Calitatea de persoană vătămată în procesul penal. Dreptul persoanei vătămate de a exercita calea de atac oricând în condiţiile în care nu le-a fost comunicată sentinţa primei instanţe

Prin sentinţa penală nr. 310 din data de 11.12.2018 pronunţată de Tribunalul Suceava, a fost condamnat inculpatul A., fiul lui ... şi ..., fără antecedente penale, la pedeapsa de 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie, prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 188 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

În baza art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 72 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului de 13 ani închisoare, durata reţinerii din data de 18 iunie 2018 şi a arestării preventive de la data de 19 iunie 2018, până la zi.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, a fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul A., prin încheierea nr. 85 din 19.06.2018 în dosar nr. 2300/86/2018 al Tribunalului Suceava şi menţinută ulterior.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 112 alin.1 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a unui cuţit de bucătărie, cu mâner din plastic, ambalat în coletul 3, folosit la comiterea faptei, aflat la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia Penală.

În temeiul art. 162 alin. 4 C.pr.pen., s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ridicate în urma cercetării la faţa locului, respectiv o cutie de chibrituri, o brichetă de material plastic de culoare neagră şi o cămaşă bărbătească de culoare verde, ambalate în coletele 1, 2 şi 4 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă, măsură care se confirmă (f. 10 ds. 2888/86/2018/a1), prin încheierea din 29.10.2018 dispunându-se scoaterea din cauză a Spitalului Judeţean de Urgenţă.

În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 3300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 3018 lei din cursul urmăririi penale.

În baza disp. art. 274 alin. 1 teza II Cod procedură penală corob. cu art. 5 pct. 1 lit. a şi pct. 3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, onorariul în cuantum de 520 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale, Av. .. din cadrul Baroului Suceava, pentru inculpatul A., aferent delegaţiei ../18.06.2018 şi onorariul în cuantum în cuantum de 520 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu în cursul judecăţii şi camerei preliminare, Av. .., din cadrul Baroului Suceava, aferent delegaţiei ../10.08.2018 s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava şi vor rămâne în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 426/P/2018 din 7.08.2018 a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a dispus :

I. Trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de „violenţă în familie” cu raportare la infracţiunea de „omor”, faptă prev. de art. 199 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal.

II. Ca şi soluţie complementară, clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de distrugere prev. de art. 253 alin. 1, 4 Cod penal, motivându-se că sunt aplicabile prevederile art. 16 lit. b Cod procedură penală întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În fapt, acuzele aduse inculpatului A. prin actul de sesizare al instanţei, astfel cum sunt expuse de procuror în rechizitoriu într-o expunere sintetizată, sunt în sensul că, în cursul zilei de 18 iunie 2018, cu aproximaţie ora 14:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unei stări conflictuale casnice mai vechi, a exercitat cu intenţie acte de violenţe grave asupra soţiei sale B., aplicându-i o singură lovitură de cuţit în zona cervicală, cauzându-i leziuni grave ce în scurt timp au condus la deces.

S-a evidenţiat în rechizitoriu că, potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală de necropsie nr. 329-CM/A3 din data de 19.06.2018 întocmit de C.M.L., moartea victimei a fost violentă, s-a datorat unei hemoragii externe consecutiv unei plăgi tăiate cervicale profunde cu secţiunea totală a organelor gâtului, plagă ce s-a putut produce prin lovire activă cu un obiect tăietor-înţepător ce ar putea fi cuţit.

S-a consemnat de către procurorul de caz, la secţiunea în drept, că fapta imputată inculpatului, anterior descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violenţă în familie cu raportare la infracţiunea de omor, faptă prev. de art. 199 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal.

A susţinut acuzarea că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului se dovedesc prin următoarele mijloace de probă: procese verbale de sesizare din oficiu (f.1,2), ordonanţă de începere a urmăririi penale in rem (f. 3), ordonanţă de efectuare în continuare a urmăririi penale (f. 78), proces verbal de cercetare a locului faptei şi planşa foto aferentă (f. 5-46), reclamaţie persoană vătămată (f. 65, 67-68), declaraţii martori (f. 58-60, 61-62, 63-64); Constatări preliminare medico legale şi raport de constatare medico-legală nr. 329-CM/A3 din 19.06.2018 (f. 51, 52-54), ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale (f.84), declaraţii suspect/inculpat (f. 81-83,87-88), ordonanţă de reţinere inculpat (f.90-91), certificat de cazier judiciar (77), referat cu propunere de luare a măsurii arestării preventive nr. 426/P/2018 din data de 19.06.2018 (f. 93-94), încheierea de şedinţă nr. 85 din data de 19.06.2018 a Tribunalului Suceava (f.96-100), referat cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive din data de 09.07.2018 (103-104), încheierea de şedinţă nr. 96 din data de 11 iulie 2018 a Tribunalului Suceava (106-109).

În planul acţiunii civile a menţionat procurorul că în cauză nu există constituire de parte civilă.

