Contestatie tabel preliminar

Sentinţă civilă 446 din 20.03.2018


Pe rol fiind judecarea contestaţiei formulată de K  în calitate de administrator special al  SC T SRL, împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei, întocmit de către administratorul judiciar B IPURL, în ceea ce priveşte creanţele creditorilor I SA, SC R SA, SC ICPET- GA SA BUCUREŞTI, SC TR SRL, SC BS SRL şi SC CC SRL.

Deliberând asupra acţiunii de faţă:

Prin cererea înregistrată la data de 23.06.2015 sub nr. 2406/99/2015/a1 , debitoarea  SC T SRL , prin administrator special K  a formulat contestaţie impotriva tabelului preliminar al creantelor asupra debitoarei ,cu privire la creantele creditorilor :

-I SA,  sub aspectul cuantumului acesteia

-R SA, sub aspectul cuantumului acesteia

-ICPET GA SA, sub aspectul cuantumului acesteia

-SC TR SRL, sub aspectul cuantumului acesteia

-SC BS SRL, sub aspectul cuantumului acesteia

-SC CC SRL, sub aspectul legitimităţii acesteia

1. Cu privire la creanta I SA, arata ca, in privinţa sumei de 565.015 lei, reprezentând 492.900 lei debit si  72.115 lei penalităţi, s-a pronunţat Tribunalul Iasi  prin Sentinta  nr. 7/24.02.2014, in sensul respingerii cererii . Suma de 190.000 lei a fost cesionata  către R SA , aceasta  societate solicitând, la rândul ei, inscrierea la masa credala a debitoarei cu suma de 190.000 lei.

2. Cu privire la creanta R SA , arată ca intre debitoare si creditor  a fost incheiat contractul nr. 157.1/15.01.2012, creditorul preluând prin cesiune mai multe  creante impotriva debitoarei. Creditorul a solicitat inscrierea la masa credala cu suma de 190.000 lei, preluată prin cesiune de la I SA, in condiţiile in care si aceste creditor a formulat declaratie  de creanta pentru aceiasi suma. Se arata ca nu au fost prezentate integral incasarile  efective inregistrate de la societate debitoare după emiterea facturii de avans .

Creditorul a solicitat  inscrierea la masa credala  cu suma de 65.477,74 lei  invederând  existenta  unei atitudini culpabile a  debitoarei, fara ca acestă culpă să fie constatat  in mod definitiv printr-o hotărâre judecătoreasca .

3. Cu privire la creanta ICPET GA SA, arata ca o parte din creanta , respectiv suma de 154.840 lei reprezinta garanţie de buna execuţie a unui contract in curs , respectiv contractul nr. 501A/01.02.2012, astfel încat nu s-a nascut  in sarcina debitoarei  obligatia de plata a acestei sume .

4. Cu privire la creanţa SC TR SRL, contestă suma de 133.628,61 lei reprezentând penalităţi, apreciind ca nefiind in concordanta cu prevederile  contractului nr. 094/07.05.2013.

5. Creanţa SC BS SRL este contestata  sub aspectul sumei de 22.780 lei reprezentând garanţie de buna execuţie pentru un contract in curs, nr. 470/16.05.2011.

6. SC CC SRL este contestata sub aspectul legitimităţii.

Se arata ca intre părti s-a purtat un litigiu finalizat cu  o executare silita , creanta creditorului fiind integral acoperita.

Au fost depuse inscrisuri in sustinerea contestatiei.

Creditorul contestat SC I SA a solicitat, prin intâmpinare, respingerea contestaţiei.

Arata ca, prin Sentinta nr.7/2014 pronuntata in dosarul nr. 11419/99/2013 al Tribunalului Iasi, a fost respinsa ca neintemeiata cererea  formulata de creditor privind emiterea unei ordonante de plata cu privire la suma de 565.015 lei. Aceasta sentinta nu are autoritate de lucru judecat, potrivit art. 1020 alin.3 NCPC.

In cadrul dosarului nr. 5161/3/2015 inregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti- sectia a VI a civila , creditorul I a solicitat obligarea debitorului la plata  unor lucrări elaborate in  baza actelor adiţionale nr.2 şi 3 la contractul  nr. 5033/7348/2012.

Pentru toate aceste lucrări , garanţia de buna execuţie s-a constituit  prin reţineri  de 10% din fiecare factura.

