Contestatie hotarare adunare creditori. Conditii de forma pentru exercitarea votului in cadrul adunării.

Sentinţă civilă 1710 din 20.11.2018


Pe rol fiind judecarea contestaţiilor formulate de creditorii D.G.R.F.P – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI, S.C. P S.R.L., SC S SRL,  SC A SRL, SC RM SRL, SC C SRL, SC E SRL, împotriva procesului - verbal al adunării creditorilor din 16.07.2018, în cauza privind pe debitoarea SC R SRL, întocmit de administratorul judiciar  CASA DE INSOLVENŢĂ A&B SPRL.

INSTANŢA

Deliberând asupra acţiunii de faţă:

Prin cererea inregistrată la data de 20.07.2018 sub nr. 1223/99/2018/a8, creditorul creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi a formulat contstaţie impotriva  hotărârii adunării creditorilor  debitoarei SC R SRL, din data de 16.07.2018.

În motivarea cererii, arata creditorul că  hotărârile luate in cadrul şedinţei adunării creditorilor din 16.07.2018 sunt lovite de nulitate, din următoarele motive:

-in ceea ce priveşte desemnarea comitetului creditorilor, s-a consemnat in mod corect  in cuprinsul procesului verbal, că propunerile exprimate de  creditorii SC  P SRL,  SC E SRL, SC A  SRL,  SC C SRL, SC RM SRL şi SC  S SRL, cu privire la desemnarea membrilor comitetului doar din  categoria creditorilor chirografari contravin intereselor celorlalti creditori participanti la procedura.

-Cu privire la primul punct al ordinii de zi, se arata ca votul  exprimat de acesti creditori prin  mandatar LA, este nul, având in vedere ca mandatarul a prezentat doar o procura generală şi nu autentica şi speciala, potrivit art. 48 alin.3 din legea insolventei.

Solicita desfiinţarea  deciziilor adoptate de creditori in şedinţa adunării creditorilor  debitoarei SC R SRL  din 16.07.2018 şi să se dispuna adoptarea unei hotărâri valabile cu privire la ordinea de zi.

Acţiunea este intemeiata în drept pe disp.art. 48 alin.8, art. 50 alin.1 şi 5 din Legea nr.85/2014.

La data de 25.07.2018 este inregistrată contestatia formulata de numita LA, în numele şi pentru creditorii SC  P SRL,  SC E SRL, SC A  SRL,  SC C SRL, SC RM SRL şi SC  S SRL.

Aceasta critica hotărârea adunării creditorilor  debitoarei SC R SRL, din data de 16.07.2018, pentru nelegalitate, sub aspectul modului eronat  in care a fost calculata prezenta creditorilor  la vot.

Solicita completarea procesului verbal al adunării creditorilor din 16.07.2018, in sensul menţionării corecte a valorilor creanţelor prezente şi a celor care au votat, si votul efectiv exprimat in şedinţa menţionată.

În motivarea cererii, se arata ca, deşi a prezentat, in cadrul adunării creditorilor din 16.07.2018, pentru creditorul SC A SRL,  procura speciala autentificata sub nr. 540/11.07.2018, administratorul judiciar a procedat la compararea semnăturilor de pe aceasta procedura cu o semnatura de pe un  vot pretins a fi inaintat prin  corespondenta de acelasi creditor şi nu a luat in considerare votul acestui creditor.

Faţă de aceasta situaţie, considera reprezentantul creditorilor ca s-a calculat gresit cvorumul  la vot atat cu privire la prezenta la adunare, cat si cu privire la rezultatul votului şi la hotărârile luate in cadrul adunării.

Cu privire la primul punct de pe ordinea de zi referitoare la alegerea comitetului creditorilor, arata contestatorii că  administratorul judiciar  a refuzat să ia act de propunerea acestora cu privire la membrii comitetului si al preşedintele acestuia, invocând prevederile art. 50  alin.5 din Legea nr.85/2014.

 A depus, in dovedire, declaratii şi procuri  speciale autentificate, extrase ORC, procesul verbal contestat.

