Calitatea de constructor de bună-credinţă

 DECIZIA CIVILĂ NR. 614

 Data: 27 Aprilie 2018

 Autor - Radu Cristina

 Domeniu asociat: Proprietate privată

 Titlu: calitatea de constructor de bună-credinţă

Prin sentinţa civilă nr. 1275/17.10.2017 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, instanţa a respins, sub aspectul tuturor capetelor de cerere, acţiunea formulată de reclamanţii X şi Y, împotriva pârâţilor Z, U, V şi Q, ca neîntemeiată şi, totodată, a constatat că reclamanţii au renunţat la judecarea cererilor având ca obiect plata despăgubirilor (capetele 5-7), dar şi că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, la data de 08.12.2016, sub nr. 4379/331/2016, reclamanţii X si Y au chemat în judecată pe pârâţii Z, U, V şi Q, solicitând să se dispună obligarea pârâţilor să dezafecteze din perimetrul construibil al terenului proprietatea reclamanţilor lucrările parţiale de branşament, aferente imobilelor ce le aparţin pârâţilor, formate din conducta pvc subterană de alimentare cu apa şi cablurile subterane şi aeriene de alimentare cu energie electrică, obligarea pârâţilor să dezafecteze şi să ridice pe cheltuiala lor lucrările de instalaţii amplasate pe proprietatea reclamanţilor şi să readucă terenul la starea iniţială în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în caz contrar să fie autorizaţi reclamanţii să procedeze la efectuarea acestor lucrări, pe cheltuiala pârâţilor, anularea înscrisului notarial numit „Declaraţie”, autentificat cu nr.30 la data de 10.01.2005, data de pârâtul V şi a Avizului de amplasament nr.484/30.09.2004 şi a Avizului de racordare nr.29/07.01.2005 obţinute în baza declaraţiei notariale, obligarea pârâţilor la plata a câte 25 000 lei fiecare, ca prejudiciu moral, reprezentat de suferinţa psihică produsă de existenţa incertă a dreptului de proprietate, obligarea pârâţilor la plata a câte 20 000 lei, reprezentant contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de teren ocupata; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că, între părţi, au existat litigii, soluţionate prin hotărâri judecătoreşti definitive care însă nu au autoritate de lucru judecat, întrucât, deşi prezenta cerere are ca obiect tot o obligaţie de a face, este întemeiată pe situaţia juridică a constructorului de rea credinţă pe terenul altuia.

S-a mai arătat că instanţele civile, prin hotărârile judecătoreşti date, au stabilit cu autoritate de lucru judecat că pârâţi nu au niciun drept cu privire la imobilul teren pentru care, prin încheierea nr.XXX a OCPI Prahova, s-a notat actualizarea informaţiilor tehnice în conformitate cu noua documentaţie cadastrală avizată. Instanţa a reţinut că cele două drumuri de acces nu fac parte din domeniul public al Primăriei M., că drumul de acces pe care îl solicită reclamanţii aparţine pârâţilor Z şi U, existând posibilitatea de a solicita instituirea unei servituţi de trecere. De asemenea, s-a arătat că, prin hotărâre a instanţei penale, s-a stabilit că încheierea Oficiului de cadastru este perfect legală şi că instalaţiile ce deservesc imobilele pârâţilor sunt pe terenul familiei Z şi U, fără să fie ocupată vreo suprafaţă din domeniul public sau privat al comunei M..

Reclamanţii au mai arătat că actele de proprietate ale pârâţilor şi extrasele de carte funciară dovedesc că aceştia nu deţin un drept de servitute, că nu se face nicio referire la vreo cale de acces, iar vecinătatea cu o suprafaţă de teren denumită impropriu „drum de acces” nu presupune şi dreptul de a greva proprietatea vecină cu amplasarea unor lucrări, că accesul pârâţilor la drumul public s-a efectuat şi se efectuează în regimul unui act de toleranţă, precum şi faptul că pârâţii sunt constructori de rea credinţă, întrucât niciun moment nu au considerat că efectuează lucrări de branşamente la utilităţi publice pe terenul proprietatea lor ci, dimpotrivă, au susţinut în permanenţă faptul că au amplasat respectivele instalaţii pe domeniul public şi privat al comunei M., având acordul primăriei.

S-a mai arătat că pârâţii nu au considerat că ar avea nevoie de consimţământul cuiva de executare a lucrărilor prin extindere pe alt număr topografic, nu au considerat vreo clipă că ar avea nevoie de acordul reclamanţilor de traversare şi ocupare a proprietăţii acestora şi în permanenţă au nesocotit opoziţia verbală a reclamanţilor cu privire la ocuparea proprietăţii. Reclamanţii au susţinut că nu şi-au dat niciodată acordul pentru ca pârâţii să-şi extindă lucrările de instalaţii pe proprietatea lor, iar acordul Primăriei M. nici nu ar putea exista, acest lucru constituind un fapt ilicit.

Lipsa minimă de diligenţă a pârâţilor şi nerespectarea prevederilor autorizaţiilor de construire, au constituit, în aprecierea reclamanţilor, alte argumente cu privire la calitatea de constructor de rea credinţă a pârâţilor, lucrările de branşament fiind executate fără autorizaţie de construire şi în afara limitelor dreptului de proprietate asupra imobilelor, neexistând niciun act juridic doveditor al existenţei căii de acces.

În final, s-a susţinut că avizele de racordare la utilităţi au fost obţinute prin fapte ilicite, respectiv prin declaraţii notariale false, în sensul existenţei unui drept de coproprietate asupra imobilului ce urma a fi folosit în acest scop.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.492-494 , art.480, art.481C.civ. de la 1864, art.1532 si 1385 C.civ. , art.1 Protocolul 1 CEDO, art.44 din Constituţia României.

În dovedirea cererii, s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, expertiza topografică şi cercetarea locală.

În procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reclamanţii au declarat în scris că renunţă la judecarea cererilor având ca obiect daunele materiale şi morale.

Pârâţii Z şi U au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare, au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat susţinând că, prin hotărârea dată în cauza cu nr.2298/331/2010, s-a soluţionat definitiv cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la desfiinţarea utilităţilor, cerere identică cu cea dedusă prezentei judecăţi.

Tot prin întâmpinare, pârâţii au arătat că, prin act autentic, reclamanta le-a vândut o suprafaţă determinată de 300 mp, între vecini drum de acces ce are nr. cadastral provizoriu 777, rest proprietate vânzători pe două laturi şi Consiliul local, precum şi cota indiviză de 1/3 din suprafaţa totală de 167 mp, respectiv 55,66 mp teren ce va fi folosit ca drum de acces, situaţie confirmată şi de schiţa anexă a acestui act juridic. După mai mult de 8 ani de la data vânzării de către reclamanţi a terenului pârâţii, reclamanţii şi-au mărit proprietatea printr-o actualizare a informaţiilor tehnice şi, astfel, prin încheierea nr.XXX emisă de OCPI s-a notat în cartea funciară a imobilului această actualizare, iar reclamanţii deţin, în prezent, după efectuarea vânzărilor, prin extinderea efectuată în modalitatea arătată, suprafaţa de 3741,67 mp, ceea ce a condus la posibilitatea de a modifica amplasarea drumului de acces către proprietatea pârâţilor, încălcând planul de amplasament ce a stat la baza încheierii contractului acestora.

Pârâţii au susţinut că, la momentul cumpărării terenului, le-a fost asigurată calea de acces până la proprietate, situaţie ce rezultă din schiţa vizată de primărie, că în aceste condiţii nu se poate reţine reaua credinţă, că, la momentul efectuării instalaţiilor aferente utilităţilor, terenul pe care au fost amplasate nu aparţinea reclamanţilor şi nici nu au putut anticipa că peste mai mult de 8 ani aceştia îşi vor mări suprafaţa de teren chiar pe locul unde erau amplasate branşamentele subterane, amplasare efectuată în baza unor documente şi avize obţinute în mod legal, iar la momentul efectuării instalaţiilor aferente utilităţilor nu aveau obligaţia de a solicita acordul reclamanţilor întrucât terenul pe care acestea se aflau nu era în proprietatea sau în posesia acestora.

Prin cererea reconvenţională, pârâţii reclamanţi au solicitat instituirea unei servituţi de trecere pe terenul reclamanţilor, pe drumul evidenţiat pe schiţa de plan ce face parte integrantă din contractul de vânzare-cumpărare, amplasament pe care tranzitează şi reţelele lor de utilităţi.

În apărare şi în susţinerea cererii au solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriul reclamanţilor, audierea unor martori şi expertiza topografică.

Pârâţii V şi Q au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare, au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în esenţă, pentru aceleaşi motive invocate de pârâţii Z şi U.

Prin cererea reconvenţională, pârâţii-reclamanţi au solicitat obligarea reclamanţilor-pârâţi la constituirea şi respectarea unui drept de trecere pe proprietatea acestora, în conformitate cu dispoziţiile art.617 C.civ. precum şi a unui drept de trecere pe proprietatea acestora pentru utilităţi, în conformitate cu art.621 C.civ., cu cheltuieli de judecată.

În procedura de regularizare, prin încheierea din camera de consiliu din data de 09.03.2017, instanţa a anulat cererile reconvenţionale.

La termenul de judecată din 10.10.2017, instanţa a pus în discuţie şi a respins, motivat, excepţia autorităţii de lucru judecat.

În urma probelor administrate în cauză, analizând actele şi lucrările dosarului, Judecătoria Vălenii de Munte a reţinut că, pentru soluţionarea acestei cauze, trebuie să se ţină seama de principiul disponibilităţii şi de puterea de lucru judecat, două instituţii juridice specifice procesului civil.

Principiul disponibilităţii a obligat instanţa de fond să analizeze cererea de chemare în judecată şi să se pronunţe numai cu privire la temeiul juridic invocat de reclamanţi.

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că, pentru a dispune desfiinţarea şi ridicarea lucrărilor de branşament la utilităţi, trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.494 C.civ. de la 1864, respectiv dacă aceste lucrări au fost efectuate, cu rea credinţă, de pârâţi, pe terenul proprietatea reclamanţilor.