Potrivit prevederilor art.IV din actele adiţionale 2 şi 3/2012 la contract, SC T SRL trebuia sa efectueze plata  in termen de 45 zile de la avizarea lucrărilor ( diferenta de 90%).

Pentru lucrarea  având ca obiect „ Retehnologizarea a 3 cazane  de abur CAE1, CAE2 şi CAE3 ( IMA6) in CET SUD ” a fost primit si certificatul de  recepţie la terminarea lucrărilor  nr. 1821/12.05.2014, inregistrat la Primăria Municipiului Timişoara sub nr.  UMP 255/12.05.2015 .

Susţine creditorul că suma de 492.900 lei este certa, lichida si exigibilă , la acesta adăugându-se penalităţile de întârziere in cuantum de 15% din valoarea asupra căreia se aplică.

Cu privire la suma de 190.000 lei, se arata ca aceasta a fost incasata de la  SC R SA şi operata pe facturile precizate in anexa 2 la cesiune , institutul nemainscriindu-se la masa credala si cu aceste facturi .

A solicitat efectuarea in cauza a unei expertize contabile .

Creditorul contestat SC ICPET – GA SA a solicitat, prin intâmpinare, respingerea  contestaţiei.

Cu privire la suma de 154.940 lei  reprezentând garanţie de buna execuţie , arata ca:

Potrivit art. 8.7 din contractul cadru  nr.501A din 01.02.2012, incheiat  intre creditor si debitoare,  garanţia de buna execuţie reprezinta 10% din  valoarea fara TVA a fiecarui act adiţional , constituita cf art. 8.4 din contract prin retineri din facturile fiscale emise conform contactului cadru  si a  actelor aditionale nr. 1-6 , respectiv suma de 154.940 lei . Aceasta suma  trebuia achitata in termen  de 14 zile de la data incheierii procesului verbal de receptie  la terminarea lucrărilor executate in baza  proiectului elaborat de subcontractant ( in speta ICPET ), daca  contractantul nu formuleaza nici o reclamatie de executare a  garantiei .

La data de 20.02.2014 a fost semnat  procesul verbal de receptie la terminarea lucrărilor , nr. UMP 110, astfel incat, potrivit art. 8.7 din contract si art. 1270 cod civil, creanta a devenit scadenta la data de 07.03.2014.

La data de 12.05.2014 a fost emis certificatul de receptie la terminarea lucrărilor , nr. 1821, transmis de catre autoritatea contractanta catre antreprenorul general R SA, de la care debitoarea a contractat lucrarea pe care a  subcontractat-o  creditorul contestat ICPET.

Apreciaza creditorul ca nefiind intemeiate susţinerile debitoarei cu privire la existenta unui contract aflat in derulare, atata vreme cat  nu mai sunt obligatii de facturat , iar contractul a fost integral executat .

Au fost depuse înscrisuri in susţinerea pozitiei sale procesuale, respectiv contractul cadru şi actele aditionale la acesta, facturi, procese verbal de receptie.

In cauza a fost efectuata o expertiza contabila .

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa reţine :

Prin Încheierea nr. 110/14.04.2015 a Tribunalului Iasi, s-a dispus deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei SC T SRL.

La data de 23.06.2015, in BPI nr. 11477, a fost publicat tabelul preliminar al creantelor asupra debitoarei .

Cu privire la creanţa SC R SA.

Prin cererea inregistrată la data de 26.05.2015 ( vol IV filele 2-121), creditorul SC  R SA  a solicitat inscrierea la masa credala a debitoarei cu suma de 920.105,51 lei.

Creditorul şi-a intemeiat cererea pe contractul de proiectare nr. 157.1/15.01.2012  şi actele aditionale la acesta, in temeiul căruia a  executat pentru debitoare servicii  de proiectare si asistenta tehnica necesare realizării contactului  de referinta , cu obligatia corelativa pentru creditor de a achita  c//val facturilor emise in baza contractului.

Arată creditorul ca a achitat către debitoare factura de avans nr. 308/24.02.2012 in suma de 458.640,04 lei, la data formulării cereri rămânând neachitata suma de 310.466,84 lei.

Prin contractul de cesiune de creanţa  din 02.02.2015, creditorul a preluat creanta in suma de 298.000 lei pe care subcontractantul SC ICPET GA SA o deţinea impotriva debitoarei.

Prin contractul de cesiune de creanţa din 03.02.2015, ceditorul a preluat creanta in suma de 190.000 lei pe care subcontractantul I SA  o deţinea impotriva debitoarei .