Creditorii SC ESRL, SC A  SRL,  SC C SRL, SC RM SRL şi debitorul SC R SRL, prin administrator statutar, au formulat intâmpinare faţă de contestatia formulata de creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, solicitând respingerea acesteia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine :

Prin Încheierea nr. 33/20.03.2018, Tribunalul Iaşi a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva  debitoarei  SC R  SRL.

Prima  adunare a creditorilor a avut loc iniţial, la data de 02.07.2018, fiind reprogramată la data de 16.07.2018, cu următoarea ordine de zi:

1.alegerea comitetului creditorilor si desemnarea presedintelui acestuia

2.confirmarea /inlocuirea  administratorului judiciar si stabilirea remuneratiei acestuia

 

In procesul verbal al adunării creditorilor din 16.07.2018, administratorul  judiciar a consemnat, cu privire la pct 1 al ordinii de zi,  că, întrucât propunerile  formulate de creditori pentru constituirea comitetului creditorilor încalcă  dispoziţiile prev de art. 50 alin.5 din legea nr.85/2014, in sensul că  toti membrii propuşi  sunt creditori chirografari, desemnarea acestui organ reprezentativ va fi facuta de judecatorul sindic.

Cu privire la pct.2 de pe ordinea de zi, referitoare la confirmarea  administratorului judiciar  şi stabilirea remuneraţiei acestuia, s-a consemnat  confirmarea, in calitate de administrator judiciar al debitoarei, a practicianului in insolventa ARGO IPURL, cu un onorariu  de 10000 lei lunar  plus TVA, fără onorariu de succes.

Instanta retine ca fiind neintemeiate criticile formulate de catre creditorii contestatori.

Cu privire la contestatiile formulate de creditorii SC  P SRL,  SC E SRL, SC A  SRL,  SC C SRL, SC RM SRL şi SC  S SRL, prin mandatar LA:

Conform art.48 alin.7 din Legea 85/2014, „hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective si au făcut să se consemneze aceasta în procesul – verbal al adunării, precum si la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor  sau ale căror voturi nu au fost consemnate in procesul – verbal întocmit”.

În cauză nu s-au adus critici vizând cerințele de cvorum, ci doar privind modul de interpretare a disp.art.50 alin.4 din lege, vizând modalitatea de alegere a comitetului creditorilor.

Potrivit art. 50 alin.4 din Legea nr.85/2014: ”în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor, aceștia vor putea alege un comitet format din 3 sau 5 creditori, dintre primii 20 de creditori cu drept de vot, dintre cei deținând creanțe ce beneficiază de cauze de preferință, creanțe bugetare si creanțe chirografare, cele mai mari in ordinea valorii si care se oferă voluntar, selecția fiind efectuată prin întrunirea acestor criterii cumulative pe baza celui mai mare procentaj de vot din valoarea creanțelor prezente”.

Ca atare, Comitetul Creditorilor este alcătuit din creditori ale căror creanțe majoritare prin valoare fac parte din trei categorii diferite, si anume:

-Creanțe beneficiare a unei cauze de preferință (garantate) – cele care sunt însoţite de un privilegiu şi/sau  de un drept de ipotecă  şi/sau alte drepturi asimilate ipotecii şi/sau de un drept de gaj asupra bunurilor din patrimoniul debitorului sau din patrimoniul unui terț garant; - art- 5 pct. 15

-Creanțe bugetare, adică acele creanțe constând in impozite, taxe, contribuții, amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora- art.5 pct. 14

-Creanțe chirografare, adică acele creanțe ai căror creditori nu au constituite garanții față de patrimoniul debitorului si care nu au privilegii însoțite de drepturi de retenție, ale căror creanțe sunt curente la data deschiderii procedurii, precum si creanțe noi, aferente activităților curente in perioada de observație- art.5 pct.22.

Din fiecare categorie de creditori ( garantați, bugetari, chirografari), vor fi aleși doar acei creditori ale căror creanțe vor fi cele mai mari din punct de vedere valoric.