Instanţa fondului a reţinut faptul că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.XXX din 18.04.2002 de BNP XX, reclamanţii X şi Y au vândut pârâţilor Z şi U, terenul în suprafaţă determinată de 300 mp situat în intravilanul comunei M., sat C., jud. Prahova, Tarla 42, parcela F 552, număr cadastral provizoriu 776, identificată în schiţele anexă, având ca vecini:drumul de acces ce are nr. cadastral provizoriu 777, rest proprietate vânzători pe două laturi şi Consiliul local, precum şi cota indiviză de 1/3 din suprafaţa totală de 167 mp, respectiv 55,66 mp, ce va fi folosit ca drum de acces, situat în tarla 42, parcela F 552, număr cadastral provizoriu 777, între vecini: drumul de acces, rest proprietate vânzători pe patru laturi şi terenul cu nr. cadastral 776 descris mai sus.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2729/23.12.2003 de acelaşi birou notarial, reclamanţii au vândut pârâţilor V şi Q terenul în suprafaţă determinată de 680 mp, situat în aceeaşi localitate, tarla 42 parcela F 552, având număr cadastral provizoriu 1246, între vecinii: drumul de acces pe două laturi, Consiliul local şi Z.

În ambele contracte s-a menţionat că vecinătăţile şi dimensiunile terenurilor sunt identificate în schiţele de plan vizate de Primăria Comunei M., semnate de părţi, schiţe ce fac parte integrantă din contracte.

Prima instanţă a constatat că, în prezent, o parte din traseul branşamentelor efectuate de pârâţi la reţelele de electricitate şi apa traversează, sub şi suprateran, terenul proprietatea reclamanţilor, a cărui întindere şi configuraţie s-a modificat, prin încheierea nr.XXX a OCPI Prahova, care a admis notarea actualizării informaţiilor tehnice în conformitate cu noua documentaţie cadastrală, actualizare având la bază o declaraţie notarială a reclamanţilor.

Această împrejurare, de fapt şi de drept, a fost constatată prin sentinţele civile nr.2164/15.12.2011 şi 529/08.03.2012 ale Judecătoriei Vălenii de Munte, ambele rămase definitive prin respingerea căilor de atac.

Astfel, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că cele două drumuri de acces nu fac parte din domeniul public al comunei M., nefiind evidenţiate în planurile cadastrale ale acestei unităţi administrativ teritoriale, iar pe de altă parte că pârâţii din prezenta cauză nu au niciun drept cu privire la imobilul teren pentru care, prin încheierea OCPI Prahova, s-a notat actualizarea informaţiilor tehnice, în conformitate cu noua documentaţie cadastrală avizată, drepturile pârâţilor, dobândite prin cumpărare nefiind încălcate.

Prin urmare, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că mărirea proprietăţii reclamanţilor a fost legală şi temeinică, împrejurare ce, între aceleaşi părţi, nu mai poate fi pusă în discuţie şi contrazisă.

Prima instanţă a reţinut faptul că, în soluţionarea unei cereri reconvenţionale formulată de reclamanţi, în dosarul 2298/31/2010, soluţionat prin sent.2164/2011, s-a reţinut, tot cu putere de lucru judecat, ca aşa cum a rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză, că traseul reţelelor de alimentare cu apă şi energie electrică, pentru pârâţi, urmează traseul drumului de acces, astfel cum a fost figurat pe planurile de situaţie anexă la contractele de vânzare cumpărare dintre părţi, planuri vizate de OCPI Prahova.

În analiza poziţiei subiective a pârâţilor, constructori ai acestor lucrări de branşament, pe un teren ce aparţine reclamanţilor, Judecătoria Vălenii de Munte a constatat că trebuie pornit de la această situaţie, constatată cu putere de lucru judecat.

Prin urmare, traseul acestor utilităţi urmează traseul drumului de acces conform contractelor de vânzare-cumpărare şi a planurilor anexă.

Instanţa de fond a apreciat că, din conţinutul clauzelor celor două contracte de vânzare-cumpărare arătate mai sus şi din schiţele-plan ce fac parte integrantă din acestea, reiese că, cel puţin cumpărătorii, au avut reprezentarea că se învecinează cu drumul de acces în suprafaţă de 167 mp, din care pârâţii Z şi U au şi dobândit un drept indiviz de 1/3. Acest drum comunică cu o altă suprafaţă identificată ca vecinătate pentru cumpărătorii V şi Q şi ca posibilitate de acces pentru pârâţii Z şi U, dar care nu făcea parte din terenul reclamanţilor.

Astfel, la momentul efectuării branşamentelor, drumul de acces configurat pe schiţele plan ce fac parte din actele autentice de vânzare-cumpărare nu era inclus în proprietatea reclamanţilor, această operaţiune intervenind la un interval de aproximativ 8 ani, aşa cum reiese din considerentele aceleiaşi hotărâri menţionată mai sus.

De asemenea, instanţa fondului a mai reţinut că, deşi după 8 ani de la încheierea actelor de vânzare-cumpărare reclamanţii şi-au mărit proprietatea prin actualizarea informaţiilor tehnice ale imobilului şi au inclus în suprafaţa deţinută exclusiv şi o suprafaţă ce figura în acte ca drum de acces, amenajând un alt drum de acces, acest aspect nu transformă pe pârâţi în constructori de rea credinţă, poziţie subiectivă care trebuie raportată la momentul efectuării lucrărilor, nu la un moment ulterior.

Reclamanţii nu au făcut nicio dovadă din care să reiasă că, la momentul efectuării lucrărilor de branşament, ar fi notificat pe pârâţi cu privire la dreptul de proprietate încălcat.

Faţă de toate cele ce preced, instanţa de fond a reţinut că pârâţii au fost constructori de bună credinţă, neputând fi obligaţi la desfiinţarea şi ridicarea lucrărilor, aceste cereri fiind neîntemeiate.

Prima instanţă a apreciat ca neîntemeiate şi cererile de anulare a declaraţiei notariale dată de pârâtul V la 10.01.2005 şi a avizelor subsecvente de utilităţi, având în vedere momentul la care aceste acte au fost emise, moment la care situaţia juridică a imobilului nu se schimbase, fiind actuală configuraţia terenurilor astfel cum reieşea din contractele de vânzare-cumpărare şi schiţele anexă.

Reclamanţii au declarat apel împotriva sentinţei instanţei de fond, la data de 18.01.2018, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, şi au solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată, cu cheltuieli de judecată, instanţa reţinând buna credinţă a pârâţilor contrar probelor administrate în cauză.

În motivarea apelului, reclamanţii au arătat, în esenţă, că au dobândit imobilul teren prin cumpărare de la YY, în anul 1991, încheindu-se contract de vânzare cumpărare aut. sub nr. XXX/30.07.1991 şi un alt teren în continuarea acestuia, de la Perei Mândra, în anul 1996, cu contract de vânzare cumpărare aut. sub nr.XXX/18.12.1996. La rândul lor, acestea au dobândit respectivele proprietăţi prin moştenire şi partaj voluntar de la sora lor, numita Georgescu Emilia, decedată în anul 1983, care a dobândit respectivele proprietăţi prin cumpărare împreună cu soţul ei, în anul 1942.

Din Extrasul de carte funciară pentru informare nr. 4530 /2017 depus ca dovadă, a rezultat toate înscrierile privitoare la dreptul de proprietate al reclamanţilor, precum şi faptul că nu există înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate.

Pârâţii Z şi U au devenit proprietari ai imobilului teren dobândit prin cumpărare de la reclamanţi prin contract de vânzare cumpărare aut. sub nr. XXX/18.04.2002, identificat prin nr. cadastral 776, T 42, F552 (identificat în schiţele plan cu cifrele 24, 25, 26,23. 24) cota parte 1/3 din terenul cu destinaţia de drum de acces având nr. cadastral 777, identificat pe schiţa plan cu cifrele 21,28, 29, 30,25,24, 21 pentru imobilul având nr. cadastral 776, şi numai în limitele acestui imobil, au primit pârâţii Z şi U autorizaţia de construire nr. 45/11 iunie 2002 pentru locuinţă, dar fără branşament la apă (deoarece aveau sursă de apă - fântână).

Pârâţii V şi Q au devenit proprietari ai imobilului teren dobândit prin cumpărare de la subsemnaţii prin contract de vânzare cumpărare aut. sub.2729/23.12.2003, nr. cadastral 1246, T.42, F.552 (identificat pe schiţa plan cu cifrele 21, 22, 23,24, 21 ), şi numai în limitele acestui imobil, au primit pârâţii V şi Q autorizaţia de construire nr. 88/30 decembrie 2004.

Din Extrasele de carte funciară, dovadă a dreptului lor de proprietate, s-a arătat că, în folosul proprietăţilor lor, nu a fost constituită nicio sarcină, iar ca posibilitate de acces la drumul public apare pe schiţele anexă schiţa unui propus drum de acces care, însă, nu a fost finalizat printr-un act juridic, deoarece pârâţii nu au dorit să fie îngrădiţi în dreptul lor de mişcare, ei având reprezentarea că absolut toată proprietatea le aparţine şi pot să o folosească după bunul plac. Acest propus drum de acces a apărut la capătul său, pe un segment de 27 ml ca vecinătate spre Nord a proprietăţii pârâţilor V şi Q, care nu a fost niciodată folosit sau amenajat ca drum şi nici nu a fost folosit pentru construirea branşamentelor.

În vecinătatea restului acestui propus drum de acces, pârâţii şi-au amplasat lucrările de instalaţii, efectuate prin extindere pe proprietatea reclamanţilor, care nu au domiciliul permanent în localitatea Cheia, iar pârâţii au efectuat lucrările pe ascuns, în lipsa reclamanţilor şi în lipsa oricărui acord verbal sau scris.