Prin contractul de cesiune de creanţa din 30.01.2015, creditorul a  preluat si creanta in suma de 52.510 lei pe subcontractantul SC IPC SRL  o deţinea impotriva debitoarei.

De asemenea, debitoarea datoreaza creditorului suma de 3650,53 lei aferenta facturii  nr. 123170/19.09.2012.

Datorita instrucţiunilor eronate ale debitoarei, creditorul a achitat subcontractantului  ICPET SA suma de 65.477,74 lei.

Administratorul judiciar a înscris creditorul in tabel cu intreaga suma solicitată.

Debitorul, prin administrator special, a contestat creanta creditorului SC R SA sub aspectul  cuantumului , respectiv al sumei de 190.000 lei preluata prin cesiune de la I SA , suma care a fost solicitată a fi inscrisa la masa credala si de catre acest creditor , al sumei de 65.477,74 lei , apreciind ca nu s-a facut dovada culpei debitoarei cu privire la plata acestei sume, al incasărilro  reale după data emiterii facturii de avans.

In ceea ce priveşte sume de 190.000 lei , preluata prin cesiune de la I SA , instanţa reţine că, prin declaratia de creanta inregistrată la data de 28.05.2015( filele 71-197 vol VI), creditorul SC I SA a solicitat inscrierea la masa credala a debitoarei cu suma de 1.090.456 lei, reprezentând :

-948.223 lei , c/val lucrări efectuate in favoarea debitoarei in baza contractului  nr. 503B/7348/15.03.2012 şi a actelor adiţionale 1,2 şi 3 la acesta

-143.233 lei reprezentând  penalităţi de intârziere în cuantum de 0,1% pe zi de intârziere, calculate  in baza art. 10 din contractul părtilor

Creditorul ISPE SA a fost inscris in tabel cu intreaga suma solicitata.

Sub aspectul sumei de 190.000 lei solicitată de creditorul SC R SA , preluata prin cesiune de la I SA, suma fata de care debitorul contestator a  susţinut ca a fost solicitata a fi inscrisa la masa credală a si de catre I SA  , in cauza s-a admis cererea creditorului I SA privind efectuarea unei expertize  contabile .

Expertul a concluzionat în sensul ca suma de 190.000 lei cesionata de catre I SA  către SC R SA, a fost dedusa din suma  cu care I SA  a solicitat inscrierea la masa credala a debitoarei.

Prin urmare, sub acest aspect, contestaţia formulată de debitoare la creanta SC R SA apare ca neintemeiata.

Cu privire la sumele efectiv incasate de creditor de la debitoare :

În primul rând , instanţa reţine că SC R SA nu şi-a formulat nici un fel de apărări în cauza.

Se mai reţine că acest creditor a invocat faptul ca , după emiterea facturii de avans, nu au mai fost efectuate plăţi de catre debitoare , acesta având de recuperat suma de 310.466,84 lei.

Expertiza efectuata in cauza a stabilit, pe baza înscrisurilor depuse de debitoare şi de subcontractanţii SC I SA şi SC ICPET GA SRL, ca, in ceea ce priveşte factura de avans  nr. 308/24.02.2012, in suma de 458.640,04 lei , in mod corect a solicitat creditorul înscrierea la masa credala cu suma de 310.466,84 lei ( fila 94 vol. III- supliment la raportul de expertiza).

In ceea ce priveşte incasările  realizate de catre creditorul SC R  SA după data emiterii facturii de avans, in raportul de expertiza efectuat in cauza , expertii au stabilit două variante de calcul a acestor sume, raportat la stadiul de realizare a contractului nr. 157.1 .

Cu privire la acest aspect, instanţa reţine că , prin incheierea din 05.04.2016, termen la care au fost discutate probele, instanţa a admis ca obiective ale expertizei in ceea ce priveşte creanta SC R SA, doar in cele referitoare la incasarea de catre acest creditor a c/val lucrării realizate de debitor şi respectiv, la suma datorata de catre debitoare acestui creditor .

Prin urmare, constatările expertilor vor fi primite de instanţa doar in limita obiectivelor stabilite şi raportat la cadrul procesual stabilit de contestator.

Concluzionand, instanţa retine că , raportat la continutul declaratiei de creanta, creditorul SC R SA  a facut dovada  ca mai are de incasat suma de 310.466,84 lei reprezentând diferenta factura avans nr. 308/24.02.2012.

Debitorul contestator nu  a contestat cuantumul sumelor preluate prin cesiune de creanta de la subcontractantii indicati de creditor in declaratia de creanta, astfel incat , cu privire la aceste sume, nu se vor face discuţii .

 

Cu privire la suma de 65.477,74 lei , reprezentând c/val facturii nr. 395/07.03.2013 , fata de care debitorul a sustinut ca nu este datorata, deoarece nu s-a facut dovada culpei acesteia , instanta reţine:

Creditorul a depus la dosar  factura  nr. 395/ seria TP din 07.03.2013 , emisa de SC T SRL catre SC  R SA, in valoare totala de 275.737,67 lei , insoţita de adresa nr. 13033/20.03.2013 prin care SC T SRL solicitat  SC R SA  sa efectueze plata sumei de 70.641,54 lei direct catre ICPET GA SA din totalul sumei datorate debitoarei  in baza acestei  facturi .

Plata acestei sume s-a realizat prin OP la data de 23.04.2013( filele 117-120 vol. IV dosar de procedura).

Creditorul a mai depus un ordin de plata  din  25.03.2013, care fac dovada  achitării sumei de 35.510,49 lei de catre SC R SA catre ICPET GA SA in numele SC T SRL .

Suma de 65.477,74 lei nu poate fi identificata pe nici unul dintre inscrisurile depuse de creditor in susţinerea cererii in cuantumul solicitat, iar creditorul nu a precizat in ce a constat eroarea ce a determinat efectuarea plăţii  direct catre ICPET GA SA in numele SC T SRL.

Prin urmare, apare ca fiind intemeiată susţinerea debitorului contestator cu privire la inscrierea eronata a sumei de 65.477,74 lei  in favoarea SC  R SA.

În consecinţă, in baza disp.art. 111 din legea nr. 85/2014, contestatia formulata de debitoare  cu privire la creanta  SC  R SA urmeaza a fi admisa in parte, in sensul inlaturarii din tabel a sumei de 65.477,74 lei inscrisa in favoarea creditorului contestat , cu consecinţa inscrierii acestuia in tabelul definitiv de creante cu diferenta de suma, respectiv 920.105,51-65.477,74= 854.627,77 lei .

 Cu privire la creanta I SA.

In ceea ce priveşte suma de 190.000 lei  cesionata către  SC R SA, s-a reţinut anterior că o astfel de suma nu face obiectul declaraţiei de creanţa a acestui creditor.

Cu privire la Sentinţa civila nr. 7/24.02.2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi in dosarul nr. 11419/99/2013, instanţa reţine că cererea a fost analizata de catre judecător prin prisma disp.art. 1013 alin. 1 cod pr civilă , situaţie in care sunt aplicabile prevederile art. 1021 alin.3 cod procedura civila( după modificarea codului de procedura civila potrivit Legii nr. 138/2014), astfel încât sentinţa civila nr. 7/24.02.204 nu are autoritate de lucru judecat cu privire al fondul pretenţiilor .

Prin urmare, se reţine ca acest creditor a solicitat inscrierea la masa credala cu  suma totala de 948.223 lei reprezentând c/val  unor lucrări efectuate pentru debitoare in baza contractului  nr. 503B/7348/15.03.2012.

In declaratia de creanta, creditorul a identificat concret un  numar de 13 lucrări efectuate , pentru fiecare dintre acestea fiind emise facturi.

Prin contestaţia formulata, debitorul nu a contestat nici cuantumul creantelor detaliate pe fiecare lucrare, nici realitatea lucrărilor solicitate , discuţiile purtându-se doar asupra  penalităţilor solicitate.

Expertiza efectuata in cauza a stabilit un cuantum al penalităţilor datorate de debitor creditorului de 140.621,45 lei , la  un cuantum al datoriei principale de 948.223 lei.

Datoriile au fost calculate  potrivit art. 10 din contractul părtilor , respectiv  in cuantum de 0,1% pe zi de intârziere din valoarea obligaţiei neindeplinite , dar nu mai mult de 15% din  valoarea asupra cărora se aplica.

Instanţa va avea in vedere cuantumul penalităţilor stabilite de catre expert, care a calculat, la cererea părtilor, valoarea penalităţilor pentru fiecare factura in parte( fila 27 vol III).

Prin urmare, instanţa va admite in parte contestatia formulata,cu consecinta inscrierii creditorului in tabelul definitiv cu suma totala de1.088.844,45  din care 948.223 lei debit principal şi 140.621,45 lei, penalităţi .