Cu privire la persoana inculpatului A. s-a precizat că nu este cunoscut cu antecedente penale, iar relativ la poziţia procesuală adoptată pe parcursul anchetei că a fost a una corectă, sinceră de recunoaştere a faptei.

Astfel, cu prilejul audierii a declarat că după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice între el şi soţia lui s-a iscat un conflict domestic, o ceartă care a degenerat, motiv pentru care, nervos fiind a luat un cuţit de pe masă şi i-a secţionat gâtul. Potrivit inculpatului după agresiune a încercat fără succes să incendieze locuinţa comună.

Obiectivându-se măsurile procesuale şi de prevenţie dispuse în cursul urmăririi penale s-a consemnat că, prin ordonanţa din data de 18 iunie 2018 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de A. pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie cu raportare la infracţiunea de omor.

La aceeaşi dată faţă de inculpat s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore începând cu 18.06.2018 ora 21:20 şi până la data de 19.06.2018 ora 21:20.

În continuare, având în vedere gravitatea faptei comise, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a solicitat arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 zile.

Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 19.06.2018 şi până la data de 18.07.2018 inclusiv. Măsura preventivă a fost prelungită în condiţiile legii pentru o perioadă de încă 30 de zile, aceasta fiinţând până la data de 17 august 2018 inclusiv.

Cu referire la soluţia de clasare dispusă prin acelaşi rechizitoriu, având ca obiect infracţiunea de distrugere prev. de art. 253 alin. 1, 4 Cod procedură penală, presupus a fi comisă de A., procurorul a arătat că sunt aplicabile prevederile art. 16 lit. b Cod procedură penală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

 Fiind sesizată instanţa cu judecarea pricinii, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 10.08.2018, sub nr. .../86/2018, conform dispoziţiilor legale în materie aceasta fiind trimisă în procedura camerei preliminare.

În considerarea art. 98 alin. 1 şi 2 din ROI s-au format dosarele asociate nr. .../86/2018/a1 (având ca obiect măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară – în care s-au iniţiat măsurile premergătoare în respectarea art. 344 al. 2 şi 3 Cod procedură penală) şi .../86/2018/a1.1 (al cărui obiect a fost verificare măsuri preventive – art. 207 Cod proc. penală).

Prin urmare, la primirea dosarului judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă s-a conformat disp. art. 348 al. 1 şi 2 rap. la art. 207 Cod procedură penală şi, constatând pentru considerentele de ordin faptic şi juridic expuse pe larg în încheierile camerei de consiliu din datele de 14.08.2018 şi 07.09.2018 pronunţate în dosarele asociate nr. ../86/2018/a1.1, respectiv nr. ../86/2018/a1.2 că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat subzistă, a menţinut starea sa de arest.

Procedura camerei preliminare s-a finalizat, cu dispunerea începerii judecăţii în temeiul disp. art. 346 al. 1 Cod procedură penală, în condiţiile în care nu s-au formulat în termenul judiciar stabilit cereri ori invocat excepţii raportat la obiectul camerei preliminare, în acest sens fiind pronunţată încheierea camerei de consiliu din data de 19.09.2018, rămasă definitivă prin neexercitarea căii legale de atac a contestaţiei.

La primirea dosarului şi ulterior după dispunerea deschiderii procedurii publice, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă, precum şi instanţa de fond s-au conformat disp. art. 348 al. 2 rap. la art. 207 Cod procedură penală, respectiv art. 362 al. 2 Cod procedură penală rap. la art. 208 Cod procedură penală şi, constatând pentru considerentele de ordin faptic şi juridic expuse pe larg în motivările încheierilor din datele de 14.08.2018, 07.09.2018,03.10.2018 şi 28.11.2018 pronunţate în dosarele asociate nr. ../86/2018/a1.1, nr. ../86/2018/a1.2 respectiv nr. ../86/2018/a1.3 şi ../86/2018/a2 că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat subzistă, pe cale de consecinţă, a menţinut succesiv starea sa de arest.

Prin rezoluţie, pentru primul termen de judecată fixat la data de 29.10.2018, instanţa de fond a dispus citarea părţilor conceptate în rechizitoriu, respectiv a inculpatului A., precum şi a rudelor victimei în calitate de alţi subiecţi procesuali, respectiv a numiţilor C., D. – ambii verişori şi E. – mătuşă, pentru a se stabili dacă aceştia înţeleg să emită pretenţii băneşti de la cel în cauză în raport de infracţiunea dedusă judecăţii de „violenţă în familie” cu raportare la infracţiunea de „omor”, faptă prev. de art. 199 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal pentru care a fost tras la răspundere penală prin rechizitoriu, având în vedere conţinutul înscrisul existent la f. 70-72 ds.u.p., prin care au invocat anumite aspecte şi au formulat solicitări.

 Prin urmare, luându-se în examinare cauza în şedinţa stabilită, prioritar prezentării actului de sesizare, la interpelarea instanţei C., D. şi E. au învederat că nu înţeleg să solicite despăgubiri civile (materiale sau morale) de la inculpat pentru pierderea rudei lor – victima B., faţă de precizările acestora luându-se act că nu se constituie părţi civile în cauze de faţă.