În continuare, s-a arătat că hotărârea dată este profund nedreaptă, nelegală şi netemeinică, părtinitoare şi pronunţată cu încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârilor anterioare, întrucât instanţa nu a examinat probele depuse de reclamanţi ş nu a ţinut seama de argumentele prezentate. Astfel, instanţa de fond nu a ţinut seama de actele de proprietate din 1991 şi 1996, dar nici de legile aplicabile în procesul de elaborare a încheierii de carte funciară nr. 1095/22.02.2011. Prin această operaţiune de modificare carte funciară s-au actualizat informaţiile tehnice ale imobilului nostru teren cu nr. cadastral 21817 şi s-a notat diferenţa de suprafaţă între cea înscrisă şi cea reală din teren, strict în interiorul graniţelor precizate în actele noastre de proprietate.

În schimb, instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale privind modificarea de carte funciară şi a considerat că aceasta este o operaţiune de mărire a proprietăţii de tipul celei care se realizează prin alipirea unei noi suprafeţe de teren. Prin această greşită, dar voită interpretare a legii şi prin ignorarea prevederilor din actele noastre de proprietate, instanţa de fond a decis că reclamanţii nu au fost proprietarii suprafeţei de teren, pe care pârâţii intimaţi Z, U, V şi Q şi-au construit branşamentele în anii 2002 - 2004 şi că au devenit proprietarii acestei suprafeţe abia în anul 2011, ca urmare a operaţiunii de modificare carte financiară, care a notat informaţia tehnică privind diferenţa de suprafaţă, prin încheierea de carte funciară nr. XXX emisă de OCPI Prahova.

Conform unei jurisprudenţe CEDO constante (spre exemplu, hotărârile din cauza Albina împotriva României), există, mai ales, în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Analizând considerentele care au fundamentat soluţia de respingere pe fond a cererii de chemare în judecată, s-a putut constata că instanţa nu a examinat efectiv apărări şi susţineri ale reclamanţilor care vizau aspecte esenţiale deduse judecăţii în speţă, care au rămas astfel necenzurate de instanţă, situaţie care contravine şi principiilor care rezultă din incidenţa art. 6 CEDO.

 Sentinţa nr. 1275/2017 în dosar nr. 4379/331/2016 a fost pronunţată cu încălcarea art.6 CEDO prin repunerea în discuţie a situaţiei juridice a proprietăţii noastre, deşi această situaţie a fost stabilită definitiv prin Sentinţa nr. 529/2012 pronunţată în dosarul 2952/331/2011 dosar care s-a aflat pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, iar constatările de fapt relevante care se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză sunt următoarele:

- „din starea de fapt descrisă mai sus, rezultă că reclamanţii (Z şi U şi V şi Q) nu au niciun drept cu privire la imobilul teren pentru care prin încheierea nr. XXX a OCPI Prahova s-a notat actualizarea informaţiilor tehnice în conformitate cu noua documentaţie cadastrală avizată". (sentinţa nr. 529/2012)

-„Drepturile reclamanţilor (Z şi U şi V şi Q) cu privire la imobilele dobândite de aceştia prin contractele de vânzare cumpărare întocmite cu pârâţii (Z şi U) nu au fost încălcate sau nesocotite". (sentinţa nr. 529/2012 definitivă pronunţată în dosar 2952/331/2011, fila 5 a sentinţei, anexată la prezentul dosar).

-încheierea de carte funciară nr. 1095/2011 emisă de OCPI Prahova a fost perfect legală.

Cu toată această stare de fapt, reţinută cu putere de lucru judecat, instanţa de fond a considerat că pârâţii au un drept asupra proprietăţii reclamanţilor, deoarece au avut reprezentarea unui drum de acces şi pentru faptul că traseul instalaţiilor de branşament urmează traseul drumului de acces (acestea fiind motivele pentru care instanţa consideră că pârâţii au calitatea de constructor de bună credinţă). Ori prin hotărârile anterioare, cu putere de lucru judecat, instanţele au stabilit că reclamanţii (Z şi U şi V şi Q) nu au niciun drept cu privire la imobilul teren pentru care prin încheierea nr. XXX a OCPI Prahova s-a notat actualizarea informaţiilor tehnice ale imobilului teren, proprietatea noastră.

Mai mult, instanţa de fond a considerat, în mod profund eronat, că, în urma actualizării datelor de carte funciară, pârâţilor le-au fost încălcate drepturile stabilite prin contracte şi că, prin această încheiere de carte funciară, s-au creat drepturi noi (în sensul că reclamanţii şi-au mărit proprietatea prin alipirea unui teren care nu făcea parte din proprietatea lor) cu vătămarea drepturilor de proprietate ale pârâţilor (în sensul că drumul de acces figurat pe schiţă ar fi fost un drept contractual al pârâţilor intimaţi Z şi U şi V şi Q). Ori, cu putere de lucru judecat, s-a stabilit „Drepturile reclamanţilor (intimaţii Z şi U şi V şi Q) cu privire la imobilele dobândite de aceştia prin contractele de vânzare cumpărare întocmite cu pârâţii (Z şi U) nu au fost încălcate sau nesocotite".

În condiţiile în care legalitatea şi temeinicia încheierii de carte funciară nr. 1095/2011 emisă de OCPI Prahova a fost confirmată prin sentinţă definitivă, ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional se opune părţilor din prezentul litigiu, fără posibilitatea dovedirii contrariului. Dat fiind că acţiunea de carte funciară a fost constatată ca fiind legală şi temeinică, înseamnă că s-a verificat şi s-a constatat calitatea reclamanţilor de titulari ai dreptului respectiv de proprietate de dinainte de data încheierii de carte funciară, adică de la data autentificării actelor noastre de proprietate din anul 1991 şi respectiv 1996.

Instanţa de fond nu numai că a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, dar a şi modificat înţelesul sentinţei prin interpretarea voit eronată a conţinutului operaţiunii de modificare carte funciară decretând că aceasta a fost de tipul alipirii unei noi proprietăţi la cea existentă.

S-a mai arătat că susţinerile pârâţilor preluate de instanţa de fond, conform cărora efectuarea documentaţiei cadastrale şi intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor s-au realizat cu nesocotirea proprietăţilor pârâţilor, sunt lipsite de suport legal, iar toate aceste lucruri menţionate mai sus justifică reţinerea încălcării art. 6 al CEDO prin încălcarea puterii de lucru judecat de către instanţa de fond, având ca şi consecinţă formularea unei sentinţe nelegale, şi că instanţa de fond a anulat dreptul de proprietate dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. XXX/30.07.1991 de către Notariatul de Stat Vălenii de Munte şi transcris de Judecătoria Vălenii de Munte, act autentic care arată că proprietatea reclamanţilor se învecinează la Nord cu Pârâul Ţapului, acoperind astfel tot terenul pe care pârâţii Z şi U şi V şi Q şi-au construit în mod abuziv branşamentele.

Pentru situaţia prezentă, reclamanţii au susţinut că are relevanţă deosebită planul de situaţie al proprietăţii lor, depus de pârâţii Z şi U la scara 1:500, şi care face parte din documentaţia pentru autorizaţia de construire locuinţă individuală, proprietar Xşi Y Lia, plan efectuat în anul 1992, şi în care este evidenţiată chiar suprafaţa pe care au efectuat lucrările pârâţii şi care este descrisă în contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1991, astfel: subsemnata YY, vând d-lui Z şi U , căsătorit, terenul situat în intravilanul comunei M., sat C., jud. Prahova, teren situat între vecinii drum, pârâul Ţapului păşunea Muntele Baicului şi XX, identificat în schiţă de plan, vizată de primăria M., schiţă ce face parte din prezentul act.

Această situaţie nu a fost pusă în discuţie, instanţa socotind că e pe deplin lămurită.

Pârâţii aveau cunoştinţă de actele reclamanţilor, deoarece ei au dobândit proprietăţile lor, de la reclamanţi, prin contracte de vânzare cumpărare, iar instanţa de fond, dacă ar fi cercetat actele depuse la dosar, ar fi reţinut acest plan de situaţie care confirmă faptul că terenul, pe a cărui suprafaţă au ocupat-o pârâţii cu lucrările de branşamente, aparţine reclamanţilor din anul 1991.

Împrejurarea că reclamanţii au făcut demersurile în vederea actualizării informaţiilor tehnice ale imobilului teren proprietatea noastră, după 8 ani de la încheierea contractelor cu pârâţii, nu a echivalat cu pierderea dreptului de proprietate, care este un drept real, perpetuu şi imprescriptibil, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. XXX/30.07.1991 de către Notariatul de Stat Vălenii de Munte şi transcris de Judecătoria Vălenii de Munte şi contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. XXX/18.12.1996 de Biroul notarial public Mentor.

Instanţa de fond nu a analizat şi nu a remarcat faptul evident că pârâţii au efectuat lucrări pe terenul altuia în deplină cunoştinţă de cauză şi că nu au niciun drept asupra terenului respectiv. În clipa în care persoana cunoaşte faptul că efectuează lucrări pe proprietatea altuia, în lipsa acordului proprietarului, acea persoană nu mai poate avea calitatea de constructor de bună credinţă. Pârâţii au susţinut în faţa instanţelor de judecată şi a organelor de cercetare penală faptul că şi-au amplasat lucrările pe domeniul public şi privat al comunei M.. Mai mult, au susţinut pârâţii că Primăria şi-a dat acordul să-şi amplaseze lucrările pe acea suprafaţă, care ar aparţine primăriei M.. Dovadă în acest sens este împrocesuarea, alături de reclamanţi, în calitate de pârâţi, a comunei M. şi a Consiliului Local M.. Prin urmare, pârâţii intimaţi nu au avut reprezentarea că ar exista un drum de acces de care ar putea dispune, ci că drumul respectiv ar aparţine domeniului public şi pot să-l folosească după bunul plac. Simpla vecinătate cu un drum nu echivalează însă, cu existenţa vreunui drept asupra acestui drum, care de fapt, se află integral pe terenul care aparţine reclamanţilor. Acesta nu poate fi inclus în vreo categorie de drum naţional, judeţean sau comunal, fiind o alee de acces privată asupra căreia exista atunci şi există şi acum dreptul de proprietate, dobândit prin actul nostru de vânzare cumpărare autentificat sub nr. XXX/30.07.1991 de către Notariatul de Stat Vălenii de Munte şi transcris de Judecătoria Vălenii de Munte. Vecinătatea reprezintă strict delimitarea în teren a proprietăţii acestora, iar în niciun caz conferirea vreunui drept de proprietate asupra vecinătăţii respective, cu atât mai mult asupra porţiunii care se afla de drept în proprietatea reclamanţilor.