Cu privire la creanţa SC ICPET GA SA

Prin cererea inregistrată la data de 26.05.2015 ( pag 35-133 vol III), creditorul SC ICPET GA SA  a solicitat inscrierea la masa credala a debitoarei cu suma de 247.225,06 lei reprezentând :

-87.041,96 lei, rest de plata din  valoarea lucrărilor de inginerie si asistenta tehnica, conform contractului  cadru nr. 501A din 01.02.2012 şi a  actelor aditionale nr.1-6 la acesta . Se arata ca factura fiscala emisa in baza acestui contract este in suma de 449.248,79 lei , din care suma de 298.000 lei a fost cesionata catre SC R SA

-Suma de 154.940 lei reprezentând garanţie de buna execuţie  de 10% din valoarea fara TVA a fiecarui act adiţional constituita prin reţineri din facturile fiscale emise conform contractului cadru si actelor aditionale la acesta

-Suma de 5243,10 lei diferenta de plata din facturile fiscale emise pe contractul de inchiriere nr.4/01.03.2012

Administratorul judiciar a inscris creditorul in tabel cu intreaga suma solicitata.

Din intreaga creanţă, debitorul a contestat suma de 154.840 lei reprezentând garanţie de buna execuţie, apreciind că suma este aferenta unui contract in curs, nefiind scadenta . 

Contractul cadru nr.501 A din 01.02.2012 s-a incheiat intre debitoare, in calitate de contractant si creditorul SC ICPET GA SA , in calitate de subcontractant , in cadrul contractului  nr. 157.1/15.01.2012 in vederea realizarii unei investitii in favoarea beneficiarului MUNICIPIUL TIMIŞOARA.

Potrivit art. 3 din acest contract, durata contractului a fost stabilita la 32 de luni de la data semnării  de catre părtile contractante, cu posibilitatea prelungirii cu inca maxim 12 luni.

Creditorul a făcut dovada  finalizării lucrării şi predării acesteia , cu procesul verbal de receptie la terminarea lucrărilor, nr. UMP 110/20.02.2014.

Debitorul nu a  menţionat lucrările nepredate sau neconforme realizate in baza contractului părţilor, astfel încat nu există elemente pentru a se reţine faptul ca aceasta creanţă nu este scadenta.

Având în vedere ca debitorul nu a făcut dovada celor susţinute în contestaţie şi reţinând contradovada opusa de creditor , in sensul  finalizării contractului , in temeiul dis part. 111 din legea nr. 85/2014, contestaţia formulata va fi respinsa ca neintemeiata.

Cu privire la creanţa SC TR SRL

Prin cererea inregistrată la data de 06.10.2014 sub nr. 8132/99/2014, creditorul SC TR SRL a  solicitat deschiderea procedurii de insolventa impotriva debitoarei pentru suma de 186.722,06 lei, reprezentând c/val marfa livrata in baza  contractului nr. 094/07.05.2013.

Administratorul judiciar a înscris creditorul in tabel cu intreaga suma solicitata.

Creanţa a fost  este contestata sub aspectul  penalităţilor .

Reţine instanţa că, potrivit art. 8.1 din contractul nr. 071/02.07.2012, in cazul in care cumpărătorul nu va efectua plata facturilor la scadenţa prevazuta in contract, va plăti penalităţi de intârziere  de 0,5% pe zi de intârziere , incepând cu data neindeplinirii obligatiilor.Penalităţile sunt calculate asupra sumelor datorate.

Debitorul nu a detaliat motivele pentru care a apreciat ca nefiind conforme contractului  penalităţile solicitate, astfel incat, in temeiul disp.art. 111 din Legea nr. 85/2014, raportat la art 1270 cod civil, contestatia formulata va fi respinsa ca neintemeiata.

Cu privire la creanţa SC BS  SRL

Prin cererea inregistrata la data de 27.05.2015( filele 133145 vol IV) dosar de procedura, creditorul a solicitat inscrierea la masa credala a debitoarei cu suma de 45.968 lei reprezentând c/val factura nr. 183/26.06.2013 şi garantie de buna executie  in suma de 22.780 lei, in baza contractului nr. 470/16.05.2011.

Debitorul a invocat faptul ca acest contract se afla in derulare.

Potrivit art. 4.1 din contract, lucrarea trebuia efectuata până la data de 16.09.2011.

