Dreptul de apreciere al autorități publice asupra oportunității încetării de drept a raportului de serviciu în cazul condamnării funcționarului public pentru săvârșirea unei infracțiuni, cu suspendarea executării pedepsei

Rezumat:

Art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 prevede că raportul de serviciu al funcționarului public încetează când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) ori s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii.

 În ceea ce privește prevederile art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, este de observat că, nu fac nicio distincție după cum pentru săvârșirea infracțiunii se dispune executarea pedepsei privative de libertate sau suspendarea executării acesteia.

Prin urmare, față de dispozițiile legale menționate, și de interpretarea lor, făcută de Înalta Curte de Casație prin Decizia nr. 18/2015 și Decizia nr. 12/2017, precum și prin Decizia nr. 188/2016 a Curții Constituționale, în cazul în care funcționarul public este condamnat la pedeapsa închisorii (indiferent de modalitatea de executare) încetarea raporturilor de serviciu intervine de drept în baza art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, fără ca autoritatea publică să mai aibă posibilitatea exercitării unui drept de apreciere asupra oportunității măsurii dispuse.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. ../86/2018 din data de 15 iunie 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului B., a solicitat anularea dispoziţiei nr. ... din 24.05.2018 emisă de către pârât.

De asemenea, a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării dispoziţiei atacate până la soluţionarea definitivă a cauzei, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziţia nr. ... din 24.05.2018 s-a dispus, începând cu data de 25.05.2018, încetarea de drept a raportului de serviciu, în calitate de funcţionar public-şef serviciu, gradul II al Serviciului Protecţie civilă, situaţii de urgenţă, sănătate şi securitate în muncă, în conformitate cu prevederile sentinţei penale nr. 102 din 23.03.2017 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 870/25.09.2017 a Curţii de Apel Suceava.

 A precizat că prin sentinţa nr. 102 din 23.03.2017 a Judecătoriei Suceava s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în baza dispoziţiilor art. 91 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 337 Cod penal.

De asemenea, în baza aceleiaşi sentinţe s-a dispus ca şi măsură complementară interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de un an, ce se execută de la data rămânerii definitive a hotărârii. Interzicerea aceloraşi drepturi a fost dispusă şi ca măsură accesorie şi care urmează a fi executată de la data rămânerii definitive a hotărârii şi pană la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea executării dispoziţiei atacate, a arătat că urmează a se avea în vedere dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute de art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Prin întâmpinare, pârâtul Primarul municipiului B., în ceea ce priveşte cererea de suspendare, motivată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, a arătat că în mod evident aceasta trebuie să îndeplinească condiţiile stabilite la art. 14 din acelaşi act normativ şi a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada justificării acestei măsuri. A solicitat respingerea cererii de suspendare ca nefondată.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată.

Prin cererea de completare formulată în cauză, reclamantul a solicitat a se reţine că dispoziţia atacată a fost emisă cu nerespectarea prevederilor art. 98 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, fiind, aşadar, nelegală sub acest aspect.

Prin sentinţa nr. 928 din 28 septembrie 2018, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare, a suspendat executarea dispoziţiei contestate nr. .../24.05.2018, până la rămânerea definitivă a sentinţei.

 Prin aceeaşi sentinţă s-a admis în parte acţiunea având ca obiect „anulare act administrativ”, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului B., s-a anulat Dispoziţia nr. .../24.05.2018 emisă de pârât şi a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a promovat recurs pârâtul Primarul Municipiului B.

 A apreciat recurentul că sentinţa Tribunalului Suceava apare ca fiind nemotivată, instanţa mărginindu-se doar la câteva consideraţii de ordin general fără a oferi o motivare în drept a soluţiei pronunţate.