În continuare, reclamanţii au arătat că această reprezentare care se pretinde că pârâţii ar fi avut-o la momentul edificării lucrărilor şi care nu este decât o simplă reprezentare fantezistă, nu are relevanţă, deoarece, în temeiul art. 494 C. civil, proprietarul terenului indiferent, cine ar fi el, are dreptul de a opta între a păstra construcţia sau de a cere ridicarea ei, cu plata despăgubirilor aferente, potrivit distincţiei pe care textul o face.

Instanţa de fond nu a analizat faptul că autorizaţiile de construire (depuse la dosar) pe care le au pârâţii permit efectuarea lucrărilor doar în limita interioară a dreptului lor de proprietate (potrivit definiţiei date de legiuitor, instalaţiilor, anexa 2 a legii 50/1991), pe când lucrările efectuate de pârâţi sunt extinse pe topograficul reclamanților, încălcând cu mult limitele dreptului lor de proprietate, dovadă fiind raportul de expertiză extrajudiciar şi faptul că pârâţii au susţinut că au efectuat aceste lucrări de-a lungul unui drum de acces care nu le aparţine.

Privitor la lipsa unei notificări, constatată de instanţa de fond, s-a precizat că tăcerea sau inacţiunea titularului dreptului de opţiune nu poate valora manifestare de voinţă, întrucât nu există nicio prevedere legală care să acorde inacţiunii părţii consecinţe juridice. Mai mult, prin art. 593 NCC care este aplicabil în speţă, legiuitorul se abate de la practica judiciară anterioară şi stabileşte că atitudinea subiectivă a proprietarului terenului nu influenţează cu nimic aplicarea regulilor care guvernează accesiunea şi nu limitează opţiunile pe care acesta le are, în funcţie de situaţia concretă (caracterul lucrărilor).

Instanţa de fond nu a reţinut totala lipsă de diligentă a constructorilor pârâţi, care dacă mai aveau vreo îndoială cu privire la proprietarul terenului ocupat sau aveau doar o reprezentare cu privire la vreun drept de acces puteau să se intereseze la primărie cui aparţine terenul ocupat, ca orice constructor diligent, în caz contrar, şi-au asumat prezenta situaţie.

S-a mai arătat că nu actualizarea informaţiilor tehnice ale imobilului efectuată în anul 2011 îi face pe pârâţii V şi Q şi Z şi U constructori de rea credinţă, pentru că aceştia sunt constructori de rea credinţă încă din anul 2002 şi respectiv 2004, când au edificat acele branşamente pe proprietatea reclamanţilor. Încheierea de carte funciară din 2011 doar a confirmat încă o dată faptul că reclamanţii sunt proprietari acolo încă din anul 1991.

Instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a Legii nr.7/1996 stabilind o stare de fapt contrară realităţii, anulând astfel hotărârile judecătoreşti anterioare şi ignorând forţa probantă a înscrierilor în Cartea Funciară, principiu reglementat prin art. 30 al Legii nr.7/1996.

Hotărârea instanţei de fond de a respinge capătul 4 de cerere privind Anularea înscrisului notarial numit declaraţie autentificat cu nr. 30 la data de 10.01.2005, la Biroul Notarial Public XXX, precum şi a avizelor subsecvente de utilităţi a fost nelegală şi netemeinică, iar instanţa de fond a tratat în mod superficial punctul 4 al cererii cu privire la cererea de anulare a declaraţiei notariale, cât şi a actelor subsecvente acestuia.

S-a menţionat că este cunoscut faptul că o motivare implicită a unor capete de cerere sau cereri adiţionale ori incidentale nu poate fi considerată ca fiind corespunzătoare exigenţelor art. 425 alin. (1) NCPC, dat fiind faptul că în dispozitiv trebuie să se regăsească soluţia dată fiecărei cereri care a constituit cadrul obiectiv al judecăţii.

Astfel, în ultima frază din considerentele sentinţei, a apreciat instanţa de fond următoarele :

„ Tot neîntemeiate sunt şi cererile de anulare a declaraţiei notariale dată de pârâtul V şi Q Gabriel la 10.01.2005 şi a avizelor subsecvente de utilităţi, având în vedere momentul la care aceste acte au fost emise, moment la care situaţia juridică a imobilului nu se schimbase, fiind actuală configuraţia terenurilor astfel cum reieşea din contractele de vânzare cumpărare şi schiţele anexă."

Ori declaraţia a fost dată în fals la data de 10.01.2005, deoarece făptuitorul V nu era coproprietarul terenului pe care şi-a construit branşamentul la data de 10.01.2005 şi nu este coproprietarul acestui teren nici în prezent. Mai mult decât atât, proprietarii acestui teren, pe care constructorul de rea credinţă V şi Q  şi-a construit branşamentele, au fost reclamanţii Z şi U, încă din anul 1991, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. XXX/30.07.1991 de către Notariatul de Stat Vălenii de Munte şi transcris de Judecătoria Vălenii de Munte.

Reclamanţii au arătat că această situaţie reţinută de instanţa de fond este total greşită, întrucât, conform principiului disponibilităţii, ca principiu general al desfăşurării procesului civil, acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat aparţine părţilor. Consecinţele desfiinţării totale sau parţiale a înscrisului declarat fals constau într-o înlăturare completă, opozabilă erga omnes a forţei probatorii a acelui înscris cu privire la aspectele necorespunzătoare realităţii pe care acesta le-a atestat sau cu privire la care a avut potenţialitatea de a le atesta faţă de terţi.

Acţiunea în anulare/desfiinţare act fals este imprescriptibilă, indiferent la care moment se referă şi este admisibilă, potrivit codului de procedură civilă, art. 308 având în vedere normele de interes general ocrotite. Este de reţinut că, pentru o instanţă, invocarea nulităţii absolute a actului juridic dedus judecăţii este nu numai o posibilitate, ci chiar o obligaţie, în acest sens, art. 1247 alin. (3) noul cod civil care prevede că „instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută" desigur, în urma constatării de către instanţă că actul juridic depus ca probă este fals sau formulat pe baza unei declaraţii false.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, referitor la cercetarea penală privind pe făptuitorul V, efectuată în dosarul nr. 1336/P/2015, a comunicat prin adresa din 25.05.2017 următoarele: „4. Clasarea cauzei privind infracţiunea de falsul în declaraţii, prevăzută de art. 326 Cod penat, cu aplicarea art. 5 Cod penal, potrivit art. 16 alin. 1 lit. F Cod procedură penală, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale."

Deoarece infracţiunea de fals în declaraţii a fost prescrisă, conform principiului disponibilităţii şi a dreptului ca parte vătămată, s-a solicitat de către reclamanţi cercetarea falsului pe cale civilă potrivit dreptului legal dat de prevederile art.308 cod procedură civilă.

În final, s-a solicitat, în condiţiile în care, cu toate susţinerile din prezenta cerere de apel, se va menţine aprecierea că pârâţii intimaţi V şi Q şi Z şi U au calitatea de constructor de bună credinţă a pârâţilor, să se aibă în vedere prevederile art. 481 Cod civil de la 1864 şi ale art. 44 al Constituţiei României în sensul în care „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire", temei de drept pe care se bazează şi cererea de chemare în judecată.

Temeiul de drept al cererii de apel:  art. 492 - art. 494 alin.1 şi alin.2 Cod Civil de la 1864; Art. 480 Cod civil de la 1864, art.481 Cod civil de la 1864, art.1532 alin. 2 şi 3 NCC; art.1385 alin. 4 NCC; art. 470 şi următoarele din NCPC; art.1 din Protocol 1 CEDO; art. 44 din Constituţie; art. 586 alin. 2 din NCC; art.559 din NCC; art.489 Cod civil de la 1864; anexa 2 (definiţii) a Legii nr.50/1991; art. 2, art.3 şi art.7 din L50/1991; art. 254, art. 292 şi art. 308 din Noul Cod procedură civilă; toate normele şi principiile invocate.

În probaţiune, s-au solicitat probele cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, expertiză topo cadastrală pentru identificarea fizică reală şi integrală a traseelor conductelor şi cablurilor de racordare ale pârâţilor intimaţi Z şi U şi V şi Q, cercetare la faţa locului.

S-a ataşat taxă judiciară de timbru de 200 lei (f. 4).

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova – Secţia I Civilă, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr unic de dosar, la data de 01.02.2018, pricina fiind soluţionată, în faza procesuală a apelului, în condiţii de legală citare a părţilor litigante.

Cererea de apel a fost legal timbrată (f. 46).

În raport de motivele de apel, la data de 15.02.2018, intimaţii Z şi U au formulat întâmpinare, prin care au solicitat instanţei de judecată respingerea apelului, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, cu obligarea apelanţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faza de fond şi apel.

În motivare, în esenţă, s-a arătat că, în privinţa primului motiv de apel prin care se susţine în mod eronat faptul că „instanţa nu a examinat probele" depuse de apelanţi, judecătorul fondului a pronunţat sentinţa apelată, având în vedere toate probele depuse de părţi, întrucât a fost încuviinţată doar proba cu înscrisuri, sentinţa pronunţată având la bază tocmai aceste înscrisuri depuse de reclamanţi şi de pârâţi, iar în urma analizării lor s-a pronunţat în sensul respingerii acţiunii formulate de aceştia.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel prin care se menţionează faptul că „sentinţa 1275/2017 în dosar nr.4379/331/2016 a fost pronunţată cu încălcarea art. 6 CEDO prin repunerea în discuţie a situaţiei juridice a proprietăţii noastre", pârâţii au arătat că este, de asemenea, neîntemeiat şi excede deja motivelor cu care instanţa a fost investită iniţial, că titlul lor de proprietate, respectiv contractul de vânzare cumpărare, este pe deplin valabil, îndeplinind toate condiţiile în acest sens, nu a fost contestat şi nu s-a constatat nulitatea sa, pentru niciunul dintre motivele prevăzute de legiuitor, şi că actul lor de vânzare cumpărare menţionează faptul că „vecinătăţile şi dimensiunile terenului determinat şi ale drumului de acces descrise sunt identificate în schiţele de plan, vizate pe primăria comunei M., semnate de părţi, schiţe de fac parte integrantă din acest contract", această menţiune demonstrând, fără putinţă de tăgadă, faptul că reclamanţii aveau cunoştinţă de amplasamentul pârâţilor, de faptul că au vândut şi o cotă indiviză ce are destinaţia de drum de acces, de vecinătăţile ce împrejmuiesc proprietatea pârâţilor, aspecte ce au fost asumate prin semnătura, identificate, potrivit menţiunilor anterioare, conform schiţei de plan, ce face parte integrantă din contract.

La momentul dobândirii de către pârâţi de la reclamanţi a terenului, vânzarea s-a efectuat în anumite condiţii expres menţionate în contractul de vânzare cumpărare întrucât le-a fost asigurată calea de acces până la proprietate, situaţie ce rezultă din schiţa anexă vizată de Primărie şi semnată şi de părţi. Astfel, instanţa de fond, având în vedere aspectele precizate de pârâţi care se coroborează cu înscrisurile existente, a concluzionat, în mod corect, faptul că proprietatea reclamanţilor s-a mărit cu mult după ce s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, menţionând faptul că pârâţii nu sunt constructori de rea credinţă, „poziţie subiectivă care trebuie raportată la momentul efectuării lucrărilor şi nu la un moment ulterior".

În privinţa celui de-al treilea motiv de apel prin care se susţine că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt total contrară realităţii şi probatoriului depus în sensul că la data executării lucrărilor în litigiu reclamanţii apelanţi nu erau proprietarii terenului pe care s-au construit branşamentele, s-a arătat că si acest motiv de apel este neîntemeiat, întrucât afirmaţiile acestora sunt total nesusţinute de documente. Contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat în anul 2002, iar, în anul 2011, s-a realizat actualizarea informaţiilor tehnice.

Pârâţii au menţionat că şi al patrulea motiv de apel este neîntemeiat, întrucât, în mod corect, instanţa a considerat că sunt constructori de bună credinţă, reţinând faptul că "după 8 ani de la încheierea actelor de vânzare cumpărare reclamanţii şi-au mărit proprietatea prin actualizarea informaţiilor tehnice ale imobilului şi includ în suprafaţa deţinută exclusiv şi o suprafaţă ce figura în acte ca drum de acces, amenajând un alt drum de acces, nu transformă pe pârâţi în constructori de rea credinţă, poziţie subiectivă care trebuie raportată la momentul efectuării lucrărilor şi nu la un moment ulterior".

În privinţa branşamentelor, respectiv în privinţa cablului electric, traseul acestuia a fost stabilit printr-o fişă de soluţie, în lungul drumului de acces, conform planului de situaţie al amplasamentului. Furnizorul de electricitate a emis un răspuns, în baza sesizării formulate de reclamanţi în anul 2010, şi a constatat că, „Domnul X a amenajat un nou drum de acces la marginea proprietăţii (se poate identifica la faţa locului vechiul traseu) fapt confirmat de Primăria M. în urma controlului executat la sesizarea persoanelor afectate de aceasta". Racordarea s-a făcut în anul 2002, iar până la data sesizării formulate de reclamanţi, nu au fost formulate alte petiţii cu privire la traseul cablului electric.

Mai mult decât atât, susţinerile pârâţilor în sensul că, după extinderea proprietăţii, reclamanţii au amenajat un nou drum de acces sunt confirmate şi de către Primăria comunei M. care, în urma unui control efectuat, a stabilit, în mod cert, faptul că reclamanţii au reconfigurat calea de acces pe un alt traseu.

Cu privire la ultimul motiv de apel, s-a considerat că este neîntemeiat, deoarece chiar apelanţii recunosc faptul că, prin încheierea nr. 1095/2011, s-a intabulat o noua suprafaţă de teren, însă afirmaţiile acestora, că această suprafaţă a fost măsurată pentru prima dată cu mijloace tehnice, nu pot fi primite întrucât contractul pârâţilor a fost încheiat în anul 2002 când măsurătoarea s-a făcut cu mijloace moderne.

În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

De asemenea, la data de 21.02.2018, intimaţii V şi Q au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului, păstrarea ca legală şi temeinică a sentinţei Civile nr.1275 pronunţată la data de 17.10.2017 de Judecătoria Vălenii de Munte, cu obligarea apelanţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâţii au arătat, în esenţă, că, prin contractul de vânzare-cumpărare cumpărare autentificat sub nr.2729 din 23 decembrie 2003, de către Notar Public XX, au achiziţionat de la apelanţii-reclamanţi suprafaţa de 680 m.p. de teren, situat în intravilanul comunei M., sat C., judeţul Prahova, identificat in Tarlaua 42, parcela F 552, având număr cadastral provizoriu 1246, iar, în cuprinsul primului paragraf al contractului menţionat mai sus, cu referire la suprafaţa de 680 m.p. de teren ce a făcut obiectul vânzării, se arată: "identificată în schiţele de plan în culoare galben şi cu cifrele 21, 22, 23, 24, 21, între vecinii: drumul de acces pe două laturi, Consiliul Local, Z (teren care are numărul cadastral provizoriu 776)." De asemenea, în cuprinsul paragrafului al 2-lea al aceluiaşi Contract s-a precizat: "Vecinătăţile şi dimensiunile terenului descris sunt identificate în schiţele de plan vizate de Primăria comunei M., semnate şi de părţi, schiţe ce fac parte integrantă din prezentul act." Anexa nr.2, depusă la dosarul fond, respectiv înscrisul "plan de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate scara 1 : 500" face parte din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2729/23.12.2005, de BNP Notarul Public Eugenia Codescu, după ce în prealabil a fost vizat atât de către O.J.C.G.C.PH. conform dispoziţiilor art.61 din Legea nr.7/1996 acordându-i numărul 16323 din 10 decembrie 2003.

Din analiza înscrisurilor arătate mai sus, dar şi din cuprinsul Planului de Amplasament - Anexa nr.2 dosar fond, lotul de teren în suprafaţă de 680 m.p. achiziţionat de către pârâţi era învecinat cu "drumul de acces pe două laturi", respectiv: terenul în suprafaţă de 167 m.p., cu destinaţia de "drum acces", individualizat pe Planul de Amplasament între punctele 21, 24, 25, 30, 29, 28, 21; terenul situat în partea de Nord-Vest, cu destinaţia "drum acces", şi care este identificat în Planul de Amplasament ca urmând linia dată de punctele 7, 8, 10, 11, 28, 21, 22.

Faptul că, în anul 2003, la momentul achiziţionării de către intimaţii-pârâţi V şi Q a terenului în suprafaţă de 680 m.p. acesta se învecina pe două laturi (N-V şi S-V) cu "drum acces" este confirmat şi de documentul "fişa corpului de proprietate" ( Anexa nr. 3 dosar fond), întocmită de domnul XXX - expert cadastral şi vizată de Oficiul de Cadastru, Geodezie şi Cartografie al Judeţului Prahova.

Astfel, s-a arătat că, la momentul achiziţionării lotului de teren în suprafaţă de 680 m.p., intimaţilor-pârâţi V şi Q nu le-a fost înstrăinată vreo cotă indiviză din dreptul de proprietate cu privire la drumul de acces în suprafaţă de 167 mp (marcat pe schiţa Anexa nr.2 prin punctele 21, 24, 25, 30, 29, 28, 21), pentru simplul motiv că accesul la calea publică pentru lotul lor de teren, urma să se facă pe drumul de acces care este identificat în Planul de Amplasament ca urmând linia dată de punctele 7, 8, 10, 11, 28, 21, 22, iar terenul achiziţionat avea la acest drum acces, cu o deschidere de 26,22 metri liniari, între punctele 21 şi 22 pe Planul de Amplasament (Anexa nr.2), fapt ce le permitea pârâţilor un acces liniştit înspre şi dinspre proprietate către calea publică.

De asemenea, intimaţilor-pârâţi V şi Q nu le-a fost înstrăinată nicio cotă parte indiviză din dreptul de proprietate asupra terenului, având la acel moment destinaţia de "drum acces", şi care este identificat în Planul de Amplasament ca urmând linia dată de punctele 7, 8, 10, 11, 28, 21, 22, pentru simplul motiv că, la momentul 2003, acest teren nu se afla în proprietatea apelanţilor-reclamanţi Z şi U.

În ceea ce priveşte primul motiv de apel, respectiv că instanţa de fond nu a ţinut seama de actele de proprietate din 1991 şi 1996 ale apelanţilor-reclamanţi si nici de legile aplicabile în procesul de elaborare a încheierii de carte fundară nr. 1095/22.02.2011, s-a solicitat să respingerea, având în vedere următoarele considerente:

Conform vânzărilor succesive efectuate de apelanţii-reclamanţi, aşa cum se poate observa din contractele de vânzare-cumpărare nr.XXX din 18 aprilie 2002, respectiv nr.2064 din 15.04.2004 şi nr.XXX din 05.12.2002, a rezultat cât se poate de clar faptul că fiecare dintre loturile de teren dobândite de către pârâţii, soţii Z şi U, soţii P., dar şi de către soţii I., au făcut parte dintr-o suprafaţă mai mare de teren (în total 4.811,16 mp), pe care apelanţii au dobândit-o anterior, astfel în anul 1991, suprafaţa de 3.207,36 m.p. prin cumpărare de la YY în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.XXX/30.07.1991 şi în anul 1996, suprafaţa de 1.603,8 m.p., prin cumpărare de la Perei Elena Mândra, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.XXX/18.12.1996.

Din suprafaţa de teren de 4.811,16 m.p. astfel dobândită prin cele două contracte de vânzare-cumpărare arătate mai sus, de către apelanţi, aceştia au dezmembrat şi înstrăinat un număr de 5 loturi, după cum urmează:

a) suprafaţa de 300 m.p. către soţii Z şi U, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.XXX din 18 aprilie 2002 (Anexa nr.4);

b) suprafaţa de  680  m.p. către noi intimaţii-pârâţi - soţii V şi Q, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. XXX din 23 decembrie 2003 (Anexa nr.l);

c) suprafaţa de 538 m.p. către soţii P., conform contractului de vânzare-cumpărare nr.XXX din 18 aprilie 2002 (Anexa nr.5);

d) suprafaţa de 1.000 m.p. către soţii I., conform contractului de vânzare-cumpărare nr.XXX din 05.12.2002 (Anexa nr. 6);

e) suprafaţa de 167 m.p., cu destinaţia de "drum acces", individualizat pe Planul de Amplasament (Anexa nr.2 la prezenta) între punctele 21, 24, 25, 30, 29, 28, 21, teren deţinut în cote-părţi indivize egale, de 1/3 fiecare, de către soţii Z şi U, soţii P.  şi apelanţi - soţii Z şi U.

Făcând diferenţa între suprafaţa de 4.811,16 m.p. şi suprafaţa de 2.685 mp (rezultată din însumarea celor 5 suprafeţe arătate mai sus la punctele a) - e) inclusiv) a rezultat o suprafaţă de 2.126,16 m.p. care, potrivit acestor calcule matematice relativ simple, ar trebui să se mai găsească, conform actelor, în proprietatea apelanţilor-reclamanţi Z şi U.

În anul 2011, apelanţii au efectuat demersuri pentru întocmirea unei noi documentaţii cadastrale privind imobilul deţinut în proprietate de aceştia. Astfel, cu privire la suprafaţa de teren rămasă în proprietatea lor după înstrăinarea celor 4 loturi de teren către familiile Z şi U, V şi Q, P. şi I., apelanţii au solicitat şi obţinut, actualizarea informaţiilor tehnice în baza unei noi documentaţii cadastrale ce a fost realizată de către P.J.A. S.C. Pur Topo S.R.L., iar terenul proprietatea apelanţilor s-a modificat ca întindere şi configuraţie, prin încheierea nr.1095 din 29.03.2011 emisă în Dosar nr. 1095/23-02-2011 de către O.C.P.I. Prahova, care a admis notarea actualizării informaţiilor tehnice în conformitate cu noua documentaţie cadastrală actualizarea având la baza o declaraţie notarială a apelanţilor.

Urmare a unor demersuri juridice şi/sau cadastrale, apelanţii au reuşit să obţină înscrierea în registrele de Carte funciară ţinute de O.C.P.I. Prahova, a dreptului lor de proprietate asupra unei suprafeţe de 3.654 m.p., fără a prezenta procesul-verbal de vecinătate care conţine acordul proprietarilor tuturor imobilelor învecinate.

Cu privire la motivul de apel prin care apelanţii susţin ca instanţa de fond a apreciat greşit ca pârâţii sunt constructori de buna credinţa, s-a solicitat respingerea, având în vedere următoarele:

(i) terenul în suprafaţă de 680 m.p. a fost achiziţionat de intimaţii-pârâţi V şi Q, de la apelanţii-reclamanţi Z şi U, în data de 23.12.2003 potrivit contractului ataşat ca Anexa nr. 1 la dosarul de fond;

(ii) la momentul achiziţionării acestui teren, accesul la calea publică pentru lotul de teren al pârâţilor, dar şi pentru alte 2 loturi de teren achiziţionate (anterior şi ulterior) de familiile Z şi U şi P., se făcea pe terenul având destinaţia de "drum acces", identificat în Planul de Amplasament, ca urmând linia dată de punctele 7, 8, 10, 11, 28, 21, 22;

(iii) timp de circa 8 ani de zile, accesul la proprietăţile familiilor Z şi U, V şi Q şi P. - proprietarii celor 3 loturi de teren situate în partea de Nord a terenului apelanţilor Z şi U, se făcea pe terenul „drum de acces" indicat mai sus la punctul (ii), iar vecinii şi foştii proprietari domnii Z şi U, reclamanţi în cauza de faţă, nu s-au împotrivit în niciun fel acestui fapt;

(iv) o conduită diferită din partea apelanţilor a apărut în jurul anului 2011, când după ce în prealabil au desfiinţat gardul de fier ce demarca proprietatea lor de "drumul de acces" indicat anterior, au solicitat intimaţilor-pârâţi, dar şi familiei P., să înceteze a mai folosi respectivul "drum de acces", motivând că acesta este/se va afla în proprietatea lor;

(v) printr-o operaţiune a actualizării informaţiilor tehnice cu privire la proprietatea lor, utilizând demersuri care au un pregnant iz de ilegalitate, apelanţii au reuşit să-şi intabuleze un drept de proprietate asupra unei suprafeţe de teren cu 2.126,16 m.p. mai mare, decât suprafaţa ce ar rezulta din însumarea suprafeţelor de teren dobândite de aceştia prin contractele de vânzare-cumpărare nr.XXX/30.07.1991 încheiat cu YY şi nr. XXX/18.12.1996, încheiat cu XXX, din care se scade suprafaţa de 2.685 mp înstrăinată prin vânzările făcute către familiile Z şi U, V şi Q, P., I. şi suprafaţa de 167 m.p. cu destinaţia de drum de acces;

(vi) demersurile pârâţilor, în vederea obţinerii tuturor avizelor şi autorizaţiilor pentru edificarea de construcţii pe terenul în suprafaţă de 680 m.p. au fost realizate în perioada anilor 2004-2007, astfel:

(vi)l. obţinerea Avizului de racordare nr.29 din 07.01.2005, emis de C.E.E. Văleni.

După dobândirea de către intimaţii-pârâţi V şi Q a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 680 m.p., în anul 2004 au efectuat demersurile legale necesare în vederea construirii pe acest teren a unei case de vacanţă, astfel încât a fost obţinută autorizaţie de construire nr.88/30 decembrie 2004, eliberată de Primăria comunei M., judeţ Prahova.

Potrivit acestei autorizaţii de construire, pârâţii au fost autorizaţi să execute lucrări de "Construire a unei case de vacanţă în regim de parter şi etaj, anexă, alei, spaţiu de parcare, împrejmuire proprietate, branşament electric utilităţi, fosă septică”.

(vi)2. încheierea cu F.D.F.E.E. Electrica Muntenia Nord, reprezentată legal prin Sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Ploieşti, a Contractului de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici - rural nr.5141 din 16 mai 2005;

(vi)3. încheierea cu Serviciul Public de Gospodărire comunală din Comuna M., judeţul Prahova, a Contractului de branşare/racordare şi utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă nr.180 H/09.08.2007.

Având în vedere aspectele menţionate, s-a arătat că rezultă cât se poate de clar faptul că toate lucrările cu privire la care apelanţii îi acuză că ar fi "constructori de rea-credinţă", au fost realizate cu mult timp înainte ca soţii Z şi U să poată pretinde sau demonstra un drept de proprietate asupra terenului, despre care tot aceştia arată că ar fi afectat de branşamentele de utilităţi (electricitate şi apă), realizate pentru loturile de teren ale pârâţilor V şi Q şi ale pârâţilor Z şi U.

De asemenea, s-a solicitat a se avea în vedere şi cuprinsul celor 3 hotărâri judecătoreşti pronunţate de cele 3 instanţe (Judecătoria Văleni de Munte, Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti), în cauza ce a făcut obiectul dosarului civil nr.2298/331/2010.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a concluzionat că traseul utilităţilor urmează traseul drumului de acces, conform contractelor de vânzare-cumpărare si a planurilor anexa, iar la momentul efectuării branşamentelor, drumul de acces configurat pe schiţele plan ce fac parte din actele autentice de vânzare-cumpărare nu era inclus în proprietatea apelanţilor, aceasta operaţiune intervenind la un interval de aproximativ 8 ani, aşa cum reiese din considerentele hotărârii menţionată mai sus.

Faptul că după 8 ani de la încheierea actelor de vânzare-cumpărare, apelanţii-reclamanţi şi-au mărit proprietatea prin actualizarea informaţiilor tehnice ale imobilului şi includ în suprafaţa deţinută şi o suprafaţă ce figura în acte ca drum de acces, amenajând un alt drum de acces, nu i-a transformat pe pârâţi în constructori de rea credinţa, întrucât situaţia trebuie raportată la momentul efectuării lucrărilor şi nu la un moment ulterior.

În ceea ce priveşte anularea înscrisului notarial numit declaraţie autentificat sub nr.30/10.01.2005 de BNP XXX, precum şi a avizelor subsecvente de utilităţi, pârâţii au arătat că această declaraţie a fost dată de către intimatul-pârât V la data de 10.01.2005 şi autentificată de către notarul public XXX.

Documentul declaraţie la care apelanţii-reclamanţi fac referire, a fost emis în anul 2005, în contextul în care pârâţii au efectuat demersurile legale necesare în vederea realizării branşamentului electric al construcţiei edificate pe terenul în suprafaţă de 680 m.p., documentul fiind solicitat în procedura stabilită de către furnizorul zonal de electricitate. Declarantul V, la data la care a formulat declaraţia, dar şi astăzi, avea şi are calitatea de proprietar al imobilului pentru care se intenţiona a se realiza branşamentul de electricitate, un fapt foarte important a fi reţinut fiind acela că domnul V şi Q a formulat respectiva declaraţie în calitate de coproprietar al imobilului teren şi construcţie ce urma a fi branşată la reţeaua de electricitate, iar cele declarate se limitau exclusiv la proprietatea acestuia.

Calitatea declarată, a domniei sale, de coproprietar cu privire la respectiva suprafaţă de teren, a rezultat fără de tăgadă din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.2729 din 23 decembrie 2003, de către Notar Public XX, şi ataşat ca Anexa nr. l (dosar fond), iar cealaltă persoană care deţine calitatea de coproprietar al imobilului arătat în declaraţie, este doamna Q, soţia declarantului V.

Formularea "accept ocuparea şi traversarea terenului" a privit exclusiv terenul aflat în coproprietatea domnului V şi Q, din niciun cuvânt şi/sau expresie inserată în cuprinsul declaraţiei neputându-se deduce în mod rezonabil, că referirea ar fi fost făcută cu privire la un teren ce nu i-ar aparţine acestuia.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.205 Cod proc.civ.

În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri şi orice alt mijloc de probă va rezulta din dezbateri, precum şi respingerea probelor cu expertiză şi cercetare la faţa locului solicitate de apelanţi.

La data de 07.03.2018, apelanţii reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat instanţei de judecată respingerea apărărilor formulate şi argumentele invocate de către pârâţi prin întâmpinare, admiterea apelului subsemnaţilor, aşa cum a fost formulat, reiterând motivele formulate odată cu cererea de apel.

Sub aspect probator, s-a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru toate părţile şi au fost respinse ca nefiind utile soluţionării căii de atac solicitarea de emitere a unei adrese către BNP Varga Carmen şi cercetarea la faţa locului.

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale care au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Potrivit art. 476 alin. 1 C.pr.civ., apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant (art. 477 alin. 1 c.proc.civ.), devoluţia operând cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu e limitat la anumite soluţii din dispozitiv (art. 477 alin. 2).

Analizând primul motiv de apel, respectiv faptul că instanţa de fond nu a analizat probele şi argumentele apelanţilor, tribunalul constată că este neîntemeiat, întrucât s-a efectuat o analiză a actelor de proprietate ale părţilor, în vederea stabilirii bunei sau relei – credinţe a constructorilor, fiind înlăturate toate argumentele esenţiale formulate prin cererea de chemare în judecată.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în mod constat, în jurisprudenţa sa că „în conformitate cu jurisprudenţa CEDO, chiar dacă dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun instanţelor naţionale să-şi motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligaţie nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.”.

Astfel, prima instanţa a analizat actele de proprietate ale părţilor, stabilind, în mod corect, faptul că pârâţii din prezenta cauză nu au niciun drept, în prezent, cu privire la imobilul teren pentru care, prin încheierea OCPI Prahova, s-a notat actualizarea informaţiilor tehnice, în conformitate cu noua documentaţie cadastrală avizată, drepturile pârâţilor, dobândite prin cumpărare nefiind încălcate, precum şi faptul că s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că mărirea proprietăţii reclamanţilor a fost legală şi temeinică, împrejurare ce, între aceleaşi părţi, nu mai poate fi pusă în discuţie şi contrazisă.

Prima instanţă nu a înlăturat efectele contractelor de vânzare cumpărare (f. 30-36 dosar fond vol.I) prin care apelanţii – reclamanţi au devenit proprietari ai terenului din com. M. şi nu a interpretat în mod eronat prevederile legale privind modificarea de carte funciară, ci doar a analizat buna sau reaua - credinţă a intimaţilor – pârâţi prin raportare la contractele de vânzare – cumpărare prin care pârâţii au dobândit dreptul de proprietate de la reclamanţi.

Astfel, buna - credinţă reprezintă convingerea eronată şi neculpabilă a unei persoane că are un drept şi că acţionează potrivit legii.

Mai mult, tribunalul constată că instanţa de fond, în mod expres, a stabilit că, în prezent, o parte din traseul branşamentelor efectuate de pârâţi la reţelele de electricitate şi apa traversează, sub şi suprateran, terenul proprietatea reclamanţilor, a cărui întindere şi configuraţie s-a modificat, prin încheierea nr.XXX a OCPI Prahova, dând, astfel, eficienţă dreptului de proprietate al reclamanţilor astfel cum s-a stabilit prin încheierea de carte funciară.

Faptul că instanţa de fond a analizat probele depuse de apelanţi în alt mod decât cel urmărit de către aceştia prin cererea de chemare în judecată nu reprezintă o lipsă de analiză a probelor şi argumentelor părţilor.

Tribunalul constată, de asemenea, că cel de-al doilea motiv de apel este nefondat, întrucât prima instanţă nu a pronunţat o sentinţă prin repunerea în discuţie a unei situaţii juridice cu privire la care există o soluţie definitivă.

Apelanţii critică soluţia primei instanţe, pe motiv că s-a încălcat puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 529/2012, însă prima instanţă a constatat că s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că mărirea proprietăţii reclamanţilor a fost legală şi temeinică, împrejurare ce, între aceleaşi părţi, nu mai poate fi pusă în discuţie şi contrazisă.

Se reţine faptul că, prin sentinţa civilă nr. 529/08.03.2012 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, rămasă definitivă şi irevocabilă (f. 96-124 dosar fond vol.I), s-a respins ca neîntemeiată cererea intimaţilor – pârâţi şi a numiţilor P. Radu – Constantin şi P. Rodica privind anularea documentaţiei cadastrale şi încheierii emisă de OCPI Prahova privind imobilul din sat C., com. M. al apelanţilor – reclamanţi prin care se actualizează informaţiile tehnice ale imobilului.

Faptul că instanţa de fond a analizat buna – credinţă a intimaţilor – pârâţi prin raportarea, pe de o parte, la situaţia terenurilor la data încheierii contractelor de vânzare – cumpărare, iar, pe de altă parte, la situaţia terenurilor după rămânerea definitivă a încheierii emisă de OCPI Prahova privind imobilul din sat C., com. M. al apelanţilor – reclamanţi prin care se actualizează informaţiile tehnice, nu reprezintă o nesocotire a puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 529/08.03.2012.

Având în vedere principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, instanţa de fond, în mod corect, a analizat cererea de chemare în judecată doar prin prisma a ceea ce s-a solicitat, respectiv a analizat buna sau reaua – credinţă a pârâţilor pentru a putea dispune cu privire la desfiinţarea construcţiilor realizate pe terenul altuia. În prezenta cauză, chiar dacă instanţa de fond a constatat buna – credinţă a pârâţilor, aceasta nu a efectuat o analiză a dreptului de proprietate al reclamanţilor şi, mai mult, nu a stabilit limitele acestuia, pentru ca apelanţii să poată afirma că le-a fost afectat dreptul de proprietate.

Analizând motivul de apel privind anularea de către instanţa de fond a dreptului de proprietate al apelanţilor – reclamanţi, tribunalul apreciază că este nefondat, întrucât, prin sentinţa atacată, nu se anulează, în niciun caz, dreptul de proprietate al reclamanţilor.

De asemenea, astfel cum s-a menţionat şi mai sus, instanţa de fond a realizat o analiză a bunei – credinţe a pârâţilor prin raportare la actele de proprietate şi la încheierea de carte funciară rămasă definitivă prin care se actualizează informaţiile tehnice ale imobilului.

În continuare, examinând motivul de apel privind existenţa bunei – credinţe a intimaţilor – pârâţi, tribunalul apreciază, în acord cu prima instanţă, că aceştia au fost constructori de bună – credinţă la data efectuării lucrărilor a căror desfiinţare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, conform art. 494 alin. 3 ultima teză din vechiul cod civil (aplicabil în raport de data săvârşirii lucrărilor, conform art. 58  din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a dispoziţiilor noului cod civil), dacă plantaţiile, clădirile şi operele au fost făcute de o a treia persoană de bună – credinţă, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea lor, dar va avea dreptul de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii sau de a plăti o sumă de bani egală cu cea a creşterii valorii fondului.

Prin constructor de bună – credinţă se înţelege acea persoană care ridică o lucrare având convingerea fermă, dar eronată, că acel teren se află în proprietatea sa, buna – credinţă putând fi dedusă din existenţa unui titlu asupra terenului, ale cărei vicii nu sunt cunoscute.

Aplicând aceste dispoziţii legale la datele speţei, tribunalul constată că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. XXX din 18.04.2002 de BNP XX (f. 60 dosar fond vol.I), reclamanţii X şi Y au vândut pârâţilor Z şi U, terenul în suprafaţă determinată de 300 mp situat în intravilanul comunei M., sat C., jud. Prahova, Tarla 42, parcela F 552, număr cadastral provizoriu 776, identificat în schiţele anexă, având ca vecini: drumul de acces ce are nr. cadastral provizoriu 777, rest proprietate vânzători pe două laturi şi Consiliul local, precum şi cota indiviză de 1/3 din suprafaţa totală de 167 mp, respectiv 55,66 mp, ce va fi folosit ca drum de acces, situat în tarla 42, parcela F 552, număr cadastral provizoriu 777, între vecini: drumul de acces, rest proprietate vânzători pe patru laturi şi terenul cu nr. cadastral 776 descris mai sus.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2729/23.12.2003 de BNP XX (f. 54 dosar fond vol.I), reclamanţii au vândut pârâţilor V şi Q terenul în suprafaţă determinată de 680 mp, situat în intravilanul comunei M., sat C., jud. Prahova, tarla 42 parcela F 552, având număr cadastral provizoriu 1246, între vecinii: drumul de acces pe două laturi, Consiliul local şi Z.

Astfel cum rezultă din cele două contracte de vânzare – cumpărare, precum şi din schiţele anexate (în ambele contracte s-a menţionat că vecinătăţile şi dimensiunile terenurilor sunt identificate în schiţele de plan vizate de Primăria Comunei M., semnate de părţi, schiţe ce fac parte integrantă din contracte), schiţe depuse la filele 55 şi 61 din dosarul de fond vol.I, de la calea publică există un drum de acces către proprietatea pârâţilor V şi Q, precum şi un drum de acces către proprietatea pârâţilor Z şi U, drumuri de acces care au fost configurate încă de la data vânzării terenurilor de către reclamanţi către pârâţi.