Potrivit art. 12.9 din contract, garanţia de buna execuţie este de 10% din valoarea contractului, iar retinerea si respectiv, restituirea ulterioara a acesteia  se va face in aceleasi condiţii cu cele aplicabile proiectantului  prin contractul nr. 6448/21.06.2011 incheiat intre  SC T SRL şi SC EE SRL- anexa 3.

In acest contract, SC BS SRL are calitatea de prestator, iar  SC T SRL- achizitor.

Creditorul( prestatorul) nu a facut dovada executării obiectului contractului şi nici nu a depus  contractul incheiat intre  SC T SRL şi SC EE SRL pentru a putea fi verificate condiţiile in care se face restituirea garanţiei de buna execuţie .

Prin urmare, in baza disp.ar t. 111 din legea nr. 85/2014, admitând contestaţia debitorului , se va dispune inlaturarea creditorului SC BS  SRL din tabelul de creante asupra debitoarei.

Cu privire la creanţa SC CC SRL.

Prin cererea inregistrată la data de 12.12.2014 sub nr. 9824/99/2014, creditorul SC CC SRL a  solicitat deschiderea procedurii de insolventa impotriva debitoarei pentru suma de 66.510 lei datorata in baza Sentintei civile nr. 2423/18.02.2014 a Judecatoriei Iasi.

La data de 20.01.2015, creditorul si-a precizat actiune, in sensul reducerii pretentiilor la suma de 20.768,8 lei, urmare a recuperării  sumei de 53.597,7 lei cu ocazia  executării silite demarate împotriva debitoarei.

Administratorul judiciar a înscris creditorul in tabel cu suma de 20.768,80 lei.

Debitorul a contestat creanţa sub aspectul legitimităţii, apreciind  ca in urma litigiului finalizat cu executarea silita, a fost recuperat integral debitul.

Instanţa reţine că nu s-a făcut nici o dovada de catre debitor cu privire la achitarea integrala a sumei datorate  creditorului , iar din  înscrisurile depuse de creditor in cadrul dosarului nr. 9824/99/2014, a rezultat recuperarea partiala a sumei  (53.597,70 lei- fila 88 din acest dosar).

In consecinta, in baza disp. art. 111 din legea nr. 85/2014, contestaţia formulata va fi respinsa ca neintemeiata .

In ceea ce priveşte cererea formulata de reprezentantul conventional al creditorului SC CC SRL privind obligarea debitorului, prin administrator special, la plata cheltuielilor de judecata, instanţa va respinge cererea ca neintemeiata, reţinând ca s-a depus de catre d-na avocat  D chitanta reprezentând  onorariul de avocat  perceput in dosarul nr. 8132/99/2014 , dosar care a fost conexat la dosarul de procedura cu nr. 2406/99/2015 .

In prezenta cauza, d-na avocat a fost prezenta la doua termen de judecată, dar nu  a formulat nici un fel de apărare pentru creditor .

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca neintemeiată contestaţia formulată de debitorul SC T SRL , prin administrator special K impotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei, publicat in BPI nr. 11477/23.06.2015 , cu privire la creanţele creditorilor SC ICPET GA SA,  SC TR  SRL  şi SC CC SRL .

Admite in parte  contestaţia formulată de debitorul SC T SRL , prin administrator special K impotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei, publicat in BPI nr. 11477/23.06.2015 , cu privire la creanţa creditorului SC R SA şi în consecinţă:

Dispune inscrierea creditorului SC R SA in tabelul definitiv de creanţe asupra debitoarei  cu suma de 854.627,77 lei .

Admite in parte  contestaţia formulată de debitorul SC T SRL , prin administrator special K impotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei, publicat in BPI nr. 11477/23.06.2015 , cu privire la creanţa creditorului SC I SA.

Dispune inscrierea creditorului in tabelul definitiv cu suma totala de 1.088.844,45  din care 948.223 lei debit principal şi 140.621,45 lei, penalităţi.

Admite contestaţia formulată de debitorul SC T SRL , prin administrator special K impotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei, publicat in BPI nr. 11477/23.06.2015 , cu privire la creanţa creditorului SC BS  SRL.

Dispune inlaturarea creditorului  SC BS  SRL din tabelul definitiv de creanţe asupra debitoarei .

Respinge cererea formulata de reprezentantul conventional al creditorului SC CC SRL privind obligarea debitorului, prin administrator special, la plata cheltuielilor de judecata.