Art.50 alin.4 din lege stabilește astfel criteriile de  desemnare a membrilor comitetului creditorilor, din interpretarea textului legal rezultând că este obligatorie desemnarea a câte unui membru din fiecare categorie de creditori - garantați, bugetari, chirografari – ( dacă fiecare din această categorie este reprezentată si cel puțin un creditor din fiecare categorie se oferă voluntar).

In speță, se constată că cei 3 creditorii propuşi a face parte din comitet şi care sunt şi contestatori in prezenta cauza (SC A  SRL, SC RM  şi SC  S SRL), au calitatea de creditori chirografari, deşi şi din categoria creditorilor bugetari şi garantaţi au fost  propuneri pentru a face parte din comitet, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, din categoria creditorilor bugetari şi BRD- GSG SA, din categoria creditorilor garantaţi.

Contrar aprecierii creditorilor contestatori SC  P SRL,  SC E SRL, SC A  SRL,  SC C SRL, SC RM SRL şi SC  S SRL, prin mandatar LA, judecătorul sindic constată că din interpretarea art.50 alin.4 din lege rezultă că are importanță cel mai mare procentaj de vot in cadrul aceleiași categorii de creditori, in cazul in care sunt mai mulți creditori votați si care s-au oferit voluntar. Textul legal nu trebuie interpretat in sensul că, dacă doar o categorie de creditori obține procentaje de vot superioare, doar 3 sau 5 creditori dintr-o singură categorie vor forma comitetul creditorilor, fiind eliminate celelalte două categorii.

Modul de formare a comitetului creditorilor este o chestiune de legalitate, vizând respectarea dispozițiilor legale ce reglementează modalitatea de desemnare. In cazul de față, se constată că in adunarea creditorilor art.50 alin.4 din lege a fost aplicat întocmai de către administratorul judiciar,care a refuzat să consemneze o componenţă a comitetului creditorilor care să contravină dispoziţiilor legale, lăsând în sarcina judecătorului sindic lămurirea acestui aspect.

Din acest punct de vedere, contestațiile formulate de  creditorii SC  P SRL,  SC E SRL, SC A  SRL,  SC C SRL, SC RM SRL şi SC  S SRL, prin reprezentant, apar ca neîntemeiate.

 

 În ceea ce priveşte calculul prezenţei şi a procentajului la vot, prin excluderea de către administratorul judiciar, a votului creditorului SC A SRL, instanţa reţine ca fiind nefondată această critică întrucât, şi în situaţia în care acest vor ar fi fost luat în considerare, rezultatul votului ar fi fost acelaşi.

Potrivit art. 49 din Legea nr.85/2014:

(1)Cu exceptia cazurilor in care legea cere o majoritate speciala, sedintele adunarii creditorilor au loc in prezenta titularilor de creante insumand cel putin 30% din valoarea totala a creantelor cu drept de vot asupra averii debitorului, iar deciziile adunarii creditorilor se adopta cu votul favorabil manifestat expres al titularilor majoritatii, prin valoare, a creantelor prezente cu drept de vot. Votul conditionat este considerat vot negativ. Sunt considerati prezenti si creditorii care au votat valabil prin corespondenta.

(2)Calculul valorii totale a creantelor prevazute la alin. (1) impotriva averii debitorului se va determina prin raportare la:

a)ulterior publicarii in BPI a tabelului preliminar si pana la publicarea in BPI a tabelului definitiv, valoarea creantelor verificate si acceptate de administratorul judiciar, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului preliminar;

b)ulterior publicarii in BPI a tabelului definitiv si pana la confirmarea unui plan de reorganizare sau, in cazul neconfirmarii planului, pana la publicarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului definitiv;

c)ulterior confirmarii planului de reorganizare si pana la deschiderea procedurii de faliment, potrivit cuantumului cuprins in programul de plati, modificat in urma stingerii creantelor achitate in plan;

d)dupa deschiderea procedurii de faliment pana la publicarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din tabelul definitiv asa cum acesta a fost modificat in urma stingerii creantelor;

Ori, în şedinţa adunării creditorilor, chiar şi fără votul SC A SRL, au fost prezenti creditori insumand cel putin 30% din valoarea totala a creantelor cu drept de vot asupra averii debitorului, iar decizia creditorilor s-a adoptat cu votul favorabil manifestat expres al titularilor majoritatii, prin valoare, a creantelor prezente cu drept de vot.