În continuare, fiind primul termen de judecată fixat pe fond cu procedura de citare legal îndeplinită şi asigurată asistenţa juridică obligatorie a inculpatului, având în vedere manifestarea de voinţă în plan procesual a inculpatului A. care, sub consilierea apărătorului, a învederat că înţelege să acceseze procedura simplificată a asumării învinuirii, în condiţiile şi cu beneficiile prevăzute de art. 374 al. 4 rap. la art. 396 al. 10 Cod procedură penală, astfel cum i-au fost făcute cunoscute, instanţa de fond, în considerarea disp. art. 375 al. 1 Cod procedură penală, a procedat la ascultarea acestuia sub aspectul recunoaşterii infracţiunii pentru care a fost deferit justiţiei, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu şi însuşirii probelor administrate în cursul urmăririi penale, susţinerile sale în acest sens precum şi acordul cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii în situaţia în care va fi găsit vinovat, fiind consemnate în declaraţia ataşată separat la dosarul cauzei (f. 24 ds. fd.).

În respectarea disp. art. 375 al. 1 ultima teză Cod procedură penală, primind şi concluziile apărătorului inculpatului părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, în temeiul disp. art. 375 al. 2 Cod procedură penală corob. cu art. 374 al. 4 Cod procedură penală, instanţa de fond a admis cererea inculpatului A. de a fi judecat în urmarea procedurii derogatorii a recunoaşterii învinuirii.

Dând curs cererii apărării, instanţa de fond, cu respectarea art. 377 al. 2 Cod procedură penală, a acordat un singur termen de judecată pentru a fi prezentate în interesul inculpatului înscrisuri în circumstanţiere.

La următorul termen de judecată stabilit, respectiv 26.11.2018, înainte de dezbaterile pe fondul cauzei, astfel cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă de la acea dată, apărătorul inculpatului a învederat că nu a reuşit să intre în posesia înscrisurilor în latură circumstanţială, astfel că instanţa de fond a luat act de poziţia procesuală exprimată, constatând că nu se mai insistă în administrarea acestei probe. 

Analizată fiind cauza din perspectiva incidenţei art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor legale ce dau conţinut legal textului de lege menţionat: „În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10)”. De asemenea, conform art. 349 alin. 2 Cod procedură penală, „Instanţa poate soluţiona cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, dacă inculpatul solicită aceasta şi recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi dacă instanţa apreciază că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, cu excepţia cazului în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.”. În continuare, potrivit art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, „Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (11) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.”

În procesul penal pendinte instanţa de fond a regăsit toate condiţiile de procedibilitate impuse de art. 374 al. 4 şi următoarele Cod procedură penală în sensul că:

- la termenul de judecată din data de 29.10.2018, fără a fi avut loc debutul cercetării judecătoreşti după regulile de drept comun, inculpatul A., sub consilierea apărătorului său desemnat din oficiu, şi-a manifestat expres disponibilitatea de a urma procedura simplificată prev. de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală;

- inculpatul a declarat personal, în faţa instanţei de judecată, beneficiind de asistenţa juridică a apărătorului, că recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, solicitând ca judecata să aibă loc în forma abreviată a asumării învinuirii, pe baza probelor administrate în cursul urmării penale pe care şi le-a însuşit;

- infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului nu este pedepsită de lege cu detenţiunea pe viaţă, pentru a nu deveni astfel operante dispoziţiile prev. de art. 396 alin. 10 Cod procedură penală;

- instanţa de fond s-a considerat pe deplin lămurită numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, constatând că fapta inculpatului este complet şi corect stabilită şi, de asemenea, că materialul probator de care dispune este suficient pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 18.06.2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a fost sesizat de către organele de poliţie cu privire la faptul că în aceeaşi zi orele 14.00, numitul A. s-a prezentat la sediul Poliţiei din oraş F. şi a declarat că şi-a incendiat locuinţa iar pe soţia sa B. a omorât-o.

În fapt, s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 18 iunie 2018 cu aproximaţie ora 11:00, numita B. din oraşul F. s-a deplasat la sediul poliţiei oraşului pentru a depune o reclamaţie împotriva soţului ei, A..

...”acesta este violent cu mine, consumă în mod frecvent băuturi alcoolice şi fără motiv mă umileşte, mă terorizează spunându-mi să plec de la domiciliu, că vrea să-şi aducă o altă femeie; ieri eram în casă alături de soţul meu care era beat fiindcă a băut toată ziua iar la un moment dat m-a strâns de gât fără motiv după care eu am fugit în altă cameră şi am început să plâng; vreau să divorţez de el şi doresc ca acesta să plece din casa mea; nu doresc să depun plângere penală vreau să i se pună în vedere să aibă un comportament civilizat faţă de mine, să nu mă mai lovească şi să mă respecte...”

Câteva ore mai târziu, B. a fost găsită decedată în propria locuinţă, ucisă de soţul ei.