A considerat recurentul că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive: hotărârea este nemotivată fiind dată cu nerespectarea exigenţelor dispoziţiilor art. 425 Cod procedură civilă, hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi hotărârea este dată cu ignorarea sau aprecierea eronată a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

Cu referire la cererea de suspendare a Dispoziţiei de Primar nr. ../2018 recurentul a arătat că această cererea a fost admisă pe considerentul faptului „că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat în condiţiile în care, raportat la temeiul de drept din dispoziţia contestată, măsura încetării raportului de serviciu al reclamantului nu apare ca fiind oportună.”

Faţă de acest motiv ce a stat la baza suspendării actului contestat a solicitat a fi avute în vedere două aspecte: faptul că prin motivarea cererii de suspendare contestatorul nu a pus în discuţie oportunitatea măsurii dispuse prin emiterea dispoziţiei contestate, iar instanţa a reţinut că măsura dispusă privind încetarea raportului de muncă nu este oportună, fără nici un fel de motivare a acestei reţineri.

A arătat că potrivit doctrinei şi practicii judiciare, actul administrativ trebuie analizat atât din punct de vedere al legalităţii emiterii sale, cât şi din punct de vedere al oportunităţii sale, al considerentelor care trebuie menţionate în chiar conţinutul său, pentru a da posibilitatea persoanei interesate să aprecieze asupra temeiniciei acestuia, şi instanţei de judecată învestite să efectueze controlul jurisdicţional. Aşadar, orice act administrativ de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale, trebuie motivat în chiar cuprinsul său, nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act administrativ, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii, asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară şi arbitrarul.

A susţinut recurentul că în preambulul actului contestat este consemnat elementul de legalitate, esenţial, ce a stat la baza emiterii sale, respectiv sentinţa penală nr. 102/23.03.2017 pronunţată de Judecătoria Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 870/25.09.2017 a Curţii de Apel Suceava. Prin urmare, din punct de vedere al oportunităţii, este evident că emiterea Dispoziţiei de primar nr. 1696/2018 îndeplineşte această cerinţă legală raportat, în primul rând, la dispoziţiile art. 98 alin. 2 din Legea nr. 188/1999. A mai susţinut contrar opiniei nemotivate a instanţei de fond, raportată la prevederile art. 98 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, emiterea actului de autoritate în termenul de 5 zile de la comunicarea sentinţei penale este oportună.

 A solicitat a se observa faptul că în preambulul analizei cererii de suspendare, instanţa a arătat expres că „existenţa unui caz bine justificat nu poate fi reţinută decât dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative.” Ori, în pofida acestei reţineri exprese, instanţa de fond a admis cererea de suspendare, reţinând, fără motivare, lipsa de oportunitate a actului, fără a face nici un fel de apreciere sau analiză a prezumţiei de legalitate. Considerăm recurentul că măsura de suspendare a actului de autoritate în discuţie pentru motivul lipsei de oportunitate al acestuia, fără motivare, fără aprecieri asupra prezumţiei de legalitate, este subiectivă, arbitrară şi dată de instanţă cu încălcarea principiului contradictorialităţii, în sensul că instanţa s-a pronunţat asupra ceva ce nu s-a cerut, fără a pune în discuţia părţilor acest element, respectiv oportunitatea Dispoziţiei de Primar nr. .../2018.

Învestită cu scopul declarat de a analiza prezumţia de legalitate a actului a cărei suspendare s-a solicitat, instanţa a reţinut inoportunitatea acestuia, fără nicio referire sau analiză asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul supus controlului judecătoresc. Având în vedere argumentele expuse în precedent recurentul a solicitat admiterea recursului formulat asupra măsurii dispuse de instanţă având ca obiect suspendarea actului administrativ şi modificarea acestei măsuri în sensul respingerii cererii de suspendare pe considerentul faptului că în cauză nu este dat motivul „cazului bine justificat” care ar motiva o asemenea măsură excepţională.

În ceea ce priveşte măsura dispusă de instanţă având ca obiect anularea Dispoziţiei de primar nr. .../2018 a solicitat a se observa faptul că instanţa de fond a aplicat în mod eronat normele de drept material şi a încălcat principiul puterii de lucru judecat.

Admiţând cererea de anulare, instanţa de fond apreciază că infracţiunea pentru care a fost condamnat reclamantul prin sentinţa penală "nu este o infracţiune incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice". În baza acestei aprecieri, instanţa reţine că actul a fost emis în exces de putere, fără a motiva în ce constă excesul de putere imputat emitentului actului.

 A învederat recurentul faptul că la baza emiterii Dispoziţiei de primar nr. 1696/2018 a stat sentinţa penală nr. 102/2017, definitivă prin decizia nr. 870/2017 a Curţii de Apel Suceava. Prin această sentinţă penală reclamantul a fost condamnat, în mod definitiv pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prevalarea de mostre biologice. De asemenea, prin sentinţa penală, instanţa a aplicat inculpatului - reclamantul intimat din prezenta cauză, pedeapsa complementată a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de un an. Tot prin sentinţa penală, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definite a hotărârii şi până la executarea sau considerată ca executată a pedepsei principale. În opinia recurentului, este evident că, instanţa penală, în soluţionarea cauzei penale, a apreciat, în mod irevocabil, că infracţiunea săvârşită de reclamantul intimat îl aduce în starea de incompatibilitate în raport cu exercitarea unei funcţii publice ce implică exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care a dispus în sarcina sa interdicţiile mai sus numite, prin instituirea pedepselor complementare şi accesorii reglementate de prevederile art. 67 şi respectiv. 65 Cod penal.

Trecând peste aceste reţineri ale instanţei penale, judecătorul de fond din prezenta cauză a apreciat că, din contră, infracţiunea săvârşită de reclamant „nu este o infracţiune incompatibilă cu exercitarea funcţiei, publice”. Învestită cu controlul legalităţii unui act de autoritate, instanţa, depăşind limitele învestirii şi încălcând principiul autorităţii de lucru judecat reglementat de art. 430 Cod procedură civilă şi-a întemeiat decizia pe aprecierile subiective asupra unor aspecte de natură penală. În condiţiile în care instanţa penală a apreciat, în mod irevocabil, că infracţiunea săvârşită de inculpat îl face incompatibil cu exercitarea unei funcţii publice ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dispunând măsuri complementare şi accesorii având ca obiect aceste interdicţii, a apreciat recurentul că reţinerea instanţei de fond este abuzivă, subiectivă, nemotivată şi dată cu încălcarea autorităţii lucrului judecat, anulând efectele unei sentinţe penale irevocabile.

Faţă de argumentele mai sus invocate, în raport cu prevederile art. 488 alin. 1 punctele 6-8 Cod procedură civilă a solicitat recurentul să se constate că sentinţa nr. 928/2018 este nemotivată, dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care se impune admiterea recursului, casarea, în totalitate, a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare ca nefondată şi menţinerea Dispoziţiei de primar nr. 1696/2018 ca legală, prin respingerea cererii de anulare ca nefondată.

Prin întâmpinarea depusă la 29 noiembrie 2018, reclamant-intimatul A., prin avocat ales, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei Tribunalului Suceava ca legală şi temeinică.

În susţinerea acestui punct de vedere intimatul a arătat că legat de cererea de suspendare a actului contestat, instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor art. 14 şi 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

A susţinut intimatul că existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă întrucât o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei. A apreciat că există o bănuială legitimă în privinţa legalităţii dispoziţiei nr. ... din 24.05.2018 astfel încât este dată condiţia cazului bine justificat reglementat de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Legat de condiţia prevenirii unei pagube iminente a apreciat că şi aceasta este îndeplinită, având în vedere măsura dispusă respectiv încetarea de drept a raportului de serviciu, executarea imediată ducând la producerea unui blocaj în activitatea sa profesională, prejudiciu iminent ce urmează a fi adus constând în patrimoniul său, respectiv prejudiciu material viitor, previzibil cu evidenţă. De asemenea, a apreciat că executarea propriu-zisă şi efectivă a măsurii din decizia atacată trebuie să se realizeze numai după ce justiţia se va pronunţa asupra legalităţii actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte fondul cauzei a apreciat intimatul că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material, neputând fi reţinută nici încălcarea principiului puterii de lucru judecat. Din motivarea instanţei de fond se poate observa că anularea Dispoziţiei nr. ... /24.05.2018 s-a dispus întrucât actul administrativ a fost emis în exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiei contestate încetarea de drept a raportului de serviciu s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 97 lit. a) şi art. 98 alin. l lit. f ) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Analizând aceste dispoziţii legale se poate observa că încetarea de drept a raportului de serviciu a intervenit întrucât prin hotărâre judecătorească s-a dispus condamnarea pentru o faptă prevăzută de art. 54 lit. h) ori s-a dispus aplicarea unei pedepse private de libertate. A precizat intimatul că, în situaţia sa după cum se poate observa fapta pentru care a fost condamnat este cea de refuz sau sustragere de la recoltarea mostrelor biologice şi care nu se încadrează în cele menţionate de dispoziţiile legale mai sus amintite, respectiv infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau autorităţii, infracţiuni de corupţie sau serviciu, infracţiuni care împiedica înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar fi incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, iar pedeapsa aplicată nu a fost privativă de libertate întrucât s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

A susţinut intimatul că nu pot fi primite apărările pârâtului în sensul că infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice este o infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei. După cum se poate observa dispoziţiile art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 enumeră limitativ categoriile de infracţiuni după gruparea acestora pe titluri în Codul penal - partea specială. Infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei sunt cuprinse la Titlul V, art. 266-288, or infracţiunea de refuz sau sustragere de la recoltarea de mostre biologice - art. 337 Cod penal - este cuprinsă în Titlul VII- infracţiuni contra siguranţei publice, respectiv contra siguranţei pe drumurile publice astfel încât nu se poate reţine că a fost condamnat pentru o infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei.

De asemenea, chiar dacă s-a dispus condamnarea sa instanţa a dispus şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ceea ce nu este sinonim cu o pedeapsă privativă de libertate, astfel încât temeiul de drept reţinut în dispoziţia atacată ca justificare a încetării raportului de serviciu este inaplicabil în cauza de faţă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a motivelor de recurs formulate, care în drept se subsumează celor prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. 1, pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este întemeiat având în vedere următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă - Primul motiv de nelegalitate invocat de recurentă se referă la pronunțarea hotărârii recurate cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. 1 Cod procedură civilă și poate fi încadrat în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă.

Conform art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei” .

Curtea apreciază că acest text trebuie interpretat în coroborare cu cel cuprins în art. 425 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă potrivit căruia ,,Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată de dispoziţiile enunţate, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia.

Curtea constată că motivarea instanţei privind soluţia dată este concludentă în raport de obiectul cererii analizate, aşa încât apreciază că nu este dat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă

Analizând în continuare, argumentele din cererea de recurs, Curtea reţine că potrivit art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, casarea unor hotărâri se poate cere „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Textul vizează acele situaţii în care instanţa evocă normele de drept substanţial incidente situaţiei de fapt în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate.

Cu titlul prealabil, Curtea reține că prin Sentința penală nr. 102 din 23.03.2017 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 870 din 25.09.2017 a Curții de Apel Suceava reclamantul intimat A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În conformitate cu prevederile Sentinței penale, prin Dispoziția nr. 1696/24.05.2018 Primarul municipiului B. a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, funcționarul public în cadrul primăriei.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici desfășoară activități care implică exercitarea unor prerogative de putere publică. Atribuțiile și responsabilitățile acestora sunt stabilite în temeiul legii, cu scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome. Aceștia sunt numiți în funcție printr-un act administrativ unilateral emis de o autoritate sau instituție publică.

 Curtea reține ca aplicabile cauzei, următoarele dispoziții legale din Legea nr. 188/1999:

Art. 54 lit. h): „(1) Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții: (...) h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice".

Art. 98 alin. (1) lit. f):„(1) Raportul de serviciu existent încetează de drept:(...) f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) ori s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii".

Curtea reține că art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 stabilește unul dintre cazurile de încetare de drept a raportului de serviciu al funcționarului public. Astfel, potrivit textului menționat, raportul de serviciu existent încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus una dintre următoarele soluții: fie condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 (și anume infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face persoana în cauză incompatibilă cu exercitarea funcției publice), caz în care nu prezintă relevanță pedeapsa aplicată, importantă fiind doar stabilirea pe cale judecătorească a răspunderii penale a funcționarului public și condamnarea acestuia pentru una dintre infracțiunile enumerate; fie aplicarea unei pedepse privative de libertate, din formularea acestei a doua teze a textului înțelegându-se că legiuitorul a avut în vedere hotărâri definitive prin care s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate pentru săvârșirea oricărei infracțiuni prevăzute de Codul penal sau legile penale speciale.

În ce privește prevederile art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, este de observat că, nu fac nicio distincție după cum pentru săvârșirea infracțiunii se dispune executarea pedepsei privative de libertate sau suspendarea executării acesteia.

Prin Decizia nr. 12/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a precizat că o dispoziție similară cu cea prevăzută în art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 este cea cuprinsă în dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, referitoare la „încetarea de drept a mandatului de primar în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate.” Cu privire la interpretarea acestor dispoziții Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 18/2015 în considerentele căreia se menționează „În consecinţă, se poate concluziona în sensul că suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca măsură de individualizare judiciară a pedepsei, nu are ca efect modificarea calificării juridice a pedepsei aplicate, în sensul înlăturării caracterului său privativ de libertate, ci are ca efect provizoriu neexecutarea pedepsei privative de libertate pe perioada termenului de încercare.

Interpretarea dispoziţiilor ce formează obiectul sesizării în sensul că acestea au în vedere numai situaţia în care persoana ce deţine calitatea de primar ori de preşedinte al consiliului judeţean a fost condamnată la o pedeapsă privativă, pedeapsă pe care o execută în condiţiile art. 57 alin. 1 din Codul penal din 1969, se bazează numai pe raţiunea imposibilităţii efective de exercitare a mandatului de către o persoană lipsită de libertate deoarece execută pedeapsa în regim de deţinere, în penitenciar.

Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere o asemenea ipoteză, ar fi prevăzut în mod expres că mandatul încetează în ipoteza executării în regim de deţinere a pedepsei privative de libertate aplicate. Însă textul de lege prevede că mandatul încetează în ipoteza condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, iar nu în ipoteza executării pedepsei privative de libertate”.

Prin urmare, față de dispozițiile legale aplicabile cauzei, și de interpretarea lor, făcută de Înalta Curte de Casație prin Decizia nr. 18/2015 și Decizia nr. 12/2017 precum și prin Decizia nr. 188/2016 a Curții Constituționale, în cazul în care funcționarul public este condamnat la pedeapsa închisorii (indiferent de modalitatea de executare) încetarea raporturilor de serviciu intervine de drept în baza art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, fără ca autoritatea publică să mai aibă posibilitatea exercitării unui drept de apreciere asupra oportunității măsurii dispuse.

Față de aceste considerente, Curtea constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă este întemeiat, Dispoziția nr. .../24.05.2018 emisă de Primarul municipiului Suceava respectând exigențele de legalitate impuse de actele normative cu forță juridică superioară.

În aceste condiții, nu este întemeiată nici cererea de suspendare a executării dispoziției deoarece nu mai poate fi prezumată condiția prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Prin urmare, Curtea urmează să admită recursul și să caseze sentinţa recurată, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și în rejudecare va respinge acțiunea ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare