arătate şi în limitele obiectului excepţiei de nelegalitate, art.5 alin.1 din regulament, respectând principiul disponibilităţii în procesul civil, instanţa a constatat că ambele recursuri sunt fondate astfel că văzând şi preved.art.312 alin.2 Cod procedură civilă l-a admis şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins excepţia de nelegalitate.

Domenii speta

Spete similare