...”între noi s-a iscat o ceartă, iar soţia mi-a cerut să părăsesc locuinţa şi să ies afară din casa ei; în acele momente m-am enervat foarte tare, i-am spus că am investit şi eu bani în casa asta, după care am prins-o cu mâna de păr, de pe masă am luat un cuţit de bucătărie după care i-am tăiat gâtul; de nervi i-am luat gâtul...”( pasaje din declaraţia inculpatului).

Soţii A. și B. locuiau pe raza localităţii F., nu au avut copii, iar relaţia lor a fost una presărată de numeroase certuri şi scandaluri, toate pe fondul consumului frecvent şi în exces de băuturi alcoolice şi a lipsei mijloacelor de trai. Un alt motiv al deselor certuri îl constituia faptul că imobilul în care convieţuiau era moştenit de la părinţii victimei, aspect ce nu îi convenea inculpatului. Acesta îi reproşa des soţiei sale că a contribuit în mare parte la îmbunătăţirile casei. Cei doi nu aveau un loc de muncă stabil, inculpatul lucra ocazional la diverse persoane din comunitate.

În cursul dimineţii zilei de 18 iunie 2018, cu aproximaţie ora 06:30 acesta s-a deplasat la un gater deţinut de numitul G. unde trebuia conform declaraţiilor să toarne nişte beton.

La ora 10:15 la acel gater a sosit un poliţist care l-a invitat la sediul poliţiei pentru a da explicaţii şi lămuriri în legătură cu reclamaţia formulată de soţia sa.

De la sediul poliţiei inculpatul s-a întors la locul de muncă, şi-a luat bicicleta după care s-a deplasat la locuinţa sa. Întrucât nu avea chei, a aşteptat-o pe soţie în curtea locuinţei timp în care a consumat o cantitate de 1,5 litri conţinând bere.

Lucrurile au luat o turnură nefericită şi tragică în momentul în care soţia inculpatului a ajuns la domiciliu, între soţi a reizbucnit scandal şi ceartă, şi-au adresat reciproc cuvinte injurioase, soţia cerându-i inculpatului să părăsească domiciliul. În acest context, iritat până peste măsură de toată situaţia creată, inculpatul A. a luat un cuţit de bucătărie aflat pe o masă, a prins-o pe victimă de păr şi apoi i-a secţionat gâtul cu acel obiect pe care îl avea în mână. Victima s-a prăbuşit la sol într-o baltă de sânge iar inculpatul a părăsit locuinţa nu înainte de a încerca (fără succes) să o incendieze.

La scurt timp după comiterea faptei inculpatul A. s-a deplasat la sediul poliţiei oraşului F. declarând poliţiştilor că şi-a incendiat propria locuinţă şi că şi-a omorât soţia.

Potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală de necropsie nr. 329-CM/A3 din data de 19.06.2018 întocmit de C.M.L., moartea victimei a fost violentă, s-a datorat unei hemoragii externe consecutiv unei plăgi tăiate cervicale profunde cu secţiunea totală a organelor gâtului, plagă ce s-a putut produce prin lovire activă cu un obiect tăietor-înţepător ce ar putea fi cuţit.

La primul termen de judecată, inculpatul A. a recunoscut comiterea infracţiunii şi a solicitat aplicarea procedurii prevăzută de art. 375 C.pr.pen., cerere admisă de către instanţa de fond.

Săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prevăzută de art. 199 alin. 1 rap. la art. 188 C.pen., de către inculpatul A., a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces verbal de cercetare a locului faptei şi planşa foto aferentă (f. 5-46 dup), reclamaţia persoanei vătămate (f.65, 67-68 dup), declaraţii martori H., I. şi J. (f.58-60, 61-62, 63-64 dup), constatări preliminare medico-legale şi raport de constatare medico-legală nr. 329-CM/A3 din 19.06.2018 (f.51, 52-54), declaraţii suspect/inculpat A. (f. 81-83, 87-88), declaraţia inculpatului A. din faţa instanţei de judecată prin care a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a solicitat aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii (f. 24 dosar instanţă).

Faţă de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanţa de fond a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta inculpatului A. există, este prevăzută de legea penală, este săvârşită cu vinovăţie, este nejustificată şi imputabilă inculpatului.

În drept, s-a apreciat că, fapta inculpatului A., care în data de 18 iunie 2018, cu aproximaţie ora 14:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unei stări conflictuale casnice mai vechi, a exercitat cu intenţie acte de violenţe, grave, asupra soţiei sale B., aplicându-i o singură lovitură de cuţit în zona cervicală, cauzând leziuni grave ce în scurt timp au condus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violență în familie, prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 188 C.pen.

În ceea ce priveşte forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul, s-a reţinut că, potrivit art. 16 alin. 3 din C.pen., Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul: a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte; b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.

Organele judiciare trebuie să stabilească dacă decesul unei persoane a fost urmare a unei acţiuni sau inacţiuni efectuate de făptuitor cu intenţia de a ucide sau dacă făptuitorul a fost conştient că prin fapta sa este creat un risc semnificativ de suprimare a vieţii unei persoane.

Elementul subiectiv al infracţiunii se deduce din întreaga conduită a inculpatului, făcându-se o apreciere globală a tuturor circumstanţelor de comitere a faptei.

Evidenţiate fiind de probatoriul administrat în cauză cele două elemente ale faptei reţinută în sarcina inculpatului, de ordin exclusiv material obiectiv şi anume: o activitate fizică, ce se înfăţişează sub forma unei acţiuni (formă de manifestare concretizată în acte, gesturi violente, respectiv în cazul de faţă lovirea repetată şi cu deosebită intensitate a victimei ce a condus la producerea unei schimbări în lumea exterioară), precum şi un rezultat socialmente periculos (constând într-o vătămare şi o stare periculoasă pentru valorile sociale ocrotite de legea penală - cauzarea decesului victimei), prima instanţă, în propriul demers analitic, a analizat elementul intenţional, pentru o justă încadrare juridică a acesteia.

Aşadar examenul instanţei de fond s-a canalizat asupra infracţiunii, ca act de conduită umană, ce comportă nu numai o latură exterioară, obiectivă, cu exprimare perceptibilă sub aspect material-fizic, dar şi o latură interioară, subiectivă, alcătuită din fenomenele şi procesele psihice care preced, pun în mişcare şi însoţesc actul de conduita delicvent, imprimându-i orientarea antisocială.

Expresia „uciderea unei persoane” utilizată de textul art. 188 Cod penal, cuprinde implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. Doctrina mai foloseşte noţiunea de „dol special”, definit ca voinţa de a suprima viaţa persoanei sau „intenţie precisă” prevăzută special de lege ca element constitutiv al unei infracţiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară, s-a arătat că poziţia psihică a făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete în care s-a comis infracţiunea care, chiar dacă par concludente, privite în mod izolat pot duce la o greşită încadrare juridică a faptei. La stabilirea intenţiei cu care acţionează autorul, se impune a fi avute în vedere: natura obiectului/mijlocului vulnerant folosit (apt sau nu de a produce moartea), regiunea corpului lovită, precum şi cea vizată de făptuitor (zonă vitală sau nu), numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre autor şi victimă anterioare săvârşirii faptei sau atitudinea făptuitorului după comiterea faptei. De asemenea, mai trebuie ţinut seama şi de desistarea de către acesta a actelor vătămătoare din proprie iniţiativă, pentru clarificarea poziţiei subiective a făptuitorului, fiind de luat în considerare şi până la ce limită ar fi continuat el să exercite actele de violenţă dacă nu ar fi fost dezarmat sau imobilizat.

Or, relaţionând la speţa de faţă, instanţa de fond a considerat că, din împrejurările în care s-a produs violentarea victimei, precum şi din materialitatea actului în sine, rezultă elemente care să înfăţişeze în mod obiectiv intenţia directă a inculpatului de a ucide.

A urmări producerea rezultatului înseamnă a da expresie, prin conduita exterioară, hotărârii de a comite o faptă determinată.

În speţă, s-a reţinut că inculpatul A., a aplicat victimei o singură lovitură circulară de cuţit în zona gâtului, cu putere, care a secţionat total organele gâtului şi a condus la decesul victimei, elemente ce conduc spre concluzia, că inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe şi a comis o infracţiune de violență în familie, prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 188 C.pen.

Cât priveşte elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, instanţa de fond a reţinut că elementul material constă în acţiunea inculpatului de lovire a persoanei vătămate cu cuţitul în zona gâtului.

Urmarea imediată a constat în atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă, valoare fundamentală apărată de atât de Constituţie, cât şi de Codul Penal, prin producerea decesului victimei.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată a rezultat în cauză din probele existente la dosar.

Potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, constatând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat în calitate de autor, instanţa de fond a pronunţat condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie, prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 188 C.pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal şi anume: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite, natura şi gravitatea rezultatului produs şi consecinţele acestuia, motivul şi scopul comiterii infracţiunilor, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita lui după comiterea faptelor şi în cursul procesului penal, precum şi elementele ce ţin de persoana acestuia.

Individualizarea sancţiunii trebuie să respecte principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol al faptei săvârşite, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracţiunii.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului. Ca atare, cuantumul acesteia şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât să conducă la reeducarea inculpatului, iar aceasta să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit o infracţiune de violenţă în familie, respectiv o infracţiune de omor, asupra soţiei sale în contextul faptic prezentat anterior.

Inculpatul a afectat în mod foarte grav ordinea publică, prin agresivitatea de care a dat dovadă la adresa soţiei sale, a produs o tulburare a ordinii publice în colectivitatea în care locuia împreună cu soţia sa.

O asemenea faptă deosebit de gravă, ca cea analizată în cauza de faţă, s-a considerat că trebuie să fie urmată de o ripostă fermă a organelor judiciare, altminteri s-ar crea impresia inculpatului şi societăţii în ansamblu că sfidarea legii penale în una dintre cele mai grave modalităţi posibile, atrage o răspundere şi o pedeapsă moderată, compromiţând ideea de justiţie, de prevenţie şi de combatere a faptelor antisociale grave.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului A., s-a reţinut că acesta este în vârstă de 57 de ani, nu are copii, a absolvit 8 clase, este muncitor zilier.