Prin urmare, recunoaşterea dreptului de vot al creditorului SC A SRL nu este o situaţie care să schimbe rezultatul votului, astfel încât, sub acest aspect, contestaţiile formulate de creditorii SC  P SRL,  SC E SRL, SC A  SRL,  SC C SRL, SC RM SRL şi SC  S SRL, prin reprezentant LA, sunt nefondate.

În ceea ce priveşte contestaţia formulata de creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi  :

În ceea ce priveşte primul punct de pe ordinea de zi, ce vizeaza desemnarea comitetului creditorilor, contestatorul nu a formulat critici,  consideratiile sale fiind in sensul susţinerii deciziei administratorului judiciar provizoriu de a nu lua act de constituirea acestui organism reprezentativ  ce se voia a fi constituit doar din creditori cu creanţe chirografare. 

In ceea ce priveşte al doilea punct de pe ordinea de zi ce vizeaza confirmarea lichidatorului judiciar, criticile creditorului bugetar  se refera la nulitatea mandatului numitei LA pentru creditorii pe care i-a reprezentat in cadrul şedinţei adunării creditorilor din 16.07.2018.

Cu privire la poziţia creditorului bugetar, instanţa reţine că susţinerile acestuia cu privire la nulitatea mandatului trebuie  aplicate cu privire la ambele puncte de pe ordinea de zi, votul exprimat cu privire la cele două probleme puse in discuţie  neputând fi scindat pe categorii de probleme juridice puse in discuţie.

Cu privire la acest aspect, instanţa reţine că s-a făcut dovada că, în cadrul şedinţei adunării creditorilor din 16.07.2018, creditorii SC E SRL, SC A  SRL,  SC C SRL, şi SC  S SRL au transmis vot în condiţiile art. 48 alin.3 din Legea nr.85/2014, respectiv prin  împuternicit cu procură specială autentică, iar creditorii SC  P SRL şi SC RM SRL au transmis vot prin corespondenţă.

Contrar susţinerilor creditorului bugetar, instanţa reţine că cei  4 creditori care au votat prin mandatar au prezentat procuri speciale, prin urmare votul acestora  a fost valabil exprimat in cadrul adunării, în condiţiile anterior reţinute cu privire la votul creditorului SC A SRL.

Raportat considerentelor anterior expuse, constatând ca nefiind întemeiate criticile formulate, în conformitate cu disp.art. 48  alin.7 şi 8 din legea nr. 85/2014, contestatiile formulate de creditorii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi  şi respectiv, SC  P SRL,  SC E SRL, SC A  SRL,  SC C SRL, SC RM SRL şi SC  S SRL, prin mandatar LA, vor fi respinse.

În cea ce priveşte cursul dosarului de procedură, având în vedere numărul mare de creditori înscrişi la masa credală a debitoarei, instanţa va face aplicarea prevederilor art. 50 alin.3 din legea nr. 85/2014, dispunând desemnarea unui comitet provizoriu al  creditorilor debitoarei SC R SRL, cu respectarea criteriilor prevazute de art. 50 alin.4 din Legea nr.85/2014, anterior analizate,respectiv câte un creditor din fiecare categorie de creanţe, care se ofera voluntar, în ordinea  valorii creanţei  conform voturilor exprimate în cadrul primei adunări a creditorilor – respectiv cea din 16.07.2018, ce face obiectul prezentei cauze, în următoarea componenţă :

-preşedinte  -  DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI- ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI 

-membru – BRD- GROUPE SOCIETE GENERALE  SA

-membru - SC RM SRL

De asemenea, în conformitate cu votul exprimat de creditori in cadrul adunării din 16.07.2018, se va lua act de vointa creditorilor, fiind confirmat, în calitate de administrator judiciar al debitoarei, practicianul în insolvenţă votat de creditori, respectiv ARGO IPURL, cu onorariul propus de aceştia.

Cu privire la mandatul prezentat de d-na avocat D pentru numita LA, în calitate de împuternicit al creditorilor  SC P SRL, SC E SRL, SC A  SRL,  SC C SRL, SC RM SRL şi SC  S SRL pentru termenul de judecată din 13.11.2018 acordat în cauza ce face obiectul dosarului înregistrat sub nr. 1223/99/2018/a8 al Tribunalului Iaşi, instanţa reţine că acest mandat este lovit de nulitate.

Potrivit art. 2023 alin. 1 cod  civil, mandatarul este ţinut să îndeplinească personal mandatul, cu excepţia cazului în care mandantul l-a autorizat în mod expres să îşi substituie o altă persoană în executarea în tot sau în parte a mandatului.

Ori, prin procurile speciale prezentate, creditorii SC  P SRL,  SC E SRL, SC A  SRL,  SC C SRL, SC RM SRL şi SC  S SRL, au imputernicit pe numita LA doar cu privire la exprimarea votului acestora în cadrul şedinţei adunării creditorilor debitoarei SC R SRL din data de 16.07.2018 sau pentru o data ulterioară.

Limitele mandatului au fost expres prevăzute în cuprinsul procurilor  speciale prezentate, astfel încât nu se poate aprecia  ca fiind aplicabile în cauza dispoziţiile art. 2023 alin.2 cod civil.

Prin urmare, cum  imputernicitul  LA nu a făcut dovada  acordului creditorilor mandanti de a submandata, mandatul prezentat de d-na avocat D în prezenta cauză este lovit de nulitate, in sensul anterior menţionat.

În consecinţă, reţinând nulitatea acestui mandat, apărările formulate la termenul de judecată din 13.11.2018, de către d-na avocat D, in numele şi pentru creditorii SC P SRL, SC E SRL, SC A  SRL,  SC C SRL, SC RM SRL şi SC  S SRL nu vor fi luate în seamă.

Contestaţiile formulate de aceşti creditori au fost analizate, însă, în limitele investirii instanţei de către mandatarul LA, astfel cum au fost anterior prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Constată nul mandatul acordat doamnei avocat D de către numita LA, în calitate de împuternicit al creditorilor  SC P SRL, SC E SRL, SC A  SRL,  SC C SRL, SC RM SRL şi SC  S SRL pentru cauza ce face obiectul dosarului înregistrat sub nr. 1223/99/2018/a8 al Tribunalului Iaşi.

Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi  impotriva  hotărârii adunării creditorilor  debitoarei SC R SRL, din data de 16.07.2018.

Respinge ca neîntemeiate  contestaţiile formulate impotriva  hotărârii adunării creditorilor  debitoarei SC R SRL, din data de 16.07.2018, de numita LA, în numele şi pentru creditorii SC  P SRL,  SC E SRL, SC A  SRL,  SC C SRL, SC RM SRL şi SC  S SRL.

În baza disp. art. 50 alin. 3 din Legea 85/2014, desemnează provizoriu comitetul creditorilor debitoarei SC R SRL, în următoarea componenţă :

-preşedinte  -  DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI- ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI 

-membru – BRD- GROUPE SOCIETE GENERALE  SA

-membru - SC RM SRL

În temeiul disp. art. 56 alin.7 din Legea nr. 85/2014, confirmă în calitate de administrator judiciar al debitorului  SC R SRL pe practicianul în insolventă desemnat de adunarea creditorilor în şedinţa din 16.07.2018, respectiv ARGO IPURL, cu un onorariu de 1000 lei lunar +TVA, fără onorariu de succes, care va prelua atribuţiile administratorului judiciar numit provizoriu de instanţă, respectiv  CASA DE INSOLVENŢĂ A&B SPRL.