Litigiu de muncă

SENTINŢA CIVILĂ NR. 286/LM/2018

Şedinţa publică din 23 aprilie 2018 Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE Asistent Judiciar Asistent Judiciar Grefier

Pe rol fiind pentru azi soluţionarea cauzei civile litigiu de muncă privind pe reclamanta S.G. SRL în contradictoriu cu pârâtul B.A.Ş. având ca obiect drepturi băneşti. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanţa constată că dezbaterea asupra fondului cauzei a avut loc în şedinţa publică din data de 27 martie 2018 când părţile prezente au pus concluzii în fond, dezbateri care au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată şi când s-a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 11 aprilie 2018, respectiv 23 aprilie 2018, zi în care s-a pronunţat hotărârea de faţă.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

1. Prin cererea formulată pe rolul Tribunalul B la data de 06.02.2017 sub dosar nr. 1----/111/2017, reclamanta S.G. SRL în contradictoriu cu pârâtul B.A.Ş., a solicitat instanţei obligarea paratului la plata prejudiciului creat in cuantum a 6 salarii brute, în valoare de 7500 lei, cu cheltuieli de judecată.

în motivarea de fapt a cererii, reclamanta a arătat că paratul B.A.Ş. in perioada 22.09.2014-21.12.2016, a îndeplinit funcţia de agent de intervenţie pana când prin demisia din 21.12.2016, încălcând prevederile legii, ale contractului individual de munca, atribuţiile din fisa postului si din regulamentul de ordine interioara, nu a respectat termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare si a părăsit locul de muncă. Reclamanta a apreciat că prin depunerea demisiei fără preaviz, pârâtul a încălcat prevederile art. 8, art. 39 alin. 2 şi art. 81 din Codul Muncii, respectiv prevederile contractului individual de muncă nr. 2---/19.09.2014, paragraful L, lit. c şi paragraful M pct. 2, lit. c şi atribuţiile din fişa postului, punctul 2.4.

A invocat faptul că încă de la angajare pârâtului i s-a adus la cunoştinţă faptul că nu-şi poate depune demisia fără preaviz, în caz contrar trebuind să achite despăgubiri societăţii.

Reclamanta a arătat că prin demisia din 21.12.2016, depusă în două exemplare distincte, unul motivat şi unul nu, în contextul inexistenţei unui conflict între angajat şi administrator, fără a se mai prezenta ulterior la serviciu, pârâtul a deranjat întreaga programare de servicii de pază şi securitate a societăţii, mai ales în contextul sărbătorilor de iarnă.

In ceea ce priveşte alegaţia ca angajatorul nu si-a îndeplinit obligaţiile contractuale fata de el, încercând sa justifice astfel neopozabilitatea/neobligativitatea preavizului de 20 de zile lucrătoare pentru demisie, reclamanta a arătat că în toată perioada, pârâtul a beneficiat de

numeroase avantaje si condiţii favorabile de lucru, in iunie 2016 i s-a achitat înscrierea la cursul de dispeceri in cuantum de 500 lei, pentru a continua să lucreze în cadrul societăţii, pârâtul a încălcat normele de circulaţie pe drumurile publice (mai si iunie 2015) iar societatea a achitat amenzile contravenţionale, i s-au acordat zile libere când a dorit, inclusiv cu ocazia procesului electoral din perioada 10-11 decembrie 2016, iar pe timpul serviciului, la sediul societăţii există permanenta la dispoziţia angajaţilor: apa, suc, cafea, ceai, mâncare (chiar daca angajaţii primesc si tichete de masa); asigurându-se accesul liber la bucătăria amenajată la sediul firmei, fiind dotata cu cuptor cu microunde, frigider.

Cat priveşte Actul adiţional nr. 1 din 17,07.2015, prin care paratul a devenit consilier juridic, acesta nu a prestat nicio activitate in aceasta calitate, fiind de acord sa îşi continue atribuţiile din FP 03, ci doar ca agent de intervenţie cu toate atribuţiile din fisa postului.