Pe de altă parte, instanţa de fond a avut în vedere că inculpatul s-a prezentat în faţa organelor de poliţie imediat după comiterea faptei, a avut o atitudine sinceră constantă pe tot parcursul procesului penal şi nu este cunoscut cu antecedente penale.

 Prin prisma criteriilor menţionate, având în vedere limitele de pedeapsă rezultate în urma reducerii cu o treime a intervalului 10-25 ani, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen., respectiv 6 ani şi 8 luni – 16 ani şi 8 luni, tribunalul a considerat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 13 ani – o pedeapsă orientată spre jumătatea dintre minimul special şi maximul special, este de natură realiza scopul educativ, preventiv şi punitiv al pedepsei şi de a constitui totodată un avertisment ferm al autorităţilor pentru conduce la formarea unei atitudini corecte a inculpatului faţă de valorile sociale afectate.

Instanţa de fond a reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să reflecte un echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, astfel că, cea care a fost stabilită, este de natură a realiza funcţia prevăzută de legiuitor.

Pe cale de consecinţă, Tribunalul a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 13 (treisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie, prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 188 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen.

În privinţa pedepselor complementare, instanţa de fond a apreciat că activitatea ilicit penală, astfel cum a fost expusă, demonstrează nedemnitatea inculpatului în exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 al.1 lit. a) şi lit. b) Cod penal.

În privinţa pedepselor accesorii instanţa reţine că, potrivit art. 65 al.1 Cod penal, acestea se stabilesc în funcţie de modul în care au fost stabilite pedepsele complementare. Astfel, dacă se apreciază necesitatea dispunerii pedepsei complementare trebuie stabilit şi conţinutul pedepsei accesorii în funcţie de conţinutul pedepsei complementare. Astfel, raportat la prevederile Codului penal, din dispoziţiile art.65 alin. 1, rezultă existenţa unei legături indisolubile între pedepsele complementare şi accesorii.

Apreciind că inculpatul este nedemn să mai ocupe funcţii publice, în baza art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art.72 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului de 13 ani închisoare, durata reţinerii din data de 18 iunie 2018 şi a arestării preventive de la data de 19 iunie 2018, până la zi.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, a fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul A., prin încheierea nr. 85 din 19.06.2018 în dosar nr. 2300/86/2018 al Tribunalului Suceava şi menţinută ulterior.

Pentru a menţine această măsură, instanţa de fond a avut în vedere art. 223 al. 2 Cod procedură penală care prevede că „Măsura arestării preventive poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane…şi prevederile art. 202 alin. 1 Cod procedură penală care statuează că „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni”, precum şi art. 202 alin. 3 Cod procedură penală care prevede că „orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.

Instanţa de fond a constatat întrunirea cumulativă a celor două cerinţe care justifică privarea de libertate a inculpatului. Astfel, având în vedere că în prezenta cauză a fost pronunţată o soluţie de condamnare a inculpatului, instanţa apreciază că este îndeplinită condiţia cerută de legiuitor, respectiv cea a existenţei probelor în acuzare. În consecinţă, având în vedere toate aceste aspecte, şi faptul că inculpatul a fost condamnat la închisoare cu executare pentru o infracţiune de violenţă deosebit de gravă asupra soţiei acestuia, instanţa de fond a dispus menţinerea măsurii arestării preventive, apreciind că privarea de libertate este necesară în continuare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 112 alin.1 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a unui cuţit de bucătărie, cu mâner din plastic, ambalat în coletul 3, folosit la comiterea faptei, aflat la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia Penală.

În temeiul art. 162 alin. 4 C.pr.pen., s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ridicate în urma cercetării la faţa locului, respectiv o cutie de chibrituri, o brichetă de material plastic de culoare neagră şi o cămaşă bărbătească de culoare verde, ambalate în coletele 1, 2 şi 4 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Distinct, instanţa de fond a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă, măsură care se confirmă (f. 10 ds. 2888/86/2018/a1), prin încheierea din 29.10.2018 dispunându-se scoaterea din cauză a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Aşa cum s-a evidenţiat în preambulul considerentelor nici rudele victimei B., respectiv numiţii C., D. – ambii verişori şi E. – mătuşă, citaţi de instanţa de fond în calitate de alţi subiecţi procesuali pentru a se clarifica latura civilă nu au înţeles să exercite acţiunea civilă alăturat celei penale în cauza de faţă.

Onorariul în cuantum de 520 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale, Av. .. din cadrul Baroului Suceava, pentru inculpatul A., aferent delegaţiei ../18.06.2018 şi onorariul în cuantum în cuantum de 520 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu în cursul judecăţii şi camerei preliminare, Av. .., din cadrul Baroului Suceava, aferent delegaţiei ../10.08.2018 s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava şi să rămână în sarcina statului.

