Procedura insolvenței. Cerere de plată onorariu expert. Lipsa caracterului de creanță curentă, respectiv a regimului juridic privilegiat al acestora.

Rezumat:

Pentru ca o creanţă să fie considerată creanţă curentă nu este suficient ca aceasta să se fi născut în timpul procedurii, ci trebuie să rezulte din activitatea curentă exercitată de debitoare aşa cum este definită de art. 5 pct. 2 din Legea nr. 85/2014, respectiv activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii şi operaţiuni financiare, efectuate în perioada de observaţie, în sensul normal al activităţii sale.

Or, creanţa reclamantei reprezentând diferenţă onorariu expert aferentă expertizei contabile efectuate în cadrul contestaţiei la tabelul preliminar, nu întruneşte caracterul unei creanţe curente în sensul arătat mai sus. Prin urmare, creanţa reclamantei nu poate fi achitată în acelaşi mod în care se achită creanţele curente, neavând regimul juridic privilegiat al acestora.

Pe cale de consecinţă, corect a reţinut judecătorul sindic că plata creanţei pretinse de reclamantă nu se poate face din fondul de lichidare.

Este fără putinţă de tăgadă faptul că reclamanta este îndreptăţită a i se achita diferenţa de onorariu expert, însă plata urmează a se face la momentul la care vor exista resurse în averea debitoarei sau disponibilităţi de plată, până la acest moment reclamanta apelantă având posibilitatea de a cere trecerea în tabelul creanţelor şi a căpăta astfel calitate de creditor îndreptăţit.

Hotărârea:

Prin sentinţa nr. 410 din 2 octombrie 2018 Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea de plată formulată de petenta A. în cadrul procedurii falimentului debitorului SC B. SRL prin lichidator judiciar fiind C. IPURL .

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, creanța invocată de către petentă (onorariu expert într-un dosar asociat) nu este o creanță curentă în sensul Legii 85/2014. Esențial în calificarea creanțelor curente este, deci, ca acestea să rezulte din exercitarea activității curente. Aceasta este definită, conform art. 5 pct. 2, ca activitate de producție, comerț sau prestări de servicii şi operațiuni financiare, propusă a fi efectuată de debitor în perioada de observație si in perioada de reorganizare, în cursul normal al activității sale, cum ar fi: a) continuarea activităților contractate și încheierea de noi contracte, conform obiectului de activitate; b) efectuarea operațiunilor de încasări si plăți aferente acestora; c) asigurarea finanțării capitalului de lucru in limite curente”.

Celelalte creanțe (cum este și cazul petentei), chiar dacă se nasc după data deschiderii procedurii, nu beneficiază de acest regimul juridic privilegiat al creanțelor curente, întrucât, cu sau fără existența acestor raporturi juridice, activitatea debitorului poate continua. În plus, derogările de la principiile fundamentale ale procedurii insolventei (care este o procedura colectiva, de care, în regula generala, niciun creditor nu scapă, o procedura concursuală și egalitară şi o procedură sacrificială) trebuie să fie de strictă interpretare și aplicare.

Așadar, acest tip de creanțe ulterioare trebuie să suporte privilegiul la plată de care beneficiază doar creanțele curente. Până la momentul la care vor exista resurse sau disponibilități de plată a acestor creanțe, titularul lor va putea cere trecerea în tabelul creanțelor, pentru a căpăta calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura. Daca, între timp, debitorul a ajuns în faliment, creanțele ulterioare deschiderii procedurii vor fi trecute în tabelul consolidat al creanțelor, pe poziția a patra în ordinea de preferință reglementata de art. 161, dedicata situației în care se lichidează bunuri sau valori care nu sunt grevate de cauze de preferință în favoarea unora dintre creditori. Doar în acest fel se pot respecta rigorile procedurii insolventei care, printre altele, impun un sacrificiu egalitar al creditorilor, indiferent de cronologia apariției creanțelor lor.

De asemenea, plata din fondul de lichidare instituit de lege se face doar în cazul în care debitorul nu deține bunuri valorificabile în procedura insolvenței, ceea ce nu este cazul în speță.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel petenta A., arătând că dreptul său s-a născut în perioada insolvenţei SC B. SRL.