Conform programării serviciului pentru luna decembrie 2016 si ianuarie 2017, paratul era programat de serviciu in zilele de 23, 26, 29 decembrie, cat si pe data de 01 ianuarie 2017, pentru serviciul de permanenta al societăţii, constând in asigurarea împreuna cu un alt coleg de tura, a intervenţiei non stop la unităţile unde societatea asigura monitorizarea sistemelor de detecţie a efracţiei, precum bînci, ATM-uri, case de schimb valutar, case de amanet şi staţii de benzinărie. Neprezentarea paratului la serviciu incepand cu data de 21.12.2016, a creat o breşa in zilele de 23, 26, 29 decembrie 2016, respectiv 01 ianuarie 2017, zile in care angajatul urma sa intre in serviciu precum şi ulterior, în continuarea termenului de preaviz, până la data de 19.01.2017. Deoarece nu a anunţat din timp plecarea din unitate, societate nu a putut iniţia procedurile de angajare pentru postul vacant (anunţ angajare, interviu, preselectie, pregătire personal nou angajat care durează cea 15 zile) şi a fost nevoie să se modifice întreaga programare pentru turele pârâtului şi ale unui alt coleg plecat în aceeaşi zi. Pârâtul a supus firma unui risc major de pierdere a contractelor ferme pe care societatea le deţine cu o serie de beneficiari - cea 300 la număr, prin imposibilitatea de a angaja alta persoana in locul sau, punându-ne in dificultate stabilitatea economică a întregii societăţi, a posibilităţii menţinerii restului locurilor de munca, a achitării taxelor si impozitelor aferente, in alte cuvinte, la un risc major de insolvabilitate financiara.

Fata de starea de pericol grav pe care a generat-o pentru activitatea societăţii demisia intempestiva, cu efect prejudiciator, cuantumul solicitat este de 6 salarii brute.

In drept: art. 39 alin.(2) lita), b), c), d), art.40 (2) lit. a), art. 81 alin.(l), (4), (5), (7), art.266, art.268 alin.(l) litc), art. 269 alin. (1) si (2), art. 270, art.278 alin.(l) Codul Muncii, litera M punct 2 lit.g) din contractul individual de munca, Directiva 91/533 CEE.

In probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisuri şi proba cu audierea de martori.

Legal informat cu privire la cererea reclamantei, în procedura prealabilă prevăzută de art. 201 NCPC, pârâtul B.A.Ş. a formulat în termen legal întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Astfel, a solicitat respingerea cererii în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca neîntemeiată. Pe calea cererii reconvenţionale a solicitat ca instanţa să constate că încetarea contractului de muncă a avut loc în baza demisiei cu data de 21.12.2016, în temeiul art. 81 alin. 8 din Legea 53/2003 şi să dispună obligarea pârâtei reconvenţionale la plata sumei de 21.250 lei reprezentând contravaloarea orelor suplimentare lucrate, precum şi contravaloarea indemnizaţiei de concediu pe ultimii doi ani, cu cheltuieli de judecată.

în motivare a arătat că reclamanta nu a indicat în ce mod i s-a produs un prejudiciu, nu a indicat în ce mod concret au fost încălcate relaţiile de muncă, în timp ce demisia sa s-a bazat pe art. 81 din Codul Muncii, în sensul că angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i acorda concediul de odihnă obligatoriu şi nici nu i-a achitat contravaloarea orelor de muncă prestate în plus faţă de contractul individual de muncă, respectiv de cel puţin 240 ore pe lună. Raportat la aceste aspecte salariatul şi-a depus iniţial demisia, iar ulterior împotriva deciziei de concediere nr. 1 din 25.01.2017, prin care s-a dispus concedierea sa, a depus contestaţie, iniţial la societatea angajatoare şi ulterior la Tribunalul B.

A arătat că se impune ca societatea să-i achite suma de 19250 lei, reprezentând contravaloarea a 1890 ore suplimentare, în cele 27 luni lucrate la reclamantă precum şi suma de 2000 lei reprezentând concediu neefectuat în ultimii doi ani.

în probaţiune a solicitat înscrisuri şi proba cu audierea de martori.

Prin răspunsul la întâmpinare depus, reclamanta a solicitat respingerea apărărilor pârâtului ca nefondate.

Reclamanta a reiterat faptul că pârâtul nu a respectat o clauză prevăzută expres în contractul individual de muncă, ce i-a fost adusă la cunoştinţă la angajare, iar demisia sa s-a produs în pragul Sărbătorilor de iarnă când era imposibilă efectuarea procedurii de ocupare a postului vacant până dupa sărbători

Reclamanta a reiterat faptul că prejudiciul i-a fost cauzat prin demisia abruptă a pârâtului, care presta un serviciu de permanenţă în zilele de 23, 26, 29 decembrie 2016, respectiv 01 ianuarie 2017, astfel încât a fost nevoie ca personalul rămas in societate sa suplinească turele vacante, personal care a fost obligat sa isi modifice întregul program pe care il avea de sărbători, sa renunţe la zilele libere si sa acopere turele ramase libere. Demisia paratului a fost insotita, printr-o strânsa legătura si premeditare, si de demisia colegului sau de tura, numitul T.D.C., tot in data de 21.12.2016, amândoi angajaţii abandonând fara preaviz, serviciul pentru zilele de 23, 26, 29 decembrie 2016 si 01 ianuarie 2017.

Paratul nu avea de făcut nimic altceva decât sa respecte acest termen de preaviz, fiind altfel liber sa demisioneze si sa opteze pentru un alt loc de munca, pentru un alt angajator sau chiar pentru a nu mai desfăşura vreo activitate in calitate de salariat.

Cu referire la pretenţiile pârâtului reclamant reconvenţional, reclamanta a arătat că numărul lunar de ore de activitate este variabil, între 160 şi 176 ore, iar atunci când a prestat ore suplimentare, acestea i-au fost achitate, conform statelor de plată depuse la dosar..

A invocat şi că pârâtul nu a ridicat obiecţiuni faţă de drepturile salariale achitate, semnând statele de plată fără nicio problemă. Referitor la concediul de odihna pe care paratul afirma ca nu i-a fost plătit, autoritatea de control ITM B care a verificat societatea noastră ca urmare a sesizării paratului, a constatat ca acesta a beneficiat în decembrie 2014-6 zile concediu; februarie 2015-10 zile concediu; iunie 2015 - 11 zile concediu ; martie 2016-8 zile concediu; august 2016-9 zile concediu ; noiembrie 2016-9 zile concediu.

In acţiunea reconvenţională paratul mai aduce in discuţie faptul ca avea si încadrare de consilier juridic, dar omite sa spună faptul ca fisa postului nu s-a schimbat, a rămas aceeaşi. In realitate, paratul încearcă sa deturneze atenţia de la modul instantaneu in care si-a dat demisia şi a creat o importanta disfunctie a activităţii în societate.

A depus la dosar înscrisuri.

2. Prin cererea formulată pe rolul Tribunalul B la data 16.02.2017 sub dosar nr. 3---/111/2017, contestatorul B.A.Ş. în contradictoriu cu intimata SC S.G. SRL, a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 1 din 25.01.2017 şi obligarea intimatei la încheierea contractului potrivit art. 81 alin. 8 Codul Muncii.

în motivare a arătat că la data de 21.12.2016, a înaintat intimatei pe email demisia sa la zi conform art. 81, alin 8 Codul Muncii, faţă de care i s-a comunicat că i se refuză demisia. Ulterior, la 27.01.2017, i-a comunicat pârâtei să-i trimită ultimul salariu, data la care i s-a adus la cunoştinţă că s-a dispus concedierea sa şi i s-a solicitat să vină să ridice decizia de concediere ca şi sancţiune disciplinară. A invocat faptul că nu s-a respectat procedura prealabilă strictă prevăzută de lege, în sensul că în realitate nu a fost cercetat disciplinar şi nu i s-a adus la cunoştinţă nicio abatere săvârşită, astfel că se impune anularea deciziei de concediere. A arătat că motivul demisiei sale 1-a constituit refuzul societăţii de a-i achita orele suplimentare prestate faţă de contractul individual de muncă, respectiv de 240 ore/lună.