În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 3300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 3018 lei din cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel la data de 19.12.2018 (data stampilei de pe plic), respectiv data de 18.01.2019 (f.36 ds.apel), numiţii C., D. şi E., pentru motivele susţinute oral şi consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, solicitând, în esenţă, admiterea apelului formulat şi modificarea sentinţei penale atacate cu privire la latura penală a cauzei, în sensul majorării pedepsei aplicate inculpatului.

Curtea, având în vedere conţinutul înscrisului existent la f. 70-72 ds.u.p., ce emană de la persoanele mai sus menţionate, prin care acestea au învederat anumite aspecte vizând relaţia de căsătoriei a victimei cu inculpatul în perioada anterioară comiterii faptei şi au formulat solicitări atât sub aspectul laturii penale (pedeapsă maximă), cât şi sub aspectul laturii civile (au cerut daune în cuantum de 30.000 euro), precum şi faptul că la termenul de judecată din 29.10.2018, fiind prezenţi în faţa primei instanţe şi interpelaţi, aceştia, după ce au indicat gradul de rudenie cu victima şi au precizat că nu înţeleg să solicite despăgubiri civile (materiale sau morale) de la inculpat pentru pierderea rudei lor – victima B., precizări în raport de care Tribunalul Suceava a luat act că nu se constituie părţi civile în cauza de faţă, constată că nici procurorul şi nici judecătorul fondului nu au clarificat calitatea acestora de persoane vătămate, în condiţiile în care cele două calități nu se exclud reciproc, întrucât, conform art. 85 alin. (2) Cod procedură penală, „calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracţiune nu înlătură dreptul acestei persoane de a participa în calitate de persoană vătămată în aceeaşi cauză”, având drepturile conferite de art. 81 lit. a)-j) Cod procedură penală, context în care a analizat şi dispus cu prioritate în acest sens.

În concepția Codului de procedură penală român în vigoare, definiția legală a persoanei vătămate se regăsește în art. 79 Cod procedură penală, aceasta fiind „persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală”. De lege lata, în cadrul procesului penal, persoana vătămată este subiect procesual principal, alături de suspect, iar „subiecţii procesuali principali au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi părţile, cu excepţia celor pe care legea le acordă numai acestora”, potrivit art. 33 alin. (1) și (2) Cod procedură penală.

Fiind, totodată, și subiect pasiv al conflictului de drept penal care face obiectul procesului penal, este firesc să i se acorde persoanei vătămate dreptul de a participa la desfășurarea acestuia. În actuala reglementare, persoana vătămată printr-o faptă penală pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu poate opta să nu participe în procesul penal, caz în care trebuie să înştiinţeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor (art. 81 alin. (2) Cod procedură penală).

 Or, având în vedere aspectele de ordin procedural la care s-a făcut referire anterior, susţinerile martorei K., audiată în faţa instanţei de apel, relativ la vătămarea morală suferită de verişorii, respectiv mătuşa victimei, actele de stare civilă depuse la dosar, cât şi cele solicitate, precum şi faptul că inculpatul intimat A. a confirmat la termenul anterior calitatea de rude a apelanţilor cu victima, Curtea, în urma deliberării a constatat că, în conformitate cu disp. art.79 Cod procedură penală, numiţii C., D. şi E. au calitatea de persoane vătămate în cauză, că potrivit art.409 alin.1 lit.d Cod procedură penală acestea se încadrează în categoria persoanelor ce pot exercita calea de atac ordinară prevăzută de lege, şi că acestea au declarat apel în termen împotriva sentinţei primei instanţe, în condiţiile în care nici dispozitivul acesteia şi nici hotărârea în extenso nu le-a fost comunicată, astfel că va proceda la soluţionarea pe fond a acestora.

Procedând la soluţionarea apelurilor declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate de persoanele vătămate C., D. şi E., precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept şi în conformitate cu disp. art. 417 alin.1 şi 2, art. 420 şi art. 421 C.p.p., Curtea apreciază că acestea sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi sprijinită pe interpretarea şi analiza judicioasă a probelor administrate în cursul urmăririi penale, în contextul în care inculpatul A. a înţeles să se prevaleze de procedura simplificată, prev. de art. 396 alin. 10 C.p.p., dispoziţii referitoare la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei închisorii în cazul „pledării vinovat”, ajungând în final la concluzia că acesta se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, respectiv infracţiunea de violență în familie, prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 188 C.pen.

Fără a relua argumentaţia stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentaţie pe care Curtea şi-o însuşeşte în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica CEDO şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei), se vor sublinia punctual aspectele criticate de apelanţi redate mai sus.

Rezultă din ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale, la care a făcut referire detaliată prima instanţă, şi care fiind însuşit şi necontestat de către inculpat nu va mai fi reluat, că în data de 18 iunie 2018, în jurul orei 14:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unei stări conflictuale casnice mai vechi, A. a exercitat cu intenţie acte de violenţe, grave, asupra soţiei sale B., aplicându-i o singură lovitură de cuţit în zona cervicală, cu putere, care a secţionat total organele gâtului, cauzându-i astfel leziuni grave ce în scurt timp au condus la decesul acesteia.