Prin sentinţa civilă nr. 5164/15.12.2011 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte în dosarul nr. 2298/331/2010 (f. 253-291 dosar fond vol.I), rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de intimaţii - pârâţi şi numiţii P. Radu – Constantin şi P. Rodica având ca obiect desfiinţare porţi şi garduri, precum şi obligarea apelanţilor – reclamanţi la a readuce drumul de acces la starea iniţială. De asemenea, s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de apelanţii – pârâţi de obligare a intimaţilor – pârâţi la desfiinţarea utilităţilor (branşament apă, cablu electric aerian şi sistem de scurgere a apelor pluviale)

În considerentele sentinţei, s-a reţinut faptul că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză şi planul de situaţie anexă, traseul reţelei de alimentare cu apă şi al celei de alimentare cu energie electrică pentru reclamanţii pârâţi (respectiv intimaţii – pârâţi din prezenta cauză), urmează traseul drumului de acces astfel cum a fost figurat pe planurile de situaţie  anexă la contractele de vânzare cumpărare dintre părţi, planuri vizate de O.C.P.I. Prahova. De asemenea, s-a mai reţinut, tot cu putere de lucru judecat: faptul că, după circa 8 ani de zile de la data vânzării, pârâţii reclamanţi Z şi U îşi măresc proprietatea prin actualizarea informaţiilor tehnice ale imobilului şi includ astfel în proprietatea lor şi terenul reprezentând vechiul drum de acces, nu îi îndreptăţeşte pe pârâţii reclamanţi Z şi U să solicite desfiinţarea acestor utilităţi, întrucât trecerea lor prin altă parte nu este posibilă, pârâţii fiind proprietarii terenului până la pârâul Ţapului, conform documentaţiei cadastrale actualizate. Mai mult, prin decizia civilă nr. 491/13.09.2012 pronunţată în dosarul 2298/331/2010, s-a reţinut că racordurile de apă şi energie au fost realizate în conformitate cu prevederile legale în materie.

Aceste aspecte reţinute de instanţe cu putere de lucru judecat în dosarul nr. 2298/331/2010 dovedesc buna – credinţă a intimaţilor – pârâţi, care au realizate lucrările de branşament în conformitate cu prevederile legale în materie şi pe traseul drumului de acces astfel cum a fost figurat pe planurile de situaţie anexă la contractele de vânzare cumpărare dintre părţi, planuri vizate de O.C.P.I. Prahova.

În niciunul dintre cele două contracte de vânzare – cumpărare încheiate de reclamanţi cu pârâţii nu se precizează că reclamanţii au drept de proprietate exclusiv asupra drumului de acces. Prin urmare, la data realizării lucrărilor a căror desfiinţare se solicită, pârâţii au fost constructori de bună – credinţă, întrucât nu au ştiut că reclamanţii erau proprietarii terenului pe care se efectuau lucrările, întemeindu-se pe dispoziţiile contractelor de vânzare – cumpărare încheiate cu reclamanţii.

În acest sens, tribunalul, în acord cu prima instanţă, constată că buna – credinţă a pârâţilor este evidenţiată şi de faptul că reclamanţii nu i-au notificat pe aceştia cu privire la realizarea lucrărilor. Într-adevăr, doar lipsa notificării de către proprietar nu poate să valoreze bună – credinţă, însă reaua – credinţă a constructorului este anihilată atunci când a fost încurajat în edificarea lucrării prin atitudinea tolerantă şi pasivă a proprietarului.

Chiar dacă, ulterior realizării lucrărilor de către pârâţi, reclamanţii au obţinut, prin rămânerea definitivă a încheierii emisă de OCPI Prahova privind imobilul din sat C., com. M., o reactualizare a informaţiilor tehnice, acest aspect nu poate să conducă la concluzia unei rele – credinţe a pârâţilor, buna sau reaua – credinţă analizându-se la data realizării lucrărilor de branşament, indiferent de situaţia ulterioară a dreptului de proprietate.

Faptul că instanţa de fond a stabilit, de altfel, în mod corect, buna – credinţă prin raportare, pe de o parte, la prevederile contractelor de vânzare – cumpărare încheiate între reclamanţi şi pârâţi, iar, pe de altă parte, la data ulterioară a reactualizării informaţiilor tehnice ale imobilului, nu încalcă puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 529/08.03.2012, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea intimaţilor – pârâţi şi a numiţilor P. Radu – Constantin şi P. Rodica privind anularea documentaţiei cadastrale şi încheierii emisă de OCPI Prahova privind imobilul din sat C., com. M. al apelanţilor – reclamanţi. Dreptul de proprietate al reclamanţilor este cel stabilit atât prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. XXX/30.07.1991 şi contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. XXX/18.12.1996 (f. 30-36 dosar fond vol.I), cât şi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2729/23.12.2003, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. XXX din 18.04.2002 şi încheierea nr. 1095/2011 a OCPI Prahova – BCPI Vălenii de Munte, rămasă definitivă.

În ceea ce priveşte susţinerile apelanţilor privind faptul că intimaţii au efectuat lucrările încălcând autorizaţiile de construire, tribunalul le va respinge ca nefondate, întrucât, prin decizia civilă nr. 491/13.09.2012 pronunţată în dosarul 2298/331/2010, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că racordurile de apă şi energie au fost realizate în conformitate cu prevederile legale în materie, astfel că, pe calea prezentului demers judiciar, nu mai poate fi analizată conformitatea efectuării lucrărilor de branşamente cu dispoziţiile legale.

De asemenea, tribunalul va respinge ca nefondată susţinerea apelanţilor privind aplicabilitatea dispoziţiilor din noul cod civil, având în vedere că, raportat la data efectuării lucrărilor, respectiv anul 2002 şi 2004, se aplică dispoziţiile vechiului cod civil, astfel cum s-a precizat mai sus.

Referitor la faptul că instanţa de fond nu a analizat planul de situaţie efectuat în anul 1992 al proprietăţii reclamanţilor şi care face parte din documentaţia pentru autorizaţia de construire locuinţă individuală (f. 133 dosar fond vol.II), tribunalul apreciază că modul de configurare a proprietăţii reclamanţilor în anul 1992 nu poate dovedi reaua – credinţă a pârâţilor, atât timp cât, la data încheierii contractelor de vânzare – cumpărare cu pârâţii, exista configurat drumul de acces.

Mai mult, instanţa nu poate să nu observe faptul că, în planul de amplasament (f. 55 dosar fond vol.I), care face parte din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2729/23.12.2003 de BNP XX (f. 54 dosar fond vol.I), prin care reclamanţii au vândut pârâţilor V şi Q terenul în suprafaţă determinată de 680 mp, se menţionează „suprafaţa de 111,33 mp indiviză din drumul de acces în suprafaţă de 167 mp, conform contract de vânzare – cumpărare nr. XXX/30.07.1999, nr. XXX/18.12.1996, nr. XXX/18.04.2002 şi nr. XXX/05.12.2002”, astfel că pârâţii au avut reprezentarea existenţei drumului de acces.

Încă o dată, tribunalul punctează faptul că buna – credinţă a constructorului, care se analizează la momentul efectuării lucrărilor, iar nu la un alt moment, reprezintă convingerea fermă, dar eronată, că terenul se află în proprietatea sa, aceasta putând fi dedusă din existenţa unui titlu asupra terenului, ale cărei vicii nu sunt cunoscute. Astfel că, în speţă, intimaţii – pârâţi au fost de bună – credinţă la data efectuării branşamentelor, având convingerea că aceste lucrări sunt efectuate pe un drum de acces, iar nu pe un teren care se află în proprietatea exclusivă a reclamanţilor, convingere întemeiată pe contractele de vânzare – cumpărare încheiate cu apelanţii.

Analizând ultimul motiv de apel, tribunalul îl apreciază, în aceeaşi măsură, nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin declaraţia autentificată sub nr. 30/10.01.2005 (f. 45 dosar fond vol.I), pârâtul V a declarat pe proprie răspundere, în calitate de coproprietar al imobilului situat în Cheia, zona Peco, că acceptă ocuparea şi traversarea terenului, conform planului anexat pentru executarea şi exploatarea instalaţiei de alimentare cu energie electrică.

În mod corect, prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a declaraţiei notariale dată de pârâtul V la 10.01.2005 şi a avizelor subsecvente de utilităţi, întrucât pârâtul avea calitatea de coproprietar asupra terenului în suprafaţă determinată de 680 mp, situat în intravilanul comunei M., sat C., jud. Prahova, celălalt coproprietar fiind soţia acestuia, pârâta Q, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2729/23.12.2003 de BNP XX (f. 54 dosar fond vol.I). Astfel cum rezultă din cuprinsul declaraţiei, pârâtul şi-a dat acordul pentru ocuparea şi traversarea terenului doar în calitate de coproprietar, nefiind menţionată calitatea sa de unic proprietar.

Mai mult, la data la care a fost dată această declaraţie, precum şi la care au fost întocmite actele subsecvente, nu avusese loc reactualizarea configuraţiei terenului reclamanţilor, astfel încât pârâtul a avut reprezentarea situaţiei de la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare cu reclamanţii.

Tribunalul mai constată faptul că, deşi apelanţii au solicitat anularea declaraţiei notariale dată de pârâtul V la 10.01.2005 şi a avizelor subsecvente de utilităţi, invocând că reprezintă falsuri, aceştia nu au formulat o cerere de probatorii specifice, rezumându-se la a solicita doar proba cu înscrisuri. Prin urmare, se apreciază că aceştia au formulat simple afirmaţii privind existenţa săvârşirii vreunui fals, neînsoţite de niciun suport probator, deşi sarcina probei le aparţine, conform art. 249 c.proc.civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 480 al. 1 c.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanţii - reclamanţi Xsi Y Lia, împotriva sentinţei civile nr. 1275//17.10.2017 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, în contradictoriu cu intimaţii - pârâții Z, U, V si Q, cu consecinţa păstrării hotărârii apelate.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 şi urm. C.proc.civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea celeilalte părţi, la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere culpa procesuală a apelanţilor – reclamanţi, faţă de respingerea ca nefondat a apelului declarat, tribunalul va dispune obligarea acestora la plata către intimaţii pârâţi Z şi U a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanţelor şi facturilor ataşate la dosarul cauzei (f. 99-102).

În acest sens, tribunalul are în vedere munca efectiv prestată de apărătorul intimaţilor, care a formulat întâmpinare de 7 pagini şi s-a prezentat la termenul acordat pentru soluţionarea apelului.

Domenii speta

Spete similare