în drept, a invocat art. 268 alin. 1 lit- a Codul Muncii, art. 112 CPC.

A solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Legal informată cu privire la cererea reclamantului, în procedura prealabilă prevăzută de art. 201 NCPC, pârâta SC S.G. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată. Cu cheltuieli de judecată.

în motivare a arătat că conform cererii de angajare cât şi contractului individual de muncă semnate de reclamant acesta avea obligaţia să respecte preavizul de 20 de zile, în cazul în care dorea încetarea raporturilor de serviciu cu subscrisa, în caz contrar se angaja să plătească subscrisei daune în sumă de 3-6 salarii. Acesta şi-a dat demisia la zi la data de 21.12.2016 - imediat după ridicarea salariului aferent lunii noiembrie 2016, lăsându-şi demisia pe biroul administratorului fără ca acesta să fie în incinta societăţii şi fără a aduce la cunoştinţă reprezentanţilor subscrisei că îşi dă demisia. A găsit cererea de demisie după plecarea acestuia. Văzând demisia 1-a contactat telefonic, însă acesta nu a răspuns şi i-a formulat încă la acel moment un răspuns la cererea lui de demisie. Reclamantul a ales să nu dea curs obligaţiilor sale asumate prin contractul individual de muncă, înţelegând prin această atitudine a sa că îşi va asuma consecinţele legale ce decurg din acţiunile sale. Datorită neprezentării sale s-a procedat la încheierea unui proces-verbal de neprezentare şi a deciziei de concediere - încetare a contractului individual de muncă în temeiul art 61 lit a codul muncii. Astfel a respectat procedura cercetării sale disciplinare. Faptul că el nu s-a prezentat nu echivalează cu o nerespectare din partea subscrisei a procedurii de cercetare disciplinară.

In drept, a invocat prevederile art. 205 NCPC, solicitând proba cu înscrisuri şi audierea de martori.

Prin încheierea din 22.06.2017, completul investit cu soluţionarea dosarului nr. 3---/111/2017 a admis excepţia conexităţii invocate de părţi şi a conexat acest dosar la dosarul cu nr. 1----/111/2017.

După reunirea dosarelor, instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri şi proba cu audierea martorilor T.D. şi T.C., respectiv P.C.D. şi V.M., decăzând reclamanta din proba cu audierea cu martora V.M..

Instanţa este competentă să soluţioneze prezenta cerere în temeiul art. 269 Codul Muncii coroborat cu art. 208-210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 95 alin. 4 NCPC.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că cererea reclamantei nu este întemeiată, în timp ce cererile reclamantului reconvenţional/conex sunt în parte întemeiate, pentru următoarele considerente:

în fapt, B.A. a avut calitatea de angajat al societăţii S.G. SRL în baza contractului individual de muncă nr. 2---/19.09.2014, în funcţia de agent de intervenţie. Prin actul adiţional nr. 01/17.07.2015, funcţia acestuia s-a modificat din agent de intervenţie în consilier juridic, dar faptic a continuat să presteze aceeaşi activitate, de agent (filele 9-12).

în contractul individual de muncă, la art. H pct. 1 se preciza că durata timpului de lucru este de 40 ore/săptămână, la art. I se preciza că durata concediului de odihnă este de 21 zile lucrătoare, iar la art. J pct. 4 se stabilea că orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru se compensează cu ore libere plătite sau se plătesc cu un spor la salariu, conform codului muncii sau contractului colectiv de muncă.

De asemenea la art. L lit. c şi art. M pct. 2, lit. c din contract, s-a stipulat că perioada de preaviz în cazul demisiei este de 20 zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, că nu se acceptă demisia la zi şi că nerespectarea acestei clauze poate da dreptul angajatorului la daune interese de 3-6 salarii, aspect reiterat în fişa postului la punctul art. 2.4.8 (filele 9-21).

La data de 21.12.2016, B.A. a formulat două cereri de demisie, una nemotivată şi una motivată pe prevederile art. 81 alin. 8 din Codul Muncii (filele 24-26), fără a se face dovada ordinii depunerii celor două cereri.

Societatea nu a acceptat demisia angajatului şi la data de 25.01.2017 a declanşat procedura cercetării prealabile, prin procesul verbal din 25.01.2017 constatându-se absenţa nemotivată a lui B.A., care fusese convocat telefonic în vederea efectuării cercetării disciplinare (filele 148 faţă verso).

Prin decizia de concediere nr. 4---/25.01.2017, societatea a decis concedierea lui B.A. Ş  pentru depunerea demisiei "la zi", în temeiul art. 61 lit. a Codul Muncii.

în perioada 19.09.2014 — 21.12.2016, B.A.Ş. a beneficiat de concediu de odihnă în perioadele decembrie 2014-6 zile concediu; februarie 2015 - 10 zile concediu; iunie 2015 - 11 zile concediu; martie 2016-8 zile concediu; august 2016-9 zile concediu; noiembrie 2016-9 zile concediu, aspect constatat de către ITM B, prin procesul verbal nr. 2020162/17.02.2017 (fila 98)

Probaţiunea administrată, respectiv declaraţiile martorilor T.C. şi T.D.C., coroborat cu fişa de programare a turelor agenţilor aferentă lunii decembrie, depusă la dosar de ambele părţi (filele 27-28), a relevat faptul că cel puţin începând cu luna august 2017, B.A.Ş. a lucrat pentru societate în ture de câte 24 de ore cu pauză de 48 de ore, efectuând în lunile august 2016 - decembrie 2016 mai multe ore decât cele menţionate în contractul individual de muncă.

In drept, potrivit art. 251 alin. 1 şi 2, respectiv art. 252 Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură de sancţionare (...) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică(...).

De asemenea, art. 81 alin. 1 şi 8 din Codul Muncii prevede că prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.

în acelaşi timp, art. 11 din Codul Muncii stipulează că clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.

4

în aplicarea textelor legale mai sus amintite, instanţa constată că este investită prin cererile reciproce ale părţilor cu două petite principale, respectiv caracterul justificat sau nu al demisiei lui B.A.Ş. din 21.12.2016 şi legalitatea şi temeinicia deciziei de concediere nr. 4---/25.01.2017, pretenţiile părţilor derivând din aceste două cereri principale.

Analizând legalitatea deciziei de concediere nr. 4---/25.01.2017, instanţa constată că societatea nu a respectat cu stricteţe procedura cercetării disciplinare prealabile în forma prevăzută de art. 251 Codul Muncii, recunoscând ea însăşi, prin reprezentanţii săi, că nu a convocat în scris angajatul la cercetare. Astfel, în înscrisul intitulat „procedura cercetării disciplinare" întocmit la 25.01.2017, se arată că angajatul a fost convocat telefonic la sediul societăţii în vederea efectuării cercetării disciplinare, fără a fi dat curs acestei convocări.

Pârâtul reclamant a susţinut că nu a fost convocat deloc la această cercetare prealabilă, înscrisurile aferente fiind întocmire pro-causa ulterior sancţionării.

Corespondenţa dintre părţi pe e-mail din 27.01.2017 (fila 8 dosar conex) confirmă susţinerile pârâtului în sensul că nu a fost convocat la cercetare prealabilă, nefăcându-se vorbire de nicio decizie de concediere sau o altfel de decizie de încetare a contractului individual de muncă. Dimpotrivă, în răspunsul societăţii se susţine că nu s-a putut întocmi de către societate decizia de încetare a contractului de muncă, pârâtul fiind invitat pentru semnarea notei de lichidare în zilele următoare.

în aceste condiţii, instanţa reţine că nu a existat o convocare a pârâtului la cercetarea prealabilă în sensul art. 251 alin 2 Codul Muncii, aspect care viciază decizia de concediere.

Mai mult, nici conţinutul deciziei de concediere, care în esenţă este o decizie de sancţionare emisă potrivit art. 61 lit. a Codul Muncii coroborat cu art. 251 - 253 Codul Muncii, nu respectă prevederile art. 252 alin. 2 lit. a şi b, în sensul că nu precizează abaterea disciplinară reţinută în sarcina pârâtului, respectiv absenţele considerate nejustificate ca urmare a demisiei din 21.12.2016 şi nici prevederile din regulamentul intern şi contractul individual de muncă încălcate.

Pentru aceste motive, instanţa va anula decizia nr. 4---/25.01.2017 prin care societatea a decis concedierea lui B.A.Ş. pentru depunerea demisiei „la zi".

In ce priveşte demisia lui B.A.Ş. din 21.12.2016, instanţa reţine în primul rând că prevederile art. L lit. c, respectiv art. M din contractul individual de muncă şi art. 2.4.8 din fişa postului sunt nule prin aplicarea art. 11 din Codul Muncii în măsura în care interzic angajatului demisia fără preaviz în orice condiţii, inclusiv art. 81 alin. 8 din acelaşi text normativ.

In situaţia de faţă, din declaraţiile martorilor T.C. şi T.D.C., coroborat cu fişa de programare a turelor agenţilor aferentă lunii decembrie, depusă la dosar de ambele părţi, a rezultat cu forţa evidenţei că cel puţin începând cu luna august 2016, modul de lucru al agenţilor de intervenţie ai reclamantei consta în ture de 24 ore, de la ora 7 dimineaţa, până a doua zi la ora 7 dimineaţa, cu o pauză de 48 ore, ajungându-se în acest fel la 9 - 11 ture de acest gen pe lună, rezultând o medie pe lună de 240 ore. Din programarea iniţială aferentă lunii decembrie 2016, prezentată chiar de reclamantă, a rezultat că agentul de intervenţie B.A.Ş. fusese programat în 10 ture a câte 24 ore, respectiv 240 ore (fila 27).

Chiar şi declaraţia martorului propus de reclamantă, P.C.D., confirmă faptul că agenţii lucrau conform unei planificări lunare întocmite de şefa lor, în ture, afirmând în acelaşi timp că nu lucrau ore suplimentare faţă de turele respective şi că singurul criteriu de salarizare erau orele lucrate şi nu sporul de ore suplimentare sau de noapte.

Or, potrivit contractului individual de muncă, pârâtul B.A.Ş. trebuia să lucreze 40 de ore pe săptămână şi nu 48 sau chiar 72 ore, cum se întâmpla uneori.

Din statele de plată aferente lunilor august 2016 - decembrie 2016, rezultă următoarele: în august 2016, B.A. a lucrat un număr de 13 zile, respectiv 104 ore, din care 48 pe timp de noapte, în septembrie 2016, un număr de 22 zile, respectiv 176 ore, din care 80 pe timp de noapte, în octombrie 2016, un număr de 21 zile, respectiv 168 ore, din care 80 pe timp de noapte, în noiembrie 2016, un număr de 13 zile, respectiv 96 ore, din care 48 pe timp de noapte, iar în decembrie 2016 un număr de 16 zile, respectiv 128 ore, din care 40 pe timp de noapte.

Printr-un simplu calcul al turelor care îi reveneau, avându-se în vedere şi concediile ce i-au fost in mod real acordate, rezultă că pârâtul a lucrat în plus faţă de cele menţionate pe statul de plată, un număr de 40 ore în august 2016 din totalul de 144, 64 ore în septembrie 2016 din totalul de 240, 72 ore în octombrie 2016 din totalul de 240, 72 de ore în noiembrie 2016 din totalul de 168 şi 40 ore în decembrie 2016, din totalul de 168, fără a fi fost remunerat de societate şi fără a se face dovada că i s-au acordat ore libere plătite în condiţiile art. 122 Codul Muncii şi art. J pct. 4 din contractul de muncă.

5

în aceste condiţii, rezultă că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i achita pârâtului în perioada < august 2016 - decembrie 2016, un număr de 288 ore de activitate efectiv lucrate, încălcând astfel prevederile privind salarizarea de la art. J pct. 4 din contractul individual de muncă şi art. 122, respectiv 123 Codul Muncii, iar demisia din 21.12.2016 fără preaviz este justificată.

Instanţa mai constată că facilităţile acordate pârâtului de-a lungul timpul nu reprezintă contravaloarea muncii prestate în plus de acesta, nefiind dovedit un acord al părţilor în acest sens. Pe de altă parte, eventualele sume achitate de reclamantă pentru pârât cu orice titlu, puteau fi recuperate de la acesta dacă se dorea, reclamanta neformulând în prezent o acţiune în pretenţii privind respectivele sume de bani.

Pe cale de consecinţă, instanţa va admite în parte cererea conexă a pârâtului şi va constata încetat contractul de muncă nr. 2---/19.09.2014 începând cu data de 21.12.2016, în baza demisiei pârâtului B.A.Ş. în condiţiile art. 81 alin. 8 Codul Muncii.

în ceea ce priveşte pretenţiile părţilor, instanţa reţine că drept urmare a constatării caracterului justificat al demisiei fără preaviz a pârâtului din 21.12.2016 şi a nulităţii parţiale a clauzelor de la art. L lit. c şi art. M pct. 2, lit. c din contract, conform argumentelor mai sus prezentate, nu mai devin incidente prevederile privind răspunderea patrimonială a angajatului. Este real că activitatea reclamantei a fost perturbată într-o anumită măsură de demisia pârâtului, dar nu s-a făcut dovada unui prejudiciu cert sau măcar determinabil, cauzat prin fapta pârâtului de a pleca de la societate înaintea sărbătorilor de iarnă.

Aşadar, pârâtul nu poate fi obligat să achite reclamantei cu titlu de prejudiciu prezumat în valoare de 6 salarii minime brute pe economie.

Pe de altă parte, nici pretenţiile pârâtului nu sunt decât în parte întemeiate. Astfel, instanţa constată că pârâtul a beneficiat de toate zilele de concediu la care avea dreptul, conform verificărilor efectuate de ITM B şi reţinute în procesul verbal nr. 2020162/17.02.2017.

Se impune deci ca reclamanta să achite pârâtul doar contravaloarea celor 288 ore lucrate efectiv în plus faţă de cele agreate în contractul de muncă şi neremunerate în condiţiile art. 122 Codul Muncii.

Constatând că cererea reclamantei a fost respinsă în timp ce cererile pârâtului reclamant reconvenţional/conex au fost admise doar în parte, în aplicarea prevederilor art. 453 alin. 2 NCPC, instanţa va obliga reclamanta la plata către pârâtul B.A.Ş. a sumei de 375 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

Asistenţii judiciari - participând la constituirea completului de judecată în condiţiile art. 55 alin 1 din Legea nr. 304 /2004 cu vot consultativ - au exprimat aceeaşi opinie.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea principală formulată de S.G. SRL în contradictoriu cu pârâtul B.A.Ş., în dosar nr. ...

Admite în parte cererea reconvenţională formulată de B.A.Ş. în contradictoriu cu S.G. SRL, în dosar nr. ...

Admite în parte cererea conexă formulată de contestatorul B.A.Ş. în contradictoriu cu S.G. SRL în dosar nr....

Constată nulitatea deciziei de concediere nr. 4---/25.01.2017 emisă de S.G. SRL pentru B.A.Ş..

Constată contractul de muncă nr. 2---/19.09.2014 ca fiind încetat la data de 21.12.2016 prin demisia lui B.A.Ş. în condiţiile art. 81 alin. 8 din Codul Muncii.

Dispune obligarea reclamantei pârâte conexe S.G. SRL la plata către B.A.Ş. a contravalorii a 288 ore suplimentare, pentru perioada 01.08.2016 - 21.12.2016.

Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii ale părţilor.

Obligă reclamanta pârâtă conexe S.G. SRL să achite către B.A.Ş. suma de 375 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul B. Pronunţată în şedinţa publică din 23.04.2018.

Preşedinte, Asist. jud. Grefier,

Domenii speta

Spete similare