Raportat la starea de fapt reţinută, s-a stabilit încadrarea juridică legală a infracţiunii comise de inculpat, ce se circumscrie în drept conţinutului constitutiv al infracţiunii de violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. 1 C.pen. raportat la art. 188 C.pen.

În ceea ce priveşte operaţiunea de individualizare a cuantumului pedepsei, Curtea, în acord cu susţinerile persoanelor vătămate apelante, apreciază că instanţa de fond a efectuat o greşită analiză a criteriilor de individualizare prev. de art. 74 Cod penal.

Deşi instanţa de fond a punctat în mod pertinent şi complet aspectele pe care le-a avut în vedere la dozarea pedepsei şi alegerea modalităţii de executare, inclusiv aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, totuşi valorizarea juridică a acestora este una apreciată de instanţa de control judiciar ca fiind eronată.

Potrivit art. 74 din Codul penal, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Or, actele de violenţă exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuiesc bine evaluate de către instanţa de apel, în alegerea pedepsei.

Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului (în vârsta de 57 de ani, nu are copii, a absolvit 8 clase, este muncitor ziler), care s-a prezentat în faţa organelor de poliţie imediat după comiterea faptei, a avut o atitudine sinceră constantă pe tot parcursul procesului penal şi nu este cunoscut cu antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, scopul pedepsei fiind acela de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni”.

Fapta unui soţ de a-şi ucide în asemenea împrejurări soţia este neîndoielnic gravă, apreciată ca atare şi de legiuitor care reglementează şi sancţionează ca o variantă calificată o asemenea activitate.

Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.74 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.

Fapta este neîndoielnic gravă şi nu pot fi scăpate din vedere (în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal), elementele de mai sus, care susţin în afara oricărei îndoieli concluzia că acţiunea infracţională a inculpatului în vârstă de 57 de ani s-a derulat pe fondul consumului de alcool şi a unei stări conflictuale casnice mai vechi.

Nu poate fi ignorată împrejurarea că atât victima cât şi inculpatul erau consumatori de alcool, anterior comiterii infracţiunii, că activitatea antisocială a apelantului s-a produs pe fondul unui discernământ afectat de substanţele toxice ingerate şi aflate în organism (a consumat o cantitate de 1,5 litri de bere), care i-au modificat substanţial percepţia asupra acţiunilor sale.

Această realitate coroborată cu modalitatea de comitere a faptei (a aplicat victimei o singură lovitură circulară de cuţit în zona gâtului, cu putere, care a secţionat total organele gâtului şi a condus la decesul victimei, apoi a părăsit locuinţa, nu înainte de a încerca să o incendieze), care dă un specific cu totul deosebit circumstanţelor faptei, justifică şi impune majorarea pedepsei acordate de prima instanţă, apreciată de către Curte ca fiind neîndestulătoare pentru reeducarea celui în cauză şi faţă de exigenţele prevenţiei generale.

Ceea ce trebuie subliniat, este faptul că, cu cât adaptarea pedepsei este mai adecvată, cu atât sunt create condiţii corespunzătoare pentru a se realiza scopul pedepsei.

Or, pentru a acţiona ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forţeze procesele psihice mai profunde ale infractorului, să influenţeze raţiunea, sentimentul, voinţa acestuia, pentru a-l determina să-şi modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate, numai dacă prin felul şi măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăţie şi periculozitatea infractorului, dacă este raţională, convingătoare, justă şi echitabilă.

Prin prisma celor mai sus expuse, Curtea constată că stabilirea unei pedepse cu închisoarea, în cuantum de 16 ani, orientate aşadar înspre maximul special prevăzut de textul de incriminare, rezultat ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, prin natură şi cuantum asigură atât restabilirea ordinii de drept, cât și o reală reinserție socială a inculpatului, reflectând gradul de pericol social al faptei săvârșite dar și circumstanțele de ordin personal (expuse în cele ce preced).

Situația de fapt nu a fost de altfel contestată de inculpat (care a solicitat judecarea cauzei în procedură abreviată, cerere încuviințată), nici în faţa instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de apel.

În considerarea tuturor argumentelor expuse, constatând întemeiate criticile formulate în susţinerea apelurilor formulate de persoanele vătămate, în modalitatea arătată şi nelegalitatea sentinţei penale, în limitele şi pentru motivele analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va admite apelurile declarate de C., D. şi E. împotriva sentinţei penale nr. 310 din 11.12.2018 a Tribunalului Suceava, va desființa, în parte, sentinţa penală sus menţionată şi în rejudecare:

Va majora cuantumul pedepsei la care a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.199 alin.1 rap. la art.188 Cod penal, de la 13 ani închisoare la 16 ani închisoare.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Conform art.422 Cod procedură penală rap. la art.72 alin.1 Cod penal, se va deduce, în continuare, din pedeapsa principală de 16 ani închisoare aplicată inculpatului intimat A., durata arestului preventiv a acestuia de la 11.12.2018 la zi.

Întrucât în cauză, în baza sentinţei penale apelate, au fost emise formele de executare, instanţa de apel va dispune anularea acestora, inclusiv a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 373/28.12.2018 şi se va dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei decizii.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare