Dreptul de a solicita eliberarea unui duplicat în condițiile refuzului de a achita taxa prevăzută de lege în acest scop.

Dreptul de a solicita eliberarea unui duplicat în condițiile refuzului de a achita taxa prevăzută de lege în acest scop.

Reclamantul nu a făcut dovada scutirii de la plata taxei iar, potrivit dispoziţiilor legale, eliberarea unei copii duplicat se face numai după achitarea unei taxe, respectiv contra cost, astfel cum prevede art. 29 alin.(3) din Legea nr.16/1996.

Decizia civilă nr. 254/05.03.2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 06.02.2018, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta LOCONFORT S.A., obligarea la eliberarea unei copii legalizate de pe documentele ce se regăsesc în arhiva preluată de la fostul Oficiu pentru construirea şi vânzarea locuinţelor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pentru eliberarea cărţilor de identitate trebuia să prezinte contractul de construire nr.100 al apartamentului situat în Galaţi, str. O. nr.14, bloc M..., ap...., M19. Contractul de construire a fost încheiat de acesta cu OCVL Galaţi la data de 25.11.1976. În afara acestui document s-a solicitat şi procesul verbal de predare primire al apartamentului care s-a finalizat în anul 1978. Motivat de faptul că a cerut remedieri înainte de semnare a refuzat semnarea acestui document pe care nu l-a primit.

La data de 15.01.2018 s-a prezentat la registratura societăţii LOCONFORT S.A. cu o petiţie în care a explicat cum s-au petrecut faptele, că nu a semnat şi nu a primit documentul de care are nevoie, solicitând informaţii privind modul în care poate intra în posesia lui. Petiţia a fost înregistrată sub numărul 62/15.01.2018. La data de 31.01.2018 a primit un email în care i s-a comunicat că în arhivă societăţii există documentele care au stat la baza contractului de construire nr.53/101 din 24.02.1978, precum şi procesul verbal de predare primire recepţie a locuinţei nr.101 din 13.07.1978. I s-a mai comunicat că pentru a obţine un duplicat sau copii după actele solicitate este aşteptat la sediul societăţii în vederea achitării tarifelor şi a completării unei cereri corespunzătoare.

Reclamantul a susţinut că s-a prezentat la registratură unde i-a fost comunicat că trebuie să prezinte un anunţ în ziarul Viaţa Liberă că a pierdut documentele de care are nevoie şi un certificat de atestare fiscală pentru apartamentul pe care îl deţine. Este evident faptul că declararea publică a pierderii documentelor solicitate pe care nu le-a semnat şi nici primit nu este nici morală şi nici legală. Având în vedere că certificatul fiscal atestă că a achitat amenzile taxele şi impozitul la bugetul local nu reprezintă din punct de vedere legal un impediment pentru o societate care a preluat o arhivă şi valorifică duplicate sau copii de pe documentele aflate în ea, pentru a i se elibera documentele solicitate.

Faţă de cele prezentate reclamantul a solicitat să se elibereze procesul verbal de predare primire al apartamentului însoţit de anexa care priveşte lista remedierilor care trebuie efectuate, fără a depune anunţul la Viaţa Liberă şi Certificatul Fiscal, exonerarea de la plata tarifelor şi daune morale de 1000 lei pentru umilinţa la care a fost supus precum şi cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile din cerere.

În dovedirea cererii nu s-au solicitat probe.

Cererea a fost taxată cu suma de 50 lei conform art.16 lit. a) OUG nr.80/2013.

Prin Întâmpinarea, din data de 02.07.2018, pârâta a solicitat respingerea cererii.

Pârâta a arătat că în anul 1990 ca urmare a adoptării Decretului Lege nr.61 din 1990 vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie s-a dispus înfiinţarea întreprinderilor pentru vânzarea de locuinţe. La nivelul Primăriei Judeţene Galaţi în temeiul Deciziei nr.40/1990 s-a dispus înfiinţarea şi organizarea OJVL Galaţi. Ulterior în temeiul Decizie nr.60/1991 Prefectura Judeţului Galaţi a dispus înfiinţarea LOCOFORT S.A. prin preluarea patrimoniului şi activităţii OJCVL Galaţi.

Odată cu preluarea patrimoniului întreprinderii subscrisa a preluat şi arhiva OJCVL motiv pentru care societatea poate verifica şi elibera duplicate după contractele de construire şi procese verbale de predare primire în cazul pierderii sau distrugerii acestor documente, fără a putea elibera copii legalizate după aceste acte, având în vedere că acesta este un atribut exclusiv al notarului public.

Reclamantul s-a adresat societăţii prin petiţia nr.62/2018 şi a solicitat să i se elibereze o copie a Procesului verbal de predare preluare recepţie a locuinţei înregistrat sub nr.100 din 13.07.1978 privind imobilul situat în Galaţi, Micro 19, bl. M... et.5, ap.....

În urma verificărilor i s-a precizat că nu există decât un exemplar al contractului de construire nr.53 şi un exemplar al Procesului verbal de predare preluare recepţie a locuinţei înregistrat  sub numărul 100 din 13.07.1978, cu menţiunea că reclamantul a primit la data de 01.08.1978, confirmat cu semnătură exemplare după contract şi 2 exemplare după procesul verbal, motiv pentru care nu îi poate elibera originalul Procesului-verbal de predare preluare recepţie a locuinţei.

Pârâta a susţinut că a arătat disponibilitate prin răspunsul comunicat prin mail la data de 31.01.2018 de a elibera acestuia un duplicat al Procesului verbal, dar a solicitat ca acesta să depună anexat la cerere un anunţ la un cotidian local în cazul în care actul solicitat este reclamat ca fiind pierdut, precum şi un certificat de rol fiscal pentru a face dovada ca imobilul nu a fost înstrăinat urmând ca apoi să plătească tariful de 190 lei pentru eliberarea unui duplicat al actului solicitat.

Cu privire la daunele morale solicitate urmează să fie respinse pentru cele precizate anterior, precum şi pentru faptul că reclamantului nu au dorit decât să îi acorde atenţia rezolvându-i problemele solicitate.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile din cerere.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Prin Răspunsul la Întâmpinare, reclamantul a arătat că întâmpinarea nu este motivată în drept şi nici nu poate fi motivată pentru că în Legea Arhivelor precum şi în Metodologia de aplicare nu există nicio prevedere în care să se precizeze faptul că agentul economic poate să solicite depunerea de anexe la cererea prin care solicită copii ale unor documente aflate în arhivă, în speţă, un anunţ la ziar şi certificat fiscal. În schimb la art.29 alin.(1) din această lege se precizează că deţinătorii de documente sunt obligaţi să elibereze, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice, certificate, adeverinţe, copii şi extrase de pe documentele pe care le deţin, inclusiv de pe cele pentru care nu s-a împlinit termenul prevăzut la art.13, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant. La alin.(3) se precizează că serviciile arhivistice prestate de către operatorii economici se efectuează contra cost, pe baza unor tarife ale căror limite maxime sunt stabilite de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, cu avizul Arhivelor Naţionale.

În art.44 din Instrucţiuni creatorii şi deţinătorii de documente, aprobate de conducerea Arhivelor Naţionale prin Ordinul nr.217/1996 se prevede că deţinătorii de documente sunt obligaţi să elibereze, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice, certificate, copii şi extrase după documentele pe care le deţin, chiar dacă nu au împlinit termenul de 30 de ani dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant, sunt: vechimea în muncă, studii, drepturi patrimoniale. Art.47 din acelaşi act normativ prevede că „copiile sau extrasele se certifică sau, după caz se legalizează de unitatea care le eliberează”

Prin sentinţa civilă nr. 1072/5.12.2018 a Tribunalului Galaţi a fost respinsă cererea de chemare de în judecată formulată de reclamantul  M.D ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

În fapt, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea procesului verbal de vânzare cumpărare recepţie nr.100 fără a depune anunţul de pierdere a documentelor de care are nevoie, certificatul de atestare fiscală pentru apartamentul pe care îl deţine și taxa de 190 lei pentru eliberarea unui duplicat al procesului-verbal.

În drept, art. 29 alin.(3) Legea nr.16/1996 „Serviciile arhivistice prestate în condiţiile alin. (1) de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice se efectuează contra cost, pe baza unor tarife ale căror limite maxime sunt stabilite de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, cu avizul Arhivelor Naţionale”.

Tribunalul a  reţinut că cererea formulată de către reclamant nu poate fi admisă în lipsa achitării tarifelor aferente de către solicitant.

Potrivit procesului verbal de predare preluare recepţie rezultă că acesta a fost însuşit de către reclamant iar potrivit reţinerilor din procesul verbal rezultă că (fila 23, verso) procesul verbal a fost încheiat în 3 exemplare din care 2 exemplare au fost înaintate beneficiarului. Acesta semnând de primire procesul verbal.

Pentru eliberarea unui duplicat care reprezintă o copie cu putere de al doilea exemplar de pe actul original era necesară parcurgerea etapei prealabile pe care reclamantul nu a efectuat-o respectiv era necesară achitarea contravalorii duplicatului şi atestarea că bunul se află, în continuare, în proprietatea reclamantului, respectiv certificat fiscal, iar numai în cazul pierderii era necesară şi condiţia de a depune un anunţ într-un ziar de circulaţie locală.

Faţă de argumentele expuse Tribunalul a reţinut că era necesară achitarea taxei locale stabilite de către pârâta la suma de 190 lei pentru a putea beneficia de dreptul de a primi un duplicat, conform legislaţiei în vigoare. Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului deoarece acesta nu a făcut dovada scutirii de la plata sumei iar potrivit dispoziţiilor legale, eliberarea unei copii duplicat se face numai după achitarea unei taxe, respectiv contra cost, astfel cum prevede art.29 alin.(3) din Legea nr.16/1996.

Cu privire la cheltuielile de judecată, văzând că reclamantul a căzut în pretenţii conform art.453 Cod proc. Civ., Tribunalul a redus onorariul la suma de 400 lei cuvenit pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.D., întemeindu-se pe dispozițiile art.488 pct.6 din codul de procedură civilă care prevede că  se poate cere casarea unei hotărâri „când hotărârea dată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde  motive contradictorii  ori numai  motive străine de  natura cauzei”

În motivarea cererii formulate a arătat faptul că motivarea sentinţei primei instanţe se referă la  eliberarea unui duplicat , document străin de natura cauzei. În motivare se  invocă doar un fragment  din art.29 alin.3 din legea 16/1996. La data de 8.10.2018 , instanţa a primit  de la recurent  o cerere prin care a solicitat  să dispună depunerea avizului  emis de Arhivele Naţionale  pentru tariful de 190 practicat  de intimată fie şi pentru un duplicat făcând precizarea că acesta a solicitat  o copie legalizată de ăpe  procesul verbal, cerere care nu a fost pusă în discuţia părţilor. Arată că deşi  tariful era nelegal în lipsa unui aviz , tribunalul a reţinut faptul că  cererea reclamantului nu putea fi admisă  în lipsa achitării taxelor aferente de către solicitant. raportat la acestea apreciază că hotărârea  nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază.

Se arată, în cadrul motivelor de recurs faptul că  deşi prin cererea din 8.10.2018 recurentul a rugat instanța să dispună prezentarea  originalului procesului verbal pentru edificare, această cerere nu a fost pusă în discuţia părţilor . Recurentul arată că nici nu a semnat şi nici nu a primit originalul documentului.

În continuare recurentul a făcut referire la prevederile art. 29 alin.1 din legea 16/1996 şi a arătat faptul că raportat la textul acestui articol, recurentul s-a prezentat ca un om de bună-credință la sediul intimatei în urma e-mail-ului primit (în care se precizează că poate obţine o COPIE a documentului solicitat completând o cerere şi achitând o taxă) şi a fost trimis să îndeplinească, mai întâi, celelalte etape, respectiv anunţul la ziar şi certificatul fiscal. Plata taxei este condiţionata de cel care o primeşte;

 Aşa cum în întimpinare parcurgerea celorlalte etape, respectiv anunţul şi certificatul nu sunt motivate în drept, aspect semnalat la punctul 3, în răspunsul la întâmpinare, tot aşa instanţa nu le motivează în drept, condiţie impusă de art. 488 punctul c din Codul de procedură civilă, pentru casarea sentinţei;

 Derogarea instanţei de la parcurgerea etapei premergătoare prin care recurentul este scutit să prezinte anunţul la ziar, în condiţiile în care nu a pierdut Procesul verbal, face dovada inconsecvenţei acesteia şi o motivare contradictorie. Singura dovadă că nu a pierdut documentul este cercetarea faptului că nu a semnat şi primit documentul respectiv, care nu a fost pusă în discuţie şl asupra căruia a stabilit ca l-a semnat şi însuşit în două exemplare;

Cât despre dovedirea continuităţii proprietăţii prin prezentarea certificatului fiscal (document care dovedeşte plata datoriilor la bugetul local la sfârşitul lunii ianuarie a anului 2018, care nu poate fi condiţionata potrivit Codului fiscal) considerăm că proprietate poate fi dovedită cu titlul de proprietate sau o adeverinţă de rol. În concluziile trimise instanţei, recurentul se întreabă care ar fi riscul la care se expune intimata dacă renunţă la a condiţiona eliberarea fie şl a unui duplicat (cererea se referă la o copie legalizată). Deşi parţial retorică întrebarea a avut rol de bumerang efectul fiind respingerea ca neîntemeiată a cererii;

Pentru că duplicatul nu este nominalizat de art. 29 din Legea 16/1996 ca făcând parte dintre documentele ce trebuiesc eliberate în mod obligatoriu achitând o taxă avizată de Arhivele Naţionale, instanţa îi face un elogiu susţinând că este o copie cu puteri deosebite, fără a avea în vedere precizările făcute de recurent şi consemnate în încheierea de şedinţă din 21.11.2018 pe care le completează în continuare.

Duplicatul este o copie care reproduce documentul şi este resemnat de părţile implicate ori de succesorii în drept ai acestora, asumându-şi drepturile şi obligaţiile ce le revin din conţinutul documentului respectiv.

În întâmpinare, intimata precizează că nu este continuatorul activităţii instituţiei de la care a preluat arhiva. Această precizare face ca intimata să decadă din dreptul de a semna un duplicat.

În ce priveşte pe recurent, nu va resemna un duplicat până nu se va executa remedierea parchetului în camera în care locuieşte, în calitate de fiică. Dacă nu l-a semnat acum 40 de ani, nu se va prosti la bătrâneţe, deşi a avut necazuri cu eliberarea cărţii de identitate.

 Faţă de argumentele expuse, Tribunalul reţine că era necesară achitarea taxei locale stabilită de către pârâtă la suma de 190 lei pentru a putea beneficia de dreptul de a primi un duplicat, conform legislaţiei în vigoare. Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului deoarece acesta nu a făcut dovada scutirii de la plata sumei, iar potrivit dispoziţiilor legale, eliberarea unei copii duplicat se face numai după achitarea unei taxe, respectiv contra cost, astfel cum prevede art. 29 aliniat (3) din legea 16/1996".

Este evident faptul că în această motivare, tribunalul renunţă în totalitate la celelalte etape premergătoare, respectiv anunţul la ziar şi certificatul fiscal, contrazicând instanţa.

Este nevoit să aducă şi Tribunalului la cunoștință faptul că achitarea taxei a fost condiţionată de parcurgerea celorlalte etape, respectiv anunţul şi certificatul pe care nu le mai impune.

Strădania Tribunalului de a motiva sentinţa a dus la inventarea a doi termeni inexistenţi în art. 29 din Legea 16/1996, şi anume taxa locală şi copie duplicat.

De asemenea, aflându-se în dificultate în motivarea de drept, sentinţa Tribunalului utilizează doua sintagme cu caracter general - legislaţiei în vigoare şi dispoziţiilor legale - care nu reprezintă motivarea de drept a sentinţei.

În mod paradoxal, motivarea se încheie cu precizarea: „Pentru aceste considerente: tribunalul va admite cererea", pentru ca în dispozitiv să fie respinsă. în condiţiile articolului 488, punctul 6, este evidentă contradicţia între cele două afirmaţii.

Faţă de cele arătate a solicitat  admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.

În termen legal  S.C. Loconfort S.A. a depus întâmpinare  prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea acesteia a arătat că în anul 1990, ca urmare a adoptării Decretulului-Lege nr. 61 din 7 februarie 1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie,  publicat la data de 8 februarie 1990 în M.Of. 22 din 08-feb-1990 legiuitorul a dispus ca înfiinţarea întreprinderilor pentru vânzarea locuinţelor şi/sau a oficiilor specializate care erau mandatate să efectueze operaţiunile de vânzare de locuinţe construite din fondurile statului, în condiţiile prezentului decret-lege.

În temeiul Deciziei nr. 60 din 01.02.1991, Prefectura Judeţului Galaţi a dispus înfiinţarea S.C. Loconfort S.A. prin preluarea patrimoniului şi activităţii Oficiului Judeţean pentru Vânzarea Locuinţelor Galaţi şi parţială a patrimoniului Întreprinderii Judeţene de Gospodărire Comunala şi Locativă Galaţi.

Odată cu preluarea patrimoniului întreprinderii Judeţene de Gospodărire Comunală şi Locativă Galaţi, a preluat şi arhiva O.J.C.V. L. (Oficiul Judeţean pentru Construirea si Vânzarea Locuinţelor), motiv pentru care societatea poate verifica şi elibera duplicate după contractele de construire şi procesele-verbale de predare primire în cazul pierderii sau distrugerii acestor documente, fără a putea elibera copii legalizate după aceste acte, având în vedere că acesta este un atribut exclusiv al notarului public.

În conformitate cu Legea 16/1996, Arhivele Naţionale stabilesc norme ale activităţii arhivistice, implementează măsuri pentru gestionarea arhivelor, preiau documente pentru Fondul Arhivistic Naţional al României, motiv pentru care precizează că arhiva deţinută de către intimată nu a fost predată sau preluată de Arhivele Naţionale pentru Fondul Arhivistic Naţional al României, având în vedere obiectul de activitate şi modul de constituire arătat în preambul.

Potrivit art. 1 din Legea 16/1996, constituie izvoare istorice şi alcătuiesc Fondul Arhivistic Naţional al României documentele create de-a lungul timpului de către organele de stat, organizaţiile publice sau private economice, sociale, culturale, militare şi religioase, de către persoane fizice autorizate, profesionişti care îşi desfăşoară activitatea în baza unei legi speciale şi persoane fizice, documente care au fost predate spre arhivare către Arhiva Naţionala a Românie, motiv pentru care prevederile legii nr. 16/1996 legea Arhivelor Naţionale - republicată nu sunt aplicabile subscrisei si implicit tarifele stabilite cu avizul acestora sunt aplicabile doar societăţilor care sunt supravegheate şi/sau îşi desfăşoară activitatea sub supravegherea acestora.

Astfel, recurentul s-a adresat reprezentanţilor Societăţii prin petiţia înregistrată sub nr. 62 din 15.01.20178 şi a solicitat să i se elibereze copie a procesului-verbal de predare-preluare-receptie a locuinţei înregistrat sub nr. 100 din 13.07.1978 privind imobilul situat în Galaţi, Micro 19, bl. M19, et.5, ap, 100.

În urma verificărilor efectuate în calitate de deţinător de arhiva, reprezentanţii legali ai societăţii i-au precizat reclamantului că in arhivă nu există decât un exemplar al contractului de construire nr. 53/100 din 26.11.1976 şi un exemplar al a procesului-verbal de predare-preluare-recepţie a locuinţei înregistrat sub nr. 100 din 13.07.1978, cu menţiunea că reclamantul a primit la data de 01.08.1978, confirmat cu semnătura, 3 exemplare după contract şi 2 exemplare după procesul-verbal, motiv pentru care nu îi poate elibera originalul a procesului-verbal de predare-preluare-recepţie a locuinţei înregistrat sub nr. 100 din 13.07.1978.

S-a prezentat soţia reclamantului care a 3 construire nr. 53/100 din 26.11.1976 şi locuinţei Înregistrat sub nr. 100 din

De altfel, în anul anterior la sediul societăţii solicitat vizualizarea dosarului aferent contractului de procesul-verbal de predare-preluare-recepţie a 13.07.1978, aferent imobilului situat in mun. Galaţi, str. O. nr. 14, bl. M.., ap..., jud. Galaţi.

De asemenea, așa cum a reiterat recurentul în cererea de recurs, acesta a avut reclamaţii cu privire la starea imobilului la predarea acestuia acum cea 40 de ani, fapt ce a dus la suferinţe atât pentru acesta cât şi pentru mandatară, dar aceste discuţii au fost avute cu reprezentanţii O.J.C.V.L. (Oficiul Judeţean pentru Construirea si Vânzarea Locuinţelor) în anul 1978 (la acest moment fiind prescrisa orice acţiune în rezolvarea viciilor (în termen de 6 luni de la data descoperirii viciilor potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva) cât şi pentru lipsa capacităţii de folosinţă a O.J.C.V.L.), motiv pentru care aceste vicii aparente/ascunse nu i se pot imputa.

În conformitate cu art. 11 din Decretul nr. 67/1958: „prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate, începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării”.

Prescripţia acţiunii privind viciile unei construcţii, începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea a trei ani de la predare.

Astfel, de vreme ce calitatea procesuală şi interesul se analizează prin raportare la unui anumit drept, trebuie stabilit cu prioritate dacă partea mai poate obţine concursul forţei coercitive a statului pentru a obţine protecţia acelui drept.

Precizează că a arătat disponibilitate prin răspunsul comunicat pe e-mail la data de 31.01.2018, de a elibera acestuia un duplicat al procesului-verbal de predare-preluare-receptie  a locuinţei înregistrat sub nr. 100 din 13.07.1978 aferent imobilului situat în mun. Galaţi, str. Oțelarilor nr. 14, bl. M.19, ap. 100, dar recurentul a refuzat să facă dovada proprietăţii continue prin anunţul la un cotidian local în cazul în care actul solicitat este reclamat ca fiind pierdut, precum şi un certificat de rol fiscal pentru a face dovada că imobilul nu a fost înstrăinat, urmând ca apoi să plătească un tarif aprobat de conducerea societăţii de 190 lei pentru eliberarea unui duplicat al actului solicitat.

Copia depusă la dosarul cauzei, necertificată cum a precizat recurentul în cerere este o copie conformă cu originalul deţinut în arhivă, precum şi cu cele 2 exemplare preluate de către recurent la data de 01.08.1978, care poate să folosească sau nu scopului urmărit de către recurent, motiv pentru care a depus copie conformă cu originalul deţinut în arhivă, certificată.

De asemenea, arată că în arhiva societăţii nu există decât un singur exemplar original, așa cum a arătat şi în faţa instanţei de fond, aspect pe care a înţeles să-l reitereze şi în faţa instanţei de recurs.

Trebuie precizat că în faţa instanţei de recurs, recurentul înțelege să pună la îndoială înscrisul depus, urmează ca această cerere să fie respinsă, având în vedere că acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura, la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancţiunea decăderii, ori astăzi suntem în faţa instanţei de recurs, iar recurentul a înțeles să nu îşi susţină cererea în faţa instanţei de fond, la momentul în care a fost întrebat de judecătorul fondului dacă mai are alte cereri.

De asemenea, aceste cereri sunt diferite faţă de cererea dedusă judecaţii, respectiv de eliberare a unui duplicat, fără a fi necesară depunerea de către recurent a documentelor care să ateste proprietatea sa şi fără plata tarifului de eliberare duplicat stabilit la nivelul societăţii, motiv pentru care cererea de recurs urmează a fi respinsă ca nefondată.

Faţă de motivele invocate de către recurent în cererea de recurs, a solicitat să se constate ca acestea nu se încadrează în motivul de recurs precizat în cerere, respectiv art. 488 punctul 6 din Codul de procedură civilă, având în vedere că instanţa a răspuns solicitărilor recurentului, arătând ca nu îi este îngrădit accesul la eliberarea duplicatului solicitat, ci doar are obligaţia de a respecta condiţiile minime pentru a face dovada proprietăţii şi achitarea unui tarif de eliberare a duplicatului, tarif care nu este o taxă locală cum a reţinut greşit instanţa de fond.

Prin decizia civilă nr. 254/05.03.2019 Curtea de Apel Galați a respins recursul ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Recursul formulat  a fost întemeiat pe motivul reglementat de art.488 pct.6 C.proc.civ., care vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

 Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti impusă instanţelor naţionale prin art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar dacă nu implică existenţa unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată, presupune să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse analizei instanţei, iar în considerentele hotărârii să fie redate argumentele care au condus la pronunţarea acesteia.

Din această perspectivă critica formulată de recurent şi întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este neîntemeiată deoarece hotărârea nu a fost pronunţată cu nesocotirea unei obligaţii legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii, dispozitivul hotărârii fiind concluzia logică a considerentelor de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de judecată.

În speţă, Curtea constată că hotărârea tribunalului este amplu motivată, că între considerentele hotărârii şi dispozitiv nu există contradicţii, fiind concluzia logică a considerentelor de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de judecată, motiv pentru care nu se poate reţine incidenţa acestui motiv de casare.

Pentru a ajunge la această soluție a constat  că  Tribunalul Galaţi a fost învestit cu  acţiunea prin care M.D. a solicitat în contradictoriu cu S.C. Loconfort S.A. să se constate vătămarea produsă în condiţiile art.1 din Legea 554/2004 , prin refuzul  pârâtei de a da curs cerinţelor sale de a i se elibera  o copie legalizată de pe documente care se găsesc  în arhiva preluată de la fostul Oficiu  pentru construirea şi vânzarea locuinţelor şi să fie obligată pârâta să ii soluționeze cererea.

În conformitate cu art.2 lit. i din Legea 554/2004, prin refuz nejustificat de a soluţiona o cerere  se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Prin petiţia înregistrată sub nr. 62 din 15.01. 2018 a solicitat să i se elibereze o copie  a procesului verbal de predare - primire a apartamentului pentru care se încheiase contractul nr.53/100 pentru construire.

Răspunsul de la fila 8 nu reflectă un refuz al autorităţii ci i se comunică petentului faptul că, pentru a obţine duplicate sau copii după documentele solicitate, este aşteptat la sediul societăţii, în vederea achitării tarifelor şi a completării cererii corespunzătoare. Aşadar, răspunsul autorităţii nu s-a concretizat într-un refuz ci într-o informare cu privire la condiţiile eliberării documentului solicitat.

În urma intrării în vigoare a Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unitarilor economice de stat ca regii autonome şi societăți comerciale, Prefectura Județului Galați a emis Decizia 60/01.02.1991 prin care a hotărât la art. 1 ca începând cu data de 01.03.1991 se înființează, cu sediul în Municipiul Galați, S.C. Loconfort S.A.

La art. 2 se prevede că Societatea Comercială pe acțiuni Loconfort S.A. se înființează prin preluarea patrimoniului şi activității Oficiului Județean pentru Vânzarea Locuințelor Galați precum şi prin preluarea parțială a Întreprinderii Județene de Gospodărire Comunală şi Locative Galați, care se desființează conform anexelor 2 şi 3 din prezenta Decizie.

Prin urmare, la acest moment, succesor cu titlu universal al Oficiului Județean pentru Vânzarea Locuințelor este  S.C. Loconfort S.A.

Contrar susținerilor recurentului, instanţa constată că în cuprinsul întâmpinării  Loconfort S.A. arată că „odată cu preluarea patrimoniului Întreprinderii Judeţene de Gospodărire  Comunală şi Locativă, Loconfort a preluat şi arhiva Oficiului Judeţean pentru Construirea şi Vânzarea Locuinţelor, motiv pentru care  societatea poate verifica şi elibera duplicate după contractele de construire şi procesele verbale de predare primire în cazul pierderii sau distrugerii  acestor documente”.

Potrivit susţinerilor intimatei societatea S.C. Loconfort S.A. nu este supravegheată şi nici nu își desfăşoară activitatea sub  supravegherea  Arhivelor Naţionale ale României astfel încât să fie necesară avizarea tarifului de către această instituţie. Reclamanta intimată şi-a exprimat disponibilitatea eliberării înscrisului sub condiţia de a se face dovada pierderii sau distrugerii precum şi a plăţii unui tarif de eliberare.

Art.2 lit. i din legea 554/2004 oferă o consacrare normativă atribuţiei instanţei de a examina conduita autorităţilor publice inclusiv din perspectiva modului de exercitare  a puterii discreţionare şi încadrării ei în limitele marjei de apreciere conferite de lege, răspunzând  imperativului menţinerii unui echilibru rezonabil între  interesul public şi drepturile subiective sau interesele legitime private ce pot fi lezate  prin actele administrative.

Curtea constată că prin obligarea solicitantului de plăti un tarif de eliberare înscris nu  a fost încălcat acest echilibru.

Instanţa de fond a verificat dacă în cauză poate fi reţinut un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului şi, raportat la obiectul şi temeiurile acţiunii, în mod corect a apreciat că nu poate fi reţinut un refuz nejustificat de soluţionare a cererii adresată pârâţilor, astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ca exprimare explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea reclamantului.

Faptul că cererea reclamantului adresată autorităţii publice nu a fost rezolvată în mod favorabil, nu echivalează cu un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor din legea contenciosului administrativ.

Chiar dacă motivele de recurs ale recurentului fac multiple referiri la aplicabilitatea Legii 16/1996 precum şi la valabilitatea înscrisului a cărui eliberare o solicită, Curtea constată că acestea depăşesc obiectul învestirii, respectiv analiza legalităţii actului administrativ contestat, manifestat prin refuzul materializat prin  răspunsul autorității (fila 8  dosar de fond.)

Raportat la aceste considerente, Curtea va respinge recursul  formulat ca neîntemeiat

Domenii speta

Spete similare