Creanţa sa reprezintă onorariu expertiză contabilă şi se încadrează în cheltuielile aferente procedurii prevăzute de art.39 alin. 1 din Legea 85/2014, aşa cum arată şi lichidatorul judiciar. În lipsa fondurilor băneşti aceste cheltuieli vor fi suportate din fondul de lichidare conform art. 39 alin. 4 din Legea 85/2014 fiind considerate avansuri ce vor fi restituite de către practicianul în insolventa din averea debitoarei la momentul existenţei lor conform art. 39 alin 8 din Legea 85/2014.

Singurele expertize contabile refuzate la plată din fondul de lichidare sunt expertizele contabile întocmite în situaţia debitorilor fără bunuri, precum şi expertizele întocmite după închiderea procedurii de insolventa conform art.117 alin 3 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolventa, din 29.09.2007. Ori societatea are bunuri şi, la momentul emiterii sentinţei 11.01.2018, era în insolvenţă.

Lichidatorul judiciar trebuia să facă demersurile pentru executarea Sentinţei 17 din 11.01.2018 emisă de Tribunalul Suceava prin solicitarea (în baza unei cereri de decontare din fondul de lichidare a cheltuielilor de procedură/onorarii - ANEXA 4 la Procedura de decontare din fondul de lichidare) de decontare a cheltuielii la Filiala Uniunii conform art. 116 alin. 1 coroborat cu art. 117 alin. 3 - ori acesta refuză colaborarea, astfel încât nici la această dată nu a încasat onorariul.

Pentru a fi avansate fonduri din lichidare pentru plata expertizei sale trebuie ca, în conţinutul sentinţei, sa fie specificat acest lucru.

SC B SRL trebuie să-i plătească prin lichidator, din fondul de lichidare, diferenţa de onorariu.

În consecinţa, solicită admiterea apelului, anularea sentinţei, în sensul de a se trece în cuprinsul sentinţei faptul că plata diferenţei de onorariu (aferent expertizei contabile întocmite), pentru contestatoarea-debitoare SC B. SRL se va efectua de către C. IPURL prin domnul D. şi se va achita din fondul de lichidare, întrucât nu se încadrează în art. 117 alin. 3 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă din 29/09/2007; că aceste cheltuieli sunt aprobate de instanţă în perioada în care societatea era în insolventă, şi s-au născut în timpul procedurii de insolvenţă; că societatea figurează cu bunuri în patrimoniu.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, C. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. B. S.R.L., a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă prevede la alin. 1 că "Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidatorul judiciar, vor fi suportate din averea debitorului".

Astfel, creanţa invocată de către expert nu reprezintă o creanţă în sensul Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, ce se va putea înscrie în tabelele de creanţe ale debitorului, ci reprezintă onorariul de expert într-un dosar asociat, cu alte cuvinte o cheltuială conexă, din categoria celor necesare derulării procedurii insolvenţei.

Nici măcar Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România nu are posibilitatea de a plăti un onorariu de expert, angajat într-un anumit context a efectua un raport de expertiză, într-un anumit dosar pe rolul unei instanţe din România, cu atât mai mult cu cât societatea falită deţine bunuri în patrimoniu, iar pe măsura apariţiei lichidităţilor în contul de lichidare se vor putea întocmi rapoarte asupra fondurilor şi planuri de distribuire între creditori.

De altfel, art.160 din Legea 85/2014 detaliază modul în care periodic, lichidatorul judiciar va prezenta comitetului creditorilor raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, precum şi un plan de distribuire între creditori.

Faţă de cele arătate apreciază ca temeinică şi legală hotărârea instanţei de judecată, judecătorul sindic neputând interveni şi hotărî în vederea efectuării unor plăţi preferenţiale din contul vreunei debitoare, sau din cel al vreunei asociaţii profesionale, cum este în prezenta speţă Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România.

În drept, invocă art. 39, Art.160 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea adresată judecătorului sindic, reclamanta apelantă a solicitat obligarea debitoarei prin lichidator judiciar să îi plătească suma de 45.450 lei reprezentând diferenţă onorariu expert, aferent expertizei contabile întocmite în dosarul având ca obiect ”contestaţie la tabelul preliminar”. Arată reclamanta că, prin sentinţa nr. 17 din 11.01.2018, judecătorul sindic a stabilit cu putere de lucru judecat obligaţia de plată şi fiind o creanţă născută în timpul procedurii nu este necesar a fi înscrisă pe tabelul de creanţe, impunându-se a fi achitată din fondul de lichidare, conform art. 117 al. 2 din Statutul practicienilor în insolvenţă.

Ceea ce invocă reclamanta este, aşa cum corect a reţinut judecătorul sindic, caracterul de creanţă curentă a creanţei sale împotriva debitoarei.

Or, pentru ca o creanţă să fie considerată creanţă curentă nu este suficient ca aceasta să se fi născut în timpul procedurii, ci trebuie să rezulte din activitatea curentă exercitată de debitoare aşa cum este definită de art. 5 pct. 2 din Legea nr. 85/2014, respectiv activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii şi operaţiuni financiare, efectuate în perioada de observaţie, în sensul normal al activităţii sale.

Or, creanţa reclamantei reprezentând diferenţă onorariu expert aferentă expertizei contabile efectuate în cadrul contestaţiei la tabelul preliminar, nu întruneşte caracterul unei creanţe curente în sensul arătat mai sus.

Prin urmare, creanţa reclamantei nu poate fi achitată în acelaşi mod în care se achită creanţele curente, neavând regimul juridic privilegiat al acestora.

Cu privire la susţinerile apelantei, în sensul că onorariul expert ar trebui suportat din fondul de lichidare în conformitate cu art. 39 din Legea nr. 85/2014 observă Curtea că, potrivit acestui text legal toate cheltuielile de procedură vor fi suportate din averea debitoarei, iar în lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute conform OUG 86/2006.

Pe de altă parte, art. 116 al. 1 din Statutul privind profesia de practician în insolvenţă prevede că, pentru decontarea din fondul de lichidare, filiala Uniunii solicită documente din care să rezulte că debitoarea nu deţine bunuri sau sume de bani în patrimoniu sau că acestea sunt insuficiente.

Art. 116 al. 3 din Statut prevede că ”Pentru decontarea din fondul de lichidare, în situația în care din sentință sau din încheiere nu rezultă în mod expres faptul că debitoarea deține bunuri sau sume de bani în averea sa, filiala Uniunii poate solicita orice raport întocmit pe parcursul procedurii….”, iar art. 116 al. 5 prevede că ”Decontarea cheltuielilor de procedură din fondul de lichidare, în condiţiile în care în averea debitoarei existau bunuri ce puteau fi valorificate sau sume de bani, constituie abatere.”

Coroborând dispoziţiile legale citate, concluzia care se impune este aceea că, în situaţia în care în patrimoniul debitoarei există bunuri ce ar putea fi valorificate (cum este cazul din speţă) nu se poate face plata cheltuielilor de procedură din fondul de lichidare.

Pe de altă parte, disp. art. 117 al. 2 lit. g) din Statutul privind profesia de practician în insolvenţă arată că, sunt admise la plată din fondul de lichidare: ”onorariile stabilite de judecătorul-sindic pentru curatorii numiţi în acţiunile în anulare formulate de către practicianul în insolvenţă şi expertizele tehnice dispuse de judecătorul-sindic din oficiu în acţiunile în anulare sau acţiunile în răspundere. ”.

Or, suma solicitată la plată de către reclamantă, chiar dacă are caracterul unei cheltuieli de procedură, nu face parte dintre cere arătate la art. 117 al. 2 lit. g)din Statut.

Pe cale de consecinţă, corect a reţinut judecătorul sindic că plata creanţei pretinse de reclamantă nu se poate face din fondul de lichidare.

Este fără putinţă de tăgadă faptul că reclamanta este îndreptăţită a i se achita diferenţa de onorariu expert, aşa cum dealtfel s-a reţinut şi în sentinţa nr. 17 din 11.01.2018 a judecătorului sindic, definitivă, însă plata urmează a se face la momentul la care vor exista resurse în averea debitoarei sau disponibilităţi de plată, până la acest moment reclamanta apelantă având posibilitatea de a cere trecerea în tabelul creanţelor şi a căpăta astfel calitate de creditor îndreptăţit.

În fine, disp. art. 117 al. 3 din Statut, invocate în apel, nu au relevanţă, situaţia de faţă avută în vedere de acest text legal fiind diferită de cea dată în speţă de faţă.

Faţă de aceste aspecte, constatând neîntemeiate criticile din apelul reclamantei, iar hotărârea judecătorului sindic legală şi temeinică, în conformitate cu art. 480 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul.

Domenii speta

Spete similare